GLIBENCLAMIDA ARENA 3.5mg comprimate prospect medicament

Glibenclamidă Arena 1,75 mg comprimate

Glibenclamidă Arena 3,5 mg comprimate

Glibenclamidă Arena 1,75 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine glibenclamidă 1,75 mg sub formă de glibenclamidă.

Excipient: lactoză monohidrat 63,33 mg/comprimat

Glibenclamidă Arena 3,5 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine glibenclamidă 3,5 mg sub formă de glibenclamidă.

Excipient cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 126,66 mg/comprimat

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Glibenclamidă Arena 1,75 mg, comprimate

Comprimate neacoperite, rotunde, plate, de culoare aproape albă, avand inscripţionate pe una din feţe 'G”, cu diametrul 6 mm.

Glibenclamidă Arena 3,5 mg, comprimate

Comprimate neacoperite, rotunde, plate, de culoare aproape albă, avand inscripţionate pe una din feţe 'GL”, cu diametrul 9 mm.

Diabet zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent), cand glicemia este insuficient controlată prin regim dietetic.

Medicamentul este rezervat adulţilor.

La fel ca pentru toate antidiabeticele orale, doza va fi adaptată individual.

In cazul unui dezechilibru metabolic tranzitoriu, la pacienţii la care in mod obişnuit starea clinică este bine controlată prin regim dietetic, poate fi suficientă administrarea produsului pentru o scurtă perioadă.

Pacienţi cu vârsta sub 65 ani :

Doza iniţială recomandată este de 1,75 mg glibenclamidă pe zi, administrată inaintea micului dejun; apoi, doza se creşte treptat pană la 3,5 mg glibenclamidă pe zi, in funcţie de valoarea glicemiei, repartizand doza inainte de cele 2-3 mese principale. Doza va fi crescută la intervale de cateva zile.

Dozele zilnice de pană la 3,5 mg glibenclamidă (2 comprimate Glibenclamidă Arena 1,75 mg sau un comprimat Glibenclamidă Arena 3,5 mg) pot fi administrate o singură dată, dimineaţa, la micul dejun, cu puţin lichid.

Dozele mai mari se vor diviza in două prize, dimineaţa şi seara, administrate inainte de mese.

Pentru tratamentul de intreţinere doza zilnică maximă recomandată este de 15 mg glibenclamidă, repartizată in 2-3 prize, inaintea meselor principale.

Pacien ţ i cu risc

Persoane cu vârstă mai mare de 65 ani

Se recomandă iniţierea tratamentului cu o doză de 1,75 mg glibenclamidă pe zi. Această doză poate fi crescută progresiv pană la echilibrarea satisfăcătoare a glicemiei, cu respectarea unui interval minim de 7 zile intre creşterea dozei şi monitorizarea glicemiei;

Alţi pacienţi cu risc: la cei denutriţi sau cu alterarea marcată a stării generale, la cei cu aport caloric neregulat, în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice

Se recomandă iniţierea tratamentului cu doza cea mai mică posibil şi intervalul de creştere se va respecta cu stricteţe, pentru a evita hipoglicemia.

Pacienţii care primesc alte antidiabetice orale

Ca şi pentru celelalte sulfamide antidiabetice, acest medicament poate inlocui alt tratament antidiabetic, fără a fi necesară o perioadă de pauză. Atunci cand se inlocuieşte o sulfamidă antidiabetică cu timp de injumătăţire plasmatică mai lung cu acest medicament, pacienţii trebuie urmăriţi atent (timp de câteva săptămani) pentru a evita episoadele hipoglicemice.

In cazul omiterii unei doze, aceasta poate fi administrată intr-un interval de 1-2 ore de la ora la care trebuia administrată, fără a creşte doza următoare.

In cazul omiterii dozei de dimineaţă, aceasta va fi administrată la masa de prânz.

Hipersensibilitate la glibenclamidă, la alţi derivaţi de sulfoniluree sau sulfonamide sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1;

Diabet insulino-dependent, in particular diabet zaharat juvenil, decompensare metabolică cu cetoacidoză, precomă diabetică;

Insuficienţă hepatică sau renală severă;

Tulburări hematologice;

Porfirii;

Sarcină şi alăptare.

Tratamentul cu medicamente cu efect de scădere a glicemiei şi, in mod special, trecerea de la un tip de medicamente antidiabetice la altul, trebuie monitorizate de către medic. Pacienţii trebuie să respecte strict recomandările medicului in ceea ce priveşte doza, modul de administrare precum şi regimul dietetic şi activitatea fizică concomitente.

Investigaţiile diagnostice de rutină (glicemie a jeun şi postprandială, HbA1c) trebuie efectuate periodic.

Trebuie luat in considerare posibilul debut al reacţiilor de tip disulfiram după ingestia de alcool etilic.

In caz de traumatism, intervenţii chirurgicale, boli infecţioase, boli febrile, poate fi necesară instituirea temporară a tratamentului cu insulină, pentru a menţine un control metabolic adecvat.

Hipoglicemia poate să apară in cazul folosirii sulfamidelor antidiabetice, putand fi severă şi prelungită, necesitand cateva zile de spitalizare. Este necesară o selecţie a pacienţilor, cu o informare clară a acestora pentru a evita hipoglicemia.

Tratamentul trebuie iniţiat doar in cazul in care pacientul respectă un program riguros al meselor (incluzand micul dejun). Este important ca aportul de carbohidraţi să fie regulat, deoarece riscul de hipoglicemie creşte in cazul unui program neregulat al meselor sau al unui aport insuficient sau neechilibrat de carbohidraţi.

Hipoglicemia este mai probabil să apară in cazul unui aport alimentar hipocaloric, după exerciţii fizice prelungite sau intense, după consumul de alcool etilic sau in timpul administrării concomitente cu alte medicamente cu efect hipoglicemiant.

Simptomele hipoglicemiei sunt: cefalee, senzaţie de foame, greaţă, fatigabilitate, insomnie, depresie, confuzie, dificultăţi in vorbire, tulburări oculare, tremor, paralizie şi parestezii, ameţeli, delir, convulsii, somnolenţă, pierderea conştienţei şi bradicardie. Datorită hipoglicemiei pot să apară: transpiraţii, anxietate, tahicardie, hipertensiune arterială, palpitaţii, angină pectorală şi aritmii cardiace.

Ultimele simptome pot fi absente atunci cand hipoglicemia se instalează progresiv, in cazul neuropatiei autonome sau la pacienţii la care se administrează medicamente blocante beta-adrenergice, clonidină, rezerpină, guanetidină sau alte simpatomimetice. Pacienţii trebuie instruiţi să recunoască simptomele de hipoglicemie şi, in cazul apariţiei acestora, să se adreseze imediat medicului.

Factorii care favorizează apariţia hipoglicemiei:

consum simultan de alcool etilic, in special in timpul mesei refuz sau incapacitate a pacientului de a coopera (mai frecvent la varstnici) malnutriţie, mese neregulate sau omise, perioade de repaus alimentar sau modificarea dietei discrepanţă intre activitatea fizică şi aportul de carbohidraţi insuficienţă renală insuficienţă hepatică severă supradozaj cu Glibenclamid Arena anumite tulburări endocrine: insuficienţă tiroidiană, insuficienţă hipofizară sau insuficienţă a glandei suprarenale administrare concomitentă cu anumite medicamente (vezi pct. 4.5).

Simptomele de hipoglicemie moderată, fără pierderea conştienţei sau fără manifestări neurologice trebuie corectate prin administrare imediată de zahăr. Trebuie instituite ajustarea dozelor şi/sau modificări ale programului meselor.

Reacţiile hipoglicemice severe cum sunt coma, convulsiile şi alte semne neurologice constituie o urgenţă medicală şi din momentul suspectării sau diagnosticării hipoglicemiei necesită tratament de urgenţă cu glucoză administrată intravenos.

Trebuie explicate pacientului şi familiei acestuia riscul apariţiei hipoglicemiei, simptomele şi tratamentul acesteia, precum şi afecţiunile predispozante.

Insuficienţă renală şi/sau insuficienţă hepatica.

Farmacocinetica şi/sau farmacodinamia glibenclamidei pot fi modificate la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală severă. Dacă la aceşti pacienţi apare hipoglicemie, aceasta poate fi de durată şi trebuie iniţiat un tratament corespunzător.

Se impune precauţie in cazul unei afecţiuni renale (de exemplu la iniţierea terapiei cu medicamente antihipertensive, diuretice sau antiinflamatoare nesteroidiene).

La pacienţii cu deficit de G6PD tratamentul cu derivaţi de sulfoniluree poate duce la agravarea anemiei hemolitice. La aceşti pacienţi glibenclamida trebuie administrată cu precauţie şi trebuie luată in considerare o terapie alternativă.

Eficacitatea antidiabeticelor orale (inclusiv a glibenclamidei) de a scădea glicemia pană la nivelul dorit se reduce la unii pacienţi după tratamente de lungă durată; acest fenomen poate fi produs prin agravarea diabetului zaharat sau prin scăderea răspunsului la tratament. Acest proces este cunoscut sub numele de eşec secundar şi trebuie diferenţiat de eşecul primar. In această situaţie sunt necesare adaptarea dozei şi modificarea regimului alimentar.

Se recomandă monitorizarea periodică a glicemiei şi glicozuriei, a funcţiei hepatice şi a tabloului sanguin (indeosebi numărătoarea de leucocite şi trombocite), putand fi utilă şi determinarea hemoglobinei glicozilate.

La toţi pacienţii se impune o dietă cu o distribuţie adecvată a hidraţilor de carbon pe parcursul zilei şi efectuarea unui program regulat de exerciţii fizice. Pacienţii supraponderali trebuie să-şi continue dieta hipocalorică.

Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Este contraindicată administrarea concomitentă cu miconazol (administrare sistemică sau gel bucofaringian): intensifică efectul de scădere a glicemiei, cu posibilitatea apariţiei simptomelor de hipoglicemie care pot evolua pană la instalarea comei.

Nu este recomandată administrarea concomitentă cu desmopresină: determină scăderea efectului antidiuretic.

Nu este recomandată administrarea concomitentă cu alcool etilic: poate determina hipoglicemii severe. Au fost raportate efecte de tip disulfiram pentru clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă, tolbutamidă. De asemenea, poate determina inhibarea reacţiilor de compensare, care poate favoriza apariţia comei. Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic sau administrarea concomitentă de medicamente care conţin alcool etilic.

fenilbutazonă şi derivaţi de fenilbutazonă (administrare sistemică): creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor (prin deplasarea sulfonilureelor de pe situsurile de legare de proteinele plasmatice şi/sau scăderea eliminării lor). Se recomandă utilizarea unui alt antiinflamator, cu interacţiuni mai puţine sau prevenirea pacienţilor şi iniţierea automonitorizării glicemiei; dacă este cazul, pe parcursul tratamentului cu antiinflamator şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

danazol: in cazul in care administrarea concomitentă nu poate fi evitată, in timpul tratamentului cu danazol şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

blocante beta adrenergice: maschează unele dintre simptomele hipoglicemiei cum sunt palpitaţiile şi tahicardia. Cele mai multe blocante beta-adrenergice neselective cresc incidenţa şi severitatea episoadelor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să işi monitorizeze glicemia, mai ales la inceputul tratamentului.

fluconazol: determină prelungirea timpului de injumătăţire plasmatică al derivatului de sulfoniluree, cu eventuala apariţie a manifestărilor de hipoglicemie. Pacienţii trebuie avertizaţi să işi monitorizeze glicemia. In timpul administrării de fluconazol şi după intreruperea tratamentului, se recomandă ajustarea dozelor de antidiabetic.

inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei: la pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează derivaţi de sulfoniluree, utilizarea inhibitorilor de enzimă de conversie a angiotensinei poate determina creşterea efectului de scădere a glicemiei, prin favorizarea toleranţei la glucoză. Se recomandă automonitorizarea glicemiei.

Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi crescut in cazul administrării concomitente cu:

dicumarol şi derivaţii lui inhibitori de monoamonooxidază (IMAO) sulfonamide cloramfenicol ciclofosfamidă probenecid feniramidol salicilaţi sulfinpirazonă perhexilină

Efectul de scădere a glicemiei determinat de derivaţii de sulfoniluree poate fi scăzut in cazul administrării concomitente cu:

adrenalină contraceptive orale barbiturice

Sunt necesare m ă suri de precau ţ ie în cazul administr ă rii concomitente cu clorpromazină: administrarea concomitentă de clorpromazină in doze mari (> 100 mg pe zi), determină creşterea glicemiei (prin scăderea eliberării de insulină). Dacă este posibil, pe parcursul tratamentului cu neuroleptic şi după terminarea acestuia, se ajustează doza de antidiabetic.

corticosteroizi (glucocorticoizi) şi tetracosactid (administrare sistemică şi locală): determină creşterea glicemiei, asociată uneori cu cetoză (glucocorticoizii scad toleranţa la hidraţii de carbon). Dacă este posibil, se instituie tratamentul cu insulină.

antagonişti β2 adrenergici: determină creşterea glicemiei.

Riscuri legate de diabetul zaharat

Diabetul zaharat (gestaţional sau permanent) care nu poate fi menţinut sub control terapeutic duce la creşterea incidenţei anomaliilor congenitale şi a mortalităţii perinatale. Diabetul zaharat trebuie ţinut sub control pe toată durata sarcinii, pentru a reduce riscul apariţiei anomaliilor congenitale.

Studiile efectuate la animale nu au demonstrat existenţa unui risc teratogen. In absenţa efectului teratogen la animale, nu este de aşteptat un efect malformativ la om. Pană in prezent, substanţele responsabile de malformaţii la om, au fost teratogene la animale la cel puţin 2 specii, in studii controlate. In practica clinică, pană in prezent nu există date relevante care să permită evaluarea potenţialului teratogen sau a fetotoxicităţii determinate de glibenclamidă, atunci cand aceasta este administrată in timpul sarcinii.

Controlul adecvat al glicemiei permite dezvoltare normală a sarcinii. Pentru aceasta, este necesară administrarea insulinei, indiferent de tipul diabetului zaharat. La femeile cu diabet zaharat preexistent care intenţionează să devină sau sunt gravide este necesară inlocuirea tratamentului oral cu insulină, imediat după instalarea sarcinii.

Administrarea prealabilă a glibenclamidei nu impune intreruperea sarcinii, dar face necesară o supraveghere pre-natală atentă şi orientată.

Se recomandă supravegherea glicemiei nou-născutului in perioada neo-natală.

Al ă ptare

La om, luand in considerare lipsa datelor cu privire la excreţia glibenclamidei in laptele matern şi ţinand cont de riscurile hipoglicemiei la sugar, acest medicament este contraindicat in timpul alăptării.

Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la posibila apariţie a episoadelor de hipoglicemie. De asemenea, pacienţii trebuie informaţi asupra simptomelor de hipoglicemie şi trebuie sfătuiţi să fie precauţi cand conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi ordonate in funcţie de frecvenţă.

Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: Foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100); rare (≥ 1/10000 şi <1/1000); foarte rare (< /10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

In cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate in ordinea descrescătoare a gravităţii.

De obicei medicamentul este bine tolerat. In cursul studiilor clinice şi după punerea pe piaţă a medicamentului, s-au identificat următoarele reacţii adverse:

Rare: leucopenie, trombocitopenie.

Foarte rare: agranulocitoză, anemie hemolitică, aplazie medulară, pancitopenie.

Mai puţin frecvente: porfirie

Rare: hipoglicemie

Hipoglicemia poate să apară, in special la persoanele debilitate, varstnici, in caz de efort fizic intens, dietă neregulată sau consum concomitent de alcool etilic, disfuncţie hepatică şi/sau renală (vezi, de asemenea, pct. 4.4 și 4.9).

In cazul consumului concomitent de alcool etilic s-au raportat reacţii de tip disulfiram.

Frecvente: greaţă, vărsături, diaree, dureri epigastrice şi pierderea apetitului alimentar.

Cu frecvenţă necunoscută: creșterea enzimelor hepatice cu risc de hepatită citolitică sau icter colestatic, ce necesită intreruperea tratamentului.

Rare: prurit, urticarie, erupții maculo-papulare

Foarte rare: fotosensibilizare, vasculie alergice, eritem polimorf, dermatită exfoliativă.

Mai puţin frecvente: creşteri mici pană la moderate ale uremiei şi creatininemiei.

Foarte rare: hiponatremie.

Supradozajul sulfamidelor poate produce hipoglicemie.

Simptomele moderate de hipoglicemie (fără pierderea conştienţei sau semne neurologice) trebuie corectate prin aport de glucide, adaptarea dozei şi/sau modificarea regimului alimentar. Medicul trebuie să supravegheze atent pacientul pană la dispariţia oricărui pericol.

Sunt posibile episoade hipoglicemice severe cu comă, convulsii sau alte tulburări neurologice severe; acestea constituie o urgenţă medicală, necesitand tratament imediat in spital.

Tratamentul constă in prevenirea absorbţiei prin inducerea vărsăturilor şi administrarea de apă cu carbon activ (absorbant) şi sulfat de sodiu (laxativ).

In cazul supradozării cu cantităţi mari se recomandă lavaj gastric, urmat de administrarea de carbon activ şi sulfat de sodiu.

Dacă se diagnostichează sau se suspectează coma hipoglicemică, se injectează intravenos rapid soluţie concentrată de glucoză (50%). In continuare, se perfuzează intravenos soluţie de glucoză 10%, astfel incat glicemia să fie menţinută la valori mai mari de 100 mg/dl.

Pacientul trebuie urmărit atent cel puţin 48 ore, apoi medicul va decide dacă este necesară supraveghere suplimentară.

Nu se va utiliza glucagonul, deoarece poate să reapară hipoglicemia prin hipersecreţie secundară de insulină.

Clearance-ul plasmatic al glibenclamidei poate fi scăzut la pacienţii cu afectare hepatică.

Dializa nu este utilă, deoarece glibenclamida se leagă in proporţie mare de proteinele plasmatice.

Grupa farmacoterapeutică: antidiabetice orale, sulfonamide, derivaţi de uree, codul ATC: A10BB01.

Glibenclamida este un derivat de sulfoniluree de generaţia a 2-a, activ la concentraţii plasmatice mici şi cu timp de injumătăţire plasmatică mic. Glibenclamida determină scăderea bruscă a valorilor glicemiei prin stimularea eliberării de insulină din pancreas. Acest efect depinde de prezenţa celulelor beta funcţionale la nivelul insulelor Langerhans din pancreas. Stimularea secreţiei postprandiale de insulină are o importanţă majoră. Administrarea de glibenclamidă la pacienţii cu diabet zaharat induce creşterea răspunsului postprandial al secreţiei de insulină.

Creşterea răspunsului posprandial al secreţiei de insulină şi peptid C persistă cel puţin 6 luni de la iniţierea tratamentului.

Glibenclamida se absoarbe din tractul gastro-intestinal in proporţie de 84%.

Glibenclamida se leagă in proporţie mare de albuminele plasmatice (97%), fapt care determină unele dintre interacţiunile medicamentoase.

Glibenclamida este metabolizată complet la nivel hepatic, in 2 metaboliţi. Insuficienţa hepatică scade metabolizarea hepatică a glibenclamidei, incetinind in proporţie mare eliminarea acesteia.

Glinbenclamida este excretată sub formă de metaboliţi prin bilă (60%) şi prin urină (40%), eliminarea fiind completă după 45-72 ore. Timpul terminal de injumătăţire plasmatică prin eliminare este de 4-11 ore.

Excreţia biliară a metaboliţilor creşte în caz de insuficienţă renală proporţional cu severitatea acesteia, până când clearance-ul creatininei ajunge la 30 ml/min. Astfel, eliminarea glibenclamidei nu este afectată de insuficienţa renală atat timp cat clearance-ul creatininei nu scade sub 30 ml/min.

Nu sunt disponibile date.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină pH 102

Amidon de porumb

Povidonă K30

Talc

Acid stearic.

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate.

Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a cate 10 comprimate

Cutie cu un flacon din PEÎD, închis cu dop cu compensator din PEJD cu 100 comprimate

Fără cerințe speciale.

Arena Group S.A.

Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, cod 024022, sector 2, Bucureşti, România

12120/2019/01-02-03 12121/2019/01-02-03

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Iunie 2019

Iunie 2019