MOXIFLOXACINA AUROBINDO 400mg comprimate filmate prospect medicament

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de moxifloxacină 436,32 mg, echivalent cu moxifloxacină 400 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate de culoare roşu mat, sub formă de capsulă modificată, marcate cu 'E 18” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg, comprimate filmate, este indicat în tratamentul următoarelor tipuri de infecţii bacteriene la pacienții cu vârsta de 18 ani și peste dacă sunt determinate de germeni sensibili la moxifloxacină (vezi pct. 4.4, pct. 4.8 și pct. 5.1). În toate indicațiile autorizate, moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când, utilizarea altor medicamente antibacteriene, frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată sau când acestea nu au fost eficace în tratamentul infecţiei:

- Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată adecvat)

- Exacerbarea acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv bronșita

- Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepţia cazurilor severe

- Afecţiuni inflamatorii pelviene uşoare până la moderate (adică infecţii ale tractului genital superior feminin, incluzând salpingitele şi endometritele) fără asocieri de abcese tubo-ovariane sau pelviene.

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate nu este recomandată ca monoterapie în afecţiunile inflamatorii pelviene uşoare până la moderatate, trebuind administrată în asociere cu alte medicamente antibacteriene adecvate (de exemplu o cefalosporină) din cauza rezistenţei crescute a

Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină , cu excepţia cazului în care poate fi exclusă rezistenţa

Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină (vezi pct.4.4 și pct. 5.1) .

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate poate fi, de asemenea, utilizată pentru a completa o schemă de tratament la pacienţii care au prezentat ameliorare în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină administrată intravenos pentru următoarele indicaţii:

- Pneumonie dobândită în colectivitate

- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizată în terapia iniţială a oricărei infecţii cutanate sau a ţesutului subcutanat sau a pneumoniei severe dobândite în colectivitate.

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doze (adulţi)

Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.

Insuficienţa renală/hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau la pacienţii cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru informaţii suplimentare).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Alte grupuri speciale de pacienţi

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi se poate administra independent de orarul meselor.

Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate trebuie utilizată conform următoarelor intervale de administrare:

- Exacerbare acută a bolilor cronice obstructive pulmonare, inclusiv bronșita 5 - 10 zile

- Pneumonie dobândită în colectivitate 10 zile

- Sinuzită acută bacteriană 7 zile

- Afecţiuni inflamatorii pelviene uşoare până la moderate 14 zile

Moxifloxacina 400 mg comprimate filmate a fost evaluată în studiile clinice pentru scheme de tratament de maximum 14 zile.

Terapie secvenţială( administrare intravenoasă urmată de administrarea orală)

În studiile clinice cu terapie secvențială, majoritatea pacienților au trecut de la terapia intravenoasă la cea orală in decurs de 4 zile (pentru pneumonie dobândită comunitar), sau de 6 zile (infecții complicate ale pielii sau structurii cutanate). Durata totală recomandată a tratamentului intravenos și oral este de 7 - 14 zile pentru pneumonie dobândită comunitar și 7 - 21 zile pentru infecții complicate ale pielii și structurii cutanate.

Doza recomandată (400 mg administrate o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu trebuie depăşite.

- Hipersensibilitate la moxifloxacină, alte chinolone sau oricare din excipienţii enumerați la pct 6.1

- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).

- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani

- Pacienţi cu antecedente de afecţiune/tulburare a tendoanelor asociate tratamentului cu chinolone.

Atât în studiile nonclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată

- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.

- Bradicardie relevantă clinic

- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng

- Antecedente de aritmii simptomatice

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT (vezi de asemenea, pct 4.5).

De asemenea, din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori serice ale transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.

Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat reacții adverse grave în trecut atunci când au utilizat produse care conțin chinolonă sau fluorochinolonă (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni terapeutice alternative și după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate trebuie evaluat, luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii.

Reacții adverse grave, prelungite și potențial ireversibile

În cazul pacienților care au primit chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta lor și factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave, prelungite (care au continuat luni sau ani), invalidante și potențial ireversibile, care au afectat diferite sisteme, uneori multiple, ale corpului (musculo-scheletice, nervoase, psihiatrice și ale simțurilor). Moxifloxacina trebuie întreruptă imediat la primele semne sau simptome ale oricăror reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să contacteze medicul curant pentru recomandări.

Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit

S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora dintre pacienţi. La analiza EKG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială. Deoarece intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor asupra intervalului QT.

Medicaţia care poate reduce concentraţiile de potasiu trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină (vezi, de asemenea, pct 4.3 și 4.5)

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în special femei şi pacienţi vârstnici), de exemplu: ischemia acută miocardică sau prelungire a intervalului QT, deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi, de asemenea, pct. 4.3). Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu concentraţia medicamentului. Prin urmare, nu trebuie depăşită doza recomandată .

În cazul în care în timpul tratamentului de moxifloxacină apar semne de aritmie cardiacă, tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.

Reacţii de hipersensibilitate/alergice

Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice după prima administrare la fluorochinolone inclusiv moxifloxacină. Chiar de la prima administrare, reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate pune viaţa în pericol. În caz de manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, trebuie întrerupt tratamentul cu moxifloxacină şi trebuie iniţiat un tratament adecvat (de exemplu tratamentul şocului).

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică care poate pune viaţa în pericol în asociere cu moxifloxacina (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste/ investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv necroliza epidermică toxică (NET: cunoscută și sub denumirea de sindrom Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și Pustuloza exemantoasă generalizată acută (PEGA), care ar putea pune viața în pericol sau sunt fatale, au fost raportate cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, moxifloxacina trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, NET sau PEGA, cu utilizarea de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reînceput la acest pacient în niciun moment.

Pacienţii cu predispoziţie la crize convulsive

Chinolonele sunt cunoscute ca iniţiatori ai crizelor convulsive. Trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC care pot predispune la crize convulsive sau care scad pragul de declanşare al acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi instituite măsuri adecvate.

Cazurile de polineuropatie senzitivă sau senzitivo-motorie rezultate în parestezii, hipoestezii, disestezii sau astenie, au fost raportate la pacienţii trataţi cu chinolone, și fluorochinolone. Pacienţii sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului în cazul în care apar simptome de neuropatie cum sunt durerea, senzaţia de arsură, furnicăturile, amorţeala sau astenia pentru a preveni dezvoltarea de stări potențial ireversibile (vezi pct. 4.8).

Reacţii psihice

Reacţii psihice pot să apară chiar după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare reacţii de depresie sau psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autovătămare, cum este tentativa de suicid (vezi pct. 4.8). În cazul în care pacientul dezvoltă aceste reacţii, trebuie întrerupt tratamentul cu moxifloxacină şi instituite măsurile adecvate. Se recomandă prudenţă în cazul în care moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţii psihotici sau la pacienţii cu antecedente de boli psihice.

Diareea asociată utilizării de antibiotice inclusiv colită

Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. În cazul în care diareea sau colita asociate antibioticelor, sunt suspectate sau confirmate, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. Suplimentar, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.

Pacienţii cu miastenia gravis

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis din cauza exacerbării simptomelor.

Tendinită și rupturi ale tendonului (în special dar fără a se limita la tendonul lui Achile), uneori bilaterale, pot apărea încă din primele 48 de ore de la începerea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone și au fost raportate chiar până la câteva luni după întreruperea tratamentului (a se vedea cap 4.3 și 4.8). Riscul de tendinită și ruptura tendonului este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organe solide și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. De aceea, administrarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primele semne de tendinită (de exemplu, umflături dureroase, inflamații), tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Membrul sau membrele afectate trebuie tratate corespunzător (de exemplu, imobilizare). Corticosteroizii nu trebuie utilizați dacă apar semne de tendinopatie.

Disecție și anevrisme de aortă, requrgitare la nivelul valvei cardiace/incompetență a valvei cardiace

Conform studiilor epidemiologice se raportează un risc crescut de disecție și anevrisme de aortă, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone, mai ales la pacienții vârstnici. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

De aceea, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare beneficiu-risc și după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziție pentru apariția

- atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace /incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom

Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos de tip vascular, sindrom Turner, arterită Takayasu, arterită cu celule gigante, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus,

- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

Pacienții trebuie instruiți să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul apariției bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariția a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Pacienţii cu insuficienţă renală

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să utilizeze cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot menţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.

În cazul în care apar tulburări de vedere sau alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat consult oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Disglicemie

Ca și în cazul tuturor quinolonelor, au fost raportate oscilații ale glicemiei, incluzând atât hipoglicemie cât și hiperglicemie (vezi pct. 4.8), de obicei la pacienții cu diabet zaharat care urmează tratament concomitent cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamid) sau cu insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei la pacienții cu diabet zaharat.

Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate

La pacienţi, chinolonele au determinat reacţii de hipersensibilitate. Totuşi, unele studii indică faptul că moxifloxacina prezintă un risc mai mic de a induce fotosensibilitatea. Cu toate acestea, pacienţii trebuie însă sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică şi/sau prelungită pe durata tratamentului cu moxifloxacină.

Pacienţii cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază

Pacienţii cu antecedente familiale sau cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sunt predispuşi la reacţii hemolitice atunci când urmează tratament cu chinolone. Prin urmare, moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.

Pacienţii cu boală inflamatorie pelvină

La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelviene complicate ( de exemplu asociate cu abcese tubo-ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu

Moxifloxacina Aurobindo 400mg comprimate filmate nu este recomandat.

Afecţiunile inflamatorii pelviene pot fi cauzate de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone. Prin urmare, în aceste cazuri moxifloxacina trebuie administrată concomitent cu alte antibiotice adecvate ( de exemplu o cefalosporină) cu excepţia cazului în care poate fi exclusă rezistenţa la moxifloxacină a Neisseria gonorrhoeae. În cazul în care nu se observă o ameliorare clinică după 3 zile de tratament, terapia trebuie reevaluată.

Pacienţii cu SIRS

Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul arsurilor cu infecţii severe asociate, fasceitei si infecţiile piciorului diabetic cu osteomielită, nu a fost stabilită.

Interacţiunea cu testele biologice

Tratamentul cu moxifloxacină poate interacţiona cu testul de cultură pentru Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriene determinând rezultate fals negative la probele luate de la pacienții care primesc moxifloxacină în prezent.

Pacienţii cu infecţii cauzate de SAMR

Moxifloxacina nu este recomandat pentru tratamentul infectiilor cu SAMR. În cazul unei infecţii suspectate sau confirmate cu SAMR, tratamentul cu un medicament antibacterian adecvat trebuie iniţiat (vezi pct. 5.1).

Este contraindicată administrarea moxifloxacinei la copii şi adolescenţi < 18 ani (vezi pct. 4.3) din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelelor observate la animalele tinere (vezi pct. 5.3) .

Moxifloxacina Aurobindo conține sodiu

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per fiecare comprimat, adică practic ‘’nu conține sodiu’’

Nu poate fi exclus un efect adițional al prelungirii intervalului QT între moxifloxacină şi alte medicamente care pot prelungi intervalul QT. Aceasta poate conduce la creșterea riscului de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, coadministrarea de moxifloxacină cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct 4.3):

- antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă),

- antiaritmice clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilida, ibutilidă),

- antipsihotice (fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid),

- antidepresive triciclice,

- unele medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacina, eritromicina IV, pentamidina, antimalaricele în mod special halofantrina),

- anumite antihistaminice (terfenadina, astemizol, mizolastina),

- altele (cisparida,vincamina IV, bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie folosită cu prudenţă la pacienții care iau medicamente ce pot reduce valorile potasiului (exemplu diuretice de ansă și tiazidice, laxative și clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie clinic semnificativă.

Un interval de aproximativ 6 ore trebuie să existe între administrarea medicamentelor ce conţin cationi bivalenţi sau trivalenţi (antiacide ce conţin magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi medicamente ce conţin fer sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei.

Administrarea concomitentă de cărbune activat cu moxifloxacină în doză de 400 mg a condus la prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai mult de 80%. Ca urmare, administrarea concomitentă a celor două medicamente nu este recomandată (cu excepţia supradozajului - vezi şi pct. 4.9).

După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax a digoxinei cu aproximativ 30%, fără să influenţeze ASC sau valorile la starea de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la administrarea concomitentă cu digoxina.

În studiile realizate la voluntari cu diabet, administrarea concomitentă a moxifloxacinei pe cale orală cu glibenclamid a condus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime ale glibenclamidei. Combinaţia dintre glibenclamid şi moxifloxacină poate teoretic determina o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate la glibenclamid nu au condus la modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulină). De aceea, n-a fost observată nicio interacţiune clinic relevantă între moxifloxacină şi glibenclamid.

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţi cărora li s-au administrat agenți antibacterieni, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Condiţiile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul au cauzat modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este de a monitoriza mai frecvent INR. Dacă este necesar, doza anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată la valoarea necesară.

Nu s-au observat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu: ranitidina, probenecidul, anticoncepţionalele orale, suplimentele de calciu, morfina administrată parenteral, teofilina sau itraconazolul.

Studiile efectuate in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste descoperiri. Având în vedere aceste rezultate, o interacţiune metabolică via enzimelor citocromului P 450 este puţin probabilă.

Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni manifeste clinic cu alimentele inclusiv cu produsele pentru regim.

Nu a fost evaluată siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide din cauza riscului observat experimental în ceea ce priveşte efectul dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature şi leziunile reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu anumite fluorochinolone (vezi pct. 4.3).

Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau de alăptare la femei. Datele nonclinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în lapte. În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al fluorochinolonelor de deteriorare a cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacina (vezi pct. 4.3).

Studiile la animal nu indică afectarea fertilității (vezi pct 5.3).

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu ameţeli, vezi pct. 4.8) sau pierderi acute şi de scurtă durată a conştienţei (sincope, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.

Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice și cele derivate din rapoartele post marketing efectuate cu moxifloxacină 400 mg (administrată oral sau secvenţial) enumerate în funcţie de frecvenţa de apariţie sunt prezentate mai jos:

Cu excepţia greţei şi a diareei toate reacţiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de 3%.

În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității. Frecvențele sunt definite ca:

- Frecvente (≥ 1/100 și <1/10)

- Mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și <1/100)

- Rare (≥ 1/10000 și <1/1000)

- Foarte rare (<1/10000)

Necunoscute (nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasificarea pe Frecvente: Mai puţin Rare Foarte rare: Necunoscute aparate, sisteme frecvente: şi organe

MeDRA

Infecţii şi infestări Suprainfecţii cau zate de bacterii rezistente sau ciuperci, de exemplu candidoza orală şi vaginală

Tulburări Anemie Valori crescu hematologice şi leucopenie te de limfatice neutropenie protrombină /trombocitopenie INR scăzut trombocitemie Agranulocitoeozinofilie ză

Prelungirea timpului de Pancitopenie protrombină/ IN

R crescut

Tulburări ale Reacţii alergice Anafilaxie sistemului imunitar (vezi pct. 4.4) incluzând şoc ce poate pune viaţa în pericol în cazuri foarte rare (vezi pct. 4.4), Edem alergic /angioedem (incluzând edemul laringeal cu potenţial de a pune viaţa în pericol, vezi pct 4.4)

Tulburări endocrine Sindromul secretiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).

Tulburări Hiperlipidemia Hiperglicemie Hipoglicemie metabolice şi de Hiperuricemie nutriţie Comă hipoglicemică

Tulburări psihice* Reacţii de Labilitate Reacţii anxietate emoţională psihotice de

Hiperactivitate Depresie (în caz depersonalizapsihomotorie/agit uri foarte rare, re (poate aţie poate ajunge la ajunge la comportament comportamende auto- t de auto vătămare, cum vătămare, cusunt ideile m sunt ideile suicidare suicidare /gânduri sau tent /gânduri sau ative de suicid, tentative de vezi suicid, pct 4.4), halucin vezi pct. 4.4.) aţii delir

Tulburări ale Cefalee Parestezie Hipoestezie Hiperestezie sistemului nervos* şi disestezie Tulburări de

Ameţeli. Tulburări de gust miros (inclusive (inclusiv ageuzie, anosmie), în cazuri Vise anormale foarte rare) Tulburări de

Confuzie şi dezori coordonare (inclentare, Tulburări usiv tulburări ale somnului de mers în (predominant special din insomnie) cauza ameţelilor

Tremor, vertij, sau vertijului),

Somnolenţă Crize convulsive, inclusiv convulsii grand mal (vezi pct. 4.4.) Tulburări de atenţie

Tulburări de vorbire,

Neuropatie periferică și polineuropatie

Tulburări oculare* Tulburări vizuale Fotofobie Pierdere incluzând diplopie tranzitorie a şi vedere vederii (ca înceţoşată (ca urmare a urmare a unor unor reacţii la reacţii la nivelul nivelul sistemului nervos sistemului central, vezi pct. nervos 4.4) central, vezi pct. 4.4 și 4.7) Uveită și transiluminare acută bilaterală a irisului (vezi 4.4)

Tulburări acustice şi Tinitus, vestibulare* Tulburări ale auzului inclusiv surditate (de obicei reversibile)

Tulburări Prelungire a Prelungire a Tahiaritmii Aritmii cardiace** intervalului QT la intervalului QT ventriculare ventriculare pacienţi cu (vezi pct. 4.4) Sincopă (de nespecificate, hipokaliemie Palpitaţii, torsada (vezi pct. 4.3 şi Tahicardie, exemplu vârfurilor 4.4) fibrilaţie atrială, pierdere (vezi pct. 4,4) angină pectorală acută şi de Stop cardiac scurtă (vezi pct. 4.4) durată a conştienţei)

Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune vasculită vasculare** arterială

Tulburări Dispnee (inclusiv respiratorii, toracice manifestările de şi mediastinale astm bronşic)

Tulburări gastro- Greaţă, Apetit și aport Dispepsie, intestinale vărsături alimentar scăzut, stomatită gastrointestinale constipaţie colită asociată şi durere dispepsie utilizării de abdominală, flatulenţă, gastrită antibiotice

Diaree creştere a amilazei (colită serice pseudomembranoasă, în foarte rare cazuri asociată cu complicaţii potenţial letale, vezi pct. 4.4)

Tulburări Creştere a Insuficienţă Icter, Hepatită hepatobiliare transaminazelor hepatică (inclusiv hepatită fulminantă creştere a LDH) (predominant cu potenţial

Creşteri ale colestatică) de bilirubinei, evoluţie spre gamma-GT, insuficienţă

Creştere a hepatică cu fosfatazei alcaline risc vital serice (inclusiv cazuri letale, vezi pct. 4.4)

Afecţiuni cutanate şi Prurit, Reacţii Pustuloză ale ţesutului Erupţie cutanată buloase Exemantoasă subcutanat tranzitorie, tegumentare generalizată urticarie, de tipul acută(PEGA)

Piele uscată sindromului

Stevens-

Johnson sau necroliza epidermică toxică (cu risc letal, vezi pct. 4.4).

Tulburări musculo- Artralgii Tendinită (vezi Rupturi ale Rabdomioliză scheletice şi ale Mialgii pct. 4.4) tendoanelor ţesutului crampe (vezi pct. conjunctiv* musculare, pct. 4.4).

spasme Artrită musculare, Rigiditate slăbiciune musculară musculară Exacerbare a simptomelor de miastenia gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări renale şi Deshidratare Insuficienţă ale căilor urinare renală (inclusiv creştere a ureei şi creatininei plasmatice) insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Tulburări generale Senzaţie de rău Edem şi la nivelul locului (predominant de administrare* astenie sau fatigabilitate)

Manifestări dureroase (inclusiv dureri de spate, toracice, pelvine şi extremităţi) transpiraţie

* Foarte rare cazuri de reacții grave de lungă durată (de luni până la ani), care afectează mai multe, uneori multiple sisteme, organe și simțuri (inclusiv reacții cum ar fi tendinită, ruptura tendonului, artralgie, dureri la nivelul extremităților, tulburări de mers, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, tulburări de memorie, tulburări de somn și afectarea auzului, vederii, gustului și mirosului) au fost raportate în asociere cu utilizarea chinolonilor și fluorochinolonilor, în anumite cazuri, indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

** S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace /incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

Au existat cazuri foarte rare ale următoarelor efecte adverse raportate ulterior tratamentului cu alte fluorochinolone, care pot apărea și în timpul tratamentului cu moxifloxacină: creșterea presiunii intracraniene (inclusive pseudotumori cerebrale), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacții de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul supradozării tratamentul simptomatic trebuie să fie pus în aplicare. Se recomandă iniţierea tratamentului simptomatic general.

Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire al intervalului QT.

Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral sau intravenos va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%.

Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14

In vitro, moxifloxacina are activitate asupra unui spectru larg de microorganisme patogene gram-pozitiv şi gram-negativ.

Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din, inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază) şi topoizomerază IV, necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian.

Se pare că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la reducerea selecţionării de bacterii gram-pozitive mutante rezistente, în comparaţie cu jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic voluminos în poziţia C-7 previne efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite bacterii gram-pozitiv.

Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).

Efectul asupra florei intestinale umane

Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp., şi

Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere la Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.

Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu influenţează activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea permeabilităţii membranare (întâlnită la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot de asemenea influenţa şi sensibilitatea la moxifloxacină.

Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II ( ADN giraza ) şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux al germenilor gram-pozitiv.

A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Cu toate acestea, dat fiind că moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii gram-pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.

Valorile critice

Valori critice EUCAST cu privire la limitele concentraţiei minime inhibitorii (CMI) și difuzia in disc pentru moxifloxacină (01.01.2019):

Microorganism Sensibil Rezistent

S. aureus ≤ 0,25 mg/l > 0.25 mg/l ≥25 mm <25 mm ≤ 0.25 mg/l ˃ 0.25 mg/l

Coagulase-negative staphylococci ≥ 28 mm < 28 mm ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l

S. pneumoniae ≥22 mm <22 mm ≤ 0,5 mg/l > 0.5 mg/l

Streptococcus grupele A, B, C, G ≥19 mm <19 mm ≤ 0,125 mg/l > 0,125 mg/l

H. influenzae ≥28 mm <28 mm ≤0.25 mg/l >0.25 mg/l

M. catarrhalis ≥26 mm <26 mm ≤ 0,25 mg/l > 0.25 mg/l

Enterobacteriaceae ≥22 mm <22 mm ≤ 0.5 mg/l ˃ 0.5 mg/l

Corynebacterium spp ≥ 25 mm ˂ 25 mm

Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,25 mg/l > 0.25 mg/l

* Valorile critice sunt utilizate doar atunci când nu există specii cu valori critice specifice sau alte recomandări (o linie sau o notă) în tabelul cu specii specifice.

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.

Gardnerella vaginalis

Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilin)

Streptococcus agalactiae (grupa B)

Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus agalactiae (grupa A)

Streptococcus viridans de grup (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S. thermophilus)

Acinetibacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Haemophilus parainfluenzae*

Legionella pneumophila și Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Fusobacterium spp.

Prevotella spp.* 'Alte” microorganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Chlamydia trachomatis*

Coxiella burnetii

Mycoplasma genitalium

Mycoplasma hominis

Mycoplasma pneumoniae*

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilin)+

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*#

Klebsiella pneumoniae*#

Klebsiella oxytoca

Neisseria gonorrhoeae*+

Proteus mirabilis*

Bacteroides fragilis*

Peptostreptococcus spp.*

Pseudomonas aeruginosa

*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în vederea aprobării indicaţiilor clinice. #Tulpinile care produc BLSE (beta-lactamaze cu spectru extins) sunt în mod normal rezistente la fluorochinolone +Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări

În urma administrării orale moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.

Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50-800 mg administrate în doză unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5- 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv 0,6 mg/l. La starea de echilibru expunerea în intervalul de doze este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.

Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după administrarea unei doze de 400 mg s-a determinat o ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent distribuţiei la starea de echilibru (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de proteinele plasmatice de aproximativ 40-42 % independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în principal de albumina serică.

Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.

Ţesut Concentraţie Loc: Raport plasmatic

Plasma 3,1 mg/l -

Saliva 3,6 mg/l 0,75 - 1.3

Lichid vezicular 1,61 mg/l 1,71

Mucoasa bronşică 5,4 mg/kg 1,7 - 2,1

Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 - 70,0

Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 - 7

Sinusul maxilarului 7,5 mg/kg 2,0

Sinusul etmoid 8,2 mg/kg 2,1

Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6

Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 - 1,42,3

Tractul genital feminin* 10,24 mg/kg 1,724

* administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg 110 ore după administrare 2concentraţie pentru fracţiunea nelegată 3între 3 şi 36 de ore după administrarea dozei 4la terminarea perfuzării

Moxifloxacina prezintă o biotransformare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile fecale sub formă netransformată precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.

În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente ce prezintă o biotransformare de fază I prin intermediul enzimele citocromului

P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 - 53 ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.

După administrarea unei doze de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată, aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.

Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului netransformat.

Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică

Au fost observate concentraţii plasmatice mai mari la voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică (cum sunt femeile) şi la voluntarii vârstnici.

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child

Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Efectele asupra sistemului hematopoetic (scăderi ușoare ale numărului de eritrocite și trombocite) au fost observate la șobolani și maimuțe. Ca și în cazul altor chinolone, hepatotoxicitatea (creșterea enzimelor hepatice și atrofierea vacuolară) a fost văzută la șobolani, maimuțe și câini. La maimuțe a apărut toxicitate la nivelul SNC (convulsii). Aceste efecte au fost observate numai după tratamente cu doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat.

Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate printr-o interacțiune cu giraza bacteriană, iar la concentrații mai mari printr-o interacțiune cu topoizomeraza II din celulele de mamifere, o concentrație prag pentru genotoxicitate poate fi atribuită. La testele în vivo nicio dovadă nu a fost găsită, în ciuda faptului că s-au folosit doze foarte mari de moxofloxacină. Astfel o limită de siguranță la doza umană terapeutică poate fi prevăzută. Moxifloxacina nu este carcinogenică, fapt demonstrat printr-un studiu efectuat la şobolani.

Multe chinolone sunt fotoreactive și pot determina efecte fototoxice, fotomutagene și fotocarcinogene.

În schimb, moxifloxacina s-a dovedit a fi lipsită de proprietăți fototoxice și fotogenotoxice, atunci când a fost testată întrun program larg de teste în vitro și în vivo. În aceleași condiții, alte chinolone au prezentat efecte.

La concentrații ridicate, moxifloxascina este un inhibitor al componetei rapide al curentului de potasiu redresor întârziat al inimii putând cauza prelungiri ale intervalului QT. Studiile cu privire la toxicitate efectuate la câini, cu doze orale de 90 mg/kg, care au condus la concentraţii plasmatice de 16 mg/l, au cauzat prelungire a intervalului QT, dar nu aritmii. Doar după administrarea intravenoasă cumulativă foarte mare, a mai mult de 50 ori doza recomandată la om (> 300 mg/kg), a condus la concentraţii plasmatice de 200 mg/l (mai mult de 40 de ori valorile terapeutice), ce au determinat aritmii ventriculare reversibile, non-letale.

Chinolonele sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a determinat toxicitate articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei terapeutice maxime.

Testele de toxicitate la șobolani și maimuțe (administrarea de doze repetate până la șase luni) nu au evidențiat niciun indiciu cu privire la un risc oculotoxic. La câini, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg), ce au condus la concentrații plasmatice ≥ 20 mg/l, au provocat schimbări în electroretinogramei și, în cazuri izolate, o atrofiere a retinei.

Studiile cu privire la toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La șobolani s-a observat o scădere a greutății fetale, o creștere a pierderii în greutate prenatală, o durată ușor crescut de sarcină și o creștere a activității spontane a unor puii masculi și femeli la doze care au fost de 63 de ori doza maximă recomandată pe mg/kg corp, cu concentrații plasmatice în intervalul de doze terapeutice la om.

Celuloză microcristalină,

Amidonglicolat de sodiu (Tip A)

Povidonă (K 30)

Stearat de magneziu.

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 4000

Oxid roşu de fer (E172).

Nu este cazul.

5 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Moxifloxacina Aurobindo comprimate filmate este disponibilă în

Blister din PVC-PVdC /Al cu 1, 5, 7, 10, 14, 25, 50, 70, 80 şi 100 comprimate filmate.

Flacon din PEÎD cu capac din PP cu 30 şi 1000 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Aurobindo Pharma România S.R.L.

Sos. Bucureşti- Ploieşti nr.42-44, etajul 2, Clădirea B, Aripa B2,

Complex Băneasa Business & Technology Park S.A sector 1, Bucureşti, România

10743/2018/01-11

Autorizare: Noiembrie 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2018

Martie 2022