NOCDURNA 25mcg liofilizată oral prospect medicament

H01BA02 desmopresină • Preparate hormonale sistemice, excluzând hormoni sexuali și insuline | Hormoni ai lobului hipofizar posterior | Vasopresină și analogi

Desmopresina este un analog sintetic al hormonului antidiuretic (vasopresina), utilizat în tratamentul unor afecțiuni care implică dezechilibre ale retenției de apă sau ale funcției renale. Este indicată în principal pentru tratamentul diabetului insipid central, enurezisului nocturn primar (udarea patului) și în unele cazuri de hemofilie A sau boala von Willebrand, pentru a crește nivelurile de factor VIII și de factor von Willebrand.

Desmopresina acționează prin stimularea receptorilor V2 din rinichi, ceea ce duce la creșterea reabsorbției de apă la nivelul tubilor renali. Acest mecanism ajută la reducerea cantității de urină produsă, prevenind deshidratarea și controlând simptomele asociate cu poliuria (urinare excesivă). În cazul hemofiliei A și al bolii von Willebrand, desmopresina stimulează eliberarea factorului VIII și a factorului von Willebrand din depozitele endoteliale.

Deși este eficientă, desmopresina poate provoca efecte adverse. Cele mai frecvente includ dureri de cap, greață, crampe abdominale și retenție de apă. În cazuri rare, poate apărea hiponatremie (scăderea nivelului de sodiu din sânge), care poate duce la simptome severe, cum ar fi confuzie, convulsii sau chiar comă. Este important ca pacienții să respecte restricțiile de aport de lichide pentru a preveni supraincarcarea cu apă.

Desmopresina trebuie utilizată conform indicațiilor medicului, iar pacienții trebuie să fie monitorizați periodic pentru a evalua nivelurile de sodiu și funcția renală. Este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală severă, hiponatremie sau sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH). Dacă apar reacții adverse severe sau simptome neobișnuite, este necesar un consult medical imediat.

Date generale despre NOCDURNA 25mcg

Substanța: desmopresină

Data ultimei liste de medicamente: 01-06-2025

Codul comercial: W62974002

Concentrație: 25mcg

Forma farmaceutică: liofilizată oral

Cantitate: 30

Prezentare produs: cutie x1 blist perforat unidoza pvc-opa-al-opa-pvc/lac-al-pet-hartie continand 30x1 liofilizat oral

Tip produs: original

Preț: 228.69 RON

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: FERRING GMBH - GERMANIA

Deținător: FERRING GMBH - GERMANIA

Număr APP: 14052/2021/01

Valabilitate: 4 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru desmopresină

Concentrațiile disponibile pentru desmopresină

0.1mg, 0.1mg/ml, 0.2mg, 120mcg, 240mcg, 25mcg, 50mcg, 60mcg

Alte substanțe similare cu desmopresină

Conținutul prospectului pentru medicamentul NOCDURNA 25mcg liofilizată oral

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Nocdurna 25 micrograme liofilizat oral

Nocdurna 50 micrograme liofilizat oral

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare liofilizat oral conține acetat de desmopresină echivalent cu desmopresină 25 sau 50 micrograme.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Liofilizat oral.

Nocdurna 25 micrograme:

Liofilizat oral de formă rotundă și culoare albă, de aproximativ 12 mm, imprimat cu 25 pe o față.

Nocdurna 50 micrograme:

Liofilizat oral de formă rotundă și culoare albă, de aproximativ 12 mm, imprimat cu 50 pe o față.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Nocdurna este indicat pentru tratamentul simptomatic al nicturiei cauzate de poliuria nocturnă idiopatică la adulți (vezi pct. 5.1).

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

- Femei: 25 micrograme zilnic, cu o oră înainte de culcare, administrat sublingual, fără apă.

- Bărbați: 50 micrograme zilnic, cu o oră înainte de culcare, administrat sublingual, fără apă.

Nu se recomandă creșterea dozei acestui medicament la pacienții vârstnici ≥ 65 ani.

Dacă sunt avute în vedere doze mai mari pentru pacienții cu vârste sub 65 ani în caz de răspuns insuficient la Nocdurna, trebuie utilizate alte medicamente liofilizate orale cu desmopresină (vezi pct. 4.4, pct. 4.8 și 5.1)

În eventualitatea că apar semne sau simptome de retenţie de apă şi/sau hiponatremie (cefalee, greaţă/vărsături, creştere în greutate şi, în cazuri severe, convulsii) tratamentul trebuie întrerupt și reevaluat. La reluarea tratamentului trebuie întreprinse măsuri stricte de restricţionare a lichidelor și monitorizate concentrațiile plasmatice ale sodiului (vezi pct. 4.4).

Tratamentul cu Nocdurna trebuie întrerupt în cazul în care concentrația plasmatică a sodiului scade sub limita inferioară a valorilor normale (de exemplu, 135 mmol/l).

Categorii speciale de pacienți

Pacienți vârstnici (cu vârsta de 65 de ani și peste)

Pacienții vârstnici prezintă un risc crescut de apariție a hiponatremiei în urma tratamentului cu desmopresină și pot prezenta, de asemenea, o funcție renală diminuată. Prin urmare, la această grupă de vârstă este necesară prudență și nu trebuie utilizate doze zilnice care depășesc 25 micrograme la femei și 50 micrograme la bărbați. La pacienții vârstnici, înainte de inițierea tratamentului, concentrația plasmatică a sodiului trebuie să se încadreze în intervalul valorilor normale în prima săptămână (la 4-8 zile după inițiere) și din nou după o lună. Nocdurna trebuie întrerupt în cazul în care concentrația plasmatică a sodiului scade sub limita inferioară a valorilor normale (vezi pct. 4.4).

Continuarea tratamentului trebuie reevaluată cu atenție în cazul pacienților vârstnici care nu prezintă semne de beneficiu terapeutic după 3 luni.

Insuficiența renală

Nocdurna este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală moderată și severă (vezi pct. 4.3).

Insuficiența hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 5.2).

Copii și adolescenți

Nu există nicio utilizare relevantă a Nocdurna la copii și adolescenți pentru indicația de tratament simptomatic al nicturiei cauzate de poliuria nocturnă idiopatică.

Mod de administrare

Nocdurna se așează sublingual, unde se dizolvă fără a fi nevoie de apă.

Consumul de alimente poate reduce intensitatea şi durata efectului antidiuretic la doze scăzute de desmopresină (vezi pct. 5.2)

4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1

- Polidipsie habituală sau psihogenă (ducând la o diureză de peste 40 ml/kg/24 ore)

- Insuficiență cardiacă cunoscută sau suspectată sau alte afecțiuni asociate cu hipervolemie, suficient pentru a necesita tratament diuretic, inclusiv un istoric de afecțiuni similare

- Insuficiență renală moderată și severă (clearance-ul creatininei sub 50 ml/min)

- Antecedente cunoscute de hiponatremie

- Sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Înainte de inițierea tratamentului cu Nocdurna, pacienții, mai ales cei vârstnici, trebuie să fie examinați clinic și anamnestic, dat fiind faptul că poliuria nocturnă poate fi un simptom al unei afecțiuni cardiovasculare sau al altor afecțiuni medicale asociate cu hipervolemia. În cazul în care există orice suspiciune privind existența acestor afecțiuni concomitente, tratamentul cu desmopresină nu este recomandat (vezi și pct. 4.3).

Consumul de lichide trebuie limitat cel puţin cu 1 oră înainte de şi până la 8 ore după administrare.

Tratamentul fără reducerea concomitentă a consumului de lichide poate avea ca rezultat retenţia prelungită de lichide şi/sau hiponatremie, semnalate sau nu de semne şi simptome asociate (cefalee, greaţă/vărsături, creştere în greutate şi, în cazuri severe, convulsii).

Pacienții vârstnici cu valori plasmatice ale sodiului care se situează înspre limita inferioară a valorilor normale pot prezenta un risc crescut de hiponatremie. La pacienții cu vârsta de 65 ani și peste este necesară monitorizarea sodiului plasmatic înainte de inițierea tratamentului, în prima săptămână de tratament (4-8 zile) și din nou la o lună după inițierea tratamentului (vezi pct. 4.2).

În cazul unei doze de 50 micrograme, femeile pot prezenta un risc crescut de hiponatremie comparativ cu bărbații (vezi pct. 5.1). Prin urmare, este important să fie respectate recomandările de dozaj specifice pentru sexul feminin, respectiv pentru sexul masculin.

Administrarea Nocdurna trebuie întreruptă în cazul în care concentrația plasmatică a sodiului scade sub limita inferioară a valorilor normale.

Desmopresina trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu afecțiuni caracterizate prin dezechilibru lichidian și/sau electrolitic.

Tratamentul cu desmopresină trebuie întrerupt și reevaluat în cursul bolilor intercurente acute caracterizate prin dezechilibru lichidian și/sau electrolitic (cum sunt infecții sistemice, febră și gastroenterită).

Se impun precauţii pentru evitarea hiponatremiei, inclusiv urmărirea cu atenţie a restricţionării lichidelor şi monitorizarea mai frecventă a sodiului plasmatic, în cazul tratamentului concomitent cu medicamente despre care se ştie că induc sindromul SIADH, ca de exemplu, antidepresivele triciclice, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, clorpromazina, diureticele şi carbamazepina și unele medicamente antidiabetice din clasa sulfonilureelor, în special clorpropamidă și în caz de tratament concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Se impun precauții speciale la pacienții care utilizează tratament cu tiazidă sau diuretice de ansă pentru hipertensiune arterială sau alte afecțiuni medicale neasociate cu hipervolemie. La acești pacienți este justificată monitorizarea sodiului plasmatic.

Înainte de inițierea tratamentului trebuie avute în vedere disfuncția severă a vezicii urinare și obstrucția severă a meatului urinar.

Se impun precauții în caz de fibroză chistică, boală coronariană, hipertensiune, boală renală cronică și pre-eclampsie.

În cazul în care diureza nocturnă nu scade după inițierea tratamentului cu desmopresină, trebuie avut în vedere un diagnostic de diabet insipid nefrogen.

Se impun precauții speciale la pacienții care utilizează tratament cu litiu în cazul în care, prin administrarea desmopresinei pentru indicația de nicturie, este mascat un diabet insipid nefrogen incipient indus de litiu. Desmopresina nu este recomandată la pacienții cu suspiciune de diabet insipid nefrogen indus de litiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Interacțiuni farmacodinamice

Medicamentele despre care se ştie că induc sindromul SIADH pot determina un risc crescut de retenţie de apă/hiponatremie (de exemplu antidepresivele triciclice, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, clorpromazina, diureticele şi carbamazepina, precum şi unele antidiabetice din clasa sulfonilureelor, în special clorpropamida) (vezi pct. 4.4).

AINS și oxitocina pot potența efectul antidiuretic al desmopresinei și pot induce retenţia de apă/hiponatremia (vezi pct. 4.4).

Litiul poate diminua efectul antidiuretic.

Interacțiuni farmacocinetice

Tratamentul concomitent cu loperamidă poate avea ca rezultat o creştere de trei ori a concentraţiilor plasmatice ale desmopresinei după administrarea orală, ceea ce poate duce la un risc crescut de retenţie hidrică/hiponatremie. Deşi nu s-a investigat acest lucru, alte medicamente care încetinesc tranzitul intestinal pot avea acelaşi efect.

Un meniu standardizat cu 27% grăsimi a scăzut în mod semnificativ absorbţia (ca frecvenţă şi extindere) în cazul desmopresinei administrate sub formă de comprimate. Nu s-a observat niciun efect semnificativ asupra farmacodinamicii (diureză sau osmolaritate).

Consumul de alimente poate reduce intensitatea şi durata efectului antidiuretic la doze orale mici de desmopresină comprimate.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Se impune precauție în cazul prescrierii la femei gravide.

Datele obținute de la un număr limitat (n = 53) de gravide cu diabet insipid, precum și datele privind un număr limitat de gravide cu complicații hemoragice (n=216) expuse la tratamentul cu desmopresină indică absența reacțiilor adverse asupra sarcinii sau asupra stării de sănătate a fătului/nou-născutului.

Până în prezent, nu sunt disponibile alte date epidemiologice relevante. Studiile la animale nu indică prezența unor efecte dăunătoare, directe sau indirecte, asupra sarcinii, dezvoltării embrionului/fetusului, nașterii sau dezvoltării postnatale.

Studiile la animale privind reproducerea au arătat că nu există efecte clinic relevante asupra părinților și descendenților. Analiza in vitro a modelelor de cotiledon placentar uman a arătat că nu există un transport transplacentar al desmopresinei în cazul administrării în concentrația terapeutică ce corespunde dozei recomandate.

Alăptarea

Rezultatele analizelor efectuate pe laptele femeilor care alăptează și cărora li se administrează doze ridicate de acetat de desmopresină (300 micrograme intranazal) indică faptul că la copil se poate transfera o cantitate de desmopresină considerabil mai mică decât cantitățile necesare pentru a influența diureza. Prin urmare, nu este considerată necesară oprirea alăptării.

Fertilitatea

Studiile cu desmopresină la animale au arătat că fertilitatea nu este afectată la masculii și femelele de şobolan.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nocdurna nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Pe baza frecvenței reacțiilor adverse raportate în studiile clinice cu Nocdurna pentru indicația de nicturie, desfășurate la subiecți de sex masculin (50 mcg; N=222) și la subiecți de sex feminin (25 mcg; N=219), cele mai frecvente reacții adverse raportate în cursul tratamentului au fost xerostomia (13%), cefaleea (3%), hiponatremia (3%) și amețeala (2%).

Descrierea reacțiilor adverse selectate:

Cea mai gravă reacţie adversă la administrarea desmopresinei este hiponatremia, care se asociază cu cefalee, greaţă, vărsături, scăderea sodiului plasmatic, creştere în greutate, stare de rău general, durere abdominală, crampe musculare, ameţeli, confuzie, reducerea stării de conștiență şi în cazuri severe convulsii şi comă. Hiponatremia apare ca urmare a efectului antidiuretic al desmopresinei şi rezultă din reabsorbția crescută a apei la nivelul tubulilor renali și din diluarea osmotică a plasmei. În studiile efectuate la subiecți adulți tratați pentru nicturie, majoritatea subiecților a prezentat hiponatremie plasmatică în primele zile de tratament sau în relație cu creșterea dozei. Este necesar să se acorde o atenție specială precauțiilor abordate la pct. 4.4.

Femeile prezintă un risc mai mare de hiponatremie, care poate fi cauzată de sensibilitatea crescută a tubulilor renali la vasopresină și analogii săi, în cazul femeilor comparativ cu bărbații. Acest risc este diminuat prin recomandarea unei doze mai mici la femei. Riscul de hiponatremie la grupa de vârstă peste 65 ani este redus suplimentar prin monitorizarea sodiului plasmatic la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.2 și 4.4).

Lista tabelară a reacțiilor adverse

Tabelul 1 de mai jos arată frecvențele reacțiilor adverse raportate. Frecvențele sunt definite după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 și <1/10) și mai puțin frecvente (≥1/1000 și <1/100).

Tabelul 1: Frecvența reacțiilor adverse medicamentoase raportate (studii de faza III și raportări după punerea pe piață)

Clasificarea Foarte frecvente Frecvente Mai puțin frecvente

MedDRA pe (≥ 1/10) (≥ 1/100 și < 1/10) (≥ 1/1000 și < 1/100) aparate, sisteme şi organe

Tulburări metabolice şi Hiponatremie de nutriţie

Tulburări ale sistemului Cefalee nervos Amețeli

Tulburări Xerostomie* Greață Constipație gastrointestinale Diaree Disconfort abdominal

Tulburări generale şi la Fatigabilitate nivelul locului de Edem periferic administrare

*Trebuie remarcat faptul că, în unele studii clinice, subiecții au fost întrebați în mod specific despre xerostomie.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.

4.9 Supradozaj

Simptome:

Supradozajul cu Nocdurna determină o durată prelungită de acțiune, cu un risc crescut de retenție hidrică și hiponatremie.

Tratament:

Deși tratamentul hiponatremiei trebuie individualizat, pot fi specificate următoarele recomandări generale. Hiponatremia este tratată prin întreruperea tratamentului cu desmopresină, restricție lichidiană și tratament simptomatic la nevoie.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: vasopresină şi analogi., codul ATC: H01B A02

Mecanismul de acțiune

Nocdurna conține desmopresină, un analog sintetic al hormonului antidiuretic natural secretat, arginin vasopresina (AVP). Desmopresina mimează efectul antidiuretic al vasopresinei, fixându-se de receptorii V2 ai tubulilor renali colectori, determinând reabsorbția apei în organism. Drept urmare, această reabsorbție scade diureza nocturnă. Datorită dozelor mici cu specificitate de gen propuse (25 micrograme pentru femei și 50 micrograme pentru bărbați) și duratei limitate de acțiune a Nocdurna, activitatea antidiuretică este limitată la perioada de somn nocturn.

Efecte farmacodinamice

În studiul CS29, doza de Nocdurna corectată în funcție de greutatea corporală, care a indus 50% din efectul farmacologic maxim realizabil asupra volumului de urină nocturnă a prezentat o diferenţă semnificativă între femei și bărbați. Valoarea estimată a expunerii în cazul bărbaților a fost de 2,7 ori (IÎ 95%: 1,3-8,1) mai mare decât valoarea în cazul femeilor pentru obținerea unui efect dinamic identic, corespunzând unei sensibilități mai mari la desmopresină în rândul femeilor. Apariția hiponatremiei este dependentă de doză. Femeile prezintă un risc mai mare de hiponatremie decât bărbații. Incidența hiponatremiei crește o dată cu înaintarea în vârstă (vezi pct. 4.2 și 4.4).

Eficacitate clinică

Eficacitatea Nocdurna a fost demonstrată în două studii randomizate, dublu-orb, controlate cu placebo, efectuate la 268 de femei (studiul CS40, desmopresină Melt 25 micrograme versus placebo) și respectiv 395 de bărbați (studiul CS41, desmopresină Melt 50 micrograme și 75 micrograme versus placebo), nicturia fiind definită ca un număr mediu de ≥2 micțiuni nocturne per noapte și poliurie la 90% dintre femei și 87% dintre bărbați.

Ambele studii au realizat cele 2 criterii finale principale în condiții de diferență semnificativă statistic în favoarea desmopresinei Melt pe parcursul perioadei de 3 luni. S-a observat o reducere semnificativă statistic a numărului mediu ajustat de micțiuni nocturne în cursul tratamentului cu desmopresină Melt 25 micrograme față de valoarea inițială (-1,46) comparativ cu placebo (-1,24) în studiul efectuat la femei (p=0,028) (Fig. 1) și în cursul tratamentului cu desmopresină Melt 50 micrograme (-1,25) comparativ cu placebo (-0,88) în studiul efectuat la bărbați (p=0,0003) (Fig. 2). Proporția subiecților cu o scădere de >33% a numărului mediu de micțiuni nocturne (respondenţi) a fost semnificativ crescută, aproape dublată. Riscul relativ pentru scăderea de >33% în cazul desmopresinei Melt 25 micrograme comparativ cu placebo a fost 1,85 (p=0,006) în studiul efectuat la femei și riscul relativ pentru scăderea de >33% în cazul desmopresinei Melt 50 micrograme comparativ cu placebo a fost 1,98 (p=0,0009) în studiul efectuat la bărbați.

În cazul criteriilor finale secundare, s-a observat o creștere de la momentul inițial până la 3 luni de tratament, a raportului dintre prima perioadă de somn netulburat (FUSP) și timpul până la prima micțiune, în condițiile unei diferențe de tratament de 49 minute în studiul efectuat la femei și 39 minute în studiul efectuat la bărbați. S-a observat o îmbunătățire semnificativă statistic a calității vieții în cazul desmopresinei Melt 25 micrograme (scor N-QoL total 27,24) comparativ cu placebo (21,90) (p=0,0226) la femei și o îmbunătățire în cazul desmopresinei Melt 50 micrograme (scor N-QoL total 18,37) comparativ cu placebo (13,88) (p=0,0385) la bărbați. În ambele studii s-a observat o asociere robustă (p<0,0001) între răspunsul la tratament (reducerea numărului de micțiuni nocturne și creșterea

FUSP) și îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Figura 1. Criteriu final co-principal: variația medie ajustată a micțiunilor nocturne pe parcursul a 3 luni de tratament față de momentul inițial - (Femei, setul complet de analiză populațională a studiului CS40)

Va Val ria oația rea me medie die aju aju sta stată tă a a mi nr.

cți de uni milor cțino uni ctu no rn ctue Momentul 1 săptămână 1 lună 2 luni 3 luni rn inițial Vizita e

Figura 2. Criteriu final co-principal: variația medie ajustată a micțiunilor nocturne pe parcursul a 3 luni de tratament față de momentul inițial - (Bărbați, setul complet de analiză populațională a studiului CS41)

Val

Vaoarriaea ția meme die die ajuaju stasta tă tă a a nr.

mi de miccțițiuunini lor nono ctuctu rne rn Momentul 1 săptămână 1 lună 2 luni 3 luni e inițial Vizită

Într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, a fost investigată eficacitatea și siguranța unui tratament combinat cu desmopresină Melt și tolterodină capsule cu eliberare prelungită în tratamentul sindromului de vezică urinară hiperactivă însoțită de nicturie la femei, pentru o perioadă de 3 luni.

Patruzeci și nouă de subiecți au fost expuși la administrarea unei combinații de Nocdurna (desmopresină Melt) 25 micrograme și tolterodină 4 miligrame. În acest studiu nu au fost observate evenimente adverse grave și profilul de siguranță a tratamentului combinat a fost similar cu profilul de siguranță a Nocdurna 25 micrograme. În setul complet de analiză populațională, eficacitatea exprimată în termenii scăderii față de momentul inițial a numărului mediu de micțiuni nocturne pe parcursul a 3 luni de tratament a fost numeric superioară în grupul de tratament combinat versus grupul de tratament cu tolterodină în monoterapie (diferența de tratament -0,34 micțiuni), iar decalajul a atins semnificația statistică (p=0,049) în condițiile unei diferențe de tratament de -0.41 micțiuni în setul de analiză populațională per protocol.

Eficacitate și siguranță clinică: diferențele de gen

Studiul clinic [FE992026 CS029] a analizat relația doză-răspuns în cazul administrării Nocdurna în doze care variază de la 10 la 100 micrograme, la femei și la bărbați: La femei nu s-a evidențiat niciun efect farmacodinamic suplimentar peste doza de 25 micrograme, indicând faptul că platoul doză-răspuns a fost atins în cazul dozei de 25 micrograme la femei. În cazul bărbaților, scăderea volumului de urină a fost mai mare la 50 micrograme, însă nu substanțial mai mare la 100 micrograme. La femei, creșterea dozei la valoarea de 50 micrograme nu a generat o eficacitate suplimentară, însă a fost asociată cu o creștere de 5 ori a riscului de hiponatremie comparativ cu bărbații din grupa de vârstă peste 50 ani (p = 0,015).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbția

Media generală a biodisponibilităţii absolute a desmopresinei administrate sublingual în studiile timpurii de testare a dozelor de 200, 400 şi 800 micrograme este de 0,25%, cu un interval de încredere de 95% la 0,21 - 0,31 %. Desmopresina manifestă o variabilitate a biodisponibilității moderată-spre ridicată, atât intraindividuală, cât și interindividuală. Desmopresina prezintă o linearitate a dozei privind ASC și Cmax în intervalul valoric 60 - 240 mcg. Totuși, biodisponibilitatea dozelor sub 60 nu a fost evaluată.

Distribuția

Distribuţia desmopresinei este cel mai bine descrisă ca un model de distribuţie bicompartimentală, cu un volum al distribuţiei în decursul fazei de eliminare de 0,3 - 0,5 l/kg.

Metabolizarea

Metabolismul in vivo al desmopresinei nu a fost studiat. Studiile cu desmopresină efectuate in vitro la om pentru investigarea metabolizării la nivelul microzomilor hepatici au arătat că în ficat nu este metabolizată nicio cantitate semnificativă prin sistemul citocromului P450. Prin urmare, este puţin probabil să se producă la om metabolizarea in vivo la nivel hepatic prin sistemul citocromului P450.

Este posibil ca efectul desmopresinei asupra farmacocineticii altor medicamente să fie minim, dată fiind lipsa inhibării sistemului de metabolizare a medicamentelor prin acţiunea citocromului P450.

Eliminarea

Clearance-ul total al desmopresinei a fost calculat la valoarea de 7,6 l/oră. Timpul de înjumătăţire terminal al desmopresinei este estimat la 2,8 ore. La subiecţii sănătoşi, fracțiunea excretată neschimbată a fost de 52% (44% - 60%).

Linearitate/non-linearitate

Nu există indicaţii privind non-linearităţile pentru niciunul din parametrii farmacocinetici ai desmopresinei.

Caracteristicile unor grupe speciale de pacienți

Insuficiența renală:

În funcție de stadiul insuficienței renale, ASC și timpul de înjumătățire plasmatică au crescut o dată cu severitatea insuficienței renale. Desmopresina este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală moderată și severă (clearance-ul creatininei sub 50 ml/min).

Tabelul 2: Parametrii farmacocinetici pentru stadiile diferite ale insuficienței renale. Date din studiul

CS001.

Clearance-ul Funcția renală ASC (Ore*pg/ml) T½ creatininei (ore)

Sănătos >80 ml/min Normală 186 2,8

Ușoară 50-80 ml/min Scădere ușoară 281 4,0

Moderată 30-49 ml/min Scădere moderată 453 6,7

Severă 5-29 ml/min Scădere severă 682 8,7

Insuficiența hepatică:

La această populație nu au fost efectuate studii.

Este improbabil ca desmopresina să interacționeze cu medicamentele care influențează metabolismul hepatic, întrucât studiile in vitro au arătat că desmopresina nu este metabolizată hepatic într-o măsură semnificativă la nivelul microzomilor umani.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea și toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

Studii de carcinogenicitate asupra desmopresinei nu au fost efectuate, întrucât este strâns înrudită cu hormonul peptidic natural.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Gelatină

Manitol (E 421)

Acid citric anhidru

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

4 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate și lumină.

A se utiliza imediat după deschiderea blisterului individual de liofilizat oral.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere perforate pentru eliberarea unei unități dozate ambalate într-o cutie de carton. Folia blisterului de la bază și folia blisterului pentru capac sunt laminate, multistratificate, compuse din

PVC/OPA/Alu/OPA/PVC și respectiv sigiliu lăcuit imprimat termic/Alu/PET/hârtie.

Mărimea ambalajului:

10x1, 30x1, 90x1 sau 100x1 liofilizate orale

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Ferring GmbH

Wittland 11, Kiel D-24109

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

14052/2021/01-02-03-04 14053/2021/01-02-03-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări - August 2016

Data ultimei reînnoiri: Iulie 2021

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iulie 2021