Prospect FORURE 80mg comprimate filmate

Forure 80 mg comprimate filmate

Forure 120 mg comprimate filmate

Forure 80 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține febuxostat 80 mg (sub formă de febuxostat hemihidrat).

Forure 120 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține febuxostat 120 mg (sub formă de febuxostat hemihidrat).

Forure 80 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține lactoză monohidrat 76,50 mg.

Forure 120 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține lactoză monohidrat 114,75 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1

Comprimat filmat.

Forure 80 mg comprimate filmate

Comprimate filmate de culoare galben pal până la galben, având formă de capsulă, marcate cu ” 80” pe una din fețe și netede pe cealaltă față, cu dimensiunile de 16,5 mm x 7, 0 mm ± 5%.

Forure 120 mg comprimate filmate

Comprimate filmate de culoare galben pal până la galben, având formă de capsulă, marcate cu ” 120” pe una din fețe și netede pe cealaltă față, cu dimensiunile de 18,5 mm x 9, 0 mm ± 5%.

Forure este indicat în tratamentul hiperuricemiei cronice în bolile în care depunerea de uraţi a avut deja loc (inclusiv tofus gutos şi/sau artrită gutoasă în antecedente sau în prezent).

Forure 120 mg

Forure este indicat pentru prevenirea şi tratamentul hiperuricemiei la pacienții adulți care efectuează chimioterapie pentru boli maligne hematologice cu risc intermediar spre ridicat de sindrom de liză tumorală (SLT)

Forure este indicat pentru adulți.

Gută: Doza orală recomandată de Forure este 80 mg o dată pe zi, fără legătură cu orarul meselor. Dacă concentraţia plasmatică de acid uric este > 6 mg/dl (357 micromol/l) după 2-4 săptămâni, poate fi luată în considerare administrarea de Forure 120 mg o dată pe zi.

Forure acţionează suficient de rapid, astfel încât să permită retestarea concentraţiei serice de acid uric după 2 săptămâni. Scopul terapeutic îl reprezintă reducerea şi menţinerea concentraţiei serice de acid uric sub 6 mg/dl (357 micromol/l).

Se recomandă o profilaxie a episoadelor acute de gută timp de cel puţin 6 luni (vezi pct. 4.4).

Forure 120 mg

Sindrom de liză tumorală: Doza orală recomandată de Forure este 120 mg o dată pe zi, fără legatură cu orarul meselor.

Forure trebuie început cu două zile înainte de începerea terapiei citostatice și se continuă timp de cel puțin 7 zile; cu toate acestea tratamentul poate fi prelungit până la 9 zile în funcție de durata de chimioterapie determinată clinic.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici (vezi pct. 5.2)

Eficacitatea şi siguranţa nu au fost evaluate complet la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/minut, vezi pct. 5.2).

Nu este necesară modificarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată.

Eficacitatea şi siguranţa febuxostatului nu au fost studiate la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child Pugh clasa C).

Gută: Doza recomandată la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară este 80 mg. Sunt disponibile doar informaţii limitate privind pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată.

Forure 120 mg

Sindromul de liză tumorală: în studiul pivot de fază III (FLORENCE) doar pacienții cu insuficiență hepatică severă au fost excluși de la participare la studiu. Nu a fost necesară ajustarea dozei la pacienții înrolați pe baza stării funcției hepatice.

Siguranţa şi eficacitatea febuxostatului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Nu există date disponibile.

Forure poate fi utilizat cu sau fără alimente.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1 (vezi de asemenea pct. 4.8).

Tratamentul hiperuricemiei cronice

În timpul dezvoltării medicamentului și într-un studiu post-autorizare (CARES), la pacienții cu boli cardiovasculare majore preexistente (de exemplu, infarct miocardic, accident vascular cerebral sau angină instabilă), a fost observat un număr mai mare de evenimente cardiovasculare letale cu febuxostat comparativ cu alopurinol.

Cu toate acestea, într-un studiu post-autorizare ulterior (FAST), febuxostat nu a fost inferior alopurinol privind evenimentele cardiovasculare letale şi neletale.

Tratamentul acestui grup de pacienţi trebuie efectuat cu prudenţă şi pacienții trebuie monitorizaţi periodic.

Pentru date suplimentare privind siguranţa cardiovasculară a febuxostatului, vezi pct. 4.8 și pct. 5.1.

Forure 120 mg

Prevenirea și tratamentul hiperuricemiei la pacienții cu risc de SLT

Pacienţii cărora li s-a administrat chimioterapie pentru afecţiuni maligne hematologice de la un risc intermediar spre ridicat de sindrom de liză tumorală, tratat cu Forure ar trebui să fie sub o monitorizare cardiacă, după caz.

Alergie medicamentoasă/hipersensibilitate

Raportări rare de reacţii alergice/de hipersensibilitate severe, inclusiv cele care pun viaţa în pericol, cum este sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică şi a reacţiilor anafilactice acute/şoc au fost raportate în experienţa de după punerea pe piaţă. În cele mai multe cazuri aceste reacţii au apărut în timpul primei luni de tratament cu febuxostat. O parte din aceşti pacienţi au raportat insuficienţă renală şi/sau hipersensibilitate în antecedente, la alopurinol. Reacţii de hipersensibilitate severe, inclusiv reacţia medicamentoasă asociată cu eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS) au fost asociate cu febră, implicare hematologică, renală sau hepatică, în unele cazuri. Pacienţii trebuie avertizaţi în legătură cu semnele şi simptomele şi monitorizaţi cu atenţie pentru simptomele de reacţii alergice/hipersensibilitate (vezi pct. 4.8) Tratamentul cu febuxostat trebuie întrerupt imediat dacă apar reacţii alergice grave/hipersensibilitate, inclusiv sindromul Stevens-Johnson deoarece întreruperea din timp este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a prezentat reacţii alergice/hipersensibilitate, inclusiv sindromul

Stevens-Johnson şi reacţie acută anafilactică/şoc tratamentul cu febuxostat nu trebuie niciodată reînceput la acest pacient.

Crize gutoase acute (episoade acute de gută)

Tratamentul cu febuxostat nu trebuie iniţiat până când criza gutoasă acută nu s-a rezolvat complet. Pot apărea episoade acute de gută la începerea tratamentului, din cauza modificării concentraţiilor plasmatice de acid uric care determină mobilizarea uraţilor din depunerile tisulare (vezi pct. 4.8 și pct. 5.1). La începerea tratamentului cu febuxostat, se recomandă profilaxia episoadelor acute de gută timp de cel puţin 6 luni cu un medicament antiinflamator nesteroidian sau cu colchicină (vezi pct. 4.2).

Dacă în timpul tratamentului cu febuxostat apare un episod acut de gută, tratamentul nu trebuie întrerupt.

În acelaşi timp, episodul acut de gută trebuie abordat terapeutic după cum este necesar pentru fiecare pacient în parte. Tratamentul continuu cu febuxostat reduce frecvenţa şi intensitatea episoadelor acute de gută.

Depunerea de xantină

La pacienţii la care viteza de formare a uraţilor este mult crescută (de exemplu patologie malignă şi tratamentul acesteia, sindrom Lesch-Nyhan), concentraţia absolută de xantină în urină poate creşte, în cazuri rare, suficient de mult astfel încât să permită depunerea la nivelul tractului urinar.

Forure 120 mg

Acest lucru nu a fost observat în studiul clinic pivot cu febuxostat în sindromul de liză tumorală.

Deoarece nu există experienţă cu febuxostat, utilizarea lui la pacienţii cu sindrom Lesch-Nyhan nu este recomandată.

Utilizarea febuxostatului nu se recomandă la pacienţii trataţi concomitent cu mercaptopurină/azatioprină, deoarece inhibarea de către febuxostat a xantinoxidazei poate determina creșterea concentrațiilor plasmatice ale mercaptopurinei/azatioprinei ce poate duce la toxicitate severă.

În cazul în care asocierea nu poate fi evitată, este recomandată o scădere a dozei de mercaptopurină/azatioprină cu 20% sau mai puțin în scopul de a evita posibile efecte hematologice (vezi pct. 4.5 și pct. 5.3).

Pacienții trebuie să fie atent monitorizați și doza de mercaptopurină/azatioprină trebuie ajustată ulterior pe baza evaluării răspunsului terapeutic și a apariției eventualelor efecte toxice.

Pacienţi la care s-a efectuat un transplant de organ

Deoarece nu există experienţă la pacienţii la care s-a efectuat un transplant de organ, utilizarea de febuxostat la acești pacienți nu este recomandată (vezi pct. 5.1).

Administrarea concomitentă de febuxostat 80 mg şi o doză unică de 400 mg de teofilină la indivizi sănătoşi au arătat că nu există interacţiuni farmacocinetice (vezi pct. 4.5). Febuxostat 80 mg poate fi utilizat la pacienţii trataţi concomitent cu teofilină fără riscul de creştere a concentraţiei plasmatice de teofilină.

Nu există date pentru febuxostat 120 mg.

În cadrul studiilor clinice combinate de fază 3, s-au observat valori uşor anormale ale testului funcţiei hepatice la pacienţii trataţi cu febuxostat (5,0%). Se recomandă efectuarea testului funcţiei hepatice înainte de începerea tratamentului cu febuxostat şi ulterior periodic, la recomandarea medicului (vezi pct.

5.1).

Tulburări ale glandei tiroide

S-au observat valori crescute ale TSH (>5,5 microUI/ml) la pacienţii care urmează tratament de lungă durată cu febuxostat (5,5%) în cadrul studiilor deschise extinse, efectuate pe termen lung. Este necesară prudenţă în cazul utilizării febuxostatului la pacienţii cu modificări la nivelul funcţiei glandei tiroide (vezi pct. 5.1).

Comprimatele de febuxostat conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranță la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic 'nu conține sodiu'.

Pe baza mecanismului de acţiune al febuxostatului asupra inhibării XO (xantinoxidazei), utilizarea concomitentă nu este recomandată. Inhibarea XO de febuxostat poate provoca apariţia de concentraţii plasmatice crescute ale acestor medicamente care să conducă la mielotoxicitate.

În cazul administrării concomitente cu febuxostat, doza de mercaptopurină/azatioprină trebuie redusă la 20% sau mai puțin din doza prescrisă anterior (vezi pct. 4.4 și pct. 5.3).

Alegerea potrivită privind ajustarea dozei propuse, care s-a bazat pe o analiza de modelare și simulare a datelor dintr-un studiu preclinic efectuat la șobolan a fost confirmată de rezultatele unui studiu clinic de interacțiune medicament-medicament la voluntari sănătoși, cărora li s-a administrat azatioprină 100 mg în monoterapie și o doză mică de azatioprină (25 mg) în asociere cu febuxostat (40 sau 120 mg).

Nu s-au efectuat studii privind interacțiunile medicamentoase cu febuxostat cu altă chimioterapie citotoxică.

Forure 80 mg: Nu există date disponibile privind siguranța febuxostatului în timpul altei terapii citotoxice.

Forure 120 mg: În studiul pivot privind sindromul de liză tumorală, febuxostatul 120 mg pe zi a fost administrat pacienților la care se administrează scheme de tratament multiple de chimioterapie, incluzând anticorpi monoclonali. Cu toate acestea, interacțiunile medicament-medicament și medicament-boală nu au fost explorate în timpul acestui studiu. Prin urmare, nu pot fi excluse interacțiuni posibile cu orice medicament citotoxic administrat concomitent.

Rosiglitazonă/substraturi CYP2C8

Febuxostatul s-a dovedit a fi un inhibitor slab al CYP2C8 in vitro. Într-un studiu la indivizi sănătoși, administrarea concomitentă a 120 mg febuxostat o dată pe zi cu o singură doză orală de 4 mg rosiglitazonă nu a avut niciun efect asupra farmacocineticii rosiglitazonei și metabolitului N-desmetilrosiglitazonă, indicând că febuxostatul nu este un inhibitor al enzimei CYP2C8, in vivo. Astfel, nu este de așteptat ca administrarea concomitentă de febuxostat cu rosiglitazonă sau alte substraturi

CYP2C8 să necesite modificarea dozei acestor medicamente.

A fost efectuat un studiu de interacţiune la indivizi sănătoşi cu febuxostat pentru a evalua dacă inhibarea

XO poate determina o creştere a concentraţiei circulante de teofilină raportată la alţi inhibitori ai XO.

Rezultatele studiului au arătat că administrarea concomitentă de febuxostat 80 mg o dată pe zi cu teofilină 400 mg doză unică nu are niciun efect asupra farmacocineticii sau siguranței administrării teofilinei. Prin urmare, nu este necesară atenţie deosebită dacă febuxostat 80 mg şi teofilina se administrează concomitent. Nu există date disponibile pentru febuxostat 120 mg.

Metabolizarea febuxostatului depinde de enzimele uridin glucuronosiltransferaze (UGT). Medicamentele care inhibă glucuronoconjugarea, cum sunt medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene şi probenecidul, pot teoretic să afecteze eliminarea febuxostatului. La subiecţii sănătoşi, utilizarea concomitentă de febuxostat şi naproxen 250 mg de două ori pe zi a fost asociată cu o creştere a expunerii la febuxostat (Cmax 28%, ASC 41% şi t1/2 26%). În cadrul studiilor clinice, utilizarea de naproxen sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene/inhibitori Cox-2 nu a fost asociată cu o creştere semnificativă clinic a frecvenţei evenimentelor adverse.

Febuxostatul poate fi administrat în asociere cu naproxen, fără a fi necesară modificarea dozei de febuxostat sau de naproxen.

Inductorii puternici ai enzimelor UGT pot determina o metabolizare crescută şi o eficacitate redusă a febuxostatului. Prin urmare, se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice de acid uric timp de 1-2 săptămâni de la începerea tratamentului cu un inductor puternic al glucuronoconjugării. În mod similar, încetarea tratamentului cu un inductor poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice de febuxostat.

Febuxostatul poate fi administrat în asociere cu colchicină sau indometacin, fără a fi necesară modificarea dozei de febuxostat sau de substanţă activă administrată concomitent.

Nu este necesară modificarea dozei de febuxostat în cazul administrării în asociere cu hidroclorotiazidă.

Nu este necesară modificarea dozei de warfarină în cazul administrării în asociere cu febuxostat. La subiecţii sănătoşi administrarea de febuxostat (80 mg sau 120 mg pe zi) în asociere cu warfarina nu are efect asupra farmacocineticii warfarinei. Activitatea INR şi a factorului VII nu au fost, de asemenea, influenţate de administrarea concomitentă cu febuxostat.

S-a demonstrat că febuxostatul este un inhibitor slab al CYP2D6 in vitro. În cadrul unui studiu efectuat la subiecţi sănătoşi, 120 mg febuxostat zilnic a determinat o creştere medie de 22% a ASC a desipraminei, un substrat CYP2D6 indicând un posibil efect inhibitor slab al febuxostatului asupra enzimei CYP2D6 in vivo. Astfel, nu este de aşteptat ca administrarea concomitentă de febuxostat şi alte substraturi CYP2D6 să necesite modificarea dozei acestor compuşi.

S-a demonstrat că ingerarea concomitentă a unui antiacid care conţine hidroxid de magneziu şi hidroxid de aluminiu întârzie absorbţia febuxostatului (cu aproximativ 1 oră) şi determină o scădere cu 32% a Cmax, dar fără a se observa modificări semnificative ale ASC. Prin urmare, febuxostatul poate fi administrat fără a se ţine cont de utilizarea de antiacide.

Utilizarea febuxostatului în cursul unui număr foarte limitat de sarcini nu a indicat reacţii adverse ale febuxostatului asupra sarcinii sau asupra sănătăţii fătului/nou-născutului. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale sau naşterii (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Febuxostatul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă febuxostatul este excretat în laptele matern. Studiile la animale au arătat excreţia acestei substanţe active în laptele matern şi afectarea dezvoltării puilor alăptaţi. Nu poate fi exclus riscul pentru sugar. Febuxostatul nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Studii asupra funcţiei de reproducere la animale cu doze până la 48 mg/kg şi zi nu au demonstrat reacţii adverse dependente de doză asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3). Efectul febuxostatului asupra fertilităţii la om este necunoscut.

Au fost raportate somnolenţă, ameţeli parestezie şi vedere înceţoşată la utilizarea febuxostatului. Pacienţii trebuie să fie prudenţi înainte de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a participa la activităţi periculoase, până în momentul în care sunt absolut siguri că Forfure nu le afectează negativ performanţele.

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în studiile clinice (4072 de subiecţi trataţi cu cel puţin o doză de 10 mg până la 300 mg), în studiile de siguranţă post-autorizare (studiul FAST: 3001 subiecţi cărora li s-a administrat cel puţin o doză de 80 mg până la 120 mg) şi experienţa la pacienţii cu gută de după punerea pe piaţă sunt crizele acute de gută, funcţionarea anormală a ficatului, diaree, greaţă, cefalee, amețeală, dispnee, erupţii cutanate tranzitorii, prurit, artralgie, mialgie, dureri ale extremităților, edeme și fatigabilitate. Aceste reacţii adverse au fost în general uşoare sau moderate ca gravitate. Reacţii rare de hipersensibilitate severă, la febuxostat, unele dintre ele asociate cu simptome sistemice și evenimente rare de moarte cardiacă subită au fost raportate după punerea pe piaţă.

Reacţiile adverse frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100) şi rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000) care au apărut la pacienţii trataţi cu febuxostat sunt prezentate mai jos.

Forure 120 mg:

Frecvența se bazează pe studiile clinice și pe experiența după punerea pe piață la pacienții cu gută.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tabelul 1: Reacţii adverse legate de tratament în cadrul studiilor combinate de fază 3, extinse pe termen lung, studii de siguranță post autorizare şi experienţa după punerea pe piaţă la pacienții cu gută

Tulburări hematologice şi limfatice Rare

Pancitopenie, trombocitopenie, agranulocitoză*, anemie#

Tulburări ale sistemului imunitar Rare

Reacţii anafilactice*, hipersensibilitate medicamentoasă*

Tulburări endocrine Mai puţin frecvente

Creştere a valorilor serice ale TSH, hipotiroidism#

Tulburări oculare Mai puțin frecvente

Vedere înceţoşată

Ocluzie a arterei retiniene#

Tulburări metabolice şi de nutriţie Frecvente*** Atac acut de gută

Diabet zaharat, hiperlipidemie, scădere a apetitului alimentar, creştere ponderală

Scădere ponderală, creştere a apetitului alimentar, anorexie

Tulburări psihice Mai puţin frecvente

Scădere a libidoului, insomnie

Nervozitate, stare depresivă#, tulburări ale somnului#

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Cefalee, amețeală

Parestezie, hemipareză, somnolenţă, letargie#, modificări ale simţului gustativ, hipoestezie, hiposmie

Rare Ageuzie#, senzaţie de arsură#

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puțin frecvente

Tinitus

Vertij#

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Fibrilaţie atrială, palpitaţii, modificări ale ECG, aritmie#

Moarte cardiacă subită*

Forure 120 mg:

Mai puțin frecvente

Bloc de ramură stângă (vezi pct. Sindrom de liză tumorală), tahicardie sinusală (vezi pct. Sindrom de liză tumorală)

Tulburări vasculare Mai puţin frecvente

Hipertensiune arterială, eritem facial, bufeuri

Colaps circulator#

Forure 120 mg:

Mai puțin frecvente

Hemoragie (vezi pct. Sindrom de liză tumorală)

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente Dispnee

Bronşită, infecţie a căilor respiratorii superioare, infecție a căilor respiratoria inferioare#, tuse, rinoree#

Pneumonie#

Tulburări gastro-intestinale Frecvente Diaree**, greaţă

Durere abdominală, durere în abdomenul superior#, distensie abdominală, boală de reflux gastro-esofagian, vărsături, xerostomie, dispepsie, constipaţie, scaune frecvente, flatulenţă, disconfort gastro-intestinal, ulceraţie a mucoasei bucale, umflare a buzelor# , pancreatită

Perforație gastro-intestinală#, stomatită#,

Tulburări hepatobiliare Frecvente

Tulburări ale funcţiei hepatice**

Colelitiază

Hepatită, icter*, leziune hepatică*, colecistită#

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente Erupţie cutanată tranzitorie (inclusiv alte tipuri de erupţii raportate cu frecvenţă mai scăzută, vezi mai jos), prurit

Dermatită, urticarie, prurit, decolorare a pielii, leziuni cutanate, peteşii, erupţie maculară, erupţie maculopapulară, erupţie papulară, hiperhidroză, alopecie, eczemă#, eriterm, transpirații nocturne#, psoriazis#, erupţie cutanată tranzitorie pruriginoasă#

Necroliză epidermică toxică*, Sindrom Stevens-

Johnson*, angioedem*, reacţia medicamentoasă asociată cu eozinofilie şi simptome sistemice*, erupţie generalizată (severă)*, erupţie exfoliativă, erupţie foliculară, erupţie veziculară, erupţie pustulară, erupţie eritematoasă, erupţie morbiliformă

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului Frecvente conjunctiv Artralgie, milagie, dureri la nivelul extremităţilor# Mai puțin frecvente

Artrită, dureri musculo-scheletice, slăbiciune musculară, spasme musculare, întindere musculară, bursită, umflare a articulaţiilor#, durere de spate#, rigiditate musculo-scheletică#, rigiditate articulară#

Rabdomioliză*, sindromul coafei rotatorilor#, polimialgie reumatică#

Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente

Insuficienţă renală, litiază renală, hematurie, polakiurie, proteinurie, micţiune de urgenţă, infecţii ale tractului urinar#

Nefrită tubulointerstiţială*

Tulburări ale aparatului genital şi sânului Mai puţin frecvente

Disfuncţie erectilă

Tulburări generale şi la nivelul locului de Frecvente administrare Edeme, fatigabilitate

Durere toracică, disconfort toracic, durere#, stare de rău#

Sete, senzaţie de căldură#

Investigaţii diagnostice Mai puţin frecvente Creştere a amilazemiei, scădere a numărului de trombocite, scădere a numărului de leucocite, scădere a numărului de limfocite, creştere a creatinemiei, creştere a creatininemiei, scădere a valorii hemoglobinei, creştere a ureei sanguine, creştere a trigliceridelor sanguine, creştere a colesterolului plasmatic, scădere a hematocritului, creştere a dehidrogenazei lactate sanguine, creştere a kaliemiei, creştere a INR# Rare Creştere a glicemiei, prelungire a timpului de tromboplastină parţial activat, scădere a numărului de hematii, creştere a fosfatazei alcaline, creştere a valorilor creatinfosfokinazei sanguine*

Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii procedurale Mai puțin frecvente

Contuzii#

*Reacţii adverse raportate după punerea pe piaţă

**Diareea neinfecţioasă şi modificările testelor funcţionale hepatice care au apărut în timpul tratamentului în studiile de fază 3 combinate sunt mai frecvente la pacienţii trataţi concomitent cu colchicină.

***Pentru incidenţa atacurilor acute de gută vezi pct. 5.1, în studiile individuale randomizate controlate de fază 3. #Reacţii adverse raportate din studiile de siguranţă post-autorizare

Rare reacţii grave de hipersensibilitate la febuxostat care includ sindromul Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică şi reacţie anafilactică/şoc au apărut după punerea pe piaţă. Sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică sunt caracterizate prin erupţie cutanată progresivă asociată cu pustule sau leziuni ale mucoasei şi iritaţie oculară. Reacţiile de hipersensibilitate la febuxostat pot fi asociate cu următoarele simptome: reacţii cutanate caracterizate prin erupţie maculopapulară infiltrativă, erupţie cutanată generalizată sau exfoliativă, dar şi leziuni cutanate, edem facial, febră, anomalii hematologice cum este trombocitopenia şi eozinofilia şi afectarea unuia sau mai multor organe (ficat şi rinichi inclusiv nefrita tubulointerstiţială) (vezi pct. 4.4)

Crizele de gută au fost raportate frecvent la scurt timp după începerea tratamentului şi în timpul primelor luni. Ulterior, frecvenţa episoadelor de gută scade în timp. Se recomandă profilaxia episoadelor de gută (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4)

Forure 120 mg

În studiul pivot de fază 3, randomizat, dublu-orb, FLORENCE (FLO-01) care a comparat febuxostat cu alopurinol (346 de pacienți tratați cu chimioterapie pentru afecţiuni maligne hematologice, la risc intermediar spre ridicat de SLT), doar 22 (6,4%) pacienți au manifestat reacții adverse și anume 11 (6,4%) pacienți din fiecare grup de tratament. Majoritatea reacțiilor adverse au fost ușoare sau moderate.

În total, studiul FLORENCE nu a evidențiat nicio problemă de siguranță deosebită în plus față de experiența anterioară cu febuxostat în gută, cu excepția următoarelor trei reacții adverse (enumerate mai sus în tabelul 1).

Mai puțin frecvente: bloc de ramură stângă, tahicardie sinusală

Mai puțin frecvente: hemoragie

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

La pacienţii cu supradozaj trebuie instituit tratament simptomatic şi de susţinere.

Grupa farmacoterapeutică: preparate antigutoase, preparate care inhibă producţia de acid uric, codul ATC: M04AA03

Acidul uric este produsul final al metabolismului purinei la om şi este generat în cascada hipoxantină →xantină → acid uric. Ambele etape ale transformărilor de mai sus sunt catalizate prin xantinoxidază (XO). Febuxostatul este un derivat 2-ariltiazolic care îşi atinge efectul terapeutic de scădere a concentraţiei plasmatice de acid uric prin inhibarea selectivă a XO. Febuxostatul este un inhibitor puternic, selectiv, nepurinic al XO (NP-SIXO), cu o valoare in vitro a constantei inhibitorii Ki mai mică decât un nanomol. S-a demonstrat că febuxostatul inhibă puternic atât forma oxidată a XO, cât şi pe cea redusă. La concentraţii terapeutice, febuxostatul nu inhibă alte enzime implicate în metabolismul purinic sau pirimidinic, şi anume guanindezaminaza, hipoxantin-guanin-fosforibozil-transferaza, orotat-fosforibozil-transferaza, orotidin-monofosfat-decarboxilaza sau purin-nucleozid-fosforilaza.

Gută

Eficacitatea febuxostatului a fost demonstrată în cadrul a trei studii pivot de fază 3 (cele două studii pivot,

APEX şi FACT şi studiul adiţional CONFIRMS, descrise mai jos), desfăşurate la 4101 pacienţi cu hiperuricemie şi gută. În fiecare studiu pivot de fază 3, febuxostatul a demonstrat o capacitate superioară de a reduce şi menţine concentraţiile plasmatice de acid uric, comparativ cu alopurinolul. Criteriul de evaluare final principal privind eficacitatea din studiile APEX şi FACT l-a reprezentat proporţia pacienţilor la care ultimele 3 concentraţii lunare plasmatice de acid uric au fost < 6,0 mg/dl (357 micromol/l). În studiul suplimentar de fază 3, CONFIRMS, pentru care rezultatele au devenit disponibile după ce a fost eliberată pentru prima dată autorizaţia de punere pe piaţă pentru febuxostat, criteriul de evaluare final principal privind eficacitatea a fost proporţia de pacienţi al căror nivel de urat plasmatic a fost < 6,0 mg/dl la ultima vizită. În aceste studii nu au fost incluşi pacienţi cu transplant de organe (vezi pct. 4.4).

Studiul APEX: Studiul de eficacitate cu febuxostat, controlat cu placebo şi alopurinol (APEX), a fost un studiu de fază 3, randomizat, dublu-orb, multicentric, cu durata de 28 săptămâni. Au fost randomizaţi o mie şaptezeci şi doi (1072) pacienţi: placebo (n=134), febuxostat 80 mg zilnic (n=267), febuxostat 120 mg zilnic (n=269), febuxostat 240 mg zilnic (n=134) sau alopurinol (300 mg zilnic [n=258] pentru pacienţii cu o valoare iniţială a creatininemiei ≤ 1,5 mg/dl sau 100 mg zilnic [n=10] pentru pacienţii cu o valoare iniţială a creatininemiei > 1,5 mg/dl şi ≤ 2,0 mg/dl). Ca doză de evaluare pentru siguranţă s-au folosit două sute patruzeci mg febuxostat (de 2 ori mai mult decât cea mai mare doză recomandată).

Studiul APEX a arătat superioritatea semnificativă din punct de vedere statistic a ambelor braţe de tratament, atât cu febuxostat 80 mg zilnic, cât şi cu febuxostat 120 mg zilnic, faţă de braţul de tratament cu doze de alopurinol utilizate în mod obişnuit, 300 mg (n=258)/100 mg (n=10), în reducerea concentraţiei plasmatice de acid uric sub 6 mg/dl (357 micromol/l) (vezi Tabelul 2 şi Figura 1).

Studiul FACT: Studiul clinic cu febuxostat, controlat cu alopurinol (FACT), a fost un studiu de fază 3, randomizat, dublu-orb, multicentric, cu durata de 52 săptămâni. Au fost randomizaţi şapte sute şaizeci (760) pacienţi: febuxostat 80 mg zilnic (n=256), febuxostat 120 mg zilnic (n=251) sau alopurinol 300 mg zilnic (n=253).

Studiul FACT a arătat superioritatea semnificativă din punct de vedere statistic a ambelor braţe de tratament, atât cu febuxostat 80 mg, cât şi cu febuxostat 120 mg zilnic, faţă de braţul de tratament cu doza de alopurinol utilizată în mod obişnuit, 300 mg, în reducerea şi menţinerea concentraţiei plasmatice de acid uric sub 6 mg/dL (357 micromol/l).

Tabelul 2 prezintă rezumatul rezultatelor criteriului de evaluare final principal de eficacitate:

Tabelul 2: Proporţia pacienţilor cu concentraţii plasmatice ale acidului uric < 6,0 mg/dl (357 micromol/l) Ultimele trei vizite lunare

Studiul Febuxostat Febuxostat 120 Alopurinol 80 mg zilnic mg zilnic 300/ 100 mg zilnic1

APEX 48% * 65%*,# 22% (28 săptămâni) (n=262) (n=269) (n=268)

FACT 53%* 62%* 21% (52 săptămâni) (n=255) (n=250) (n=251)

Rezultate 51%* 63%*,# 22% combinate (n=517) (n=519) (n=519) 1 rezultatele provenite de la subiecţii cărora li s-au administrat fie 100 mg zilnic (n=10: pacienţi cu valoarea creatininemiei > 1,5 şi ≤ 2,0 mg/dl), fie 300 mg zilnic (n=509) au fost colectate pentru analiză.

* p < 0,001 faţă de alopurinol, # p < 0,001 faţă de 80 mg

Capacitatea febuxostatului de a reduce concentraţiile plasmatice de acid uric a fost rapidă şi persistentă.

Reducerea concentraţiei plasmatice de acid uric la < 6,0 mg/dl (357 micromol/l) a fost observată la vizita din săptămâna 2 şi s-a menţinut pe toată durata tratamentului. Concentraţiile plasmatice medii de acid uric de-a lungul timpului pentru fiecare grup de tratament din cadrul celor două studii pivot de fază 3 sunt prezentate în Figura 1.

Notă: 509 pacienţi au fost trataţi cu alopurinol 300 mg zilnic; 10 pacienţi cu creatininemia > 1,5 şi < 2,0 mg/dl au fost trataţi cu 100 mg zilnic. (10 pacienţi din 268 din studiul APEX).

S-au folosit 240 mg febuxostat pentru evaluarea siguranţei febuxostatului la o doză de două ori mai mare decât cea mai mare doză recomandată.

Studiul CONFIRMS: Studiul CONFIRMS a fost un studiu de fază 3, randomizat, controlat, cu durata de 26 săptămâni pentru evaluarea siguranţei şi eficacităţii febuxostat 40 mg şi 80 mg, în comparaţie cu alopurinol 300 mg sau 200 mg la pacienţii cu gută şi hiperuricemie. Au fost înrolaţi un număr total de două mii două sute şaizeci şi nouă (2269) de pacienţi: febuxostat 40 mg zilnic (n=757), febuxostat 80 mg zilnic, (n=756) sau alopurinol 300/200 zilnic (n=756). Cel puţin 65% dintre pacienţi aveau insuficienţă renală uşoară-moderată (cu un clearance al creatininei de 30-89 ml/min).

Profilaxia episoadelor acute de gută a fost obligatorie timp de 26 de săptămâni.

Proporţia pacienţilor cu concentraţia plasmatică a acidului uric < 6,0 mg/dl (357 micromol/l) la vizita finală, a fost de 45% pentru 40 mg febuxostat, 67% pentru febuxostat 80 mg şi, respectiv 42% pentru alopurinol 300/200 mg.

Criteriul de evaluare final principal în subgrupa de pacienţi cu insuficienţă renală

Studiul APEX a evaluat eficacitatea la 40 pacienţi cu insuficienţă renală (adică valoarea iniţială a creatininemiei > 1,5 mg/dl şi ≤ 2,0 mg/dl). Pentru subiecţii cu insuficienţă renală care au fost randomizaţi la alopurinol, doza a fost limitată la 100 mg zilnic. Febuxostatul a atins criteriul final principal de eficacitate la 44% (80 mg zilnic), 45% (120 mg zilnic) şi 60% (240 mg zilnic) dintre pacienţi, comparativ cu 0% la grupurile cu alopurinol 100 mg zilnic şi placebo.

Nu au existat diferenţe semnificative clinic ale reducerii procentuale a concentraţiei plasmatice de acid uric la subiecţii sănătoşi, indiferent de funcţia renală (58% la grupul cu funcţie renală normală şi 55% la grupul cu disfuncţie renală severă).

O analiză a pacienţilor cu gută şi insuficienţă renală definită prospectiv în studiul CONFIRMS şi care a arătat că febuxostatul a fost semnificativ mai eficace în reducerea concentraţiei plasmatice a uraţilor la < 6,0 mg/dl comparativ cu alopurinol 300 mg/200 mg la pacienţii care au avut gută cu insuficienţă renală uşoară spre moderată (65% din pacienţii incluşi în studiu).

Criteriul de evaluare final principal în subgrupa de pacienţi cu AUs ≥ 10 mg/dl

Aproximativ 40% dintre pacienţi (APEX şi FACT împreună) au avut o valoare iniţială a AUs ≥ 10 mg/dl.

În acest subgrup, febuxostatul a atins criteriul final principal de eficacitate (AUs < 6,0 mg/dl la ultimele 3 vizite) la 41% (80 mg zilnic), 48% (120 mg zilnic) şi 66% (240 mg zilnic) dintre pacienţi, comparativ cu 9% la grupurile cu alopurinol 300 mg/100 mg zilnic şi 0% în grupurile cu placebo.

În studiul CONFIRMS proporţia pacienţilor care au atins criteriul de evaluare final principal de eficacitate (AUs < 6,0 mg/dl la vizita finală) pentru pacienţii cu concentraţia plasmatică iniţială a acidului uric ≥ 10 mg/dl trataţi cu febuxostat 40 mg zilnic au fost de 27% (66/249), cu febuxostat 80 mg zilnic au fost 49% (125/254) şi, respectiv cu alopurinol 300 mg/200 mg zilnic au fost 31% (72/230).

Rezultate clinice: proporţia pacienţilor care necesită tratament pentru un episod acut de gută

Studiul APEX: În perioada de profilaxie de 8 săptămâni, o proporţie mai mare de subiecţi incluşi în grupul de tratament cu febuxostat 120 mg (36%) au avut nevoie de tratament pentru episoadele acute de gută comparativ cu febuxostat 80 mg (28%), alopurinol 300 mg (23%) şi placebo (20%). Episoadele acute de gută au crescut după perioada de profilaxie şi au scăzut treptat în timp. Între 46% şi 55% din subiecţi au fost trataţi pentru episoadele acute de gută din săptămâna 8 până în săptămâna 28. S-au raportat episoade acute de gută în timpul ultimelor 4 săptămâni ale studiului (săptămânile 24-28) 15% la subiecţii trataţi cu febuxostat 80 mg, 120 mg, 14% (alopurinol 300 mg) şi 20% (placebo).

Studiul FACT: În perioada de profilaxie de 8 săptămâni, o proporţie mai mare de subiecţi aflaţi în grupul de tratament cu febuxostat 120 mg (36%) au avut nevoie de tratament pentru episoadele acute de gută comparativ cu grupurile de tratament cu febuxostat 80 mg (22%) şi alopurinol 300 mg (21%). După o perioadă de 8 săptămâni de profilaxie incidenţa episoadelor acute a crescut şi a scăzut treptat în timp, (64% şi 70% din subiecţii la care s-a administrat tratament pentru episoadele acute de gută din săptămânile 8-52). Episoadele acute de gută în timpul ultimelor 4 săptămâni ale studiului (săptămânile 49-52) au fost observate la 6-8% (febuxostat 80 mg, 120 mg) şi 11% (alopurinol 300 mg) dintre subiecţi.

Proporţia subiecţilor care necesită tratament pentru un episod acut de gută (studiile APEX şi FACT) a fost mai redusă numeric la grupurile care au atins o concentraţie plasmatică medie a uraţilor după momentul iniţial < 6 mg/dl, < 5 mg/dl sau < 4 mg/dl, comparativ cu grupul care a atins o concentraţie plasmatică medie a uraţilor după momentul iniţial ≥ 6 mg/dl în ultimele 32 săptămâni din perioada de tratament (intervalele săptămâna 20 - săptămâna 24 până la săptămânile 49-52).

În timpul studiului CONFIRMS, procentul de pacienţi care au necesitat tratament pentru episoade acute de gută (ziua 1 până în luna a 6-a) a fost 31% pentru grupurile cu febuxostat 80 mg şi, respectiv 25% pentru grupurile cu alopurinol. Nu s-a observat nicio diferenţă între proporţia de pacienţi care au necesitat tratament pentru episoadele acute de gută la pacienţii cu febuxostat 80 mg şi cei cu 40 mg.

Studii extinse, deschise, de lungă durată

Studiu EXCEL (C02-021): studiu clinic deschis, de fază 3, a fost un studiu de 3 ani, deschis, multicentric, randomizat, controlat cu alopurinol de evaluare a siguranţei, extins, la pacienţii care au terminat studiile pivot de fază III (APEX sau FACT). Au fost înrolaţi 1086 pacienţi: febuxostat 80 mg zilnic (n=649), febuxostat 120 mg zilnic (n=292) şi alopurinol 300/100 mg zilnic (n=145). Aproximativ 69% dintre pacienţi nu au necesitat schimbarea tratamentului pentru a avea un tratament final stabil. Pacienţii care au avut 3 valori consecutive a AUs > 6,0 mg/dl au fost retraşi.

Concentraţiile plasmatice de uraţi au fost menţinute (adică 91% şi 93% dintre pacienţii aflaţi în tratament iniţial cu febuxostat 80 mg şi, respectiv 120 mg, care au avut valoarea AUs < 6 mg/dl în luna 36).

Date provenite din trei ani de studii au arătat o scădere a incidenţei episoadelor acute de gută, mai puţin de 4% dintre pacienţi necesitând tratament pentru un episod acut (adică mai mult de 96% dintre pacienţi nu au necesitat tratament pentru un episod acut) la lunile 16-24 şi 30-36.

46% şi 38% dintre pacienţii cu tratament final stabil cu febuxostat 80 mg sau 120 mg, zilnic, au avut o vindecare completă a tofusului primar palpabil de la început la vizita finală.

Studiul FOCUS (TMX-01-005) a fost un studiu de fază 2 cu durata de 5 ani, deschis, multicentric, extins privind evaluarea siguranţei la pacienţii care au terminat studiul dublu orb TMX-00-004, cu durata de 4 săptămâni, privind stabilirea dozei de febuxostat. 116 pacienţi au fost înrolaţi şi li s-a administrat iniţial febuxostat 80 mg zilnic. 62% dintre pacienţi nu au necesitat ajustarea dozei pentru menţinerea AUs < 6 mg/dL şi 38% dintre pacienţi au avut nevoie de ajustarea dozei pentru a atinge o doză finală stabilă.

Proporţia de pacienţi cu concentraţia plasmatică de uraţi < 6 mg/dl (357 micromol/l) la vizita finală a fost mai mare de 80% (81-100%) la fiecare doză de febuxostat.

În cadrul studiilor clinice de fază 3, s-au observat valori uşor anormale ale testului funcţiei hepatice la pacienţii trataţi cu febuxostat (5,0%). Aceste valori au fost similare celor raportate pentru alopurinol (4,2%) (vezi pct. 4.4). S-au observat valori crescute ale TSH (> 5,5 microUI/ml) la pacienţii care urmează tratament pe termen lung cu febuxostat (5,5%) şi cu alopurinol (5,8%) în cadrul studiilor deschise extinse, desfăşurate pe termen lung (vezi pct. 4.4).

Studii post punere pe piaţă pe termen lung

Studiul CARES a fost un studiu multicentric, randomizat, dublu-orb, de non-inferioritate, care a comparat rezultatele CV obţinute cu febuxostat versus alopurinol la pacienții cu gută și antecedente de boală CV majoră incluzând IM, spitalizare pentru angina instabilă, procedură de revascularizare coronariană sau cerebrală, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitoriu spitalizat, boală vasculară periferică sau diabet cu evidențierea afectării microvasculare sau macrovasculare. Pentru a atinge o concentraţie a AUs mai mică de 6 mg/dl, doza de febuxostat a fost titrată de la 40 mg până la 80 mg (indiferent de funcția renală) și doza de alopurinol a fost titrată în creșteri de 100 mg de la 300 la 600 mg la pacienții cu funcţie renală normală şi insuficiență renală ușoară și de la 200 la 400 mg la pacienții cu insuficiență renală moderată.

Obiectivul primar în studiul CARES a fost timpul până la prima apariţie a evenimentelor adverse cardiovasculare majore (EACM), un obiectiv compus reprezentat de IM non-letal, accident vascular cerebral non-letal, deces CV şi angină instabilă cu revascularizare coronariană urgentă.

Obiectivele primare şi secundare de evaluare au fost examinate în funcţie de analiza intenţiei de tratament (ITT) care include toţi pacienţii care au fost randomizaţi şi care au primit cel puţin o doză de medicament în timpul studiului.

În total, 56,6% dintre pacienţi au întrerupt studiul prematur şi 45% dintre pacienţi nu au efectuat toate vizitele studiului.

În total, 6190 pacienţi au fost monitorizaţi timp de 32 luni, durata medie de expunere a pacienţilor din grupul tratat cu febuxostat (n=3098) fiind de 728 zile, iar în grupul tratat cu alopurinol (n=3092) de 719 zile.

Obiectivul primar de evaluare, EACM, a apărut în procente similare în grupurile de tratament cu febuxostat şi alopurinol (10,8%, respectiv 10,4% dintre pacienţi; risc relativ [RR] 1,03; intervalul de încredere [IÎ] 95% bilateral 0,89-1,21).

În analizarea componentelor individuale ale EACM, raportul deceselor CV a fost mai mare pentru febuxostat decât pentru alopurinol (4,3% vs 3,2% pacienţi; RR 1,34; 95% IÎ 1,03-1,73). Procentele celorlalte EACM au fost asemănătoare în grupurile cu febuxostat şi alopurinol, de exemplu, IM non-letal (3,6% vs 3,8% dintre pacienţi; RR 0,93; 95% IÎ (0,72-1,21), accident vascular cerebral non-letal (2,3% vs 2,3% dintre pacienţi; RR 1,01; 95% IÎ (0,73-1,41) şi revascularizarea de urgenţă datorată anginei instabile (1,6% vs 1,8% dintre pacienţi; RR 0,86; 95% IÎ 0,59-1,26). De asemenea, rata mortalităţii din toate cauzele a fost mai mare în grupul tratat cu febuxostat faţă de cel cu alopurinol (7,8% vs 6,4% dintre pacienţi; RR 1,22; 95% IÎ 1,01-1,47), aspect determinat, în principal, de numărul mai mare de decese de cauză CV în acest grup (vezi pct. 4.4).

Procentul spitalizărilor pentru insuficienţa cardiacă, pentru aritmii care nu au fost asociate cu ischemia, evenimente tromboembolice venoase şi pentru accidente ischemice tranzitorii, a fost comparabil pentru febuxostat şi alopurinol.

Studiul FAST este un studiu prospectiv, randomizat, deschis, cu obiectiv final orb, care compară profilul de siguranţă cardiovascular al febuxostat faţă de alopurinol la pacienţi cu hiperuricemie cronică (când depunerea de uraţi a avut loc deja) şi factorii de risc cardiovascular (de exemplu, pacienţi cu vârsta de 60 ani sau mai în vârstă şi cel puţin un factor de risc cardiovascular). Pacienţii eligibili au primit alopurinol înainte de randomizare, iar ajustarea dozelor a fost necesară, la nevoie, în conformitate cu deciziile clinice, recomandările EULAR şi dozele aprobate. La finalul fazei de administrare a alopurinol, pacienţii cu nivelul sUA < 0,36 mmol/L (<6 mg/dL) sau cei care au primit doza maximă tolerată de alopurinol sau doza maximă autorizată, au fost randomizaţi în raport de 1:1 pentru a primi tratament fie cu febuxostat, fie cu alopurinol.

Obiectivul primar al studiului FAST a fost timpul până la prima apariţie a oricărui eveniment inclus în obiectivul compozit al Antiplatelet Trialists’ Collaborative (APTC) cum sunt:

i) spitalizarea pentru IM non-letal/ sindrom coronarian acut (ACS) cu biomarker pozitiv; ii) accident vascular cerebral non-letal; iii) deces de cauză cardiovasculară.

Analiza primară a fost bazată pe abodarea privind tratamentul (OT).

În total, 6128 pacienţi au fost randomizaţi, 3063 cu febuxostat şi 3065 cu alopurinol.

În analiza primară OT, febuxostat a fost non-inferior faţă de alopurinol în incidenţa obiectivului primar, care a apărut la 172 pacienţi (1,72/100 pacienţi ani) pentru febuxostat comparativ cu 241 pacienţi (2,05/100 pacienţi ani) cu alopurinol cu ajustarea RR 0,85 (95% IÎ: 0,70, 1,03), p<0,001. Analiza OT pentru obiectivul primar în subgrupul de pacienţi cu antecedente de IM, accident vascular cerebral sau SCA nu a arătat diferenţe semnificative între grupurile de tratament: au fost 65 pacienţi (9,5%) cu reacţii in grupul febuxostat şi 83 (11,8%) pacienţi cu reacţii in grupul alopurinol; ajustarea RR 1,02 (95% IÎ: 0,74 - 1,42); p=0,202.

Tratamentul cu febuxostat nu a fost asociat cu o creştere a deceselor CV sau a deceselor din toate cauzele, în total sau în subgrupul de pacienţi cu antecedente de IM, accident vascular cerebral sau SCA. În total, au fost mai puţine decese în grupul febuxostat (62 decese de cauză CV şi 108 decese din toate cauzele), decât în grupul alopurinol (82 decese de cauză CV şi 174 decese din toate cauzele).

Nivelurile de acid uric au fost reduse mai mult sub tratamentul cu febuxostat decât sub tratamentul cu alopurinol.

Forure 120 mg

Eficacitatea și siguranța Febuxostat Aurobindo în prevenirea și tratamentul sindromului de liză tumorală a fost evaluată în studiul FLORENCE (FLO-01). Febuxostat Aurobindo a demonstrat o activitate superioară și mai rapidă a activităţii de scădere a uraţilor, comparativ cu alopurinol.

FLORENCE a fost un studiu pivot de faza III, randomizat (1:1), dublu-orb, de comparare, Febuxostat

Aurobindo 120 mg o dată pe zi cu alopurinol 200 mg la 600 mg pe zi (doza medie zilnică de alopurinol [± deviaţia standard]: 349,7 ± 112,90 mg) în ceea ce privește controlul concentrațiilor plasmatice de acid uric.

Pacienții eligibili fie au fost candidați pentru tratament cu alopurinol fie nu au luat rasburicază. Criteriile de evaluare principale au fost zona de sub curbă de acid uric seric (ASC sUA1-8) și modificarea valorilor creatininei serice (sC) de la valoarea iniţială la ziua 8.

În total, au fost incluşi 346 de pacienți cu boli hematologice maligne cărora li se efectuează chimioterapie și cu risc intermediar/ridicat de sindrom de liză tumorală. Media ASC sUA1-8 (mg x h/dl) a fost semnificativ mai mică cu febuxostat (514,0 ± 225,71 comparativ cu 708,0 ± 234,42; ultimul pătrat însemnând diferența: -196,794 [95% interval de încredere: -238,600; -154,988], p < 0,0001). În plus, concentrația plasmatică medie de acid uric a fost semnificativ mai mică cu febuxostat în primele 24 de ore de tratament și în orice moment care urmează. Nu a apărut nicio diferenţă semnificativă în modificarea mediei de creatinină serică (%) între febuxostat și respectiv alopurinol (-0,83 ± 26,98 comparativ cu -4,92 ± 16,70; ultimul pătrat înseamnă diferența: 4,0970 [95% interval de încredere: -0,6467, 8,8406], p = 0,0903). Cu privire la criteriile de evaluare secundare, nu a fost determinată o diferenţă semnificativă în ceea ce privește incidența SLT în laborator (8,1% și 9,2% la febuxostat și alopurinol, respectiv, riscul relativ: 0,875 [95% interval de încredere: 0,4408, 1,7369], p = 0,8488 ) nici de SLT clinic (1,7% și 1,2% febuxostat și alopurinol, respectiv; riscul relativ: 0,994 p [95% interval de încredere: 0,9691, 1,0199]; p = 1,0000). Incidența semnelor generale de tratament de urgenţă și simptomelor și reacțiilor adverse a fost de 67,6% față de 64,7% și 6,4% față de 6,4% cu febuxostat și respectiv alopurinol. În studiul FLORENCE, febuxostatul a demonstrat un control superior al concentrațiilor plasmatice de acid uric, comparativ cu alopurinol la pacienții programați pentru a utiliza acest medicament. Nu există informații disponibile în prezent pentru a compara febuxostatul cu rasburicază. Eficacitatea și siguranța febuxostat nu a fost stabilită la pacienții cu SLT acută, severă, de exemplu, la pacienții care nu au răspuns la alte terapii de scădere a concentrațiilor de urați.

La subiecţii sănătoşi, concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) şi aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a febuxostatului au crescut proporţional cu doza, după administrarea de doze unice şi repetate de 10 mg până la 120 mg. Pentru dozele cuprinse între 120 mg şi 300 mg, pentru febuxostat s-a observat o creştere a ASC mai mare decât proporţională cu doza. Nu există o acumulare importantă în cazul administrării de doze cuprinse între 10 mg şi 240 mg la intervale de 24 ore.

Febuxostatul are un timp mediu aparent terminal de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2) de aproximativ 5 până la 8 ore.

Au fost efectuate analize populaţionale de farmacocinetică/farmacodinamie la 211 pacienţi cu hiperuricemie şi gută, trataţi cu febuxostat 40-240 mg zilnic. În general, parametrii farmacocinetici ai febuxostatului estimaţi prin aceste analize sunt în concordanţă cu cei obţinuţi de la subiecţii sănătoşi, indicând faptul că subiecţii sănătoşi sunt reprezentativi pentru evaluarea farmacocinetică/farmacodinamică la populaţia pacienţilor cu gută.

Febuxostatul se absoarbe rapid (tmax de 1,0-1,5 ore) şi în proporţie mare (cel puţin 84%). După doze unice sau repetate de 80 mg şi 120 mg administrate oral o dată pe zi, Cmax este de aproximativ 2,8-3,2 microg/ml, respectiv 5,0-5,3 microg/ml. Biodisponibilitatea absolută a formulării comprimat de febuxostat nu a fost studiată.

După administrarea orală a unor doze repetate de 80 mg o dată pe zi sau a unei doze unice de 120 mg cu o masă bogată în grăsimi, a existat o scădere a Cmax cu 49%, respectiv 38% şi o scădere a ASC cu 18%, respectiv 16%. Cu toate acestea, în timpul studierii nu au fost observate modificări semnificative clinic ale reducerii procentuale a concentraţiei plasmatice de acid uric (doze repetate de 80 mg). Prin urmare, febuxostatul poate fi administrat fără legătură cu orarul meselor.

Volumul aparent de distribuţie al febuxostatului la starea de echilibru Vss/F) variază între 29 şi 75 l după administrarea orală a unor doze de 10 mg - 300 mg. Legarea febuxostatului de proteinele plasmatice este de aproximativ 99,2% (în principal de albumină) şi este constantă în intervalul concentraţiilor atinse la doze de 80 şi 120 mg. Legarea metaboliţilor activi de proteinele plasmatice variază între aproximativ 82% şi 91%.

Febuxostatul este metabolizat în proporţie mare prin conjugare prin sistemul enzimatic uridină difosfat glucuronoziltransferază (UDPGT) şi prin oxidare prin sistemul citocromului P450 (CYP). Au fost identificaţi patru metaboliţi hidroxil activi farmacologic, dintre care trei apar în plasma umană. Studiile in vitro cu microzomi hepatici umani au arătat că aceşti metaboliţi oxidativi s-au format în principal prin intermediul CYP1A1, CYP1A2, CYP2C8 sau CYP2C9, iar febuxostatul glucuronoconjugat s-a format în principal prin UGT 1A1, 1A8 şi 1A9.

Febuxostatul se elimină atât pe cale hepatică, cât şi renală. După administrarea orală a unei doze de 80 mg febuxostat marcat radioactiv cu 14C, aproximativ 49% din doză s-a regăsit în urină sub formă de febuxostat nemodificat (3%), acil-glucuronoconjugat al substanţei active (30%), metaboliţii săi oxidativi cunoscuţi şi conjugaţii acestora (13%) şi alţi metaboliţi necunoscuţi (3%). În plus faţă de excreţia pe cale urinară, aproximativ 45% din doză s-a regăsit în materiile fecale sub formă de febuxostat nemodificat (12%), acil-glucuronoconjugat al substanţei active (1%), metaboliţii săi oxidativi cunoscuţi şi conjugaţii acestora (25%) şi alţi metaboliţi necunoscuţi (7%).

După administrarea de doze repetate de 80 mg febuxostat la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară, moderată sau severă, Cmax a febuxostatului nu s-a modificat, comparativ cu subiecţii cu funcţie renală normală. ASC medie totală a febuxostatului a crescut de aproximativ 1,8 ori de la 7,5 microg·h/ml la grupul cu funcţie renală normală la 13,2 microg·h/ml la grupul cu disfuncţie renală severă. Cmax şi ASC ale metaboliţilor activi au crescut până la de 2 ori, respectiv de 4 ori. Cu toate acestea, nu este necesară modificarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată.

După administrarea de doze repetate de 80 mg febuxostat la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară (Child-Pugh clasa A) sau moderată (Child-Pugh clasa B), Cmax şi ASC ale febuxostatului şi metaboliţilor săi nu au suferit modificări semnificative comparativ cu subiecţii cu funcţie hepatică normală. Nu s-au efectuat studii la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh clasa C).

Nu au fost observate modificări semnificative ale ASC ale febuxostatului sau metaboliţilor săi după administrarea orală de doze repetate de febuxostat la pacienţii vârstnici, comparativ cu subiecţii sănătoşi mai tineri.

După administrarea orală de doze repetate de febuxostat, Cmax şi ASC au fost cu 24%, respectiv 12% mai mari la femei decât la bărbaţi. Cu toate acestea, Cmax şi ASC corectate în funcţie de greutate au fost similare la ambele sexe. Nu este necesară modificarea dozei în funcţie de sex.

În studiile non-clinice, în general, au fost observate efecte la expuneri care depăşesc expunerea maximă la om.

Modelarea și simularea farmacocinetică a datelor de la șobolan, indică faptul că, în cazul administrării concomitente cu febuxostat, doza clinică de mercaptopurină/azatioprină trebuie redusă la 20% sau mai puțin din doza prescrisă anterior, în scopul de a evita posibile efecte hematologice (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5).

Carcinogeneză, mutageneză, afectarea fertilităţii

La masculii de şobolan, s-a observat o creştere semnificativă statistic a tumorilor vezicii urinare (papilom cu celulă tranziţională şi carcinom) numai în asociere cu calculi xantinici la grupul căruia i s-au administrat doze mari, de aproximativ 11 ori expunerea de la om. Nu a existat nicio creştere semnificativă a niciunui alt tip de tumoare la şoareci sau şobolani, masculi sau femele. Aceste constatări se consideră o consecinţă a metabolismului purinic specific speciei şi compoziţiei urinei şi nu au relevanţă pentru utilizarea clinică.

O serie standard de teste de genotoxicitate nu a relevat niciun efect genotoxic cu relevanţă biologică al febuxostatului.

S-a constatat că, în doze administrate oral de până la 48 mg/kg şi zi, febuxostatul nu are niciun efect asupra fertilităţii şi funcţiei de reproducere la masculii şi femelele de şobolan.

Nu a existat nicio dovadă de afectare a fertilităţii, de efecte teratogene sau de efecte nocive pentru făt, datorate febuxostatului. A existat o toxicitate maternă la doze mari, însoţită de o reducere a indicelui de înţărcare şi o dezvoltare redusă a puilor la şobolani, la doze de aproximativ 4,3 ori mai mari decât expunerea la om. Studiile de teratogenitate efectuate la femelele de şobolan gestante, cu doze de aproximativ 4,3 ori mai mari decât expunerea la om, şi la femelele de iepure gestante, cu doze de aproximativ 13 ori mai mari decât expunerea la om, nu au relevat efecte teratogene.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină (E460)

Hidroxipropilceluloză (E463)

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal anhidru (E551)

Stearat de magneziu (E470b)

Alcool polivinilic (E1203)

Talc (E553b)

Dioxid de titan (E 171)

Macrogol 3350 (E1521)

Copolimer acid metacrilic-acrilat de etil (1:1) (tip A)

Oxid galben de fer (E 172)

Hidrogenocarbonat de sodiu (E500(ii))

Nu este cazul.

4 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al sau PVC- PE-PVdC/Al

Forure este disponibil în ambalaje cu 28, 30, 56, 84 și 98 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Egis Pharmaceuticals PLC

Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta,

Ungaria

15201/2023/01-10 15202/2023/01-10

Data primei autorizări: Martie 2019

Data reînnoirii: Noiembrie 2023

Noiembrie 2023