NITRAZEPAM LPH 5mg comprimate prospect medicament

N05CD02 nitrazepam • Sistemul nervos | Hipnotice și sedative | Derivați de benzodiazepina

Nitrazepamul este un medicament din clasa benzodiazepinelor, utilizat în principal pentru tratamentul insomniei severe și pe termen scurt. De asemenea, poate fi utilizat în unele cazuri pentru tratarea convulsiilor, în special la copii, sau pentru reducerea anxietății. Acționează prin potențarea efectului acidului gamma-aminobutiric (GABA), un neurotransmițător care reduce activitatea creierului, inducând relaxare, somnolență și un efect sedativ.

Nitrazepamul este administrat oral, de obicei sub formă de comprimate, iar doza este ajustată în funcție de vârstă, severitatea simptomelor și răspunsul pacientului. Este recomandat pentru utilizare pe termen scurt (de obicei nu mai mult de 2-4 săptămâni), deoarece utilizarea prelungită poate duce la dependență, toleranță și efecte de sevraj.

Efectele adverse frecvente includ somnolență, amețeli, oboseală, confuzie, slăbiciune musculară și coordonare redusă. În cazuri rare, poate provoca reacții paradoxale, cum ar fi agitație, iritabilitate sau insomnie. Utilizarea pe termen lung poate duce la dependență fizică și psihologică.

Nitrazepamul este contraindicat la pacienții cu insuficiență respiratorie severă, apnee în somn, insuficiență hepatică severă sau miastenia gravis. De asemenea, nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează, deoarece poate afecta fătul sau sugarul. Este important ca pacienții să urmeze cu strictețe recomandările medicului și să nu întrerupă brusc tratamentul pentru a evita simptomele de sevraj.

Date generale despre NITRAZEPAM LPH 5mg

Substanța: nitrazepam

Data ultimei liste de medicamente: 01-06-2025

Codul comercial: W12246003

Concentrație: 5mg

Forma farmaceutică: comprimate

Cantitate: 30

Prezentare produs: cutie x3 blist x10 compr

Tip produs: generic

Preț: 4.77 RON

Restricții eliberare rețetă: TAB3 - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală specială (psihotrope) de culoare verde.

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: LABORMED PHARMA S.A. - ROMANIA

Deținător: LABORMED PHARMA S.A. - ROMANIA

Număr APP: 9462/2016/03

Valabilitate: 3 ani

Concentrațiile disponibile pentru nitrazepam

10mg, 2.5mg, 5mg

Alte substanțe similare cu nitrazepam

Listele de compensare pentru NITRAZEPAM LPH 5mg LABORMED

A - Sublista A cu 90% reducere din prețul de referință

Preț

Coplată

Plată pacient

4.77 RON

4.29 RON

0.48 RON

Conținutul prospectului pentru medicamentul NITRAZEPAM LPH 5mg comprimate

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Nitrazepam LPH 2,5 mg comprimate

Nitrazepam LPH 5 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Nitrazepam LPH 2,5 mg

Fiecare comprimat conţine nitrazepam 2,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 104,60 mg.

Nitrazepam LPH 5 mg

Fiecare comprimat conţine nitrazepam 5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 102,10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat <Nitrazepam LPH 2,5 mg>

Comprimate neacoperite, plate, de culoare albă până la slab gălbuie, cu diametrul de 9 mm.

<Nitrazepam LPH 5 mg>

Comprimate neacoperite, plate, de culoare albă până la slab gălbuie, cu diametrul de 9 mm, inscripţionate pe una din feţe cu “N” şi “5” separate printr-o linie mediană.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Nitrazepamul este indicat în tratamentul insomniei ocazionale, tranzitorii şi cronice.

Nitrazepam LPH este indicat la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată este de 5 mg nitrazepam, administrată oral, cu o jumătate de oră înainte de culcare.

Durata tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă posibil, de la câteva zile până la maximum 4 săptămâni, incluzând şi perioada de reducere a dozei (vezi pct. 4.4).

În caz de insomnie ocazională, durata tratamentului este de câteva zile (2 - 5), în timp ce în caz de insomnie tranzitorie este de 2-3 săptămâni.

În anumite situaţii clinice poate fi necesară prelungirea duratei tratamentului, aceasta impunând reevaluări periodice ale stării clinice a pacientului.

Copii şi adolescenţi

Nitrazepam LPH este contraindicat la copii cu vârsta sub 12 ani (vezi pct. 4.3).

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Insuficienţă respiratorie severă.

Sindrom de apnee în somn.

Insuficienţă hepatică severă (risc de encefalopatie).

Galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie al glucozei şi al galactozei, deficit de lactază (datorită conţinutului de lactoză al comprimatelor).

Copii cu vârsta mai mică de 12 ani.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Miastenia gravis

La pacienţii cu miastenia gravis, utilizarea benzodiazepinelor poate agrava simptomele. De aceea, la aceşti pacienţi se recomandă ca utilizarea nitrazepamului să se facă numai dacă este absolut necesar şi cu foarte mare prudenţă.

Toleranţa

În cazul tratamentelor de lungă durată, eficacitatea nitrazepamului scade datorită apariţiei toleranţei.

Dependenţa şi sindromul de abstinenţă

Administrarea benzodiazepinelor, mai ales în cazul tratamentului de lungă durată, poate duce la dezvoltarea dependenţei fizice şi psihice. Factorii care favorizează apariţia dependenţei sunt: durata lungă a tratamentului, doza mare şi antecedentele de dependenţă medicamentoasă sau nemedicamentoasă, inclusiv de alcool etilic. La întreruperea tratamentului cu benzodiazepine poate să apară un sindrom de abstinenţă. Unele simptome sunt frecvente, dar minore: insomnie, cefalee, anxietate marcată, mialgii, tensiune musculară, iritabilitate. Alte simptome apar mai rar: stare de agitaţie, confuzie, sensibilitate exacerbată la diverşi stimuli (acustici, vizuali), depersonalizare, halucinaţii, convulsii.

Manifestările sindromului de abstinenţă pot să apară în zilele imediat următoare întreruperii tratamentului.

Asocierea mai multor benzodiazepine, indiferent de indicaţia terapeutică, prezintă risc crescut de dependenţă.

Fenomenul de rebound

În caz de întrerupere bruscă a tratamentului pot să apară fenomene de rebound, constând în exacerbarea fenomenelor care au necesitat instituirea treapiei cu benzodiazepine.

Pacienţii trebuie avertizaţi privind posibilitatea apariţiei fenomenului de rebound, chiar în cazul întreruperii treptate a tratamentului.

Amnezie

În orele următoare administrării nitrazepamului poate să apară amnezie anterogradă; de asemenea, se pot produce automatisme.

Reacţii paradoxale şi psihiatrice

La anumiţi pacienţi, benzodiazepinele pot determina reacţii paradoxale:

- agravarea insomniei, coşmaruri;

- agitaţie, nervozitate, iritabilitate, agresivitate;

- idei delirante, halucinaţii, delir oniric, manifestări psihotice, tulburări de comportament.

Aceste reacţii apar mai frecvent la copii şi vârstnici; în acest caz, se impune întreruperea tratamentului.

Grupe speciale de pacienţi

La vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică se recomandă reducerea dozei la jumătate din doza uzuală.

Insuficienţă respiratorie

La pacienţii cu insuficienţă respiratorie trebuie avut în vedere efectul deprimant central al benzodiazepinelor.

Anxietatea şi agitaţia pot reprezenta semne de avertizare ale decompensării respiratorii, impunând transferul pacientului într-o unitate de terapie intensivă.

Tendinţe suicidare

Benzodiazepinele şi compuşii înrudiţi nu trebuie administraţi singuri pentru tratarea depresiei sau a anxietăţii asociate depresiei deoarece pot favoriza tendinţele suicidare.

General

Benzodiazepinele şi compuşii înrudiţi nu reprezintă tratamentul principal al tulburărilor psihotice.

Se recomandă prudenţă deosebită în administrarea nitrazepamului la pacienţii cu antecedente de alcoolism sau alte dependenţe medicamentoase sau nemedicamentoase.

Nitrazepam LPH conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Asocieri nerecomandate:

- alcool etilic: potenţarea efectelor sedative şi neuroleptice ale benzodiazepinelor: se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice şi de medicamente care conţin alcool etilic.

Asocieri de avut în vedere:

- alte deprimante nervos centrale (opioide - analgezice şi antitusive), barbiturice, antidepresive sedative, antihistaminice H1, sedative, alte anxiolitice, neuroleptice, clonidină şi compuşi înrudiţi - potenţarea efectului deprimant nervos central.

- clozapină: risc crescut de colaps cu stop respirator şi/sau cardiac.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Studiile efectuate la animale au evidenţiat efecte teratogene pentru unele benzodiazepine.

La om, administrarea de doze mari de benzodiazepine în ultimul trimestru de sarcină poate determina apariţia hipotoniei şi a detresei respiratorii la nou-născut. După câteva zile până la câteva săptămâni poate să apară un sindrom de abstinenţă.

Ca urmare, în primul trimestru de sarcină benzodiazepinele trebuie utilizate numai dacă este absolut necesar; în ultimul trimestru se recomandă evitarea dozelor mari.

Administrarea benzodiazepinelor în timpul alăptării determină efecte sedative (letargie, scăderea tonusului) la sugari. Ca urmare, în cazul în care administrarea medicamentului este considerată absolut necesară, se recomandă evitarea alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Datorită posibilităţii apariţiei somnolenţei, nitrazepamul poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000, <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Reacţiile adverse sunt dependente de doză şi de sensibilitatea pacientului. În timpul tratamentului cu nitrazepam pot să apară următoarele reacţii adverse:

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: senzaţie de ebrietate;

Cu frecvenţă necunoscută: astenie, scăderea vigilenţei.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: somnolenţă (în special la vârstnici).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente: slăbiciune musculară.

De asemenea, pot să apară: amnezie anterogradă, reacţii paradoxale la anumiţi pacienţi (în special la copii şi vârstnici) - iritabilitate, agresivitate, stare de tensiune psihică, agitaţie, tulburări de comportament, alterări ale stării de conştienţă - dependenţă psihică şi fizică, chiar la doze terapeutice (cu sindrom de abstinenţă sau de rebound la întreruperea tratamentului), erupţii cutanate uneori însoţite de prurit, modificări ale libidoului.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Ingestia unor doze foarte mari determină de obicei somn profund putând ajunge până la comă, în funcţie de doză. În cazurile mai puţin grave pot să apară confuzie şi letargie.

Cazurile mai grave se manifestă prin ataxie, hipotonie, hipotensiune arterială, deprimare respiratorie, foarte rar deces.

Prognosticul este favorabil, în absenţa asocierii cu alte psihotrope şi dacă pacientul este tratat adecvat.

În cazul în care ingestia produsului s-a produs cu cel mult o oră înainte, se induc vărsături dacă pacientul este conştient. În caz contrar se efectuează lavaj gastric, cu protecţia căilor aeriene. După acest interval de timp se administrează cărbune activat pentru reducerea absorbţiei.

Administrarea de flumazenil poate fi utilă pentru diagnosticul şi/sau tratamentul supradozajului accidental/voluntar cu benzodiazepine. Antagonizarea prin flumazenil a efectului benzodiazepinelor poate favoriza apariţia tulburărilor neurologice (convulsii).

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: hipnotice şi sedative, derivaţi de benzodiazepine, codul ATC: N05CD02.

Nitrazepamul aparţine clasei 1-4 benzodiazepine; are următoarele acţiuni: sedativă, hipnotică, anxiolitică, anticonvulsivantă, miorelaxantă. De asemenea, nitrazepamul poate produce amnezie.

Aceste efecte sunt determinate de acţiunea agonistă specifică asupra unor receptori centrali care fac parte din complexul receptori macromoleculari GABA-omega, care modulează deschiderea canalelor de clor.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrare pe cale orală, nitrazepamul se absoarbe rapid. Circulă legat de proteinele plasmatice în proporţie de 85%. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 16-48 de ore. Starea de echilibru se atinge în 2-3 zile. Pentru benzodiazepine nu s-a putut stabili o relaţie concentraţie-efect, datorită metabolizării hepatice intensive şi a dezvoltării toleranţei.

Benzodiazepinele traversează bariera hemato-encefalică, precum şi bariera feto-placentară; se excretă în laptele matern.

Nitrazepamul se metabolizează în proporţie mare, prin nitroreducere, acetilare şi hidroxilare, metaboliţii neprezentând activitate farmacologică semnificativă; aceştia sunt transformaţi apoi prin glucuronoconjugare, rezultând substanţe hidrosolubile care se elimină pe cale urinară.

Numai 1% din doza de nitrazepam se excretă sub formă neschimbată prin urină. 20% din doza administrată se excretă prin materiile fecale.

La vârstnici metabolizarea hepatică este redusă şi, ca urmare, scade clearance-ul total cu creşterea concentraţiilor în platou, a fracţiunii libere şi a timpului de înjumătăţire. De aceea, se recomandă reducerea dozei la această categorie de vârstă, cel puţin la începutul tratamentului.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu sunt disponibile.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină PH 101

Amidon de porumb

Stearat de magneziu

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere a câte 10 comprimate.

Cutie cu 100 blistere a câte 10 comprimate.

Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Nu sunt necesare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Labormed Pharma S.A.

Bd. Theodor Pallady nr. 44B, sector 3, Bucureşti

România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nitrazepam LPH 2,5 mg 9461/2016/01-02-03

Nitrazepam LPH 5 mg 9462/2016/01-02-03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Noiembrie 2016.

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2016.