MOXIFLOXACINA VIVANTA 400mg comprimate filmate prospect medicament

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține 400 mg moxifloxacină (sub formă de clorhidrat).

Fiecare comprimat filmat conține 223,665 mg lactoză (sub formă de monohidrat și lactoză anhidră) (vezi pct. 4.4)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate de culoare roșu mat în formă de capsulă (17 ± 0,1 mm lungime, 7 ± 0,1 mm lățime și 6 ± 0,2 mm grosime) inscripționate cu 'M' pe o față și '400' pe cealaltă față.

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate este indicat în tratamentul următoarelor tipuri de infecţii bacteriene, la pacienții cu vârsta de 18 ani și peste, determinate de germeni sensibili la moxifloxacină (vezi pct. 4.4, pct. 4.8 și pct. 5.1). Moxifloxacin trebuie utilizat numai atunci când se consideră necorespunzător să se utilizeze agenți antibacterieni care sunt de obicei recomandați pentru tratamentul acestor infecții sau când aceștia au eșuat:

- Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată adecvat)

- Exacerbări acute ale bolilor pulmonare obstructive cronice, care includ bronşita (diagnosticat în mod corespunzător)

În următoarele indicații, moxifloxacina trebuie administrată numai dacă se consideră inadecvată administrarea antibioticelor recomandate uzual pentru tratamentul inițial al acestor infecții sau acestea au fost ineficace:

- Pneumonie comunitară, cu excepţia cazurilor severe

- Afecţiuni inflamatorii pelviene uşoare până la moderate (adică infecţii de tract genital superior la femeie, care includ salpingita şi endometrita) fără abcese tubo-ovariane sau pelviene asociate.

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate nu este recomandată ca monoterapie în afecţiunile inflamatorii pelviene uşoare până la moderatate, dar trebuie administrată în asociere cu alte medicamente antibacteriene adecvate (de exemplu o cefalosporină) datorită creșterii rezistenței la moxifloxacină a Neisseria gonorrhoeae, cu excepția cazului în care se poate exclude Neisseria gonorrhoeae rezistent la moxifloxacină (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate poate fi, de asemenea, utilizată pentru a completa o schemă de tratament la pacienţii care au prezentat ameliorare în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină administrată intravenos pentru următoarele indicaţii:

- Pneumonie comunitară

- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizată în terapia iniţială a oricărei infecţii cutanate sau a ţesutului subcutanat sau a pneumoniei severe dobândite în colectivitate.

Trebuie luate în considerare recomandările oficiale din ghidurile de tratament actuale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibiotice.

Doze (adulţi)

Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.

Insuficienţa renală/hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau la pacienţii cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru informaţii suplimentare).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi se poate administra independent de orarul meselor.

Moxifloxacina Vivanta 400 mg comprimate filmate este recomandată pentru scheme de tratament cu următoarele durate:

- Exacerbarea acută a bolii pulmonare obstructive cronice, care include bronșita 5 - 10 zile

- Pneumonie comunitară 10 zile

- Sinuzită acută bacteriană 7 zile

- Afecţiuni inflamatorii pelviene uşoare până la moderate 14 zile

Moxifloxacina 400 mg comprimate filmate a fost evaluată în studiile clinice în scheme de tratament cu durata de maximum 14 zile.

Terapie secvenţială( administrare intravenoasă urmată de administrarea orală)

În studiile clinice cu terapie secvențială, majoritatea pacienților au trecut de la terapia intravenoasă la cea orală în decurs de 4 zile (pentru pneumonie comunitară), sau de 6 zile (infecții complicate ale pielii sau țesutului subcutanat). Durata totală recomandată a tratamentului intravenos și oral este de 7 - 14 zile pentru pneumonie comunitară și 7 - 21 zile pentru infecții complicate cutanate și ale țesutului subcutanat.

Doza recomandată (care este de 400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu trebuie depăşite.

- Hipersensibilitate la moxifloxacină, alte chinolone sau oricare din excipienţii enumerați la pct 6.1

- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).

- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani

- Pacienţi cu antecedente de boală/afectare a tendoanelor asociate tratamentului cu chinolone.

Atât în studiile nonclinice cât şi în cele efectuate la om, au fost observate modificări ale electrofiziologiei cardiace ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului

QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată

- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.

- Bradicardie relevantă clinic

- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng

- Antecedente de aritmii simptomatice

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT (vezi, de asemenea, pct 4.5).

De asemenea, din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (clasificarea Child Pugh clasa C) şi la pacienţii cu valori serice ale transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.

Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat reacții adverse grave în trecut atunci când au utilizat medicamente cu chinolonă sau fluorochinolonă (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni terapeutice alternative și după o evaluare atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate, trebuie evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii.

Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit

S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiogramă la unii dintre pacienţi. La analiza traseelor ECG obţinute în programul de studii clinice, prelungirea QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială. Deoarece alungirea intervalului QTc iniţial tinde să fie mai mare la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor asupra intervalului QT.

Medicaţia care poate reduce concentraţiile de potasiu trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină (vezi, de asemenea, pct 4.3 și 4.5)

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în special femei şi pacienţi vârstnici), cum sunt ischemia acută miocardică sau prelungire a intervalului QT, deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (care includ torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi, de asemenea, pct. 4.3). Prelungirea intervalului QT poate creşte cu concentraţia medicamentului. Prin urmare, nu trebuie depăşită doza recomandată.

În cazul în care în timpul tratamentului cu moxifloxacină apar semne de aritmie cardiacă, tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un traseu ECG.

Reacţii de hipersensibilitate/alergice

Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice după prima administrare la fluorochinolone, care includ moxifloxacină. Chiar de la prima administrare reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc, care poate pune viaţa în pericol. În cazul reacțiilor severe de hipersensibilitate cu manifestări clinice trebuie întrerupt tratamentul cu moxifloxacină şi trebuie iniţiat un tratament adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică, care poate pune viaţa în pericol în asociere cu moxifloxacina (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, precum astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste/ investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (SCAR), care includ necroliza epidermică toxică (NET, cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, moxifloxacina trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, NET sau

PEGA la utilizarea de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Pacienţii cu predispoziţie la crize convulsive

Chinolonele sunt cunoscute ca iniţiatori ai crizelor convulsive. Trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC care pot predispune la crize convulsive sau care scad pragul de declanşare al acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi instituite măsuri adecvate.

Efecte secundare grave, prelungite, invalidante și potențial ireversibile

În cazul pacienților care au primit chinolone și fluoroquinolone, indiferent de vârsta lor și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave (care au continuat luni sau ani), care au afectat diferite sisteme, uneori multiple, ale corpului (musculo-scheletice, nervoase, psihiatrice și ale simțurilor). Moxifloxacina trebuie întreruptă imediat la primele semne sau simptome ale oricărei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să contacteze medicul curant pentru recomandări.

Cazurile de polineuropatie senzitivă sau senzitivo-motorie manifestate prin parestezii, hipoestezii, disestezii sau astenie, au fost raportate la pacienţii trataţi cu chinolone, care includ moxifloxacină. Pacienţii sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului în cazul în care apar simptome de neuropatie cum sunt durerea, senzaţia de arsură, furnicăturile, amorţeala sau astenia pentru a preveni dezvoltarea unor afecțiuni ireversibile (vezi pct. 4.8).

Reacţiile psihiatrice pot să apară chiar după prima administrare de chinolone, care includ moxifloxacină. În cazuri foarte rare depresia sau reacţiile psihotice au progresat la ideație suicidară şi comportament de autovătămare, precum tentativa de suicid (vezi pct. 4.8). În cazul în care pacientul dezvoltă aceste reacţii, trebuie întrerupt tratamentul cu moxifloxacină şi instituite măsurile adecvate. Se recomandă prudenţă în cazul în care moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţii psihotici sau la pacienţii cu antecedente de boli psihiatrice.

Diareea asociată utilizării de antibiotice (include colita)

Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate utilizării antibioticelor, precum colita pseudomembranoasă şi diareea cu Clostridium difficile, la utilizarea de antibiotice cu spectru larg care includ moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. În cazul în care diareea sau colita asociate antibioticelor sunt suspectate sau confirmate, trebuie întrerupt tratamentul în desfășurare cu antibiotice (moxifloxacina) şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. Suplimentar, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele care inhibă peristaltismul intestinal sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.

Pacienţii cu miastenia gravis

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis din cauza exacerbării simptomelor.

Inflamaţie a tendoanelor, ruptură de tendon

Pot apărea inflamaţii şi rupturi de tendon (mai ales tendonul lui Ahile), uneori bilaterale, în timpul tratamentului cu chinolone care includ moxifloxacină, chiar și în 48 ore de la debutul tratamentului, și care au fost raportate până la câteva luni după întreruperea terapiei (vezi pct. 4.3 și 4.8). Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi. De aceea, administrarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu, umflături dureroase, inflamație), pacienţii trebuie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Membrul sau membrele afectate trebuie tratate corespunzător (de exemplu, imobilizare). Corticosteroizii nu trebuie utilizați dacă apar semne de tendinopatie.

Conform studiilor epidemiologice se raportează un risc crescut de disecție și anevrisme de aortă, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone, mai ales la pacienții vârstnici. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate cu ruptură (cu evoluție letală), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

De aceea, fluorochinolonele trebuie administrate numai după o atentă evaluare beneficiu-risc și după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism sau boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de anevrism și/sau disecție de aortă sau boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziție pentru apariția:

- atât a unui anevrism cât și a disecției de aortă, precum și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace /incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, afectarea țesutului conjunctiv în sindromul Marfan sau sindromul Ehlers-Danlos de tip vascular, sindromul Turner, arterită Takayasu, arterită cu celule gigante, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă, ateroscleroză confirmată diagnostic) sau, în plus,

- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză confirmată diagnostic sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrism de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții cărora li se recomandă concomitent corticosteroizi cu administrare sistemică.

Pacienții trebuie instruiți să se adreseze imediat unui medic în serviciul de urgență dacă resimt brusc o durere abdominală, toracalgie sau dorsalgie.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariția edemului la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Pacienţii cu insuficienţă renală

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să utilizeze cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot menţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.

În cazul în care apar tulburări de vedere sau alte efecte la nivel ocular trebuie solicitat imediat consult oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Variații ale glicemiei

Ca pentru toate quinolonele, au fost raportate variații ale glicemiei, care includ atât hipoglicemia cât și hiperglicemia (vezi pct. 4.8), apărute de obicei la pacienți cu diabet zaharat care urmează tratament concomitent cu un antidiabetic oral (de exemplu, glibenclamidă) sau insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei la pacienții cu diabet zaharat.

Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate

La unii pacienţi chinolonele au determinat reacţii de fotosensibilitate. Cu toate acestea unele studii indică faptul că moxifloxacina prezintă un risc mai mic de a induce fotosensibilitatea. Prin urmare pacienţii trebuie sfătuiţi totuși să evite expunerea la radiaţiile ultraviolete sau lumina solară puternică şi/sau prelungită pe durata tratamentului cu moxifloxacină.

Pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază

Pacienţii cu antecedente familiale sau deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sunt predispuşi la reacţii hemolitice atunci când urmează tratament cu chinolone. Prin urmare, moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.

Paciente cu boală inflamatorie pelvină

La pacientele cu boli inflamatorii pelvine complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-ovariane sau pelvine) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu Moxifloxacina

Vivanta 400 mg comprimate filmate nu este recomandat.

Bolile inflamatorii pelvine pot fi cauzate de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone. Prin urmare, în aceste cazuri moxifloxacina trebuie administrată concomitent cu alte antibiotice adecvate ( de exemplu, o cefalosporină) cu excepţia cazului în care poate fi exclusă rezistenţa la moxifloxacină a

Neisseria gonorrhoeae. În cazul în care nu se observă o ameliorare clinică după 3 zile de tratament, terapia trebuie reevaluată.

Pacienţii cu SIRS

Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul arsurilor cu infecţii severe asociate, fasceitei și infecţiilor piciorului diabetic cu osteomielită, nu a fost stabilită.

Interacţiunea cu testele biologice

Tratamentul cu moxifloxacină poate interacţiona cu testul de cultură pentru Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriene determinând rezultate fals negative la probele luate de la pacienții care primesc moxifloxacină în prezent.

Pacienţii cu infecţii cauzate de SAMR

Moxifloxacina nu este recomandat pentru tratamentul infecțiilor cu SAMR. În cazul unei infecţii suspectate sau confirmate cu SAMR, trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibiotic adecvat (vezi pct. 5.1).

Este contraindicată administrarea moxifloxacinei la copii şi adolescenţi < 18 ani (vezi pct. 4.3) din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor observate la animalele tinere (vezi pct. 5.3) .

Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficiență totală de lactază sau malabsorbție de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic ‘nu conține sodiu’.

Nu poate fi exclus un efect adițional al prelungirii intervalului QT între moxifloxacină şi alte medicamente care pot prelungi intervalul QT. Aceasta poate conduce la creșterea riscului de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, coadministrarea de moxifloxacină cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct 4.3):

* antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă),

* antiaritmice clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilida, ibutilidă),

* antipsihotice (fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid),

* antidepresive triciclice,

* unele medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacina, eritromicina IV, pentamidina, antimalaricele în mod special halofantrina),

* anumite antihistaminice (terfenadina, astemizol, mizolastina),

* altele (cisparida,vincamina IV, bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie folosită cu prudenţă la pacienții care iau medicamente ce pot reduce valorile potasiului (exemplu diuretice de ansă și tiazidice, laxative și clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie clinic semnificativă.

Un interval de aproximativ 6 ore trebuie să existe între administrarea medicamentelor ce conţin cationi bivalenţi sau trivalenţi (antiacide cu magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi medicamente care conţin fier sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei.

Administrarea concomitentă de cărbune activat cu moxifloxacină în doză de 400 mg a condus la prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai mult de 80%. Ca urmare, administrarea concomitentă a celor două medicamente nu este recomandată (cu excepţia supradozajului - vezi şi pct. 4.9).

După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax a digoxinului cu aproximativ 30%, fără să influenţeze ASC sau valorile la starea de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la administrarea concomitentă cu digoxin.

În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea concomitentă a moxifloxacinei pe cale orală cu glibenclamid a condus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidului. Combinaţia dintre glibenclamid şi moxifloxacină poate teoretic determina hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate la glibenclamid nu au condus la modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulină). Prin urmare, nu a fost observată nicio interacţiune semnificativă clinic între moxifloxacină şi glibenclamid.

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţi cărora li s-au administrat agenți antibacterieni, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Condiţiile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul au cauzat modificări ale INR (raport internațional normalizat). O măsură de precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, doza anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată la valoarea necesară.

Nu s-au observat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină, probenecid, anticoncepţionale orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină sau itraconazol.

Studiile efectuate in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste dovezi. Având în vedere aceste rezultate, interacţiunea metabolică pe calea enzimelor citocromului P 450 este puţin probabilă.

Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate.

Nu a fost evaluată siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide din cauza riscului observat experimental în ceea ce priveşte efectul dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature şi leziunile reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu anumite fluorochinolone (vezi pct. 4.3).

Nu există date disponibile corespunzătoare perioadei de lactaţie sau alăptare la femeie.

Datele preclinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în lapte. În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al fluorochinolonelor de deteriorare a cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacina (vezi pct. 4.3).

Studiile la animal nu indică afectarea fertilității (vezi pct 5.3).

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, fluorochinolonele, care includ moxifloxacina, pot determina scăderea capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse la nivelul SNC (de exemplu ameţeală, pierderea acută, tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată a stării de conştienţă (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse, observate în toate studiile clinice și cele care provin din rapoarte după punerea pe piață efectuate cu moxifloxacină 400 mg (administrată oral sau secvenţial), enumerate în funcţie de frecvenţa de apariţie, sunt prezentate mai jos:

În afara senzației de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de 3%.

În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității. Frecvențele sunt definite ca:

- Frecvente (≥1/100 la <1/10)

- Mai puțin frecvente (≥1/1000 la <1/100)

- Rare (≥1/10000 la <1/1000)

- Foarte rare (<1/10000)

- Necunoscute (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasificarea pe Frecvente: Mai puţin Rare Foarte rare: Frecvența aparate, sisteme frecvente: necunoscşi organe ută:

MeDRA

Infecţii şi infestări Suprainfecţii cauz ate de bacterii rezistente sau ciuperci, de exemplu candidoza orală şi vaginală

Tulburări Anemie Leucopenie Valori crescute hematologice şi Neutropenie de limfatice Trombocitopenie protrombină

Trombocitemie INR scăzut

Prelungirea timpului Agranulocitozde protrombină ă

INR crescut

Tulburări ale Reacţii alergice (vezi Anafilaxie, include sistemului imunitar pct. 4.4) şocul anafilactic, care poate pune viaţa în pericol în cazuri foarte rare (vezi pct.

4.4), Edem alergic /angioedem (include edemul laringian cu potenţial de a pune viaţa în pericol, vezi pct 4.4)

Tulburări endocrine Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări Hiperlipidemia Hiperglicemie Hipoglicemie metabolice şi de Comă nutriţie Hiperuricemie hipoglicemică

Tulburări psihice* Reacţii de anxietate Labilitate emoţională Reacţii

Depresie (foarte rar psihotice de

Hiperactivitate poate ajunge la depersonalizarpsihomotorie/agitaţie comportament de e (poate auto-vătămare, cum ajunge la sunt ideile suicidare comportament /gânduri sau tentative de auto de suicid, vezi vătămare, cum pct 4.4) Halucinaţii, sunt ideile delir suicidare /gânduri sau tentative de suicid, vezi pct. 4.4.)

Tulburări ale Cefalee Parestezie Hipoestezie Hiperestezie sistemului nervos* Ameţeli. şi disestezie Tulburări de miros (includ anosmia)

Tulburări de gust Vise anormale (includ ageuzie, Tulburări de în cazuri foarte rare) coordonare (includ tu

Confuzie şi dezorient lburări de mers în are Tulburări ale special din cauza somnului ameţelilor sau (predominant vertijului) Crize insomnie) convulsive, includ convulsii grand

Tremor Vertij mal (vezi pct. 4.4.)

Somnolenţă Tulburări de atenţie

Tulburări de vorbire

Amnezie Neuropatie periferică și polineuropatie

Tulburări oculare* Tulburări vizuale Fotofobie Pierdere includ diplopie şi tranzitorie a vedere înceţoşată (ca vederii (ca urmare urmare a unor reacţii a unor reacţii la la nivelul SNC, vezi nivelul SNC, vezi pct. 4.4) pct. 4.4 și 4.7.)

Uveita și defecte de transiluminare bilaterală acută a irisului (vezi pct.

4.4)

Tulburări acustice şi Tinitus vestibulare* Tulburări ale auzului care includ surditate (de obicei reversibile)

Tulburări Prelungire a Prelungire a Tahiaritmii Aritmii cardiace** intervalului QT la intervalului QT (vezi ventriculare ventriculare pacienţi cu pct. 4.4) Palpitaţii Sincopă (de nespecificate, hipokaliemie (vezi Tahicardie Fibrilaţie exemplu pierdere Torsada pct. 4.3 și pct. 4.4) atrială Angină acută şi de scurtă vârfurilor (vezi pectorală durată a pct. 4.4) conştienţei) Stop cardiac (vezi pct. 4.4)

Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită vasculare** arterială

Tulburări Dispnee (include respiratorii, toracice astmul bronşic) şi mediastinale

Tulburări gastro- Greaţă Apetit și aport Disfagie intestinale Vărsături alimentar scăzut Stomatită

Dureri Constipaţie Colită asociată gastrointestinale și Dispepsie utilizării de abdominale Diaree Flatulenţă antibiotice (include

Gastrită colită

Creştere a amilazei pseudomembranoasă, serice în foarte rare cazuri asociată cu complicaţii potenţial letale, vezi pct. 4.4)

Tulburări Creştere a Insuficienţă hepatică Icter Hepatită hepatobiliare transaminazelor (include creştere a Hepatită fulminantă

LDH) (predominant cu potenţial de

Creşteri ale colestatică) evoluţie spre bilirubinei insuficienţă

Creșteri ale gamma- hepatică cu

GT Creştere a risc vital fosfatazei alcaline (inclusiv serice cazuri letale, vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi Prurit, Reacţii Pustuloza ale ţesutului Erupţie cutanată buloase exantematisubcutanat tranzitorie Urticarie tegumentare că

Piele uscată de tipul generalizatsindromului ă acută

Stevens- (PEGA)

Johnson sau necroliza epidermică toxică (cu risc potențial letal, vezi pct. 4.4).

Tulburări musculo- Artralgii Tendinită (vezi pct. Rupturi ale Rabdomioscheletice şi ale Mialgii 4.4) tendoanelor liză ţesutului conjunctiv* Crampe musculare (vezi pct. 4.4).

Spasme musculare Artrită

Slăbiciune musculară Rigiditate musculară

Exacerbare a simptomelor de miastenia gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări renale şi Deshidratare Insuficienţă renală ale căilor urinare (inclusiv creştere a ureei şi creatininei plasmatice)

Tulburări generale Stare generală de rău Edem şi la nivelul locului (predominant astenie de administrare* sau fatigabilitate)

Sindroame dureroase (dorsalgie,toracalgie,durere pelvină şi durere a membrelor)

Transpiraţie

*Foarte rare cazuri de reacții adverse grave, de lungă durată (care au continuat luni sau ani), invalidante sau potențial ireversibile care au afectat diferite sisteme, uneori multiple, care afectează mai multe clase de aparate și organe de simț (și includ reacții precum tendinită, ruptură a tendonului, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, tulburări de memorie, tulburări de somn, și afectarea auzului, văzului, gustului și mirosului) au fost raportate în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri independent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

** S-au raportat cazuri de disecție și anevrism de aortă, uneori complicate prin ruptură (cu evoluție letală), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace /incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

Au existat cazuri foarte rare ale următoarelor efecte adverse raportate după tratament cu alte fluorochinolone, care pot apărea și în timpul tratamentului cu moxifloxacină: presiune intracraniană crescută (include pseudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacții de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro.

Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În eventualitatea unui supradozaj trebuie utilizat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea cardiacă folosind ECG trebuie asigurată din cauza posibilităţii de apariție a intervalului QT prelungit. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu o doză de 400 mg moxifloxacină pe cale orală va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Utilizarea cărbunelui activat devreme, când începe absorbţia, poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj pe cale orală.

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14

In vitro, moxifloxacina are activitate asupra unui spectru larg de microorganisme patogene gram-pozitiv şi gram-negativ.

Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din, inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază) şi topoizomerază IV, necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian.

Se pare că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la reducerea selecţionării de bacterii gram-pozitive mutante rezistente, în comparaţie cu jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic voluminos în poziţia C-7 previne efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite bacterii gram-pozitiv.

Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).

Efectul asupra florei intestinale umane

Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale de moxifloxacină:

Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp., şi Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere la Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.

Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu influenţează activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea permeabilităţii membranare (întâlnită la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot de asemenea influenţa şi sensibilitatea la moxifloxacină.

Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II ( ADN giraza ) şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux al germenilor gram-pozitiv.

A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Cu toate acestea, dat fiind că moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii gram-pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.

Valorile critice

Valori critice EUCAST cu privire la limitele concentraţiei minime inhibitorii (CMI) și difuzia în disc pentru moxifloxacină (01.01.2018):

Organism Susceptibil Rezistent

Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 24 mm < 21 mm

S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 22 mm < 22 mm

Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 18 mm < 15 mm

H. influenzae ≤ 0,5 mg/l >0,5 mg/l ≥ 25 mm <25 mm

M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 23 mm < 23 mm

Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 20 mm < 17 mm

Clase de interferență non-specie* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

* Punctele de interferență non-specie au fost determinate în principal pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice și sunt independente de distribuția MIC a speciilor specifice.

Acestea sunt destinate utilizării numai pentru speciile cărora nu li s-a acordat punct de referință specific speciilor și nu sunt destinate utilizării cu specii în care criteriile interpretative trebuie să fie stabilite.

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.

Gardnerella vaginalis

Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilin)

Streptococcus agalactiae (grupa B)

Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus agalactiae (grupa A)

Streptococcus viridans de grup (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.

thermophilus)

Acinetibacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Haemophilus parainfluenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Fusobacterium spp.

Prevotella spp.

'Alte” microorganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Chlamydia trachomatis*

Coxiella burnetii

Mycoplasma genitalium

Mycoplasma hominis

Mycoplasma pneumoniae*

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilin)+

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*

Klebsiella pneumoniae*

Klebsiella oxytoca

Neisseria gonorrhoeae*+

Proteus mirabilis*

Bacteroides fragilis*

Peptostreptococcus spp.*

Pseudomonas aeruginosa

*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în vederea aprobării indicaţiilor clinice.

#Tulpinile care produc BLSE sunt în mod normal rezistente la fluorochinolone +Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări

În urma administrării orale moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.

Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50-800 mg administrate în doză unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5- 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv 0,6 mg/l. La starea de echilibru expunerea în intervalul de doze este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.

Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după administrarea unei doze de 400 mg s-a determinat o ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat legarea de proteinele plasmatice în proporție de aproximativ 40-42 % independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în principal de albumina serică.

Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.

Ţesut Concentraţie Loc: Raport plasmatic

Plasmă 3,1 mg/l -

Salivă 3,6 mg/l 0,75 - 1,3

Lichid vezicular 1,61 mg/l 1,71

Mucoasă bronşică 5,4 mg/kg 1,7 - 2,1

Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 - 70,0

Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 - 7

Sinusul maxilar 7,5 mg/kg 2,0

Sinusul etmoid 8,2 mg/kg 2,1

Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6

Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 - 1,42,3

Tractul genital feminin* 10,24 mg/kg 1,724

* administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg 110 ore după administrare 2concentraţie pentru fracţia nelegată 3între 3 şi 36 de ore după administrarea dozei 4la terminarea perfuzării

Moxifloxacina prezintă o biotransformare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile fecale sub formă netransformată precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.

În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente ce prezintă o biotransformare de fază I prin intermediul enzimelor citocromului

P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă într-un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 - 53 ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.

După administrarea unei doze de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată, aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.

Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului netransformat.

Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică

Au fost observate concentraţii plasmatice mai mari la voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică (cum sunt femeile) şi la voluntarii vârstnici.

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (care au clearance-ul creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la 2,5 ori (clearance-ul creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (clasificarea Child Pugh clasele A și B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Efectele asupra sistemului hematopoetic (scăderea ușoară a numărului de eritrocite și trombocite) au fost observate la șobolani și maimuțe. Ca și în cazul altor chinolone, hepatotoxicitatea (creșterea enzimelor hepatice și atrofia vacuolară) a fost observată la șobolani, maimuțe și câini. La maimuțe a apărut toxicitate la nivelul SNC (convulsii). Aceste efecte au fost observate numai după tratamente cu doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat.

Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate printr-o interacțiune cu giraza bacteriană, iar la concentrații mai mari printr-o interacțiune cu topoizomeraza II din celulele de mamifere, o concentrație prag pentru genotoxicitate poate fi atribuită. La testele în vivo nicio dovadă nu a fost găsită, în ciuda faptului că s-au folosit doze foarte mari de moxofloxacină. Astfel o limită de siguranță la doza umană terapeutică poate fi prevăzută. Moxifloxacina nu este carcinogenică, fapt demonstrat printr-un studiu efectuat la şobolani.

Multe chinolone sunt fotoreactive și pot determina efecte fototoxice, fotomutagene și fotocarcinogene.

În schimb, moxifloxacina s-a dovedit a fi lipsită de proprietăți fototoxice și fotogenotoxice, atunci când a fost testată într-un program larg de testare in vitro și in vivo. În aceleași condiții, alte chinolone au prezentat efecte.

La concentrații ridicate, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului de potasiu rectificator întârziat al inimii putând cauza prelungirea intervalului QT. Studiile toxicologice efectuate la câini cu doze orale de 90 mg/kg au condus la concentraţii plasmatice de 16 mg/l și au determinat prelungirea intervalului QT, dar nu apariția aritmiilor. Numai administrarea intravenoasă cumulativă foarte mare, de peste 50 ori doza recomandată la om (> 300 mg/kg), a dus la concentraţii plasmatice de 200 mg/l (mai mult de 40 de ori valorile terapeutice), care au determinat aritmii ventriculare reversibile, neletale.

Chinolonele sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină care a determinat toxicitate articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare decât valoarea maximă a dozei terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât cele ale dozei terapeutice maxime.

Testele de toxicitate la șobolani și maimuțe (administrarea de doze repetate până la șase luni) nu au evidențiat niciun indiciu cu privire la un risc toxic pentru ochi. La câini, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg), care au condus la concentrații plasmatice ≥ 20 mg/l, au provocat modificări ale electroretinogramei și, în cazuri izolate, atrofia retinei.

Studiile cu privire la toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitatea maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţii plasmatice terapeutice la om. La șobolani s-a observat o scădere a greutății fetale, accentuarea pierderilor prenatale, prelungirea ușoară a duratei sarcinii și o creștere a activității spontane a unor pui (masculi și femele) la doze care au fost de 63 de ori doza maximă recomandată pe mg/kg corp, cu concentrații plasmatice în intervalul de doze terapeutice la om.

Lactoză monohidrat

Povidonă K29/32

Lactoză anhidră

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal, anhidru

Stearat de magneziu

Opadry Brown 03B86891:

Hipromeloză 2910, 6 mPa.s E464

Dioxid de titan E171

Macrogol 400

Oxid roșu de fer E172

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Moxifloxacina Vivanta este ambalat în blister transparent din aluminiu PVC/PVdC.

Moxifloxacina Vivanta comprimate filmate este disponibil în ambalaje de 5, 7, 10 și 14 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Vivanta Generics s.r.o.

Třtinová 260/1, Čakovice 196 00 Praga 9

Republica Cehă

15247/2023/01-04

Data primei autorizări: Iunie 2019

Data reînnoirii autorizației: Decembrie 2023

Decembrie 2023