LERCANIDIPINA MYLAN 20mg comprimate filmate prospect medicament

Lercanidipina Mylan 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de lercanidipină 20 mg, echivalent culercanidipină 18,8 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 50,0 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz, marcate cu “LR” peste “2” pe o faţă a comprimatului şi cu o linie mediană adâncă pe cealaltă faţă.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

Lercanidipina Mylan este indicată pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale, forme uşoare până la moderate la adulţi.

Doza recomandată este de 10 mg, administrată oral, o dată pe zi, cu cel puţin 15 minute înainte de mese; doza poate fi crescută la 20 mg, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

Stabilirea dozei se face treptat, deoarece pot fi necesare aproximativ 2 săptămâni până când efectul antihipertensiv maxim devine evident.

Anumiţi pacienţi, la care tensiunea arterială nu este controlată adecvat prin administrarea unui singur medicament antihipertensiv, pot beneficia de asocierea de Lercanidipina Mylan la tratamentul cu un medicament blocant al receptorilor beta-adrenergici (atenolol), un diuretic (hidroclorotiazidă) sau un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (captopril sau enalapril).

Deoarece curba doză-răspuns este ascendentă, cu un platou atins la doze cuprinse în intervalul 20 - 30 mg, este improbabil ca eficacitatea tratamentului să crească la administrarea de doze mai mari, în timp ce reacţiile adverse pot fi mai accentuate.

Deşi datele de farmacocinetică şi experienţa clinică arată că nu este necesară ajustarea dozei zilnice, se recomandă precauţie specială la iniţierea tratamentului la vârstnici.

Siguranţa şi eficacitatea administrării de lercanidipinala copii până la vârsta de 18 ani nu a fost stabilită. Nu există date disponibile.

Trebuie acordată o atenţie deosebită în perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate. Deşi schema terapeutică uzuală recomandată poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie. Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.

Lercanidipina nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau cu insuficienţă renală severă (Rata de Filtrare Glomerulară (RFG)< 30 ml/min).

Tratamentul trebuie administrat, de preferință, dimineața cu cel puțin 15 minute înainte de micul dejun.

Comprimatul trebuie înghiţit cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu un pahar cu apă).

Acest medicament nu trebuie administrat cu suc de grepfrut (vezi pct. 4.3 și pct. 4.5).

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii medicamentului enumeraţi la pct 6.1.

- Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6)

- Femei aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode de contracepţie eficace

- Obstrucţia tractului de ejecţie al ventriculului stâng

- Insuficienţă cardiacă congestivă netratată

- Angină pectorală instabilă

- Insuficienţă renală sau hepatică severă

- În prima lună după un infarct miocardic

- Administrarea concomitentă cu:

* inhibitori puternici ai CYP 3A4 (vezi pct. 4.5)

* ciclosporină (vezi pct. 4.5)

* suc de grepfrut (vezi pct. 4.5).

Boala nodului sinusal

În cazul utilizării de lercanidipină la pacienţii diagnosticaţi cu boala nodului sinusal (fără un pacemaker) trebuie luate masuri speciale de precauţie.

Disfuncţie ventriculară stângă şi boală cardiacă ischemică

Cu toate că studiile controlate privind hemodinamica nu au evidenţiat perturbări ale funcţiei ventriculare, este necesară prudenţă la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă. S-a sugerat faptul că utilizarea unor dihidropiridine cu acţiune de scurtă durată poate fi asociată cu risc cardiovascular crescut la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Cu toate că lercanidipina este o dihidropiridină cu acţiune de lungă durată, se recomandă utilizarea cu precauţie la aceşti pacienţi.

Rareori, unele dihidropiridine (cum sunt amlodipina, felodipina, nifedipina, etc) pot determina durere precordială sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii cu angină pectorală preexistentă pot prezenta aceste episoade cu frecvenţă, durată sau severitate crescute. Pot fi observate cazuri izolate de infarct miocardic (vezi pct. 4.8).

Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică:

Trebuie acordată o atenţie deosebită în perioada de iniţiere a tratamentului la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate. Deşi schema terapeutică uzuală poate fi tolerată de către aceste grupe speciale de pacienţi, o creştere a dozei la 20 mg zilnic trebuie efectuată cu precauţie.

Efectul antihipertensiv poate fi amplificat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi, în consecinţă, trebuie luată în considerare o ajustare a dozei.

Lercanidipina nu este recomandată pentru utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau la cei cu insuficienţă renală severă (RFG< 30 ml/min) (vezi pct. 4.2).

Alcoolul etilic

Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5).

Inductorii enzimatici ai CYP3A4

Inductorii enzimatici ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi rifampicina pot să scadă concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei şi, ca urmare, eficacitatea Lercanidipinei Mylan poate fi mai mică decât este de aşteptat (vezi pct. 4.5).

Siguranţa şi eficacitatea utilizării de lercanidipină la copii și adolescenți nu a fost demonstrată.

Lercanidipina Mylan conţine lactoză

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Studiile de interacțiune au fost efectuate numai la adulți.

Este cunoscut faptul că lercanidipina este metabolizată prin intermediul izoenzimelor CYP3A4 şi, ca urmare, medicamentele care au efect inhibitor sau inductor asupra CYP3A4, administrate concomitent, pot interacţiona cu metabolizarea sau eliminarea lercanidipinei.

Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inhibitori ai CYP3A4 (de exemplu, ketoconazol, itraconazol, ritonavir, eritromicină, troleandomicină) trebuie evitată (vezi pct. 4.3).

Un studiu efectuat cu un inhibitor puternic al CYP3A4, ketoconazol, a demonstrat o creştere considerabilă a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei (o creştere de 15 ori a ASC şi de 8 ori a

Cmax pentru eutomerul S-lercanidipină).

Ciclosporina şi lercanidipina nu trebuie administrate concomitent (vezi pct. 4.3).

După administrarea concomitentă a lercanidipinei şi ciclosporinei au fost observate concentraţii plasmatice crescute ale ambelor medicamente. Un studiu efectuat la voluntari sănătoşi tineri a demonstrat că, în cazul administrării ciclosporinei la 3 ore după administrarea lercanidipinei, concentraţiile plasmatice ale lercanidipinei nu au fost modificate, în timp ce ASC a ciclosporinei a crescut cu 27%. Cu toate acestea, administrarea concomitentă a lercanidipinei cu ciclosporină a determinat o creştere de 3 ori a concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei şi o creştere cu 21% a

ASC a ciclosporinei.

Suc de grepfrut

Lercanidipina nu trebuie administrată cu suc de grepfrut (vezi pct. 4.3).

Similar altor dihidropiridine, lercanidipina este sensibilă la acţiunea sucului de grepfrut de inhibare a metabolizării, cu o creştere consecutivă a biodisponibilităţii sale şi o accentuare a efectului de scădere a tensiunii arteriale.

În cazul administrării concomitente pe cale orală a unei doze de 20 mg lercanidipină cu midazolam la voluntari vârstnici, absorbţia lercanidipinei a crescut (cu aproximativ 40%) şi viteza de absorbţie a scăzut (Tmax a fost prelungit de la 1,75 ore la 3 ore). Concentraţiile plasmatice ale midazolamului nu au fost modificate.

Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente de lercanidipină cu alte substraturi ale

CYP3A4, cum sunt terfenadina, astemizolul, medicamente antiaritmice din clasa a IIIa, cum este amiodarona, chinidina.

Administrarea concomitentă a lercanidipinei cu inductori ai CYP3A4 cum sunt anticonvulsivantele (de exemplu, fenitoină, carbamazepină) şi rifampicina trebuie efectuată cu prudenţă, deoarece efectul antihipertensiv al lercanidipinei poate fi redus, iar tensiunea arterială trebuie monitorizată mai frecvent decât în mod obişnuit.

Când lercanidipina este administrată concomitent cu metoprolol, un beta-blocant eliminat în principal pe cale hepatică, biodisponibilitatea metoprololului nu a fost modificată, în timp ce biodisponibilitatea lercanidipinei s-a redus cu 50%. Acest efect se poate datora reducerii fluxului sanguin hepatic determinată de beta-blocante, şi de aceea, poate să apară şi în cazul altor medicamente din această clasă. În concluzie, lercanidipina poate fi administrată în condiţii de siguranţă concomitent cu medicamente blocante ale receptorilor beta-adrenergici, dar poate fi necesară ajustarea dozei.

Un studiu privind interacţiunile medicamentoase ale lercanidipinei cu fluoxetina (un inhibitor al

CYP2D6 şi CYP3A4) efectuat la voluntari cu vârsta de 65 ± 7 ani (media ± deviaţia standard) nu a evidenţiat modificări semnificative clinic ale parametrilor farmacocinetici ai lercanidipinei.

Administrarea concomitentă cu cimetidină, în doză de 800 mg zilnic, nu a determinat modificări semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale lercanidipinei, dar pentru doze mai mari se recomandă prudenţă, deoarece biodisponibilitatea şi efectul de scădere a tensiunii arteriale ale lercanidipinei pot fi crescute.

Administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanipină la pacienţii trataţi cronic cu β-metildigoxină nu a evidenţiat interacţiuni farmacocinetice. La voluntari sănătoşi trataţi cu digoxină, administrarea lercanidipinei în doză de 20 mg, în condiţii de repaus alimentar, a evidenţiat o creştere medie de 33% a Cmax a digoxinei, în timp ce ASC şi clearance-ul renal nu au fost modificate semnificativ. Pacienţii trataţi concomitent cu digoxină trebuie monitorizaţi clinic atent, în ceea ce priveşte semnele de intoxicaţie digitalică.

Simvastatina

Atunci când o doză de 20 mg lercanidipină a fost administrată repetat concomitent cu o doză de 40 mg simvastatină, ASC a lercandipinei nu a fost modificată semnificativ, în timp ce ASC a simvastatinei a crescut cu 56% iar cea a metabolitului său activ β-hidroxi-simvastatina cu 28%. Este improbabil ca asemenea modificări să aibă relevanţă clinică. Nu sunt de aşteptat interacţiuni între aceste medicamente, atunci când lercanidipina este administrată dimineaţa şi simvastatina este utilizată seara, aşa cum este recomandat pentru acest medicament.

La voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă a unei doze de 20 mg lercanidipină cu warfarină, în condiţii de repaus alimentar, nu influenţează farmacocinetica warfarinei.

Diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei

Lercanidipina a fost administrată în condiţii de siguranţă cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei.

Alcoolul etilic

Alcoolul etilic trebuie evitat, deoarece poate potenţa efectul vasodilatator al medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.4).

Studii de interacţiune au fost efectuate doar la adulţi.

Datele non-clinice nu au evidenţiat efecte teratogene la şobolan şi iepure, iar funcţia de reproducere la şobolan nu a fost afectată. Deoarece nu există date adecvate privind utilizarea lercanidipinei în timpul sarcinii şi alăptării şi în cazul utilizării altor substanţe dihidropiridinice au fost evidenţiate efecte teratogene la animale, lercanidipina nu trebuie administrată în timpul sarcinii sau la femeile aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează metode contraceptive eficace.

Nu este cunoscut dacă metaboliţii lercanidipinei sunt excretaţi în laptele matern. Nu poate fi exclus riscul afectării nou-născuţilor. Lercanidipina Mylan este contraindicată în timpul alăptării (vezi pct.4.3).

Nu există date disponibile privind utilizarea lercanidipinei. La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu, la nivelul capului spermatozoizilor, s-au raportat modificări biochimice reversibile care pot afecta fecundarea. În cazurile în care fertilizarea in vitro repetată nu a reuşit şi în care nu poate fi găsită nicio altă explicaţie, trebuie luată în considerare posibilitatea ca tratamentul cu blocante ale canalelor de calciu să reprezinte cauza.

Lercanidipina are o influenţă minoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauţie deoarece pot să apară ameţeli, astenie, fatigabilitate şi rareori somnolenţă.

Aproximativ 1,8% dintre pacienţi prezintă reacţii adverse.

Tabelul de mai jos arată incidenţa reacţiilor adverse, cel puţin cu relaţie cauzală posibilă, grupate după clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme și organe şi în funcţie de frecvenţă.

Foarte frecvente: ( ≥1/10)

Frecvente: (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente: (≥1/1000 şi <1/100)

Rare: (≥1/10000 şi <1/1000)

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată folosind datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse observate sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

După cum este prezentat în tabel, cele mai frecvente reacţii adverse raportate în studiile clinice controlate au fost cefalee, ameţeli, edeme periferice, tahicardie, palpitaţii, hiperemie facială tranzitorie, fiecare apărând la mai puţin de 1% dintre pacienţi.

Tulburări ale sistemului imun Foarte rare Hipersensibilitate

Tulburări ale sistemului Mai puţin frecvente Ameţeli, cefalee, nervos

Rare: Somnolenţă Foarte rare Sincopă

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie; palpitaţii

Rare Angină pectorală

Tulburări vasculare Mai puţin frecvente Hiperemie facială tranzitorie

Foarte rare Sincopă

Tulburări gastrointestinale Rare Durere abdominală, diaree, dispepsie, diaree, dispepsie, diaree, greaţă, vărsături

Afecţiuni cutanate şi ale Rare Erupţii cutanate ţesutului subcutanat tranzitorii

Tulburări musculoscheletale Rare Mialgie şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări renale şi ale căilor Rare Poliurie urinare

Tulburări generale şi la Mai puţin frecvente Edeme periferice nivelul loculuide administrare Rare Astenie, fatigabilitate

Din experienţa de după punerea pe piaţă, din raportările spontane, foarte rar au fost raportate următoarele reacţii adverse (<1/10000): hipertrofie gingivală, creştere reversibilă a valorilor serice ale transaminazelor hepatice, hipotensiune arterială, micţiuni frecvente şi dureri toracice.

Rareori, unele dihidropiridine (cum sunt amlodipina, felodipina, nifedipina) pot determina dureri precordiale sau angină pectorală. Foarte rar, pacienţii cu angină pectorală pre-existentă pot să prezinte creşterea frecvenţei, duratei sau severitaţii episoadelor de angină pectorala. Se pot observa cazuri izolate de infarct miocardic.

Lercanidipina nu pare să influenţeze negativ glicemia sau valorile concentraţiilor plasmatice ale lipidelor.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate unele cazuri de supradozaj (de la 40 până la 800 mg de lercanidipină, inclusiv raportările în scopul tentativei de suicid).

Ca şi în cazul altor dihidropiridine,este de aşteptat ca supradozajul să determine vasodilataţie periferică. Simptomele asociate cu supradozajul includ hipotensiune arterială marcată şi tahicardie reflexă.

În caz de hipotensiune arterială severă, bradicardie şi pierderea conştienţei poate fi util un tratament de susţinere a funcţiei cardiovasculare, pentru bradicardie administrându-se intravenos atropină.

Având în vedere efectul farmacologic prelungit al lercanidipinei, în caz de supradozaj, este esenţială monitorizarea funcţiei cardiovasculare a pacientului timp de cel puţin 24 de ore. Nu există informaţii privind eficacitatea dializei. Datorită liposolubilităţii mari a substanţei active este foarte probabil ca valorile concentraţiei plasmatice să nu fie un indicator al duratei perioadei de risc şi dializa poate fi ineficace.

Grupa farmacoterapeutică: blocante selective ale canalelor de calciu cu efect preponderent vascular de tipul derivaţilor de dihidropiridină, cu efect preponderent vascular codul ATC: C08CA13.

Lercanidipina este un antagonist al canalelor de calciu, care face parte din grupa farmacoterapeutică a dihidropiridinelor şi inhibă influxul transmembranar de calciu la nivelul miocardului şi musculaturii netede. Mecanismul acţiunii sale antihipertensive este reprezentat de efectul relaxant direct la nivelul musculaturii netede vasculare, care determină scăderea rezistenţei periferice totale.

Cu toate că prezintă un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare mic, lercanidipina are o acţiune antihipertensivă prelungită, datorită coeficientului mare de partiţie membranară şi nu prezintă efecte inotrop negative datorită selectivităţii sale vasculare crescute.

Deoarece vasodilataţia indusă de lercanidipină se realizează treptat, hipotensiunea arterială acută cu tahicardie reflexă a fost rareori observată la pacienţii hipertensivi.

Similar altor 1,4 - dihidropiridine asimetrice, acţiunea antihipertensivă a lercanidipinei este datorată, în principal, enantiomerului S.

Suplimentar faţă de studiile clinice conduse pentru a susţine indicaţiile terapeutice ale lercanidipinei, a fost realizat un studiu mic necontrolat, dar randomizat, la pacienţi cu hipertensiune arterială severă (tensiunea diastolică medie ± DS de 114,5 ± 3,7 mmHg) care a arătat că tensiunea arterială s-a normalizat la 40% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză zilnică de 20 mg lercanidipină administrată în priză unică şi la 56% dintre cei 25 de pacienţi trataţi cu o doză de 10 mg lercanidipină, administrată de două ori pe zi. Într-un studiu clinic dublu-orb, randomizat, placebo-controlat, efectuat la pacienţi cu hipertensiune sistolică izolată, lercanidipina a fost eficace în scăderea tensiunii arteriale sistolice de la valoarea medie iniţială de 172,6± 5,6 mmHg la 140,2±8,7 mmHg.

După administrarea orală a unor doze de 10 - 20 mg, lercanidipina este complet absorbită, concentraţiile plasmatice maxime fiind de 3,30 ± 2,09 ng/ml DS, respectiv 7,66 ± 5,90 ng/ml DS şi au fost atinse în aproximativ 1,5 - 3 ore de la momentul administrării.

Cei doi enantiomeri ai lercanidipinei au un profil al concentraţiilor plasmatice similar: timpul până la realizarea concentraţiei plasmatice maxime este acelaşi, concentraţia plasmatică maximă şi ASC sunt, în medie, de 1,2 ori mai mari pentru enantiomerul (S) şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al celor doi enantiomeri este acelaşi. Nu s-au observat interconversiuni in vivo ale celor doi enantiomeri.

Din cauza metabolizării crescute la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea absolută a lercanidipinei administată oral la pacienţi, în timpul mesei, este de aproximativ 10%, cu toate că se reduce până la 1/3 atunci când este administrată la voluntari sănătoşi în condiţii de repaus alimentar.

Biodisponibilitatea orală a lercanidipinei creşte de 4 ori atunci când aceasta este administrată cu până la 2 ore după o masă cu conţinut mare de lipide. În consecinţă, lercanidipina trebuie administrată înainte de masă.

Distribuţia de la nivel plasmatic la nivelul ţesuturilor şi organelor este rapidă şi extensivă.

Gradul de legare al lercanidipinei de proteinele plasmatice depăşeşte 98%. Deoarece valorile proteinelor plamatice sunt reduse la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică severă, fracţia liberă a medicamentului poate fi crescută la aceste grupe speciale de pacienţi.

Lercanidipina este metabolizată în proporţie mare prin intermediul izoenzimelor CYP3A4; nu a fost identificată prezenţa substanţei active netransformate în urină sau fecale. Ea este transformată în principal la metaboliţi inactivi şi aproximativ 50% din doză este excretată în urină.

Studiile experimentale in vitro realizate pe microzomi hepatici umani au demonstrat că lercanidipina are un grad de inhibare asupra CYP3A4 şi CYP2D6, la concentraţii de 160 de ori mai mari, respectiv de 40 de ori mai mari decât concentraţiile plasmatice maxime măsurate la om după administrarea unei doze de 20 mg.

Mai mult, studiile privind interacţiunile medicamentoase la om, au arătat că lercanidipina nu influenţează concentraţiile plasmatice ale midazolamului, un substrat tipic pentru CYP3A4 sau ale metoprololului, un substrat tipic pentru CYP2D6. Ca urmare, nu este de aşteptat inhibarea de către lercanidipină, administrată la doze terapeutice, a metabolizării medicamentelor prin intermediul

CYP3A4 şi CYP2D6.

Eliminarea lercanidipinei se realizează în principal prin metabolizare.

A fost calculat un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 8 - 10 ore, iar durata de acţiune este de cel puţin 24 de ore, datorită gradului mare de legare de lipidele membranare. Nu s-a observat acumularea medicamentului după administrare repetată.

Administrarea orală a lercanidipinei determină concentraţii plasmatice ale acesteia care nu sunt direct proporţionale cu doza administrată (cinetică neliniară). După administrarea a 10 mg, 20 mg sau 40 mg, raportul concentraţiilor plasmatice maxime a fost de 1:3 :8 iar cel al ariilor de sub curba concentraţiilor plasmatice în funcţie de timp (ASC) de 1: 4: 18, sugerând o saturare progresivă a metabolizării la nivelul primului pasaj hepatic. În mod corespunzător, biodisponibilitatea creşte proporţional cu creşterea dozei.

La pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă renală sau hepatică, forme uşoare până la moderate, profilul farmacocinetic al lercanidipinei s-a dovedit a fi similar cu cel observat în populaţia generală de pacienţi; pacienţii cu insuficienţă renală severă sau pacienţii care efectuează şedinţe de dializă au prezentat concentraţii plasmatice mai mari ale medicamentului (cu aproximativ 70%). La pacienţii cu insuficienţă hepatică, forma moderată până la severă, biodisponibilitatea sistemică a lercanidipinei este probabil crescută, datorită faptului că, în mod normal, medicamentul este metabolizat în proporţie mare la nivelul ficatului.

Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale farmacologice privind evaluarea siguranței, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, potențialul carcinogen, toxicitatea asupra funcției de reproducere.

Studiile farmacologice de siguranţă efectuate la animale nu au evidenţiat efecte asupra sistemului nervos vegetativ, sistemul nervos central sau asupra funcţiei gastro-intestinale la doze antihipertensive.

Efectele semnificative care au fost observate în studiile de lungă durată la şobolani şi câini au fost legate, direct sau indirect, de efectele cunoscute ale dozelor mari de antagonişti ai canalelor de calciu, care reflectă, în principal, o activitate farmacodinamică exagerată.

Lercanidipina nu a fost genotoxică şi nu a demonstrat potenţial carcinogen.

La şobolani, fertilitatea şi funcţia reproductivă în ansamblu nu au fost influenţate de către tratamentul cu lercanidipină.

Nu au fost evidenţiate efecte teratogene la şobolani şi iepuri; cu toate acestea, la şobolani, dozele mari de lercanidipină determină pierderi embrionare pre- şi post- implantare şi întârzierea dezvoltării fetale.

Administrarea dozelor mari de clorhidrat de lercanidipină (12 mg/kg şi zi) în timpul travaliului induce distocie.

Distribuţia lercanidipinei şi/sau a metaboliţilor săi la animalele gestante şi excreţia lor în lapte nu au fost investigate.

Metaboliţii nu au fost evaluaţi separat în studiile de toxicitate.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină

Crospovidonă (tip A)

Povidonă K30

Stearat de magneziu

Hipromeloză

Dioxid de titan (E 171)

Oxid galben de fer ( E 172)

Macrogol 8000

Oxid roşu de fer ( E 172)

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită coondiţii speciale de păstrare.

Blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 7, 14, 28, 35, 50, 56, 98 şi 100 comprimate filmate .

Flacon din PEÎD cu capac opac din polipropilenă prevăzut cu desicant a câte 500 şi 1000 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Mylan Ireland Limited

Unit 35/36 Grange Parade, Baldoyle Industrial Estate, Dublin 13, Irlanda

10919/2018/01-10

Autorizare: Octombrie 2011

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2018

Martie 2019