IBUVALEN 200mg capsule prospect medicament

IBUVALEN 200 mg capsule

Fiecare capsulă conţine ibuprofen 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsule gelatinoase tari, de culoare albastră, opacă şi care conţin o pulbere granulară de culoare albă până la aproape albă.

Dureri uşoare până la moderate, cu localizări diferite cum sunt cefaleea, incluzând migrena, durerea dentară.

IBUVALEN 200 mg este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta mai mare de 6 ani.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Acest medicament este destinat numai pentru utilizarea de scurtă durată, nu mai mult de 7 zile la adulți şi nu mai mult de 3 zile la copii și adolescenți.

Dacă simptomele persistă sau se agravează trebuie să vă adresaţi medicului.

Doza de ibuprofen depinde de vârsta şi greutatea corporală a pacientului.

Durere uşoară până la moderată şi febră

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

200-400 mg ibuprofen administrat într-o priză unică sau de 3-4 ori pe zi, la intervale de 4 până la 6 ore. În migrenă, dozele trebuie să fie: 400 mg ibuprofen administrat într-o priză unică, dacă este necesar 400 mg la intervale de 4 până la 6 ore.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Copii cu vârsta între 6-12 ani (>20 kg):

Copii cu vârsta între 6-9 ani (20-29 kg): 200 mg de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 600 mg.

Copii cu vârsta între 10-12 ani (30-40 kg): 200 mg de 1-4 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie.

Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 800 mg.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani: 200-400 mg de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg. Copii cu vârsta sub 6 ani

IBUVALEN 200 mg nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 6 ani.

AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Tratamentul trebuie reevaluat la intervale regulate şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar manifestări de intoleranţă.

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Capsulele nu se mestecă, se înghit întregi, cu un pahar cu apă, în timpul mesei sau după masă.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Ibuvalen 200 mg este contraindicat la pacienţii cu:

- hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

- antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, bronhospasm, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS;

- antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS;

- ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii dovedite);

- insuficienţă hepatică sau renală severă;

- insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii;

- ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);

- deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);

- hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă;

- tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată;

- copii cu cu greutatea corporală sub 20 de kg copii cu vârsta sub 6 ani.

Utilizarea de Ibuvalen 200 mg concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază şi acid acetilsalicilic, trebuie evitată (vezi pct. 4.5).

Pacienţii cu astm bronşic vor cere sfatul medicului înainte de a utiliza Ibuvalen 200 mg.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos).

Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.

Ibuvalen 200 mg trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:

- lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;

- tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);

- primul şi al doilea trimestru de sarcină;

- alăptare.

Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:

- afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă, boala Crohn);

- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;

- funcţie renală redusă; disfuncţie hepatică;

- tulburări de hematopoieză;

- tulburări de coagulare a sângelui; alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie obstructivă cronică sau astm bronşic;

- imediat după intervenţii chirurgicale majore.

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de

AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu Ibuvalen 200 mg, tratamentul trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral).

În general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu, ≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament. Tratamentul cu Ibuvalen 200 mg trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.

În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).

Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament.

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare cervicală, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

Ibuprofen poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant semnele sau simptomele de ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, tulburările de vedere sau alte simptome oculare, erupţia cutanată tranzitorie, creşterea în greutate sau edemul.

La copiii și adolescenții deshidratați există un risc de insuficiență renală.

Acid acetilsalicilic, doză mică (nu mai mult de 75 mg pe zi): date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă, ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct. 5.1).

Alte AINS, inclusiv inhibitoare ale COX 2: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor

AINS poate creşte riscul apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării funcţiei plachetare.

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum sunt warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).

În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de ibuprofen în decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce rata de filtrare glomerulară şi cresc concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace.

Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă.

Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi pot creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen.

Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului.

Activitatea uricozurică a acestor substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Nu se cunosc consecinţele clinice ale unei interacţiuni farmacocinetice diferită la copii şi adolescenţi faţă de adulţi.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare.

Ibuvalen 200 mg nu trebuie utilizat în primul şi cel de-al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazului în care starea clinică a femeii impune tratament cu ibuprofen.

Dacă Ibuvalen 200 mg este utilizat în timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la:

- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);

- disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios, inclusiv mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:

- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze foarte mici.

- inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, Ibuvalen 200 mg este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Ibuprofen este excretat în laptele matern în concentraţii mici, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Până în prezent nu sunt cunoscute efecte nocive la nou-născuţi, astfel că, în cazul tratamentului pe termen scurt cu doza recomandată pentru durere şi febră, în general, nu este necesară întreruperea alăptării. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide (vezi punctual 5.3).

La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.

În general, ibuprofenul nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată.

Acest efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere gastro-duodenale, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

Greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei şi boala Crohn (vezi pct. 4.4) au fost raportate după administrarea ibuprofenului. Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000),

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Rare: creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a calcemiei, creştere a uricemiei

Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.

Foarte rare: tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).

Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome asemănătoare gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi cutanată

Cu frecvență necunoscută: neutropenia

Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate

Foarte rare: meningită aseptică

Cu frecvență necunoscută: nevrită optică, parestezie

Mai puţin frecvente: tulburări vizuale

Rare: ambliopie toxică

Foarte rare: tinitus

Cu frecvență necunoscută: tulburări de auz

Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă, vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie

Frecvente: ulcere gastro-intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a afecţiunii intestinale inflamatorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă)

Mai puţin frecvente: gastrită

Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală

Mai puţin frecvente: apariția de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală

Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4)

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate

Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase, incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, alopecie, fasceita necrozantă).

Foarte rare: hipertensiune arterială

Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi crize de astm bronşic (uneori cu hipotensiune arterială)

Rare: sindrom de lupus eritematos

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem laringial intern cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale până la şoc cu potenţial letal.

Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă hepatică, hepatită acută, icter

Rare: depresie, confuzie, halucinaţii

Cu frecvență necunoscută: anxietate

Cu frecvență necunoscută: stare generală de rău

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeli, vertij şi hemoragie gastro-intestinală.

În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă. Episodic, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice.

În intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există posibilitatea exacerbării astmului bronşic.

Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul gastric sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibuvalen 200 mg a fost deja absorbit, trebuie administrate substanţe alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină.

Dacă convulsiile sunt frecvente sau prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.

Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene; derivaţi de acid propionic. codul ATC: M01AE01

Modelele convenţionale de durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace sinteza de prostaglandine.

Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP (adenozin difosfat) sau colagen.

La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia, edemul şi febra.

Date experimentale sugerează că ibuprofenul, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate inhiba efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care s-a administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de acid acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională de ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.

Eficacitate şi siguranţă

Ibuprofenul este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică.

Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza renală de prostaglandine care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.3).

Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, pct. 4.6 și pct. 5.3).

Ibuprofenul este absorbit rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice maxime fiind atinsă la 1-2 ore de la administrare.

Ibuprofenul este rapid distribuit în întregul organism. Legarea de proteinele plasmatice este de aproximativ 99%. Ibuprofenul trece în laptele matern în concentraţii mici.

Metabolism

Ibuprofenul este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare).

La indivizii sănătoşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore.

Metaboliţii farmacologic inactivi sunt excretaţi, în principal, pe cale renală (90%), dar şi prin bilă.

Ibuprofenul fiind un medicament cunoscut şi larg utilizat, siguranţa preclinică a acestuia este bine documentată.

În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului, a demonstrat, în principal, leziuni şi ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.

Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea ibuprofenului.

Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.

Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi şoarece). În testele de reproducere efectuate la şobolani şi iepuri, ibuprofenul traversează placenta. Când este utilizat în doze toxice la mamă, malformaţiile apar mai frecvent (de exemplu, defecte septale ventriculare).

Polivinilpirolidona

Laurilsulfat de sodiu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Gelatină

Dioxid de titan ( E171)

Eritrozina (E 127)

Albastru patent V (E 131)

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra în ambalajul original.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu un blister din PVC/PVDC-Al a 10 capsule.

Cutie cu 2 blistere din PVC/PVDC-Al a câte 10 capsule.

Cutie cu 3 blistere din PVC/PVDC-Al a câte 10 capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

POLISANO PHARMACEUTICALS S.A.

Şos. Alba Iulia nr. 156, cod 550052, Sibiu, jud. Sibiu, România

7808/2015/01-02-03

Data primei autorizări: Iunie 2015

Ianuarie, 2018

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .