FROMILID 125mg / 5ml granule suspensie orală prospect medicament

Fromilid 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

5 ml suspensie orală (o seringă dozatoare) conţin claritromicină 125 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: zahăr 1650,30 mg şi ulei de ricin 11,45 mg per 5 ml suspensie orală.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Granule pentru suspensie orală

Granule fine de culoare albă până la aproape albă, neuniforme ca dimensiune, cu miros de banane.

După reconstituire: suspensie de culoare alb-gălbuie, cu miros de banane.

Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la claritromicină ale căilor respiratorii superioare (angină, otită medie, sinuzită acută), căilor respiratorii inferioare (bronşită acută bacteriană, exacerbări ale bronşitei cronice, pneumonie şi pneumonie atipică), infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi.

Tratamentul infecţiilor cu micobacterii (M. avium, M. leprae), precum şi prevenirea diseminării acestor infecţii la pacienţii cu SIDA.

Eradicarea infecţiei cu H. pylori la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal (întotdeauna în asociere în cadrul terapiei triple).

Fromilid granule pentru suspensie orală este indicat la copiii cu vârsta de 6 luni până la 12 ani.

Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Adulţi şi adolescenţi: doza uzuală este de 250 mg claritromicină, administrată oral la intervale de 12 ore.

Pentru tratamentul sinuzitei, al infecţiilor severe şi în cazul în care agentul patogen este Haemophilus influenzae, se administrează oral câte 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore.

Pentru eradicarea infecţiei cu H. pylori, se recomandă 250 - 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi, de regulă timp de 7 zile, în asociere, în cadrul terapiei triple.

La copiii cu vârsta sub 12 ani se recomandă, de obicei, o doză de 15 mg/kg şi zi, administrată în două prize. După administrarea suspensiei orale, copiii vor bea puţin lichid. Suspensia orală conţine granule mici, care nu trebuie zdrobite, deoarece conţinutul este amar.

În ambalaj este ataşată o seringă pentru administrarea suspensiei orale. O seringă plină conţine 5 ml suspensie, care corespunde la 125 mg claritromicină.

La copii, dozele depind de greutatea corporală. Tabelul de mai jos indică această corespondenţă.

Greutatea Doza în ml suspensie orală Doza în mg corporală a 125 mg/5 ml (seringă) copilului 33 kg 10 ml de 2 ori pe zi (2) 250 mg 24 kg 7,5 ml de 2 ori pe zi (1½) 187,5 mg 16 kg 5 ml de 2 ori pe zi (1) 125 mg 8 kg 2,5 ml de 2 ori pe zi (½) 62,5 mg

Durata obişnuită a tratamentului este de 5 până la 10 zile, în funcţie de agentul patogen implicat şi de gravitatea afecţiunii.

Pentru tratamentul şi prevenirea diseminării infecţiei cu micobacterii se recomandă administrarea orală a 500 mg claritromicină la intervale de 12 ore. La nevoie, doza poate fi crescută. Doza maximă este de 2 g claritromicină pe zi. La copii se administrează 15 mg/kg, în doză prize pe zi. Doza maximă la copii este de 1 g claritromicină pe zi. Tratamentul infecţiei cu micobacterii este de lungă durată.

În caz de insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, dacă funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozei.

La pacienții cu insuficienţă renală, cu clearance-ul creatininei sub 30 ml/min, se recomandă reducerea dozei la jumătate adică 250 mg o dată pe zi, sau 250 mg de două ori pe zi în infecţiile mai severe. La aceşti pacienţi, tratamentul nu trebuie continuat mai mult de 14 zile. Comprimatele cu eliberare prelungită de claritromicină 500 mg nu pot fi divizate în jumătăţi egale, de aceea nu pot fi utilizate în doze mai scăzute la aceasă grupă de pacienţi (vezi pct. 4.3).

Prepararea suspensiei

Se utilizează 42 ml apă fiartă şi răcită. Se adaugă aproximativ jumătate din volumul de apă şi se agită; se adaugă restul de apă, până la linia marcată pe sticlă, după care se agită din nou. După utilizare, seringa dozatoare va fi spălată cu apă.

Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Administrarea concomitentă de claritromicină şi a oricărora dintre următoarele medicamente este contraindicată: astemizol, cisapridă, pimozidă şi terfenadină deoarece acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi la aritmii cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor (vezi pct. 4.5).

Claritromicina nu trebuie administrată la pacienţii cu antecedente de interval QT prelungit (prelungire diagnosticată a intervalului QT, congenitală sau dobândită) sau de aritmii ventriculare cardiace, inclusiv torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5).

Administrarea în asociere cu inhibitori ai HMG CoA reductazei (statine) care sunt metabolizate extensive prin intermediul CYP3A4 (lovastatină sau simvastatină), datorită riscului crescut de apariţie a miopatiei, inclusiv rabdomioliză (vezi pct. 4.4).

Similar altor inhibitori puternici ai CYP3A4, claritromicina nu trebuie utilizată în asociere cu colchicina.

Claritromicina nu trebuie administrată pacienţilor cu hipokaliemie (risc de alungire a intervalului

QT).

Administrarea concomitentă cu ticagrelor sau ranolazină este contraindicată.

Deoarece metabolizarea are loc în principal la nivel hepatic, medicamentul nu trebuie utilizat în insuficienţă hepatică gravă.

Claritromicina nu trebuie administrată la pacienţii care utilizează concomitent terfenadină, cisapridă, pimozidă, astemizol sau alcaloizi de ergot (dihidroergotamină, ergotamină).

Există rezistenţă încrucişată între antibioticele macrolidice.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, dacă funcţia renală este normală, nu sunt necesare modificări ale dozelor. La pacienţii cu insuficienţă renală severă dozele trebuie micşorate sau se va creşte intervalul dintre doze.

Administrare claritromicinei trebuie evitată la pacienţii cu porfirie.

Tratamentul cu antibiotice afectează flora intestinală normală, de aceea se poate produce suprainfectarea cu microorganisme rezistente. În caz de diaree severă şi persistentă, care poate fi un indiciu al apariţiei colitei pseudomembranoase, tratamentul trebuie întrerupt şi vor fi instituite măsurile terapeutice necesare.

Repolarizarea cardiacă prelungită și intervalul QT prelungit conferind un risc de a dezvolta aritmii cardiace și torsada vârfurilor, au fost observate la tratamentul cu macrolide, inclusiv claritromicină (vezi pct 4.8). Prin urmare, deoarece următoarele situații pot duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor), claritromicina trebuie utilizată cu prudență la următorii pacienți;

- Pacienţii cu boală coronariană, insuficienţă cardiacă severă, tulburări de conducere sau bradicardie relevantă clinic.

- Pacienții cu tulburări electrolitice, cum este hipomagneziemie. Claritromicina nu trebuie administrată la pacienţii cu hipokaliemie (vezi pct 4.3).

- Pacienții la care s-au administrat concomitent alte medicamente asociate cu prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.5).

- Administrarea concomitentă de claritromicină cu astemizol, cisapridă, pimozidă și terfendină este contraindicată (vezi pct 4.3).

- Claritromicina nu trebuie utilizată la pacienţii cu prelungirea intervalului QT congenitală sau dobândită documentată sau cu antecedente de aritmii ventriculare (vezi pct. 4.3).

Medicamente antidiabetice orale/Insulină

Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu antidiabetice orale (cum sunt sulfonilureele) şi/sau insulină poate determina hipoglicemie semnificativă. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct. 4.5).

Inhibitori ai HMG-CoA reductazei (statine)

Este contraindicată utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină (vezi pct. 4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de CYP3A4 şi tratamentul simultan cu claritromicină le creşte acestora concentraţia plasmatică, ceea ce conduce la creşterea riscului de miopatie, inclusiv de rabdomioliză. În cazul pacienţilor căror li s-a adiminstrat concomitent claritromicină şi aceste statine, au existat raportări de rabdomioliză. Dacă tratamentul cu claritromicină nu poate fi evitat, terapia cu lovastatină sau simvastatină trebuie suspendată pe durata curei de tratament.

Trebuie manifestată prudenţă când se prescrie claritromicina împreună cu alte statine. În situaţiile în care utilizarea concomitentă a claritromicinei şi a statinelor nu poate fi evitată, se recomandă prescrierea celei mai mici doze disponibile de statină. Poate fi luată în considerare utilizarea unei statine a cărei metabolizare nu se face la nivelul izoenzimei CYP3A (de exemplu fluvastatină) (vezi pct. 4.5). Pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte apariţia semnelor şi simptomelor miopatiei.

Claritromicina este metabolizată la nivel hepatic, unde poate inhiba acţiunea enzimelor complexului citocrom P-450. Concentraţiile plasmatice ale medicamentelor metabolizate prin acest sistem pot creşte în timpul tratamentului concomitent cu claritromicină, putând să apară reacţii adverse. Ca urmare, terfenadina, cisaprida, pimozida şi astemizolul nu trebuie administrate concomitent cu claritromicină. În perioada după punerea pe piaţă s-a demonstrat că administrarea concomitentă cu claritromicina a acestor medicamente poate prelungi intervalul QT, produce tahicardie ventriculară, fibrilaţii ventriculare şi torsada vârfurilor.

În cazul în care pacientul necesită administrarea concomitentă a altor medicamente pe o perioadă mai lungă de timp, se recomandă determinarea concentraţiilor plasmatice ale acestora, dacă este posibil, şi, la nevoie, ajustarea dozelor. Aceste medicamente sunt: teofilină, digoxină, disopiramidă, triazolam, valproat, midazolam, carbamazepină şi fenitoină, alcaloizi de ergot, ciclosporină, tacrolimus, rifabutină şi itraconazol.

Utilizarea concomitentă de claritromicină şi medicamente care reduc nivelele plasmatice ale concentraţiilor de colesterol şi ale altor lipide (lovastatină şi simvastatină) poate determina apariţia mialgiei şi miopatiei, care poate duce la rabdomioliză. De aceea, nu se recomandă utilizarea acestor medicamente concomitent cu claritromicina.

Timpul de protrombină trebuie determinat periodic la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi warfarină sau alte anticoagulante orale.

Administrarea concomitentă de claritromicină şi zidovudină determină reducerea absorbţiei antiviralului.

Administrarea concomitentă de claritromicină şi ritonavir determină creşterea semnificativă (până la 77%) a ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) a claritromicinei, în timp ce ASC a metabolitului său, 14-hidroxiclaritromicină, este micşorată semnificativ (cu până la 100%).

În cazul în care funcţia renală este normală, nu este necesară ajustarea dozelor atunci când se administrează concomitent cele două medicamente. În insuficienţa renală uşoară, atunci când clearance-ul creatininei este sub 60 ml/min (1 ml/s), se administrează jumătate din doza uzuală, iar dacă clearance-ul creatininei este sub 30 ml/min (0,5 ml/s), se administrează un sfert din doza uzuală.

Interacţiunile mediate de CYP3A

Următoarele medicamente sau clase de medicamente sunt cunoscute sau suspectate a fi metabolizate de către acelaşi izoenzimă CYP3A: alprazolam, astemizol, carbamazepină, cilostazol, cisapridă, ciclosporină, disopiramidă, alcaloizi de ergot, lovastatină, metilprednisolon, midazolam, omeprazol, anticoagulante orale (de exemplu warfarină, vezi pct. 4.4), antipsihotice atipice (de exemplu quetiapină), pimozidă, chinidină, rifabutină, sildenafil, simvastatină, sirolimus, tacrolimus, terfenadină, triazolam şi vinblastină, dar această listă nu este cuprinzătoare.

Medicamentele care interacţionează prin mecanisme similare dar prin alte izoenzime în sistemul citocromului P450 includ fenitoina, teofilina şi valproat.

Colchicina este substrat atât pentru izoenzima CYP3A cât şi pentru transportorul de eflux, glicoproteina-P (gpP). Atunci când se administrează concomitent claritromicină şi colchicină, inhibarea gpP şi/CYP3A de către claritromicină poate duce la creşterea expunerii la colchicină.

Pacienţi trebuie monitorizaţi pentru simptomele clinice ale toxicităţii colchicinei (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Etavirină

Expunerea la claritromicină a fost scăzută de etavirină; cu toate acestea, concentraţiile de metabolit activ, 14-OH-claritromicină, au fost crescute. Întrucât 14-OH-claritromicina are o activitate redusă asupra compexului Mycobacterium avium (MAC), activitatea totală împotriva acestui patogen poate fi alterată; ca urmare, trebuie luată în considerare alternative la claritromicină pentru tratamentul MAC.

Medicamente antidiabetice orale/Insulină

Împreună cu anumite medicamente hipoglicemiante, cum sunt nateglinida şi repaglinida, poate fi implicată inhibiţia enzimei CYP3A de către claritromicină şi poate cauza hipoglicemie atunci când sunt utilizate concomitent. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei.

Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a claritromicinei cu alte medicamente ototoxice, în special aminoglicozide (vezi pct. 4.4).

Blocante ale canalelor de calciu

Se recomandă precauţie în ceea ce priveşte administrarea concomitentă de claritromicină şi blocante ale canalelor de calciu metabolizate de către CYP3A4 (de exemplu, verapamil, amlodipină, diltiazem) datorită riscului de hipotensiune arterială. Concentraţiile plasmatice de claritromicină precum şi cele ale blocantelor canalelor de calciu pot creşte datorită interacţiunii. La pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi verapamil s-au observat hipotensiune arterială, bradiaritmie şi acidoză lactică.

Nu există suficiente date privind utilizarea claritromicinei în sarcină.

Studiile la animale sunt insuficiente pentru stabilirea efectelor asupra evoluţiei sarcinii şi dezvoltării embriofetale, naşterii şi dezvoltării post-natale.

La om riscul potenţial este necunoscut.

Fromilid poate fi administrat femeilor însărcinate numai dacă este absolut necesar şi după evaluarea atentă a raportului risc potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern.

Siguranţa utilizării claritromicinei în timpul alăptării nu a fost stabilită. În timpul tratamentului cu claritromicină trebuie întreruptă alăptarea.

Fromilid nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Sisteme şi Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență organe ≥1/100 şi frecvente necunoscută <1/10 ≥1/1000 şi <1/100

Infecţii şi utilizarea infestări prelungită poate determina o dezvoltare exagerată a bacteriilor rezistente şi a fungilor (candidoze)

Tulburări leucopenie Leuco- hematologice trombocitopenie şi limfatice

Tulburări Insomnie Anxietate, tulburări psihice nervozitate psihotice, stare confuzională, depersonalizare, depresie, dezorientare, halucinaţii, coşmaruri

Tulburări ale cefalee, disosmie, vertij, ameţeli, sistemului disgeuzie anosmie şi parestezii, nervos ageuzie insomnie şi convulsii

Tulburări tinitus hipoacuzie acustice şi tranzitorie vestibulare

Tulburări Stop torsada vârfurilor, cardiace cardiac, tahicardie fibrilaţie ventriculară, atrială, fibrilație interval QT ventriculară prelungit pe elctrocardiogramă, extrasistole, palpitaţii

Tulburări dispnee, edem respiratorii, glotic (simptome toracice şi ale reacţiei de mediastinale hipersensibilitate)

Tulburări greaţă, stomatită, decolorare pancreatită, colită gastro- dispepsie, glosită tranzitorie pseudomembranointestinale durere linguală şi asă abdomina dentară l ă, vărsături, diaree

Tulburări icter în mod hepatobiliare colestatic, exceptionalla hepatită pacienţii cu o afecţiune severă de fond şi tratamente concomitente cu alte medicamente, a fost raportată insuficienţă hepatică şi deces

Afecţiuni Erupţie urticarie sindrom Stevens- cutanate şi cutanată Johnson, ale ţesutului tranzitorie necroliză toxică subcutanat epidermică (sindrom Lyell)

Tulburări artralgie şi agravarea musculo- mialgie miasteniei gravis scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări nefrită renale şi ale interstiţială, căilor urinare insuficienţă renală

Tulburări reacţie generale şi la anafilactică (edem nivelul facial, angioedem, locului de dispnee, şoc) administrare

Investigaţii creşterea creşterea trombocito hipoglicemie la diagnostice uremiei transaminaz penie, pacienţii cărora li elor, leucopenie, se administrează fosfatazei neutropenie medicamente alcaline, hipoglicemiante bilirubinemiei, creatininemiei şi prelungirea timpului de protrombină

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Rapoartele arată că ingerarea unor cantităţi mari de claritromicină poate produce manifestări gastro-intestinale.

În caz de supradozaj se recomandă lavaj gastric şi instituirea tratamentului de susţinere a funcţiilor vitale. Similar altor macrolide, nu este de aşteptat ca hemodializa sau dializa peritoneală să scadă semnificativ concentraţia plasmatică de claritromicină.

Grupa farmacoterapeutică: macrolide, lincosamide şi streptogramine, codul ATC: J01FA09.

Claritromicina este un antibiotic macrolidic, derivat semisintetic al eritromicinei. Macrolidele se leagă reversibil de situsul P al subunităţii ribozomale 50 S şi inhibă sinteza proteică. Blochează funcţia celulară normală.

Din cauza diferenţelor structurale, legarea de ribozomii celulelor eucariote este împiedicată, ceea ce reprezintă probabil cauza toxicităţii foarte mici a macrolidelor la om.

La anumite bacterii, cloramfenicolul şi lincosamidele intră în competiţie cu macrolidele pentru legarea la nivelului situsului P, având acţiune antagonistă.

Pe lângă claritromicină, metabolitul său, 14-hidroxiclaritromicină, prezintă eficacitate clinică: este de două ori mai eficace împotriva Haemophilus influenzae decât claritromicina.

Acţiunea principală a macrolidelor este bacteriostatică. Totuşi, acţiunea lor depinde de doza de antibiotic macrolidic, numărul de bacterii prezente şi faza ciclului bacterian în momentul administrării antibioticului. Similar altor macrolide, claritromicina are şi acţiune bactericidă. Are efect bactericid asupra S. pyogenes, S. pneumoniae şi M. catarrhalis. Studiile cu eritromicină de până acum au demonstrat că cel mai bun indicator pentru predicţia eficacităţii macrolidelor este timpul în care concentraţia antibioticului se menţine peste CMI (concentraţia minimă inhibitorie).

Eficacitate antibacteriană

Claritromicina are acţiune bacteriostatică şi bactericidă pe numeroase bacterii gram-pozitiv şi gram-negativ cu importanţă clinică, cum sunt bacterii aerobe, anaerobe sau facultativ anaerobe, alte bacterii (micoplasme, ureaplasme, chlamidii, legionele) şi micobacterii atipice.

Tabelul 1. Bacterii sensibile la claritromicină

Bacterii aerobe gram- Bacterii aerobe gram-negative Bacterii anaerobe pozitive

Streptococcus pyogenes Haemophilus influenzae Bacterii Gram-pozitive

Streptococcus Moraxella catarrhalis Eubacterium spp. pneumoniae

S. aureus sensibil la Legionella pneumophila Clostridium meticilină perfringens

Streptococcus Neisseria gonorrhoeae Peptococcus spp. agalactiae Neisseria meningitidis

Streptococcus viridans Helicobacter pylori Peptostreptococcus spp.

Corynebacterium spp. Campylobacter jejuni Propionibacterium acnes

Listeria monocytogenes Bordetella pertussis

Bacillus spp. Pasteurella multocida Bacterii Gram-negative Bacteroides spp. Bacteroides fragilis Prevotella melaninogenica

Chlamydia pneumoniae Mycobacterium avium complex

Chlamydia trachomatis Mycobacterium fortuitum

Mycoplasma pneumoniae Mycobacterium chelonae

Ureaplasma urealyticum Mycobacterium kansasii

Borrelia burgdorferi Mycobacterium xenopi

Toxoplasma gondii Mycobacterium leprae

Pentru determinarea sensibilităţii bacteriene la claritromicină se foloseşte o procedură standard (NCCLS), bazată pe metoda diluţiei. Un microorganism este sensibil la claritromicină dacă CMI este ≤2 μg/ml, are sensibilitate medie dacă CMI este 4 µg/ml şi este rezistent dacă CMI este ≥8 μg/ml.

Pentru streptococi, inclusiv Streptococcus pneumoniae, limita sensibilităţii este CMI ≤0,25 µg/ml , iar limita rezistenţei este CMI ≥1,0 µg/ml. H. influenzae se consideră a fi sensibil dacă CMI este ≤8 μg/ml şi rezistent, dacă CMI este ≥32 µg/ml.

În anul 2004, Sistemul European de Monitorizare al Rezistenţei Antimicrobiene (European

Antimicrobial Resistance Surveillance System - EARSS), la care participă 28 ţări, a publicat date despre rezistenţa tulpinilor invazive de Streptococcus pneumoniae în perioada 1999-2002. Rezistenţa totală a pneumococilor la penicilină a fost de 10%, la eritromicină de 17%, iar 6% dintre pneumococi au fost rezistenţi la ambele antibiotice, penicilină şi eritromicină. Rezistenţa la penicilină şi eritromicină a fost mai mare în ţările Europei de Sud, în special în Spania şi Franţa, unde s-a înregistrat o proporţie mai mare de 25%.

Claritromicina este stabilă în mediul acid gastric. Biodisponibilitatea după administrare orală este de aproximativ 55%. Alimentele pot încetini absorbţia, dar nu afectează semnificativ biodisponibilitatea claritromicinei. Aproximativ 20% din claritromicină se metabolizează rapid în 14-hidroxiclaritromicină, care are efect biologic similar cu claritromicina. La voluntarii sănătoşi, după administrare orală, concentraţiile plasmatice sunt proporţionale cu doza. Realizează concentraţia plasmatică maximă în mai puţin de 3 ore. După administrarea orală a unei doze de 250 mg claritromicină, concentraţiile plasmatice medii sunt de 0,62 - 0,84 μg/ml; după o singură doză de 500 mg claritromicină, concentraţiile plasmatice medii sunt de 1,77 - 1,89 µg/ml. Concentraţiile plasmatice corespunzătoare ale 14-hidroxiclaritromicinei sunt de 0,4 - 0,7 µg/ml după administrarea unei doze de 250 mg claritromicină şi de 0,67 - 0,8 µg/ml după o doză de 500 mg. Valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) sunt 4 μg/ml şi oră după administrarea unei doze de 250 mg, respectiv 11 μg/ml şi oră după o doză de 500 mg.

După administrarea de doze repetate de claritromicină (250 mg de 2 ori pe zi), concentraţiile plasmatice la starea de echilibru ale claritromicinei se realizează după a cincea doză, având valoarea maximă de 1 μg/ml, iar ale 14-hidroxiclaritromicinei sunt de 0,6 μg/ml.

La copiii în tratament cu claritromicină sub formă de suspensie orală, în doză de 7,5 mg/kg greutate corporală administrată o dată la 12 ore, concentraţiile plasmatice maxime la starea de echilibru sunt de 3 µg/ml până la 7 µg/ml, iar cele corespunzătoare metabolituluui 14-hidroxi, de la 1 µg/ml până la 2 µg/ml.

Macrolidele prezintă un grad scăzut de ionizare şi sunt liposolubile, ceea ce le asigură o penetrare bună în fluidele şi ţesuturile organismului. În general, concentraţiile de claritromicină atinse în ţesuturi sunt de 10 ori mai mari decât cele plasmatice. Concentraţii mari se regăsesc în plămâni (8,8 mg/kg), amigdale (1,6 mg/kg), mucoasa nazală, piele, salivă, celulele alveolare, spută şi urechea medie. La voluntari sănătoşi, după administrarea unei singure doze de 250 mg sau 500 mg claritromicină, volumul aparent de distribuţie este de 226 - 266 l. Volumul de distribuţie al 14-hidroxiclaritromicinei este de 304 - 309 l. Legarea claritromicinei de proteinele plasmatice este scăzută şi reversibilă.

Claritromicina este metabolizată hepatic. S-au descoperit cel puţin 7 metaboliţi. Cel mai important este 14-hidroxiclaritromicina.

Claritromicina este excretată în urină sub formă metabolizată sau nemodificată şi, în cantitate mai mică, în fecale (4%). Aproximativ 20% din doza de 250 mg şi 30% din doza de 500 mg se excretă prin urină sub formă nemodificată. 10 - 15% este reprezentat de 14-hidroxiclaritromicină.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al unei doze de 250 mg/12 ore claritromicină este de 3 - 4 ore, iar la doza de 500 mg/12 ore, de 5 - 7 ore.

Influența vârstei şi patologiei asupra farmacocineticii

Copii: conform studiilor, farmacocinetica claritromicinei la copii, în doză de 7,5 mg/kg, de 2 ori pe zi, este similară adulţilor.

Pacienţi vârstnici: rezultatele arată că nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia cazurilor de insuficienţă renală severă.

Influenţa afecţiunilor asupra farmacocineticii: după administrarea a 200 mg de claritromicină la pacienţii cu insuficienţă renală severă, cresc concentraţia plasmatică maximă şi ASC şi scade eliminarea claritromicinei, comparativ cu voluntarii sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală severă, comparativ cu voluntarii sănătoşi, eliminarea totală a claritromicinei a scăzut de la 26,5% la 3,3%. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aceste rezultate indică necesitatea de a scădea doza sau de a mări intervalul dintre administrări.

Concentraţiile claritromicinei la starea de echilibru nu diferă la pacienţii cu insuficienţă hepatică comparativ cu voluntarii sănătoşi, în timp ce concentraţiile metabolitului 14-hidroxiclaritromicină sunt mai mici.

Studiile de toxicitate acută efectuate la animalele de laborator au indicat o toxicitate mică a claritromicinei. Valorile DL50 au fost de la 1,5 la peste 5 g/kg după administrare orală, respectiv de la0,7 la peste 5,0 g/kg după administrare parenterală. Administrarea repetată a unor doze foarte mari a evidenţiat efecte toxice asupra ficatului, rinichiului şi tractului gastro-intestinal. Deşi s-a dovedit o legătură între claritromicină şi dezvoltarea embrio-fetală, nu s-au evidenţiat efecte teratogene.

Numeroase studii in vitro şi in vivo au demonstrat lipsa potenţialului mutagen. Nu există date în literatură privind potenţialul carcinogen. Anumite forme farmaceutice au provocat iritaţii locale.

Claritromicina nu induce dezvoltarea de antigen specific.

Carbomer

Povidonă

Ftalat de hipromeloză

Talc

Ulei de ricin

Gumă Xanthan

Aromă de banane

Acid citric anhidru

Sorbat de potasiu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Dioxid de titan (E 171)

Nu este cazul.

2 ani.

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Suspensia reconstituită se poate păstra maximum 14 zile la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu un flacon din sticlă brună marcat pentru volumul de 60 ml, cu capacitate nominală de 100 ml conţinând granule pentru suspensie orală, închis cu capac din PE şi inel de siguranţă din PE, prevăzut cu seringă dozatoare din PEÎD.

Fără cerinţe speciale.

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

2286/2009/01

Autorizare- Decembrie 2009

Octombrie 2016