MIVACRON 20mg / 10ml soluție injectabilă/perfuzabilă prospect medicament

MIVACRON 20 mg/10 ml, soluţie injectabilă/ perfuzabilă

Mivacron 20 mg/10 ml, soluţie injectabilă/perfuzabilă 10 ml soluţie injectabilă conţin mivacuriu 20 mg, sub formă de clorură de mivacuriu.

Pentru lista tuturor excipientilor, vezi pct. 6.1

Mivacron 20 mg/10 ml, soluţie injectabilă/perfuzabilă

Soluţie injectabilă/ perfuzabilă

Soluţie limpede, fără particule vizibile (pH-ul aproximativ 4,5).

Mivacron este un blocant neuromuscular, antidepolarizant, cu selectivitate foarte mare, cu acţiune de scurtă durată, cu acţiune rapid reversibilă. Mivacron este indicat ca adjuvant al anesteziei generale, pentru relaxarea musculaturii scheletice şi pentru a facilita intubaţia traheală şi ventilaţia mecanică la adulţi, copii şi sugari cu vârsta de 2 luni şi peste.

Soluţia injectabilă Mivacron nu conţine conservanţi antimicrobieni şi este destinată utilizării pentru un singur pacient.

● Adulţi

Administrarea injectabilă a Mivacron la adulţi:

Mivacron se administrează prin injectare intravenoasă (i.v.). La adulţii supuşi narcozei, doza medie necesară pentru a determina inhibarea în proporţie de 95% a răspunsului manifestat prin contracţia unică a adductorului policelui, la stimularea nervului ulnar (ED95), este de 0,07 mg/kg (între 0,06 şi 0,09).

Doza iniţială (in bolus) recomandată pentru adulţi sănătoşi este cuprinsă între 0,07 şi 0,25 mg/kg. Durata blocului neuromuscular este în relaţie cu doza. Dozele de 0,07, 0,15, 0,20 şi 0,25 mg/kg determină un bloc neuromuscular efectiv clinic pentru aproximativ 13, 16, 20 şi respectiv 23 minute.

Doze de până la 0,15 mg/kg pot fi administrate în 5 - 15 secunde. Doze mai mari pot fi administrate în 30 secunde pentru a minimaliza posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse cardiovasculare.

Pentru intubaţia traheală sunt recomandate următoarele scheme de administrare:

- O doză de 0,2 mg/kg administrată timp de 30 secunde, determină condiţii bune până la foarte bune pentru intubaţia traheală în 2,0 - 2,5 minute.

- O doză de 0,25 mg/kg administrată fracţionat (0,15 mg/kg urmată la 30 secunde de 0,1 mg/kg) determină condiţii bune până la foarte bune pentru intubaţia traheală în 1,5 până la 2,0 minute de la administrarea primei fracţiuni a dozei.

Pentru Mivacron în timpul instalării efectului, nu se observă o scădere semnificativă a răspunsului motor al adductorului policelui la stimularea nervului ulnar de tip TOF (train-of-four - stimulare prin patru impulsuri supramaximale succesive, la intervale de 0,5 s). Deseori se poate intuba traheea înainte de abolirea completă a răspunsului TOF al adductorului policelui.

Blocul neuromuscular complet poate fi prelungit prin doze de întreţinere de Mivacron. Fiecare doză de 0,1 mg/kg administrată în timpul anesteziei narcotice determină un bloc efectiv clinic adiţional de aproximativ 15 minute. Dozele succesive suplimentare nu prezintă riscul de acumulare a efectului blocant neuromuscular.

Blocul neuromuscular determinat de Mivacron este potenţat de anestezia cu izofluran sau enfluran. Dacă a fost obţinută starea de echilibru a anesteziei cu izofluran sau enfluran, doza iniţială recomandată de

Mivacron trebuie scăzută cu până la 25%. Halotanul pare să aibă numai un efect minim de potenţare asupra Mivacron, iar scăderea dozei de Mivacron probabil că nu este necesară.

Odată ce revenirea spontană a început, ea este completă în aproximativ 15 minute şi este independentă de mărimea dozei de Mivacron administrată.

Blocul neuromuscular determinat de Mivacron poate fi reversibil prin administrare de doze standard de anticolinesterazice. Totuşi, deoarece revenirea spontană după Mivacron este rapidă, reversibilitatea prin anticolinesterazice nu este în mod obişnuit necesară, deoarece micşorează timpul de revenire cu numai 5 - 6 minute.

Administrarea perfuzabilă:

Perfuzia continuă cu Mivacron poate fi utilizată pentru menţinerea blocului neuromuscular. Rata de perfuzie recomandată este 8 - 10 µg/kg şi minut (0,5 - 0,6 mg/kg şi oră), din momentul în care se observă semne precoce de revenire spontană după o doză iniţială de Mivacron.

Rata de perfuzie iniţială trebuie ajustată în funcţie de răspunsul pacientului la stimularea nervoasă periferică şi de statusul clinic. Ajustarea ratei perfuziei trebuie efectuată prin creşteri succesive a dozelor cu câte 1 µg/kg şi minut (0,06 mg/kg şi oră). În general, o anumită rată de perfuzie trebuie menţinută timp de cel puţin 3 minute înainte de modificare. În medie, o rată a infuziei de 6 - 7 µg/kg şi minut va menţine blocul neuromuscular în intervalul 89 - 99%, la adulţii care primesc anestezie narcotică. În timpul stării de echilibru a anesteziei cu izofluran sau enfluran, trebuie luată în considerare scăderea ratei perfuziei cu până la 40%. Un studiu a demonstrat că rata de perfuzie a clorurii de mivacuriu poate fi scăzută cu până la 50% în cazul administrării concomitente cu sevofluran. Pentru halotan pot fi necesare reduceri mai mici ale ratei perfuziei.

Revenirea spontană după perfuzia cu Mivacron este independentă de durata perfuziei şi este comparabilă cu revenirea după doză unică.

Perfuzia continuă cu Mivacron nu a fost asociată cu apariţia tahifilaxiei sau cumularea efectului de bloc neuromuscular.

Mivacron poate fi utilizat nediluat pentru perfuzie.

Mivacron este compatibil cu următoarele soluţii perfuzabile:

- soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu (0,9% m/v).

- soluţie perfuzabilă de glucoză (5%).

- soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu (0,18% m/v) şi glucoză (4% m/v).

- Soluţie injectabilă Ringer Lactat, Farmacopeea Statelor Unite (FSU)

Când este diluat cu soluţiile perfuzabile enumerate, în proporţie de 1 la 3 (de exemplu pentru a obţine o concentraţie de 0,5 mg/ml), Mivacron s-a dovedit a fi stabil din punct de vedere chimic şi fizic timp pentru cel puţin 48 ore la 30°C. Totuşi, deoarece medicamentul nu conţine conservanţi antimicrobieni, trebuie administrat imediat după diluare. Orice cantitate de soluţie rămasă neutilizată trebuie aruncată.

● Copii cu vârste între 7 luni şi 12 ani

Mivacron are un indice ED95 (doza care produce o deprimare de 95% a răspunsului motor la stimularea nervoasă cu stimul unic) mai mare (aproximativ 0,1 mg/kg), un debut al acţiunii rapid, o durată de acţiune clinic efectivă mai scurtă şi o reversibilitate a efectului mai rapidă la copiii cu vârste cuprinse între 7 luni şi 12 ani comparativ cu adulţii.

Doza in bolus recomandată pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 luni şi 12 ani este de 0,1 - 0,2 mg/kg administrate timp de 5 - 15 secunde. Când administrarea se face în timpul anesteziei cu halotan sau a anesteziei narcotice, o doză de 0,2 mg/kg produce un blocaj efectiv clinic de 9 minute.

Doza de mivacuriu recomandată pentru intubare traheală la copii cu vârste cuprinse între 7 luni şi 12 ani este de 0,2 mg/kg. Deoarece blocul maxim se obţine la 2 minute după administrarea acestor doze, intubaţia traheală este posibilă în această perioadă.

În general, sugarii şi copiii necesită mai frecvent doze de întreţinere decât la adulţi. Datele disponibile sugerează că o doză de întreţinere de 0,1 mg/kg va produce un blocaj efectiv clinic adiţional de 6 - 9 minute în timpul anesteziei cu halotan sau a anesteziei narcotice.

De îndată ce revenirea spontană începe, ea este completă în aproximativ 10 minute.

Administrarea perfuzabilă:

În general, sugarii şi copiii necesită rate de perfuzie mai mari decât la adulţi. În timpul anesteziei cu halotan, rata medie de perfuzie necesară pentru a menţine 89 - 99% din blocul neuromuscular la pacienţi cu vârste cuprinse între 7 şi 23 de luni este de aproximativ de 11 g/kg şi minut (aproximativ 0,7 mg/kg şi oră) [cu o variaţie cuprinsă între 3 - 26 g/kg şi minut (aproximativ 0,2 - 1,6 mg/kg şi oră)].

La copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, rata medie de perfuzie echivalentă sub anestezie cu halotan sau anestezie narcotică este de aproximativ 13 - 14 g/kg şi minut (aproximativ 0,8 mg/kg şi oră) [cu o variaţie cuprinsă între 5 - 31 g/kg şi minut (aproximativ 0,3 - 1,9 mg/kg şi oră)].

Acţiunea blocantă neuromusculară a mivacuriului este potenţată de anestezicele inhalatorii. Un studiu a arătat că rata de perfuzie a mivacuriului trebuie redusă cu până la 70% la administrarea concomitentă cu sevofluran la copii cu vâsta cuprinsă între 2 - 12 ani.

● Sugari cu vârste între 2 - 6 luni

Mivacron are un indice ED95 (doza care produce o deprimare de 95% a răspunsului motor la stimularea nervoasă cu stimul unic) similar cu al adulţilor (aproximativ 0,07 mg/kg), dar o instalare mai rapidă, o durată de acţiune clinic efectivă mai scurtă şi o reversibilitate a efectului mai rapidă la sugarii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 luni în comparaţie cu adulţii.

Doza in bolus recomandată pentru sugarii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 luni este de 0,1 şi 0,15 mg/kg administrate timp de 5 - 15 secunde. Când administrarea se face în timpul anesteziei stabile cu halotan, o doză de 0,15 mg/kg produce un blocaj efectiv clinic de 9 minute.

Doza de mivacuriu recomandată pentru intubare traheală la sugarii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 luni este de 0,15 mg/kg. Blocul maxim se obţine la aproximativ 1,4 minute după administrarea acestei doze şi intubaţia traheală este posibilă în această perioadă.

La sugarii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 luni, dozele de întreţinere necesare sunt mai frecvente decât la adulţi. Datele disponibile sugerează ca o doză de întreţinere de 0,1 mg/kg va produce un blocaj efectiv clinic adiţional de 7 minute în timpul anesteziei cu halotan.

De îndată ce revenirea spontană începe, ea este completă în aproximativ 10 minute.

Administrarea perfuzabilă:

În general, sugarii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 luni necesită rate de perfuzie mai mari decât la adulţi. În timpul anesteziei cu halotan, rata medie de perfuzie necesară pentru a menţine 89 - 99% din blocul neuromuscular este de aproximativ 11 g/kg şi minut (aproximativ 0,7 mg/kg şi oră) [cu o variaţie cuprinsă între 4 - 24 g/kg şi minut (aproximativ 0,2 - 1,5 mg/kg şi oră)].

● Nou-născuţi şi copii cu vârsta mai mică de 2 luni

Nu a fost stabilită încă siguranţa şi eficacitatea clorurii de mivacurium la nou-născuţi şi copii cu vârstă mai mică de 2 luni. Nu poate fi făcută nici o recomandare asupra posologiei.

● Vârstnici

La pacienţii vârstnici care primesc o doză unică de Mivacron in bolus, timpul de debut şi durata efectului, precum şi rata de revenire pot fi mai mari comparativ cu cele caracteristice pacienţilor tineri cu 20 - 30%.

De asemenea, pacienţii vârstnici pot necesita rate mai mici de perfuzie sau doze de întreţinere mai mici şi mai puţin frecvente.

● Pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare

La pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare clinic semnificative, doza iniţială de Mivacron trebuie administrată pe o perioadă de timp de peste 60 secunde. Mivacron a fost administrat astfel, cu efecte hemodinamice minime, la pacienţii care urmează să fie supuşi intervenţiilor chirurgicale pe cord.

● Pacienţii cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal, durata efectivă clinic a blocului determinat de o doză de 0,15 mg/kg este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât la pacienţii cu funcţie renală normală.

Consecutiv, dozele trebuie ajustate în funcţie de răspunsul clinic individual.

Prelungirea şi intensificarea blocului neuro-muscular poate apărea, de asemenea, şi la pacienţii cu insuficienţă renală acută sau cronică, ca rezultat al reducerii activităţii colinesterazei plasmatice (vezi pct. 4.4).

● Pacienţii cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică terminală, durata efectivă clinic a blocului determinat de o doză de 0,15 mg/kg este de aproximativ 3 ori mai mare decât la pacienţii cu funcţie hepatică normală. Această prelungire este în relaţie cu scăderea semnificativă a activităţii colinesterazei plasmatice, observată la aceşti pacienţi. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul clinic individual.

● Pacienţi cu activitate scăzută a colinesterazei plasmatice:

Mivacuriul este metabolizat de către colinesteraza plasmatică. Activitatea colinesterazei plasmatice poate fi diminuată în prezenţa anomaliilor genetice ale colinesterazei plasmatice (de exemplu, pacienţii heterozigoţi sau homozigoţi pentru gena colinesterazei plasmatice atipice), în diferite condiţii patologice (vezi pct. 4.4) şi prin administrarea anumitor medicamente (vezi pct. 4.5).

Posibilitatea prelungirii blocului neuromuscular după administrarea de Mivacron trebuie luată în considerare la pacienţii cu activitate scăzută a colinesterazei plasmatice. Scăderile uşoare (adică sub 20% faţă de limita inferioară a valorilor normale) nu sunt asociate cu efecte clinice semnificative asupra duratei (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

● Pacienţi obezi

La pacienţii obezi (greutate cu peste 30% mai mare decât cea ideală pentru înălţimea lor), doza iniţială de

Mivacron trebuie să se bazeze pe greutatea ideală şi nu pe cea actuală.

Similar tuturor blocantelor neuromusculare, monitorizarea funcţiei neuromusculare este recomandată în timpul utilizării Mivacron, pentru a individualiza doza necesară.

Hipersensibilitate la mivacuriu sau la oricare dintre excipienţii produsului.

Pacienţii cunoscuţi sau suspectaţi a fi homozigoţi pentru gena colinesterazei plasmatice atipice (vezi pct. 4.4).

Similar celorlalte blocante neuromusculare, Mivacron paralizează musculatura respiratorie şi ceilalţi muşchi scheletici, dar nu are efect asupra stării de conştienţă. Mivacron trebuie administrat numai de către sau sub supravegherea atentă a unui anestezist cu experienţă şi cu facilităţi adecvate pentru intubaţie endotraheală şi ventilaţie artificială.

Prelungirea şi intensificarea blocadei neuro-musculare după administrarea de mivacuriu poate surveni secundar scăderii activităţii colinesterazei plasmatice în următoarele stări sau condiţii patologice:

- variaţii fiziologice, cum este cazul sarcinii şi în perioada post-partum (vezi pct. 4.6).

- anomalii ale colinesterazei plasmatice determinate genetic (vezi mai jos şi pct. 4.3).

- tetanos sever generalizat, tuberculoză şi alte infecţii severe sau cronice.

- afecţiuni cronice debilitante, neoplazii, anemie cronică şi malnutriţie.

- mixedem şi boli de colagen

- boli cardiace decompensate

- ulcer peptic

- arsuri (vezi mai jos)

- insuficienţă hepatică în stadiu terminal (vezi pct. 4.2)

- insuficienţă renală acută, cronică sau în stadiu terminal (vezi pct. 4.2)

- iatrogen: după înlocuirea plasmei, plasmafereză, by-pass cardio-pulmonar şi ca rezultat al tratamentului medicamentos concomitent (vezi pct. 4.5).

Ca şi în cazul suxametoniului/succinilcolinei, pacienţii adulţi sau copii homozigoţi pentru gena colinesterazei plasmatice atipice (1 la 2500 pacienţi) sunt extrem de sensibili la efectul blocant neuromuscular al Mivacron. La trei astfel de pacienţi adulţi, o doză mică de 0,03 mg/kg (ce reprezintă aproximativ DE10-20 la pacienţii genotipic normali), a determinat un bloc neuromuscular complet timp de 26 - 128 minute.

La pacienţii heterozigoţi pentru gena colinesterazei plasmatice atipice, durata clinic eficientă a blocului neuromuscular indus de mivacurium în doză de 0,15 mg/kg este cu aproximativ 10 minute mai lungă decât în grupul pacienţilor de control.

Odată ce a început revenirea spontană, blocul neuromuscular la aceşti pacienţi a fost antagonizat utilizând doze convenţionale de neostigmină.

Pacienţii cu arsuri pot dezvolta rezistenţă la blocantele neuromusculare şi pot necesita doze crescute.

Totuşi, aceşti pacienţi pot avea şi o activitate redusă a colinesterazei plasmatice, necesitând scăderea dozei. În consecinţă, la pacienţii cu arsuri trebuie administrată o doză test de 0,015 până la 0,020 mg/kg mivacuriu, urmată de doze adecvate obţinute în urma monitorizării blocului cu un stimulator nervos.

La adulţi, doze ≥ 0,2 mg mivacuriu/kg (≥ 3 x DE95) a fost asociată cu eliberarea de histamină, când se administrează in bolus, rapid. Totuşi, administrarea lentă a unei doze de 0,2 mg/kg mivacuriu şi administrarea fracţionată a dozei de 0,25 mg/kg mivacuriu, minimalizează efectele cardiovasculare ale acestor doze. În studiile clinice, siguranţa cardiovasculară nu pare a fi compromisă la copiii cărora le-a fost administrat un bolus rapid de 0,2 mg/kg.

Administrarea Mivacron la pacienţi cu antecedente sugestive de sensibilitate crescută la histamină, de exemplu pacienţi cu astm bronşic, se va face cu precauţie. Administrarea Mivacron la aceşti pacienţi se va face pe o perioadă mai mare de 60 secunde.

De asemenea, trebuie dovedită precauţie la administrarea Mivacron la pacienţii care au arătat hipersensibilitate la alte blocante neuromusculare, deoarece a fost raportată o rată ridicată de sensibilitate încrucişată (mai mare de 50%) între substanţe blocante neuromusculare.

Mivacron se va administra pe o perioadă de 60 secunde la pacienţii cu sensibilitate neobişnuită la scăderi ale tensiunii arteriale, de exemplu cei hipovolemici.

Mivacron nu are proprietăţi blocante ganglionare sau vagale semnificative, la dozele recomandate. Dozele recomandate de Mivacron nu au consecutiv efecte clinice semnificative asupra frecvenţei cardiace şi nu contracarează bradicardia determinată de numeroase anestezice sau prin stimulare vagală în timpul operaţiei.

Similar altor blocante neuromusculare antidepolarizante, sensibilitatea crescută la mivacuriu este posibilă la pacienţii cu miastenia gravis, cu alte forme de afecţiuni neuromusculare şi la pacienţii caşectici.

Tulburările acido-bazice şi electrolitice severe pot creşte sau scădea sensibilitatea la mivacuriu.

Soluţia de Mivacron este acidă (pH de aproximativ 4,5) şi nu trebuie amestecată în aceeaşi seringă sau administrată simultan prin acelaşi ac cu soluţii puternic alcaline (de exemplu soluţii conţinând barbiturice). A fost dovedită compatibilitatea cu unele medicamente utilizate perioperator frecvent cum sunt soluţii acide, de exemplu fentanil, alfentanil, sufentanil, droperidol şi midazolam. Atunci când alte anestezice sunt administrate prin acelaşi ac sau canula folosite pentru Mivacron, iar compatibilitatea n-a fost demonstrată, se recomandă ca fiecare medicament să fie administrat după ce acul sau canula au fost spălate cu ser fiziologic.

Studiile efectuate la porci susceptibili de a dezvolta hipertermie malignă au indicat faptul că Mivacron nu este trigger (declanşator) pentru acest sindrom. Mivacron nu a fost studiat la pacienţii susceptibili de a dezvolta hipertermie malignă.

Nu există informaţii despre utilizarea pe termen lung a Mivacron la pacienţii ventilaţi mecanic în secţia de terapie intensivă.

Reversibilitatea blocului neuromuscular: la fel ca şi pentru alte blocante neuromusculare, semnele de revenire spontană trebuie urmărite înaintea administrării de anticolinesterazice (de exemplu: neostigmină).

Utilizarea unui stimulator nervos periferic pentru a evalua revenirea înainte şi după dispariţia blocului neuromuscular este strict recomandată.

Precauţii farmaceutice

Deoarece nu conţine nici un conservant antimicrobian, Mivacron trebuie utilizat în conditii aseptice şi diluarea să se facă imediat înainte de administrare. Orice cantitate de soluţie rămasă neutilizată trebuie aruncată.

Soluţia de Mivacron este acidă (pH-ul aproximativ 4,5) şi nu trebuie amestecată în aceeaşi seringă sau administrată simultan prin acelaşi ac cu soluţii puternic alcaline (de exemplu, soluţii de barbiturice). A fost dovedită compatibilitatea cu unele medicamente sub formă de soluţii acide utilizate perioperator în mod frecvent. Când alte anestezice sunt administrate prin acelaşi ac sau canulă folosite pentru Mivacron, iar compatibilitatea n-a fost demonstrată, se recomandă ca fiecare medicament să fie administrat după ce acul sau canula au fost spălate cu ser fiziologic.

Nu se recomandă administrarea la nou-născuţi sau copii cu vârstă mai mică de 2 luni, deoarece există informaţii limitate privind administrarea la această grupă de vârstă. (a se vedea şi pct. 4.2)

Blocul neuromuscular determinat de Mivacron poate fi crescut prin utilizarea concomitentă a anestezicelor inhalatorii cum ar fi enfluran, izofluran, sevofluran şi halotan.

Mivacron a fost administrat în siguranţă după intubaţia traheală facilitată cu succinilcolină. Revenirea spontană după succinilcolină trebuie observată înainte de administrarea de Mivacron.

Similar tuturor blocantelor neuromusculare antidepolarizante, amplitudinea şi/sau durata blocului neuromuscular antidepolarizant pot fi crescute, iar necesarul de mivacuriu poate fi scăzut ca rezultat al interacţiunii cu:

- antibiotice, inclusiv aminoglicozide, polimixine, spectinomicina, tetracicline, lincomicina şi clindamicina;

- medicamente antiaritmice: propranolol, blocante ale canalelor de calciu, lidocaină, procainamidă şi chinidină;

- diuretice: furosemidă şi posibil tiazide, manitol şi acetazolamidă;

- săruri de magneziu;

- ketamină;

- săruri de litiu;

- ganglioplegice: trimetafan, hexametoniu.

Medicamentele care pot să scadă activitatea colinesterazei plasmatice pot, de asemenea, să prelungească blocul neuromuscular indus de Mivacron. Acestea includ medicamente anti-mitotice, inhibitori de MAO, iodura de ecotiopat (iodura de fosfolină), pancuroniu, substanţe organofosforice, anticolinesteraze, anumiţi hormoni, bambuterol și inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei.

Rareori, anumite medicamente pot agrava sau demasca miastenia gravis latentă sau pot induce un sindrom miastenic; sensibilitatea crescută la Mivacron va fi consecutivă acestui fenomen. Astfel de medicamente includ diferite antibiotice, beta-blocante (propranolol, oxprenolol), medicamente antiaritmice (procainamidă, chinidină), medicamente antireumatice (clorochină, D-penicilamină), trimetafan, clorpromazină, steroizi, fenitoină şi litiu.

Administrarea de blocante neuromusculare antidepolarizante concomitent cu Mivacron, poate determina un bloc neuromuscular mai mare faţă de cel care poate fi de aşteptat cu o doză totală echipotentă de

Mivacron. Orice efect sinergic poate varia în funcţie de diferitele asocieri de medicamente.

Un relaxant muscular depolarizant, cum ar fi clorura de suxametoniu, nu trebuie administrat pentru a prelungi efectul de bloc neuromuscular al blocantelor antidepolarizante, deoarece aceasta poate avea drept rezultat un bloc prelungit şi complex ce poate fi greu reversibil cu anticolinesterazice.

Nu au fost efectuate studii de fertilitate.

Studiile la animale au arătat că mivacuriul nu are efecte asupra dezvoltării fetale.

Mivacron nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât în cazul în care beneficiul clinic asupra mamei depăşeşte orice risc potenţial pentru făt.

Valoarea colinesterazei plasmatice scade în timpul sarcinii. Mivacuriul a fost utilizat în timpul intervenţiei chirurgicale de tip cezariană pentru a menţine blocul neuromuscular dar, datorită valorilor scăzute de colinesterază plasmatică, a fost necesară ajustarea dozei la rata de perfuzie. O scădere ulterioară a ratei de perfuzie poate fi necesară în timpul operaţiei cezariene la pacientele tratate anterior cu sulfat de magneziu, datorită efectului de potenţare al magneziului.

Nu se cunoaşte dacă Mivacron este excretat în laptele uman.

Aceaste precauţii nu sunt relevante în cazul utilizării mivacuriului. Mivacuriu va fi întotdeauna folosit concomitent cu un anestezic general, prin urmare vor fi urmate precauţiile uzuale referitoare la desfăşurarea de activităţi după o anestezie generală.

Reacţiile adverse sunt listate mai jos în funcţie de sistem, organ, clasă şi frecvenţă. Frecvenţele reacţiilor adverse sunt clasificate după cum urmează : foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 la <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 la <1/100), rare (≥1/10000 la <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare: reacţii severe anafilactice sau anafilactoide.

Reacţiile severe anafilactice sau anafilactoide au fost raportate la pacienţii care au primit Mivacron în asociere cu unul sau mai multe anestezice.

Mai puţin frecvente: tahicardie tranzitorie*

Foarte frecvente: senzaţie de căldură *

Mai puţin frecvente: hipotensiune*

Mai puţin frecvente: bronhospasm*

Mai puţin frecvente: eritem*, urticarie*

* În asociere cu utilizarea de Mivacron au fost raportate înroşirea pielii cu senzaţie de căldură, eritem, urticarie, hipotensiune arterială uşoară şi tranzitorie, tahicardie tranzitorie sau bronhospasm, care au fost atribuite eliberării de histamină. Aceste reacţii sunt dependente de doză şi, cel mai frecvent, urmează după doze iniţiale de 0,2 mg/kg sau mai mari, când se administrează rapid şi sunt reduse când Mivacron este administrat în 30 până la 60 secunde sau în doze fracţionate în 30 secunde.

Profilul de siguranţă la copii este similar cu cel al adulţilor.

Paralizia prelungită a musculaturii şi consecinţele ei sunt principalele semne ale supradozajului cu blocante neuromusculare. Totuşi, riscul efectelor secundare hemodinamice, în special scăderea tensiunii arteriale, poate fi crescut.

Este esenţială menţinerea căile respiratorii permeabile, împreună cu o ventilaţie asistată cu presiune pozitivă până cînd respiraţia spontană devine adecvată. Sedarea completă va fi necesară deoarece conştienţa nu este afectată. Revenirea poate fi accelerată prin administrarea de anticolinesterazice, concomitent cu atropină sau glicopirolat la apariţia revenirii spontane. Susţinerea cardiovasculară prin poziţionarea corectă a pacientului şi administrarea de fluide sau medicamente vasopresoare ce asigură circulaţia cardiovasculară, poate fi necesară.

Grupa farmacoterapeutică: relaxante musculare cu acţiune periferică; alţi compuşi cuaternari de amoniu.

Cod ATC: M03A C10

Mivacuriul este un relaxant antidepolarizant al musculaturii scheletice, cu o durată de acţiune scurtă care este hidrolizat de colinesteraza plasmatică. Mivacuriul se leagă competitiv de receptorii colinergici ai plăcii motorii pentru a preveni acţiunea acetilcolinei. Aceasta inhibă activitatea contractilă la nivelul muşchilor scheletici, conducând la paralizie musculară. Acestă acţiune este reversibilă prin administrarea de inhibitori de colinesterază, cum ar fi neostigmina şi edrofoniul.

Mivacuriul este un amestec de 3 stereoizomeri. Stereoizomerii trans-trans şi cis-trans reprezintă 92% până la 96% din clorura de mivacuriu şi, după cum s-a constatat în urma studiilor la pisică, potenţialul lor de a determina bloc neuromuscular nu este semnificativ diferit între ele sau faţă de clorura de mivacuriu. Din studiile efectuate la pisică a rezultat faptul că izomerul cis-cis are o zecime din potenţialul de a determina bloc neuromuscular al celorlalţi doi stereoizomeri. Hidroliza enzimatică de către colinesteraza plasmatică reprezintă mecanismul primar pentru inactivarea mivacuriului şi formează un metabolit de tip alcool cuaternar şi monoester cuaternar. Studiile de farmacologie la pisică şi câine au arătat că metaboliţii au o activitate neuromusculară, nervos-vegetativă sau cardiovasculară nesemnificativă la concentraţii mai mari decât cele întâlnite la om.

Există căi multiple de degradare/eliminare pentru mivacuriu (cum ar fi hidroliza cu ajutorul esterazelor hepatice, eliminarea prin bilă şi excreţia renală).

Mivacuriul a fost evaluat prin patru teste de mutagenitate pe termen scurt. Mivacuriul nu s-a dovedit mutagenic la testul Ames pe Salmonella, testul limfomului la şoarece, testul pe limfocite umane şi testul citogenic in vivo pe măduvă osoasă de şobolan.

Nu există date despre potenţialul carcinogen al mivacuriului.

Nu au fost efectuate studii de fertilitate.

Studiile la animale au arătat că mivacuriul nu are efecte asupra dezvoltării fetale.

Acid clorhidric pentru ajustarea pH-ului

Apă pentru preparate injectabile.

Soluţia de Mivacron are caracter acid (pH de aproximativ 4,5) şi nu trebuie amestecată cu soluţii foarte alcaline, cum ar fi barbituricele.

18 luni

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

A nu se congela.

Mivacron 20 mg/10 ml, soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră a câte 10 ml soluţie injectabilă.

Mivacron este compatibil cu o serie de medicamente (furnizate ca şi soluţii acide), care se utilizează în mod obişnuit în medicaţia pre- şi postoperatorie.

Atunci când alţi agenţi anestezici sunt administraţi prin acelaşi ac sau canula folosite pentru Mivacron, iar compatibilitatea n-a fost demonstrată, se recomandă ca fiecare medicament să fie administrat după ce acul sau canula au fost spălate cu ser fiziologic.

Deoarece nu conţine nici un conservant antimicrobian, Mivacron trebuie utilizat în condiţii aseptice şi diluarea să se facă imediat înainte de administrare. Orice cantitate de soluţie rămasă neutilizată trebuie aruncată.

Mivacron este compatibil cu următoarele soluţii perfuzabile:

- soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu (0,9% m/v).

- soluţie perfuzabilă de glucoză 5%.

- soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu (0,18% m/v) şi glucoză (4% m/v).

- Soluţie injectabilă Ringer Lactat (USP).

Când este diluat cu soluţiile perfuzabile enumerate, în proporţie de 1 la 3 (pentru a obţine o concentraţie de 0,5 mg/ml), Mivacron s-a dovedit a fi stabil din punct de vedere chimic şi fizic timp pentru cel puţin 48 ore la 30°C. Totuşi, deoarece produsul nu conţine conservanţi antimicrobieni, trebuie administrat imediat după diluare. Orice cantitate de soluţie rămasă neutilizată trebuie aruncată.

Instrucţiuni pentru deschiderea fiolei:

Fiolele sunt prevăzute cu punct de rupere (One Point Cut) şi trebuie deschise urmând instrucţiunile de mai jos:

- se ţine cu mâna partea inferioară a fiolei aşa cum se indică în figura 1.

- se plasează cealaltă mână pe partea superioară a fiolei, cu degetul arătător pe punctul colorat şi se apasă - aşa cum este indicat în figura 2.

Figura 1 Figura 2

ASPEN PHARMA TRADING LIMITED 3016 Lake Drive, Citywest Business Campus 24, Dublin, Irlanda

Mivacron 20 mg/10 ml, soluţie injectabilă/soluţie perfuzabilă: 2317/2010/01

Reînnoirea autorizaţiei: Decembrie 2009

Decembrie, 2017