Prospect LOCAMIN 500mg / ml picături orale soluție

Locamin 500 mg/ml picături orale, soluţie

1 ml (20 picături) conţine metamizol sodic monohidrat 500 mg.

1 picătură conţine metamizol sodic monohidrat 25 mg.

Locamin conţine sodiu 1,5 mmol (echivalent cu 33,4 mg) per ml (20 picături).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Picături orale, soluţie

Soluţie limpede, de culoare galbenă, cu aromă de zmeură

Locamin este indicat pentru toate grupele de vârstă în

* durere severă acută, post-traumatică sau post-operatorie

* colici dureroase

* dureri de origine tumorală

* alte dureri severe, acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice sunt contraindicate

* febră mare, care nu răspunde la alte mijloace terapeutice

Doza este determinată de intensitatea durerii sau febrei şi de sensibilitatea individuală în ceea ce priveşte răspunsul la tratamentul cu Locamin.

Este esenţial să se aleagă cea mai mică doză care controlează durerea şi febra.

La copii şi adolescenți cu vârsta până la 14 ani, se poate administra doza de 8-16 mg metamizol per kg corp, sub forma unei doze unice. În caz de febră, o doză de 10 mg metamizol per kilogram corp este, în general, suficientă la copii. La adulți şi adolescenți cu vârsta peste 15 ani (> 53 kg), se poate administra o doză de până la 1000 mg metamizol, sub forma unei doze unice. În conformitate cu doza zilnică maximă, o doză unică poate fi administrată până la de 4 ori pe zi, la intervale de 6-8 ore.

Un efect clar poate fi așteptat după 30 până la 60 minute de la administrarea orală.

Următorul tabel prezintă dozele unice recomandate şi dozele maxime zilnice, în funcție de greutate sau vârstă:

Greutate corporală Doza unică Doza zilnică maximă kg vârsta picături mg picături mg <9 <12 luni 1-5 25-125 4-20 100-500 9-15 1-3 ani 3-10 75-250 12-40 300-1000 16-23 4-6 ani 5-15 125-375 20-60 500-1500 24-30 7-9 ani 8-20 200-500 32-80 800-2000 31-45 10-12 ani 10-30 250-750 40-120 1000-3000 46-53 13-14 ani 15-35 375-875 60-140 1500-3500 >53 ≥ 15 ani 20-40 500-1000 80-160 2000-4000

Durata tratamentului depinde de tipul şi severitatea bolii.

Pacienţi vârstnici, pacienţi debilitaţi şi pacienţi cu un clearance al creatininei redus

Doza trebuie redusă la vîrstnici, pacienţi debilitaţi şi la cei care au un clearance al creatininei redus, întrucât eliminarea produşilor de metabolizare a metamizolului poate fi prelungită.

Insuficienţă hepatică severă şi insuficienţă renală severă

Deoarece viteza de eliminare este redusă atunci când funcția renală sau hepatică este afectată, trebuie evitate doze mari multiple. Nu este necesară reducerea dozei atunci când este utilizat doar o perioadă scurtă de timp. Până în prezent, experienţa privind utilizarea pe termen lung a metamizolului sodic la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi insuficienţă renală severă este insuficientă.

Picăturile se administrează cu puţină apă.

- hipersensibilitate la substanţa activă, pirazolone sau pirazolidine, de exemplu medicamente care conţin metamizol sodic, propifenazonă, fenazonă sau fenilbutazonă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- agranulocitoză în antecedente indusă de metamizol, alte pirazolone sau pirazolidine

- la pacienţii diagnosticaţi cu sindrom de astm bronşic indus de analgezice sau cu intoleranţă la analgezice cu manifestări cum sunt urticarie/edem, adică pacienţi care reacţionează prin bronhospasm sau alte tipuri de reacţii anafilactoide la administrarea de salicilaţi, paracetamol sau alte analgezice non-narcotice cum sunt diclofenac, ibuprofen, indometacin sau naproxen

- tulburări ale funcţiei măduvei osoase (de exemplu după tratament cu medicamente citostatice)

- funcție a măduvei osoase afectată sau boli ale sistemului hematopoietic

- deficit ereditar de glucozo-6-fosfat dehidrogenază

- porfirie hepatică acută

- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)

Tratamentul cu metamizol poate determina agranulocitoză, care poate fi letală (vezi pct. 4.8). Poate apărea chiar și după ce metamizolul a fost utilizat anterior fără complicații.

Agranulocitoza indusă de metamizol este o reacție adversă idiosincratică. Nu este dependentă de doză și poate apărea în orice moment în timpul tratamentului, chiar și la scurt timp după întreruperea tratamentului.

Pacienții trebuie instruiți să întrerupă tratamentul și să solicite imediat asistență medicală în cazul în care apar simptome care sugerează agranulocitoză (de exemplu, febră, frisoane, dureri în gât și leziuni dureroase la nivelul mucoasei, în special la nivelul gurii, nasului și gâtului sau în regiunea genitală sau anală).

Dacă metamizolul este utilizat pentru scăderea febrei, unele simptome precoce ale agranulocitozei pot trece neobservate. În plus, la pacienții tratați cu antibiotice, aceste simptome pot fi, de asemenea, mascate.

Dacă apar semne și simptome care sugerează agranulocitoză, trebuie efectuată imediat o hemoleucogramă completă (incluzând formula leucocitară), iar tratamentul trebuie oprit în așteptarea rezultatelor. Dacă se confirmă agranulocitoza, tratamentul nu trebuie reinițiat (vezi pct.

4.3).

Locamin conţine derivatul de pirazolonă metamizol sodic şi este asociat în cazuri rare cu şoc , care poate pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.8).

Pacienţii care dezvoltă reacţii anafilactoide la Locamin prezintă un risc special de a dezvolta reacţii similare la alte analgezice non-narcotice.

Pacienţii care dezvoltă o reacţie anafilactoidă sau alte reacţii mediate imunologic (de exemplu agranulocitoză) la Locamin prezintă un risc special de a dezvolta reacţii similare la alte pirazolone şi pirazolidine.

Dacă apare pancitopenie, administrarea Locamin trebuie întreruptă imediat şi trebuie monitorizat numărul celulelor sanguine; monitorizarea trebuie continuată până când numărul celulelor sanguine revine în limita valorilor normale (vezi pct. 4.8). Toţi pacienţii trebuie sfătuiţi să solicite asistenţă medicală dacă în cursul tratamentului sunt observate semne şi simptome care indică o discrazie sanguină (de exemplu o deteriorare a stării generale, infecţie, febră persistentă, hematoame, sângerări, paloare).

Riscul de apariţie a reacţiilor anafilactoide severe în cazul utilizării de Locamin este deosebit de crescut la pacienţii cu:

- sindrom de astm bronşic indus de analgezice sau intoleranţă la analgezice cu manifestări cum sunt urticarie/angioedem

- astm bronşic, în special la pacienţii care prezintă concomitent rino-sinuzită şi polipi nazali

- urticarie cronică

- intoleranţă la agenţi de colorare (de exemplu tartrazină) sau conservanţi (de exemplu benzoaţi)

- intoleranţă la alcool. Aceşti pacienţi reacţionează chiar şi la cantităţi minime de băuturi alcoolice prin simptome cum sunt strănut, lăcrimare şi eritem facial sever. Existenţa unei asemenea intoleranţe la alcool poate indica un sindrom de astm bronşic indus de analgezice, nediagnosticat anterior.

Înainte de administrarea Locamin, trebuie efectuată anamneza. La pacienţii cu risc crescut de reacţii anafilactoide, utilizarea Locamin trebuie să se facă numai după evaluarea cu atenţie a riscurilor potenţiale comparativ cu beneficiile anticipate. Dacă se administrează Locamin în astfel de cazuri, pacientul trebuie monitorizat strict şi trebuie să fie disponibile facilităţi pentru situaţii de urgenţă medicală.

Au fost raportate reacții adverse cutanate (RACS) severe, inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET) și reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom DRESS), care poate pune în pericol viața sau poate fi letală, în asociere cu tratamentul cu metamizol.

Pacienții trebuie informați cu privire la semne și simptome și trebuie monitorizați cu atenție pentru a se observa reacțiile cutanate.

Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, metamizolul trebuie retras imediat și nu trebuie reluat niciodată (vezi pct. 4.3).

Locamin poate precipita reacţiile hipotensive (vezi şi pct. 4.8). Aceste reacţii pot fi dependente de doză. De asemenea, riscul apariţiei acestor reacţii este crescut la:

- pacienţii cu hipotensiune arterială preexistentă, hipovolemie sau deshidratare, instabilitate circulatorie sau insuficienţă circulatorie preexistentă (de exemplu pacienţi cu infarct miocardic sau politraumatism)

- pacienţi cu febră mare

Prin urmare, la aceşti pacienţi indicaţia de utilizare trebuie stabilită cu atenţie, fiind necesară monitorizare atentă. Pot fi necesare măsuri preventive (de exemplu stabilizare circulatorie) pentru a reduce riscul de reacţii hipotensive.

Locamin poate fi administrat numai în condiţiile monitorizării atente a parametrilor hemodinamici la pacienţii la care trebuie evitată o scădere a tensiunii arteriale, de exemplu pacienţi cu boală coronariană severă sau stenoză vasculară cerebrală semnificativă.

Afecțiuni hepatice induse medicamentos

La pacienții tratați cu metamizol, au fost raportate cazuri de hepatită acută de tip predominant hepatocelular, cu debut la câteva zile până la câteva luni de la inițierea tratamentului. Semnele și simptomele includ concentrații plasmatice crescute ale enzimelor hepatice, asociate sau nu cu icter, frecvent în contextul altor reacții de hipersensibilitate la medicamente (de exemplu erupții cutanate tranzitorii, discrazii sanguine, febră și eozinofilie) sau însoțite de caracteristicile hepatitei autoimune.

Majoritatea pacienților s-au recuperat la întreruperea tratamentului cu metamizol; cu toate acestea, în cazuri izolate, a fost raportată evoluția către insuficiență hepatică acută, care a necesitat transplant hepatic.

Mecanismul afecțiunilor hepatice induse de metamizol nu este elucidat în mod clar, însă datele indică un mecanism imunoalergic.

Pacienții trebuie instruiți să se adreseze medicului în cazul apariției simptomelor sugestive de afecțiuni hepatice. La acești pacienți, administrarea de metamizol trebuie întreruptă, iar funcția hepatică trebuie evaluată.

Administrarea de metamizol nu trebuie reluată la pacienții cu un episod de afecțiune hepatică în timpul tratamentului cu metamizol, pentru care nu s-a determinat nicio altă cauză a afecțiunii hepatice.

La pacienţi cu insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică, Locamin trebuie utilizat numai după evaluarea cu atenţie a raportului dintre beneficii şi riscuri şi numai după ce au fost luate măsurile de precauţie adecvate (vezi pct. 4.2).

Acest medicament conţine sodiu 33,4 mg per ml (20 picături), echivalentul a 1,7% din doza zilnică recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult.

Metamizolul poate fi inductor pentru enzimele metabolizante, inclusiv CYP2B6 și CYP3A4.

Administrarea concomitentă de metamizol și bupropionă, efavirenz, metadonă, valproat, ciclosporină, tacrolimus sau sertralină poate determina o diminuare a concentrațiilor plasmatice ale acestor medicamente, cu o potențială scădere a eficacității clinice. Prin urmare, se recomandă prudență atunci când metamizolul este administrat concomitent; trebuie monitorizate răspunsul clinic și/sau concentrațiile plasmatice ale medicamentelor, după cum se consideră adecvat.

Administrarea concomitentă de metamizol sodic şi clorpromazină poate duce la hipotermie severă.

Clasa de substanţe active derivate din pirazolonă are un potenţial cunoscut de a determina interacţiuni cu anticoagulante orale, captopril, litiu, metotrexat şi triamteren, precum şi un potenţial de a influenţa eficacitatea medicamentelor antihipertensive şi diuretice. Nu s-a stabilit amplitudinea acestor interacţiuni, în cazul administrării concomitente cu metamizol sodic.

Metamizolul sodic poate reduce efectul acidului acetilsalicilic (AAS) asupra agregării plachetare, dacă se administrează concomitent. Prin urmare, această asociere trebuie utilizată cu prudență la pacienții care iau acid acetilsalicilic cu doză mică pentru cardioprotecție.

Sunt disponibile numai date limitate în ceea ce privește utilizarea metamizolului la femeile gravide.

Pe baza datelor publicate, colectate de la femeile gravide expuse la metamizol în timpul primului trimestru de sarcină (n=568), nu au fost identificate dovezi ale efectelor teratogene sau embriotoxice.

În anumite cazuri, administrarea unor doze unice de metamizol în timpul primului și celui de-al doilea trimestru de sarcină poate fi acceptabilă, atunci când nu există alte opțiuni de tratament. Cu toate acestea, în general, nu este recomandată utilizarea de metamizol în timpul primului și celui de al doilea trimestru de sarcină. Administrarea în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină este asociată cu fetotoxicitate (afectare renală și îngustare a canalului arterial) și, prin urmare, este contraindicată utilizarea de metamizol în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3). În cazul utilizării accidentale de metamizol în cel de-al treilea trimestru de sarcină, trebuie verificate lichidul amniotic și canalul arterial cu ajutorul ecografiei și ecocardiografiei.

Metamizolul traversează bariera placentară.

La animale, metamizolul a determinat toxicitate asupra funcției de reproducere, dar nu și teratogenitate (vezi pct. 5.3).

Produșii de metabolizare a metamizolului trec în laptele matern în cantități considerabile și nu poate fi exclus un risc pentru copilul alăptat. Prin urmare, trebuie evitată, în special, administrarea repetată a metamizolului în timpul alăptării. În cazul administrării unei doze unice de metamizol, mamele sunt sfătuite să colecteze și să arunce laptele matern timp de 48 ore de la administrarea dozei.

Locamin poate avea efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

În cazul administrării de doze cuprinse în intervalul de doze recomandate, nu s-a raportat niciun caz de afectare a capacităţii de concentrare sau a responsivităţii. Deoarece metamizolul sodic, ca şi substanţă activă, are acţiune asupra sistemului nervos central, utilizarea de doze mai mari decât cele recomandate poate duce la reacţii adverse centrale; trebuie luată în considerare posibilitatea de apariţie a tulburărilor nervoase, cel puţin în cazul utilizării de doze mai mari, iar folosirea utilajelor, conducerea vehiculelor sau alte activităţi periculoase trebuie evitate. Acest lucru se aplică în mod special situaţiilor în care administrarea a fost asociată cu consumul de alcool.

Foarte frecvente ≥ 1/10

Frecvente ≥ 1/100 şi < 1/10

Mai puţin frecvente ≥ 1/1000 şi < 1/100

Rare ≥ 1/10000 şi < 1/1000

Foarte rare <1/10000

Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile

Principalele reacţii adverse la metamizol sodic sunt derivate din reacţiile de hipersensibilitate. Cele mai semnificative sunt şocul şi agranulocitoza. Aceste reacţii au o frecvenţă de apariţie rară sau foarte rară, dar pot pune viaţa în pericol şi pot apărea inclusiv în situaţia în care a mai fost administrat anterior metamizol sodic, fără să fie înregistrate complicaţii.

Rare: leucopenie

Foarte rare: agranulocitoză sau trombocitopenie

Cu frecvenţă necunoscută: pancitopenie, inclusiv cazuri cu evoluţie letală

Aceste reacţii pot apărea chiar şi dacă a mai fost administrat anterior metamizol sodic, fără să fie înregistrate complicaţii.

De obicei, agranulocitoza este caracterizată prin modificări inflamatorii ale mucoaselor (de exemplu la nivelul gurii, nasului, faringelui şi zonelor genitală şi anală), dureri în gât, dificultăţi la înghiţire, febră şi frisoane. Totuşi, la pacienţii care utilizează concomitent antibiotice aceste semne pot fi minime.

Mărirea volumului ganglionilor limfatici şi splinei este mică sau absentă. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este mărită în mod semnificativ iar numărul de granulocite este considerabil redus sau se constată absenţa granulocitelor. În general, valorile hemoglobinei, numărul de eritrocite şi numărul de trombocite sunt normale.

De asemenea, o deteriorare bruscă a stării generale poate indica agranulocitoză.

Întreruperea imediată a tratamentului este esenţială pentru recuperare. Prin urmare, dacă apar semne de agranulocitoză, se recomandă în mod insistent să se întrerupă imediat tratamentul cu Locamin, fără a se mai aştepta rezultatele testelor diagnostice de laborator.

Rare: reacţii anafilactoide sau anafilactice

Foarte rare: reacţii anafilactoide sau anafilactice severe şi cu risc vital

Asemenea reacţii la medicament pot apărea în cursul injectării, imediat după administrare precum şi la câteva ore după aceea; totuşi, în majoritatea cazurilor acestea apar în prima oră după administrare.

De obicei, reacţiile mai uşoare se manifestă ca reacţii la nivelul pielii şi mucoaselor (de exemplu prurit, senzaţie de arsură, eritem, urticarie, tumefiere), dispnee şi, mai rar, tulburări gastrointestinale (de exemplu greaţă, dispepsie, vărsături). Astfel de reacţii uşoare pot deveni severe prin apariţia de manifestări cum sunt urticarie generalizată, angioedem sever (inclusiv edem laringian), bronhospasm sever, aritmii cardiace, scădere marcată a tensiunii arteriale (uneori precedată de o creştere a tensiunii arteriale) şi şoc circulator. La pacienţii cu sindrom de astm bronşic indus de analgezice, reacţiile de intoleranţă se manifestă, de regulă, sub formă de episoade de astm bronşic.

La primul semn de instalare a şocului, de exemplu transpiraţii reci, ameţeli, stare confuzională, modificarea culorii pielii, o senzaţie de disconfort în regiunea cardiacă, trebuie instituite măsurile de urgenţă necesare.

Rare: reacţii hipotensive în cursul administrării sau după administrare.

Acestea pot fi de origine farmacologică, neînsoţite de alte semne de reacţie anafilactoidă sau anafilactică. Acest tip de reacţie poate determina o scădere marcată a tensiunii arteriale. Injectarea intravenoasă rapidă creşte riscul apariţiei unei asemenea reacţii hipotensive.

Cu frecvență necunoscută: Afecțiuni hepatice induse medicamentos, care includ hepatită acută, icter, valori serice crescute ale enzimelor hepatice (vezi pct. 4.4)

Rare: exantem indus de administrarea medicamentului sau alte tipuri de exantem (erupţii cutanate).

În cazuri izolate poate apărea sindromul Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică (NET).

Prin urmare, tratamentul cu Locamin trebuie întrerupt imediat dacă apar reacţii cutanate.

Cu frecvență necunoscută: Reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom

DRESS

Foarte rare: pot apărea tulburări renale cu anurie sau oligurie, proteinurie şi nefrită interstiţială, în special la pacienţii cu hipovolemie sau boală renală preexistentă, precum şi ca urmare a supradozajului.

Au fost raportate reacții adverse cutanate severe, printre care sindrom Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET) și reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom DRESS), în asociere cu tratamentul cu metamizol (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Supradozajul acut este urmat de greaţă, vărsături, durere abdominală, disfuncţie renală/insuficienţă renală acută (de exemplu, cu un tablou clinic de nefrită interstiţială) şi, mai rar, de simptome ale sistemului nervos central (ameţeli, somnolenţă, comă, convulsii) şi o scădere a tensiunii arteriale, uneori incluzând şoc şi tahicardie.

După administrarea de doze foarte mari, eliminarea de acid rubazonic poate determina o coloraţie roşie a urinei.

Nu este cunoscut un antidot specific pentru metamizolul sodic. Dacă ingestia de metamizol sodic a fost recentă, pot fi încercate măsuri de reducere a absorbţiei în organism (de exemplu, administrare de cărbune activat). Metabolitul principal (4-N-metilaminoantipirină) poate fi eliminat prin hemodializă, hemofiltrare, hemoperfuzie sau filtrare a plasmei.

Tratamentul intoxicaţiei şi prevenirea complicaţiilor severe poate necesita măsuri generale şi specifice de monitorizare şi tratament în condiţii de terapie intensivă.

Tratamentul reacţiilor severe de hipersensibilitate (şoc):

Trebuie instituite măsuri de urgenţă, în conformitate cu ghidurile terapeutice aflate în vigoare.

Grupa farmacoterapeutică: analgezice; alte analgezice şi antipiretice; pirazolone, codul ATC:

N02BB02

Metamizolul sodic este un derivat de pirazolonă cu proprietăţi analgezice, spasmolitice, antipiretice şi slab antiinflamatorii. Are cel mai puternic efect analgezic dintre toţi derivaţii de pirazolonă. La fel ca în cazul altor analgezice, mecanismul său de acţiune nu a fost elucidat în mod detaliat. Acesta include inhibarea sintezei de prostaglandine (PGE1 şi PGE2) şi inhibarea reversibilă a agregării plachetare.

Metamizolul sodic inhibă ciclo-oxigenazele şi influenţează efectul acidului arahidonic. Concomitent, pare să existe o componentă de acţiune la nivelul sistemului nervos central. De asemenea, inhibarea percepţiei durerii la nivel central prin activarea neuronilor din sistemul de inhibare a durerii este considerată responsabilă pentru componenta analgezică a acţiunii terapeutice.

Efectul antipiretic este mediat printr-o acţiune la nivelul sistemului nervos central, asupra centrului hipotalamic al termoreglării, dublată de o creştere a disipării căldurii la nivel periferic. Efectul anti-inflamator al metamizolului sodic derivă din proprietăţile sale anti-exudative şi vasoconstrictoare, care pot fi determinate, cel puţin parţial, de inhibarea sintezei endogene de prostaglandine.

După administrarea orală, metamizolul sodic este absorbit rapid şi aproape complet la nivelul tractului gastrointestinal.

Metamizolul sodic este scindat rapid la 4-metilaminoantipirină (MAA) prin hidroliză non-enzimatică.

Metabolizarea ulterioară duce, trecând prin 4-aminoantipirină (AA), la formarea de 4-acetilaminoantipirină (AAA). O cale metabolică suplimentară duce, prin oxidarea incompletă a MAA, la formarea de 4-formilaminoantipirină (FAA). Numai 65-70% din doza administrată este recuperată sub forma acestor metaboliţi.

Concentraţiile plasmatice maxime (referitoare la toţi metaboliţii) sunt stabilite după aproximativ 30-90 min. După administrarea orală a 1 g de metamizol sodic, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) a

MAA este de 10,5 ± 2,8 µg/ml; după administrarea rectală a 1 g de metamizol sodic, această valoare este de 6,1 ± 1,9 µg/ml. Procentele de legare de proteinele plasmatice sunt de 57,6% (MAA), 47,9% (AA), 17,8% (FAA) şi 14,2% (AAA).

Răspunsul farmacocinetic al metaboliţilor pare să fie dependent de doză. În cazul metabolitului principal AAA, eliminarea se face pe cale renală în proporţie de aproximativ 90% şi pe cale biliară în proporţie de 10%, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 10 ore. La pacienţii vârstnici, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al MAA creşte de la 2,6 ore (studiu efectuat la 12 voluntari cu vârsta cuprinsă între 21 şi 30 ani) la 4,5 ore (studiu efectuat la 9 voluntari cu vârsta cuprinsă între 73 şi 90 ani).

După injectarea intramusculară, metaboliţii metamizolului sodic prezintă un răspuns comparabil.

Au fost efectuate studii de toxicitate subcronică şi cronică la diferite specii de animale. La şobolan s-a administrat oral o doză de100-900 mg metamizol sodic/kg, pe o perioadă de 6 luni. La doza cea mai mare (900 mg/kg), a fost observată după 13 săptămâni o creştere a reticulocitelor şi apariţia corpilor

Heinz.

La câine s-au administrat doze de 30-600 mg/kg pe o perioadă de 6 luni. Începând de la doza de 300 mg/kg, a fost observată apariţia anemiei hemolitice, precum şi modificări funcţionale renale şi hepatice.

Investigaţiile in vitro şi in vivo asupra mutagenităţii metamizolului au dus la rezultate contradictorii.

Investigaţiile pe termen lung efectuate la şobolan nu au dat indicaţii privind existenţa unui potenţial tumorigen. În 2 din 3 studii pe termen lung efectuate la şoarece, au fost observate incidenţe crescute ale adenoamelor hepatocelulare în cazul utilizării de doze mari.

Studiile de embriotoxicitate efectuate la şobolan şi iepure nu au adus dovezi privind existenţa vreunui efect teratogen.

Efecte embrioletale au fost observate la iepure, începând de la doza zilnică de 100 mg/kg, doză care nu a avut efecte toxice la mamă. La şobolan, efectele embrioletale au apărut la doze toxice pentru mamă.

La şobolan, dozele zilnice mai mari de 100 mg/kg au dus la prelungirea gestaţiei şi complicaţii la naştere, însoţite de o creştere a mortalităţii în rândul femelelor şi puilor.

Testele de fertilitate au indicat o uşoară reducere a frecvenţei gestaţionale la generaţia parentală, la doze de peste 250 mg/kg şi zi. Fertilitatea generaţiei F1 nu a fost afectată.

Fosfat disodic

Dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat

Zaharină sodică

Sucraloză

Aromă de zmeură (conţine substanţe aromatizante naturale; substanţe aromatizante; preparate aromate; 1,2-propilenglicol; triacetin; maltol)

Apă purificată

Nu este cazul.

30 luni

Perioada de valabilitate după prima deschidere: 3 luni

A nu se păstra la frigider.

A nu se congela.

Flacon picurător, constând dintr-un flacon din sticlă de culoarea ambrei (tip III), prevăzut cu un aplicator pentru picurare din PEJD şi închis cu un capac cu filet, sigilat şi securizat împotriva deschiderii de către copii, din PEÎD/polipropilenă.

Flacon picurător conţinând 20 ml, 50 ml sau 100 ml picături orale, soluţie.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

STADA Arzneimittel AG

Stadastrasse 2-18 61118 Bad Vilbel

Germania

10914/2018/01-03

Autorizare - Martie 2015

Reînnoirea Autorizației - August 2018

Mai 2025