ERELAN 400mg comprimate filmate prospect medicament

Erelan 400 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat de moxifloxacină).

Excipienţi: lactoză monohidrat. Fiecare comprimat filmat conţine 68 mg lactoză monohidrat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat.

Comprimate filmate de culoare roșie, de formă ovală, biconvexe, marcate cu 'MC“, cu dimensiunile nucleului de 17,6 mm x 8 mm.

Erelan 400 mg comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene la pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste, cauzate de către bacterii sensibile la moxifloxacină (vezi pct.

4.4, pct. 4.8 și pct. 5.1).

- Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată corespunzător).

- În sinuzita bacteriană acută, Erelan trebuie utilizat numai atunci când se consideră inadecvată folosirea altor medicamente antibacteriene care sunt frecvent recomandate pentru tratamentul acestor infecții.

- Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv bronșite. În exacerbarea acută a bolii pulmonare obstructive cronice, Erelan trebuie utilizat numai atunci când se consideră inadecvată utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate frecvent pentru tratamentul infecțiilor respective.

- Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepția cazurilor severe.

- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică, infecţii ale tractului genital superior feminin, incluzând salpingite şi endometrite), fără abces tubo-ovarian sau pelvian asociat. Nu se recomandă utilizarea moxifloxacinei în monoterapia afecțiunii inflamatorii pelvine ușoare până la moderată, dar trebuie administrată în asociere cu un alt agent antibacterian adecvat (de exemplu, cefalosporină), din cauza creșterii rezistenței la Neisseria gonorrhoeae, cu excepția cazului în care rezistența Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină poate fi exclusă (vezi pct. 4.4 și 5.1).

De asemenea, moxifloxacina poate fi utilizată pentru a finaliza un ciclu de tratament la pacienții care au prezentat îmbunătățiri în timpul tratamentului inițial cu moxifloxacină administrat intravenos, pentru următoarele indicații:

- Pneumonie dobândită în colectivitate.

- Infecții complicate ale pielii și infecții ale structurii pielii.

Moxifloxacina nu trebuie utilizată pentru a iniția tratamentul pentru orice tip de infecție a pielii și a structurii pielii sau în pneumonie dobândită în colectivitate severă.

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii trataţi prin dializă cronică, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (pentru mai multe detalii vezi pct. 5.2).

Nu există date suficiente la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici și la pacienții cu greutate mică.

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani).

Nu s-au determinat eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi poate fi luat independent de orarul meselor.

Moxifloxacina trebuie folosită pentru următoarele durate de treatment:

- Acutizarea bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv bronşită: 5 - 10 zile.

- Pneumonie dobândită în colectivitate: 10 zile.

- Sinuzită bacteriană acută: 7 zile.

- Afecţiune inflamatorie pelvină uşoară până la moderată: 14 zile.

În studiile clinice, moxifloxacina a fost studiată timp de până la 14 zile de tratament.

Terapie secvenţială (admnistrare intravenoasă urmată de cea orală)

În studiile clinice cu terapie secvenţială majoritatea pacienţilor au trecut de la terapie intravenoasă la terapie orală într-un interval de 4 zile (pneumonie dobândită în colectivitate) sau 6 zile (infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia). Durata totală recomandată a tratamentului intravenos şi oral este de 7-14 zile pentru pneumonie dobândită în colectivitate şi de 7-21 zile pentru infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia.

Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) și durata tratamentului pentru afecțiunea tratată nu trebuie depășite.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).

- Pacienţi cu vârsta sub 18 ani.

- Pacienţi cu istoric de boală/afectări ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu chinolone.

Atât în studiile preclinice, cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

- Prelungirea intervalului QT congenitală sau diagnosticată.

- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.

- Bradicardie relevantă clinic.

- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng.

- Antecedente de aritmii simptomatice.

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT (vezi, de asemenea, pct. 4.5).

Din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori serice ale transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.

Utilizarea moxiloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în cazul infecţiilor puţin severe trebuie evaluat, luând în considerare informaţiile prezentate la punctul privind atenţionările şi precauţiile.

Anevrism aortic și disecție de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/ incompetenţă a valvei cardiace

Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aortă, mai ales la pacienţii vârstnici, şi de regurgitare la nivelul valvei aortice şi valvei mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecţie şi anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum şi cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetenţă a uneia dintre valvele cardiace la pacienţii cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale cunoscute de boală anevrismală, ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la pacienții diagnosticați cu anevrism aortic și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziţie pentru apariţia

- atât a unui anevrism şi a unei disecţii de aortă, cât şi a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/ incompetenţei unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale ţesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan sau sindrom Ehler-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă sau, în plus,

- anevrism şi disecţie de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/ incompetenţei unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecţioasă).

De asemenea, riscul de disecţie şi anevrisme de aortă, precum şi de ruptură, poate fi crescut la pacienţii trataţi concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.

În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Pacienţii trebuie instruiţi să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitaţii cardiace nou apărute sau apariţie a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităţilor inferioare.

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.

S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora dintre pacienţi. La analiza ECG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială.

Deoarece intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor asupra intervalului QT.

Medicaţia care poate reduce kaliemia trebuie folosită cu precauţie la pacienţii trataţi cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Moxifloxacina trebuie folosită cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în special femei şi pacienţi vârstnici), de exemplu: ischemia miocardică acută sau prelungirea intervalului QT, deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi pct. 4.3). Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu concentraţia medicamentului. De aceea, doza recomandată nu trebuie depăşită.

Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului cu moxifloxacină, tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie efectuată o ECG.

Hipersensibilitatea şi reacţiile alegice au fost raportate la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot progresa spre un şoc care poate pune viaţa în pericol, chiar şi după prima administrare. În cazurile de manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale), în asociere cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (SCAR), inclusiv necroliza epidermică toxică (TEN: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și pustuloza exantematică generalizată acută (AGEP), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, moxifloxacina trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, TEN sau

AGEP, cu utilizarea de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altori factori de risc care pot predispune la convulsii sau care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.

La pacienții tratați cu chinolone și fluorochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, disestezie sau slăbiciune.

Pacienții tratați cu moxifloxacină trebuie sfătuiți să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care apar simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală, slăbiciune, în scopul de a preveni apariția unei afecțiuni potențial ireversibile.

(vezi pct. 4.8).

Reacţii psihice

Pot interveni reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.

Diaree asociată cu antibioticele (AAD) și colită asociată cu antibioticele (AAC), inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree asociată Clostridium difficile, au fost raportate la administrarea antibioticelor cu spectru larg, incluzând moxifloxacină şi poate varia ca grad de severitate de la diaree uşoară până la colită care poate pune viaţa în pericol. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei.

Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele care inhibă peristaltismul sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă diaree severă.

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis, deoarece simptomele pot fi agravate.

Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 de ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu, umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu prin imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie.

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.

Dacă vederea este afectată sau dacă apar alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat un consult oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Disglicemia

Ca în cazul tuturor fluorochinolonelor, au fost raporate la utilizarea moxifloxacinei tulburări ale glucozei din sânge, incluzând atât hipoglicemie, cât şi hiperglicemie. La pacienţii trataţi cu moxifloxacină, disglicemia a apărut predominant la pacienţii diabetici vârstnici la care se administrează tratament concomitent cu un agent oral hipoglicemiant (de exemplu sulfoniluree) sau insulină. La pacienţii cu diabet zaharat se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct. 4.8).

Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate

Se cunosc reacţii de fotosensibilitate provocate de chinolone. În orice caz, studiile au demonstrat că moxifloxacina are un risc scăzut de a induce fotosensibilitate.

Cu toate acestea, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea prelungită la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică pe durata tratamentului cu moxifloxacină.

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază

Pacienţii cu antecedente familiale sau personale de deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază sunt predispuşi la reacţii hemolitice la tratamentul cu chinolone. În consecinţă, moxifloxacina trebuie folosită cu precauţie la aceşti pacienţi.

Pacienţii cu intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Pacienţi cu afecţiuni inflamatorii pelvine

La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelvine complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu moxifloxacină comprimate filmate nu este recomandat.

Afecțiunea inflamatorie pelvină poate fi cauzată de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone.

Prin urmare, în astfel de cazuri, moxifloxacina trebuie administrată empiric concomitent cu un alt antibiotic adecvat (de exemplu împreună cu o cefalosporină), cu excepția cazului în care se poate exclude Neisseria gonorrhoeae rezistentă la moxifloxacină. Dacă ameliorarea clinică nu se obţine după 3 zile de tratament, terapia trebuie reevaluată.

Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul infecţiilor din arsuri severe, fasciite şi infecţii ale piciorului diabetic cu osteomielită nu a fost stabilită.

Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de

Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor, cauzând rezultate fals-negative ale probelor recoltate de la pacienţii la care se administrează moxifloxacină.

Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate determinate de SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un agent antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).

Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Nu poate fi exclus un efect aditiv asupra prelungirii intervalului QT de către moxifloxacină și alte medicamente care pot prelungi intervalul QTc. Acest lucru poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. Prin urmare, administrarea concomitentă de moxifloxacină cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi și pct. 4.3):

- antiaritmice clasa IA (de exemplu: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă).

- antiaritmice clasa III (de exemplu: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).

- antipsihotice (de exemplu: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă).

- agenți antidepresivi triciclici.

- anumiți agenți antimicrobieni (saquinavir, sparfloxacină, eritromicina i.v., pentamidină, antimalarice, în special halofantrină).

- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină).

- altele (cisapridă, vincamină i.v., bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauție la pacienții care folosesc medicamente care pot să scadă nivelul de potasiu (de exemplu diureticele de ansă și diureticele de tip tiazidic, laxativele și clismele [doze mari], corticosteroizii, amfotericina B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic.

Trebuie să fie lăsat un interval de aproximativ 6 ore între administrarea agenților care conțin cationi bivalenți sau trivalenți (de exemplu, antiacide care conțin magneziu sau aluminiu, comprimate de didanozină, sucralfat și agenți care conțin fier sau zinc) și administrarea de moxifloxacină.

Administrarea concomitentă de cărbune activ cu o doză de 400 mg moxifloxacină determină prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu până la 80%. Prin urmare, nu se recomandă administrarea concomitentă a celor două medicamente (cu excepția cazurilor de supradozaj, vezi pct. 4.9).

După administarea de doze repetate de moxifloxacină la voluntari sănătoşi, Cmax a digoxinei a crescut cu aproximativ 30% la starea de echilibru, fără a afecta ASC sau nivelurile minime.

Nu este necesară precauție la utilizarea împreună cu digoxină.

În studiile efectuate la voluntari diabetici, administrarea concomitentă de moxifloxacină orală cu glibenclamidă a determinat o scădere de aproximativ 21% a concentrațiilor plasmatice maxime de glibenclamidă. Combinația dintre glibenclamidă și moxifloxacină ar putea conduce teoretic la o hiperglicemie ușoară și tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate pentru glibenclamidă nu au dus la modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză, insulină).

Prin urmare, nu a fost observată nicio interacţiune clinic relevantă între glibenclamidă şi moxifloxacină.

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului.

În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul cu antibiotice determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie ajustată corespunzător.

Studiile clinice nu au evidențiat interacțiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:

ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.

Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 au susținut aceste constatări. Având în vedere aceste rezultate, este puțin probabilă o interacțiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului

P450.

Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, incluzând produsele lactate.

Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii nu a fost evaluată. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Din cauza riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la cartilajele articulaţiilor de susţinere la animalele imature şi leziuni comune reversibile descrise la copiii care au primit fluorochinolone, administrarea moxifloxacinei în timpul sarcinii este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Nu există date disponibile la femeile care au lactație sau care alăptează. Datele preclinice indică faptul că moxifloxacina este excretată în lapte în cantități mici. În absența datelor la om și datorită riscului determinat experimental de deteriorare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature, de către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).

Studii la animale nu au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, fluorochinolonele, incluzând moxifloxacina, pot să determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu ameţeli, pierderea acută, tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje.

Reacţiile adverse bazate pe studii clinice și provenite din rapoartele de după punerea pe piață cu moxifloxacină 400 mg (tratament oral şi secvenţial) şi clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos.

În afară de greață și diaree, toate reacțiile adverse au fost observate cu o frecvență mai mică de 3%.

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității.

Frecvențele sunt definite ca foarte frecvente (≤1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificare Frecvente Mai puțin Rare Foarte rare Cu frecvenţă a pe frecvente necunoscută aparate, sisteme și organe (MedDRA)

Infecţii şi Suprainfecţii infestări determinate de bacterii rezistente sau fungi, de exemplu candidoze

Clasificare Frecvente Mai puțin Rare Foarte rare Cu frecvenţă a pe frecvente necunoscută aparate, sisteme și organe (MedDRA) orale și vaginale

Tulburări Anemie Valori crescute hematologi Leucopenie ale ce şi Neutropenie protrombinei limfatice Trombocitopeni/INR scăzut e Agranulocitoz

Trombocitemie ă

Eozinofilie Pancitopenie

Timp de protrombină prelungit/INR crescut

Tulburări Reacţie alergică Reacţie ale (vezi pct. 4.4) anafilactică, sistemului inclusiv șoc imunitar anafilactic (potenţial letal), foarte rar (vezi pct.

4.4)

Edem alergic /angioedem (incluzând edem laringial cu potenţial letal, vezi pct 4.4)

Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie Hipoglicemie metabolice Hiperuricemie Comă şi hipoglicemică de nutriţie

Tulburări Sindromul endocrine secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări Reacţii Labilitate Depersonaliza psihice* anxioase emoţională re

Hiperactivitate Depresie (în Reacţii psihomotorie/ cazuri foarte psihotice agitaţie rare, poate să (poate să ajungă la ajungă la comportament comportament de de autoagresiune, autoagresiune, precum idei precum idei suicidale sau suicidare sau incercări de încercări de suicid),

Clasificare Frecvente Mai puțin Rare Foarte rare Cu frecvenţă a pe frecvente necunoscută aparate, sisteme și organe (MedDRA) vezi pct. 4.4 suicid), vezi

Halucinaţii pct.4.4)

Delir

Tulburări Cefalee Parestezii şi Hipoestezie Hiperestezie ale Amețeli disestezii Tulburări ale sistemului Tulburări ale mirosului nervos* gustului (incluzând (în cazuri foarte anosmie) rare, Coşmaruri incluzând Tulburări de ageuzie) coordonare

Confuzie şi (incluzând dezorientare tulburări de

Tulburări ale mers, în somnului special (în special determinate insomnie) de

Tremor ameţeli sau

Vertij vertij)

Somnolenţă Convulsii, inclusiv de tip grand mal (vezi pct. 4.4)

Tulburări ale atenţiei

Tulburări de vorbire

Neuropatie şi polineuropatie periferică

Tulburări Tulburări de Pierderea oculare* vedere, inclusiv tranzitorie a diplopie și vederii (în vedere special în încețoșată (în timpul special în timpul reacțiilor de la reacțiilor de la nivelul SNC, nivelul SNC, vezi pct. 4.4 și vezi pct. 4.4) 4.7)

Tulburări Tinitus acustice şi Afectarea vestibulare* auzului, inclusiv surditate (de obicei reversibilă)

Tulburări Prelungirea Prelungirea Tahiaritmii Aritmii

Cardiace* intervalului intervalului ventriculare nespecifice

* QT la QT (vezi pct. Sincopă (de 4.4) exemplu

Clasificare Frecvente Mai puțin Rare Foarte rare Cu frecvenţă a pe frecvente necunoscută aparate, sisteme și organe (MedDRA) pacienţii cu Palpitaţii pierderea acută Torsada hipokaliemie Tahicardie și scurtă de vârfurilor (vezi (vezi pct. 4.3 Vasodilataţie conștiență) pct. 4.4) și 4.4) Fibrilaţie atrială Stop cardiac

Angina (vezi pct. 4.4) pectorală

Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită

Vasculare* arterială

* Hipotensiune arterială

Tulburări Dispnee respiratori (incluzând i, dispneea din toracice şi astmul mediastina bronşic) le

Tulburări Greaţă Anorexie și Disfagie gastro- Vărsături scăderea Stomatită intestinale Dureri aportului de Colită gastro- alimente asociată intestinale şi Constipaţie administrării abdominale Dispepsie antibioticelor

Diaree Flatulenţă (în cazuri

Gastrită foarte rare

Valori serice asociată cu crescute ale complicaţii amilazelor care pot pune viaţa în pericol, (vezi pct. 4.4)

Tulburări Valori serice Insuficienţă Icter Hepatită hepatobilia crescute ale hepatică Hepatită (în fulminantă, re transaminaz (incluzând special putând evolua elor creşterea colestatică) spre

LDH) insuficienţă

Bilirubinemie hepatică cu crescută risc vital

Valori serice (inclusiv crescute ale cazuri letale, gama-glutamil vezi pct. 4.4) transferazei

Valori serice crescute ale fosfatazei alcaline

Afecţiuni Prurit Reacţii Pustuloza cutanate şi Erupție cutanată buloase de tip exantematică ale tranzitorie sindrom generalizată ţesutului Urticarie Stevens- acută (AGEP) subcutanat Piele uscată Johnson sau necroliză

Clasificare Frecvente Mai puțin Rare Foarte rare Cu frecvenţă a pe frecvente necunoscută aparate, sisteme și organe (MedDRA) epidermică toxică (cu risc letal, vezi pct.

4.4)

Tulburări Artralgie Tendinite Ruptură de Rabdomioliză ale Mialgie (vezi pct.4.4) tendon (vezi ţesutului Crampe pct. 4.4) musculo- musculare Artrită scheletic, Spasme Rigiditate conjunctiv musculare musculară şi Slăbiciune Exacerbarea osos* musculară simptomelor miastenia gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări Deshidratare Afectare renale şi renală ale (inclusiv căilor creșterea AUS urinare și a creatininei)

Tulburări Stare generală Edem generale şi de rău la nivelul (predominant locului de astenie sau administra oboseală) re* Dureri nespecifice (inclusiv durere în spate, piept, pelvis și extremităti)

Transpiraţie

*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe sisteme și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct.

4.4).

** S-au raportat cazuri de disecţie şi anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum şi cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetenţă a uneia dintre valvele cardiace la pacienţii cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).

De asemenea, au fost foarte rare cazuri de apariţie a următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte chinolone şi care ar putea să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:

hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacții de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Nu sunt recomandate măsuri specifice după supradozajul accidental. În caz de supradozaj, trebuie administrat un tratament simptomatic. Monitorizarea ECG trebuie efectuată din cauza posibilității prelungirii intervalului QT.

Administrarea concomitentă de cărbune cu o doză de 400 mg de moxifloxacină pe cale orală va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj.

Grupa farmacoterapeutică: Antibacteriene pentru uz sistemic; chinolone antibacteriene; fluorochinolone, codul ATC: J01MA14.

Moxifloxacina are activitate in vitro asupra unui spectru larg de agenţi patogeni gram-pozitivi şi gram-negativi.

Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază şi topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian.

Se pare că fragmentul C8-metoxi contribuie la creșterea activității și selecția mai mică a mutațiilor rezistente ale bacteriilor Gram-pozitive comparativ cu fragmentul C8-H. Prezența substituentului bicicloaminic voluminos la poziția C-7 previne efluxul activ, asociat cu genele norA sau pmrA observate în anumite bacterii Gram-pozitive.

Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).

Efectul asupra florei intestinale umane

Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp. și

Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere a Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.

Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu afectează activitatea antibacteriană a moxifloxacinei.

Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea permeabilităţii membranare (întâlnită la

Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot, de asemenea, afecta sensibilitatea la moxifloxacină.

Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II, ADN giraza şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux ale germenilor gram-pozitiv.

A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Cu toate acestea, dat fiind că moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II, cât şi IV, cu activitate similară la unele bacterii gram-pozitive, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.

Date de sensibilitate in vitro EUCAST

Organism Sensibil Rezistent

Staphylococcus aureus ≤ 0,25 mg/l > 0,25 mg/l ≥ 25A mm < 25A mm

Stafilococi coagulazo negativi ≤ 0,25 mg/l > 0,25 mg/l ≥ 28A mm < 28A mm

S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 22A mm < 22A mm

Streptococcus Grup A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 19A mm < 19A mm

H. influenzae ≤ 0,125 mg/l > 0,125 mg/l ≥ 28A mm < 28A mm

M. catarrhalis ≤ 0,25 mg/l > 0,25 mg/l ≥ 26A mm < 26A mm

Enterobacteriaceae ≤ 0,25 mg/l > 0,25 mg/l ≥ 22 mm < 22 mm

Corynebacterium spp. ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l ≥ 25 mm < 25 mm

Valori critice independente de specie* ≤ 0,25 mg/l > 0,25 mg/l

*Valorile critice independente de specie au fost determinate în mare parte pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice și sunt independente de distribuțiile CMI ale anumitor specii.

Acestea sunt destinate utilizării numai pentru speciile cărora nu li s-a determinat CMI de referință și nu sunt destinate utilizării la specii la care trebuie să se stabilească criterii interpretative.

A Testul de difuzie a discului cu norfloxacină poate fi utilizat pentru a verifica rezistența la fluorochinolonă. Izolatele clasificate ca susceptibile la norfloxacină pot fi raportate susceptibile la ciprofloxacină, levofloxacină, moxifloxacină și ofloxacină. Izolatele clasificate ca non-susceptibile ar trebui testate pentru susceptibilitate la agenți individuali.

Susceptibilitatea microbiologică

Prevalența dobândirii rezistenţei bacteriene poate varia geografic și în timp pentru anumite specii.

Când se tratează infecţii severe, este de dorit să existe informaţii locale cu privire la rezistenţa bacteriană. Dacă este necesar, ar trebui solicitate sfaturi de specialitate atunci când prevalența locală a rezistenței este de așa natură încât utilitatea agentului antibacterian în cel puțin unele tipuri de infecții este discutabilă.

Specii obișnuit sensibile

Microrganisme gram-pozitive aerobe

Gardnerella vaginalis

Staphylococcus aureus* (tulpini sensibile la meticillină)

Streptococcus agalactiae (Grup B)

Grupul Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus și S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes* (Grup A)

Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.

thermophilus)

Microrganisme gram-negative aerobe

Acinetobacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Haemophilus parainfluenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Microrganisme anaerobe

Fusobacterium spp.

Prevotella spp.

Alte microrganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Chlamydia trachomatis*

Coxiella burnetii

Mycoplasma genitalium

Mycoplasma hominis

Mycoplasma pneumoniae*

Specii pentru care rezistența dobândită poate fi o problemă

Microrganisme gram-pozitive aerobe

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Staphylococcus aureus (rezistente la meticilină)+

Microrganisme gram-negative aerobe

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*

Klebsiella pneumoniae*#

Klebsiella oxytoca

Neisseria gonorrhoeae*+

Proteus mirabilis*

Microrganisme anaerobe

Bacteroides fragilis*

Peptostreptococcus spp.*

Microorganisme gram-negative aerobe

Pseudomonas aeruginosa

* Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător pe tulpini sensibile în studiile clinice, în indicațiile clinice aprobate # Tulpinile de BLSE sunt în mod obișnuit rezistente la fluorochinolone + Rata rezistenței >50% în una sau mai multe țări

În urma administrării orale, moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.

Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50 - 800 mg în doză unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5 - 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv de 0,6 mg/l.

La starea de echilibru, expunerea în intervalul de dozare este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.

Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după o doză de 400 mg s-a determinat o

ASC de 35 mg·h/l. Volumul aparent distribuţie la starea de echilibru (Vss) este de aproximativ 2 l/kg.

Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de proteinele plasmatice de aproximativ 40 - 42% independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în principal de albumina serică.

Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.

Țesut Concentrație Raport Localizare: Plasmă

Plasmă 3,1 mg/l -

Salivă 3,6 mg/l 0,75 - 1,3

Lichid vezicular 161 mg/l 1,71

Mucoasa bronşică 5,4 mg/kg 1,7 - 2,1

Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 - 70,0

Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 - 7

Sinusul maxilar 7,5 mg/kg 2,0

Sinusul etmoid 8,2 mg/kg 2,1

Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6

Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 - 1,42,3

Tractul genital feminin * 10,24 mg/kg 1,724

* Administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg 0 h după administrare 2 Concentraţie pentru fracţiunea nelegată 3 Între 3 şi 36 de ore după doză 4 La terminarea perfuzării

Moxifloxacina prezintă metabolizare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile fecale sub formă netransformată, precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.

În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente care prezintă metabolizare de fază I prin intermediul enzimelor citocromului

P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 - 53 ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.

După o doză de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată, aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.

Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului netransformat.

Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică

Au fost observate concentraţii plasmatice mai mari la voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică (cum sunt femeile) şi la voluntarii vârstnici.

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi.

Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor) au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (valori crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central (convulsii).

Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat.

Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi - în concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate asuma o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate demonstra că există o suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina a fost necarcinogenică, într-un studiu iniţiere-promovare la şobolan.

Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice. Spre deosebire de acestea, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor mai sus menţionate.

La concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator întârziat al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate determina prelungiri ale intervalului QT. Studiile toxicologice la câine, cu doze orale de ≥ 90 mg/kg determină la concentraţii plasmatice ≥ 16 mg/l, prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a unei doze mai mari de 50 de ori doza la om (> 300 mg/kg), conducând la concentraţii plasmatice de ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste valoarea terapeutică după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare reversibile, non-letale.

Chinolonele pot determina leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a determinat toxicitate articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală), luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei terapeutice maxime.

Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (cu doze repetate până la şase luni) nu au evidenţiat risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi, în cazuri izolate, atrofia retinei.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure, dar numai la o doză (de 20 mg/kg i.v.) care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan, s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o creştere a activităţii spontane a unor pui de sex masculin şi feminin la doze de 63 de ori mai mari decât doza maximă recomandată exprimată în mg/kg la concentraţii plasmatice în intervalul dozelor terapeutice la om.

Celuloză microcristalină (E 460)

Lactoză monohidrat 230

Croscarmeloză sodică (E 468)

Stearat de magneziu (E 470b)

Hipromeloză (E 464)

Macrogol (E 1521)

Dioxid de titan (E171)

Oxid roșu de fer (E172)

Nu este cazul.

36 luni

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Comprimatele filmate sunt ambalate în blistere din Al /Al.

Ambalaje cu 5, 7, 10, 50, 70, 80 și 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale la eliminare.

Medochemie Ltd., 1-10 Constantinoupoleos Str., 3011 Limassol,

Cipru

15404/2024/01-07

Decembrie 2018

Reînnoire - Aprilie 2024

Aprilie 2024