MOFLAXA 400mg / 250ml soluție perfuzabilă prospect medicament

Moflaxa 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă

1 ml soluție perfuzabilă conține clorhidrat de moxifloxacină, echivalent cu moxifloxacină 1,6 mg.

Fiecare flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține clorhidrat de moxifloxacină, echivalent cu moxifloxacină 400 mg.

Excipienți cu efect cunoscut 1 ml soluție prefuzabilă conține sodiu 0,14 mmol (3,2 mg) 250 ml soluție perfuzabilă conțin sodiu 35,3 mmol (811,9 mg)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluție perfuzabilă.

Soluție limpede de culoare verde-gălbuie, practic, fără particule vizibile.

pH: 5,5 - 6,5

Osmolalitate: 250 - 300 mosmol/kg.

Moflaxa este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii:

- Pneumonie dobândită în comunitate (PDC)

- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS).

Moxifloxacina trebuie utilizată numai când atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene, frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor.

Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.

Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.

În studiile clinice, majoritatea pacienților au trecut la terapia pe cale orală în decurs de 4 zile (PDC) sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 - 14 zile pentru

PDC şi 7 - 21 de zile pentru ICCTS.

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Pacienţi vârstnici şi pacienți cu greutate corporală mică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.

Moxifloxacina este contraindicată la copiii şi adolescenţii aflați în faza de creștere. Siguranţa şi eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite (vezi pct. 4.3).

Pentru administrare intravenoasă; perfuzie cu viteză constantă, timp de 60 minute (vezi și pct. 4.4).

Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţiile perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).

- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 sau la alte chinolone.

- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).

- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani.

- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/afecțiuni înrudite, asociate tratamentului cu chinolone.

Atât în studiile nonclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată

- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.

- Bradicardie relevantă clinic.

- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng .

- Antecedente de aritmii simptomatice.

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea intervalului QT (vezi și pct. 4.5).

Din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale.

Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate trebuie evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii.

Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit

S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă.

Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice din cauza perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute, nu trebuie să fie scurtată şi, doza recomandată de 400 mg o dată pe zi, nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, la pct. 4.3 și pct. 4.5.

Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul terapiei apar semne sau simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice afecțiune predispozantă la aritmii cardiace (de exemplu ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut pentru dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și pct. 4.5.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce concentrațiile serice de potasiu. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.

Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul

QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale.

Hipersensibilitate/reacții alergice

Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri cu manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului).

Afecțiuni hepatice severe

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (RCAS), inclusiv necroliză epidermică toxică (NET: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindrom Stevens Johnson (SJS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate în cazul utilizării de moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, TEN sau

AGEP, în cazul utilizării de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de risc care pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.

Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie constând în parestezie, hipoestezie, diestezie sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone și fluorochinolone.

Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul înainte de continuarea tratamentului dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt: durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeală, slăbiciune, pentru a preveni evoluția spre o stare potențial ireversibilă (vezi pct.

4.8).

Reacţii psihice

Pot să apară reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihice în antecedente.

Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibioticele, inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei.

Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru controlul infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă diaree gravă.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis deoarece simptomele pot fi agravate.

Tendinita şi ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterale, pot apărea încă din primele 48 de ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și la câteva luni după întreruperea tratamentului.

Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut în special la pacienţii vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi.

Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu tumefiere însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul(ele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie.

Conform studiilor epidemiologice, se raportează un risc crescut de disecție și anevrisme de aortă, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

De aceea, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare beneficiu-risc și după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziție pentru apariția

- atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus,

- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

Pacienții trebuie instruiți să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul apariției bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.

Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8).

Disglicemie

Ca în cazul tuturor chinolonelor, au fost raportate tulburări ale glicemiei, incluzând atât hipoglicemia cât și hiperglicemia (vezi pct. 4.8), de obicei la pacienții diabetici care primesc tratament concomitent cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamidă) sau cu insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei.

La unii pacienţi, chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară puternică şi timp îndelungat.

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază

Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo- 6-fosfatdehidrogenază sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul acestora, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.

Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea intraarterială trebuie evitată deoarece studii nonclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială după administrarea pe această cale.

Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor piciorului diabetic asociate cu osteomielită.

Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de

Mycobacterium spp. la pacienții care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii micobacteriilor.

Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cauzate de SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).

Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Moflaxa conține sodiu

Acest medicament conține sodiu 812 mg la 250 ml soluție, echivalent cu 40,6% din doza zilnică maximă recomandată de OMS la adult, de 2 g sodiu.

Nu poate fi exclus un efect adiţional al prelungirii intervalului QT prin asocierea moxifloxacinei cu alte medicamente ce prelungesc intervalul QTc. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor. Prin urmare, asocierea moxifloxacinei cu următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct.4.3):

- antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

- antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)

- antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid)

- medicamente antidepresive triciclice

- unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice - în special halofantrină)

- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)

- alte medicamente (cisapridă,vincamină i.v., bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii în tratament cu medicamente care pot reduce concentraţia de potasiu (de exemplu diuretice tiazidice sau de ansă, clisme sau laxative [la doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic.

După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la asocierea cu digoxina.

În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a glibenclamidei. Asocierea glibenclamidei şi moxifloxacinei poate, teoretic, să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici o interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunzător.

Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:

ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.

Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450.

Interacţiune cu alimentele

Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produsele lactate.

Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile efectuate la animale au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut.

Din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature şi leziunilor reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu anumite fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).

Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau la femei care alăptează. Datele nonclinice indică faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt excretate în laptele matern. În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).

Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3).

Nu s-au efectuat studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, inclusiv moxifloxacina, pot provoca o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor la nivelul SNC (de exemplu ameţeală, pierdere temporară a vederii instalată brusc, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice efectuate cu moxifloxacină 400 mg administrată oral sau intravenos (numai intravenos, secvențial [i.v./oral] și administrare orală) și din rapoartele după punerea pe piață, enumerate în funcţie de frecvenţa de apariţie sunt prezentate mai jos.

Cu excepţia greţei şi a diareei, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.

Reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii şi sunt clasificate în funcţie de frecvenţă utilizând următoarea convenţie:

- Foarte frecvente (≥ 1/10)

- Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);

- Mai puţin frecvente (≥ 1/00 şi < 1/100);

- Rare (≥ 1/10 000 şi < 1/00);

- Foarte rare (< 1/10 000).

- Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Cu pe aparate, frecvenţă sisteme şi necunoscutorgane ă

Infecţii şi Suprainfecţii infestări cauzate de bacterii rezistente sau fungi, de exemplu, candidoză orală şi vaginală

Tulburări Anemie, leucopenie, Valori crescute hematologice neutropenie, ale protrombinei şi limfatice trombocitopenie,/INR scăzut, trombocitemie, eozinofilie, agranulocitoză, prelungirea timpului de pancitopenie protrombină/INR crescut

Tulburări ale Reacţii alergice (vezi pct. Anafilaxie sistemului 4.4) incluzând şoc, ce imunitar poate pune viaţa în pericol în cazuri foarte rare (vezi pct.

4.4), edem alergic/angioedem (incluzând edemul laringian cu potenţial de a pune viaţa în pericol, vezi pct 4.4)

Tulburări Sindromul endocrine secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie, Hipoglicemie, metabolice şi hiperuricemie comă de nutriţie hipoglicemică (vezi pct. 4.4)

Tulburări Reacţii de anxietate, Labilitate Depersonalizare, psihice* hiperactivitate emoţională, depresie reacţii psihotice, psihomotorie/ (în cazuri foarte (pot ajunge la agitaţie rare, poate ajunge la comportament de comportament de autovătămare, autovătămare, cum cum sunt ideile sunt ideile suicidare/gânduri suicidare/gânduri sau tentative de sau tentative de suicid, vezi pct.

suicid, vezi pct.4.4), pct. 4.4) halucinaţii, delir

Tulburări ale Cefalee, ameţeli Parestezie şi disestezie, Hipoestezie, Hiperestezie sistemului tulburări de gust (inclusiv tulburări de miros nervos* ageuzie, în cazuri foarte (inclusiv anosmie), rare), confuzie şi vise anormale, dezorientare, tulburări ale tulburări de somnului (predominant coordonare (inclusiv insomnie), tremor, vertij, tulburări de mers în somnolenţă special din cauza ameţelilor sau vertijului), crize convulsive, inclusiv

Grand mal (vezi pct.

4.4.), tulburări de atenţie, tulburări de vorbire, amnezie, neuropatie periferică şi polineuropatie

Tulburări Tulburări de vedere, Fotofobie Pierderea oculare* incluzând diplopie şi temporară a vedere înceţoşată (ca vederii (ca urmare a unor reacţii la urmare a unor nivelul sistemului nervos reacţii la nivelul central, vezi pct. 4.4) SNC, vezi pct.

4.4 şi 4.7), uveită și transiluminare iridiană bilaterală acută (vezi pct.

4.4)

Tulburări Tinitus, tulburări ale acustice şi auzului, inclusiv vestibulare* surditate (de obicei reversibile)

Tulburări Prelungire a Prelungire a intervalului Tahiaritmii Aritmii cardiace** intervalului QT la QT (vezi pct. 4.4), ventriculare, ventriculare pacienţi cu palpitaţii, tahicardie, sincopă (de nespecificate, hipokaliemie (vezi fibrilaţie atrială, angină exemplu, pierderea torsada vârfurilor pct.4.3 și pct. 4.4) pectorală acută şi de scurtă (vezi pct. 4,4), durată a conştienţei) stop cardiac (vezi pct. 4.4)

Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită vasculare** arterială, hipotensiune arterială

Tulburări Dispnee (inclusiv respiratorii, manifestările de astm toracice şi bronşic) mTueldbiuarsătirni ale Greaţă, vărsături, Scăderea apetitului şi a Disfagie, stomatită, gastro- durere abdominală aportului alimentar, colită asociată intestinale şi gastrointestinală, constipaţie, dispepsie, utilizării de diaree flatulenţă, gastrită, antibiotice (inclusiv creşterea amilazemiei colită pseudomembranoasă, în foarte rare cazuri asociată cu complicaţii potenţial letale, vezi pct. 4.4)

Tulburări Creştere a valorilor Insuficienţă hepatică Icter, hepatită Hepatită hepatobiliare serice ale (inclusiv creştere a (predominant fulminantă cu transaminazelor concentrației plasmatice a colestatică) potenţial de

LDH), creşteri ale evoluţie spre bilirubinemiei sau ale insuficienţă concentrației plasmatice a hepatică cu risc gamma- GT, creştere vital (inclusiv concentrației plasmatice a cazuri letale, vezi fosfatazei alcaline pct. 4.4)

Afecţiuni Prurit, erupţie cutanată Reacţii cutanate Pustuloză cutanate şi ale tranzitorie, urticarie, veziculare de tip exantematicţesutului xerodermie sindrom Stevens-ă subcutanat Johnson sau generalizată necroliză acută epidermică (PEGA) toxică (cu risc letal, vezi pct.

4.4)

Tulburări Artralgii, mialgii Tendinită (vezi pct. Ruptură de Rabdomiolimusculo- 4.4), crampe tendon (vezi pct. ză scheletice şi musculare, spasme 4.4), artrită, ale ţesutului musculare, rigiditate conjunctiv* slăbiciune musculară, musculară exacerbarea simptomelor de miastenie gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări Deshidratare Insuficienţă renală renale şi ale (inclusiv creştere a căilor urinare ureei şi creatininemiei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Tulburări Reacții la locul de Senzaţie de rău Edem generale şi la injecție și perfuzie (predominant astenie sau nivelul locului fatigabilitate), manifestări de dureroase (inclusiv dureri administrare* de spate, toracice, pelvine şi ale extremităţilor), transpiraţie

*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

**S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace, la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:

Frecvente: Creşterea valorii serice a gama-glutamiltransferazei;

Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor (incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină: presiune intracraniană crescută (inclusiv preudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro.

Website: www.anm.ro

Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire al intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.

Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC: J01MA14

Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV) bacteriene, care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.

Farmacocinetică/farmacodinamie

Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone în modelele de infecţii la animale şi în studiile clinice la om indică principalul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC24/CMI.

Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV.

Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux, impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată. Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.

Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific medicamentelor antibacteriene din celelalte clase.

Date cu privire la susceptibilitate obţinute in vitro

Valori critice EUCAST pentru valorile concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi difuziei disc pentru moxifloxacină (01.01.2015):

Microorganism Sensibil Rezistent

Staphylococcus spp, ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 24 mm < 21 mm

S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 22 mm ≤ 22 mm

Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 18 mm < 15 mm

H. influenzae ≤ 0,5 mg/l ≥ 0,5 mg/l ≥ 25 mm ≤ 25 mm

M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 23 mm < 23 mm

Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l ≥ 20 mm < 17 mm

Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI pentru o specie anume.

Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critice dependente de specie şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.

Susceptibilitatea microbiologică

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.

Staphylococcus aureus*+

Streptococcus agalactiae (grup B)

Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus şi S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes* (grup A)

Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.

thermophilus)

Acinetobacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Prevotella spp.* 'Alte” microorganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Coxiella burnetii

Mycoplasma pneumoniae*

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*#

Klebsiella pneumoniae*#

Klebsiella oxytoca

Proteus mirabilis*

Bacteroides fragillis*

Pseudomonas aeruginosa

*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice. +S. aureus rezistent la meticilină are o probabilitate mai mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone.

S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%. #Tulpinile care produc BLSE (beta-lactamaze cu spectru extins) sunt, în mod normal, rezistente la fluorochinolone.

După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg⋅oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%.

La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării intravenoase a moxifloxacinei.

Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50-1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.

Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este legată îndeosebi de albumina serică.

Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică) la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.

Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om, ambii fiind microbiologic inactivi.

În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450. Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de aproximativ 26%.

Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24 - 53 ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului.

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). O dată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child

Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate hepatică şi hematologică la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat.

La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi, în cazuri izolate, atrofia retinei.

După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.

După injectarea intra-arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale periarterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.

Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină.

Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.

In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari.

După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30 minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.

Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.

Clorură de sodiu

Lactat de sodiu, soluție

Apă pentru preparate injectabile

Următoarele soluții sunt incompatibile cu moxifloxacina soluție perfuzabilă:

Soluțiile de clorură de sodiu 100 mg/ml (10%) și 200 mg/ml (20%).

Soluțiile de bicarbonat de sodiu 42 mg/ml (4,2%) și 84 mg/ml (8,4%).

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

5 ani.

A se utiliza imediat după prima deschidere.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Flacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc clorobutilic/butilic acoperit cu film din etilen tetrafluoretilenă, capac din aluminiu prevazut cu fila de plastic detașabilă.Fiecare flacon conține soluție perfuzabilă 250 ml.

Sunt disponibile cutii cu 1, 5 sau 10 flacoane.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată.

Soluţia perfuzabilă moxifloxacină 400 mg/250 ml s-a dovedit compatibilă cu următoarele soluţii perfuzabile:

- apă pentru preparate injectabile;

- clorură de sodiu 0,9%;

- clorură de sodiu 1 M (1 mol/l);

- soluţie de glucoză 50 mg/ml, 100 mg/ml, 400 mg/ml (5%, 10% sau 40%);

- xilitol 200 mg/ml (20%);

- soluţie Ringer , soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.

Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente.

Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

12744/2019/01-03

Data primei autorizări - Aprilie 2016

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019

Ianuarie 2024