MOXILEN 500mg capsule prospect medicament

Moxilen 500 mg capsule

Fiecare capsulă conţine o cantitate de trihidrat de amoxicilină, echivalent cu amoxicilină 500 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1

Capsule gelatinoase nr.0, cu corp alb şi capac brun; conţin pulbere de culoare albă până la aproape albă sau slab galbenă.

Amoxicilina este indicată în tratamentul următoarelor infecții la adulți, adolescenţi și copii (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și 5.1):

- Sinuzită bacteriană acută

- Otită medie acută

- Amigdalită și faringită acută streptococică

- Exacerbări acute ale bronșitei cronice

- Pneumonie dobândită în comunitate

- Cistită acută

- Bacteriurie asimptomatică în timpul sarcinii

- Pielonefrită acută

- Febră tifoidă și paratifoidă

- Abces dentar cu celulită răspândită

- Infecții la nivelul articulaţiilor protezate

- Eradicarea Helicobacter pylori

- Boala Lyme

Amoxicilina este recomandată şi pentru profilaxia endocarditei.

Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale referitoare la utilizarea corespunzătoare a substanţelor antibacteriene.

Doza de amoxicilină selectată pentru a trata o infecţie individuală trebuie să ia în considerare:

* Microorganismele patogene anticipate şi posibila sensibilitate a acestora la substanţele antibacteriene (vezi pct. 4.4)

* Gravitatea şi localizarea infecţiei

* Vârsta, greutatea şi funcţia renală a pacientului; după cum este indicat mai jos

Durata terapiei trebuie stabilită în funcţie de tipul infecţiei şi răspunsul pacientului şi, de regulă, ar trebui să fie cât mai scurtă posibil. Anumite infecţii necesită perioade mai lungi de tratament (vezi pct. 4.4, referitor la terapia prelungită).

Adulți și copii cu greutatea ≥40 kg

Indicație* Doză*

Sinuzită bacteriană acută 250 mg - 500 mg la 8 ore sau 750 mg - 1 g la 12 ore

Bacteriurie asimptomtică în sarcină În infecțiile severe 750 mg - 1 g la 8 ore

Pielonefrită acută Cistita acută poate fi tratată cu 3 g de două ori pe zi,

Abces dentar complicat cu celulită o singură zi

Cistită acută

Otită medie acută 500 mg la 8 ore, 750 mg - 1 g la 12 ore

Tonsilită și faringită acută streptococică În infecțiile severe, 750 mg - 1 g la 8 ore timp de 10

Exacerbări acute ale bronșitei cronice zile

Pneumonie dobândită în comunitate 500 mg - 1 g la 8 ore

Febră tifoidă și paratifoidă 500 mg - 2 g la 8 ore

Infecții ale articulaţiilor protetice 500 mg - 1 g la 8 ore

Profilaxia endocarditei 2 g oral, în priză unică, cu 30 - 60 de minute înainte de procedură

Eradicarea Helicobacter pylori 750 mg - 1 g de două ori pe zi în asociere cu un inhibitor de pompă de protoni (de exemplu, omeprazol, lansoprazol) și alt antibiotic (de exemplu, claritromicină, metronidazol) timp de 7 zile

Boala Lyme (vezi pct. 4.4) Stadiu incipient: 500 mg - 1 g la 8 ore, până la maxim 4 g pe zi în doze divizate, timp de 14 zile (10 - 21 de zile)

Stadiu final (implicare sistemică): 500 mg - 2 g la 8 ore până la maxim 6 g pe zi în doze divizate, timp de 10 - 30 de zile

*Trebuie avute în vedere instrucţiunile oficiale ale ghidurilor de tratament pentru fiecare indicație

Copii cu greutatea <40 kg

Copiii pot fi tratați cu amoxicilină sub formă de capsule, comprimate pentru dispersie orală, pulbere pentru suspensie orală sau plicuri.

Amoxicilina 100 mg/ml, pulbere pentru suspensie orală este recomandată la copiii cu vârsta mai mică de 6 luni.

La copiii care cântăresc 40 kg sau mai mult trebuie să se administreze doza recomandată pentru adulți.

Indicație+ Doză+

Sinuzită bacteriană acută 20 - 90 mg/kgși zi în mai multe prize*

Otită medie acută

Pneumonie dobândită în comunitate

Cistită acută

Pielonefrită acută

Abces dentar complicat cu celulită

Tonsilită și faringită acută streptococică 40 - 90 mg/kg şi zi în mai multe prize*

Febră tifoidă și paratifoidă 100 mg/kg/zi în trei prize

Profilaxia endocarditei 50 mg/kg pe cale orală, în priză unică, cu 30 - 60 de minute înainte de procedură

Boala Lyme (vezi pct. 4.4) Stadiu inițial: 25 - 50 mg/kg şi zi în trei doze divizate, pe o perioadă de 10-21 de zile

Stadiu tardiv (implicare sistemică): 100 mg/kg şi zi în trei doze divizate, pe o perioadă de 10 - 30 de zile + Trebuie luate în considerare recomandările oficiale ale ghidurilor de tratament pentru fiecare indicație.

*Schemele terapeutice cu administrare de două ori pe zi trebuie luate în considerare numai dacă doza totală este în partea superioară a intervalului.

Nu se consideră necesară ajustarea dozei.

RFG (ml/min) Adulți și copii ≥ 40 kg #

Copii < 40 kgmai mare de 30 nu este necesară ajustarea nu este necesară ajustarea 10 - 30 maxim 500 mg de două ori pe zi 15 mg/kg de două ori pe zi (maxim 500 mg de două ori pe zi) mai puțin de 10 maxim 500 mg pe zi. 15 mg/kg doză unică zilnică (maxim 500 mg) #

În majoritatea cazurilor se preferă terapia parenterală.

La pacienții care efectuează hemodializă

Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţie prin hemodializă.

Adulți și copii ≥ 40 kg 15 mg/kg şi zi doză zilnică unică.

Înainte de hemodializă, trebuie administrată o doză suplimentară de 15 mg/kg.

Pentru a reface concentraţiile plasmatice ale medicamentului, dupăhemodializă trebuie administrată o altă doză de 15 mg/kg.

La pacienţii care efectuează dializă peritoneală

Doza maximă de amoxicilină 500 mg pe zi.

Este necesară o stabilire atentă a dozelor şi monitorizarea funcţiei hepatice la intervale regulate (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).

A se înghiţi capsula cu o cantitate suficientă de apă, fără a deschide capsula.

Hipersensibilitate la substanța activă, la alte peniciline sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Istoric de reacție de hipersensibilitate imediată severă (de exemplu, reacție anafilactică) la un alt medicament beta-lactamic (de exemplu, cefalosporină, carbapenem sau monobactam).

Înainte de a începe terapia cu amoxicilină, trebuie investigat cu atenţie dacă au existat anterior reacţii de hipersensibilitate la penicilină, cefalosporine sau alte medicamente beta-lactamice (vezi punctele 4.3 şi 4.8).

La pacienţii trataţi cu penicilină au fost raportate reacţii de hipersensibilitate (anafilactoide) grave şi ocazional letale. Este mai probabil ca aceste reacţii să se manifeste la persoanele cu istoric de hipersensibilitate la penicilină şi la persoanele atopice. Dacă se manifestă o reacţie alergică, terapia cu amoxicilină trebuie întreruptă şi instituită o terapie alternativă corespunzătoare.

Sindrom coronarian acut asociat reacției de hipersensibilitate

Rar, au fost raportate cazuri de hipersensibilitate în timpul tratamentului cu amoxicilină (sindrom coronarian acut asociat reacției de hipersensibilitate, vezi pct. 4.8); vor fi luate în considerare măsurile corespunzătoare.

Microorganisme non-sensibile

Amoxicilina nu este adecvată pentru tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care microorganismul patogen implicat este deja stabilit şi cunoscut ca fiind sensibil sau există o foarte mare probabilitate ca tratamentul cu amoxicilină să fie adecvat pentru microorganismul patogen implicat (vezi pct. 5.1). Acest lucru este valabil mai ales atunci când se are în vedere tratamentul pacienţilor cu infecţii ale tractului urinar şi infecţii severe ale urechii, nasului şi gâtului.

Convulsiile se pot manifesta la pacienţii cu disfuncţie renală, la cei care utilizează doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie (de exemplu istoric de episoade convulsive, epilepsie sau tulburări de tip meningeal (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de gradul de insuficienţă (vezi pct. 4.2).

Apariţia la începerea tratamentului a unui eritem generalizat, însoţit de febră şi apariţia de pustule poate reprezenta un simptom de pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG, vezi pct. 4.8). Această reacţie necesită întreruperea tratamentului cu amoxicilină şi reprezintă o contraindicaţie pentru orice administrare ulterioară.

Amoxicilina trebuie evitată dacă există suspiciune de mononucleoză infecţioasă, întrucât apariţia unei iritaţii morbiliforme a fost asociată acestei afecţiuni, ca urmare a utilizării de amoxicilină.

Reacţia Jarisch-Herxheimer

Reacţia Jarisch-Herxheimer a fost observată ca urmare a tratamentului cu amoxicilină pentru boala Lyme (vezi pct. 4.8). Este consecinţa directă a activităţii bactericide a amoxicilinei asupra bacteriei care cauzează boala

Lyme, spirocheta Borrelia burgdorferi. Pacienţii trebuie informaţi că aceasta este o consecinţă des întâlnită şi, de regulă, u auto-limitantă a tratamentului cu antibiotice pentru boala Lyme.

Creşterea în exces a microorganismelor non-sensibile

Utilizarea prelungită poate determina, ocazional, creşterea în exces a organismelor non-sensibile.

Cazurile de colită asociate tratamentului cu antibiotic au fost raportate pentru aproape toate medicamentele antibacteriene, iar gravitatea poate varia de la uşoară la potenţial letală (vezi pct. 4.8).

Drept urmare, este importantă luarea în considerare a acestui diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul terapiei sau ca urmare a administrării oricăror antibiotice. În cazul în care se manifestă colita asociată tratamentului cu antibiotic, administrarea amoxicilinei trebuie întreruptă imediat, se va solicita consult medical şi va fi începută o terapie corespunzătoare. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate în această situaţie.

Evaluarea periodică a funcţiei organelor ; în timpul terapiei prelungite se recomandă evaluarea funcţiilor renală, hepatică şi hematopoietică. Au fost raportate cazuri de creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice şi de modificare a hemogramei (vezi pct. 4.8).

Prelungirea timpului de protrombină a fost rareori raportată la pacienţii trataţi cu amoxicilină. În cazul prescrierii concomitente de anticoagulante este necesară o monitorizare corespunzătoare. Este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale, pentru a menţine nivelul dorit de anticoagulare (vezi punctele 4.5 şi 4.8).

La pacienţii cu debit urinar redus, cazurile de cristalurie au fost observate foarte rar, predominant în cazul terapiei administrate parenteral. În timpul administrării dozelor mari de amoxicilină, se recomandă menţinerea consumului de lichide şi a debitului urinar la standarde corespunzătoare, pentru a reduce posibilitatea manifestării cristaluriei asociate utilizării amoxicilinei. La pacienţii cu catetere vezicale, se recomandă verificarea în mod regulat a permeabilităţii acestora (vezi punctele 4.8 și 4.9).

Este posibil ca valorile crescute serice şi urinare de amoxicilină să influenţeze anumite analize de laborator.

Din cauza concentraţiilor mari de amoxicilină din urină, metodele chimice generează adesea rezultate fals pozitive.

În timpul tratamentului cu amoxicilină, se recomandă ca la testarea prezenţei glucozei în urină să fie folosite metodele enzimatice bazate pe glucozoxidază.

Prezenţa amoxicilinei poate modifica rezultatele analizelor pentru estriol la femeile gravide.

Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu probenecid. Probenecidul scade secreţia tubulară renală de amoxicilină. Utilizarea concomitentă de probenecid poate determina concentraţii plasmatice crescute şi prelungite de amoxicilină.

Administrarea concomitentă de alopurinol în timpul tratamentului cu amoxicilină poate creşte probabilitatea producerii de reacţii cutanate alergice.

Tetraciclinele şi alte medicamente bacteriostatice pot influenţa efectele bactericide ale amoxicilinei.

Anticoagulantele orale şi antibioticele pe bază de penicilină au fost utilizate pe scară largă în practică, fără a se raporta interacţiuni. Totuşi, în literatura de specialitate sunt menţionate cazuri de valori crescute a INR-ului (raportul internațional normalizat) la pacienţii care au continuat tratamentul cu acenocumarol sau warfarină şi cărora le-a fost prescris concomitent şi tratament cu amoxicilină. Dacă este necesară administrarea concomitentă, timpul de protrombină sau INR-ul trebuie monitorizate cu atenţie după iniţierea sau întreruperea tratamentului cu amoxicilină. Mai mult, este posibil să fie necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

Penicilinele pot reduce excreţia de metotrexat, cauzând o posibilă creştere a nivelului de toxicitate a acestuia.

Studiile la animale nu indică efecte nocive directe sau indirecte în ceea ce priveşte toxicitatea asupra funcţie de reproducere. Datele limitate referitoare la utilizarea amoxicilinei în timpul sarcinii la om nu indică un risc accentuat de malformaţii congenitale. Amoxicilina poate fi utilizată în timpul sarcinii atunci când beneficiile potenţiale depăşesc riscurile potenţiale asociate tratamentului.

Amoxicilina este excretată în laptele matern în cantităţi mici, cu posibil risc de sensibilizare. Drept urmare, nou-născutul alăptat la sân poate prezenta diaree şi infecţie fungică a mucoaselor, astfel încât este posibil să fie necesară întreruperea alăptării. Amoxicilina trebuie utilizată în timpul alăptării, doar după ce medicul curant evaluează raportul beneficii/riscuri.

Nu există date referitoare la efectele amoxicilinei asupra fertilităţii la om. Studiile la animale referitoare la toxicitatea asupra funcţie de reproducere nu au arătat existenţa unor efecte asupra fertilităţii.

Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Totuşi, pot apărea reacţii adverse (de exemplu, reacţii alergice, ameţeli, convulsii), care pot influenţa abilitatea de a conduce vehicule şi a folosi utilaje (vezi pct. 4.8).

Cele mai des raportate reacţii adverse la medicament (RAM) sunt diareea, greaţa şi erupţiile cutanate.

RAM la amoxicilină, derivate din studiile clinice şi urmărirea după punerea pe piaţă, sunt clasificate conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme şi organe şi sunt enumerate mai jos.

Terminologia de mai jos este folosită pentru a clasifica incidenţa reacţiilor adverse.

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare Candidoză cutaneo-mucoasă

Foarte rare Leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie severă sau agranulocitoză), trombocitopenie reversibilă şi anemie hemolitică.

Prelungirea timpului de sângerare şi a timpului de protrombină (vezi pct. 4.4).

Foarte rare Reacţii alergice severe, inclusiv edem angioneurotic, anafilaxie, boala serului şi vasculită de hipersensibilitate (vezi pct. 4.4).

Cu frecvență necunoscută Reacția Jarisch-Herxheimer (vezi pct. 4.4) și sindrom coronarian asociat reacției de hipersensibilitate (sindrom Kounis) (vezi pct. 4.4).

Foarte rare Hiperkinezie, ameţeli şi convulsii (vezi pct. 4.4 și pct. 4.9) .

Cu frecvență necunoscută Meningită aseptică

Date din studiile clinice

*Frecvente Diaree și greață

*Mai puțin frecvente Vărsături

Date post-marketing

Foarte rare Colită asociată tratamentului antibiotic (inclusiv colită pseudomembranoasă și colită hemoragică; vezi pct. 4.4).

Limbă neagră, viloasă

Modificări superficiale ale culorii dinţilor#

Foarte rare Hepatită și icter colestatic. Creștere moderată a valorilor AST și/sau

ALT.

Date din studiile clinice

*Frecvente Erupție cutanată tranzitorie

*Mai puțin frecvente Urticarie și prurit

Date post-marketing

Foarte rare Reacţii cutanate cum sunt eritem polimorf, sindrom Stevens-

Johnson, necroliză epidermică toxică, dermatită buloasă și exfoliativă sau pustuloză exantematoasă generalizată acută (PEGA) (vezi pct. 4.4) .

Foarte rare Nefrită interstițială

Cristalurie (vezi pct. 4.4 și 4.9)

*Incidenţa acestor evenimente adverse a fost determinată în cadrul studiilor clinice la care au participat aproximativ 6000 de pacienţi adulţi, adolescenţi şi copii cărora le-a fost administrată amoxicilină.

# Numai pentru comprimatele pentru dispersie orală și preparatele pentru suspensie orală

Modificările superficiale ale culorii dinţilor au fost raportate la copii. O bună igienă orală poate ajuta la prevenirea modificării culorii dinţilor, întrucât, de regulă, aceste modificări de culoare se pot îndepărta prin periaj.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Semne şi simptome de supradozaj

Simptomele gastro-intestinale (cum sunt greaţa, vărsăturile şi diareea) şi tulburările echilibrelor hidric şi electrolitic pot fi evidente. Au fost observate cazuri de cristalurie asociată tratamentului cu amoxicilină, care în anumite situaţii a determinat insuficienţă renală. La pacienţii cu disfuncţie renală sau la cei cărora li se administrează doze mari pot apărea convulsii (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

Abordarea terapeutică a intoxicaţiei

Simptomele gastrointestinale pot fi tratate simptomatic, acordându-se o atenţie specială echilibrului hidroelectrolitic.

Amoxicilina poate fi îndepărtată din circulaţia plasmatică prin hemodializă.

Grupa farmacoterapeutică: peniciline cu spectru larg; codul ATC: J01CA04.

Amoxicilina este o penicilină semi-sintetică (antibiotic beta-lactamic) care inhibă una sau mai multe enzime (numite adesea proteine care leagă penicilina, PBP) din calea de biosinteză a peptidoglicanului bacterian, care este o componentă structurală a peretelui celulei bacteriene. Inhibarea sintezei peptidoglicanului determină o slăbire a peretelui celular, urmată de regulă de liza şi moartea celulei.

Amoxicilina este susceptibilă la degradare prin beta-lactamazele produse de bacteriile rezistente, drept urmare spectrul de acţiune al amoxicilinei în monoterapie nu include microorganismele care produc aceste enzime.

Timpul peste concentraţia minimă inhibitorie (T>CMI) este considerat principalul parametru care evaluează eficacitatea amoxicilinei.

Principalele mecanisme de rezistenţă la amoxicilină sunt:

* Inactivare prin beta-lactamaze bacteriene.

* Modificarea PBP, care reduce afinitatea substanţei antibacteriene pentru ţintă.

Mecanismele de tipul impermeabilitatea bacteriei sau pompa de eflux pot cauza sau contribui la rezistenţa bacteriană, mai ales a bacteriilor Gram-negative.

Valorile critice ale CMI pentru amoxicilină sunt cele ale Comitetului European pentru Testarea Sensibilității

Antimicrobiene (EUCAST) versiunea 5.0.

Microorganism Pragul MIC de sensibilitate (mg/l) Sensibil ≤ Rezistent >

Enterobacteriaceae 1 8 8

Staphylococcus spp. 2 2

Nota Nota

Enterococcus spp. 4 8

Streptococcus grupurile A, B, C și G 4 4

Nota Nota

Streptococcus pneumoniae 5 5

Nota Nota

Streptococi din grupul Viridans 0,5 2

Haemophilus influenzae 6 6 2 2

Moraxella catarrhalis 7 7

Nota Nota

Neisseria meningitidis 0,125 1

Anaerobi Gram-pozitivi cu excepția 4 8

Clostridium difficile

Anaerobi Gram-negativi 0,5 2

Helicobacter pylori 9 9 0,125 0,125

Pasteurella multocida 1 1

Praguri de sensibilitate fără legătură 2 8 cu o anumită specie

Tipul sălbatic de Enterobacteriaceae este considerat sensibil la aminopeniciline. În unele țări se preferă încadrarea tulpinilor sălbatice de E. coli și P. mirabilis ca intermediare. În aceste cazuri, se va lua în calcul valoarea critică CMI S ≤ 0,5 mg/l.

Cei mai mulţi stafilococi sunt producători de penicilinază, fapt care îi face rezistenţi la amoxicilină. Tipurile rezistente la meticilină sunt, cu câteva excepţii, rezistente la toate medicamentele beta-lactamice.

Sensibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la ampicilină Sensibilitatea grupelor de streptococi A, B, C şi G la peniciline este derivată din sensibilittaea la benzilpenicilină.

Valorile critice se referă doar la tipurile care nu sunt de tip meningeal. Pentru tipurile clasificate ca intermediare faţă de ampicilină, se va evita tratamentul pe cale orală cu amoxicilină.

Sensibilitatea este derivată din CMI a ampicilinei.

Valorile critice au la bază administrarea intravenoasă. Izolatele descoperite ca producătoare de beta-lactamaze trebuie raportate ca fiind rezistente.

Microorganismele producătoare de beta-lactamază trebuie raportate ca fiind rezistente

Sensibilitatea la amoxicilină poate fi derivată din cea la benzilpenicilină.

Valorile critice au la bază valorile limită epidemiologice (ECOFF), care fac distincţia între tipurile sălbatice şi cele cu sensibilitate redusă.

Valorile critice neasociate speciei au la bază administrarea de doze de cel puţin 0,5 g x 3 sau 4 doze zilnice (1,5 până la 2 g /zi).

Prevalenţa rezistenţei poate varia în funcţie de localizarea geografică şi de timp pentru speciile selectate, fiind de dorit să existe informaţii locale referitoare la rezistenţă, mai ales în cazul tratării infecţiilor severe. După cum este necesar, se recomandă solicitarea opiniilor avizate atunci când prevalenţa rezistenţei este de asemenea natură încât utilitatea medicamentului în cel puţin câteva tipuri de infecţii este pusă la îndoială.

Specii sensibile frecvent

Aerobi Gram-pozitivi:

Enterococcus faecalis

Streptococi beta-hemolitici (Grupuri A, B, C și G)

Listeria monocytogenes

Specii pentru care rezistența dobândită poate fi o problemă

Aerobi Gram-negativi:

Escherichia coli

Haemophilus influenzae

Helicobacter pylori

Proteus mirabilis

Salmonella typhi

Salmonella paratyphi

Pasteurella multocida

Aerobi Gram-pozitivi:

Stafilococ coagulazo-negativ £

Staphylococcus aureus

Streptococcus pneumoniae

Streptococi din grupul Viridans

Anaerobi Gram-pozitivi:

Clostridium spp.

Anaerobi Gram-negativi:

Fusobacterium spp.

Borrelia burgdorferi †

Organisme cu rezistență naturală

Aerobi Gram-pozitivi:

Enterococcus faecium†

Aerobi Gram-negativi:

Acinetobacter spp.

Enterobacter spp.

Klebsiella spp.

Pseudomonas spp.

Anaerobi Gram-negativi:

Bacteroides spp. (mai ales tulpinile de Bacteroides fragilis sunt rezistente).

Chlamydia spp.

Mycoplasma spp.

Legionella spp. † Sensibilitatea intermediară naturală în absența mecanismului de rezistență dobândit. £

Aproape toate tulpinile de S.aureus sunt rezistente la amoxicilină din cauza faptului că produc penicilinază. În plus, toate tulpinile rezistente la meticilină sunt rezistente la amoxicilină.

Amoxicilina disociază total în soluţie apoasă cu pH fiziologic. Este absorbită rapid şi eficient dacă este administrată pe cale orală. În urma administrării pe cale orală, amoxicilina este bio‐disponibilă în proporţie de 70%. Timpul până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (T ) este de aproximativ o oră.

max

Mai jos sunt prezentate rezultatele farmacocinetice pentru un studiu, în care o doză de amoxicilină de 250 mg a fost administrată preprandial de trei ori pe zi grupurilor de voluntari sănătoşi.

Cmax Tmax * ASC (0‐24) T ½ (μg/ml) (h) (μg-h/ml) (h) 3,3 ± 1,12 1,5 (1,0‐2,0) 26,7 ± 4,56 1,36 ± 0,56

*Mediana (interval)

În intervalul de doze de 250 până la 3000 mg, biodisponibilitatea (măsurată ca C şi ASC) este liniară max proporţional cu doza. Absorbţia nu este influenţată de ingestia simultană de alimente.

Pentru eliminarea amoxicilinei poate fi folosită hemodializa.

Un procent de aproximativ 18% din totalul amoxicilinei plasmatice este legat de proteine, iar volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 0,3 până la 0,4 l/kg.

În urma administrării intravenoase, amoxicilina a fost identificată în vezica urinară, ţesutul abdominal, piele, grăsime, ţesuturile musculare, lichidele sinoviale şi peritoneale, fiere şi puroi. Amoxicilina nu difuzează corespunzător în lichidul cefalorahidian.

Din studiile la animale nu au rezultat dovezi referitoare la retenţia semnificativă în ţesuturi a metaboliţilor medicamentului. Amoxicilina, asemenea majorităţii penicilinelor, poate fi detectată în laptele matern (vezi pct. 4.6).

S-a demonstrat că amoxicilina poate străbate bariera placentară (vezi pct. 4.6).

Amoxicilina este excretată parţial în urină sub forma acidului peniciloic inactiv, în cantităţi echivalente de până la 10 - 25% din doza iniţială.

Calea principală pentru eliminarea amoxicilinei este renală.

Amoxicilina are o durată medie a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ o oră şi un clearance total mediu de aproximativ 25 l/oră la subiecţi sănătoşi. Aproximativ 60 până la 70% din doza amoxicilină este excretată nemodificată în urină în primele 6 ore, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg de amoxicilină. Diferite studii au constatat că excreţia urinară este 50-85% pentru amoxicilină, pe parcursul a 24 de ore.

Administrarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia amoxicilinei (vezi pct. 4.5).

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amoxicilinei este similar la copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 2 ani, copii mai mari, adolescenţi şi adulţi. Pentru copiii foarte mici (inclusiv nou-născuţii prematuri) în prima săptămână de viaţă frecvenţa de administrare nu trebuie să depăşească două administrări pe zi, din cauza imaturităţii căii renale de eliminare. Întrucât pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să aibă funcţie renală deficitară, doza trebuie selectată cu atenţie şi poate fi utilă monitorizarea funcţiei renale.

În urma administrării orale de amoxicilină la subiecţi sănătoşi de sex masculin şi feminin, sexul nu a avut un impact semnificativ asupra farmacocineticii amoxicilinei.

Clearance-ul total al amoxicilinei serice scade proporţional cu scăderea funcţiei renale (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Dozele pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie selectate cu atenţie, iar funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale regulate.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.

Nu au fost desfăşurate studii cu amoxicilină în ceea ce priveşte carcinogenicitatea.

Stearat de magneziu

Dioxid de titan (E 171)

Gelatină

Dioxid de titan (E 171)

Brilliant blue FCF (E 131)

Eritrozină (E 127)

Azorubicin carmoisină (E 122)

Gelatină

Nu este cazul.

3 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 8 capsule.

Nu este cazul.

Medochemie Ltd. 1-10 Constantinopoleos St., Limassol,

Cipru

9697/2017/01

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2017.

Februarie 2017.