LOSARTAN HCT ARENA 100mg / 25mg comprimate filmate prospect medicament

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, comprimate filmate

Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg, comprimate filmate

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine ca substanţe active losartan (sub formă de sare de potasiu) 50 mg şi hidroclorotiazidă12,5 mg

Excipienţi: fiecare comprimat filmat conţine manitol 51,20 mg

Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg, comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine ca substanţe active losartan (sub formă de sare de potasiu) 100 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg.

Excipienţi: fiecare comprimat filmat conţine manitol 102,40 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

Comprimat

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, comprimate filmate

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, galbene, cu 8,1±0,1mm diametru și 4,5±0,2mm grosime.

Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg, comprimate filmate

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, galben pal, cu 11,2±0,1mm diametru și 5,3±0.2mm grosime.

Losartan HCT Arena este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la pacienţi a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan sau hidroclorotiazidă în monoterapie.

Losartan HCT Arena poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive.

Comprimatele de Losartan HCT Arena trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.

Losartan HCT Arena poate fi administrat cu sau fără alimente.

Losartanul şi hidroclorotiazida nu sunt destinate utilizării ca tratament iniţial, ci la pacienţi a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan potasic sau hidroclorotiazidă administrate în monoterapie.

Vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5 și pct. 5.1.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveşte componentele individuale (losartan şi hidroclorotiazidă).

Atunci când este permis din punct de vedere clinic, trecerea directă de la monoterapie la administrarea combinaţiei fixe poate fi luată în considerare la pacienţi a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător.

Doza uzuală de întreţinere a Losartan HCT Arena este de un comprimat Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ 12,5 mg) o dată pe zi. Pentru pacienţii care nu răspund adecvat la

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg (losartan 100 mg/HCTZ 25 mg) o dată pe zi. Doza maximă este un comprimat Losartan

HCT Arena 100 mg/25 mg o dată pe zi. În general, efectul antihipertensiv este obţinut în trei până la patru săptămâni de la iniţierea tratametului.

Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă renală şi pacienţi hemodializaţi

La pacienţi cu insuficienţă renală moderată (adică clearance al creatininei 30-50 ml/min) nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Comprimatele de losartan şi hidroclorotiazidă nu sunt recomandate pentru pacienţii hemodializaţi. Comprimatele losartan/HCTZ nu trebuie administrate la pacienţi cu insuficienţă renală severă (adică clearance al creatininei <30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Utilizarea la pacienţi cu depleţie a volumului intravascular

Depleţia volemică şi/sau sodică trebuie corectate înainte de administrarea comprimatelor de losartan/HCT.

Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică

Administrarea losartan/HCT este contraindicată la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

În general, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici.

Utilizarea la copii şi adolescenţi (< 18 ani)

Nu există experinţă la copii şi adolescenţi. De aceea, losartan/hidroclorotiazidă nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi.

Hipersensibilitate la losartan, alte substanţe cu structură de sulfonamidă (cum este hidroclorotiazidă) sau la oricare dintre excipienţi;

Hipokaliemie sau hipercalcemie rezistente la tratament;

Insuficienţă hepatică severă;

Colestază şi afecţiuni biliare obstructive;

Hiponatremie refractară;

Hiperuricemie/gută simptomatice;

Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6);

Alăptare (vezi pct. 4.6);

Insuficienţă renală severă (de exemplu clearance al creatininei <30 ml/min);

Anurie;

Administrarea concomitentă a Losartan HCT Arena cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Losartan

Edem angioneurotic

Pacienţii cu edem angioneurotic în antecedente (edem al feţei, buzelor, faringelui şi/sau limbii) trebuie monitorizaţi cu atenţie (vezi pct. 4.8).

Hipotensiune arterială şi depleţie a volumului intravascular

Hipotensiunea arterială simptomatică, în special după prima doză, poate să apară la pacienţii cu depleţie de volum şi/sau de sodiu, după tratament susţinut cu diuretice, dietă cu restricţie de sare, diaree sau vărsături. Astfel de stări trebuie corectate înaintea administrării comprimatelor Losartan

HCT Arena (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Dezechilibru electrolitic:

La pacienţii cu insuficienţă renală, cu sau fără diabet zaharat, dezechilibrele electrolitice se întâlnesc frecvent şi trebuie corectate. De aceea, valorile concentraţiilor plasmatice ale potasiului precum şi clearance-ul creatininei trebuie monitorizate cu atenţie; în special pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi cu un clearance al creatininei între 30-50 ml/ min trebuie monitorizaţi cu atenţie. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu şi substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).

Losartan HCT Arena trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, pe baza datelor de farmacocinetică care demonstrează creşteri semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale losartanului la pacienţii cu ciroză hepatică. Nu există experienţă terapeutică privind administrarea losartanului la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. De aceea,

Losartan HCT Arena este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2, pct. 4.3 și pct. 5.2).

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate modificări ale funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală (în mod particular, la pacienţii a căror funcţie renală este dependentă de sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cum sunt cei cu insuficienţă cardiacă severă sau disfuncţie renală preexistentă).

Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au fost raportate, de asemenea, creşteri ale ureei sanguine şi creatininei serice; aceste modificări ale funcţiei renale pot fi reversibile după întreruperea tratamentului. Losartan trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic.

Nu există experinţă la pacienţii care au suferit recent un transplant renal.

Pacienţii cu aldosteronism primar nu vor răspunde în general la medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. De aceea, utilizarea comprimatelor Losartan

HCT Arena nu este recomandată.

Boală coronariană şi boală cerebrovasculară:

Similar oricărui medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţi cu afecţiune ischemică cardiovasculară şi cerebrovasculară poate duce la infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, există - similar altor medicamente care acţionează asupra sistemul renină-angiotensină - un risc de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală (deseori acută).

Stenoză de valvă mitrală şi aortică, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză aortică sau mitrală, sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul şi ceilalţi antagonişti ai angiotensinei sunt aparent mai puţin eficienţi în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de rasă neagră decât la persoanele de altă rasă, posibil datorită unei prevalenţe mai mari a valorilor scăzute ale reninei în rândul populaţiei hipertensive de rasă neagră.

Tratamentul cu Losartan HCT Arena nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. In afară de cazul în care continuarea tratamentului cu losartan/HTCZ este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să devină gravide acesta trebuie înlocuit cu tratamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu Losartan

HCT Arena trebuie întrerupt imediat şi, dacă este adecvat, trebuie început tratamentul alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei

II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a

SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială şi dezechilibru hidroelectrolitic

Similar tuturor tratamentelor antihipertensive, la unii pacienţi poate să apară hipotensiune arterială simptomatică. Pacienţii trebuie ţinuţi sub observaţie pentru depistarea semnelor clinice ale dezechilibrului hidric sau electrolitic, de exemplu depleţie de volum, hiponatremie, alcaloză hipocloremică, hipomagneziemie sau hipokaliemie, care pot să apară în timpul diareei intercurente sau vărsăturilor. La aceşti pacienţi trebuie efectuate determinări periodice ale electroliţilor serici, la intervale adecvate de timp. Pe vreme caniculară, la pacienţii cu edeme poate să apară hiponatremie diluţională.

Efecte metabolice şi endocrine

Tratamentul cu tiazide poate modifica toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de medicamente antidiabetice, inclusiv insulină (vezi pct. 4.5). In timpul tratamentului cu tiazide, diabetul zaharat latent poate deveni manifest.

Tiazidele pot scădea excreţia urinară de calciu şi pot determina creşterea uşoară şi intermitentă a calciului seric. O hipercalcemie marcată poate fi indicatorul unui hiperparatiroidism latent.

Administrarea tiazidelor trebuie întreruptă înaintea efectuării testelor pentru funcţia paratiroidiană.

Tratamentul cu diuretice tiazidice poate fi asociat cu creşteri ale valorilor colesterolemiei şi trigliceridemiei.

La unii pacienţi, tratamentul cu tiazide poate precipita hiperuricemia şi/sau guta. Deoarece losartanul scade concentraţia acidului uric, combinaţia de losartan cu hidroclorotiazidă atenuează hiperuricemia indusă de diuretic.

Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau boală hepatică progresivă, deoarece aceasta poate determina colestază intrahepatică, iar modificări minore ale echilibrului hidroelectrolitic pot precipita coma hepatică.

Losartan HCT Arena este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3 și pct. 5.2).

La pacienţii cărora li se administrează tiazide, cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronşic, pot apărea reacţii de hipersensibilitate. In urma administrării de tiazide au fost raportate exacerbări sau activări ale lupusului eritematos sistemic.

Losartan HCT Arena conţine manitol (E 421). Poate avea efect laxativ uşor.

Losartan

S-a raportat că rifampicina şi fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecinţele clinice ale acestor interacţiuni nu au fost evaluate.

Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu sau substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu poate duce la creşteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată.

Similar altor medicamente care modifică excreţia sodiului, excreţia litiului poate fi redusă. De aceea, valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atenţie în cazul în care sărurile de litiu sunt administrate concomitent cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II.

În cazul în care antagoniştii de angiotensină II sunt administraţi simultan cu medicamente AINS (de exemplu inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatoare) şi AINS non-selective, efectul antihipertensiv poate fi atenuat. Utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II sau diuretice şi AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută, şi o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Combinaţia trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici.

Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după începerea tratamentului concomitent, şi periodic după aceea.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv 12 insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra

SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.1).

La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă care sunt trataţi cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a antagoniştilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei renale. Aceste efecte sunt de obicei reversibile.

Alte substanţe care induc hipotensiune arterială cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen, amifostin: utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea arterială, ca efect principal sau secundar, poate creşte riscul de hipotensiune arterială.

Hidroclorotiazidă

În cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interacţiona cu diureticele tiazidice:

Alcool etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive:

Poate să apară potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice.

Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulina):

Tratamentul cu o tiazidă poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precauţie datorită riscului de acidoză lactică determinat de posibila insuficienţă renală asociată hidroclorotiazidei.

Efect aditiv.

Colestiramină şi răşini de colestipol:

Absorbţia hidroclorotiazidei este afectată în prezenţa răşinilor schimbătoare de anioni. Doze unice, fie de colestiramină, fie de răşini de colestipol leagă hidroclorotiazida şi scad absorbţia acesteia din tractul gastro-intestinal cu până la 85 şi, respectiv, 43 procente.

Corticosteroizi, ACTH

Depleţie accentuată de electroliţi, în particular hipokaliemie.

Amine presoare (de exemplu, adrenalină)

Posibilă scădere a răspunsului la aminele presoare, dar nu suficientă pentru a împiedica utilizarea acestora.

Miorelaxante ale musculaturii scheletice, antidepolarizante (de exemplu, tubocurarină) Posibilă creştere a răspunsului la miorelaxant.

Medicamentele diuretice scad clearance-ul renal al litiului şi cresc riscul de toxicitate a litiului; nu se recomandă administrarea concomitentă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozei medicamentelor uricozurice deoarece hidroclorotiazida poate creşte concentraţia serică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă.

Administrarea concomitentă a unei tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Medicamente anticolinergice (de exemplu, atropină, biperidină)

Creştere a biodisponibilităţii la diuretice de tip tiazidic prin scăderea motilităţii gastro-intestinale şi a vitezei de golire a stomacului.

Medicamente citotoxice (de exemplu, ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele mielosupresive ale acestora.

Salicilaţi

În cazul dozelor crescute de salicilaţi, hidroclorotiazida poate accentua efectul toxic al salicilaţilor asupra sistemului nervos central.

Metildopa

La administrarea concomitentă de hidroclorotiazidă şi metildopa au fost raportate cazuri izolate de anemie hemolitică.

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul de hiperuricemie şi complicaţii de tip gutos.

Glicozide digitalice

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declanşarea aritmiilor cardiace induse de digitalice.

Medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei

Este recomandată monitorizarea periodică a potasemiei şi efectuarea ECG în cazul administrării losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei (de exemplu, glicozide digitalice şi antiaritmice) şi concomitent cu următoarele medicamente (inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară), hipokaliemia fiind un factor predispozant al torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară):

*Antiaritmice clasa Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă).

*Antiaritmice clasa III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).

*Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol).

*Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină, pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.).

Săruri de calciu

Diureticele tiazidice pot creşte concentraţia calciului seric datorită excreţiei scăzute a acestuia. Dacă trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată corespunzător.

Datorită efectelor lor asupra metabolizării calciului, tiazidele pot modifica rezultatele testelor pentru funcţia paratiroidiană (vezi pct. 4.4).

Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică şi biologică.

In cazul deshidratării induse de diuretice, apare un risc crescut de insuficienţă renală acută, în special la administrarea dozelor mari de substanţe iodate. Pacienţii trebuie rehidrataţi înainte de administrare.

Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH sau laxative

Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

Nu este recomandată utilizarea Losartan HCT Arena în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea Losartan HCT Arena este contraindicată în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori de ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu există date epidemiologice controlate cu privire la riscul administrării de inhibitori ai receptorilor angiotensinei II (antagonişti ai receptorilor de angiotensină

II), pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu blocante ale receptorilor de angiotensină (BRA) este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să devină gravide se recomandă înlocuirea tratamentului hipertensiv cu medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu Losartan HCT Arena trebuie întrerupt imediat şi, dacă este adecvat, trebuie început tratamentul alternativ.

Se cunoaşte faptul că expunerea la tratamentul cu Losartan HCT Arena în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină induce fetotoxicitate la om (funcţie renală scăzută, oligohidramnios, întârzierea osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi şi pct. 5.3).

Dacă expunerea la Losartan HCT Arena a avut loc din trimestrul al doilea de sarcină, se recomandă verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Copiii ai căror mame au utilizat Losartan HCT Arena trebuie observaţi cu atenţie în ceea ce priveşte apariţia hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Hidroclorotiazida poate reduce atât volumul plasmatic cât şi fluxul sanguin uteroplacentar. Tiazidele traversează bariera feto-placentară şi se regăsesc în sângele din cordonul ombilical. Acestea pot determina dezechilibre electrolitice fetale şi posibil alte reacţii care au fost observate la adulţi. Au fost raportate cazuri de trombocitopenie neonatală şi de icter fetal sau neonatal în urma tratamentului cu tiazide administrat mamelor.

Nu se cunoaşte dacă losartanul este excretat în laptele uman. Cu toate acestea losartanul este excretat în laptele femelelor de şobolan care alăptează. Tiazidele apar în laptele uman şi pot determina inhibarea secreţiei lactate. Datorită posibilităţii apariţiei reacţiilor adverse la sugar, Losartan HCT

Arena este contraindicat în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, în cazul conducerii de vehicule sau al folosirii de utilaje, trebuie să se ia în considerare că, în timpul administrării tratamentului antihipertensiv, în special la iniţierea tratamentului sau la creşterea dozei, pot să apară, ocazional, ameţeli sau somnolenţă.

Reacţiile adverse de mai jos sunt enumerate corespunzător clasificării pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă utilizând următoarea convenţie:

Foarte frecvente: > 1/10

Frecvente: > 1/100, < 1/10

Mai puţin frecvente: > 1/1000, < 1/100

Rare: > 1/10000, < 1/1000

Foarte rare: < 1/10000

Cu frecvenţă necunoscută: < 1/10000 (nu poate fi estimată din datele disponibile)

În studiile clinice efectuate cu losartan potasic şi hidroclorotiazidă nu s-au observat reacţii adverse specific datorate acestei combinaţii. Reacţiile adverse s-au limitat la acelea care au fost raportate anterior cu losartan potasic şi/sau hidroclorotiazidă.

În studiile clinice controlate efectuate pentru hipertensiune arterială esenţială, senzaţia de ameţeală a fost singura reacţie adversă raportată ca fiind asociată administrării medicamentului şi care a apărut cu o incidenţă mai mare decât la placebo la 1% sau mai mulţi pacienţi trataţi cu losartan potasic şi hidroclorotiazidă.

Alături de acestea, după introducerea pe piaţă a mediacamentului au fost raportate reacţii adverse suplimentare, după cum urmează:

Rare: hepatită

Rare: hiperkaliemie, creşterea valorii ALT

Reacţiile adverse suplimentare care au fost observate cu una dintre componentele individuale şi care pot reprezenta reacţii adverse potenţiale în cazul administrării losartan potasic/hidroclorotiazidă sunt următoarele:

Losartan

Mai puţin frecvente: anemie, purpură Henoch-Schonlein, echimoze, hemoliză

Rare: reacţii anafilactice, edem angioneurotic, urticarie

Mai puţin frecvente: anorexie, gută

Frecvente: insomnie

Mai puţin frecvente: anxietate, boală anxioasă, atac de panică, confuzie, depresie, vise neobişnuite, tulburări de somn, somnolenţă, tulburări de memorie

Frecvente: cefalee, ameţeli

Mai puţin frecvente: nervozitate, parestezii, neuropatie periferică, tremor, migrenă, sincopă

Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată, senzaţie de arsură/înţepătură oculară, conjunctivită, scăderea acuităţii vizuale

Mai puţin frecvente: vertij, tinitus

Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică, durere retrosternală, angină pectorală, bloc atrio-ventricular de gradul II, accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, palpitaţii, aritmii (fibrilaţie atrială, bradicardie sinusală, tahicardie, tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară)

Mai puţin frecvente: vasculită

Frecvente: tuse, infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare, congestie nazală, sinuzită, afectarea sinusurilor

Mai puţin frecvente: disconfort faringeal, faringită, laringită, dispnee, bronşită, epistaxis, rinită, congestie respiratorie

Frecvente: dureri abdominale, greaţă, diaree, dispepsie

Mai puţin frecvente: constipaţie, durere dentară, xerostomie, meteorism, gastrită, vărsături

Cu frecvenţă necunoscută: tulburări ale funcţiei hepatice

Mai puţin frecvente: alopecie, dermatită, xerodermie, eritem, hiperemie cutanată tranzitorie, fotosensibilitate, prurit, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie, transpiraţii

Frecvente: crampe musculare, dorsalgii, dureri ale membrelor inferioare, mialgie Mai puţin frecvente: dureri ale braţelor, tumefiere articulară, dureri ale genunchiului, dureri musculo-scheletice, dureri ale umărului, rigiditate, artralgii, artrită, coxalgie, fibromialgie, slăbiciune musculară

Mai puţin frecvente: nicturie, polakiurie, infecţii ale tractului urinar

Mai puţin frecvente: scăderea libidoului, impotenţă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Frecvente: astenie, fatigabilitate, durere toracică Mai puţin frecvente: edem facial, febră

Frecvente: hiperkaliemie, reduceri uşoare ale valorilor hematocritului şi hemoglobinei Mai puţin frecvente: creşteri uşoare ale valorilor serice de uree şi creatinină Foarte rare: creşteri ale valorilor enzimelor hepatice şi bilirubinemiei.

Hidroclorotiazidă

Mai puţin frecvente: agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică, leucopenie, purpură, trombocitopenie

Rare: reacţie anafilactică

Mai puţin frecvente: anorexie, hiperglicemie, hiperuricemie, hipokaliemie, hiponatremie

Mai puţin frecvente: insomnie

Frecvente: cefalee

Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată tranzitorie, xantopsie

Mai puţin frecvente: angeită necrozantă (vasculită, vasculită cutanată)

Mai puţin frecvente: detresă respiratorie inclusiv pneumonită şi edem pulmonar

Mai puţin frecvente: sialoadenită, spasme, iritaţie gastrică, greaţă, vărsături, diaree, constipaţie

Mai puţin frecvente: icter (colestază intrahepatică), pancreatită

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, necroliză epidermică toxică

Mai puţin frecvente: crampe musculare

Mai puţin frecvente: glicozurie, nefrită interstiţială, disfuncţie renală, insuficienţă renală

Mai puţin frecvente: febră, ameţeli

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478 - RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: + 4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Nu sunt disponibile informaţii specifice privind tratamentul supradozajului cu Losartan HCT Arena.

Tratamentul este simptomatic şi de susţinere. Tratamentul cu Losartan HCT Arena trebuie întrerupt, iar pacientul trebuie supravegheat cu atenţie. Măsurile sugerate includ inducerea vărsăturilor dacă ingestia este recentă, precum şi corectarea deshidratării, dezechilibrului electrolitic, comei hepatice şi hipotensiunii arteriale prin procedurile stabilite.

Losartan

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Cele mai probabile manifestări ale supradozajului ar fi hipotensiunea arterială şi tahicardia; bradicardia ar putea fi prezentă prin stimulare parasimpatică (vagală). În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale simptomatice, trebuie instituit tratament de susţinere.

Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.

Hidroclorotiazidă

Semnele şi simptomele cel mai frecvent observate sunt cele datorate depleţiei electrolitice (hipokaliemie, hipocloremie, hiponatremie) şi deshidratării rezultate prin diureză excesivă. Dacă s-au administrat şi digitalice, hipokaliemia poate accentua aritmiile cardiace.

Nu a fost stabilit gradul în care hidroclorotiazida este eliminată prin hemodializă.

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II şi diuretice, codul ATC: C09DA01.

Losartan-Hidroclorotiazidă

Componentele Losartan HCT Arena s-au dovedit a avea un efect aditiv în ceea ce priveşte scăderea tensiunii arteriale, reducând tensiunea arterială într-o măsură mai mare decât fiecare componentă utilizată în monoterapie. Acest efect este considerat a fi rezultatul acţiunii complementare a ambelor componente.

Mai mult, ca rezultat al efectului său diuretic, hidroclorotiazida creşte activitatea reninei plasmatice, creşte secreţia de aldosteron, scade potasemia şi creşte concentraţiile de angiotensină II. Administrarea de losartan blochează toate acţiunile relevante fiziologic ale angiotensinei II, iar prin inhibarea aldosteronului poate tinde să atenueze pierderea de potasiu asociată diureticului.

S-a demonstrat că losartanul are un efect uricozuric uşor şi tranzitor. S-a observat că hidroclorotiazida determină creşteri modeste ale acidului uric; asocierea de losartan şi hidroclorotiazidă tinde să atenueze hiperuricemia indusă de diuretic.

Efectul antihipertensiv al Losartan HCT Arena se menţine pentru o perioadă de 24 ore. In studii clinice cu durata de cel puţin un an, efectul antihipertensiv s-a menţinut prin administrarea de tratament continuu. In profida scăderii semnificative a tensiunii arteriale, administrarea Losartan HCT Arena nu a avut efect semnificativ clinic asupra frecvenţei cardiace. In studii clinice, după 12 săptămâni de tratament cu losartan 50 mg/hidroclorotiazidă 12,5 mg tensiunea arterială diastolică în poziţia şezândă înaintea administrării dozei următoare a fost redusă în medie cu până la 13,2 mmHg.

Losartan HCT Arena este eficace în reducerea tensiunii arteriale la pacienţi bărbaţi şi femei, negri şi din alte rase, tineri (<65 ani) şi vârstnici (>65 ani) şi este eficace pentru toate stadiile de hipertensiune arterială.

Losartan

Losartanul este un antagonist oral al receptorilor de angiotensină II (tip AT1), obţinut prin sinteză.

Angiotensina II, un puternic vasoconstrictor, este principalul hormon activ al sistemului renină-angiotensină şi un determinant important al fiziopatologiei hipertensiunii arteriale. Angiotensina II se leagă de receptorul AT1 care se găseşte în multe ţesuturi (de exemplu, musculatura netedă vasculară, glanda suprarenală, rinichi şi inimă) şi exercită câteva acţiuni biologice importante, inclusiv vasoconstricţia şi eliberarea de aldosteron. De asemenea, angiotensina II stimulează proliferarea celulelor musculare netede.

Losartanul blochează în mod selectiv receptorul AT1. Losartanul şi metabolitul său activ farmacologic, acidul carboxilic E-3174, blochează in vitro şi in vivo toate acţiunile angiotensinei II relevante din punct de vedere fiziologic, indiferent de sursă sau de calea de sinteză. Losartanul nu prezintă un efect agonist şi nici nu blochează alţi receptori hormonali sau canale ionice importante pentru reglarea cardiovasculară. Mai mult decât atât, losartanul nu inhibă ECA (kininaza II), enzima care degradează bradikinina. In consecinţă, nu se înregistrează potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.

În timpul administrării de losartan, suprimarea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra secreţiei de renină, duce la creşterea activităţii reninei plasmatice (ARP). Creşterea ARP conduce la creşterea concentraţiilor angiotensinei II în plasmă. Chiar în condiţiile acestor creşteri, activitatea antihipertensivă şi scăderea concentraţiei plasmatice de aldosteron sunt menţinute, indicând blocarea eficace a receptorului angiotensinei II. După întreruperea administrării de losartan, valorile ARP şi angiotensinei II au scăzut în trei zile până la valorile iniţiale.

Atât losartanul cât şi principalul său metabolit activ prezintă o afinitate mult mai mare pentru receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2. Metabolitul activ este de 10 până la 40 ori mai activ decât losartanul în funcţie de greutate.

Într-un studiu proiectat specific pentru a evalua incidenţa tusei la pacienţii trataţi cu losartan comparativ cu pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, incidenţa tusei raportată de către pacienţii cărora li s-a administrat losartan sau hidroclorotiazidă a fost similară şi a fost semnificativ mai mică decât la pacienţii trataţi cu un inhibitor al ECA. In plus, într-o analiză globală a 16 studii clinice de tip dublu orb efectuate la 4131 pacienţi, incidenţa tusei raportată în mod spontan la pacienţii trataţi cu losartan a fost similară (3,1%) cu cea raportată la pacienţii trataţi cu placebo (2,6%) sau hidroclorotiazidă (4,1%), în timp ce incidenţa pentru inhibitorii ECA a fost 8,8%.

La pacienţii hipertensivi nediabetici, cu proteinurie, administrarea de losartan potasic reduce în mod semnificativ proteinuria, excreţia fracţionată de albumină şi IgG. Losartanul menţine rata filtrării glomerulare şi reduce fracţia filtrată. În general, losartanul determină o scădere a valorilor acidului uric seric (de obicei <0,4 mg/dl) care se menţine în timpul tratamentului cronic.

Losartanul nu are niciun efect asupra reflexelor autonome şi niciun efect susţinut asupra concentraţiei plasmatice a norepinefrinei.

La pacienţii cu insuficienţă ventriculară stângă, dozele de 25 mg şi 50 mg losartan au determinat efecte hemodinamice şi neurohormonale pozitive, caracterizate printr-o creştere a indexului cardiac şi scăderea rezistenţei în capilarele pulmonare, rezistenţei vasculare sistemice, tensiunii arteriale sistemice medii şi frecvenţei cardiace şi printr-o scădere a concentraţiilor circulante de aldosteron şi, respectiv de noradrenalină. La aceşti pacienţi cu insuficienţă cardiacă, apariţia hipotensiunii arteriale a fost dependentă de doză.

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The

Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA

NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai

ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.

Studii clinice la pacienţi cu hipertensiune arterială

În studii clinice controlate, administrarea losartanului o dată pe zi la pacienţi cu hipertensiune arterială esenţială uşoară până la moderată a determinat scăderi semnificative statistic ale tensiunii arteriale sistolice şi diastolice. Măsurarea tensiunii arteriale la 24 ore după administrarea dozei, comparativ cu 5-6 ore după administrarea dozei a demonstrat scăderea tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore; ritmul natural diurn a fost păstrat. Scăderea tensiunii arteriale la sfârşitul perioadei dinaintea următoarei doze a fost 70-80% din efectul observat la 5-6 ore după administrarea dozei.

Întreruperea tratamentului cu losartan la pacienţii hipertensivi nu a determinat o creştere brutală a tensiunii arteriale (rebound). În profida scăderii semnificative a tensiunii arteriale, administrarea de losartan nu a avut efect semnificativ clinic asupra frecvenţei cardiace.

Eficacitatea losartanului este similară la bărbaţi şi femei şi la pacienţii hipertensivi mai tineri (cu vârsta sub 65 ani) şi cei vârstnici.

Studiul LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic randomizat, triplu-orb, cu comparator activ, efectuat la 9193 pacienţi hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă documentată ECG. Pacienţii au fost randomizaţi pentru a li se administra o dată pe zi losartan 50 mg sau atenolol 50 mg. În cazul în care tensiunea arterială propusă (< 140/90 mm Hg) nu a fost atinsă, iniţial s-a adăugat la tratament hidroclorotiazidă (12,5 mg) şi, dacă a fost necesar, s-a crescut ulterior doza de losartan sau atenolol la 100 mg o dată pe zi. Dacă a fost necesar pentru atingerea tensiunii arterială ţintă, au fost adăugate alte antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA, antagoniştilor angiotensinei II sau beta-blocantelor.

Durata medie a perioadei de urmărire a fost 4,8 ani.

Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară, măsurat fiind printr-o reducere a incidenţei combinate a decesului de cauză cardiovasculară, accidentului vascular cerebral şi infarctului miocardic. Tensiunea arterială a fost scăzută în mod semnificativ la valori similare în cele două grupuri. Pentru pacienţii la care criteriul principal final de evaluare compus a fost atins, tratamentul cu losartan a determinat o reducere a riscului cu 13% (p=0,021, interval de încredere 95% 0,77-0,98) comparativ cu atenololul. Aceasta a fost atribuită în principal unei reduceri a incidenţei accidentului vascular cerebral. Tratametul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25% comparativ cu atenololul (p=0,001, interval de încredere 95% 0,63-0,89). Ratele pentru decesul de cauză cardiovasculară şi pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferenţe semnificative între grupurile de tratament.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este un diuretic din clasa tiazide. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor tiazidice nu este complet cunoscut. Tiazidele acţionează asupra mecanismului renal tubular de reabsorbţie electrolitică crescând în mod direct excreţia sodiului şi clorului în cantităţi aproximativ echivalente. Acţiunea diuretică a hidroclorotizidei reduce volumul plasmatic, creşte activitatea reninei plasmatice şi creşte secreţia de aldosteron, având drept consecinţă creşteri ale potasiului urinar şi pierderi de bicarbonat, şi scăderi ale potasiul seric. Legătura renină-aldosteron este mediată de angiotensina II şi, de aceea, administrarea în asociere a unui antagonist al receptorilor de angiotensină II tinde să anuleze pierderile de potasiu asociate administrării de diuretice tiazidice.

După administrarea orală, diureza se instalează în 2 ore, cu efect maximal la aproximativ 4 ore şi durează aproximativ 6 până la 12 ore, efectul antihipertensiv persistând până la 24 ore.

Losartan

După administrarea orală, losartanul este bine absorbit şi este metabolizat la primul pasaj, formând un metabolit activ, acidul carboxilic şi alţi metaboliţi inactivi. Biodisponibilitatea sistemică a comprimatelor de losartan este de aproximativ 33%. Media concentraţiilor plasmatice maxime ale losartanului şi ale metabolitului său activ este atinsă la 1 oră şi, respectiv, la 3-4 ore. Atunci când medicamentul a fost administrat cu o masă standard, nu s-a observat un efect clinic semnificativ asupra profilului concentraţiilor plasmatice ale losartanului.

Losartan

Atât losartanul cât şi metabolitul său activ se leagă > 99% de proteinele plasmatice, în special de albumine. Volumul de distribuţie al losartanului este de 34 l. Studii efectuate la şobolan au arătat că losartanul traversează foarte puţin, chiar deloc, bariera hematoencefalică.

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida traversează bariera fetoplacentară dar nu şi pe cea hematoencefalică şi este excretată în lapte.

Losartan

Aproximativ 14% dintr-o doză de losartan administrată intravenos sau oral este transformată în metabolitul său activ. După administrarea orală sau intravenoasă de losartan potasic marcat radioactiv cu 14C, radioactivitatea plasmatică circulantă este atribuită losartanului şi metabolitului său activ. La aproximativ 1% dintre subiecţii studiaţi s-a observat o conversie minimă a losartanului în metabolitul său activ.

În afară de metabolitul activ se formează şi metaboliţi inactivi, incluzând doi metaboliţi principali formaţi prin hidroxilarea lanţului lateral butilic şi un metabolit secundar, un glucuronoconjugat de

N-2 tetrazol.

Losartan

Clearance-ul plasmatic al losartanului şi al metabolitului său activ este de aproximativ 600 ml/min şi, respectiv de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului şi al metabolitului său activ este de aproximativ 74 ml/min şi, respectiv de 26 ml/min. Când losartanul este administrat pe cale orală, aproximativ 4% din doză este excretată nemodificată prin urină şi aproximativ 6% din doză este excretată prin urină sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului şi a metabolitului său activ evoluează liniar la doze orale de losartan potasic de până la 200 mg.

După administrarea orală, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ scad poliexponenţial cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 2 ore şi, respectiv, 6-9 ore. În timpul administrării o dată pe zi a 100 mg, nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu se acumulează semnificativ în plasmă.

La eliminarea losartanului şi a metaboliţilor săi contribuie atât excreţia biliară cât şi cea urinară. După administrarea la om a unei doze orale de losartan marcat radioactiv 14C, aproximativ 35% din radioactivitate este regăsită în urină şi 58% în fecale.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida nu este metabolizată dar este eliminată rapid prin rinichi. Atunci când concentraţiile plasmatice au fost urmărite pe o perioadă de cel puţin 24 ore, s-a observat că timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 5,6 şi 14,8 ore. Cel puţin 61% din doza orală se elimină nemodificată după 24 ore.

Losartan-Hidroclorotiazidă

La pacienţii hipertensivi vârstnici, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ şi absorbţia hidroclorotiazidei nu sunt diferite în mod semnificativ faţă de cele ale pacienţilor hipertensivi tineri.

Losartan

După administrarea orală la pacienţi cu ciroză hepatică alcoolică uşoară până la moderată, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ au fost de 5 ori, respectiv 1,7 ori mai mari decât cele observate la bărbaţi voluntari tineri.

Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind genotoxicitatea şi carcinogenitatea. Toxicitatea potenţială a combinaţiei losartan/hidroclorotiazidă după administrarea orală a fost evaluată în studii de toxicitate cronică cu durata de până la şase luni, efectuate la şobolan şi câine, iar modificările observate în cadrul studiilor efectuate cu această asociere au fost determinate în principal de componenta losartan. Administrarea combinaţiei losartan/hidroclorotiazidă a derminat o scădere a parametrilor seriei eritrocitare (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), o creştere a valorii N-ureei serice, o scădere a greutăţii inimii (fără o corelaţie histologică) şi modificări gastro-intestinale (leziuni ale membranei mucoase, ulceraţii, eroziuni, hemoragii). Nu au existat dovezi de teratogenitate la şobolani sau iepuri trataţi cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă. Atunci când femelele au fost tratate înainte de şi în tot cursul perioadei de gestaţie, a fost observată toxicitate fetală la şobolani, evidenţiată printr-o creştere uşoară a incidenţei coastelor supranumerare la generaţia F1. Aşa cum s-a observat în studii efectuate cu losartan în monoterapie, reacţiile adverse fetale şi neonatale, incluzând toxicitate renală şi deces fetal, au apărut atunci când femelele gestante de şobolan au fost tratate cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă în faza tardivă a perioadei de gestaţie şi/sau în timpul alăptării.

Celuloză microcristalină

Manitol

Amidon pregelatinizat

Povidonă

Amidon glicolat de sodiu tip A

Stearat de magneziu

Film- Opadry yellow 20J22730 galben care conţine:

Hipromeloză 5cP

Dioxid de titan (E 171)

Hidroxipropil celuloză

Sorbitan monooleat

Acid sorbic

Vanilină

Galben de chinolină lac de aluminiu (E 104).

Nu este cazul.

3 ani.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg comprimate filmate

Cutie cu 2 şi 4 blistere din PVC-PE-PVDC alb, opac/Al a a câte 7 comprimate filmate.

Cutie cu 2, 3, 5 şi 9 blistere din PVC-PE-PVDC alb, opac/Al a câte 10 comprimate filmate

Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg comprimate filmate

Cutie cu 2 şi 4 blistere din PVC-PE-PVDC alb, opac/Al a câte 7 comprimate filmate.

Cutie cu 2, 3, 5 şi 9 blistere din PVC-PE-PVDC alb, opac/Al a câte 10 comprimate filmate

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Arena Group S.A.

Str. Ștefan Mihăileanu nr. 31, sector 2, București

România

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg comprimate filmate 10909/2018/01-06

Losartan HCT Arena 100 mg/25 mg comprimate filmate 10910/2018/01-06

Data primei autorizări: Iulie 2018

Iulie 2018