INDAPAMID MCC 1.5mg comprimate eliberare prelungită prospect medicament

Indapamid MCC 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită

Fiecare comprimat cu eliberare prelungită conţine indapamidă 1,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 117,00 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate lenticulare, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm, având o linie mediană pe una din feţe.

Hipertensiune arterială esenţială.

Doza zilnică recomandată este de 1,5 mg indapamidă (1 comprimat cu eliberare prelungită Indapamid MCC 1,5 mg), de preferat dimineaţa.

Doze mai mari nu cresc eficacitatea antihipertensivă a indapamidei, dar pot creşte efectul saluretic.

În cazuri severe, indapamida poate fi asociată cu alte medicamente antihipertensive cu efecte aditive. Dozele fiecărui medicament antihipertensiv trebuie stabilite cu precauţie, mai ales la începutul tratamentului. Pacienţi cu insuficienţă renală

Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) nu trebuie trataţi cu indapamidă (vezi punctele 4.3. și pct. 4.4). Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar dacă funcţia renală este normală sau doar uşor alterată.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie trataţi cu indapamidă (vezi vezi punctele 4.3. și pct. 4.4).

Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu indapamidă în cazul în care funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (vezi vezi pct. 4.4)..

Utilizarea indapamidei la copii şi adolescenţi nu este recomandată datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Comprimatele cu eliberare prelungită se administreaza pe cale orală. Acestea trebuie înghiţite întregi cu un pahar de apă. Nu este recomandată spargerea sau ruperea acestora în gură.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Encefalopatie hepatică sau insuficienţă hepatică severă.

Hipopotasemie.

Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice sau cu substanţe înrudite cu acestea (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului, acesta trebuie oprit. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu indapamidă, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile UVA.

Concentraţia plasmatică a sodiului trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe grave. Scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului poate fi iniţial asimptomatică, de aceea monitorizarea periodică, chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici sau cu ciroză hepatică, este obligatorie (vezi punctele 4.8. şi 4.9.).

Depleţia de potasiu cu hipopotasemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice şi înrudite cu acestea. Riscul de instalare a hipopotasemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumite grupe de pacienţi cu risc crescut, cum ar fi pacienţii vârstnici şi/sau subnutriţi şi/sau trataţi polimedicamentos, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă.

Hipopotasemia creşte toxicitatea cardiacă a digitalicelor, precum şi riscul de tulburări de ritm cardiac.

Pacienţii care prezintă pe electrocardiogramă (EKG) un interval QT lung, congenital sau iatrogen, au acelaşi risc ca şi în cazul hipopotasemiei.

În toate cazurile de mai sus este necesară monitorizarea frecventă a potasemiei. Primul control al concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului. În caz de hipopotasemie, se recomandă corectarea acesteia.

Diureticele tiazidice şi înrudite pot să scadă excreţia urinară de calciu şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia persistentă şi marcată se poate datora unui hiperparatiroidism nediagnosticat. Tratamentul cu diuretice tiazidice trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi substanţele înrudite cu acestea, pot favoriza apariţia encefalopatiei hepatice. În acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.

La diabetici, se recomandă monitorizarea glicemiei, în special în prezenţa hipopotasemiei.

La pacienţii cu hiperuricemie, poate creşte frecvenţa crizelor de gută.

Diureticele tiazidice şi înrudite au eficacitate maximă doar când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (creatininemie ≤ 2,5 mg%, respectiv 220 µmol/l pentru un adult). La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie corectate în funţie de vârstă, greutate şi sex.

Hipovolemia, secundară pierderii de apă şi sodiu indusă de iniţierea tratamentului cu un diuretic, determină scăderea filtrării glomerulare şi creşterea concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are nici o consecinţă la pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

Indapamid MCC 1,5 mg conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Sportivii trebuie atenţionaţi că indapamida, ca şi alte diuretice, sunt incluse pe lista substanţelor dopante.

Asocierea indapamidei cu litiul este nerecomandată deoarece determină creşterea litemiei cu risc de efecte toxice, ca şi în cazul unui regim desodat (scade excreţia urinară de litiu). Dacă totuşi este necesară administrarea diureticelor la pacienţi trataţi cu litiu, se impune monitorizarea litemiei şi ajustarea dozelor.

Tratamentul concomitent cu medicamente care pot determina 'torsada vârfurilor”, altele decât antiaritmicele sunt: astemizol, bepridil, eritromicină i.v., halofantrină, pentamidină, sultopridă, terfenadină, vincamină,difemanil, clorpromazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină, mizolastină, amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă, droperidol, haloperidol, sparfloxacină, moxifloxacină. Factorii de risc sunt: hipokaliemia, bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent. În caz de hipokaliemie, pacienţii trebuie să utilizeze medicamente care nu determină 'torsada vârfurilor”.

Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene AINS (sistemice) sau salicilaţi în doze mari impune prudenţă deoarece acestea pot să scadă eficacitatea antihipertensivă a indapamidei.

De asemenea, la pacienţii deshidrataţi, asocierea indapamidei cu AINS poate determina insuficienţă renală acută (prin scăderea filtrării glomerulare). Se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale înaintea începerii tratamentului.

Asocierea cu alte hipokaliemiante [amfotericină B (i.v.), glucocorticoizi şi mineralocorticoizi (sistemici), tetracosactidă, laxative stimulante] creşte riscul hipokaliemiei prin efect aditiv.

Se recomandă monitorizarea kaliemiei şi corectarea acesteia. Aceste măsuri se iau în considerare mai ales în cazul tratamentului digitalic concomitent.

Se recomandă administrarea altor tipuri de laxative.

Tratamentul concomitent cu baclofen necesită atenţie deoarece potenţează efectul antihipertensiv. La iniţierea tratamentului se recomandă hidratarea pacientului şi monitorizarea funcţiei renale.

Asocierea cu digitalice impune prudenţă deoarece hipopotasemia favorizează efectele toxice ale digitalicelor.

La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea kaliemiei, EKG-ului (electrocardiogramei) şi dacă este necesar, reevaluarea atitudinii terapeutice.

Asocierea cu diuretice care economisesc potasiu (amilorid, spironolactonă, triamteren), deşi indicată în anumite cazuri, necesită prudenţă deoarece, chiar la dozele recomandate nu exclude apariţia hipopotasemiei sau, în cazul pacienţilor diabetici sau cu insuficienţă renală, a hiperpotasemiei. Se recomandă monitorizarea potasemiei, EKG-ului, eventual reevaluarea tratamentului.

Tratamentul concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) prezintă risc de hipotensiune arterială la prima doză şi/sau insuficienţă renală acută, dacă se începe tratamentul cu un IECA în prezenţa depleţiei de natriu (în special la pacienţii cu stenoză de arteră renală).

Asocierea cu medicamente antiaritmice care determină 'torsada vârfurilor” [ antiaritmice din grupa I a (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), amiodaronă, bretilium, sotalol] creşte riscul 'torsada vârfurilor” (hipopotasemia, bradicardia şi preexistenţa un interval QT lung sunt factori predispozanţi). Se recomandă prevenirea hipopotasemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei, precum şi monitorizarea intervalului QT. În cazul apariţiei 'torsada vârfurilor”, nu se recomandă administrarea de medicamente antiaritmice (control prin pace-maker).

Administrarea concomitentă cu antihipertensivele alfa-blocante prezintă un risc major de hipotensiune ortostatică.

Metformina poate favoriza apariţia acidozei lactice în prezenţa insuficienţei renale funcţionale determinată de administrarea de diuretice, în special de diuretice de ansă. Nu se recomandă administrarea metforminei când creatininemia depăşeşte 1,5 mg% (135 µmoli/l) la barbaţi şi 1,2 mg% (110 µmoli/l) la femei.

Administrarea substanţelor de contrast iodate impune prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice datorită riscului de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate doze mari de substanţe de contrast iodate. Înaintea administrării acestora se recomandă rehidratarea pacientului.

Tratamentul concomitent cu antidepresive triciclice sau neuroleptice, necesită atenţie deoarece acestea potenţează efectul antihipertensiv al indapamidei şi creşte riscul hipotensiunii arteriale ortostatice (prin efect aditiv).

Administrarea de calciu sau săruri de calciu la pacienţii trataţi cu diuretice creşte riscul de hipercalcemie.

Asocierea cu ciclosporină poate determina creşterea creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei de apă şi sodiu.

Administrarea sistemică a corticosteroizilor scade efectul antihipertensiv al indapamidei (prin favorizarea retenţiei hidrosaline).

Administrarea diureticelor tiazidice şi înrudite trebuie evitată la gravide şi nu trebuie niciodată administrate ca tratament al edemelor fiziologice din sarcină. Diureticele pot produce ischemie feto-placentară, cu risc de hipotrofie fetală.

Deoarece indapamida se excretă în laptele matern, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.

Indapamid MCC 1,5 mg nu influenţează capacitatea de reacţie, dar scăderea tensiunii arteriale, în special la începutul tratamentului sau dacă este asociat cu un alt medicament antihipertensiv poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Este recomandată evitarea acestui gen de activităţi până la observarea reactivităţii individuale la tratament.

Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţii de incidenţă, utilizând următoarea convenţie:

Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile

Foarte rare: aritmie, hipotensiune arterială.

Foarte rare: trombocitopenie, leucopenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.

Rare: vertij, fatigabilitate, cefalee, parestezie.

Mai puţin frecvente: vărsături.

Rare: greaţă, constipaţie, xerostomie.

Foarte rare: pancreatită.

Foarte rare: insuficienţă renală.

Reacţii de hipersensibilitate, în cea mai mare parte dermatologice la pacienţii cu predispoziţie la reacţii alergice şi astmatice:

- Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii maculo-papulare.

- Mai puţin frecvente: purpură.

- Foarte rare: edem angioneurotic şi/sau urticarie, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens Johnson.

Cu frecvenţă necunoscută: posibilă agravare a lupusului eritematos diseminat acut preexistent, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).

Foarte rare: valori anormale ale funcţiei hepatice.

Cu frecvenţă necunoscută: posibil debut de encefalopatie hepatică în caz de insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

În timpul studiilor clinice, hipokaliemia (kaliemie < 3,4 mmol/l) a apărut la 10% dintre pacienţi şi kaliemie < 3,2 mmol/l la 4% dintre pacienţi după 4 -6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament scăderea medie a kaliemiei a fost de 0,23 mmol/l.

Foarte rare: hipercalcemie.

- Depleţie de potasiu cu hipokaliemie, gravă, în special, la anumite categorii de populaţie cu grad mare de risc (vezi pct. 4.4).

- Hiponatremie cu hipovolemie responsabilă de deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea simultană de ioni de clor poate duce la alcaloză metabolică compensatorie secundară: incidenţa şi severitatea acestei reacţii adverse sunt mici.

- Creşterea concentraţiei plasmatice de acid uric şi a glicemiei: oportunitatea utilizării acestor diuretice trebuie atent evaluată la pacienţii cu gută sau diabet zaharat.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Indapamida nu a demonstrat toxicitate la doze de până la 40 mg, adică de 27 ori doza terapeutică.

Semnele supradozajului se datorează afectării metabolismului apei şi electroliţilor (hiponatremie şi hipopotasemie). Clinic, pot să apară greţuri, vărsături, hipotensiune arterială, dureri musculare, vertij, somnolenţă, stare confuzională, poliurie sau oligurie până la anurie (datorită hipovolemiei).

Măsurile terapeutice în caz de supradozaj sunt: eliminarea rapidă a produsului prin lavaj gastric şi/sau administrarea de cărbune activat, urmate de reechilibrare hidro-electrolitică într-o unitate spitalicească specializată.

Grupa farmacoterapeutică: diuretice cu efect moderat (exclusiv tiazide), sulfonamide.

Codul ATC: C03BA11.

Indapamida este un derivat sulfonamidic având un inel indolic, înrudită farmacologic cu diureticele tiazidice care acţionează prin inhibarea reabsorbţiei sodiului în segmentul cortical de diluţie. Indapamida creşte excreţia urinară de sodiu şi clor şi, în măsură mai mică, excreţia de potasiu şi magneziu, crescând astfel diureza şi exercitând o acţiune antihipertensivă.

Studii clinice au evidenţiat că indapamida administrată în monoterapie are efect antihipertensiv pe o durată de 24 ore.

Ca şi în cazul altor diuretice:

- acţiunea antihipertensivă este datorată îmbunătăţirii complianţei arteriale şi reducerii rezistenţei arteriolare şi periferice totale;

- indapamida produce vasodilataţie prin stimularea sintezei de prostaglandine PGE2 şi prostaciclină PGI2 (un vasodilatator şi un inhibitor al agregării plachetare);

- reduce hipertrofia ventriculară stângă.

Diureticele tiazidice şi înrudite după o anumită doză au un efect terapeutic în platou, în timp ce reacţiile adverse cresc ca frecvenţă. De aceea, dacă tratamentul nu este eficace, doza nu trebuie crescută.

De asemenea, studiile clinice au demonstrat că la pacienţii hipertensivi, tratamentul cu indapamidă pe termen scurt, mediu şi lung nu interferă cu metabolismul lipidic şi glucidic (chiar şi la pacienţii diabetici hipertensivi).

Fracţiunea de indapamidă eliberată este rapid şi total absorbită la nivelul tractului gastro-intestinal.

Alimentele cresc uşor viteza de absorbţie, dar nu influenţează cantitatea de medicament absorbită.

După o doză unică, concentraţia plasmatică maximă se atinge la 12 ore de la ingerare, administrarea repetată reducând variaţiile valorilor concentraţiilor plasmatice între două doze. Există variabilitate intra-individuală.

Legarea indapamidei de proteinele plasmatice se face în proporţie de 79%. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 14 - 24 de ore (în medie 18 ore). Starea de echilibru este atinsă după 7 zile.

Administrarea repetată nu duce la acumulare.

Eliminarea este în principal urinară (70% din doză) şi fecală (22%) sub formă de metaboliţi inactivi.

Pacienţi cu grad mare de risc

Parametrii farmacocinetici sunt nemodificaţi la pacienţii cu insuficienţă renală.

Cele mai mari doze de indapamidă (de 40-8000 ori mai mari decât dozele terapeutice) administrate pe cale orală la diferite specii de animale au determinat creşterea proprietăţilor saluretice ale medicamentului.

Simptomele majore de intoxicaţie, apărute în studiile de toxicitate acută după administrarea intravenoasă sau intraperitoneală a indapamidei, au fost legate de acţiunea farmacologică a indapamidei, manifestându-se prin bradipnee şi vasodilataţie periferică.

În aceste studii nu au fost observate efecte mutagene sau carcinogene.

Lactoză monohidrat

Povidonă K 30

Hipromeloză

Dibehenat de glicerol

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate cu eliberare prelungită

Fără cerinţe speciale la eliminare.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

S.C. MAGISTRA C&C S.R.L.

B-dul Aurel Vlaicu nr. 82A, Constanţa, România

8756/2016/01

Data primei autorizări: Mai 2007

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2016

Martie 2016

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .