IBALGIN 200mg comprimate filmate prospect medicament

Ibalgin 200 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate de culoare roz, cu diametrul de 9,1-9,2 mm.

Ibalgin este indicat pentru:

- tratamentul afecţiunilor reumatismale acute sau cronice: reumatism articular inflamator sau degenerativ, reumatism extraarticular;

- tratamentul simptomatic al afecţiunilor dureroase: cefalee, migrenă (tratament şi profilaxie), dureri dentare, dismenoree, dureri osteo-articulare şi musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxaţii, entorse);

- tratamentul simptomatic al febrei.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani: se administrează iniţial 200 - 400 mg ibuprofen, apoi, dacă este necesar, doza se poate repeta la intervale de 4 - 6 ore, fără a depăşi doza maximă de 1200 mg ibuprofen.

Se recomandă ca durata tratamentului să nu depăşească 7 zile.

Dacă la adolescenţi (cu vârsta peste 12 ani), este necesară administrarea acestui medicament pentru mai mult de 3 zile, sau dacă simptomele persistă, trebuie cerut sfatul unui medic.

La copii sub 12 ani se recomandă utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei.

Comprimatele filmate se înghit întregi, cu un pahar cu apă, preferabil în timpul meselor.

Nu este necesară o scădere specifică a dozei, cu excepţia cazurilor în care funcţia renală sau hepatică sunt afectate.

AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau perforaţii (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim utilizând cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă durată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi pct. 4.4).

* Hipersensibilitate la substanţa activă, acid acetilsalicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

* Pacienţi cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, bronhospasm, astm bronşic, rinită, polipi nazali, angioedem sau urticarie) asociate cu administrarea acidului acetilsalicilic (ASA) sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

* Ulcer gastro-duodenal/hemoragie gastro-intestinală active sau în antecedente de ulcer gastro-duodenal/hemoragie gastro-intestinală recurente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie confirmate), colită ulceroasă.

* Insuficienţă hepatică şi/sau renală severă.

* Insuficienţă cardiacă severă (Clasa IV clasificarea NYHA), boală coronariană.

* Lupus eritematos sistemic sau alte colagenoze.

* Sarcină (începând cu luna a VI-a).

* Deshidratare severă (produsă prin vărsături, diaree sau aport insuficient de lichide).

* Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă.

* Tulburări de coagulare şi hematopoieză.

* Copii sub 12 ani, pentru care există alte forme farmaceutice adecvate vârstei.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea dozei minime eficace pentru cea mai scurtădurată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos).

Utilizarea de Ibalgin concomitent cu alte AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază, trebuie evitată.

Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.

Ibuprofenul trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:

- lupus eritematos sistemic (LES) şi boala mixtă a ţesutului conjunctiv - risc crescut de meningită aseptică (vezi pct. 4.8);

- tulburare congenitală de metabolizare a porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);

- alcoolism;

- obstrucţie piloro-duodenală.

Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:

- tulburări gastro-intestinale şi boală intestinală inflamatorie cronică (rectocolită ulcerohemoragică, boală Crohn) (vezi pct. 4.8);

- insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;

- afectare renală (vezi pct. 4.3 şi 4.8);

- disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.8);

- tulburări de hematopoieză;

- deficite de coagulare a sângelui;

- bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu episod acut sau antecedente de: alergie, febra fânului, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali şi vegetaţii adenoide, boală respiratorie obstructivă cronică, astm bronşic, sau alte afecţiuni alergice;

- imediat după intervenţii chirurgicale majore.

Ibuprofenul poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate

AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen, tratamentul trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (rectocolită ulcerohemoragică, boală Crohn), deoarece pot determina agravarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, în special hemoragie şi perforaţie gastro-intestinală, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg zilnic), poate fi asociată cu o uşoară creştere a riscului de apariţie a unor evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) este asociată cu un risc crescut deevenimente trombotice arteriale.

La pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (clasele

II-III clasificarea NYHA), boală cardiacă ischemică diagnosticată, boală arterială periferică şi/sau boală vasculară cerebrală, tratamentul cu ibuprofen trebuie instituit numai după o atentă analiză şi trebuie evitată utilizarea de doze mari (2400 mg pe zi).

De asemenea, înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumători), trebuie efectuată o analiză atentă, în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen (2400 mg pe zi).

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-

Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.

Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.

Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichide la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. La aceşti pacienţi funcţia renală trebuie monitorizată periodic, deoarece se poate deteriora după tratamentul cu orice AINS. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament.

În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice). Acest risc poate creşte în condiţii de solicitare fizică, asociată cu pierdere a sărurilor şi deshidratare.

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

Aceleaşi precauţii trebuie avute în vedere pentru pacienţii cu antecedente de bronhospasm, cu precădere dacă acesta a apărut ca urmare a administrării de medicamente, precum şi la pacienţii cu afectare a funcţiilor renale şi/sau hepatice sau cardiace. La aceşti pacienţi, parametrii clinici şi de laborator trebuie monitorizaţi periodic, mai ales dacă este necesar tratament de lungă durată.

Ibuprofenul, similar altor antiinflamatoare nesteroidiene, poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare; în consecinţă, trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu deficite intrinseci de coagulare şi la pacienţii trataţi cu anticoagulante și trebuie atent monitorizaţi.

În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Pacienţii care prezintă tulburări de vedere la administrarea de Ibalgin trebuie să întrerupă tratamentul şi să efectueze un examen oftalmologic.

Există anumite dovezi conform cărora medicamentele care inhibă sinteza de ciclooxigenază/prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei, prin efectul pe care îl au asupra ovulaţiei.

Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.6).

Există risc de apariţie a insuficienţei renale la copiii şi adolescenţii care suferă de deshidratare.

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): AINS nu trebuie asociate cu antiagregante plachetare datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării funcţiei plachetare cu creşterea riscului de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Ibalgin în decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de

AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.

În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Acid acetilsalicilic: În general, administrarea concomitentă de ibuprofen şi acid acetilsalicilic nu este recomandată din cauza potenţialului crescut de apariţie a reacţiilor adverse.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când sunt administrate concomitent. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză mică. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi pct. 5.1).

Acid acetilsalicilic sau alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor

AINS poate creşte riscul apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Trimetoprim: AINS pot creşte riscul de hiperkaliemie al acestui medicament.

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Diuretice şi antihipertensive: la unii pacienţi, medicamentul poate reduce efectele natriuretice ale tiazidelor sau ale altor diuretice, probabil datorită retenţiei de sodiu asociate cu inhibarea sintezei de prostaglandine la nivel renal de către Ibalgin sau alte antiinflamatoare nesteroidiene.

Diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Diuretice care economisesc potasiul: Administrarea concomitentă de Ibalgin şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de Ibalgin cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxină): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi pentoxifilină: pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale.

Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului.

La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare.

Pe durata primului şi a celui de al doilea trimestru de sarcină, Ibalgin nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă Ibalgin este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primul şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.

În primele 5 luni de sarcină utilizarea Ibalgin se va face numai dacă este absolut necesar şi numai sub supraveghere medicală, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern-risc potenţial la făt.

Administrarea ibuprofenului este contraindicată în cursul ultimului trimestru de sarcină, deoarece poate determina următoarele efecte:

- asupra fătului: toxicitate cardio - pulmonară (hipertensiune arterială pulmonară prin închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară), disfuncţie renală care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

- asupra mamei şi fătului (la sfârşitul sarcinii): o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate apărea chiar şi la doze foarte mici;

- asupra mamei: inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului, edeme.

Ca urmare, ibuprofenul este contraindicat în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3).

Deoarece ibuprofenul şi metaboliţii săi se excretă în laptele matern, ca măsură de precauţie se recomandă evitarea administrării Ibalgin în timpul alăptării.

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.

Prin reacţiile adverse pe care le poate determina - somnolenţă, ameţeli sau depresie - Ibalgin influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi acestea constau în:

a) reacţii alergice nespecifice şi anafilactice; b) hiperreactivitatea tractului respirator superior incluzând astmul bronşic, astmul bronşic agravat, bronhospasmul sau dispneea; c) reacţii cutanate variate, de exemplu: prurit, urticarie, angioedem şi, mai rar, dermatite exfoliative şi buloase (inclusiv necroliza epidermică toxică şi eritemul polimorf).

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg zilnic), poate fi asociată cu o ușoară creştere a riscului de apariţie a unor evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100)

Rare (1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Edemele, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm

Mai puţin frecvente: pirozis, durere abdominală, dispepsie şi greaţă

Rare: diaree, flatulenţă, constipaţie şi vărsături

Foarte rare: ulcer gastro-intestinal, hemoragie gastro-intestinală şi perforație, melenă, hematemeză, uneori letale, mai ales la vârstnici (vezi pct. 4.4). Stomatite ulcerative, gastrită. Exacerbare a colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4)

Mai puţin frecvente: cefalee, confuzie, somnolenţă

Foarte rare: meningită aseptică

Au fost raportate cazuri de tulburări psihotice şi reacţii depresive ca şi cazuri individuale de cefalee severă, greaţă, vomă, febră, redoarea muşchilor gâtului, tulburări senzoriale (semne precoce de meningită).

Au fost observate reacţii oculare reversibile ca: ambliopie toxică, vedere înceţoşată şi tulburări ale vederii colorate.

Afecţiuni cutanate sau ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: erupţii cutanate variate

Foarte rare: pot să apară forme severe de reacţii cutanate cu ar fi reacţii buloase incluzând sindromul Stevens-Johnson, eritemul polimorf şi necroliza epidermică toxică

Cu frecvenţă necunoscută: reacție indusă de medicament asociată cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom DRESS)

Au fost raportate erupţii cutanate precum urticaria, exantemul şi purpura. Aceste reacţii pot fi însoţite de prurit.

Reacţiile generale de hipersensibilitate sunt rare. Simptomele pot fi: febră cu erupţii cutanate, dureri abdominale, cefalee, greaţă şi vărsături, valori anormale ale testelor hepatice, meningism şi reacţii anafilactice.

Foarte rare: Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoarea cefei, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv) (vezi pct.4.4).

Lupusul eritematos sistemic sau alte boli de colagen pot creşte riscul apariţiei reacţiilor generale de hipersensibilitate.

Foarte rare: tulburări ale formării celulelor sanguine (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză). Primele semne pot fi febra, durerea în gât, leziuni superficiale la nivelul gurii, manifestări asemănătoare gripei, oboseala severă, sângerările nazale şi sângerările cutanate inexplicabile.

Dozele mai mari de 1000 mg/zi pot prelungi timpul de sângerare.

Au fost semnalate: trombocitopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică şi anemie aplastică. Astfel de discrazii sanguine au fost observate cu precădere după administrarea îndelungată a unor doze mari.

Foarte rare: insuficienţă hepatică

Au fost semnalate valori anormale ale testelor hepatice (valori crescute ale transaminazelor serice) şi icter.

Foarte rare: insuficienţă renală acută, necroză papilară, în special la administrarea pe termen lung, asociată cu creşterea concentraţiilor sanguine de acid uric şi edem

Au fost prezente cazuri de disurie şi de nefrită interstiţială acută. Afectarea funcţiilor renale poate avea grade diferite de severitate, în special după administrarea îndelungată de doze mari.

Foarte rare: tinitus

Cu frecvenţă necunoscută: scăderea auzului

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă.

Pot fi întâlnite ocazional stomatite, tulburări menstruale, creşterea valorilor uraţilor serici.

În cazul apariţiei reacţiilor adverse, se impune oprirea imediată a administrării şi instituirea tratamentului corespunzător.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeli, vertij şi hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicare gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.

Episodic, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În cazul intoxicaţiei grave poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există posibilitatea exacerbării astmului bronşic.

Tratamentul supradozajului acut: trebuie efectuate lavaj gastric cât mai repede posibil, administrare de cărbune medicinal activat şi un laxativ sau inducând reflexul de vomă. Tratamentul este simptomatic şi de susţinere - controlul şi corectarea echilibrului hidroelectrolitic, menţinerea funcţiilor respiratorie şi cardiovasculară, administrarea de diazepam în caz de convulsii, respectiv tratament simptomatic în caz de afectare a tensiunii arteriale.

Diureza forţată şi hemodializa s-au dovedit ineficiente, nu există date disponibile cu privire la hemoperfuzie.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.

Cod ATC: M01AE01

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic. Mecanismul de acţiune constă în inhibarea ciclooxigenazei cu scăderea sintezei prostaglandinelor şi a altor compuşi de acest tip.

Ibuprofenul are efect analgezic, antipiretic şi antiinflamator.

Datele experimentale sugerează că în cazul administrării concomitente, ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Unele studii farmacodinamice arată că administrarea unei doze unice de ibuprofen 400 mg în intervalul de 8 ore dinainte de sau în decurs de 30 de minute de la administrarea de acid acetilsalicilic (81 mg) sub forma farmaceutică cu eliberare imediată, a determinat un efect scăzut al acidului acetilsalicilic asupra formării de tromboxan sau agregării plachetare. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză mică. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi pct. 4.5).

După administrare orală, ibuprofenul se absoarbe bine şi rapid, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă după 45 minute, respectiv după 3 ore în cazul ingerării concomitente de alimente.

Ibuprofenul se leagă de proteinele plasmatice, însă legarea este reversibilă.

Metabolizarea hepatică este relativ rapidă.

Medicamenentul se elimină prin urină, în principal sub formă de metaboliţi şi conjugaţi ai acestora. O cantitate mică se elimină prin bilă, în scaun.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore. Medicamentul se poate acumula în organism în cazul reducerii excreţiei. Excreţia ibuprofenului este completă după 24 ore de la administrarea ultimei doze.

Biodisponibilitatea este alterată nesemnificativ de alimente.

Ibuprofenul traversează bariera placentară şi pătrunde în laptele matern, în concentraţie mai mică de 1 μg/ml.

DL50 la şoareci după administrarea orală este 800 mg/kg, respectiv 320 mg/kg după administrarea intraperitoneală.

DL50 la şobolani după administrarea orală este 1600 mg/kg, respectiv 1300 mg/kg după administrarea subcutanată.

Deprimarea SNC şi efectul ulcerigen la nivelul tubului digestiv au fost evidente la toate animalele moarte (rozătoare).

Ibuprofen a fost administrat apoi la câini în doze de 125mg/kgcorp şi mai mult, cu doze toxice ce s-au manifestat prin eroziuni ale stomacului şi albuminurie. Doze de 20 respectiv 50mg/kg nu au demonstrat efecte toxice. Rezultatele au indicat că ibuprofen la doze letale produce afecţiuni ale SNC la rozătoare, în timp ce efectele ulcerogene au fost observate la ambele grupuri de animale (chiar si la cele nerozătoare). Efectele ulcerogene sunt rezultatele sistemice precum şi activitatea locală a ibuprofenului - leziuni gastro-intestinale au fost observate după administrare parenterală precum şi orală.

10 şobolani împărţiţi in 2 grupe, au fost trataţi cu doze de 180 mg/kg corp (5 animale) respectiv 60 mg/kg corp (5 animale) pe o perioadă 26 şi 13 săptămâni. 1 mascul a murit datorită leziunilor intestinale. Anemia a fost observată atât la femele cât şi la masculi la sfârşitul terapiei. Ibuprofen alterează de asemenea masa organelor şi masa totală a ficatului, gonadelor şi organelor sexuale. Nu au fost observate alterări histologice cu o excepţie la 1 mascul şi 3 femele, unde au fost observate ulceraţii intestinale. Creşterea ficatului şi rinichilor sunt probabil asociate cu metabolismul şi excreţia ibuprofenului.

După administrare de ibuprofen la câini, 16 mg/kg corp/zi timp de 30 de zile nu au fost raportate simptome clinice de toxicitate, totuşi, examinarea postmortem a arătat eroziuni şi ulceraţii ale stomacului şi inflamaţii ale intestinelor. Leziuni similare au fost observate la doze de 8mg/kgcorp, dar nu si la doze de 4mg/kgcorp/zi.

Celuloză microcristalină

Amidon de porumb

Croscarmeloză sodică

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal hidratat

Hipromeloză

Macrogol 6000

Talc

Dioxid de titan (E 171)

Eritrozină (E 127)

Simeticonă emulsie SE 4

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 comprimate filmate.

Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 12 comprimate filmate.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 12 comprimate filmate.

Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

OPELLA HEALTHCARE ROMANIA SRL

Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, etajul 9

Sector 2, București, România

11134/2018/01-02-03-04

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2018

Septembrie, 2023

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.