ESLOREX 10mg comprimate filmate prospect medicament

Eslorex 5 mg comprimate filmate

Eslorex 10 mg comprimate filmate

Eslorex 15 mg comprimate filmate

Eslorex 20 mg comprimate filmate

Eslorex 5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 5 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Eslorex 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 10 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Eslorex 15 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 15 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Eslorex 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 20 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimate filmate

Eslorex 5 mg: comprimate filmate rotunde, de culoare albă.

Eslorex 10 mg: comprimate filmate ovale (8,1 x 5,6 mm), de culoare albă, prevăzut cu o linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Eslorex 15 mg: comprimate filmate ovale (10,4 x 5,6 mm), de culoare albă, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.

Eslorex 20 mg: comprimate filmate ovale (11,6 x 7,1 mm), de culoare albă, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Tratamentul episoadelor depresive majore

Tratamentul tulburării de panică însoţite sau nu de agorafobie.

Tratamentul tulburării de anxietate socială (fobie socială).

Tratamentul tulburării de anxietate generalizată.

Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive.

Nu a fost demonstrată siguranţa administrării unor doze zilnice mai mari de 20 mg.

Eslorex se administrează în doză zilnică unică şi poate fi administrat cu sau fără alimente.

Episoade de depresie majorặ

Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la maxim 20 mg pe zi.

De obicei, pentru apariţia răspunsului antidepresiv sunt necesare 2-4 săptămâni. După dispariţia simpto-melor, tratamentul trebuie continuat timp de cel puţin 6 luni pentru consolidarea răspunsului terapeutic.

Tulburarea de panică însoţită sau nu de agorafobie

În prima săptămână este recomandată o doză iniţială de 5 mg, urmând ca doza să fie crescută la 10 mg zilnic. Doza poate fi crescută ulterior până la maxim 20 mg zilnic, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

Eficacitatea maximă se obţine după aproximativ 3 luni. Tratamentul durează mai multe luni.

Tulburarea de anxietate socială

Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. De obicei, sunt necesare 2 - 4 săptămâni pentru a obţine ameliora-rea simptomatologiei. Ulterior, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor, doza poate fi redusă la 5mg sau crescută până la maximum 20 mg.

Tulburarea de anxietate socială este o afecţiune cu evoluţie cronică şi se recomandă tratament cu durata de 12 săptămâni, pentru consolidarea răspunsului. La pacienţii care au răspuns la tratament, a fost studiată terapia de lungă durată, timp de 6 luni; această terapie poate fi luată în considerare pentru prevenirea reci-divelor, pentru fiecare caz în parte. Beneficiile tratamentului trebuie reevaluate la intervale regulate.

Tulburarea de anxietate socială constituie o terminologie de diagnostic bine definită a unei afecţiuni speci-fice, care nu trebuie confundată cu o atitudine excesiv de rezervată. Farmacoterapia este indicată doar în cazurile în care afecţiunea influenţează în mod semnificativ activitatea profesională şi socială.

Nu a fost evaluată utilitatea acestui tratament, comparativ cu terapia comportamentală cognitivă.

Farmacoterapia face parte din strategia terapeutică generală.

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută până la maxim 20 mg pe zi.

Tratamentul pe termen lung al pacienţilor care au răspuns la terapia în cadrul căreia s-a administrat o doză de 20 mg pe zi a fost studiat cel puţin 6 luni. Beneficiile tratamentului şi doza trebuie reevaluate la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută până la maximum 20 mg pe zi.

Deoarece TOC (tulburarea obsesiv-compulsivă) este o afecţiune cronică, pacienţii trebuie trataţi o perioa-dă suficientă, pentru a asigura dispariţia simptomelor.

Beneficiile tratamentului şi doza trebuie reevaluate la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Pacienţi vârstnici (cu vârsta > 65 ani)

Doza iniţială este de 5 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul individual al fiecărui pacient, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi (vezi pct. 5.2).

La vârstnici nu a fost studiată eficacitatea Eslorex în tulburarea de anxietate socială.

Copii şi adolescenţi (< 18 ani)

Eslorex nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară ajustarea dozelor. Se recomandă precauţie în cazul utilizării la pacienţii cu insuficienţă renală severă (Clcr sub 30 ml/min) (vezi pct. 5.2).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată se recomandă o doză iniţială de 5 mg pe zi în primele două săptămâni de tratament. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă se recomandă precauţie şi o atenţie deosebită la stabilirea treptată a dozei (vezi pct. 5.2).

Metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19

La pacienţii cunoscuţi ca fiind metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19, în timpul primelor două săptămâni de tratament este recomandată o doză iniţială de 5 mg zilnic. În funcţie de răspunsul individual al pacientului, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi (vezi pct. 5.2 ).

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. Atunci când se intenţionează oprirea tratamentului cu escitalopram, doza trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una până la două săptămâni, pentru a reduce riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere (vezi pct.4.4 şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabi-le ca urmare a scăderii dozei sau întreruperii tratamentului, poate fi luată în considerare reluarea tratamen-tului cu doza utilizată anterior. Ulterior, medicul poate continua scăderea dozei, dar într-un ritm mai lent.

Hipersensibilitate la escitalopram sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Este contraindicat tratamentul concomitent cu inhibitori neselectivi, ireversibili ai monoaminooxidazei (inhibitori MAO), din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic manifestat prin agitaţie, tremor, hipertermie etc. (vezi pct. 4.5).

Asocierea escitalopramului cu inhibitori reversibili ai MAO (de exemplu moclobemidă) sau cu inhibitorul neselectiv al MAO, linezolid este contraindicată din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.5).

Escitalopramul este contraindicat la pacienţii cu interval QT prelungit sau sindrom de QT prelungit congenital.

Escitalopramul este contraindicat în asociere cu alte medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT (vezi pct. 4.5).

În cazul administrării medicamentelor din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sunt valabile următoarele atenţionări şi trebuie luate următoarele precauţii speciale:

Utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Eslorex nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor (cu vârsta sub 18 ani), din cauza datelor insuficiente cu privind siguranţa şi eficacitatea. Comportamentele suicidare (tentativặ de suicid şi gânduri suicidare) şi ostilitatea (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie) au fost observate mai frecvent în cadrul studiilor clinice efectuate la copii şi adolescenţi trataţi cu antidepresive, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo. Dacă, pe baza necesităţii clinice, se ia decizia de a administra acest tratament, pacientul trebuie atent monitorizat pentru observarea apariţiei simptomelor suicidare. În plus, la copii şi adolescenţi, lipsesc date referitoare la siguranţa pe termen lung privind creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Unii pacienţi cu tulburări de panică pot prezenta accentuarea simptomelor de anxietate la începutul trata-mentului cu antidepresive. De regulă, această reacţie paradoxală se reduce în decurs de două săptămâni de tratament continuu. Se recomandă o doză iniţială mai mică, pentru a reduce probabilitatea apariţiei unui efect anxiogen (vezi pct. 4.2).

Administrarea de escitalopram trebuie întreruptă în cazul în care la un pacient apar convulsii pentru prima dată sau dacă apare o creştere a frecvenţei convulsiilor (la pacienţi cu un diagnostic anterior de epilepsie).

La pacienţii cu epilepsie nestabilizată terapeutic, trebuie evitate medicamentele ISRS, iar pacienţii cu epi-lepsie controlată terapeutic necesită monitorizare atentă.

ISRS trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu antecedente de manie/hipomanie. Administrarea acestor medicamente trebuie întreruptă la oricare pacient care intră în faza maniacală .

Tratamentul cu ISRS poate influenţa controlul glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat (hipoglicemie sau hiperglicemie). Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau antidiabetice orale.

Suicid/ideaţie suicidară sau agravarea simptomelor

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproa-pe, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie escitalopram şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot coexista cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respectate aceleaşi precauţii ca în cazul pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezul-tatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo, efectuate cu medicamente antide-presive la pacienţii adulţi, au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medi-camentelor antidepresive comparativ cu placebo, la pacienţii cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor.

Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Acatisie/ nelinişte psihomotorie

Utilizarea de ISRS/INSRS a fost asociată cu apariţia acatisiei, caracterizată prin stare de nelinişte neplăcu-tă sau deranjantă şi necesitatea de mişcare, deseori însoţită de incapacitatea de a sta jos sau de a sta în pi-cioare. Acestea se pot produce mai ales în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome, creşterea dozei poate fi nocivă.

În cursul utilizării ISRS s-a raportat rar hiponatremie, determinată, probabil, de secreţia inadecvată de hormon antidiuretic (ADH); în general, hiponatremia a dispărut la întreruperea tratamentului. Se recomandă precauţii la pacienţii cu acest risc, cum sunt vârstnicii, pacienţii cu ciroză sau pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care sunt cunoscute că determină hiponatremie.

În cursul tratamentului cu ISRS au fost raportate cazuri de sângerări subcutanate anormale, cum sunt echimoze şi purpură. Se recomandă precauţii la pacienţii care utilizează ISRS, în special dacă utilizează concomitent anticoagulante orale, medicamente care sunt cunoscute că afectează funcţia plachetară [de exemplu: medicamentele antipsihotice atipice şi fenotiazinele, majoritatea medicamentelor antidepresive triciclice, acidul acetilsalicilic şi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), ticlopidina şi dipiridamolul] şi la pacienţii cu tendinţă cunoscută de sângerare.

Există date clinice limitate privind utilizarea concomitentă a ISRS şi TEC, de aceea se recomandă precauţie în aceste cazuri.

Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente de escitalopram cu medicamente cu efecte serotoninergice, cum sunt sumatriptan sau alţi triptani, tramadol şi triptofan.

În cazuri rare, sindromul serotoninergic a fost raportat la pacienţii care au utilizat ISRS concomitent cu medicamente serotoninergice. Apariţia acestui sindrom este indicată de o asociere de simptome cum sunt agitaţie, tremor, mioclonii şi hipertermie. Dacă apare această simptomatologie, tratamentul cu ISRS şi medicamente serotoninergice trebuie întrerupt imediat şi se iniţiază tratament simptomatic.

Utilizarea concomitentă de ISRS şi preparate pe bază de plante medicinale care conţin sunătoare (denumită şi Hypericum perforatum), poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse (vezi pct. 4.5).

Simptomele de întrerupere la oprirea tratamentului sunt frecvente, mai ales dacă întreruperea este bruscă (vezi pct 4.8). În studiile clinice, evenimentele adverse raportate la oprirea tratamentului au apărut la aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi cu escitalopram şi la 15% dintre cei cărora li s-a administrat pla-cebo.

Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere poate depinde de câţiva factori, incluzând durata terapiei, doza administrată şi ritmul de reducere a dozelor. Reacţiile cel mai frecvent raportate au fost: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general, aceste simptome sunt de intensitate uşoară până la moderată, deşi, la unii pacienţi pot fi severe ca intensitate.

De regulă, aceste simptome apar în cursul primelor câteva zile după întreruperea tratamentului, dar au existat raportări foarte rare privind astfel de simptome la pacienţii care au omis o doză în mod accidental.

În general, aceste simptome sunt autolimitante şi dispar în decurs de 2 săptămâni deşi, la unele persoane, se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Ca urmare, se recomandă ca la oprirea tratamentului, doza de esci-talopram să se reducă treptat, pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesarul pacientu-lui (vezi 'Simptome de întrerupere observate la oprirea tratamentului”, pct. 4.2).

Boală coronariană cardiacă

Din cauza experienţei clinice limitate, se recomandă precauţii la pacienţii cu boală coronariană cardiacă (vezi pct. 5.3.).

S-a demonstrat că escitalopramul determină o prelungire dependentă de doză a intervalului QT. S-au raportat cazuri de prelungire a intervalului QT şi aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor, în perioada după punerea pe piaţă, predominant la pacienţii de sex feminin, cu hipopotasemie sau cu o prelungire preexistentă a intervalului QT sau alte boli cardiace (vezi pct. pct. 4.3, 4.5, pct. 4.8, 4.9 și pct. 5.1).

Se recomandă precauţie la pacienţii cu bradicardie semnificativă sau la pacienţii care au avut recent un infarct miocardic acut sau au insuficienţă cardiacă decompensată.

Dezechilibrele electrolitice, cum sunt hipopotasemia şi hipomagnezemia, cresc riscul de aritmii maligne şi trebuie corectate înainte de începerea tratamentului cu escitalopram.

Dacă sunt trataţi pacienţi cu boală cardiacă stabilă, trebuie luată în considerare o evaluare ECG înainte de începerea tratamentului.

Dacă în timpul tratamentului cu escitalopram apar semnele unei aritmii cardiace, tratamentul trebuie oprit şi trebuie efectuată o ECG.

Tratamentul cu ISRS, inclusiv escitalopram, poate avea un efect asupra dimensiunii pupilei, ducând la midriază. Acest efect midriatic are posibilitatea de a scădea unghiul ocular, determinând creșterea presiu-nii intraoculare și glaucom cu unghi închis, în special la pacienți predispuși. În consecință, escitalopramul trebuie utilizat cu precauție la pacienți cu glaucom cu unghi închis sau cu antecedente de glaucom.

S-au raportat cazuri de reacţii grave la pacienţii cărora li s-a administrat un ISRS în asociere cu un inhibi-tor neselectiv, ireversibil al monoaminooxidazei (IMAO) şi la pacienţii care au întrerupt recent tratamen-tul cu ISRS şi au început tratamentul cu un astfel de IMAO (vezi pct. 4.3). În unele cazuri, pacienţii au dezvoltat sindrom serotoninergic (vezi pct. 4.8).

Este contraindicată asocierea escitalopramului cu IMAO neselectivi ireversibili. Tratamentul cu escitalo-pram poate fi început la 14 zile după încetarea tratamentului cu IMAO ireversibil. Este necesară o perioadă de cel puţin 7 zile după întreruperea tratamentului cu escitalopram, înainte de a începe tratamen-tul cu un IMAO neselectiv, ireversibil.

Asocierea escitalopramului cu IMAO -A, cum este moclobemida, este contraindicată, din cauza riscului apariţiei sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.3). Dacă o astfel de asociere se dovedeşte a fi necesară, tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă recomandată şi sub supraveghere clinică atentă.

Antibioticul linezolid este un inhibitor MAO reversibil, neselectiv şi nu trebuie administrat pacienţilor trataţi cu escitalopram. Dacă se demonstrează că administrarea concomitentă este absolut necesară, trebuie utilizate doze minime şi sub monitorizare clinică atentă (vezi pct. 4.3)

Inhibitor MAO-B selectiv, ireversibil (selegilină)

Asocierea cu selegilină (un IMAO -B ireversibil) necesită precauţii din cauza riscului dezvoltării sindromului serotoninergic. Dozele de selegilină de până la 10 mg pe zi au fost administrate în siguranţă concomitent cu citalopram racemic.

Nu s-au efectuat studii comparative de farmacocinetică şi farmacodinamie între escitalopram şi alte medi-camente care prelungesc intervalul QT. Un efect cumulativ al escitalopramului administrat concomitent cu aceste medicamente nu poate fi exclus. Prin urmare, este contraindicată administrarea concomitentă de escitalopram şi medicamente care prelungesc intervalul QT, cum sunt antiaritmice din clasa IA şi clasa III, antipsihotice (de exemplu derivaţi de fenotiazină, pimozidă, haloperidol), antidepresive triciclice, anumite medicamente antimicrobiene (de exemplu sparfloxacină, moxifloxacină, eritromicină administrată intravenos, pentamidină, medicamente antimalarice, în special halofantrină), anumite antihistaminice (astemizol, mizolastină).

Administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice (de exemplu: tramadol, sumatriptan şi alţi triptani) poate determina sindrom serotoninergic.

ISRS pot să determine scăderea pragului convulsivant. Sunt necesare precauţii la utilizarea concomitentă a altor medicamente care pot să determine scăderea pragului convulsivant [de exemplu antidepresivele (triciclice, ISRS), neurolepticele (fenotiazine, tioxantene şi butirofenone), mefloquina, bupropiona şi tramadolul].

S-a raportat intensificarea efectelor în cazul utilizării concomitente a ISRS cu litiu sau triptofan; ca urmare, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente a ISSR cu aceste medicamente.

Sunătoare (Hypericum perforatum)

Utilizarea concomitentă a ISRS cu preparate din plante medicinale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4).

În cazul utilizării concomitente de escitalopram cu anticoagulante orale poate să apară modificarea efectu-lui anticoagulant. La pacienţii trataţi cu anticoagulante orale trebuie monitorizată cu atenţie coagularea sanguină, la iniţierea sau întreruperea tratamentului cu escitalopram (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) poate creşte tendinţa de sângerare (vezi pct. 4.4).

Nu este de aşteptat nicio interacţiune farmacodinamică sau farmacocinetică între escitalopram şi alcoolul etilic. Totuşi, similar celorlalte medicamente cu efecte psihotrope, în cursul tratamentului cu escitalopram nu este recomandabil consumul de alcool etilic.

Medicamente care induc hipokaliemie/hipomagneziemie

Se recomandă prudență la administrarea concomitentă de medicamente care induc hipokaliemie/hipomagneziemie, deoarece în aceste condiții crește riscul de aritmii maligne (vezi pct. 4.4).

Metabolizarea escitalopramului este mediată, în principal, de CYP2C19. CYP3A4 şi CYP2D6 pot contri-bui, de asemenea, într-o mai mică măsură la metabolizare. Metabolizarea metabolitului principal S-DCT (escitalopram dimetilat) pare a fi parţial catalizată de CYP2D6.

Administrarea concomitentă o dată pe zi de escitalopram cu omeprazol 30 mg (inhibitor CYP2C19) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 50%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram.

Administrarea concomitentă de două ori pe zi de escitalopram cu cimetidină 400 mg (inhibitor enzimatic general cu potenţă moderată) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 70%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram. Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă de escitalopram cu cimetidină.

Poate fi necesară ajustarea dozelor.

Ca urmare, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul utilizării concomitente cu inhibitori CYP2C19 (de exemplu omeprazol, esomeprazol, fluvoxamină, lansoprazol, ticlopidină) sau cimetidină. Pe baza monitorizării reacţiilor adverse apărute în cazul tratamentului concomitent, poate fi necesară o reducere a dozelor de escitalopram.

Escitalopramul este un inhibitor al enzimei CYP2D6. Se recomandă precauţie la administrarea concomi-tentă a escitalopramului cu medicamente metabolizate predominant prin intermediul acestei enzime şi care au indice terapeutic îngust, de exemplu flecainidă, propafenonă şi metoprolol (atunci când este utilizat în insuficienţă cardiacă) sau unele medicamente care acţionează la nivelul SNC şi care sunt metabolizate în principal prin intermediul CYP2D6, de exemplu: medicamente antidepresive cum sunt desipiramina, clomipramina şi nortriptilina sau antipsihotice cum sunt risperidona, tioridazina şi haloperidolul. Poate fi necesară ajustarea dozei.

Administrarea concomitentă cu desipiramină sau metoprolol a determinat, în ambele cazuri, dublarea concentraţiilor plasmatice ale celor două substraturi CYP2D6.

Studiile in vitro au demonstrat că escitalopramul poate determina şi inhibarea uşoară a CYP2C19. Se re-comandă precauţie la administrarea concomitentă cu medicamente metabolizate prin intermediul

CYP2C19.

Pentru escitalopram sunt disponibile date clinice limitate privind expunerea în timpul sarcinii.

În studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere în cadrul cărora s-a administrat escitalopram la şobolan, s-au observat efecte embrio-fetotoxice, dar fără creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale (vezi pct.5.3.).

Eslorex nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar şi numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu terapeutic.

Nou-născuţii trebuie ţinuţi sub observaţie, dacă mama a continuat să utilizeze Eslorex în ultima perioadă de sarcină, în special în trimestrul al treilea. În timpul sarcinii, trebuie evitată întreruperea bruscă a trata-mentului.

În cazul administrării de ISRS/INRS la gravide în ultima parte a sarcinii pot să apară următoarele simpto-me la nou-născut: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a temperaturii , dificultăţi la hrănire, vărsături, hipoglicemie, hipertonie musculară, hipotonie musculară, accentuare a reflexelor, tremor, agitaţie, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi dificultăţi la adormire. Aceste simp-tome pot fi determinate fie de efectul serotoninergic, fie de simptomele de întrerupere a tratamentului. În majoritatea cazurilor, complicaţiile survin imediat sau curând (<24 ore) după naştere.

Datele epidemiologice au sugerat faptul că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, în special în ultima parte a sarcinii, poate creşte riscul de apariţie a hipertensiunii pulmonare persistente la nou-născuţi (HTPP). Ris-cul observat a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 de sarcini. În populaţia generală, incidenţa este de 1 până la 2 cazuri de HTPP la 1000 de sarcini.

La om, este de aşteptat ca escitalopramul să fie excretat în lapte. În consecinţă, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului.

Date provenite din studiile efectuate la animale au evidenţiat faptul că escitalopramul poate afecta calita-tea spermei (vezi pct. 5.3). Raportările de caz pentru unele ISRS au arătat că efectele asupra calităţii spermei la om sunt reversibile. Până în prezent, nu s-a observat un impact asupra fertilităţii la om.

Deşi nu s-a dovedit că escitalopramul influenţează capacităţile intelectuale sau performanţele psihomotorii, orice medicament psihoactiv poate influenţa capacitatea de luare a deciziilor sau îndemânările. Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la riscul potenţial de influenţare a capacităţii de a con-duce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt mai frecvente în prima sau în a doua săptămână de tratament şi, de regulă, scad în intensitate şi frecvenţă pe parcursul continuării tratamentului.

Reacţiile adverse cunoscute pentru ISRS şi raportate, de asemenea, pentru escitalopram fie în cadrul studi-ilor clinice controlate, fie ca evenimente adverse raportate spontan după punerea pe piaţă a medicamentu-lui, sunt prezentate mai jos clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.Frecvenţele sunt cele din studiile clinice; acestea nu sunt corectate cu placebo. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi ≤1/100), rare (≥1/10000 şi ≤1/1000), foarte rare (≤1/10000), sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele dispo-nibile).

Clasificare pe aparate, organe Frecvenţă Reacţie adversă şi sisteme

Tulburări hematologice şi limfa- Cu frecvenţă necunoscută Trombocitopenie tice

Tulburări ale sistemului imunitar Rare Reacţie anafilactică

Tulburări endocrine Cu frecvenţă necunoscută Secreţie inadecvată de ADH

Tulburări metabolice şi de Frecvente Scădere a apetitului alimentar, nutriţie creştere a apetitului alimentar, creştere ponderală

Mai puţin frecvente Scădere ponderală Cu frecvenţă necunoscută Hiponatremie, anorexie2

Tulburări psihice Frecvente Anxietate, nelinişte, vise anor-male

Bărbaţi şi femei: scădere a libi-doului

Femei: anorgasmie

Mai puţin frecvente Bruxism, agitaţie, nervozitate, atac de panică, stare confuzională

Rare Agresivitate, depersonalizare, halucinaţii, evenimente legate de suicid (vezi pct. 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută Manie, ideaţie suicidară, compor-tament suicidar1

Tulburări ale sistemului nervos Foarte frecvente Cefalee

Frecvente Insomnie, somnolenţă, ameţeli, parestezii, tremor

Mai puţin frecvente Tulburări ale gustului, tulburări ale somnului, sincopă

Rare Sindrom serotoninergic

Cu frecvenţă necunoscută Diskinezie, tulburări ale mişcărilor, convulsii, nelinişte psihomotorie/ acatisie2

Tulburări oculare Mai puţin frecvente Midriază, tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente Tinitus

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente Tahicardie

Rare Bradicardie

Cu frecvenţă necunoscută Interval QT prelungit pe electrocardiogramă,aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor

Tulburări vasculare Cu frecvenţă necunoscută Hipotensiune arterială ortostatică

Tulburări respiratorii, toracice şi Frecvente Sinuzită, căscat mediastinale Mai puţin frecvente Epistaxis

Tulburări gastrointestinale Foarte frecvente Greaţă Frecvente Diaree, constipaţie, vărsături, xerostomie Mai puţin frecvente Hemoragii gastrointestinale (in-cluzând rectoragie)

Tulburări hepatobiliare Cu frecvenţă necunoscută Hepatită, modificări ale valorilor testelor funcţionale hepatice

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Frecvente Creştere a sudoraţiei subcutanat Mai puţin frecvente Urticarie, alopecie, erupţie cutanată tranzitorie, prurit

Cu frecvenţă necunoscută Echimoze, angioedem

Tulburări musculo-scheletice şi Frecvente Artralgii, mialgii ale ţesutului subcutanat

Tulburări renale şi ale căilor Cu frecvenţă necunoscută Retenţie urinară urinare

Tulburări ale aparatului genital şi Frecvente Bărbaţi: tulburări ale ejaculării, sânului impotenţă

Mai puţin frecvente Femei: metroragie, menoragie Cu frecvenţă necunoscută Galactoree

Bărbaţi: priapism

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente Fatigabilitate, febră locului de administrare Mai puţin frecvente Edeme 1 În timpul sau la scurt timp după întreruperea tratamentului cu escitalopram, s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi comportamente suicidare (vezi pct. 4.4).

2 Aceste evenimente au fost raportate pentru clasa terapeutică ISRS.

În perioada după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de prelungire a intervalului QT şi aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor, predominant la pacienţii de sex feminin, cu hipopotasemie sau cu o prelungire preexistentă a intervalului QT sau alte boli cardiace preexistente (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, 4.9 și pct. 5.1).

Studiile epidemiologice efectuate, în principal, la pacienţi cu vârsta de 50 ani şi peste, au demonstrat un risc crescut de fracturi osoase la pacienţii trataţi cu ISRS şi antidepresive triciclice. Mecanismul care determină apariţia acestui risc este necunoscut.

De regulă, oprirea tratamentului cu ISRS/INRS (în special atunci când se efectuează brusc) duce la apariţia simptomelor de întrerupere. Reacţiile raportate cel mai frecvent sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise in-tense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi sunt autolimitante, dar la unii pacienţi pot fi mai severe şi/sau cu durată mai lungă. Ca urmare, în cazul în care tratamentul cu escitalopram nu mai este necesar, întreruperea trebuie efectuată gradat prin reducerea treptată a dozelor (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Datele clinice privind supradozajul cu escitalopram sunt limitate şi multe cazuri implică supradozaj cu alte medicamente administrate concomitent. În majoritatea cazurilor, au fost raportate simptome uşoare sau chiar nu au existat simptome. Au fost rar raportate cazuri letale de supradozaj cu escitalopram administrat în monoterapie; în majoritatea cazurilor a fost implicat supradozaj şi cu alte medicamente, utilizate concomitent. Au fost utilizate doze de escitalopram cuprinse între 400 şi 800 mg, administrat în monoterapie, fără niciun simptom sever.

Simptomele raportate în caz de supradozaj cu escitalopram includ simptome legate în principal de sistemul nervos central (variind de la ameţeli, tremor şi agitaţie, la cazuri rare de sindrom serotoninergic, convulsii şi comă), de tractul gastro-intestinal (greaţă/vărsături), de aparatul cardiovascular (hipotensiune arterială, tahicardie, prelungire a intervalului QT şi aritmie) şi de echilibrul hidroelectrolitic (hipokaliemie, hiponatremie).

Nu există antidot specific. Se recomandă asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii, oxigenării adecvate şi monitorizarea funcţiei respiratorii. Trebuie luate în considerare lavajul gastric şi utilizarea de cărbune activat. Lavajul gastric trebuie efectuat cât mai curând după ingestia orală a medicamentului. Se recomandă monitorizarea cardiacă şi a semnelor vitale, împreună cu măsuri generale de tratament simp-tomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

În caz de supradozaj cu escitalopram, se recomandă monitorizarea ECG la pacienţii cu insuficienţă cardia-că congestivă/bradiaritmii, la pacienţii care utilizează concomitent medicamente care prelungesc intervalul

QT sau la pacienţii cu disfuncţii metabolice, de exemplu cei cu insuficienţă hepatică.

Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:

N06AB10

Escitalopramul este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (5-HT) cu afinitate mare pentru situsul primar de legare. De asemenea, se leagă şi la nivelul situsului alosteric al transportatorului serotoninei, cu o afinitate de 1000 de ori mai mică.

Escitalopramul nu are sau are o afinitate mică pentru o serie de receptori, incluzând receptorii 5-HT1A, 5-HT2, DA D1 şi D2, receptorii adrenergici α1-, α2-, β, receptorii histaminergici H1, receptorii colinergici muscarinici, receptorii benzodiazepinici şi opioizi.

Inhibarea recaptării 5-HT este singurul mecanism probabil de acţiune care explică efectele farmacologice şi clinice ale escitalopramului.

Escitalopramul s-a dovedit eficace în tratamentul de fază acută al episoadelor depresive majore în trei din patru studii de tip dublu-orb, controlate cu placebo, cu durată scurtă (8 săptămâni). Într-un studiu privind profilaxia recăderilor, de lungă durată, 274 de pacienţi care au răspuns pe parcursul fazei iniţiale de studiu deschis cu durata de 8 săptămâni, la tratamentul cu escitalopram administrat în doze de 10 mg sau 20 mg pe zi, au fost repartizaţi randomizat în grupul pentru continuarea tratamentului cu escitalopram în aceeaşi doză sau în grupul la care s-a administrat placebo, timp de până la 36 de săptămâni. În acest studiu, în timpul celor 36 de săptămâni, pacienţii trataţi în continuare cu escitalopram au avut o perioadă semnificativ mai mare până la apariţia recidivei, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Tulburare de anxietate socială

În cazul tulburărilor de anxietate socială, escitalopramul a fost eficace atât în trei studii cu durată scurtă (12 săptămâni), cât şi într-un studiu cu o durată de 6 luni cu privire la prevenirea recăderilor. Într-un studiu de stabilire a dozei, cu durata de 24 săptămâni, a fost demonstrată eficacitatea dozelor de 5, 10 şi 20 mg escitalopram.

Escitalopramul administrat în doze de 10 şi 20 mg pe zi a fost eficace în patru din patru studii controlate cu placebo.

În totalitatea datelor colectate din trei studii cu protocol similar, comparând 421 pacienţi trataţi cu escitalopram şi 419 pacienţi cărora li s-a administrat placebo, 47,5%, respectiv 28,9% persoane au răspuns şi 37,1%, respectiv 20,8% au prezentat recăderi. Efectul susţinut a fost remarcat din săptămâna 1.

Menţinerea eficacităţii dozei de 20 mg escitalopram pe zi a fost demonstrată în cadrul unui studiu randomizat cu privire la menţinerea eficacităţii, care s-a desfăşurat pe o perioadă de 24 până la 76 săptămâni, care a inclus 373 de pacienţi care au răspuns în cursul primelor 12 săptămâni de tratament deschis.

Tulburare obsesiv-compulsivă

Într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, după 12 săptămâni, pacienţii trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au fost separaţi de cei la care s-a administrat placebo, în funcţie de scorul total Y-BOCS. După 24 săptămâni, atât pacienţii trataţi cu escitalopram 10 mg pe zi cât şi cei trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au avut rezultate superioare, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Prevenirea recăderilor a fost demonstrată pentru dozele de escitalopram de 10 mg şi 20 mg pe zi la pacienţii care au răspuns la tratamentul cu escitalopram în cadrul unei perioade de studiu deschis cu durata de 16 săptămâni şi care au fost incluşi ulterior într-un studiu randomizat controlat cu placebo, dublu-orb, randomizat, cu durata de 24 săptămâni.

Într-un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, privind înregistrarea ECG la subiecţi sănătoşi, modificările faţă de valorile iniţiale ale intervalului QTc (corecţia de tip Fridericia a intervalului QT) au fost de 4,3 msec (IÎ 90%: 2,2-6,4) pentru doza de 10 mg pe zi şi de 10,7 msec (IÎ 90%: 8,6-12,8) pentru doza de 30 mg pe zi (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, pct. 4.8 şi 4.9).

Absorbţia este aproape completă şi este independentă de ingestia de alimente. (Timpul mediu până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (Tmax mediu) este de 4 ore după administrarea de doze repetate). Similar citalopramului racemic, biodisponibilitatea absolută a escitalopramului este de aşteptat să fie de aproximativ 80%.

Volumul aparent de distribuţie (Vdβ/F) după administrarea orală este de aproximativ 12 până la 26 l/kg.

Legarea de proteinele plasmatice este sub 80% atât pentru escitalopram, cât şi pentru principalii săi metaboliţi.

Escitalopramul este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţii escitalopram dimetilat şi escitalopram di-dimetilat. Ambii metaboliţi sunt activi din punct de vedere farmacologic. Alternativ, azotul poate fi oxidat, formând metabolitul N-oxid. Atât substanţa nemodificată cât şi metaboliţii se excretă parţial sub formă de glucuronoconjugaţi. După administrarea de doze repetate, concentraţiile plasmatice medii ale metaboliţilor dimetil şi di-dimetil reprezintă, de regulă, 28-31% respectiv <5% din concentraţia plasmatică a escitalopramului.

Metabolizarea escitalopramului la metabolitul escitalopram dimetil este mediată în principal prin interme-diul CYP2C19. Este posibilă şi o oarecare contribuţie a enzimelor CYP3A4 şi CYP2D6.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2β) după administrarea de doze repetate este de aproximativ 30 de ore, iar clearance-ul plasmatic după administrare orală (Cloral) este de aproximativ 0,6 l/min. Metaboliţii principali au un timp de înjumătăţire plasmatică semnificativ mai mare.

Se consideră că escitalopramul şi metaboliţii principali se elimină atât pe cale hepatică (prin metabolizare), cât şi pe cale renală, astfel că cea mare parte din doză se excretă sub formă de metaboliţi în urină.

Farmacocinetica este liniară. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după aproximativ 1 săptămână. Concentraţiile plasmatice medii la starea de echilibru sunt de aproximativ 50 nmol/l (variază între 20 şi 125 nmol/l) şi sunt atinse după administrarea unei doze zilnice de 10 mg.

Pacienţi vârstnici (>65 ani)

Se presupune că escitalopramul este eliminat mai lent la pacienţii vârstnici, comparativ cu pacienţii mai tineri. La voluntarii vârstnici sănătoşi, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) este cu aproximativ 50% mai mare, comparativ cu voluntarii tineri sănătoşi (vezi pct. 4.2).

Reducere a funcţiei hepatice

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată (clasele A şi B Child-Pough), timpul de înjumătăţire plasmatică al escitalopramului a fost de aproximativ două ori mai mare şi expunerea a fost cu aproximativ 60% mai mare, comparativ cu subiecţii cu funcţie hepatică normală (vezi pct. 4.2).

Reducere a funcţiei renale

La pacienţii cu funcţie renală redusă (Clcr 10-53 ml/min), pentru citalopramul racemic s-au observat valori mai mari ale timpului de înjumătăţire plasmatică şi o creştere uşoară a expunerii. Nu au fost studiate concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor, dar acestea pot fi crescute (vezi pct. 4.2).

S-a observat faptul că la metabolizatorii lenţi prin intermediul CYP2C19, concentraţiile plasmatice ale escitalopramului au fost de două ori mai mari decât cele obsrvate la metabolizatorii rapizi. Nu au fost observate modificări semnificative ale expunerii în cazul metabolizatorilor lenţi prin intermediul CYP2D6 (vezi pct. 4.2).

Pentru escitalopram nu s-a efectuat o baterie convenţională completă de studii preclinice, deoarece studiile toxicocinetice şi toxicologice cu escitalopram şi citalopram efectuate la şobolan au indicat profile similare.

Ca urmare, informaţiile obţinute în cazul administrării de citalopram pot fi extrapolate la escitalopram.

În studiile toxicologice comparative efectuate la şobolan, escitalopramul şi citalopramul au determinat toxicitate cardiacă, incluzând insuficienţă cardiacă congestivă, după câteva săptămâni de tratament, atunci când sau utilizat doze care au dus la toxicitate generală. Cardiotoxicitatea pare să se coreleze mai degrabă cu concentraţiile plasmatice maxime decât cu expunerea sistemică (ASC). Concentraţiile plasmatice maxime la o valoare fără reacţii adverse au fost mai mari (de 8 ori) comparativ cu cele atinse în practica clinică, în timp ce valorile ASC pentru escitalopram a fost numai de 3-4 ori mai mari decât valorile obţinute în practica clinică. Valorile ASC pentru enantiomerul S al citalopramului au fost de 6-7 ori mai mari decât cele atinse în cazul practicii clinice.

Aceste rezultate sunt probabil determinate de influenţa exagerată asupra aminelor biogene, adică sunt secundare efectelor farmacologice principale, rezultând efecte hemodinamice (reducere a fluxului coronarian) şi ischemie. Totuşi, mecanismul exact al cardiotoxicităţii la şobolan nu este clar. Experienţa clinică cu citalopram şi cea din studiile clinice cu escitalopram nu evidenţiază că aceste rezultate au corelare clinică.

La şobolan, după tratamentul de lungă durată cu escitalopram şi citalopram, s-a observat o creştere a conţinutului de fosfolipide în unele ţesuturi, de exemplu la nivelul plămânului, epididimului şi ficatului.

Modificările observate în epididim şi ficat au fost observate la expuneri similare cu cele atinse la om.

Efectul este reversibil după întreruperea tratamentului. Acumularea de fosfolipide (fosfolipidoză) a fost observată la animale în cazul utilizării mai multor medicamente amfifile cationice. Nu se ştie dacă acest fenomen are relevanţă semnificativă la om.

În studiile de toxicitate cu privire la dezvoltare efectuate la şobolan au fost observate efecte embriotoxice (reducere a greutăţii fetuşilor şi întârziere reversibilă a osificării) la expuneri (ASC) care depăşesc expune-rile atinse în timpul utilizării clinice. Nu s-a observat o creştere a frecvenţei malformaţiilor congenitale.

Un studiu efectuat pre-natal şi post-natal a indicat o supravieţuire redusă în cursul perioadei de alăptare pentru expuneri (ASC) care depăşesc expunerile atinse în cursul utilizării clinice.

Date provenite din studiile efectuate la animale arată faptul că, la valori mult superioare expunerii la om, citalopramul determină o reducere a indicelui de fertilitate şi a indicelui de sarcină, scăderea numărului implantărilor embrionare precum şi prezenţa de spermatozoizi anormali. Pentru escitalopram nu există date disponibile referitoare la aceste aspecte ale fertilităţii la animale.

Celuloză microcristalină (E460)

Croscarmeloză sodică (E468)

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu (E470b)

Hipromeloză (E464)

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 400

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Blistere din OPA-Al-PVC/Al

Un blister conţine 10 comprimate filmate.

Cutii cu 30 sau 60 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Zentiva, k.s.

U kabelovny 130, 102 37 Praga 10, Republica Cehă

6392/2014/01-02 6393/2014/01-02 6394/2014/01-02 6395/2014/01-02

Reînnoirea autorizaţiei - Aprilie 2014

Aprilie 2014