FLERADAY 250mg comprimate filmate prospect medicament

J01MA12 levofloxacină • Antiinfecțioase de uz sistemic | Chinolone antibacteriene | Fluoroquinolonele

Levofloxacina este un antibiotic din clasa fluorochinolonelor, utilizat pentru a trata o gamă largă de infecții bacteriene. Este eficientă împotriva infecțiilor tractului respirator (cum ar fi pneumonia și bronșita cronică acutizată), infecțiilor tractului urinar, pielonefritei, infecțiilor pielii și țesuturilor moi, precum și anumitor infecții sinusale.

Acest medicament acționează prin inhibarea enzimelor bacteriene esențiale pentru replicarea ADN-ului, ceea ce duce la distrugerea bacteriilor. Este important ca levofloxacina să fie utilizată doar pentru infecții bacteriene și nu pentru cele virale, cum ar fi răceala sau gripa.

Efectele secundare pot include greață, diaree, amețeli, dureri de cap sau insomnie. În cazuri rare, pot apărea reacții mai grave, cum ar fi tendinita, rupturi de tendoane, reacții alergice severe sau tulburări ale sistemului nervos central. Este esențial ca medicamentul să fie administrat conform indicațiilor medicului, iar pacienții să evite expunerea excesivă la soare în timpul tratamentului, deoarece poate crește sensibilitatea pielii.

Date generale despre FLERADAY 250mg

Substanța: levofloxacină

Data ultimei liste de medicamente: 01-04-2015

Codul comercial: W56938003

Concentrație: 250mg

Forma farmaceutică: comprimate filmate

Cantitate: 7

Prezentare produs: cutie cu blist pvc/pvdc-al x7 compr film

Tip produs: generic

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: RUAL LABORATORIES S.R.L. - ROMANIA

Deținător: DR. REDDY'S LABORATORIES ROMANIA S.R.L. - ROMANIA

Număr APP: 13939/2021/01

Valabilitate: 3 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru levofloxacină

Concentrațiile disponibile pentru levofloxacină

250mg, 250mg/50ml, 500mg, 500mg/100ml, 5mg/ml

Combinații cu alte substanțe

Conținutul prospectului pentru medicamentul FLERADAY 250mg comprimate filmate

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Fleraday 250 mg comprimate filmate

Fleraday 500 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine levofloxacină 250 mg, sub formă de levofloxacină hemihidrat.

Fiecare comprimat filmat conţine levofloxacină 500 mg, sub formă de levofloxacină hemihidrat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Fleraday 250 mg comprimate filmate

Comprimate filmate sub formă de capsulă, de culoarea piersicii, marcate pe o faţă cu '250” și o linie mediană care separă '2” și '50” și pe cealaltă faţă cu 'L” și linie mediană.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Fleraday 500 mg comprimate filmate

Comprimate filmate sub formă de capsulă, de culoarea piersicii, marcate pe o faţă cu '500” și o linie mediană care separă '5” și '00” și pe cealaltă faţă cu 'L” și linie mediană.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Fleraday este indicat la adulţi pentru tratamentul următoarelor infecţii (vezi pct. 4.4 și 5.1):

- Sinuzită bacteriană acută

- Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv bronşite

- Pneumonie comunitară

- Infecţii complicate la nivelul pielii şi ţesuturilor moi

- Cistită necomplicată (vezi pct. 4.4)

Pentru infecțiile menționate mai sus, Fleraday trebuie utilizat doar atunci când se consideră inadecvată utilizarea medicamentelor antibacteriene recomandate în mod obişnuit pentru tratamentul iniţial al acestor infecţii.

- Pielonefrită acută și infecții complicate ale tractului urinar (vezi pct. 4.4)

- Prostatită bacteriană cronică

- Antrax dobândit prin inhalare: profilaxie post-expunere și tratament curativ (vezi pct. 4.4).

De asemenea, Fleraday poate fi utilizat pentru finalizarea tratamentului la pacienţii care au prezentat ameliorare în timpul tratamentului iniţial cu levofloxacină administrată intravenos.

Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Fleraday se administrează o dată sau de două ori pe zi. Doza depinde de tipul şi severitatea infecţiei şi de susceptabilitatea microorganismului patogen suspectat.

Fleraday poate fi utilizat pentru finalizarea tratamentului la pacienţii care au prezentat ameliorare în timpul tratamentului iniţial cu levofloxacină administrată intravenos; datorită bioechivalenţei dintre formele cu administrare parenterală şi orală, se pot utiliza aceleaşi doze.

Doze

Dozele recomandate pentru administrarea Fleraday sunt următoarele:

Doze pentru pacienţi cu funcţie renală normală (clearance-ul creatininei > 50 ml/min)

Indicaţie Schema de administrare Durata zilnică tratamentului (în funcţie de severitate) (în funcție de severitate)

Sinuzită bacteriană acută 500 mg o dată pe zi 10 - 14 zile

Exacerbări acute bacteriene ale bolii 500 mg o dată pe zi 7 - 10 zile pulmonare obstructive cronice, inclusiv bronșite

Pneumonie comunitară 500 mg o dată sau de două ori 7 - 14 zile pe zi

Pielonefrită acută 500 mg o dată pe zi 7 - 10 zile

Infecţii complicate ale tractului urinar 500 mg o dată pe zi 7 - 14 zile

Cistită necomplicată 250 mg o dată pe zi 3 zile

Prostatită bacteriană cronică 500 mg o dată pe zi 28 zile

Infecţii complicate la nivelul pielii şi 500 mg o dată sau de două ori 7 - 14 zile ţesuturilor moi pe zi

Antrax dobândit prin inhalare 500 mg o dată pe zi 8 săptămâni

Grupe speciale de pacienți

Insuficienţă renală (clearance-ul creatininei ≤ 50 ml/min) Schemă de administrare 250 mg/24 ore 500 mg/24 ore 500 mg/12 ore

Clearance-ul creatininei prima doză: 250 mg prima doză: 500 mg prima doză: 500 mg 50-20 ml/min apoi: 125 mg/24 ore apoi: 250 mg/24 ore apoi: 250 mg/12 ore 19-10 ml/min apoi: 125 mg/48 ore apoi: 125 mg/24 ore apoi: 125 mg/12 ore < 10 ml/min (inclusiv apoi: 125 mg/48 ore apoi: 125 mg/24 ore apoi: 125 mg/24 ore hemodializă şi CAPD)

Nu sunt necesare doze suplimentare după hemodializă sau dializă peritoneală ambulatorie continuă (CAPD).

Insuficienţă hepatică

Nu este necesară ajustarea dozei, deoarece levofloxacina nu este metabolizată hepatic într-o proporţie relevantă şi este excretată, în principal, pe cale renală.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia cazurilor în care se impune luarea în considerare a funcţiei renale (vezi pct. 4.4 “Tendinită și ruptură de tendon” și Prelungirea intervalului QT).

Copii și adolescenți

Fleraday este contraindicat la copii şi adolescenţi aflați în perioada de creştere (vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Comprimatele filmate Fleraday trebuie înghiţite fără a fi zdrobite şi cu o cantitate suficientă de lichid.

Acestea pot fi divizate pe linia mediană, pentru a ajusta doza. Comprimatele se pot administra în timpul meselor sau între mese.

Comprimatele filmate Fleraday trebuie administrate cu cel puţin 2 ore înainte de sau la cel puţin 2 ore după utilizarea de săruri de fier, săruri de zinc, antiacide care conţin magneziu sau aluminiu sau didanozină (doar formulele care au în compoziție didanozină, care conţin aluminiu sau magneziu ca agenţi tampon) şi sucralfat, deoarece poate apărea scăderea absorbţiei (vezi pct. 4.5).

4.3 Contraindicaţii

Fleraday nu trebuie utilizat:

- la pacienţi cu hipersensibilitate la substanța activă, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1;

- la pacienţi cu epilepsie;

- la pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor, corelate cu administrarea de fluorochinolone;

- la copii sau adolescenţi aflați în perioada de creştere;

- în timpul sarcinii;

- la femei care alăptează.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Utilizarea levofloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). La acești pacienți, tratamentul cu levofloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Riscuri de rezistență

S. aureus rezistent la meticilină este foarte probabil să prezinte rezistenţă asociată la fluorochinolone, inclusiv la levofloxacină. Prin urmare, levofloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu

SARM diagnosticate sau suspectate, cu excepţia cazului în care rezultatele testelor de laborator au confirmat sensibilitatea microorganismului la levofloxacină (iar medicamentele antibacteriene recomandate în mod obişnuit pentru tratamentul infecţiilor cu SARM sunt considerate inadecvate).

Levofloxacina poate fi utilizată pentru tratamentul sinuzitei bacteriene acute şi al exacerbării acute a bronşitei cronice, atunci când aceste infecţii au fost diagnosticate în mod adecvat.

Rezistenţa E. coli la fluorochinolone - microorganismul patogen cel mai frecvent implicat în infecţiile tractului urinar - este variabilă pe teritoriul Uniunii Europene. Medicii care prescriu acest medicament sunt sfătuiţi să ia în considerare prevalenţa locală a rezistenţei E. coli la fluorochinolone.

Antrax dobândit prin inhalare: utilizarea la om se bazează pe date privind sensibilitatea in vitro a Bacillus anthracis şi pe date experimentale obţinute la animale, împreună cu date limitate obţinute din utilizarea la om. Medicii curanţi trebuie să citească documentele privind consensul naţional şi/sau internaţional referitor la tratamentul antraxului.

Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea levofloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.

Tendinită şi ruptură de tendon

Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid, la pacienții cărora li se administrează doze zilnice de levofloxacină 1000 mg și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu tumefiere, însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu levofloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu prin imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie.

Infecţii asociate cu Clostridium difficile

Diareea apărută în cursul sau după tratamentul cu levofloxacină (inclusiv la câteva săptămâni după tratament), în special dacă este severă, persistentă şi/sau sanguinolentă, poate fi simptomul infecţiei asociate cu Clostridium difficile (Clostridium difficile-associated disease - CDAD). CDAD poate varia în severitate, de la uşoară până la punerea în pericol a vieţii, forma sa cea mai severă fiind colita pseudomembranoasă (vezi pct. 4.8). Prin urmare, este important ca acest diagnostic să se ia în considerare la pacienţii care dezvoltă diaree gravă în timpul sau după tratamentul cu levofloxacină. În cazul în care este suspectată sau diagnosticată CDAD, administrarea levofloxacinei trebuie imediat oprită şi trebuie iniţiat fără întârziere tratamentul adecvat. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate în această situaţie clinică.

Pacienţi cu predispoziţie la convulsii

Chinolonele pot să scadă pragul convulsivant şi pot să declanşeze crize convulsive.Levofloxacina este contraindicată la pacienţii cu antecedente de epilepsie (vezi pct. 4.3) şi, similar altor chinolone, trebuie utilizată cu maximă prudenţă la pacienţii cu predispoziţie la crize convulsive sau cu tratament asociat cu substanţe active care scad pragul convulsivant, cum este teofilina (vezi pct. 4.5). Trebuie întrerupt tratamentul cu levofloxacină în cazul apariţiei crizelor convulsive (vezi pct. 4.8).

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază

Pacienţii cu deficit latent sau manifest de glucozo-6-fosfat dehidrogenază pot fi predispuşi la reacţii hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone antibacteriene. Prin urmare, în cazul în care levofloxacina trebuie utilizată la aceşti pacienţi, trebuie monitorizaţi pentru posibila apariţie a hemolizei.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Deoarece levofloxacina se excretă, în principal, pe cale renală, doza de Fleraday trebuie ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Reacţii de hipersensibilitate

Levofloxacina poate determina reacţii de hipersensibilitate grave, potenţial letale (de exemplu angioedem până la şoc anafilactic), ocazional chiar după administrarea primei doze (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să întrerupă imediat tratamentul şi să se adreseze medicului curant sau unui medic din departamentul de urgenţe, care va începe aplicarea măsurilor de urgenţă adecvate.

Reacții adverse cutanate severe

La administrarea levofloxacinei au fost raportate cazuri de reacții adverse cutanate severe (SCAR), incluzând necroliză epidermică toxică (NET: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindrom

Stevens Johnson (SJS) și reacție indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS), cu risc vital sau letală (vezi pct. 4.8). La momentul prescripției medicale, pacienții trebuie sfătuiți cu privire la semnele și simptomele care însoțesc reacțiile cutanate severe și trebuie monitorizați atent. Dacă apar semne și simptome sugestive pentru aceste reacții, administrarea levofloxacinei trebuie întreruptă imediat și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, NET sau DRESS la utilizarea levofloxacinei, tratamentul cu levofloxacină nu trebuie reluat la acest pacient în nicio circumstanță.

Disglicemie

Similar tuturor chinolonelor, au fost raportate modificări ale glicemiei, incluzând atât hipoglicemie, cât şi hiperglicemie, care apar mai frecvent la vârstnici, de obicei, la pacienţii cu diabet zaharat trataţi concomitent cu un medicament antidiabetic oral (de exemplu glibenclamidă) sau cu insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienţii cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct. 4.8).

Tratamentul cu levofloxacină trebuie oprit imediat dacă pacientul raportează tulburări ale glucozei serice și trebuie luată în considerare terapia alternativă antibacteriană nonfluorochinolonică.

Prevenirea fotosensibilizării

La administrarea levofloxacinei, a fost raportată fotosensibilizare (vezi pct. 4.8). Se recomandă ca pacienţii să nu se expună, dacă nu este necesar, la lumină solară puternică sau la raze UV artificiale (de exemplu lampă cu ultraviolete, solar) în timpul tratamentului şi timp de 48 de ore după întreruperea tratamentului, pentru a preveni fotosensibilizarea.

Pacienţi trataţi cu antagonişti ai vitaminei K

Deoarece este posibilă creşterea valorilor testelor de coagulare (timpul de protrombină/INR) şi/sau apariţia sângerărilor la pacienţii trataţi cu levofloxacină concomitent cu un antagonist al vitaminei K (de exemplu warfarină), testele de coagulare trebuie monitorizate, atunci când aceste medicamente se administrează concomitent (vezi pct. 4.5).

Reacţii psihotice

S-au raportat reacţii psihotice la pacienţii trataţi cu chinolone, inclusiv levofloxacină. În cazuri foarte rare, acestea au progresat spre ideaţie suicidară şi comportament autodistructiv, uneori după numai o singură doză de levofloxacină (vezi pct. 4.8). În cazul în care pacientul prezintă aceste reacţii, trebuie întreruptă imediat administrarea levofloxacinei, de la primele semne și simptome ale acestor reacții și pacienții trebuie sfătuiți să contacteze medicul prescriptor pentru consiliere. Trebuie luată în considerare terapia alternativă antibacteriană nonfluorochinolonică şi trebuie instituite măsurile adecvate. Se recomandă precauţie la utilizarea levofloxacinei la pacienţi psihotici sau la pacienţi cu antecedente de afecţiuni psihice.

Prelungire a intervalului QT

Este necesară prudenţă la utilizarea fluorochinolonelor, inclusiv a levofloxacinei, la pacienţi cu factori de risc cunoscuţi pentru prelungirea intervalului QT, cum sunt:

- sindrom QT prelungit congenital

- utilizarea concomitentă de medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT (de exemplu:

antiaritrmice clasa IA şi III, antidepresive triciclice, macrolide, antipsihotice)

- dezechilibre electrolitice necorectate (de exemplu: hipokaliemie, hipomagneziemie)

- boli cardiace (de exemplu: insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, bradicardie)

Pacienţii vârstnici şi femeile pot fi mai sensibili la medicamentele care prelungesc intervalul QT. Prin urmare, se recomandă precauţie atunci când sunt utilizate fluorochinolone, inclusiv levofloxacină, la aceste grupe de pacienţi. (Vezi pct. 4.2 Vârstnici, 4.5, pct. 4.8 şi 4.9).

Neuropatie periferică

La pacienţii trataţi cu chinolone şi fluorochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, disestezie sau slăbiciune. Pacienții tratați cu levofloxacină trebuie sfătuiți să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care apar simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală, slăbiciune, în scopul de a preveni apariția unei afecțiuni potențial ireversibile. (vezi pct. 4.8)

Tulburări hepatobiliare

În cazul levofloxacinei, au fost raportate cazuri de necroză hepatică cu evoluţie până la insuficienţă hepatică letală, în special la pacienţi cu afecţiuni preexistente severe, de exemplu sepsis (vezi pct. 4.8).

Pacienţii trebuie sfătuiţi să oprească tratamentul şi să se adreseze medicului curant dacă apar semne şi simptome de afectare hepatică, cum sunt anorexia, icterul, urina hipercromă, pruritul sau sensibilitatea abdominală.

Agravare a miasteniei gravis

Fluorochinolonele, inclusiv levofloxacina, au acţiune blocantă neuromusculară şi pot agrava slăbiciunea musculară la pacienţii cu mistenia gravis. Reacţii adverse grave, raportate după punerea pe piaţă, inclusiv decese şi necesitatea de susţinere a funcţiei respiratorii, au fost asociate cu utilizarea fluorochinolonelor la pacienţi cu miastenia gravis. Levofloxacina nu este recomandată la pacienţi cu antecedente cunoscute de miastenia gravis.

Tulburări vizuale

În cazul afectării vederii sau al apariţiei oricăror reacţii la nivelul ochilor, trebuie imediat solicitat consultul unui medic oftalmolog (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Suprainfecţii

Utilizarea levofloxacinei, în special dacă este prelungită, poate determina proliferarea microorganismelor rezistente. În cazul apariţiei suprainfecţiei în timpul tratamentului, trebuie aplicate măsurile adecvate.

Influenţarea rezultatelor testelor de laborator

La pacienţii trataţi cu levofloxacină, determinarea opioizilor în urină poate avea rezultate fals-pozitive.

Poate fi necesară confirmarea printr-o metodă mai specifică a rezultatelor pozitive la testele de depistare a opioizilor.

Levofloxacina poate inhiba creşterea Mycobacterium tuberculosis şi, prin urmare, poate determina rezultate fals-negative la testele de diagnostic bacteriologic al tuberculozei.

Disecție și anevrisme de aortă, requrgitare la nivelul valvei cardiace/incompetență a valvei cardiace

Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aortă, mai ales la pacienții vârstnici și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale cunoscute de boală anevrismală ori de boală valvulară cardiacă congenitală sau la pacienții diagnosticați cu anevrism aortic și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care predispun

- atât la anevrism și disecție de aortă, cât și la regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boala Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă sau, în plus

- la anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- la regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetența unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Mioclonie

Au fost raportate cazuri de mioclonie la pacienții cărora li se administrează levofloxacină (vezi pct. 4.8).

Riscul de mioclonie este crescut la pacienții vârstnici și la pacienții cu insuficiență renală dacă doza de levofloxacină nu este ajustată conform clearance-ului creatininei.

Tratamentul cu levofloxacină trebuie întrerupt imediat la prima apariție a miocloniei și trebuie inițiat tratamentul adecvat.

Pancreatită acută

Pancreatita acută poate fi observată la pacienții care iau levofloxacină. Pacienții trebuie informați cu privire la simptomele caracteristice ale pancreatitei acute. Pacienții care prezintă greață, stare de rău, disconfort abdominal, dureri abdominale acute sau vărsături trebuie să fie evaluți medical prompt. Dacă se suspectează pancreatită acută, administrarea levofloxacinei trebuie întreruptă; dacă se confirmă, tratamentul cu levofloxacina nu trebuie reluat. Se recomandă prudență la pacienții cu antecedente de pancreatită (vezi pct. 4.8).

Afecțiuni ale sângelui

În timpul tratamentului cu levofloxacină poate apărea insuficiență medulară, inclusiv leucopenie, neutropenie, pancitopenie, anemie hemolitică, trombocitopenie, anemie aplastică sau agranulocitoză (vezi pct. 4.8). Dacă se suspectează oricare dintre aceste afecțiuni ale sângelui, hemoleucograma trebuie monitorizată. În cazul unor rezultate anormale, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu levofloxacină.

Excipienți
Sodiu

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Efectul altor medicamente asupra Fleraday

Săruri de fier, săruri de zinc, antiacide conţinând magneziu sau aluminiu, didanozină

Absorbţia levofloxacinei este semnificativ diminuată atunci când se administrează săruri de fer sau antiacide care conţin magneziu sau aluminiu sau când se administrează didanozină (doar formulele care au în compoziție didanozină care conţin aluminiu sau magneziu ca agenţi tampon) concomitent cu Fleraday.

Administrarea fluorochinolonelor concomitent cu preparate cu multi-vitamine care conţin zinc pare să scadă absorbţia orală a acestora. Se recomandă ca preparatele care conţin cationi bivalenţi sau trivalenţi, cum sunt sărurile de fer, sărurile de zinc sau antiacidele care conţin magneziu sau aluminiu sau didanozină (doar formulele care au în compoziție didanozină care conţin aluminiu sau magneziu ca agenţi tampon) să nu fie utilizate cu 2 ore înainte de şi timp de 2 ore după administrarea Fleraday (vezi pct. 4.2). Sărurile de calciu au un efect minim asupra absorbţiei orale a levofloxacinei.

Sucralfat

Biodisponibilitatea Fleraday este semnificativ redusă dacă se administrează concomitent cu sucralfat.

Dacă pacientul trebuie tratat, atât cu sucralfat, cât şi cu Fleraday, se recomandă ca sucralfatul să se administreze după 2 ore de la administrarea comprimatelor de Fleraday (vezi pct. 4.2).

Teofilină, fenbufen sau medicamente antiinflamatoare nesteroidiene similare

Într-un studiu clinic, nu s-au evidenţiat interacţiuni farmacocinetice între levofloxacină şi teofilină. Cu toate acestea, în timpul tratamentului concomitent cu chinolone şi teofilină, antiinflamatoare nesteroidiene sau alte medicamente care scad pragul convulsivant, poate să apară o reducere importantă a pragului convulsivant.

Concentraţiile plasmatice ale levofloxacinei au fost cu aproximativ 13% mai mari în prezenţa fenbufenului, comparativ cu cele obţinute la administrarea în monoterapie.

Probenecid şi cimetidină

Probenecidul şi cimetidina au avut un efect semnificativ statistic asupra eliminării levofloxacinei.

Clearance-ul renal al levofloxacinei a fost redus de către cimetidină (24%) şi probenecid (34%), deoarece ambele medicamente pot bloca secreţia tubulară renală a levofloxacinei. Cu toate acestea, pentru dozele testate în studiu, este puţin probabil ca diferenţele semnificative statistic farmacocinetice să fie relevante clinic.

Trebuie să se manifeste prudenţă atunci când levofloxacina se administrează concomitent cu medicamente care afectează secreţia tubulară renală, aşa cum sunt probenecidul şi cimetidina, în special la pacienţii cu insuficienţă renală.

Alte informaţii relevante

Studiile clinice farmacologice au arătat că farmacocinetica levofloxacinei nu a fost influenţată într-o măsură relevantă clinic atunci când levofloxacina a fost administrată concomitent cu următoarele medicamente: carbonat de calciu, digoxină, glibenclamidă, ranitidină.

Efectul Fleraday asupra altor medicamente

Ciclosporină

Timpul de înjumătăţire plasmatică al ciclosporinei a crescut cu 33% la administrarea concomitentă cu levofloxacină.

Antagonişti ai vitaminei K

La pacienţii trataţi cu levofloxacină concomitent cu un antagonist al vitaminei K (de exemplu warfarină) s-a raportat creşterea valorilor testelor de coagulare (timpul de protrombină/INR) şi/sau apariţia sângerărilor, care pot fi severe. Prin urmare, la pacienţii trataţi cu antagonişti ai vitaminei K, trebuie monitorizate testele de coagulare (vezi pct. 4.4).

Medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT

Levofloxacina, similar altor fluorochinolone, trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii tratați cu medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT (de exemplu: antiaritmice din clasa IA şi III, antidepresive triciclice, macrolide, antipsihotice) (vezi pct. 4.4 Prelungire a intervalului QT).

Alte informaţii relevante

Într-un studiu de farmacocinetică privind interacţiunile, levofloxacina nu a influenţat farmacocinetica teofilinei (care este un substrat de referinţă pentru CYP1A2), ceea ce indică faptul că levofloxacina nu este un inhibitor al CYP1A2.

Alte forme de interacţiune
Alimente

Levofloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele. Prin urmare, comprimatele filmate Fleraday se pot administra indiferent de aportul de alimente.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Datele provenite din utilizarea levofloxacinei la femeile gravide sunt limitate. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.

5.3).

Cu toate acestea, în absenţa datelor la om şi din cauza faptului că datele experimentale sugerează un risc de afectare de către fluorochinolone a cartilajelor care suportă greutatea corpului la organismul aflat în perioada de creştere, Fleraday nu trebuie utilizat la gravide (vezi pct. 4.3 și pct. 5.3).

Alăptarea

Fleraday este contraindicat la femeile care alăptează. Există informaţii insuficiente cu privire la excreţia levofloxacinei în laptele uman; cu toate acestea, alte fluorochinolone se excretă în laptele uman. În absenţa datelor la om şi din cauza faptului că datele experimentale sugerează un risc de afectare de către fluorochinolone a cartilajelor care suportă greutatea corpului la organismul aflat în perioada de creştere,

Fleraday nu trebuie utilizat la femeile care alăptează (vezi pct. 4.3 și pct. 5.3).

Fertilitatea

Levofloxacina nu a determinat afectarea fertilităţii sau a funcţiei de reproducere la şobolan.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Fleraday are influență mică sau moderată asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Anumite reacţii adverse (de exemplu: ameţeli/vertij, somnolenţă, tulburări de vedere) pot afecta capacitatea de concentrare şi de reacţie şi, prin urmare, pot constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de o importanţă specială (de exemplu în timpul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor).

4.8 Reacţii adverse

Informaţiile prezentate mai jos se bazează pe datele furnizate de studii clinice efectuate la peste 8300 de pacienţi şi pe o vastă experienţă obţinută după punerea pe piaţă a medicamentului.

Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Clasificare pe Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă aparate, (≥1/100 și frecvente (≥1/10000 și necunoscută (care nu sisteme şi <1/10 ) (≥1/1000 și <1/1000) poate fi estimată din organe <1/100) datele disponibile)

Infecţii şi Infecţii fungice, infestări inclusiv infecţii cu Candida

Rezistenţa microorganismului patogen

Tulburări Leucopenie Trombocitopenie Insuficiență hematologice Eozinofilie Neutropenie medulară, inclusiv şi limfatice anemie aplastică,pancitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică

Tulburări ale Angioedem a

Şoc anafilactic sistemului Hipersensibilizare a imunitar (vezi pct. 4.4) Şoc anafilactoid (vezi pct. 4.4)

Tulburări Sindrom de endocrine secreție inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH)

Tulburări Anorexie Hipoglicemie, în Hiperglicemie metabolice şi special la (vezi pct. 4.4) de nutriţie pacienţii cu diabet zaharat, Comă hipoglicemică (vezi pct. 4.4)

Tulburări Insomnie Anxietate Reacţii psihotice Tulburări psihotice cu psihice* Stare confuzională (de exemplu cu comportament de auto- Nervozitate halucinaţii, vătămare, inclusiv ideaţie paranoia) suicidară sau tentativă de

Depresie suicid

Agitaţie (vezi pct. 4.4)

Vise anormale Manie

Coşmaruri

Delir

Tulburări ale Cefalee Somnolenţă Convulsii (vezi Neuropatie periferică sistemului Ameţeli Tremor pct. 4.3 și pct. 4.4) senzitivă (vezi pct. 4.4) nervos* Disgeuzie Parestezii, Neuropatie periferică Afectarea senzitivo-motorie (vezi memoriei pct. 4.4)

Parosmie, inclusiv anosmie

Diskinezie

Tulburări extrapiramidale

Ageuzie

Sincopă
Hipertensiune intracraniană benignă

Mioclonie

Tulburări Tulburări de Pierdere tranzitorie a oculare* vedere, cum este vederii (vezi pct. 4.4) vederea înceţoşată Uveită (vezi pct. 4.4)

Tulburări Vertij Tinitus Surditate acustice şi Afectare a auzului vestibulare*

Tulburări Tahicardie Tahicardie ventriculară, cardiace Palpitaţii care poate duce la stop cardiac

Aritmii ventriculare şi torsada vârfurilor (raportată predominant la pacienţii cu factori de risc pentru prelungirea intervalului QT), prelungire a intervalului

QT observată pe electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 şi 4.9)

Tulburări Valabil doar Hipotensiune vasculare pentru formele arterială farmaceutice cu administrare i.v.:

Flebită

Tulburări Dispnee Bronhospasm respiratorii, Pneumonită alergică toracice şi mediastinale

Tulburări Diaree Dureri abdominale Diaree - hemoragică, gastro- Vărsături Dispepsie care în cazuri foarte rare intestinale Greaţă Flatulenţă poate să indice o Constipaţie enterocolită, inclusiv colită pseudomembranoasă (vezi pct. 4.4)

Pancreatită (vezi pct. 4.4)

Tulburări Creştere a Creştere a Icter şi afecțiuni hepatice hepatobiliare valorilor serice bilirubinemiei severe, inclusiv cazuri de ale enzimelor insuficienţă hepatică hepatice acută letală, în special la (ALAT/ASAT, pacienţii cu afecţiuni fosfatază preexistente severe (vezi alcalină, GGT) pct. 4.4) Hepatită

Afecţiuni Erupţie cutanată Reacție indusă Necroliză epidermică cutanate şi ale tranzitorie medicamentos toxică ţesutului Prurit însoțită de Sindrom Stevens-b subcutanat Urticarie eozinofilie și Johnson Hiperhidroză simptome Eritem polimorf sistemice Reacţii de (DRESS) fotosensibilizare (vezi (vezi pct. 4.4), pct. 4.4)

Erupție fixă Vasculită indusă leucocitoclastică medicamentos Stomatită

Hiperpigmentarea pielii

Tulburări Artralgii Afecţiuni ale Rabdomioliză musculo- Mialgii tendoanelor (vezi Ruptură de tendon (de scheletice şi pct. 4.3 și pct. 4.4), exemplu a tendonului lui ale ţesutului inclusiv tendinită Ahile) (vezi pct. 4.3 şi conjunctiv* (de exemplu la 4.4) nivelul tendonului Ruptură de ligament lui Ahile) Ruptură musculară

Slăbiciune Artrită musculară, care poate avea o importanţă deosebită la pacienţii cu miastenia gravis (vezi pct. 4.4 )

Tulburări Creştere a Insuficienţă renale şi ale creatininemiei renală acută (de căilor urinare exemplu din cauza nefritei interstiţiale)

Tulburări Valabil doar Astenie Febră Durere (inclusiv dureri generale şi la pentru formele de spate, toracice şi la nivelul locului farmaceutice nivelul extremităţilor) de cu administrare* administrare i.v.:

Reacţie la nivelul locului de perfuzare (durere, eritem) a

Reacţiile anafilactice şi anafilactoide pot apărea, uneori, chiar şi după prima doză. b Reacţiile cutaneo-mucoase pot apărea, uneori, chiar şi după prima doză.

Alte reacţii adverse care au fost asociate cu administrarea de fluorochinolone includ: crize de porfirie la pacienţii cu porfirie

* Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie și nevralgie, oboseală, simptome psihiatrice (inclusiv tulburări ale somnului, anxietate, atacuri de panică, depresie și idei de sinucidere), afectare a memoriei și a capacității de concentrare și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

** S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace /incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Conform studiilor de toxicitate efectuate la animale sau studiilor clinice de farmacologie efectuate cu doze mai mari decât cele terapeutice, cele mai importante semne care se pot aştepta după un supradozaj acut cu

Fleraday comprimate filmate sunt cele ale sistemului nervos central, cum sunt confuzie, ameţeli, tulburări ale stării de conştienţă şi crize convulsive, prelungire a intervalului QT şi reacţii gastro-intestinale, cum sunt greaţă şi eroziuni la nivelul mucoaselor.

În experienţa după punerea pe piaţă, au fost observate efecte asupra SNC, inclusiv stare confuzională, convulsii, mioclonii, halucinaţii şi tremor.

În caz de supradozaj, trebuie instituit tratament simptomatic. Monitorizarea ECG trebuie efectuată, deoarece există posibilitatea prelungirii intervalului QT. Pentru protecţia mucoasei gastrice, se pot administra antiacide. Hemodializa, inclusiv dializa peritoneală şi CAPD, nu sunt eficiente pentru îndepărtarea levofloxacinei din organism. Nu există antidot specific.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică:chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA12.

Levofloxacina este un medicament antibacterian de sinteză, din clasa fluorochinolonelor şi este enantiomerul S(-) al substanţei racemice, ofloxacina.

Mecanism de acţiune

Fiind un antibacterian de tip fluorochinolonă, levofloxacina acţionează la nivelul complexului ADN-

ADN-girază şi topoizomerazei IV.

Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie

Gradul activităţii bactericide a levofloxacinei depinde de raportul dintre concentraţia plasmatică maximă (Cmax) sau aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi concentraţia minimă inhibitorie (CMI).

Mecanism de rezistenţă

Rezistenţa la levofloxacină se dobândeşte printr-un proces treptat de apariţie a unor mutaţii ale situsului ţintă de la nivelul ambelor topoizomeraze de tip II, ADN girazei şi topoizomerazei IV. Alte mecanisme ale rezistenţei, cum sunt permeabilizarea membranelor (frecventă la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux pot, de asemenea, influenţa sensibilitatea la levofloxacină.

Este observată o rezistenţă încrucişată între levofloxacină şi alte fluorochinolone. Pe baza mecanismului de acţiune, în general, nu există rezistenţă încrucişată între levofloxacină şi alte clase de medicamente antibacteriene.

Valori critice

Valorile critice CMI recomandate de EUCAST pentru levofloxacină, care separă microorganismele sensibile de cele sensibile în cazul expunerii crescute şi pe acestea din urmă de cele rezistente, sunt prezentate în tabelul următor pentru testarea CMI (mg/l).

Valorile critice ale CMI recomandate de EUCAST pentru levofloxacină (versiunea 10.0; 2020-01-01):

Patogen Sensibil Rezistent

Enterobacterales ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

Pseudomonas spp. ≤ 0,001 mg/l > 1 mg/l

Acinetobacter spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

Staphylococcus aureus ≤ 0,001 mg/l > 1 mg/l

Stafilococi coagulazo negativi

Enterococcus spp.1 ≤ 4 mg/l > 4 mg/l

Streprococcus pneumoniae ≤ 0,001 mg/l > 2 mg/l

Streptococcus A,B,C și G ≤ 0,001 mg/l > 2 mg/l

Haemophilusinfluenzae ≤ 0,06 mg/l > 0,06 mg/l

Moraxella catarrhalis ≤ 0,125 mg/l > 0,125 mg/l

Helicobacterpylori ≤ 1 mg/l > 1 mg/l

Aerococcussanguinicola și urinae ≤ 2 mg/l > 2 mg/l

Aeromonas spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

PK-PD Valori critice (care nu depind ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l de specie) 1: doar pentru infecții urinare necomplicate 2: Sensibilitatea poate fi dedusă din sensibilitatea la ciprofloxacină”

Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, astfel încât sunt de dorit informaţii locale despre aceasta, în special atunci când trebuie tratate infecţii severe. Dacă este necesar, trebuie cerut sfatul unui expert atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea medicamentului, cel puţin în tratamentul câtorva tipuri de infecţii, este discutabilă..

Specii frecvent sensibile
Bacterii aerobe Gram-pozitiv

Bacillus anthracis

Staphylococcus aureus sensibil la meticilină

Staphylococcus saprophyticus

Streptococci de grup C şi G

Streptococcus agalactiae

Streptococcus pneumoniae

Streptococcus pyogenes

Bacterii aerobe Gram-negativ

Eikenella corrodens

Haemophilus influenzae

Haemophilus para-influenzae

Klebsiella oxytoca

Moraxella catarrhalis

Pasteurella multocida

Proteus vulgaris

Providencia rettgeri

Bacterii anaerobe

Peptostreptococcus

Altele

Chlamydophila pneumoniae

Chlamydophila psittaci

Chlamydia trachomatis

Legionella pneumophila

Mycoplasma pneumoniae

Mycoplasma hominis

Ureaplasma urealyticum

Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Bacterii aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus rezistent la meticilină#

Staphylococcus spp coagulazo-negativ

Bacterii aerobe Gram-negativ

Acinetobacter baumannii

Citrobacter freundii

Enterobacter aerogenes

Enterobacter cloacae

Escherichia coli

Klebsiella pneumoniae

Morganella morganii

Proteus mirabilis

Providencia stuartii

Pseudomonas aeruginosa

Serratia marcescens

Bacterii anaerobe

Bacteroides fragilis

Tulpini cu rezistenţă intrinsecă
Bacterii aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecium #

S. aureus rezistent la meticilină este foarte probabil să deţină rezistenţă asociată la fluorochinolone, inclusiv la levofloxacină.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Levofloxacina administrată oral se absoarbe rapid şi aproape complet, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă în decurs de 1-2 ore. Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 99-100%.

Ingestia de alimente are o influenţă mică asupra absorbţiei levofloxacinei.

Condiţiile la starea de echilibru sunt atinse în decurs de 48 de ore, după o schemă de tratament cu administrare zilnică a 500 mg o dată sau de două ori pe zi.

Distribuţie

Aproximativ 30-40% din levofloxacina administrată se leagă de proteinele plasmatice.

Volumul mediu de distribuţie al levofloxacinei este de aproximativ 100 l după administrarea a 500 mg în doză unică sau în doze repetate, ceea ce indică o distribuţie largă în ţesuturile organismului.

Pătrunderea în ţesuturile şi lichidele organismului:

S-a arătat că levofloxacina pătrunde în mucoasa bronşică, lichidul epitelial alveolar, macrofagele alveolare, ţesutul pulmonar, piele (lichidul vezicular), ţesutul prostatic şi în urină. Cu toate acestea, levofloxacină pătrunde în mică măsură în lichidul cefalorahidian.

Metabolizare

Levofloxacina este metabolizată într-o foarte mică măsură, metaboliţii fiind demetil-levofloxacină şi N-oxid-levofloxacină. Aceşti metaboliţi reprezintă sub 5% din doza și sunt excretați în urină. Levofloxacina este stereochimic stabilă şi nu suferă inversiune chirală.

Eliminare

După administrarea orală şi intravenoasă, levofloxacina este eliminată relativ lent din plasmă (t½:: 6 - 8 ore). Excreţia are loc, în principal, pe cale renală (> 85% din doza administrată).

Valoarea medie a clearence-ului corporal total aparent al levofloxacinei după administrarea unei doze unice de 500 mg a fost de 175+/-29,2 ml/min.

Nu există diferenţe majore între farmacocinetica levofloxacinei după administrarea orală şi administrarea intravenoasă, ceea ce sugerează că cele două căi de administrare, orală şi intravenoasă, sunt interschimbabile.

Liniaritate

Levofloxacina are o farmacocinetică liniară în cazul administrării de doze cuprinse între 50 şi 1000 mg.

Grupe speciale de pacienți

Pacienţii cu insuficienţă renală

Farmacocinetica levofloxacinei este afectată de insuficienţa renală. Odată cu scăderea funcţiei renale, scad eliminarea şi clearance-ul renal, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare creşte conform tabelului de mai jos:

Farmacocinetica în insuficienţa renală, după o doză unică de 500 mg, administrată oral

Clcr [ml/min] < 20 20 - 49 50 - 80

ClR [ml/min] 13 26 57 t1/2 [ore] 35 27 9

Pacienţi vârstnici

Nu există diferenţe semnificative între farmacocinetica levofloxacinei la tineri şi vârstnici, cu excepţia diferenţelor determinate de clearance-ul creatininei.

Diferenţe între sexe

Analize separate, efectuate pentru subiecţii de sex masculin şi feminin, au arătat diferenţe mici până la marginale în farmacocinetica levofloxacinei. Nu există dovezi că aceste diferenţe între sexe sunt relevante clinic.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale privind toxicitatea după doză unică, toxicitatea după doze repetate, carcinogenitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi dezvoltării.

Levofloxacina nu a avut niciun efect asupra fertilităţii sau a funcţiei de reproducere la şobolan, iar singurul său efect asupra fetuşilor a fost întârzierea maturizării, ca rezultat al toxicităţii materne.

Levofloxacina nu a indus mutaţii genetice la nivelul celulelor bacteriene sau de mamifer, dar a indus aberaţii cromozomiale in vitro, la nivelul celulelor pulmonare de hamster chinezesc. Aceste efecte pot fi atribuite inhibării topoizomerazei II. Testele in vivo (testele pe micronuclei, schimburilor de cromatide surori, sintezei neprogramate de ADN, de letalitate dominantă) nu au arătat niciun potenţial genotoxic.

Studii efectuate la şoarece au arătat că levofloxacina are activitate fototoxică numai la doze foarte mari.

Levofloxacina nu a demonstrat potenţial genotoxic într-un test de fotomutagenitate şi a redus dezvoltarea tumorală într-un test de fotocarcinogenitate.

Similar celorlalte fluorochinolone, levofloxacina a avut efecte asupra cartilajelor (formare de vezicule şi cavitaţie) la şobolan şi câine. Aceste rezultate au fost mai evidente la animalele tinere.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Amidon de porumb

Dioxid de siliciu colloidal anhidru

Crospovidonă

Hipromeloză

Stearil fumarat de sodiu

Film:

Hipromeloză

Dioxid de titan (E 171)

Macrogol 400

Oxid roşu de fer (E 172)

Oxid galben de fer (E 172)

Talc

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blister din PVC-PVdC/Al conţinând comprimate filmate.

Mărimi de ambalaj cutie comprimate filmate 250 mg: 3, 5, 7 sau 10.

Mărimi de ambalaj cutie comprimate filmate 500 mg: 5, 7 sau 10.

Este posibil ca nu toate mărimile să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerințe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

DR. REDDY’S LABORATORIES ROMANIA SRL

Str. Daniel Danielopolu, nr. 30-32, spațiul 1, etaj 5,

Sector 1, Bucureşti, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

13939/2021/01-04 13940/2021/01-03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări - Aprilie 2011

Reînnoirea autorizației : Iunie 2021

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2025