Prospect METFORMIN TEVA 1000mg comprimate filmate

Metformin Teva 500 mg comprimate filmate

Metformin Teva 1000 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de metformin 500 mg echivalent cu metformin bază 390 mg.

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de metformin 1000 mg echivalent cu metformin bază 780 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6. 1.

Comprimat filmat.

500 mg: Comprimat filmat oval de culoare albă până la aproape albă, marcat cu '93” pe una din feţe şi cu '48” pe cealaltă faţă, cu dimensiuni de aproximativ 15 mm x 8 mm.

1000 mg: Comprimat filmat oval de culoare albă până la aproape albă, marcat pe o faţă cu '9” pe partea stângă şi cu '3” pe partea dreaptă a liniei mediane şi pe cealaltă faţă marcat cu “72” pe partea stângă şi cu “14” pe partea dreaptă a liniei mediane, cu dimensiuni de aproximativ 19 mm x 9 mm.

Linia de divizare are doar rolul de a facilita ruperea comprimatului pentru a uşura înghiţirea acestuia şi nu de a-l diviza în doze egale.

.

Tratamentul diabetului zaharat de tip 2, în special la pacienţii supraponderali, atunci când regimul dietetic şi exerciţiile fizice nu mai pot asigura controlul adecvat al valorilor glicemiei.

* La adulţi, metforminul poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente antidiabetice orale, sau cu insulină.

* La copiii cu vârsta de minimum 10 ani şi la adolescenţi, metformin poate fi utilizat în monoterapie sau în combinaţie cu insulina.

O reducere a complicaţiilor diabetului zaharat a fost demonstrată la pacienţii adulţi cu diabet zaharat care au fost trataţi cu metformin ca terapie de linia întâi după eşecul regimului alimentar (vezi pct.

5.1).

Adulţi cu funcţie renală normală (RFG ≥ 90 ml/minut)

În monoterapie sau în asociere cu alte medicamente antidiabetice orale

- Doza de început obişnuită este de 500 mg sau 850 mg clorhidrat de metformin de 2 sau 3 ori pe zi, administrată cu ocazia meselor sau după mese.

- După 10 până la 15 zile, doza trebuie ajustată pe baza măsurătorilor glicemiei. O creştere lentă a dozei poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastrică.

- La pacienţii trataţi cu doze mari de clorhidrat de metformin (2 până la 3 grame pe zi), se poate administra un singur comprimat de Metformin Teva de 1000 mg în loc de două comprimate de

Metformin Teva de 500 mg.

- Doza maximă recomandată de clorhidrat de metformin este de 3 g pe zi, administrată în 3 prize.

- Dacă se intenţionează tranziţia de la un alt medicament antidiabetic oral: se întrerupe administrarea celuilalt medicament şi se iniţiază tratamentul cu metformin la doza indicată mai sus.

În asociere cu insulină

Metformin şi insulina pot fi utilizate în combinaţie pentru a obţine un mai bun control al valorilor glicemiei. Clorhidratul de metformin se administrează în doza iniţială obişnuită de 500 mg sau 850 mg de 2 sau 3 ori pe zi, în timp ce doza de insulină se ajustează pe baza măsurătorilor glicemiei.

Din cauza posibilităţii ca la pacienţii vârstnici funcţia renală să fie afectată, doza de metformin trebuie ajustată pe baza parametrilor funcţiei renale. Este necesară evaluarea regulată a funcţiei renale (vezi pct. 4.4).

RFG trebuie evaluată înainte de inițierea tratamentului cu medicamente care conțin metformin și cel puțin o dată pe an după aceea. La pacienții cu risc crescut de progresie ulterioară a insuficienței renale și la vârstnici, funcția renală trebuie evaluată mai frecvent, de exemplu la interval de 3-6 luni.

RFG Doza zilnică maximă totală Consideraţii suplimentare (ml/minut) (se va diviza în 2-3 prize zilnice) 60-89 3000 mg Se poate lua în considerare reducerea dozei în funcţie de scăderea funcţiei renale.

45-59 2000 mg Înainte de a începe tratamentul cu metformin, trebuie analizaţi factorii care pot crește riscul de acidoză lactică (vezi pct. 4.4).

30-44 1000 mg Doza inițială este de cel mult jumătate din doza maximă.

<30 - Metformin este contraindicat.

În monoterapie şi în asociere cu insulină

- Metformin poate fi utilizat la copii începând de la vârsta de 10 ani şi la adolescenţi.

- Doza de început obişnuită este de 500 mg sau 850 mg clorhidrat de metformin o dată pe zi, administrată cu ocazia meselor sau după mese.

După 10 până la 15 zile, doza trebuie ajustată pe baza măsurătorilor glicemiei. O creştere lentă a dozei poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastrică. Doza maximă recomandată de clorhidrat de metformin este de 2 g pe zi, administrată în 2 sau 3 prize.

- Hipersensibilitate la metformin sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Orice tip de acidoză metabolică acută (precum acidoza lactică, cetoacidoza diabetică).

- Pre-coma diabetică.

- Insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/minut).

- Afecţiuni acute cu potenţialul de a deteriora funcţia renală, cum ar fi: deshidratare, infecţie severă, şoc.

- Boli care pot cauza hipoxie tisulară (în special boli acute sau agravarea bolilor cronice) precum:

insuficiență cardiacă decompensată, insuficienţă respiratorie, infarct miocardic recent, şoc.

- Insuficienţă hepatică, intoxicaţie alcoolică acută, alcoolism.

Acidoza lactică este o complicaţie metabolică foarte rară, dar gravă, care apare cel mai adesea în caz de depreciere acută a funcției renale, de boli cardiorespiratorii sau sepsis. Acumularea de metformin apare în cazul deteriorării acute a funcției renale și crește riscul de acidoză lactică.

În cazul deshidratării (diaree severă sau vărsături, febră sau scădere a aportului de lichide), administrarea de metformin trebuie întreruptă temporar și se recomandă consult medical.

Tratamentul cu medicamente care pot afecta acut funcția renală (cum sunt antihipertensivele, diureticele și AINS) trebuie inițiat cu prudență la pacienții tratați cu metformin. Alți factori de risc pentru acidoza lactică sunt consumul excesiv de alcool, insuficiența hepatică, diabetul zaharat insuficient controlat, cetoza, postul prelungit și orice afecțiuni asociate cu hipoxie, precum și utilizarea concomitentă a medicamentelor care pot provoca acidoză lactică (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Pacienții și/sau persoanele care îi îngrijesc trebuie informați asupra riscului de acidoză lactică.

Acidoza lactică se caracterizează prin dispnee de tip acidotic, dureri abdominale, crampe musculare, astenie și hipotermie, urmate de comă. Dacă se suspectează prezenţa acidozei lactice, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu metformin şi să solicite imediat asistență medicală. Datele de laborator arată o scădere a pH-ului sanguin (< 7,35), creşterea concentrației plasmatice de acid lactic (> 5 mmol/l) şi o creştere a deficitului anionic şi a raportului lactat/piruvat.

RFG trebuie evaluată înainte de începerea tratamentului şi ulterior periodic, vezi pct. 4.2. Metformin este contraindicat la pacienții cu RFG <30 ml/minut și administrarea trebuie oprită temporar în prezența unor afecțiuni care modifică funcția renală, vezi pct. 4.3.

Funcţia cardiacă

Pacienții cu insuficiență cardiacă sunt mai expuși riscului de hipoxie și insuficiență renală. La pacienții cu insuficiență cardiacă cronică stabilă, metformin poate fi utilizat în condiţiile monitorizării regulate a funcției cardiace și renale.

Pentru pacienții cu insuficiență cardiacă acută și instabilă, metformin este contraindicat (vezi pct. 4.3).

Administrarea intravasculară de substanţe de contrast iodate poate cauza nefropatie indusă de substanța de contrast, determinând acumularea de metformin şi risc crescut de acidoză lactică.

Tratamentul cu metformin trebuie întrerupt înaintea sau la momentul examinării imagistice și nu trebuie reluat mai devreme de 48 ore după aceea și numai după ce funcția renală a fost reevaluată și apreciată ca stabilă, vezi pct. 4.2 și 4.5.

Administrarea de metformin trebuie întreruptă în caz de intervenţii chirurgicale efectuate sub anestezie generală, rahianestezie sau anestezie epidurală. Tratamentul nu trebuie reluat mai devreme de 48 ore după intervenţie sau după reluarea nutriţiei orale şi numai după ce funcţia renală a fost reevaluată și apreciată ca stabilă.

Diagnosticul de diabet zaharat de tip 2 trebuie confirmat înainte de a se iniţia tratamentul cu metformin.

În timpul studiilor clinice controlate nu a fost identificat niciun efect al metforminului asupra creşterii sau pubertăţii, însă nu sunt disponibile date pe termen lung cu privire la aceste aspecte specifice. Prin urmare, la copii trataţi cu metformin, în special cei aflaţi în prepubertate, se recomandă monitorizarea atentă a efectului metforminului asupra acestor parametri.

Copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani

În studiile clinice controlate efectuate la copii și adolescenţi au fost incluşi numai 15 subiecţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani. Deşi eficacitatea şi siguranţa tratamentului cu metformin la aceşti copii nu a diferit de eficacitatea şi siguranța raportată la copii mai mari şi adolescenţi, se recomandă precauţie deosebită în cazul prescrierii la copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani.

Toţi pacienţii trebuie să continue să-şi respecte regimul alimentar, cu distribuirea eşalonată a carbohidraţilor pe toată perioada zilei. Pacienţii supraponderali trebuie să-şi continue regimul alimentar hipocaloric.

Testele uzuale de laborator pentru monitorizarea diabetului trebuie efectuate periodic.

Metforminul poate reduce nivelurile serice de vitamina B12. Riscul diminuării nivelurilor de vitamina

B12 creşte odată cu mărirea dozei de metformin, prelungirea duratei tratamentului şi/sau la pacienţii cu factori de risc determinanţi ai deficitului de vitamină B12. În cazul în care se suspectează deficitul de vitamina B12 (anemie sau neuropatie), se vor monitoriza nivelurile serice ale vitaminei B12.

Monitorizarea periodică a valorilor vitaminei B12 poate fi necesară la pacienţii cu factori de risc pentru apariţia deficitului de vitamina B12. Terapia cu metformin trebuie continuată atât timp cât este tolerată şi nu este contraindicată, iar tratamentul adecvat pentru corectarea deficitului de vitamina B12 trebuie furnizat în conformitate cu protocoalele clinice curente.

Metformin în monoterapie nu cauzează hipoglicemie, însă se recomandă precauţie la utilizarea acestuia în asociere cu insulină sau alte medicamente antidiabetice orale (precum sulfoniluree sau meglitinide).

Intoxicaţia acută cu alcool etilic se asociază cu un risc crescut de acidoză lactică, mai ales în caz de post alimentar, malnutriţie sau insuficienţă hepatică.

Tratamentul cu metformin trebuie întrerupt înaintea sau la momentul examinării imagistice și nu trebuie reluat mai devreme de 48 ore după aceea și numai după ce funcția renală a fost reevaluată și apreciată ca stabilă, vezi pct. 4.2 și 4.4.

Administrări concomitente ce necesită precauţie

Unele medicamente pot afecta negativ funcția renală, ceea ce poate crește riscul de acidoză lactică, de exemplu AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei (COX) II, inhibitori ai ECA, antagoniști ai receptorilor angiotensinei II și diuretice, în special diuretice de ansă. În cazul iniţierii sau administrării acestor medicamente în combinaţie cu metformin, este necesară monitorizarea atentă a funcţiei renale.

Medicamente cu activitate hiperglicemiantă intrinsecă (de exemplu corticosteroizi (cu administrare sistemică sau locală) şi simpatomimetice)

Poate fi necesară o monitorizare mai frecventă a valorilor glicemiei, în special la începutul tratamentului. Dacă este cazul, se va ajusta doza de metformin în timpul tratamentului cu medicamentul respectiv şi după întreruperea lui.

Metformin este un substrat al ambilor transportori OCT1 și OCT2.

Administrarea metformin concomitent cu

- inhibitori ai OCT1 (precum verapamil) poate reduce eficacitatea metforminului.

- inductori ai OCT1 (precum rifampicina) poate crește absorbția gastrointestinală și eficacitatea metforminului.

- inhibitori ai OCT2 (precum cimetidina, dolutegravirul, ranolazina, trimetoprimul, vandetanibul, isavuconazolul) poate scădea eliminarea renală a metforminului și, astfel, conduce la o creștere a concentrației plasmatice a metforminului.

- inhibitori ai OCT1, cât și OCT2 (cum sunt crizotinib, olaparib) poate modifica eficacitatea și eliminarea renală a metforminului.

Aşadar, se recomandă precauţie la administrarea acestor medicamente concomitent cu metformin, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece concentraţia plasmatică a metforminului poate creşte. Dacă este necesar, se poate lua în considerare ajustarea dozei de metformin, având în vedere că inhibitorii/inductorii OCT pot modifica eficacitatea metformin.

Hiperglicemia necontrolată în faza de periconcepţie şi pe durata sarcinii se asociază cu o creştere a riscului de malformaţii congenitale, pierdere a sarcinii, hipertensiune arterială indusă de sarcină, preeclampsie şi mortalitatea perinatală. Este important ca valorile glicemiei să fie menţinute cât mai aproape de nivelul normal pe parcursul sarcinii pentru a reduce riscul de efecte adverse corelate cu hiperglicemia asupra mamei şi copilului.

Metforminul traversează bariera placentară la niveluri care pot atinge concentraţiile materne.

Un volum amplu de date asupra utilizării la femeile gravide (peste 1000 expuneri) dintr-un studiu de cohortă bazat pe registru, precum şi datele publicate (metaanalize, studii clinice şi registre) indică faptul că nu există o creştere a riscului nici de malformaţii congenitale, nici de toxicitate feto/neonatală după expunerea la metformin în faza de periconcepţie şi/sau în timpul sarcinii.

Datele cu privire la efectul metforminului asupra greutăţii pe termen lung a copiilor expuşi in utero sunt limitate şi neconcludente. Metformin nu pare să afecteze dezvoltarea motorie şi socială până la vârsta de 4 ani la copiii expuşi în perioada sarcinii, deşi datele asupra rezultatelor pe termen lung sunt limitate.

Dacă este clinic necesar, se poate lua în considerare utilizarea metformin pe perioada sarcinii şi în faza de periconcepţie ca tratament adăugat sau alternativ la insulină.

Metformin se excretă în laptele matern la om. Nu au fost observate reacţii adverse la nou-născuţii/sugarii alăptaţi. Cu toate acestea, întrucât sunt disponibile doar date limitate, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului cu metformin. Decizia de a întrerupe sau nu alăptarea trebuie să ia în calcul beneficiul alăptării şi riscul potenţial de apariţie a reacţiilor adverse la copil.

Fertilitatea şobolanilor masculi sau femele nu a fost afectată de metformin atunci când acesta a fost administrat în doze de până la 600 mg/kg/zi, care reprezintă de aproximativ trei ori doza maximă recomandată la om pe baza comparării ariilor de suprafaţă corporală.

Metformin utilizat în monoterapie nu determină hipoglicemie şi, prin urmare, nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pacienţii trebuie avertizaţi asupra riscului de apariţie a hipoglicemiei în cazul administrării metforminului în asociere cu alte medicamente antidiabetice (de exemplu sulfoniluree, insulină sau meglitinide).

În perioada de iniţiere a tratamentului, cele mai frecvente reacţii adverse sunt greaţa, vărsăturile, diareea, durerile abdominale şi pierderea apetitului alimentar, care se remit spontan în majoritatea cazurilor. Pentru a evita apariţia acestora, se recomandă administrarea metforminului în 2 sau 3 doze zilnice şi creşterea lentă a dozelor.

În timpul tratamentului cu metformin pot apărea reacţiile adverse enumerate în continuare. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente: ≥1/10; frecvente: >1/100, <1/10; mai puţin frecvente: >1/1000, <1/100; rare: >1/10 000, <1/1000; foarte rare: <1/10 000.

În cadrul fiecărei categorii de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

- Scăderea nivelului vitaminei B12/deficitul de vitamina B12 (vezi pct. 4.4).

- Acidoza lactică (vezi pct. 4.4).

- Modificări ale gustului.

- Tulburări gastro-intestinale precum greaţa, vărsăturile, diareea, durerile abdominale şi pierderea apetitului alimentar. Aceste reacţii adverse apar cel mai frecvent în perioada de iniţiere a tratamentului şi se remit spontan în majoritatea cazurilor. Pentru a împiedica apariţia acestora, se recomandă administrarea metformin în 2 sau 3 doze zilnice cu ocazia meselor sau după mese.

De asemenea, o creştere lentă a dozei poate îmbunătăţi tolerabilitatea gastrică.

- Raportări izolate de valori anormale ale testelor funcţionale hepatice sau de hepatită, care s-au remis la întreruperea tratamentului cu metformin.

- Reacţii la nivel cutanat precum eritemul, pruritul, urticaria.

Conform datelor publicate şi raportate după punerea pe piaţă şi al studiilor clinice controlate pe un eşantion limitat de pacienţi copii şi adolescenţi cu vârsta între 10 şi 16 ani trataţi timp de 1 an, evenimentele adverse raportate au fost similare ca natură şi severitate cu cele raportate la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Hipoglicemia nu a fost observată în cazul ingestiei unor doze de până la 85 g de clorhidrat de metformin, deşi în asemenea situaţii au fost raportate cazuri de acidoză lactică. Supradozele mari de metformin sau coexistenţa unor factori de risc pot determina apariţia acidozei lactice. Acidoza lactică este o urgență medicală și trebuie tratată în cadrul unui spital. Cea mai eficientă metodă de eliminare a lactatului şi metforminului este hemodializa.

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente antihiperglicemiante. Biguanide; codul ATC: A10BA02

Metforminul este o biguanidă cu efecte antihiperglicemiante, atât asupra hiperglicemiei bazale, cât şi a celei postprandiale. Acesta nu stimulează secreţia de insulină şi, prin urmare, nu cauzează hipoglicemie.

Metforminul reduce hiperinsulinemia bazală, iar în asociere cu insulina, reduce necesarul de insulină.

Metforminul îşi exercită efectul antihiperglicemic prin mai multe mecanisme:

Metforminul scade sinteza de glucoză la nivel hepatic.

Metforminul facilitează captarea şi utilizarea glucozei la nivel periferic, parţial prin potenţarea activităţii insulinei. Metforminul modifică absorbţia glucozei la nivel intestinal: Captarea acesteia din circulaţie este crescută şi absorbţia din alimente este scăzută. Alte mecanisme la nivel intestinal includ o creştere a eliberării peptidului 1 asemănător glucagonului (glucagon-like peptide 1, GLP-1) şi o scădere a reabsorbţiei de acizi biliari. Metforminul modifică microbiota intestinală.

Metforminul poate îmbunătăţi profilul lipidic al persoanelor cu hiperlipidemie.

În studiile clinice, administrarea de metforminul s-a asociat cu stabilizarea greutăţii corporale sau cu o uşoară scădere în greutate.

Metforminul este un activator al adenozin-monofosfat-proteinkinazei (adenosine monophosphate-protein-kinase, AMPK) şi creşte capacitatea de transport a tuturor tipurilor de transportori membranari de glucoză (glucose transporters, GLUT)

Studiul randomizat prospectiv (UKPDS) a demonstrat beneficiul pe termen lung asupra controlului intensiv al glicemiei la pacienţii adulţi cu diabet zaharat tip 2.

Analiza rezultatelor pentru pacienţii supraponderali trataţi cu metformin după eşecul utilizării exclusive a regimului alimentar a evidenţiat:

- o reducere semnificativă a riscului absolut de apariţie a oricărei complicaţii asociate diabetului zaharat în grupul tratat cu metformin (29,8 evenimente/1000 pacienţi-ani), comparativ cu grupul în care s-a utilizat exclusiv regimul alimentar (43,3 evenimente/1000 pacienţi-ani), p=0,0023 şi comparativ cu grupurile combinate de tratament cu sulfoniluree şi cu insulină în monoterapie (40,1 evenimente/1000 pacienţi-ani), p=0,0034;

- o reducere semnificativă a riscului absolut de mortalitate asociată diabetului zaharat: metformin 7,5 evenimente/1000 pacienţi-ani, exclusiv regim alimentar 12,7 evenimente/1000 pacienţi-ani, p=0,017;

- o reducere semnificativă a riscului absolut de mortalitate globală: metformin 13,5 evenimente/1000 pacienţi-ani, comparativ cu utilizarea exclusivă a regimului alimentar 20,6 evenimente/1000 pacienţi-ani, (p=0,011) şi comparativ cu grupurile combinate de tratament cu sulfoniluree şi cu insulină în monoterapie 18,9 cazuri/1000 pacienţi-ani, (p=0,021);

- o reducere semnificativă a riscului absolut de infarct miocardic: metformin 11 evenimente/1000 pacienţi-ani, utilizarea exclusivă a regimului alimentar 18 evenimente/1000 pacienţi-ani (p=0,01).

Beneficiul clinic al utilizării metformin în linia a doua de tratament în asociere cu o sulfoniluree nu a fost demonstrat.

În diabetul zaharat de tip 1, asocierea metforminului cu insulină a fost utilizată în cadrul unui eşantion selectat de pacienţi, însă beneficiul clinic al acestei asocieri nu a fost oficial stabilit.

Studiile clinice controlate la nivelul unei populaţii limitate de copii și adolescenți cu vârsta între 10 şi 16 ani trataţi timp de 1 an au demonstrat un răspuns în ceea ce priveşte controlul glicemic similar cu cel observat la adulţi.

După administrarea pe cale orală a comprimatului de clorhidrat de metformin, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) este atinsă în aproximativ 2,5 ore (tmax). Biodisponibilitatea absolută a unui comprimat de 500 mg sau 850 mg de clorhidrat de metformin este de aproximativ 50-60% la subiecţi sănătoşi.

După o doză administrată oral, fracţia neabsorbită de medicament recuperată din materiile fecale a fost de 20-30%.

Absorbţia metforminului după administrarea orală este incompletă şi saturabilă. Se presupune că farmacocinetica absorbţiei metforminului este neliniară.

În dozele şi schemele de administrare recomandate, concentraţiile plasmatice de metformin la starea de echilibru sunt atinse în interval de 24 până la 48 de ore şi sunt în general mai mici de 1 microgram/ml. În studiile clinice controlate, concentraţiile plasmatice maxime de metformin (Cmax) nu au depăşit 5 micrograme/ml, chiar şi în cazul administrării dozelor maxime.

Alimentele scad gradul de absorbţie şi întârzie uşor absorbţia metforminului. După administrarea pe cale orală a unui comprimat de 850 mg, s-au observat o concentraţie plasmatică maximă cu 40% mai mică, o scădere de 25% a ASC (aria de sub curbă) şi o prelungire cu 35 minute a timpului până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime. Relevanţa clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.

Legarea de proteinele plasmatice este neglijabilă. Metformin se distribuie în eritrocite. Concentraţia sanguină maximă este mai scăzută decât cea plasmatică, dar este atinsă aproximativ în acelaşi timp.

Globulele roşii reprezintă, cel mai probabil, un compartiment secundar de distribuţie. Volumul mediu de distribuţie (Vd) a variat între 63 şi 276 l.

Metforminul se excretă nemodificat în urină. La om nu s-au identificat metaboliţi.

Clearance-ul renal al metforminului este de >400 ml/minut, indicând faptul că acesta este eliminat atât prin filtrare glomerulară cât şi prin secreţie tubulară. După administrarea unei doze orale, timpul terminal aparent de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 6,5 ore.

Când funcţia renală este afectată, clearance-ul renal este diminuat în aceeaşi proporţie cu cel al creatininei şi, astfel, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit, determinând creşterea concentrației plasmatice de metformin.

Caracteristici la grupe speciale de pacienţi

Datele disponibile de la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sunt puţine şi nu s-a putut realiza o estimare sigură a expunerii sistemice la metformin pentru acest subgrup de pacienţi, comparativ cu subiecţii cu funcţie renală normală. Prin urmare, ajustarea dozei trebuie efectuată pe baza consideraţiilor clinice de eficacitate/tolerabilitate (vezi pct. 4.2).

Studiul privind administrarea în doză unică: După administrarea de doze unice de 500 mg de clorhidrat de metformin, profilul farmacocinetic la copii şi adolescenţi a fost similar cu cel observat la adulţi sănătoşi.

Studiul privind administrarea de doze multiple: Datele sunt limitate la un singur studiu. După administrarea de doze repetate de 500 mg de două ori pe zi, timp de 7 zile, la copii şi adolescenţi, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) şi expunerea sistemică (ASC0-t) s-au redus cu aproximativ 33% şi, respectiv, 40%, comparativ cu adulţii diabetici care au administrat doze repetate de 500 mg de două ori pe zi, timp de 14 zile. Întrucât doza este titrată individual pe baza controlului glicemic al fiecărui pacient, acest aspect are o relevanţă clinică limitată.

Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, potenţialul carcinogen şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

Povidonă

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu (E470b)

Hipromeloză (E464)

Dioxid de titan (E171)

Macrogol (E1521)

Nu este cazul.

24 luni

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

- Ambalaje cu blistere din PVC/PVdC - aluminiu transparente sau alb-opace: 20, 28, 30, 40, 50, 56, 60, 80, 84, 90, 100, 105, 120 şi 180 comprimate filmate.

- Flacoane din PEÎD cu capac din propilenă şi desicant:

Metformin Teva 500 mg:

100, 105, 330 şi 400 comprimate filmate

Metformin Teva 1000 mg:

60, 100, 180 şi 210 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Teva B.V.

Swensweg 5, 2031 GA Haarlem,

Olanda

14865/2023/01-18 14866/2023/01-18

Data primei autorizări: Ianuarie 2023

Ianuarie 2023