GLIMEPIRIDA ACCORD 6mg comprimate prospect medicament

Glimepiridă Accord 6 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine glimepiridă 6 mg.

Fiecare comprimat conţine lactoză monohidrat 152,8 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate ovale, de aproximativ 10,5 mm ± 0,2 mm lungime și 5,5 mm ± 0,2 mm lățime, albe până la aproape albe, gravate cu “HA1” pe o față și cu o linie mediană pe cealaltă faţă.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Glimepiridă Accord este indicat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2, atunci când numai dieta, exerciţiile fizice regulate şi reducerea greutăţii corporale nu realizează un control adecvat al glicemiei.

Baza unui tratament eficace pentru diabetul zaharat o constituie dieta adecvată, activitatea fizică practicată cu regularitate, precum şi efectuarea periodică a analizelor de sânge şi de urină.

Antidiabeticele orale sau insulina nu pot controla glicemia, dacă pacientul nu respectă dieta recomandată.

Doza se stabileşte în funcţie de rezultatele determinărilor valorilor glicemiei şi glicozuriei.

Doza iniţială este 1 mg glimepiridă pe zi. Dacă se obţine un control eficient al glicemiei, această doză trebuie utilizată pentru tratamentul de întreţinere.

Pentru diferite scheme de tratament, sunt disponibile concentraţii adecvate.

În cazul în care nu se obţine un control satisfăcător al bolii, doza trebuie crescută pe baza controlului glicemic, în etape cu un interval de circa 1-2 săptămâni între ele, până la 2, 3 sau 4 mg glimepiridă pe zi.

O doză mai mare de 4 mg glimepiridă pe zi determină rezultate mai bune doar în cazuri excepţionale.

Doza maximă recomandată este de 6 mg glimepiridă pe zi.

La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de metformină, poate fi iniţiat tratament concomitent cu glimepiridă.

În timp ce se menţine doza de metformină, tratamentul cu glimepiridă se începe cu o doză mică şi apoi se creşte treptat până la doza zilnică maximă, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit.

Tratamentul asociat trebuie început sub strictă supraveghere medicală.

La pacienţii care nu sunt controlaţi adecvat cu doza zilnică maximă de glimepiridă, poate fi iniţiat tratament concomitent cu insulină, dacă este necesar. În timp ce se menţine doza de glimepiridă, tratamentul cu insulină se începe cu o doză mică şi apoi se creşte treptat, în funcţie de nivelul de control metabolic dorit. Tratamentul asociat trebuie început sub strictă supraveghere medicală.

În mod normal, este suficientă o doză zilnică unică de glimepiridă. Se recomandă ca această doză să fie administrată cu puţin timp înainte sau în timpul unui mic dejun substanţial sau, dacă micul dejun este omis, cu puţin timp înainte de prima masă principală sau în timpul acesteia.

Dacă o doză este omisă, acest lucru nu trebuie corectat crescând doza următoare.

Dacă pacientul are o reacţie hipoglicemică la doza de 1 mg glimepiridă pe zi, acest fapt arată că diabetul poate fi controlat numai prin dietă.

În timpul tratamentului, deoarece o îmbunătăţire a controlului diabetului zaharat este asociată cu creşterea sensibilităţii la insulină, necesarul de glimepiridă poate să scadă. Prin urmare, pentru a evita hipoglicemia, trebuie luată în considerare reducerea în timp a dozei sau întreruperea tratamentului. De asemenea, poate fi necesară modificarea dozei, dacă apar modificări ale greutăţii sau ale stilului de viaţă al pacientului sau alţi factori care cresc riscul de hipoglicemie sau hiperglicemie.

Trecerea de la alte antidiabetice orale la Glimepiridă Accord

În general, se poate trece de la alte antidiabetice orale la Glimepiridă Accord. Pentru trecerea la

Glimepiridă Accord, trebuie luate în considerare concentraţia şi timpul de înjumătăţire plasmatică ale medicamentului utilizat anterior. În unele cazuri, mai ales pentru antidiabeticele orale cu timp de înjumătăţire lung (de exemplu, clorpropamidă), se recomandă un interval liber de câteva zile, pentru a reduce la minimum riscul de reacţii hipoglicemice cauzate de efectul aditiv.

Doza iniţială recomandată este 1 mg glimepiridă pe zi. În funcţie de răspunsul la glimepiridă, doza poate fi crescută treptat, după cum s-a menţionat mai sus.

Trecerea de la insulină la Glimepiridă Accord

În cazuri excepţionale, în care la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 s-a obţinut controlul glicemiei cu insulină, poate fi indicată schimbarea tratamentului la Glimepiridă Accord. Schimbarea tratamentului trebuie efectuată sub strictă supraveghere medicală.

Vezi pct. 4.3.

Nu există date disponibile privind utilizarea glimepiridei la pacienţi cu vârsta sub 8 ani. Pentru copii cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani există date limitate privind utilizarea glimepiridei în monoterapie (vezi pct. 5.1 și pct. 5.2).

Datele disponibile privind siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi sunt insuficiente şi, de aceea, utilizarea la aceşti pacienţi nu este recomandată.

Pentru administrare orală.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu puţin lichid.

Glimepirida este contraindicată la pacienţii cu următoarele afecţiuni:

- hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați al pct. 6.1. sau la alţi derivaţi de sulfoniluree sau sulfonamide

- diabet zaharat insulino-dependent

- comă diabetică

- cetoacidoză

- tulburări severe ale funcţiilor hepatice sau renale.

În cazul unor tulburări funcţionale renale sau hepatice severe, este necesară trecerea la insulină

Glimepiridă Accord trebuie administrat cu puţin timp înainte sau în timpul mesei.

Dacă mesele nu sunt luate la ore regulate sau sunt omise, tratamentul cu Glimepiridă Accord poate determina hipoglicemie. Simptomele posibile ale hipoglicemiei includ: cefalee, foame intensă, greaţă, vărsături, astenie, somnolenţă, tulburări ale somnului, nelinişte, agresivitate, tulburări de concentrare, ale atenţiei şi ale timpului de reacţie, depresie, confuzie, tulburări vizuale şi de vorbire, afazie, tremor, pareză, tulburări senzoriale, ameţeală, senzaţie de slăbiciune, pierderea auto-controlului, delir, convulsii cerebrale, somnolenţă şi pierderea conştienţei mergând până la şi incluzând comă, respiraţie superficială şi bradicardie. În plus, pot fi prezente semne de contrareglare adrenergică, cum sunt transpiraţii, tegumente reci şi umede, anxietate, tahicardie, hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.

Tabloul clinic al unei crize hipoglicemice severe poate fi asemănător cu cel al unui accident vascular cerebral.

Aproape întotdeauna, simptomele pot fi controlate prompt prin ingestia imediată de carbohidraţi (zahăr). Îndulcitorii artificiali nu au niciun efect.

Se cunoaşte de la alte sulfoniluree că, în pofida contra-măsurilor iniţiale aplicate cu succes, hipoglicemia poate reapărea.

Hipoglicemia severă sau prelungită, controlată doar temporar prin ingestia unor cantităţi obişnuite de zahăr, necesită asistenţă medicală imediată şi, ocazional, spitalizare.

Factorii care favorizează hipoglicemia includ:

- lipsa cooperării sau incapacitatea pacientului de a coopera (mai frecvent la pacienţii vârstnici)

- malnutriţie, orar neregulat al meselor sau mese omise sau perioadele de post alimentar

- modificări ale dietei

- dezechilibru între efortul fizic şi aportul de carbohidraţi

- consumul de alcool etilic, în special în asociere cu mese omise

- insuficienţă renală

- disfuncţie hepatică gravă

- supradozaj cu Glimepiridă Accord

- anumite tulburări endocrine decompensate, care afectează metabolismul glucidic sau contrareglarea hipoglicemiei (de exemplu, în anumite tulburări ale funcţiei tiroidei şi în insuficienţa hipofizară anterioară sau în insuficienţa corticosuprarenală)

- administrare concomitentă a altor medicamente (vezi pct. 4.5)

Tratamentul cu Glimepiridă Accord necesită o monitorizare regulată a glicemiei şi glicozuriei. În plus, se recomandă determinarea hemoglobinei glicozilate.

În timpul tratamentului cu Glimepiridă Accord este necesară monitorizarea periodică hepatică şi hematologică (mai ales leucocite şi trombocite).

În condiţii de stres (de exemplu, accidente, urgenţe chirugicale, infecţii însoţite de febră etc), poate fi indicată trecerea temporară la tratamentul cu insulină.

Nu a fost dobândită experienţă privind utilizarea Glimepiridă Accord la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă sau la pacienţi dializaţi. La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică severe este indicată trecerea la tratamentul cu insulină.

La pacienţii cu deficit de G6PD, tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la apariţia anemiei hemolitice. Având în vedere faptul că glimepirida aparţine clasei derivaţilor de sulfoniluree, este necesară prudenţă la pacienţii cu deficit de G6PD şi trebuie luată în considerare ca alternativă utilizarea unui medicament non-sulfonilureic.

Glimepiridă Accord 6 mg comprimare conţine lactoză monohidrat

Glimepiridă Accord conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie a glucozei-galactozei, nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Dacă glimepirida este administrată concomitent cu anumite alte medicamente, pot să apară atât o creştere nedorită, cât şi o scădere nedorită a acţiunii hipoglicemiante a glimepiridei. Din acest motiv, alte medicamente trebuie să se administreze numai după ce a fost informat medicul (sau dacă sunt prescrise de către medic).

Interacțiunea cu izoenzima 2C9 a citocromului P450

Glimepirida este metabolizată de către izoenzima 2C9 a citocromului P450 (CYP2C9). Este cunoscut că metabolizarea sa este influenţată de administrarea concomitentă de inductori (de exemplu, rifampicina) sau de inhibitori ai CYP2C9 (de exemplu, fluconazolul).

Rezultatele unui studiu de interacţiune in vivo, raportat în literatură, arată că ASC a glimepiridei este crescută de aproximativ 2 ori de către fluconazol, unul dintre cei mai puternici inhibitori CYP2C9.

Medicamente care influențează metabolizarea glucozei

Pe baza experienţei cu glimepiridă şi cu alte sulfoniluree, trebuie menţionate interacţiunile enumerate mai jos.

Poate să apară potenţarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, în unele situaţii poate apărea hipoglicemia, atunci când se administrează unul din următoarele medicamente, ca de exemplu:

- fenilbutazonă, azapropazonă şi oxifenbutazonă

- insulină şi medicamente antidiabetice orale, cum este metformina

- salicilaţi şi acid p-aminosalicilic

- steroizi anabolizanţi şi hormoni sexuali masculini

- cloramfenicol, anumite sulfonamide cu acţiune lungă, tetracicline, antibiotice chinolonice şi claritromicina

- anticoagulante cumarinice

- fenfluramină

- disopiramidă

- fibraţi

- inhibitori ECA

- fluoxetină, inhibitori MAO

- alopurinol, probenecid, sulfinpirazonă

- simpatolitice

- ciclofosfamidă, trofosfamidă şi ifosfamidă

- miconazol, fluconazol

- pentoxifilină (doze mari parenteral)

- tritoqualină

Diminuarea efectului de scădere a glicemiei şi, în consecinţă, valori crescute ale glicemiei pot să apară atunci când se administrează unul dintre următoarele medicamente, ca de exemplu:

- estrogeni sau progestogeni

- diuretice saluretice, diuretice tiazidice

- medicamente stimulante ale funcţiei tiroidiene, glucocorticoizi

- derivaţi fenotiazinici, clorpromazină

- adrenalină şi simpatomimetice

- acid nicotinic (doze mari) şi derivaţi de acid nicotinic

- laxative (utilizare îndelungată)

- fenitoină, diazoxid

- glucagon, barbiturice şi rifampicină

- acetazolamidă

Antagoniştii H2, beta-blocantele, clonidina şi rezerpina pot determina fie o potenţare, fie o diminuare a efectului de scădere a glicemiei.

Sub influenţa medicamentelor simpatolitice, cum sunt beta-blocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina, semnele contrareglării adrenergice a hipoglicemiei pot fi reduse sau absente.

Consumul concomitent de alcool

Aportul de alcool etilic poate potenţa sau diminua acţiunea hipoglicemiantă a glimepiridei într-un mod imprevizibil.

Derivați cumarinici

Glimepirida poate fie să potenţeze, fie să reducă efectele derivaţilor cumarinici.

Administrarea concomitentă de colesevelam

Colesevelam se leagă de glimepiridă și reduce absorbția glimepiridei din tractul gastro-intestinal. Nu a fost observată nicio interacțiune atunci când glimepirida a fost luată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam. Prin urmare, glimepirida trebuie administrată cu cel puțin 4 ore înainte de colesevelam.

Riscuri legate de diabetul zaharat

Valorile anormale ale glicemiei din timpul sarcinii sunt asociate cu o incidenţă mai mare a anomaliilor congenitale şi mortalităţii perinatale. De aceea, valoarea glicemiei trebuie monitorizată cu atenţie în timpul sarcinii, pentru a evita riscul teratogen. În asemenea situaţii, este necesar să se utilizeze insulina. Pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie să comunice medicului acest lucru.

Riscuri legate de glimepiridă

Nu există date adecvate privind utilizarea glimepiridei la gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere, care sunt probabil legate de acţiunea farmacologică (hipoglicemie) a glimepiridei (vezi pct. 5.3).

În consecinţă, glimepirida nu trebuie utilizată pe toată perioada sarcinii.

În cazul tratamentului cu glimepiridă, dacă pacienta intenţionează să rămână gravidă sau dacă este diagnosticată o sarcină, trebuie să se treacă cât mai curând posibil la tratamentul cu insulină.

Nu se cunoaşte dacă substanţa se excretă în laptele uman. Glimepirida se excretă în laptele femelelor de şobolan. Deoarece alte sulfoniluree se excretă în laptele uman şi deoarece există risc de hipoglicemie la sugari, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu glimepiridă.

Nu sunt disponibile date cu privire la fertilitate.

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Capacitatea de concentrare şi de reacţie a pacienţilor poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei sau hiperglicemiei sau, de exemplu, ca urmare a tulburărilor de vedere. Aceasta poate constitui un risc în situaţii în care aceste capacităţi au o importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea de utilaje).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timp ce conduc vehicule. Acest aspect este deosebit de important mai ales în cazul persoanelor cu simptome reduse sau absente de avertizare a hipoglicemiei sau care au episoade frecvente de hipoglicemie. În aceste situaţii, trebuie să se ia în considerare oportunitatea recomandării de a nu conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Următoarele reacţii adverse din studiile clinice au la bază experienţa cu glimepiridă şi alte sulfoniluree, fiind enumerate mai jos pe aparate, sisteme şi organe şi în ordinea descrescătoare a incidenţei (foarte frecvente: ≥1/10; frecvente: ≥1/100 şi <1/10; mai puţin frecvente: ≥1/1000 şi <1/100; rare: ≥1/10000 şi <1/1000; foarte rare: <1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Rare: trombocitopenie, leucopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, eritropenie, anemie hemolitică şi pancitopenie, care sunt, în general, reversibile după întreruperea tratamentului.

Cu frecvenţă necunoscută: trombocitopenie severă, cu numărul trombocitelor sub 10000/µl şi purpură trombocitopenică.

Foarte rare: vasculită leucocitoclastică, reacţii de hipersensibilitate uşoare care pot evolua până la reacţii grave cu dispnee, scăderea tensiunii arteriale şi, uneori, şoc.

Cu frecvenţă necunoscută: este posibilă hipersensibilitate încrucişată cu alte sulfoniluree, sulfonamide sau substanţe înrudite.

Rare: hipoglicemie.

Aceste reacţii hipoglicemice apar, în cea mai mare parte, imediat, pot fi severe şi nu sunt întotdeauna uşor de corectat. Apariţia acestor reacţii depinde, ca şi în cazul altor tratamente hipoglicemiante, de factori individuali, cum sunt obiceiurile alimentare şi dozele (vezi în continuare la pct. 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută: pot să apară, mai ales la iniţierea tratamentului, tulburări vizuale tranzitorii, din cauza modificărilor valorilor glicemiei.

Foarte rare: greaţă, vărsături, diaree, distensie abdominală, disconfort abdominal şi durere abdominală, care rareori determină întreruperea tratamentului.

Foarte rare: modificări anormale ale funcţiei hepatice (de exemplu, cu colestază şi icter), hepatită şi insuficienţă hepatică.

Cu frecvenţă necunoscută: creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice.

Cu frecvenţă necunoscută: pot să apară reacţii cutanate de hipersensibilitate, cum sunt prurit, erupţii cutanate tranzitorii, urticarie şi fotosensibilitate.

Rare: alopecie.

Foarte rare: scăderea concentraţiilor plasmatice de sodiu.

Rare: creșterea în greutate.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478-RO

Tel: +4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

După ingestia unei supradoze, poate să apară hipoglicemie, cu durată de 12 până la 72 de ore şi care poate să reapară după recuperarea iniţială. Simptomele pot să nu fie prezente timp de până la 24 de ore după ingestie. În general, se recomandă supravegherea în spital. Pot apărea greaţă, vărsături şi dureri epigastrice. În general, hipoglicemia poate fi însoţită de simptome neurologice, cum sunt nelinişte, tremor, tulburări vizuale, tulburări de coordonare, somnolenţă, comă şi convulsii.

Tratamentul constă, în principal, în prevenirea absorbţiei prin inducerea de vărsături, apoi administrarea de apă sau limonadă cu cărbune activat (adsorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ). Dacă au fost ingerate cantităţi mari, este indicat lavajul gastric, urmat de administrarea de cărbune activat şi sulfat de sodiu. În caz de supradozaj (sever), se recomandă spitalizarea într-o unitate de terapie intensivă. Se începe administrarea de glucoză cât mai curând posibil, dacă este necesar printr-o injecţie intravenoasă în bolus de 50 ml soluţie 50%, urmată de administrarea de soluţie 10%, în perfuzie, cu monitorizarea strictă a glicemiei. În continuare, tratamentul trebuie să fie simptomatic.

În mod special, în cazul tratamentului hipoglicemiei la sugari şi copii mici, cauzate de ingestia accidentală de Glimepiridă Accord, doza de glucoză administrată trebuie atent monitorizată, pentru a evita posibilitatea producerii unei hiperglicemii periculoase. Glicemia trebuie monitorizată atent.

Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice, exclusiv insuline: sulfonilureice, codul ATC: A10BB12.

Glimepirida este o substanţă cu acţiune de scădere a glicemiei, activă pe cale orală, care aparţine clasei sulfoniluree. Poate fi utilizată în diabetul zaharat non-insulinodependent.

Glimepirida acţionează, în principal, prin stimularea eliberării de insulină din celulele beta pancreatice. Similar altor sulfoniluree, acest efect se bazează pe creşterea sensibilităţii celulelor beta pancreatice la stimulul fiziologic, glucoza. În plus, glimepirida pare să aibă efecte extrapancreatice pronunţate, menţionate şi în cazul altor sulfoniluree.

Eliberarea de insulină

Sulfonilureele reglează secreţia de insulină prin închiderea canalelor de potasiu ATP-dependente din membrana celulelor beta. Închiderea canalelor de potasiu induce depolarizarea membranei celulei beta, determinând - prin deschiderea canalelor de calciu - un influx crescut al calciului în celulă.

Aceasta determină eliberarea de insulină prin exocitoză.

Glimepirida se leagă cu o viteză mare de disociere de o proteină a membranei celulei beta, care este asociată cu canalele de potasiu ATP-dependente, dar care este diferită de locul obişnuit de legare al sulfonilureelor.

Activitate extrapancreatică

Efectele extrapancreatice sunt reprezentate, de exemplu, de o îmbunătăţire a sensibilităţii ţesuturilor periferice la insulină şi o scădere a captării insulinei de către ficat.

Captarea de glucoză din sânge în muşchiul periferic şi ţesutul adipos are loc cu ajutorul unor proteine speciale de transport, localizate în membrana celulară. Transportul glucozei în aceste ţesuturi constituie etapa limitantă în utilizarea glucozei. Glimepirida creşte foarte repede numărul moleculelor de transport activ al glucozei prin membranele celulelor musculare şi adipoase, determinând stimularea captării glucozei.

Glimepirida creşte activitatea fosfolipazei C glicozil-fosfatidilinozitol specifice, ceea ce poate fi corelat cu lipogeneza şi glicogenogeneza induse medicamentos în celulele adipoase şi în celulele musculare izolate. Glimepirida inhibă sinteza de glucoză la nivelul ficatului prin creşterea concentraţiei intracelulare de fructozo-2,6-bifosfat, care la rândul său inhibă gluconeogeneza.

Consideraţii generale

La persoanele sănătoase, doza orală minimă eficace este de aproximativ 0,6 mg. Efectul glimepiridei este dependent de doză şi reproductibil. Răspunsul fiziologic la exerciţiile fizice intense, scăderea secreţiei de insulină, este încă prezent sub tratament cu glimepiridă.

Nu a existat o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte efectul, indiferent dacă glimepirida a fost administrată cu 30 de minute înainte de masă sau imediat înainte de masă. La pacienţii cu diabet zaharat, se poate obţine un control metabolic bun pe parcursul a 24 de ore, cu o doză zilnică unică.

Deşi metabolitul hidroxilat al glimepiridei determină o mică, dar semnificativă, scădere a glicemiei la persoanele sănătoase, acesta este răspunzător numai de o mică parte din efectul total al medicamentului.

Tratament asociat cu metformină

În cadrul unui studiu, s-a demonstrat un control metabolic îmbunătăţit în cazul tratamentului asociat cu glimepiridă comparativ cu metformina administrată în monoterapie la pacienţii cu control glicemic inadecvat la doza zilnică maximă de metformină.

Tratament asociat cu insulină

Datele privind tratamentul asociat cu insulină sunt limitate. La pacienţii cu control glicemic inadecvat la doza maximă de glimepiridă, poate fi iniţiată asocierea cu insulină. În două studii, cu această asociere s-a obţinut aceeaşi îmbunătăţire a controlului metabolic ca în cazul insulinei în monoterapie; totuşi, în asocieri a fost necesară o doză medie mai mică de insulină.

Un studiu clinic controlat activ (glimepiridă până la 8 mg pe zi sau metformină până la 2000 mg pe zi) cu durata de 24 de săptămâni a fost efectuat la 285 de copii (cu vârstele cuprinse între 8-17 ani) cu diabet zaharat de tip 2.

Atât glimepirida cât şi metformina au arătat o scădere semnificativă a HbA1c faţă de valoarea iniţială [glimepirida - 0,95 (se 0,41); metformina -1,39 (se 0,40)]. Totuşi, glimepirida nu a întrunit criteriul de non-inferioritate faţă de metformină în ceea ce priveşte modificarea medie a HbA1c faţă de valoarea iniţială. Diferenţa între tratamente a fost de 0,44% în favoarea metforminei. Limita superioară (1,05) a intervalului de încredere de 95% pentru diferenţă nu a fost sub limita de 0,3% a non-inferiorităţii.

După tratamentul cu glimepiridă, nu s-au observat probleme noi de siguranţă la copii comparativ cu adulţii cu diabet zaharat de tip 2. Nu sunt disponibile date de siguranţă şi eficacitate pe termen lung, la copii şi adolescenţi.

Biodisponibilitatea glimepiridei este completă după administrarea orală. Ingestia alimentelor nu are influenţă relevantă asupra absorbţiei, doar viteza de absorbţie este uşor diminuată. Concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) sunt atinse după aproximativ 2,5 ore de la administrarea orală (cu o medie de 0,3 µg/ml la administrarea repetată a 4 mg pe zi) şi există o relaţie liniară între doză şi Cmax şi ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp).

Glimepirida are un volum de distribuţie foarte mic (aproximativ 8,8 litri), aproape egal cu spaţiul de distribuţie al albuminei, se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (peste 99%) şi are un clearance mic (circa 48 ml/minut).

La animale, glimepirida se excretă în lapte. Glimepirida traversează bariera feto-placentară. Trecerea barierei hemato-encefalice se face în proporţie mică.

Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică, care este relevant pentru concentraţiile plasmatice în condiţiile administrării de doze repetate, este în jur de 5 până la 8 ore. După doze mari, au fost observaţi timpi de înjumătăţire plasmatică uşor prelungiţi.

După administrarea unei doze unice de glimepiridă marcată cu izotop radioactiv, 58% din radioactivitate s-a regăsit în urină şi 35% în materiile fecale. În urină nu s-a detectat substanţă sub formă nemodificată. Atât în urină, cât şi în materiile fecale, au fost identificaţi doi metaboliţi - cel mai probabil rezultaţi din metabolizarea hepatică (principala enzimă este CYP2C9) - metabolitul hidroxi şi metabolitul carboxi. După administrarea orală de glimepiridă, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al acestor metaboliţi a fost de la 3 la 6 ore şi, respectiv, de la 5 la 6 ore.

Compararea dozelor unice cu cele repetate, nu a evidenţiat diferenţe semnificative ale parametrilor farmacocinetici, iar variabilitatea intraindividuală a fost foarte mică. Nu există acumulare relevantă.

Parametrii farmacocinetici au fost similari la bărbaţi şi femei şi, de asemenea, la pacienţii tineri şi vârstnici (peste 65 de ani). La pacienţii cu clearance mic al creatininei, a fost observată o tendinţă de creştere a clearance-ului glimepiridei şi de scădere a concentraţiei plasmatice medii, rezultând, cel mai probabil ca urmare a unei eliminări mai rapide datorită unei legări în proporţie mai mică de proteinele plasmatice. Eliminarea renală a celor doi metaboliţi a fost afectată. În general, la aceşti pacienţi nu se aşteaptă niciun risc suplimentar de acumulare.

La cinci pacienţi fără diabet zaharat după o intervenţie chirurgicală de canal biliar, parametrii farmacocinetici au fost similari cu cei observaţi la persoanele sănătoase.

Un studiu în condiţii de aport alimentar, care a investigat farmacocinetica, siguranţa şi tolerabilitatea unei doze unice de 1 mg glimepiridă la 30 de copii şi adolescenţi (4 copii cu vârstele cuprinse între 10-12 ani şi 26 de adolescenţi cu vârstele cuprinse între 12-17 ani) cu diabet zaharat de tip 2, a arătat valorile medii ale AUC(0-last), Cmax şi t 1/2 similare cu cele observate anterior la adulţi.

Efectele preclinice observate au apărut la expuneri semnificativ mai mari decât expunerea maximă la om, astfel încât prezintă relevanţă mică pentru utilizarea clinică, sau acestea au fost determinate de acţiunea farmacodinamică a substanţei (hipoglicemie). Această constatare se bazează pe studii convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, studii de toxicitate după doze repetate, genotoxicitate, carcinogenitate şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere (de embriotoxicitate, teratogenitate şi toxicitate asupra dezvoltării), reacţiile adverse observate au fost considerate a fi secundare efectului hipoglicemiant indus de substanţă la mamă şi la descendenţi.

Lactoză monohidrat

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Povidonă K-30

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

2 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

Comprimatele sunt disponibile în blistere transparente din PVC-PVdC/Al.

Mărimi de ambalaj: 30, 90, 120 și 180 de comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale privind eliminarea.

Accord Healthcare Polska Sp. z o.o. ul. Taśmowa 7 02-677 Warszaw

Polonia

11375/2019/01-04

Data primei autorizări: Ianuarie 2019

Ianuarie 2019