IBUPROFEN B BRAUN 200mg soluție perfuzabilă prospect medicament

Ibuprofen B. Braun 200 mg soluţie perfuzabilă

Fiecare ml de soluţie conţine ibuprofen 4 mg.

Fiecare flacon de 50 ml conţine ibuprofen 200 mg.

Fiecare ml de soluţie conţine clorură de sodiu 9,10 mg (sodiu 3,58 mg).

Fiecare flacon de 50 ml conţine clorură de sodiu 455 mg (sodiu 179 mg).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie perfuzabilă.

Soluție perfuzabilă limpede și incoloră până la galben pal, fără particule solide.

pH: 6,8-7,8

Osmolaritate: 310- 360 mOsm/l

Ibuprofen B. Braun 200 mg soluție perfuzabilă este indicat la adolescenți și copii cu greutatea corporală peste 20 kg, cu vârsta mai mare sau egală cu 6 ani pentru tratamentul simptomatic pe termen scurt al durerii acute moderate, precum și pentru tratamentul simptomatic pe termen scurt al febrei, atunci când administrarea pe cale intravenoasă este justificată clinic, în condițiile în care administrarea pe alte căi nu este posibilă.

Reacţiile adverse pot fi minimizate prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pe cea mai scurtă durată necesară pentru a controla simptomele (vezi pct. 4.4).

Utilizarea trebuie limitată la situațiile în care administrarea pe cale orală nu este adecvată. Pacienții trebuie trecuți la terapia cu administrare orală cât mai curând posibil.

Acest medicament este indicat pentru cea mai scurtă perioadă necesară. Tratamentul nu trebuie să depășească 3 zile.

Trebuie menținută o hidratare adecvată a pacientului, pentru a minimiza riscul de posibile reacții adverse la nivel renal.

Doza recomandată de ibuprofen la copii și adolescenți depinde de greutatea corporală sau vârstă. În general, doza zilnică recomandată este de 20 până la 30 mg/kg greutate corporală, divizată în trei sau patru prize unice (5-10 mg/kg):

Copii cu greutatea corporală cuprinsă între 20 kg - 29 kg (6-9 ani): 200 mg de ibuprofen de 3 ori pe zi, fără să se depășească doza maximă zilnică de 600 mg.

Copii cu greutatea corporală cuprinsă între 30 kg - 39 kg (10-11 ani): 200 mg de ibuprofen administrat până la de 4 ori pe zi, fără a se depăși doza maximă zilnică de 800mg.

Adolescenții cu greutatea corporală mai mare sau egală cu 40 kg (12-17 ani): 200 până la 400 mg ibuprofen de 3 ori pe zi, fără a depăși doza maximă zilnică de 1200 mg.

Nu este recomandată utilizarea la copii cu greutatea sub 20 kg sau cu vârsta mai mică de 6 ani.

Intervalul relativ dintre administrarea dozelor trebuie ales în conformitate cu simptomatologia și cu doza zilnică maximă. Intervalul dintre administrarea dozelor nu trebuie să fie mai mic de 6 ore. Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depășită.

Trebuie luate măsuri de precauție atunci când AINS sunt utilizate la pacienți cu insuficiență renală. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, doza inițială trebuie redusă și trebuie menţinută la cea mai mică valoare posibilă, pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor, iar funcţia renală trebuie monitorizată. Acest medicament este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (vezi pct. 4.3).

Trebuie luate măsuri de precauție atunci când AINS sunt utilizate la acest grup de pacienți, cu toate că nu au fost observate diferențe în ceea ce privește profilul farmacocinetic. La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, tratamentul va fi început cu doză redusă și doza va fi menţinută la cea mai mică valoare posibilă, pentru cea mai scurtă perioadă necesară, pacienții trebuind monitorizați atent. Acest medicament este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3).

Pentru administrare intravenoasă.

Acest medicament trebuie administrat numai de către personal calificat din domeniul sănătății, într-un mediu în care este disponibil echipament adecvat (în timpul tratamentului).

Administrarea soluției trebuie să se facă sub forma unei perfuzii intravenoase, cu durata de peste 30 minute.

* Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte AINS sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

* Antecedente de bronhospasm, astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie asociate cu administrarea de acid acetilsalicilic (ASA) sau alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS)

* Afecțiuni care implică o tendință crescută la sângerare sau sângerare activă, de exemplu trombocitopenie

* Ulcer gastroduodenal activ/ hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastroduodenal activ/ hemoragie activă (două sau mai multe episoade distincte şi dovedite de ulcerare sau sângerare)

* Antecedente de sângerare sau perforație gastrointestinală legate de terapia anterioară cu AINS

* Sângerare cerebrovasculară sau altă sângerare activă

* Insuficienţă hepatică sau renală severă

* Insuficienţă cardiacă congestivă (clasa IV NYHA)

* Deshidratare severă (determinată de vărsături, diaree sau aport insuficient de lichide)

* Sarcină aflată în ultimul trimestru (vezi pct. 4.6)

Reacţiile adverse pot fi minimizate prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pe cea mai scurtă durată necesară pentru a controla simptomele (vezi pct. 4.8).

Trebuie evitată utilizarea de ibuprofen concomitent cu alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2 (coxibi).

Sângerarea gastrointestinală, ulceraţia şi perforaţia cu potenţial letal au fost raportate în cursul tratamentului cu toate tipurile de AINS, cu sau fără simptome de avertizare sau episoade anterioare de evenimente gastrointestinale grave.

Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare GI este mai mare la doze mari de AINS, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3).

Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare asocierea terapiei cu medicamente cu efect protector (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni), acest lucru fiind valabil și în cazul pacienţilor care necesită tratament concomitent cu doze scăzute de acid acetilsalicilic (ASA) sau cu alte medicamente care au probabilitatea de a creşte riscul gastrointestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate GI trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare GI), mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii tratați concomitent cu medicamente care ar putea mări riscul de ulcerare sau sângerare, precum corticosteroizi cu administrare orală, anticoagulante precum warfarina, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamente cu efect antiplachetar precum acidul acetilsalicilic (ASA) (vezi pct. 4.5).

Când apare sângerarea sau ulcerarea GI la pacienţii tratați cu ibuprofen, trebuie să se renunţe la tratament (vezi pct. 4.3).

AINS trebuie administrate cu atenţie la pacienţii cu antecedente de boală gastrointestinală (colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Studiile clinice sugerează faptul că administrarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg/zi) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Per ansamblu, studiile epidemiologice nu sugerează faptul că administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu, ≤ 1200 mg/zi) este asociată cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (NYHA II-

III), boală cardiacă ischemică cunoscută, boală arterială periferică şi/ sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o atentă evaluare a situaţiei și dozele mari trebuie evitate.

La pacienții trataţi cu Ibuprofen B. Braun au fost raportate cazuri de sindrom Kounis. Sindromul Kounis include simptome cardiovasculare survenite în urma unei reacții alergice sau de hipersensibilitate, asociate cu constricția arterelor coronare și având potențialul de a duce la infarct miocardic.

O evaluare atentă trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienții cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat).

Reacţii adverse cutanate severe (RACS):

Reacții adverse cutanate severe (RACS), incluzând dermatită exfoliativă, eritem polimorf, sindrom

Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET), reacție indusă de medicament asociată cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom DRESS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau poate fi letale, au fost raportate în asociere cu utilizarea de ibuprofen (vezi pct. 4.8).

Aceste reacții au survenit, în majoritatea cazurilor, în prima lună. În cazul în care apar semne și simptome care indică aceste reacții, tratamentul cu ibuprofen trebuie oprit imediat și trebuie avut în vedere un tratament alternativ (după cum este cazul).

Insuficienţă hepatică sau renală sau deshidratare:

Ibuprofenul trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu antecedente de boală hepatică sau renală și, în mod special, în cursul tratamentului concomitent cu diuretice, întrucât inhibitorii de prostaglandine pot cauza retenție de lichid și afectare a funcției renale. La acești pacienți, ibuprofenul trebuie administrat la cea mai mică doză posibilă, iar funcția renală a pacientului trebuie monitorizată cu regularitate.

La copii și adolescenți deshidratați există un risc de insuficiență renală. În caz de deshidratare, se va asigura un aport de lichide suficient. Se recomandă o deosebită precauție în cazul pacienților deshidratați, de exemplu din cauza diareii, întrucât deshidratarea poate fi un factor declanșator pentru apariția insuficienței renale.

Utilizarea regulată a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina afectare renală şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).

Acest risc este mai mare la pacienții cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, disfuncție hepatică și la cei care urmează tratament concomitent cu diuretice sau inhibitori ai ECA. După întreruperea tratamentului cu AINS, pacientul revine, de obicei, la starea de dinainte de tratament.

La fel ca în cazul altor AINS, ibuprofenul poate cauza creșteri ușoare și tranzitorii ale unora dintre parametrii funcției hepatice, precum și creșteri semnificative ale valorilor serice ale transaminazelor.

Dacă există o creștere semnificativă a acestor parametri, tratamentul trebuie întrerupt (vezi pct. 4.3).

Ca practică standard în cursul perfuziei intravenoase, se recomandă monitorizarea atentă a pacientului, în special la începutul perfuziei, pentru a detecta orice reacție anafilactică provocată de substanța activă sau de excipienți.

Reacţiile de hipersensibilitate acute şi severe (de exemplu, şocul anafilactic) sunt observate foarte rar. La primele semne de reacție de hipersensibilitate în urma administrării de Ibuprofen B. Braun 200 mg soluție perfuzabilă, tratamentul trebuie oprit și trebuie instituit un tratament simptomatic. Trebuie să se instituie măsurile clinice necesare, în funcţie de simptome, de către personalul specializat.

Este necesară precauție atunci când acest medicament este administrat la pacienți care au, în prezent sau în antecedente, astm bronșic, rinită cronică sau boli alergice, întrucât s-a raportat că AINS cauzează bronhospasm, urticarie sau angioedem la acești pacienți.

Ibuprofenul poate inhiba temporar funcția plachetelor sanguine (agregarea trombocitelor), determinând creșterea timpului de sângerare și a riscului de hemoragie.

Ibuprofenul trebuie utilizat numai cu deosebită precauţie la pacienţii tratați cu ASA pentru inhibarea agregării plachetare (vezi pct. 4.5 și pct. 5.1).

Prin urmare, pacienții cu tulburări de coagulare sau cei care sunt supuși intervențiilor chirurgicale trebuie monitorizați.

Este necesară o vigilență medicală deosebită în cazul utilizării la pacienți aflați imediat după o intervenție chirurgicală majoră.

În cursul administrării prelungite de ibuprofen, este necesară verificarea regulată a parametrilor funcției hepatice, funcției renale, precum și a hemoleucogramei.

Utilizarea ibuprofenului trebuie să se facă numai după evaluarea strictă a raportului beneficiu/ risc la pacienții cu tulburare congenitală a metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă).

În cazul utilizării AINS, consumul concomitent de alcool poate exacerba reacțiile adverse asociate substanței active, în special cele care privesc tractul gastrointestinal sau sistemul nervos central.

Este necesară precauție în cazul pacienților cu anumite afecțiuni, care pot fi agravate:

* La pacienții care dezvoltă reacții alergice la alte substanțe, întrucât la acești pacienți există un risc crescut de apariție a reacțiilor de hipersensibilitate în cazul utilizării acestui medicament.

* La pacienții diagnosticați cu febra fânului, polipi nazali sau boli respiratorii obstructive cronice, deoarece la acești pacienți există un risc mai mare de apariţie a reacţiilor alergice. Acești pacienți pot prezenta crize de astm bronșic (aşa-numitul astm bronșic indus de analgezice), edem Quincke sau urticarie.

Au fost raportate unele cazuri de meningită aseptică asociate cu utilizarea ibuprofenului la pacienți cu lupus eritematos sistemic (LES). Deși are o probabilitate mai mare de apariție la pacienți cu LES și boli de țesut conjunctiv asociate, meningita aseptică a fost raportată și la unii pacienți care nu aveau nicio boală cronică preexistentă. Prin urmare, acest lucru trebuie luat în considerare la administrarea acestui tratament (vezi pct. 4.8).

În cazul utilizării ibuprofenului pe cale orală au fost raportate cazuri de vedere încețoșată sau diminuată, scotoame și modificări ale percepției culorilor. În cazul în care pacientul prezintă astfel de probleme, tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt și pacientul trebuie trimis la un consult oftalmologic, care să includă testarea câmpului vizual central și a percepției culorilor.

Utilizarea prelungită a medicamentelor antialgice poate cauza cefalee, care nu trebuie tratată cu doze crescute de medicament.

În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave la nivelul pielii şi ţesuturilor moi. Până în prezent, rolul contributiv al AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclus. Prin urmare, se recomandă evitarea administrării cu Ibuprofen B. Braun 200 mg soluție perfuzabilă în caz de varicelă.

Ibuprofenul poate masca simptomele unei infecții, ceea ce poate duce la inițierea cu întârziere a unui tratament corespunzător și, prin urmare, la agravarea efectelor infecției. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei comunitare dobândite de etiologie bacteriană și al complicațiilor bacteriene ale varicelei. Când ibuprofenul se administrează pentru febră sau pentru ameliorarea durerii asociate unei infecții, se recomandă monitorizarea infecției. În cazul administrării în afara cadrului spitalicesc, pacientul trebuie să solicite consult medical dacă simptomele persistă sau se agravează.

- timpul de sângerare (poate fi prelungit timp de o zi după întreruperea tratamentului)

- glicemia (poate scădea)

- clearance-ul creatininei (poate scădea)

- hematocritul sau hemoglobina (pot scădea)

- concentrațiile plasmatice ale azotului ureic, creatininei și potasiului (pot crește)

- testele pentru evaluarea funcției hepatice: valori serice crescute ale transaminazelor

Atenționări/precauții speciale referitoare la excipienți:

Acest medicament conţine sodiu 179 mg per flacon, echivalent cu 9 % din doza maximă de 2 g de sodiu recomandată de OMS pentru un adult.

Ca urmare a efectelor sinergice, administrarea concomitentă a două sau mai multe AINS poate crește riscul de ulcere și sângerări gastrointestinale. Prin urmare, trebuie evitată administrarea concomitentă a ibuprofenului cu alte AINS (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă de ibuprofen și acid acetilsalicilic nu este, în general, recomandată din cauza potențialului de accentuare a reacțiilor adverse.

Datele experimentale sugerează faptul că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare, atunci când medicamentele sunt administrate concomitent. Cu toate că există incertitudini legate de extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu se poate exclude posibilitatea ca utilizarea regulată de ibuprofen, pe termen lung, să reducă efectul cardioprotector al dozelor mici de acid acetilsalicilic. Administrarea ocazională de ibuprofen nu este considerată a fi asociată cu probabilitatea apariției unui efect clinic relevant (vezi pct. 5.1).

Administrarea concomitentă de ibuprofen cu medicamente care conțin litiu poate creşte litemia.

Este necesară verificarea concentrației plasmatice a litiului.

AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce rata de filtrare glomerulară şi pot creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Concentrațiile plasmatice ale fenitoinei pot fi crescute în cazul tratamentului concomitent cu ibuprofen și astfel, riscul de toxicitate poate crește.

Antihipertensive (Diuretice, inhibitori ai ECA, medicamente blocante ale receptorilor beta- adrenergici şi antagonişti ai angiotensinei II):

Diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi), administrarea concomitentă a unui inhibitor al

ECA sau a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate duce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor, până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, astfel de administrări concomitente trebuie utilizate numai cu prudenţă. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide. Funcția renală trebuie monitorizată după începerea terapiei concomitente și apoi periodic.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi inhibitori ai ECA poate determina hiperkaliemie.

Utilizarea concomitentă poate determina hiperkaliemie (se recomandă verificarea potasemiei).

Studii experimentale au indicat faptul că ibuprofenul contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Risc crescut de ulcerare sau sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).

Risc crescut de sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4). AINS nu trebuie administrate concomitent cu ticlopidina, din cauza riscului de efect aditiv în inhibarea funcției plachetare.

AINS inhibă secreția tubulară a metotrexatului și pot avea loc anumite interacțiuni metabolice, care duc la scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea ibuprofenului în decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate determina concentrații plasmatice crescute ale metotrexatului și poate crește efectul toxic al acestuia. Prin urmare, trebuie evitată utilizarea concomitentă a AINS și a dozelor mari de metotrexat. De asemenea, trebuie luat în considerare riscul potențial de interacțiuni în cazul tratamentului concomitent cu doze mici de metotrexat, în special la pacienții cu disfuncție renală.

În timpul tratamentului concomitent, trebuie monitorizată funcţia renală.

Riscul de afectare renală indus de ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a anumitor medicamente antiinflamatoare non-steroidiene. Acest efect nu poate fi exclus nici în cazul administrării concomitente a ciclosporinei cu ibuprofen.

AINS pot mări efectul anticoagulantelor, precum warfarina (vezi pct. 4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea coagulogramei.

AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Risc crescut de nefrotoxicitate.

Există dovezi care sugerează prezenţa unui risc crescut de hemartroze şi hematom la pacienţii cu hemofilie cu test HIV-pozitiv tratați concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemoleucogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Medicamentele care conţin probenecid sau sulfinpirazonă pot prelungi excreţia ibuprofenului.

Datele provenite de la animale indică faptul că AINS pot creşte riscul de convulsii asociat cu administrarea de antibiotice chinolone. Pacienţii tratați concomitent cu AINS şi chinolone pot prezenta un risc crescut de apariţie a convulsiilor.

Inhibitori ai CYP2C9:

Administrarea concomitentă a ibuprofenului cu inhibitori ai CYP2C9 poate creşte expunerea la ibuprofen (substrat al CYP2C9). Într-un studiu efectuat cu voriconazol şi fluconazol (inhibitori ai

CYP2C9) s-a demonstrat o expunere crescută la S(+)-ibuprofen, cu aproximativ 80 - 100%. Trebuie avută în vedere reducerea dozei de ibuprofen când se administrează concomitent cu inhibitori puternici ai CYP2C9, în special când se utilizează doze mari de ibuprofen concomitent cu voriconazol sau cu fluconazol.

Dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8- 12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate reduce efectul mifepristonei.

Utilizarea de ibuprofen în cazul alcoolicilor cronici (14-20 sau mai multe doze de alcool pe săptămână) trebuie evitată, din cauza riscului crescut de reacții adverse GI semnificative, inclusiv hemoragie.

AINS pot încetini excreția aminoglicozidelor şi pot creşte toxicitatea acestora. Pe durata tratamentului concomitent cu ibuprofen se recomandă supravegherea strictă a concentrațiilor serice de aminoglicozide.

Ginkgo biloba poate potenţa riscul de sângerare generat de AINS.

Inhibarea sintezei prostaglandinei poate avea un efect advers asupra sarcinii şi/ sau asupra dezvoltării embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort, malformaţie cardiacă şi gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei.

La animale, s-a demonstrat că administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine determină o creştere a numărului de avorturi înainte şi după implantare, precum şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor malformaţii diverse, inclusiv cardiovasculare, la animalele cărora li s-a administrat inhibitor de sinteză a prostaglandinei în perioada de organogeneză (vezi pct. 5.3).

Începând cu săptămâna 20 de sarcină, utilizarea ibuprofenului poate provoca oligohidroamnios, care apare în caz de disfuncție renală fetală. Poate apărea la scurt timp după inițierea tratamentului și, de obicei, este reversibil după întreruperea tratamentului. În plus, s-a raportat constricția ductului arterial după administrarea tratamentului în al doilea trimestru, majoritatea cazurilor remițându-se după încetarea tratamentului. Prin urmare, ibuprofenul nu trebuie administrat în timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. În cazul în care ibuprofenul este administrat unei femei care intenţionează să rămână gravidă sau în timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică posibil, la fel şi durata tratamentului. Deși tratamentul i.v. cu ibuprofen este indicat numai timp de până la 3 zile, monitorizarea prenatală pentru oligoamnios și constricția canalului arterial trebuie luată în considerare după expunerea la ibuprofen timp de câteva zile începând cu săptămâna 20 de sarcină. Administrarea ibuprofenului trebuie întreruptă dacă se constată oligoamnios sau constricție a canalului arterial.

În cel de-al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandine:

- pot expune fătul la:

* toxicitate cardiopulmonară (închidere/constricție prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară)

* disfuncţie renală (vezi mai sus)

- pot expune mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:

* o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant putându-se manifesta chiar şi la doze foarte mici

* inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului

Ca urmare, utilizarea ibuprofenului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Ibuprofenul şi metaboliţii acestuia trec în laptele matern în cantităţi mici. Până în prezent nu sunt cunoscute efecte nocive asupra sugarilor, prin urmare întreruperea alăptării nu este, în general, necesară în cazul tratamentelor pe termen scurt, cu doze mici. Totuși, se recomandă să se întrerupă alăptarea în cazul utilizării în doze mai mari de 1200 mg pe zi sau pe perioade mai lungi, din cauza potențialului de a inhiba sinteza prostaglandinelor la nou-născut.

Există unele dovezi care indică faptul că medicamentele care inhibă ciclooxigenaza/ sinteza de prostaglandine pot determina reducerea fertilităţii la femei, prin influenţarea ovulaţiei. Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului.

În cazul utilizării singulare sau pe termen scurt, nu este necesară nicio precauție. Pe de altă parte, apariția unor reacții adverse relevante, cum sunt oboseala și vertijul, poate afecta reactivitatea iar capacitatea de a conduce vehicule şi/ sau de a folosi utilaje poate fi redusă. Acest lucru se aplică în mod special în cazul asocierii cu consumul de alcool.

Următoarele frecvențe sunt luate ca bază pentru evaluarea reacțiilor adverse:

Foarte frecvente: ≥ 1/10

Frecvente: ≥1/100 și < 1/10

Mai puţin frecvente:  1/1000 și < 1/100

Rare:  1/10000 și < 1/1000

Foarte rare: < 1/10000

Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Cele mai frecvente reacţii adverse observate sunt de natură gastrointestinală. Pot apărea ulcere gastroduodenale, perforaţii sau hemoragii GI, uneori cu rezultat letal. În urma administrării au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbări ale colitei şi ale bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai puţin frecvent. În mod special, riscul de hemoragie gastrointestinală este dependent de valoarea dozei şi de durata tratamentului.

Foarte rar, au fost raportate reacții de hipersensibilitate severe (incluzând reacții la locul de administrare a perfuziei, șoc anafilactic) și reacții adverse cutanate severe, de exemplu reacții buloase incluzând sindromul Stevens-Johnson și necroliza epidermică toxică (sindromul Lyell), eritem polimorf și alopecie.

Au fost descrise cazuri de exacerbare a inflamaţiei legată de infecţie (de exemplu, apariţia fasceitei necrozante), care au coincis cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Acest efect este posibil asociat cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

În timpul varicelei pot să apară fotosensibilitate, vasculită alergică și, în cazuri excepționale, infecţii cutanate severe şi complicaţii la nivelul ţesuturilor moi (vezi pct. 4.4).

Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu

Studiile clinice sugerează faptul că administrarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg/zi) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Infecţii şi Foarte rare Au fost descrise cazuri de exacerbare a inflamaţiei legată de infestări infecţie (de exemplu, apariţia fasceitei necrozante), care au coincis cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Acest efect este posibil asociat cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Tulburări Foarte rare Tulburări de formare a sângelui (anemie, agranulocitoză, hematologice şi leucopenie, trombocitopenie și pancitopenie). Primele simptome limfatice sunt: febră, dureri în gât, leziuni superficiale la nivelul gurii, afecțiune de tip gripal, moleșeală severă, epistaxis și sângerări la nivelul pielii.

Tulburări ale Mai puţin Reacţii de hipersensibilitate cu erupţii cutanate tranzitorii şi sistemului imunitar frecvente prurit, precum şi crize de astm bronșic (posibil însoţite de hipotensiune arterială).

Foarte rare Lupus eritematos sistemic, reacții de hipersensibilitate severe, edem facial, tumefiere a limbii, tumefiere la nivelul laringelui intern cu îngustare a căilor respiratorii, dificultăți la respirație, palpitații, hipotensiune arterială (șoc) cu risc letal.

Tulburări Mai puţin Anxietate, neliniște psihice frecvente

Rare Reacții psihotice, nervozitate, iritabilitate, confuzie sau dezorientare și depresie

Tulburări ale Foarte frecvente Fatigabilitate sau dificultăți la adormire, cefalee, amețeală sistemului nervos

Mai puţin Insomnie, agitație, iritabilitate și oboseală frecvente

Foarte rare Meningită aseptică (redoare a cefei, cefalee, greață, vărsături, febră sau confuzie)

Pacienţii cu boli autoimune (LES, boală mixtă a ţesutului conjunctiv) par a avea o anumită predispoziţie.

Tulburări Mai puţin Tulburări de vedere oculare frecvente

Rare Ambliopie toxică reversibilă

Tulburări Frecvente Vertij acustice şi vestibulare Mai puţin Tinitus frecvente

Rare Tulburări auditive

Tulburări Foarte rare Palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic cardiace

Cu frecvenţă Sindrom Kounis necunoscută

Tulburări Foarte rare Hipertensiune arterială vasculare

Tulburări Foarte rare Astm bronșic, bronhospasm, dispnee și wheezing respiratorii, toracice şi mediastinale

Tulburări Foarte frecvente Pirozis, durere abdominală, greaţă, vărsături, flatulenţă, diaree, gastro- constipaţie şi hemoragii gastrointestinale minore care, în cazuri intestinale excepţionale, pot provoca anemie

Frecvente Ulcere gastrointestinale, potenţial asociate cu hemoragie şi perforaţie. Stomatită ulcerativă, exacerbare a colitei și boală

Crohn

Mai puţin Gastrită frecvente

Rare Stenoză esofagiană, exacerbare a bolii diverticulare, colită hemoragică nespecifică.

Dacă apare sângerarea gastrointestinală, aceasta poate cauza anemie și hematemeză.

Foarte rare Esofagită, pancreatită, formare de stricturi intestinale asemănătoare unor diafragme

Tulburări Rare Icter, disfuncţie hepatică, afectare hepatică, în special în cazul hepato-biliare tratamentului prelungit, hepatită acută

Cu frecvenţă Insuficienţă hepatică necunoscută

Afecţiuni Frecvente Erupţie cutanată cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin Urticarie, prurit, purpură (inclusiv purpură alergică), erupții frecvente cutanate trazitorii

Foarte rare Reacţii adverse cutanate severe (RACS) (incluzând eritem polimorf, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică), alopecie.

Reacții de fotosensibilitate și vasculită alergică. În cazuri excepţionale, în timpul varicelei, infecţii cutanate severe şi complicaţii la nivelul ţesuturilor moi (vezi de asemenea 'Infecţii şi infestări”).

Cu frecvenţă Reacţie indusă de medicament asociată cu eozinofilie şi necunoscută simptome sistemice (sindrom DRESS). Pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA)

Tulburări Rare Redoare a cefei musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări Mai puţin Excreție redusă de urină și formare de edeme, în special la renale şi ale frecvente pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală, căilor urinare sindrom nefrotic, nefrită interstiţială, care se pot asocia cu insuficienţă renală acută.

Rare Leziuni ale țesutului renal (necroză papilară), în special în cazul tratamentului de lungă durată, creștere a concentrației sanguine a acidului uric

Tulburări Frecvente Durere și senzație de arsură la nivelul locului de administrare generale şi la nivelul locului de administrare

Cu frecvenţă Reacții la nivelul locului de injectare, de exemplu tumefiere, necunoscută hematom sau sângerare

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/ risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Ca simptome ale supradozajului pot apărea tulburări ale sistemului nervos central, incluzând cefalee, tinitus, stare de confuzie, ataxie, nistagmus, precum și durere abdominală, greață și vărsături. În cazuri mai grave de intoxicare, pot apărea somnolență, pierdere a conștienței, convulsii (îndeosebi la copii), amețeală, hematurie și hipotermie. În plus, sunt posibile sângerări gastrointestinale, precum și tulburări funcționale ale ficatului și rinichilor. Poate apărea și hipotensiune arterială, deprimare respiratorie și cianoză.

În cazul intoxicaţiei grave poate apărea acidoză metabolică.

Tratamentul este simptomatic și nu există antidot specific.

Posibilitățile terapeutice în caz de intoxicație sunt dictate de magnitudinea, nivelul și simptomele clinice, în conformitate cu practicile obișnuite de terapie intensivă.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice, nesteroidiene, derivați de acid propionic, ibuprofen, codul ATC: M01AE01

Ibuprofenul este un medicament antiinflamator nesteroidian care, în modelele convenţionale de inflamaţie evaluate la animal, s-a dovedit eficace, probabil prin inhibarea sintezei de prostaglandine. La om, ibuprofenul are un efect antipiretic, reduce durerea asociată inflamaţiei și edemul. De asemenea, ibuprofenul inhibă reversibil agregarea plachetară indusă de ADP şi colagen.

Datele experimentale sugerează faptul că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare, atunci când medicamentele sunt administrate concomitent. Unele studii farmacodinamice arată că atunci când s-au administrat doze unice de 400 mg de ibuprofen în intervalul de 8 ore înainte sau la 30 minute după o doză de acid acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate că există incertitudini legate de extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu se poate exclude posibilitatea ca utilizarea regulată de ibuprofen, pe termen lung, să reducă efectul cardioprotector al dozelor mici de acid acetilsalicilic. Administrarea ocazională de ibuprofen nu este considerată a fi asociată cu probabilitatea apariției unui efect clinic relevant (vezi pct. 4.5).

Acest medicament este administrat intravenos, prin urmare nu există un proces de absorbție, iar biodisponibilitatea ibuprofenului este de 100%.

După administrarea intravenoasă a ibuprofenului la om, concentrația plasmatică maximă (Cmax) a enantiomerului S (activ) și a enantiomerului R este atinsă după aproximativ 40 minute, în cazul administrării sub formă de perfuzie cu o durată de 30 minute.

Volumul de distribuţie estimat este de 0,11- 0,21 l/kg.

Ibuprofenul se leagă în proporție mare de proteinele plasmatice, în special de albumină.

Ibuprofenul este metabolizat la nivel hepatic, rezultând doi metaboliți inactivi; aceștia, împreună cu ibuprofenul nemetabolizat, sunt excretați prin rinichi, fie ca atare, fie în formă conjugată.

După o administrare orală, ibuprofenul este absorbit parţial în stomac şi apoi absorbit complet la nivelul intestinului subţire. După metabolizarea la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare), metaboliţii inactivi farmacologic sunt eliminaţi complet, în principal pe cale renală (90%), dar şi prin bilă.

Excreția pe cale renală este rapidă și completă. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore.

Ibuprofenul prezintă liniaritate a ariei de sub curba concentrației plasmatice în funcție de timp, după administrarea unei doze unice de ibuprofen (doză cuprinsă în intervalul dintre 200 și 800 mg).

Există o corelație între concentrațiile plasmatice ale ibuprofenului, proprietățile farmacodinamice ale acestuia și profilul său general de siguranță. Farmacocinetica ibuprofenului este stereo-selectivă după administrarea intravenoasă și orală.

Mecanismul de acțiune și farmacologia ibuprofenului administrat intravenos nu diferă de mecanismul ibuprofenului administrat pe cale orală.

În cazul pacienților cu insuficiență renală ușoară, au fost raportate valori crescute ale (S)-ibuprofenului liber, valori crescute ale ASC pentru (S)-ibuprofen și raporturi crescute ale ASC ale enantiomerilor (S/R), comparativ cu subiecții sănătoși din grupul de control.

La pacienții cu boală renală în stadiu terminal, care efectuează ședințe de dializă, valoarea medie a fracției libere de ibuprofen a fost de aproximativ 3%, comparativ cu aproximativ 1% la voluntarii sănătoși. Afectarea severă a funcției renale poate duce la acumularea metaboliților ibuprofenului.

Semnificația acestui efect nu este cunoscută. Metaboliții pot fi eliminați prin hemodializă (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

La pacienții cu ciroză și cu insuficiență hepatică moderată (scorul Child Pugh de 6-10) tratați cu ibuprofen racemic, a fost observată o prelungire a timpului de înjumătățire plasmatică, în medie, de 2 ori, iar raportul ASC al enantiomerilor (S/R) a fost semnificativ mai mic, comparativ cu subiecții sănătoși din grupul de control, ceea ce sugerează o afectare a inversiei metabolice a (R)-ibuprofenului în enantiomerul (S), care este activ (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

La copii și adolescenți, valorile parametrilor farmacocinetici ai ibuprofenului sunt comparabile cu cele ale adulților.

În cadrul studiilor la animale, toxicitatea subcronică și cronică a ibuprofenului s-a manifestat în principal sub forma leziunilor și ulcerelor la nivelul tractului gastrointestinal. Studiile efectuate in vitro şi in vivo nu au arătat existenţa unor indicii cu relevanţă clinică ale potenţialului mutagen al ibuprofenului. În studiile efectuate la şobolan şi şoarece nu au fost găsite dovezi ale unor efecte carcinogene ale ibuprofenului.

Ibuprofenul a determinat inhibarea ovulaţiei la iepure, precum şi tulburări de implantare la diverse specii de animale (iepure, şobolan, şoarece). Studiile experimentale la şobolan şi iepure au indicat faptul că ibuprofenul traversează placenta. După administrarea unor doze toxice pentru mamă, o incidență crescută a malformaţiilor (defecte septale ventriculare) a apărut la puii de şobolan.

Substanța activă ibuprofen prezintă un risc de mediu pentru mediul acvatic, în special pentru pești.

L-arginină

Clorură de sodiu

Acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului)

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.

3 ani.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat după deschidere.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. După deschiderea medicamentului, pentru condiții de păstrare vezi pct. 6.3.

Ambalajul primar este un recipient de 50 ml, din PEJD, cu sistem de închidere tip Twincap (capac cu două porturi de acces). Sunt disponibile cutii cu 10 flacoane și 20 flacoane a câte 50 ml.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acest medicament este indicat doar pentru o singură utilizare; orice cantitate de soluție neutilizată trebuie aruncată. Înainte de administrare, soluția trebuie inspectată vizual pentru a exista siguranța că este limpede și incoloră până la galben pal. Aceasta nu trebuie utilizată dacă se observă particule.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

B. Braun Melsungen AG

Carl-Braun-Straße 1 34212 Melsungen

Germania

15786/2025/01-02

Data primei autorizări: Martie 2020

Reînnoirea autorizaţiei: Ianuarie 2025

Ianuarie 2025