MELOX 7.5mg comprimate prospect medicament

MELOX 7,5 mg comprimate

MELOX 15 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 18,75 mg.

Fiecare comprimat conţine meloxicam 15 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 37,50 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate

Comprimate de culoare galben deschis, rotunde, plate, cu o linie mediană pe una din feţe, cu diametrul de 7 mm.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

Comprimate de culoare galben deschis, rotunde, plate, cu o linie mediană pe una din feţe, cu diametrul de 10,5 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Meloxicam este indicat pentru:

- tratamentul simptomatic de scurtă durată al puseelor acute de artroză;

- tratamentul simptomatic de lungă durată al poliartritei reumatoide;

- tratamentul simptomatic al spondilitei anchilozante.

Melox comprimate este pentru administrare orală.

Doza zilnică totală trebuie administrată în priză unică, în timpul mesei, cu o cantitate de lichid.

Doza zilnică maximă recomandată este de 15 mg meloxicam.

Doza recomandată este de 7,5 mg meloxicam pe zi. Dacă este necesar şi în funcţie de severitatea simptomelor, doza poate fi crescută la 15 mg meloxicam pe zi.

Doza recomandată este de 15 mg meloxicam pe zi. La pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse doza iniţială recomandată este de 7,5 mg meloxicam pe zi.

Doza recomandată este de 15 mg meloxicam pe zi. La pacienţii cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse doza iniţială recomandată este de 7,5 mg meloxicam pe zi.

La pacienţii vârstnici care urmează tratament pentru poliartrită reumatoidă, doza recomandată pentru un tratament de lungă durată este de 7,5 mg meloxicam pe zi.

Meloxicam este contraindicat în insuficienţa hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Pacienţii cu un grad mai mic de insuficienţă hepatică trebuie monitorizaţi atent. Nu este necesară scăderea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3.).

Meloxicam este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi. Doza zilnică maximă recomandată la pacienţii cu insuficienţă renală sever dializaţi este de 7,5 mg meloxicam pe zi. Diureza şi funcţia renală trebuie atent monitorizate în timpul tratamentului cu meloxicam (vezi pct. 4.4). Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la acidul acetilsalicilic.

Meloxicam nu trebuie administrat la pacienţii care au prezentat simptome de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic, urticarie sau alte reacţii de hipersensibilitate după administrarea de AINS sau acid acetilsalicilic.

Antecedente de sângerari gastro-intestinale sau perforaţie, după administrarea de AINS.

Ulcer gastro-duodenal activ sau antecedente de ulcer gastro-duodenal recurent (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmată).

Insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă.

Sângerare gastro-intestinală, sângerare cerebrovasculară sau alte tulburări de sângerare.

Copii cu vârsta sub 16 ani.

Sarcina şi alăptarea (Vezi pct. 4.6).

Înaintea iniţierii tratamentului cu meloxicam la pacienţii cu antecedente de esofagită, gastrită sau ulcer gastro-duodenal este necesar asigurarea vindecării complete. Se recomandă monitorizare atentă la pacienţii trataţi cu meloxicam şi care au avut antecedente de tipul celor menţionate mai sus, pentru prevenirea eventualelor recidive.

Trebuie evitată utilizarea concomitentă de meloxicam şi alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai 2-ciclooxigenazei (COX-2).

Pacienţii vârstnici prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special sângerări şi perforaţii gastro-intestinale care pot pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.2).

Sângerări, ulceraţii şi perforaţii gastro-intestinale care pot pune viaţa în pericol, au fost raportate în cazul tuturor AINS, în orice moment pe durata tratamentului, însoţite sau nu de simptome de avertizare chiar şi în absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale.

Riscul de apariţie al sângerărilor, ulceraţiilor şi perforaţiilor gastro-intestinale creşte odată cu creşterea dozelor de AINS la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă sunt complicate cu hemoragie sau perforaţii (vezi pct. 4.3) şi la pacienţii vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză posibilă. La aceşti pacienţi şi la pacienţii care necesită doze mici de acid acetilsalicilic sau alte

AINS care cresc riscul de apariţie a reacţiilor gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia combinată cu medicamente protectoare gastrice cum sunt misoprostol sau inhibitori de pompă protonică (vezi pct. 4.5). Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special cei vârstnici, trebuie să raporteze orice simptom abdominal neobişnuit (în special sângerarea gastro-intestinală) la începutul tratamentului.

Se recomandă prudenţă la pacienţii care utilizează simultan medicamente care pot creşte riscul de ulceraţii sau sângerări cum sunt corticosteroizii administraţi oral, anticoagulante orale cum este warfarină, inhibitori selectivi ai serotoninei sau antiagregante plachetare cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Atunci când apar sângerări sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţii trataţi cu Melox tratamentul trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de boli gastro-intestinale (colită ulceroasă, boală Crohn) deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Apariţia reacţiilor cutanate severe şi a reacţiilor de hipersensibilitate care pot pune viaţa în pericol (de exemplu reacţiile anafilactice), unele dintre ele letale, inclusiv dermatita exfoliativă, sindromul Steven-

Johnson şi necroliza epidermică toxică au fost raportate foarte rar la administrarea AINS, inclusiv a derivaţilor de oxicam. Riscul apariţiei acestor reacţii cutanate este mai mare la începutul tratamentului, majoritatea apărând în timpul primei luni de tratament.

Tratamentul cu Melox trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiilor cutanate, leziunilor mucoase sau a oricăror alte semne de hipersensibilitate.

În cazuri rare AINS pot determina nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală şi sindrom nefrotic.

Ca şi în cazul altor AINS, au fost raportate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, bilirubinei sau ale altor parametrii ai funcţiei hepatice precum şi creşteri ale concentraţiilor plasmatice de creatinină, uree, sau alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor acestea au fost modificări minore sau tranzitorii. În cazul în care aceste modificări se dovedesc a fi semnificative sau persistente, administrarea de meloxicam trebuie întreruptă şi trebuie întreprinse investigaţiile corespunzătoare.

În timpul tratamentului cu AINS pot sa apară retenţie de sodiu, potasiu şi apă şi interferenţă cu efectele natriuretice ale diureticelor şi, în consecinţă, posibila agravare a stării pacienţilor cu insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială (vezi pct. 4.2 şi 4.3). Se recomandă prudenţă la pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau afecţiuni cardiace deoarece au fost raportate cazuri de retenţie hidrosalină şi edeme, la asocierea cu AINS.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2).

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam. numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

AINS inhibă sinteza prostaglandinelor la nivel renal implicate în menţinerea perfuziei renale la pacienţii cu flux şi volum sanguin renal redus. Administrarea de AINS în astfel de situaţii poate avea ca rezultat decompensarea insuficienţei renale latente, efect reversibil la întreruperea tratamentului. Acest risc poate să apară la toţi pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, ciroză, sindrom nefrotic sau disfuncţie renală precum şi la pacienţii care utilizează diuretice şi la cei care au suferit intervenţii chiurgicale care au dus la hipovolemie.

În cazul acestor pacienţi, se recomandă monitorizarea atentă a diurezei şi a funcţiei renale în timpul tratamentului (vezi pct. 4.2 si 4.3).

Reacţiile adverse sunt adesea mai puţin tolerate de vârstnici, pacienţi taraţi sau slăbiti, care necesită prin urmare o monitorizare atentă. Ca şi în cazul altor AINS, trebuie avute în vedere precauţii speciale la pacienţii vârstnici ale căror funcţii renale, hepatice şi cardiace sunt afectate frecvent.

Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită în cazul în care efectul terapeutic este insuficient şi nu trebuie asociat un alt AINS deoarece asocierea poate creşte toxicitatea, fără a creşte efectul terapeutic.

Dacă după câteva zile de tratament nu se observă nici o ameliorare, trebuie reevaluat beneficiul terapeutic.

Meloxicam, ca şi alte AINS, poate masca simptomele unei boli infecţioase preexistente.

Ca şi în cazul oricărui alt medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, utilizarea meloxicamului poate influenţa fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care doresc să rămână însărcinate.

În cazul femeilor care au dificultăţi în a rămâne însărcinate sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate, trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului cu meloxicam.

Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Administrarea concomitentă de meloxicam şi alte medicamente menţionate în această secţiune impune o atentă supraveghere şi monitorizare a stării clinice şi de laborator a pacienţilor.

Nu se recomandă utilizarea următoarelor asocieri:

Administrarea simultană a mai multor AINS poate creşte riscul ulcerului gastro-duodenal şi al sângerărilor gastro-intestinale datorită efectului sinergic. Nu se recomandă utilizarea concomitentă de meloxicam şi alte

AINS (vezi pct. 4.4).

Tratamentul cu AINS este asociat cu scăderea sintezei renale de prostaglandine şi scăderea filtrării glomerulare, crescând riscul de insuficienţă renală acută, în special la pacienţii deshidrataţi. Pacienţii cărora li se administrează concomitent meloxicam şi diuretice trebuie să fie hidrataţi corespunzător şi monitorizaţi din punct de vedere al funcţiei renale înaintea iniţierii tratamentului (vezi pct. 4.4).

Risc crescut de sângerare datorită inhibării funcţiei plachetare şi afectării mucoasei gastro-intestinale.

Utilizarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale nu este recomandată (vezi pct. 4.4).

Dacă este imposibil de evitat aceasta asociere se impune o monitorizare atentă a INR-ului (International

Normalized Ratio).

Risc crescut de sângerare prin inhibarea funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale.

AINS (inclusiv acidul acetilsalicilic la doze >3 g pe zi) şi antagoniştii receptorilor de angiotensină II exercită un efect sinergic asupra scăderii ratei de filtrare glomerulară, care poate fi exacerbată atunci când funcţia renală este alterată. Atunci când este administrată pacienţilor vârstnici şi/sau pacienţilor deshidrataţi, această asociere poate determina insuficienţă renală acută prin acţiunea directă asupra filtrării glomerulare.

Se recomandă monitorizarea funcţiei renale la iniţierea tratamentului precum şi hidratarea periodică a pacientului. În plus, tratamentul simultan poate să scadă efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA şi ai antagoniştilor de receptori ai angiotensinei II, ducând la pierderea parţială a eficacităţii (datorită inhibării sintezei prostaglandinelor cu efect vasodilatator).

Ca şi în cazul de mai sus, poate să apară o scădere a efectului antihipertensiv al beta-blocantelor (datorită inhibării sintezei prostaglandinelor cu efect vasodilatator).

Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi crescută de AINS prin efectele de inhibare a sintezei prostaglandinelor renale. Pe parcursul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală.

Se recomandă o monitorizare atentă a funcţiei renale, în special la vârstnici.

S-a raportat că AINS pot diminua eficacitatea dispozitivelor intrauterine.

Datele anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine de către AINS necesită confirmări suplimentare.

S-a raportat ca AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului (prin scăderea excreţiei renale de litiu) care poate atinge valori toxice. Utilizarea concomitentă de AINS şi litiu nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere este absolut necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale litiului la iniţierea tratamentului, creşterea dozei şi întreruperea tratamentului cu meloxicam.

AINS poate să scadă secreţia tubulară a metotrexatului crescând astfel concentraţia sa plasmatică. Din acest motiv, la pacienţii cărora li se administrează doze mari de metotrexat nu este recomandată utilizarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).

Deşi relaţia de cauzalitate nu a fost stabilită, a fost raportat un caz de agranulocitoză la un pacient tratat concomitent cu metotrexat şi meloxicam. Prescrierea unei astfel de asocieri necesită prudenţă şi monitorizarea atentă a hemoleucogramei.

Toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi crescută de AINS (vezi pct. 4.8).

Trebuie avut în vedere riscul unei interacţiuni între AINS şi metotrexat la pacienţii cărora li se administrează doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. În cazul în care este necesar un tratament combinat, trebuie monitorizate hemoleucograma şi funcţia renală. Administrarea concomitentă de AINS şi metotrexat pe o perioadă de 3 zile se va face cu prudenţă deoarece concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte determinând astfel creşterea toxicităţii. Pacienţii vârstnici şi cei cu insuficienţă renală uşoară necesită monitorizare atentă şi supraveghere clinică sporită.

Utilizarea concomitentă creşte riscul de sângerare, în special sângerare gastro-intestinală. Se recomandă monitorizare clinică, iar controlul timpului de sângerare trebuie să se facă cu o frecvenţă mai mare (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă prezintă risc de toxicitate asupra liniei celulelor roşii prin acţiunea asupra reticulocitelor, cu anemie severă în decurs de o săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS. Se recomandă efectuarea hemoleucogramei şi determinarea numărului de reticulocite după prima sau a doua săptămână de la iniţierea tratamentului cu AINS.

Există un risc crescut de sângerare gastro-intestinala în cazul administrării asociate.

Colestiramina accelerează eliminarea meloxicamului prin întreruperea circulaţiei enterohepatice astfel încât clearance-ul meloxicamului creşte cu 50% şi timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore.

Această interacţiune are semnificaţie clinică.

Nu au fost detectate interacţiuni farmacocinetice medicament-medicament relevante clinic cu privire la administrarea concomitentă de AINS şi antiacide, cimetidină, furosemid sau digoxină.

Deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea interacţiunii, pacienţii care urmează tratament concomitent cu

AINS şi antidiabetice orale trebuie atent monitorizaţi.

La animale s-au semnalat efecte letale asupra embrionului în cazul dozelor mai mari decât cele utilizate clinic.

În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicamul se administrează numai dacă este absolut necesar.

În timpul ultimelor trei luni de sarcină, toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune fătul la toxicitate cardiopulmonară (hipertensiune pulmonară cu închiderea canalului arterial) şi renală sau pot să inhibe contracţiile uterului. Aceste efecte asupra uterului au fost asociate cu o creştere a incidenţei distociilor şi o intârziere a naşterii la animale. Din aceste motive, meloxicamul este contraindicat în ultimele trei luni de sarcină.

AINS se excretă în laptele matern. Ca o măsură de precauţie, la femeile care alăptează administrarea de meloxicam este contraindicată.

Nu există studii specifice asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate, meloxicamul influenţează minim sau deloc aceste capacităţi. Dacă apar tulburări vizuale, somnolenţă, ameţeli sau alte tulburări ale sistemului nervos central, se recomandă evitarea conducerii vehiculelor şi folosirii utilajelor.

Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei lor folosind următoarea convenţie:

Foarte frecvente (>1/10); frecvente (>1/100 şi <1/10); mai putin frecvente (>1/1000 şi <1/100); rare (>1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000).

Frecvente: anemie.

Mai puţin frecvente: tulburări ale valorilor sanguine - leucocitopenie, trombocitopenie, agranulocitoză.

Rare: reacţii anafilactice/anafilactoide.

Rare: tulburări ale stării de dispoziţie, insomnie şi coşmaruri.

Frecvente: senzaţie de cap uşor, cefalee.

Mai puţin frecvente: vertij, tinitus, somnolenţă.

Rare: confuzie.

Rare: tulburări de vedere inclusiv înceţoşarea vederii.

Mai puţin frecvente: palpitaţii.

Insuficienţa cardiacă a fost, de asemenea, raportată în timpul tratamentului cu meloxicam.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), înroşirea feţei.

Rare: declanşarea de crize astmatice la persoane alergice la acid acetilsalicilic sau alte AINS.

Frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree.

Mai puţin frecvente: sângerări gastro-intestinale, ulcer peptic, esofagite, stomatită.

Rare: perforaţii gastro-intestinale, gastrită, colită.

De asemenea, pot să apară ulcere gastro-duodenale, perforaţii sau sângerări gastro-intestinale, care pot fi uneori severe, în special la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).

Frecvente: tulburări tranzitorii ale testelor hepatice (de exemplu, creşterea transaminazelor sau bilirubinei).

Rare: hepatită.

Frecvente: prurit, eruptii cutanate.

Mai puţin frecvente: urticarie.

Rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, angioedem, reacţii de tip bulos cum sunt eritem polimorf, reacţii de fotosensibilizare.

Mai puţin frecvente: tulburări ale testelor renale (de exemplu, creşterea creatininei sau a ureei).

Rare: insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Frecvente: edeme, inclusiv edeme ale membrelor inferioare.

Este importantă raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Simptomele acute care apar în cazul supradozajului se limitează la letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de susţinere. De asemenea, pot să apară sângerări gastro-intestinale.

Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.

În cazul utilizării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni ca urmare a supradozajului.

Nu se cunoaşte antidotul pentru supradozajul cu meloxicam.

Tratamentul supradozajului este simptomatic şi de susţinere. În cazul unui supradozaj acut se recomandă lavaj gastric urmat de administrarea de cărbune activ. Lavajul gastric executat la mai mult de o oră de la administrare are mici beneficii în tratamentul supradozajului. Administrarea de cărbune activ este recomandată pentru pacienţii care se prezintă la 1-2 ore de la administrare. Pentru un supradozaj semnificativ şi în cazul pacienţilor cu simptome severe, cărbunele activ poate fi administrat în mod repetat. Administrarea unei doze de 4 g colestiramină de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului. Antiacidele şi antagoniştii receptorilor H2 pot fi utilizaţi pentru tratamentul leziunilor gastro-intestinale severe. Diureza forţată, alcalinizarea urinii, hemodializa sau hemoperfuzia nu pot fi utilizate datorită legării în proporţie mare a meloxicamului de proteinele plasmatice.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06.

Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa oxicamilor, cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.

Activitatea antiinflamatoare a meloxicamului a fost demonstrată după modelul clasic de inflamaţie. Ca şi în cazul altor AINS, mecanismul exact de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi, există cel puţin un model comun de acţiune al tuturor AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea sintezei de prostaglandine, cunoscute ca mediatoare ale inflamaţiei.

Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă într-o biodisponibilitate de 89% după administrarea orală (capsule). S-a demonstrat că suspensia orală, comprimatele şi capsulele sunt bioechivalente.

După administrarea unei doze unice de meloxicam, media concentraţiilor plasmatice maxime a fost atinsă în decurs de 2 ore pentru suspensie şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu administrare orală (capsule şi comprimate).

În cazul administrării de doze multiple, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile. Administrarea zilnică în doză unică duce la concentraţii plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii relativ mici ale concentraţiilor maxime atinse înainte de administrarea dozei următoare variind între 0,4 - 1,0 g/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv 0,8 - 2,0 g/ml pentru doze de 15 mg (Cmin şi respectiv Cmax la starea de echilibru).

Concentraţiile plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de 7-8 ore pentru comprimate, capsule şi respectiv suspensie orală.

Un tratament continuu pe perioade mai mari de un an evidenţiază concentraţii similare ale medicamentului cu cele obţinute la atingerea stării de echilibru.

Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de alimente.

Meloxicamul este puternic legat de proteinele plasmatice, în special de albumine (99%). Meloxicamul ajunge în lichidul sinovial atingând o concentraţie care nu depăşeşte jumătate din concentraţia plasmatică. Volumul de distribuţie este mic, aproximativ 11 litri. Variaţiile interindividuale sunt de 30-40%.

Meloxicamul suferă metabolizare intensă la nivel hepatic. S-au identificat patru metaboliţi diferiţi ai meloxicamului în urină, care sunt inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Metabolitul principal, 5’-carboximetilmeloxicamul (60% din doză), se formează în urma oxidării metabolitului intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este, de asemenea, excretat (9% din doză). Studiile in vitro au sugerat că izoenzima CYP 2C9 are un rol important în această cale metabolică, în timp ce CYP 3A4 are contribuţie minoră. Activitatea peroxidazei pacientului este responsabilă de ceilalţi doi metaboliţi, care apar în proporţie de 16% şi respectiv 4% din doza administrată.

Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.

Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 20 ore.

Valoarea medie a clearance-ului plasmatic total este de 8 ml/min.

Meloxicamul are linearitate farmacocinetică în cazul unei doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg şi 15 mg după administrare orală sau intramusculară.

Insuficienţa hepatică sau renală, uşoară sau moderată, nu au efect semnificativ asupra farmacocineticii meloxicamului. În insuficienţa renală terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi, la pacienţii dializaţi, nu trebuie depăşită doza de 7,5 mg pe zi (vezi pct. 4.2). În insuficienţa hepatică severă şi la pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi, utilizarea meloxicamului este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Clearance-ul plasmatic mediu la starea de echilibru la subiecţii vârstnici este mai mic decât la subiecţii tineri.

Profilul toxicologic al meloxicamului a fost realizat în urma studiilor preclinice şi este identic cu al AINS: în timpul administrării de doze mari la două specii de animale au fost observate ulcere şi eroziuni gastro-intestinale şi necroză papilară renală.

Studiile cu administrare orală privind funcţia de reproducere la şobolan au arătat scăderea ovulaţiei, inhibarea implantărilor şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiilor), la doze toxice la mamă de 1 mg/kg şi mai mari.

Valoarea dozelor implicate a depăşit doza clinică (7,5 - 15 mg) de 5-10 ori raportat la mg/kg (o persoană de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, care apar la toţi inhibitorii sintezei de prostaglandine. Nu există dovezi de efecte mutagene, fie in vitro, fie in vivo. Nu a fost observat risc carcinogen la şobolan şi şoarece la doze mult mai mari decât doza utilizată clinic.

Citrat de sodiu dihidrat

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină

Povidonă K-25

Crospovidonă tip A

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC.

A se ţine blisterul în cutie pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Cutie cu un blister din Al-PVC/PVDC a 10 comprimate.

Cutie cu 2 blistere din Al-PVC/PVDC a câte 10 comprimate.

Cutie cu 3 blistere din Al-PVC/PVDC a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

MEDOCHEMIE Ltd. 1-10 Constantinoupoleos Str, 3011 Limassol, CY-3505,

Cipru

10019/2017/01-03 10020/2017/01-03

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2017

Mai 2017

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .