MOXIFLOXACINA VIOSER 400mg / 250ml soluție perfuzabilă prospect medicament

Moxifloxacină VIOSER 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă

1 flacon de 250 ml conține moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat). 1 ml conține clorhidrat de moxifloxacină 1,745 mg.

Excipient cu efect cunoscut: 250 ml de soluţie perfuzabilă conţin sodiu 678,6 mg (29,52 mmol).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie perfuzabilă

Soluţie limpede, de culoare galbenă cu pH 4,4-4,6, fără particule vizibile

Osmolalitate: 270 - 320 mOsm/kg

Moxifloxacină VIOSER 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă, este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene:

- pneumonie dobândită în comunitate (PDC)

- infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS)

Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când este considerată inadecvată utilizarea altor antibiotice, care sunt recomandate de obicei pentru tratamentul iniţial al acestor infecţii.

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor

Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.

Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg moxifloxacină,

În studii clinice, majoritatea pacienţilor au fost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC) sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7-14 zile pentru

PDC şi 7-21 zile pentru ICCTS.

Insuficienţa renală/hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii dializaţi cronic, adică, hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Eficacitatea şi siguranţa administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3).

Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în perfuzie cu viteză constantă, timp de peste 60 de minute (vezi şi pct. 4.4).

Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţii perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).

- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

- Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6).

- Pacienţi cu vârsta sub 18 ani.

- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea chinolonelor.

Atât în testele non-clinice cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate modificări ale electrocardiogramei constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă a administrării, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:

- prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT

- tulburări ale electroliţilor, în special hipokaliemie necorectată

- bradicardie clinic semnificativă

- insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă

- antecedente de aritmii simptomatice.

Moxifloxacina nu trebuie administrată în asociere cu alte medicamente care determină prelungirea intervalului QT (vezi pct.4.5).

Din cazua datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale.

Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie evaluat în raport la informaţiile prezentate în secţiunea privind atenţionările şi precauţiile.

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.

Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de modificările clinice

S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă.

Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice din cauza perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata de perfuzare nu trebuie să fie mai scurtă decât durata recomandată de 60 minute iar doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, pct. 4.3 și pct. 4.5.

Administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă dacă în timpul tratamentului apar semne sau simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ECG.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii cardiace (de exemplu, ischemie miocardică acută), deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut pentru dezvoltarea aritmiilor ventriculare (incluzând, torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și pct. 4.5.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce potasemia. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.

Hipersensibilitatea și reacțiile alergice au fost raportate la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină, după prima administrare. Reacțiile anafilactice pot progresa spre un șoc care pune viața în pericol, chiar și după prima administrare. În cazurile de manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă și iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu, tratamentul șocului).

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea Moxifloxacină VIOSER , care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (SCAR), inclusiv necroliza epidermică toxică (TEN: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și Pustuloza exantematică generalizată acută (AGEP), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, TEN sau AGEP, cu utilizarea de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altor factori de risc care pot predispune la convulsii sau care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare

Cazurile de polineuropatie senzorială sau senzorial motorie care determină parestezie, hipoestezie, disestezie sau slăbiciune au fost raportate la pacienții tratați cu chinolone, inclusiv moxifloxacină.

Pacienții tratați cu moxifloxacină trebuie sfătuiți să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care se dezvoltă simptomele de neuropatie, cum sunt durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală, slăbiciune, în scopul de a preveni dezvoltarea unei stări potenţial ireversibile (vezi pct 4.8).

Pot apărea reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum ar fi încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.

Diareea asociată cu antibiotice (DAA) şi colita asociată cu antibiotic (CAA) au fost raportate la utilizarea de antibiotice cu spectru larg, inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree asociată Clostridium difficile, a fost raportată la utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacină şi poate varia ca severitate de la diaree uşoară până la colită care poate pune viaţa în pericol. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă DAA sau CAA, este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.

Pacienţi cu miastenie gravis

Moxifloxacină VIOSER trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece simptomele pot fi agravate.

Tendinite şi rupturi de tendon

Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată. La primul semn de tendinită (de exemplu, umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, prin imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi, dacă apar semne de tendinopatie.

Disecție și anevrisme de aortă, requrgitare la nivelul valvei cardiace/incompetență a valvei cardiace

Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aorta, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale cunoscute de boală anevrismală ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la pacienții diagnosticați cu anevrism aortic și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni predispozante

- atât a la anevrism sau disecție de aorta, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace /incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom

Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boala Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus,

- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.

Dacă este afectată vederea sau apar alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat consult oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8)

Disglicemie

Ca în cazul tuturor fluorochinolonelor, au fost raporate la utilizarea moxifloxacinei tulburări ale glucozei din sânge, incluzând atât hipoglicemie şi hiperglicemie. La pacienţii trataţi cu moxifloxacină, disglicemia a apărut predominant la pacienţii diabetici vârstnici care primesc tratament concomitent cu un agent oral hipoglicemiant (de exemplu sulfoniluree) sau insulină.

La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct 4.8).

S-a constatat că chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilizare la pacienţi. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite, pe parcursul tratamentului cu moxifloxacină, expunerea atât la radiaţii UV, cât şi la lumina solară puternică şi/sau pe timp îndelungat.

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază

Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază prezent sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice, în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul acestor pacienţi, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.

Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este numai pentru administrare intravenoasă. Administrarea intraarterială trebuie evitată, deoarece studii preclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială după administrarea pe această cale.

Pacienţi cu cSSSI speciale

Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor arsurilor grave, fasciitelor şi infecţiilor piciorului diabetic asociat cu osteomielită.

Acest medicament conține 678,6 mg sodiu ( aproximativ 29,52 mmol ) per doză.Trebuie luat în considerare de pacienții care urmează o dietă controlată cu sodiu.

Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul culturilor de Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor, determinând rezultate fals negative în cazul probelor prelevate de la pacienţi trataţi la acel moment cu moxifloxacină.

Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).

Datorită reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Nu poate fi exclus un efect aditiv de prelungire a intervalului QT al moxifloxacinei şi al altor medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct. 4.3):

- antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);

- antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);

- neuroleptice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă);

- antidepresive triciclice;

- anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos, pentamidină, antimalarice, îndeosebi halofantrină);

- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);

- alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu medicamente care pot reduce potasemia (de exemplu, diuretice de ansă şi diuretice tiazidice, laxative şi clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care determină bradicardie semnificativă clinic.

După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor minime. Nu sunt necesare precauţii la asocierea cu digoxina.

În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu glibenclamidă a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nicio interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.

A fost raportat un număr mare de cazuri în care s-a înregistrat o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile inflamatorii şi infecţioase, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie ar fi monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată corespunzător.

Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.

Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P450.

Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate.

Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studii la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Din cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către fluorochinolone şi afectări reversibile ale cartilajelor de creştere la copii trataţi cu unele fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).

Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date pre-clinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la om şi din cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).

Studii la animale nu au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu ameţeli, transient loss of vision, vezi pct. 4.8) sau pierderi acute şi de scurtă durată a conştienţei (sincope, vezi pct. 4.8).Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje.

Reacţiile adverse observate în studii clinice și derivate din rapoartele de după punerea pe piață cu moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale intravenoasă sau orală (numai intravenoasă, secvenţial [intravenos/oral] şi administrare orală), clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos:

În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii. Frecvenţele sunt definite, astfel:

Frecvente ≥1/100 şi <1/10

Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100

Rare ≥1/10000 şi <1/1000

Foarte rare <1/10000

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență organe, aparate ≥ 1/100 şi < 1/10 frecvente ≥ 1/10000 şi < 1/10000 necunoscută şi sisteme ≥ 1/1000 şi < 1/100 < 1/1000

Infecţii şi Suprainfecţii infestări determinate de bacterii rezistente sau fungi, de exemplu, candidoze orale şi vaginale

Tulburări Anemie Valori crescute hematologice şi Leucopenie ale limfatice protrombinei /

Neutropenie INR scăzut Agranulocitoză

Trombocitopenie Pancitopenie

Trombocitemie

Timp de protrombină prelungit/INR

Crescut

Tulburări ale Reacţie alergică Anafilaxie, sistemului (vezi pct. 4.4) incluzând foarte imunitar rar şoc care poate pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.4)

Edem alergic/angioedem (incluzând edem laringian, care poate pune viaţaîn pericol, vezi pct. 4.4)

Tulburări Sindromul endocrine secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie Hipoglicemie metabolice şi de Hiperuricemie nutriţie Comă hipoglicemică

Tulburări Reacţii anxioase Labilitate Depersonalizare psihice* Hiperactivitate emoţională Reacţii psihomotorie/agitaţi Depresie (în psihotice (pot e cazuri foarte culmina cu rare, pot comportament culmina cu de comportament autoagresiune, de cum sunt autoagresiune, idei/gânduri cum sunt suicidare sau idei/gânduri tentative de suicidare sau suicid, vezi pct. tentative de 4.4.) suicid, vezi pct. 4.4.)

Delir

Tulburări ale Cefalee Ameţeli Parestezii şi Hipoestezie Hiperestezie sistemului disestezii nervos* Tulburări ale

Tulburări ale mirosului gustului (incluzând, (incluzând, în anosmie) cazuri foarte rare, ageuzie) Coşmaruri

Confuzie şi Tulburări de dezorientare coordonare (incluzând,

Tulburări ale tulburări de somnului (în mers, în special, insomnie) special determinate

Tremor de ameţeli şi

Vertij vertij)

Somnolenţă Convulsii, incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4)

Tulburări ale atenţiei

Tulburări de vorbire

Neuropatie periferică şi polineuropatie

Tulburări Tulburări de Pierdere oculare* vedere, tranzitorie a incluzând vederii (în diplopie şi special, în vedere timpul reacţiilor înceţoşată (în adverse de la special, în nivelul SNC, timpul reacţiilor vezi pct.4.4 şi adverse de la 4.7) nivelul SNC, vezi pct. 4.4)

Tulburări Tinitus acustice şi vestibulare* Afectarea auzului, inclusiv surditate (de obicei, reversibilă)

Tulburări Prelungire a Prelungire a Tahiaritmii Aritmii cardiace** intervalului intervalului QT ventriculare nespecifice

QT la (vezi pct. 4.4) pacienţii cu hipopotasemi Palpitaţii Sincopă (de Torsada e (vezi pct. exemplu, vârfurilor (vezi 4.3 și pct. 4.4) Tahicardie pierderea pct. 4.4) acută şi de

Fibrilaţie atrială scurtă durată a conştienţei) Stop cardiac

Angină (vezi pct. 4.4) pectorală

Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită vasculare** arterială

Tulburări Dispnee respiratorii, (incluzând, toracice şi dispneea din mediastinale astmul bronşic)

Tulburări Greaţă Scăderea Disfagie gastrointesti- apetitului și a nale Vărsături ingestiei de Stomatită alimente

Dureri Colită gastro- Constipaţie asociată intestinale şi administrării abdominale Dispepsie antibioticelor (incluzând,

Diaree Flatulenţă colită pseudo- membranoasă, Gastrită în cazuri foarte rare,

Valori asociată cu plasmatice complicaţii crescute ale care pot pune amilazelor viaţa în pericol, vezi pct. 4.4)

Tulburări Valori Insuficienţă Icter Hepatită Hepatită hepatobiliare plasmatice hepatică (în special, fulminantă, care crescute ale (incluzând, colestatică) poate evolua transaminaze creşterea LDH) spre insuficienţă lor Hiperbilirubine hepatică care mie pune viaţa în pericol

Valori (incluzând, plasmatice cazuri letale, crescute ale vezi pct. gama- glutamil- 4.4) transferazei

Valori plasmatice crescute ale fosfatazei alcaline

Afecţiuni Prurit Reacţii buloase Pustuloza cutanate şi de tip sindrom exantematică ale ţesutului Erupţie cutanată Stevens-Johnson generalizată subcutanat tranzitorie sau necroliză acută (AGEP) epidermică

Urticarie toxică (care poate pune viaţa în pericol,

Xerodermie vezi pct. 4.4)

Tulburări Artralgie Tendinită Ruptură de Rabdomioliză musculo- (vezi pct. 4.4) tendon (vezi pct. scheletice și Mialgie 4.4) ale ţesutului Crampe conjunctiv* musculare Artrită

Spasme Rigiditate musculare musculară

Slăbiciune musculară Exacerbare a simptomelor de miastenia gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări Deshidratare Afectare renale şi ale renală căilor urinare (incluzând, creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi creatininei)

Tulburări Reacţii la Stare generală Edem generale şi la locul de de rău (în nivelul injectare şi special, astenie locului de de perfuzare sau administrare fatigabilitate)

*

Dureri (incluzând, dorsalgii, durere retrosternală, la nivelul pelvisului sau al extremităţilor)

Transpiraţie

Flebită (tromboflebită) la nivelul locului de perfuzare

*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme șiorgane și simțuri (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

** S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace /incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:

Frecvente: Creştere a valorilor plasmatice ale gama-glutamil-transferazei;

Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor (incluzând, colită pseudomembranoasă, în cazuri foarte rare, asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând, creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi ale creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Au fost cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină: creșterea presiunii intracraniale (incluzând pseudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478-RO Tel: +4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul apariţiei supradozajului, trebuie iniţiat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea ECG trebuie întreprinsă, din cauza posibilităţii de prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui cu o doză de 400 mg moxifloxacină, administrată pe cale orală sau intravenoasă, va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%. Administrarea cărbunelui la scurt timp după începerea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14.

Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor bacteriene tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV), care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.

Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone pe modele de infecţii la animale şi în studiile clinice la om indică ca determinant principal al eficacităţii raportul ASC24/CMI.

Rezistenţa la fluorochinolone poate apărea prin mutaţii ale ADN-girazei şi topoizomerazei IV. Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux, impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată. Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.

Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific medicamentelor antibacteriene din alte clase.

Valori EUCAST clinice pentru CMI şi valori critice prin testul difuziei în disc pentru moxifloxacină (01.01.2012):

Microorganism Sensibil Rezistent

Staphylococcus spp. ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l ≥ 24 mm < 21 mm

S. pneumoniae ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l ≥ 22 mm < 22 mm

Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l ≥ 18 mm < 15 mm

H. influenzae ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l ≥ 25 mm < 25 mm

M. catarrhalis ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l ≥ 23 mm < 23 mm

Enterobacteriaceae ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l ≥ 20 mm < 17 mm

Valori critice fără legătură cu ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l specia*

* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate, în principal, pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI la anumite specii. Acestea sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a determinat o valoare critică specifică şi nu se utilizează în cazul speciilor ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este necesar, se va cere sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei, în cazul în care utilitatea unui medicament antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoielnică.

Staphylococcus aureus*+

Streptococcus agalactiae (Grup B)

Streptococcus milleri group* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes* (Grup A)

Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S. thermophilus)

Acinetobacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Prevotella spp.

“Alte” microorganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Coxiella burnetii

Mycoplasma pneumoniae*

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*#

Klebsiella oxytoca

Klebsiella pneumoniae*#

Proteus mirabilis*

Bacteroides fragilis*

Pseudomonas aeruginosa

*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice. + S. aureus rezistent la meticilină, are o probabilitate mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone.

S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%. # tulpini producătoare de ESBL sunt obişnuit rezistente la fluorochinolone.

După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg*oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg*oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%.

La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării intravenoase a moxifloxacinei.

Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50-1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.

Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este legată îndeosebi de albumina serică.

Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică) la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.

Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui compus sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om, ambii fiind microbiologic inactivi.

În faza clinică I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând şi enzimele citocromului P-450. Nu sunt indicii ale metabolizării oxidative.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 12 ore.Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/minut. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de aproximativ 26%.Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24 - 53 ml/minut, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului la nivel renal. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au modificat clearance-ul renal al compusului parinte.

Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă renala (pentru un clearance al creatininei > 20ml/minut şi 1,73m2).Când funcţia renală se deteriorează, concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori ( la un clearance al creatininei < 30 ml/minut şi 1,73 m2).

Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (ChildPugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi.

Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică este insuficientă.

În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate hepatică şi hematologică la rozătoare şi erozătoare. La maimuţă au fost observate efecte toxice asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat.

La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.

După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.

După injectarea intra-arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale peri-arterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată. Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într-un studiu iniţiere/promovare la şobolan.

In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari. După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30 minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.

Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.

Sulfat de sodiu anhidru

Acetat de sodiu trihidrat

Acid acetic (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:

Soluţiile de clorură de sodiu 10% şi 20%

Soluţiile de bicarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4%

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

3 ani

A se utiliza imediat după deschidere şi/sau diluare.

A nu se păstra la frigider sau congela, a se păstra flaconul în cutie, pentru a fi ferit de lumină.

Soluția perfuzabilă Moxifloxacină 400 mg/250 ml este disponibilă într-un flacon alb din polietilenă cu joasă densitate (PEJD), cu capacitate nominală de 250 ml adecvat formelor farmaceutice perfuzabile.

Ambalajele conțin 1, 10 sau 20 de flacoane

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată.

S-a constatat că următoarele perfuzii administrate concomitent sunt compatibile cu soluția perfuzabilă de moxifloxacină 400 mg:

Apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu 0,9%, clorură de sodiu 1 M, glucoză 5%/10%/40%,

Xilitol 20%, soluție Ringer, soluţie de lactat de sodiu compus (soluție Hartmann, soluție Ringer-lactat).

Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente.

Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.

La temperaturi scăzute se poate produce precipitarea soluţiei perfuzabile, care se va redizolva la temperatura. Prin urmare, se recomandă să nu păstrati la frigider sau să congelați soluția de perfuzie și să păstrați flaconul în cutie pentru a fi protejat de lumină.

VIOSER S.A. PARENTERAL SOLUTIONS INDUSTRY (Title: VIOSER S.A.) 9th km National Road Trikala-Larisa

Taxiarches, Trikala

Grecia

13597/2020/01-03

Data primei autorizări: Decembrie 2020

Decembrie 2021