EPLERENONA SANDOZ 50mg comprimate filmate prospect medicament

Eplerenonă Sandoz 25 mg comprimate filmate

Eplerenonă Sandoz 50 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine eplerenonă 25 mg.

Fiecare comprimat filmat conţine eplerenonă 50 mg.

Fiecare comprimat de 25 mg conține lactoză monohidrat 35,7 mg (vezi pct. 4.4).

Fiecare comprimat de 50 mg conține lactoză monohidrat 71,4 mg (vezi pct. 4.4).

Pentru lista completă a excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat 25 mg: Comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare galben deschis, cu diametru de aproximativ 6 mm. Comprimatul este marcat cu 'E9RN” pe o fată şi '25” pe cealaltă faţă. 50 mg: Comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare galben deschis, cu diametru de aproximativ 8 mm. Comprimatul este marcat cu 'E9RN” pe o faţă şi '50” pe cealaltă faţă.

Eplerenona este indicată:

* în asociere cu tratamentul standard incluzând beta-blocante, pentru scăderea riscului mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare (CV) la pacienţii cu boală stabilizată, cu disfuncţie ventriculară stângă (FEVS ≤ 40%) şi manifestări clinice evidente de insuficienţă cardiacă după un infarct miocardic (IM) recent.

* în asociere cu tratamentul standard optim pentru scăderea riscului mortalităţii şi morbidităţii CV la pacienţi adulţi cu insuficienţă cardiacă (cronică) clasa II New York Heart Association (NYHA) şi disfuncţie ventriculară stângă (FEVS ≤ 30%) (vezi pct. 5.1).

Pentru regimuri individualizate de dozaj, sunt disponibile concentraţiile de 25 mg şi 50 mg eplerenonă.

Doza maximă admisă este 50 mg pe zi.

Pacienţi cu insuficienţă cardiacă după un IM:

Doza de întreţinere recomandată este de 50 mg eplerenonă o dată pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată pe zi, doza crescându-se treptat, de preferat în decurs de 4 săptămâni, până la doza ţintă de 50 mg eplerenonă o dată pe zi, în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1).

Tratamentul cu eplerenonă se începe de obicei după 3-14 zile de la apariţia IM acut.

Pacienţi cu insuficienţă cardiacă (cronică) clasa II NYHA:

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică clasa II NYHA, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată pe zi, doza crescându-se treptat, de preferat în decurs de 4 săptămâni, până la doza ţintă de 50 mg eplerenonă o dată pe zi, în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1 şi pct. 4.4).

La pacienţii cu kaliemie > 5,0 mmol/l nu trebuie iniţiat tratamentul cu eplerenonă (vezi pct. 4.3).

Kaliemia trebuie determinată înainte de iniţierea tratamentului cu eplerenonă, în cursul primei săptămâni de tratament şi la o lună de la iniţierea tratamentului sau de la ajustarea dozei. Kaliemia trebuie determinată periodic ori de câte ori se consideră necesar.

După iniţierea tratamentului, doza de eplerenonă se ajustează în funcţie de nivelul kaliemiei, conform

Tabelului 1.

Tabelul 1: Ajustarea dozei după iniţierea tratamentului

Kaliemie (mmol/l) Acţiune Ajustarea dozei < 5,0 Creştere de la 25 mg o dată la 2 zile până la 25 mg o dată pe zi de la 25 mg o dată pe zi până la 50 mg o dată pe zi 5,0 - 5,4 Menţinere nu este necesară ajustarea dozei 5,5 - 5,9 Scădere de la 50 mg o dată pe zi la 25 mg o dată pe zi de la 25 mg o dată pe zi la 25 mg o dată la 2 zile de la 25 mg o dată la 2 zile până la întreruperea tratamentului ≥6,0 Întrerupere nu este cazul

După întreruperea administrării de eplerenonă datorită kaliemiei ≥ 6,0 mmol/l, tratamentul poate fi reiniţiat cu o doză de 25 mg eplerenonă o dată la două zile, atunci când kaliemia scade sub 5 mmol/l.

Siguranţa şi eficacitatea eplerenonei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctele 5.1 și 5.2.

La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Datorită declinului funcţiei renale odată cu vârsta, riscul de hiperkaliemie este crescut la pacienţii vârstnici. Acest risc poate fi crescut şi mai mult în condiţiile în care este asociată o altă afecţiune care duce la creşterea expunerii sistemice, în special o afecţiune hepatică uşoară până la moderată. Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară nu este necesară ajustarea dozei iniţiale. Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei cu ajustarea dozei conform Tabelului 1.

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-60 ml/minut), terapia trebuie iniţiată cu 25 mg o dată la 2 zile, iar doza trebuie ajustată în funcţie de nivelul kaliemiei (vezi Tabelul 1). Se recomandă monitorizarea periodică a kaliemiei (vezi pct. 4.4).

Nu există experienţă la pacienţi cu insuficienţă cardiacă post IM cu clearance al creatininei <50 ml/minut. La aceşti pacienţi eplerenona trebuie utilizată cu precauţie.

Doze mai mari de 25 mg pe zi nu au fost studiate la pacienţi cu clearance al creatininei <50 ml/minut.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/minut) (vezi pct. 4.3) este contraindicată.

Eplerenona nu este dializabilă.

Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.

Datorită creşterii expunerii sistemice la eplerenonă la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, se recomandă monitorizarea frecventă şi regulată a kaliemiei la aceşti pacienţi, mai ales la vârstnici (vezi pct. 4.4).

În cazul unui tratament concomitent cu inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară până la moderată, de exemplu amiodaronă, diltiazem şi verapamil, se poate începe cu o doză de 25 mg de eplerenonă o dată pe zi. Doza nu trebuie să depăşeasă 25 mg eplerenonă o dată pe zi (vezi pct. 4.5).

Eplerenona poate fi administrată cu sau fără alimente (vezi pct. 5.2).

- Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Pacienţi care la iniţierea tratamentului prezintă o kaliemie > 5,0 mmol/l.

- Pacienţi cu insuficienţă renală severă (rata de filtrare glomerulară estimată (RFGe) < 30 ml/minut/1,73 m2).

- Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh clasa C).

- Pacienţi aflaţi în tratament cu diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori puternici ai

CYP3A4 (de exemplu itraconazol, ketoconazol, ritonavir, nelfinavir, claritromicină, telitromicină şi nefazodonă) (vezi pct. 4.5).

- Combinarea eplerenonei cu un inhibitor de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA) plus un blocant al receptorului de angiotensină (BRA).

În strânsă legătură cu mecanismul său de acţiune, în timpul tratamentului cu eplerenonă poate să apară hiperkaliemie. Concentraţia plasmatică a potasiului trebuie monitorizată la toţi pacienţii, atât la începutul tratamentului cât şi la orice schimbare a dozei. După aceea, se recomandă monitorizarea periodică, în special la pacienţii cu risc de apariţie a hiperkaliemiei, cum sunt pacienţii vârstnici, pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2) şi pacienţii cu diabet. După iniţierea tratamentului cu eplerenonă, datorită riscului crescut de hiperkaliemie, nu se recomandă utilizarea suplimentelor cu potasiu. Scăderea dozei de eplerenonă duce la scăderea kaliemiei. Într-un studiu s-a demonstrat că administrarea de hidroclorotiazidă concomitent cu eplerenonă, compensează creşterea kaliemiei.

Riscul de hiperkaliemie poate creşte atunci când eplerenona este utilizată în asociere cu un inhibitor

ECA şi/sau un BRA. Asocierea unui inhibitor ECA şi un BRA cu eplerenonă nu trebuie realizată (vezi pct. 4.3 și pct. 4.5).

Kaliemia trebuie monitorizată periodic la pacienţii cu insuficienţă renală, inclusiv la cei cu microalbuminurie diabetică. Riscul hiperkaliemiei creşte odată cu alterarea funcţiei renale. Deşi datele din studiul Eplerenone Post-acute Myocardial Infarction Heart failure Efficacy and Survival Study (EPHESUS) referitoare la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi microalbuminurie sunt limitate, la acest număr mic de pacienţi s-a observat creşterea incidenţei hiperkaliemiei. De aceea, aceşti pacienţi trebuie trataţi cu prudenţă. Eplerenona nu este eliminată prin hemodializă.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (Child-Pugh clasa A şi B) nu s-au observat creşteri ale kaliemiei peste 5,5 mmol/l. La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice ale electroliţilor. Utilizarea de eplerenonă la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu a fost evaluată şi de aceea administrarea la aceşti pacienţi este contraindicată (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Nu este recomandată administrarea concomitentă de eplerenonă şi inductori puternici ai CYP3A4 (vezi pct. 4.5).

Litiu, ciclosporină, tacrolimus: trebuie evitată utilizarea acestor medicamente în timpul tratamentului cu eplerenonă (vezi pct. 4.5).

Comprimatele filmate conţin lactoză şi nu trebuie administrate pacienţilor cu afecţiuni ereditare rare, cum sunt intoleranţa la galactoză, deficit de lactază (Sindrom Lapp) sau malabsorbţie de glucoză - galactoză.

Interacţiuni f armacodinamice

Diuretice care economisesc potasiu şi suplimentele cu potasiu:

Datorită riscului crescut de hiperkaliemie, eplerenona nu trebuie administrată pacienţilor aflaţi în tratament cu alte diuretice care economisesc potasiu sau cu suplimente cu potasiu (vezi pct. 4.3). De asemenea, diureticele care economisesc potasiu pot potenţa efectul medicamentelor antihipertensive şi a altor diuretice.

Inhibitori ECA, BRA:

Riscul de hiperkaliemie poate creşte atunci când eplerenona este utilizată în combinaţie cu inhibitor

ECA şi/sau un BRA. Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi a funcţiei renale, în special la pacienţii cu risc de alterare a funcţiei renale, de exemplu la vârstnici. Tripla asociere a unui inhibitor de enzimă de conversie a angiotensinei (IECA) şi un blocant al receptorului de angiotensină (BRA) cu eplerenonă nu trebuie realizată (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Nu au fost efectuate studii de interacţiuni medicamentoase între eplerenonă şi litiu. Totuşi, toxicitatea indusă de litiu a fost raportată la pacienţii trataţi cu litiu concomitent cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie (vezi pct. 4.4). Administrarea concomitentă de eplerenonă şi litiu trebuie evitată.

Totuşi, dacă această asociere este necesară, concentraţiile plasmatice de litiu trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină, tacrolimus:

Ciclosporina şi tacrolimusul pot determina alterarea funcţiei renale crescând riscul hiperkaliemiei.

Administrarea concomitentă de eplerenonă şi ciclosporină sau tacrolimus trebuie evitată. Totuşi, dacă este necesară administrarea de ciclosporină sau tacrolimus în timpul tratamentului cu eplerenonă, se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei şi a funcţiei renale (vezi pct. 4.4).

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS):

Tratamentul cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) poate determina insuficienţă renală acută prin acţiunea directă a AINS asupra filtrării glomerulare, în special la pacienţii cu risc (vârstnici şi/sau pacienţi deshidrataţi). Pacienţii care urmează tratament cu eplerenonă şi AINS trebuie să fie hidrataţi adecvat, iar funcţia renală trebuie atent monitorizată înainte de iniţierea tratamentului.

Trimetoprim:

Administrarea concomitentă de eplerenonă şi trimetoprim creşte riscul hiperkaliemiei. Este necesară monitorizarea funcţiei renale şi a kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţie renală alterată şi la vârstnici.

Alfa-1 blocante (de exemplu prazosin, alfuzosină):

Când alfa-1 blocantele se administrează concomitent cu eplerenonă, există riscul creşterii efectului hipotensiv şi/sau al hipotensiunii arteriale posturale. În timpul administrării concomitente se recomandă monitorizarea clinică a hipotensiunii arteriale posturale.

Antidepresive triciclice, neuroleptice, amifostină, baclofen:

Administrarea concomitentă a acestor medicamente cu eplerenona poate creşte efectul antihipertensiv şi riscul hipotensiunii arteriale posturale.

Glucocorticoizi, tetracosactidă:

Administrarea concomitentă a acestor medicamente cu eplerenona poate diminua efectele antihipertensive (retenţie hidro-salină).

Interacţiuni f armacocinetice

Studiile in vitro au arătat că eplerenona nu este un inhibitor al izoenzimelor CYP1A2, CYP2C19,

CYP2C9, CYP2D6 sau CYP3A4. Eplerenona nu este un substrat sau un inhibitor al glicoproteinei

P.

Aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a digoxinei creşte cu 16% (IC90%: 4% - 30%) atunci când digoxina este administrată concomitent cu eplerenona. Se recomandă prudenţă atunci când doza de digoxină este aproape de valoarea superioară a intervalului terapeutic.

Nu s-au semnalat interacţiuni farmacocinetice semnificative clinic cu warfarina. Se recomandă prudenţă deosebită atunci când doza de warfarină este aproape de valoarea superioară a intervalului terapeutic.

Substraturi CYP3A4:

Rezultatele studiilor farmacocinetice cu substraturi-probă pentru CYP3A4, de exemplu midazolam şi cisapridă, nu au evidenţiat interacţiuni farmacocinetice semnificative când aceste medicamente au fost administrate concomitent cu eplerenona.

- Inhibitori puternici ai CYP3A4: Atunci când eplerenona este administrată concomitent cu medicamente care inhibă enzima CYP3A4 pot să apară interacţiuni farmacocinetice semnificative. Un inhibitor puternic al CYP3A4 (ketoconazol 200 mg de două ori pe zi) determină o creştere de până la 441% a ASC a eplerenonei (vezi pct. 4.3). Este contraindicată administrarea concomitentă de eplerenonă şi inhibitori puternici ai CYP3A4, cum sunt ketoconazol, itraconazol, ritonavir, nelfinavir, claritromicină, telitromicină sau nefazadonă (vezi pct. 4.3).

- Inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară până la moderată: Administrarea concomitentă de eplerenonă şi eritromicină, saquinavir, amiodaronă, diltiazem, verapamil sau fluconazol implică interacţiuni farmacocinetice semnificative care determină creşterea ASC de la 98% la 187%. De aceea, în cazul administrării concomitente de eplerenonă şi inhibitori ai CYP3A4 cu acţiune uşoară până la moderată, doza de eplerenonă nu trebuie să depăşească 25 mg pe zi (vezi pct. 4.2).

Administrarea concomitentă de sunătoare (un puternic inductor al CYP3A4) şi eplerenonă determină scăderea cu 30% a ASC a eplerenonei. O scădere mai mare a ASC a eplerenonei poate să apară în cazul inductorilor CYP3A4 cu acţiune mai puternică, cum este rifampicina. Datorită riscului scăderii eficacităţii eplerenonei, administrarea concomitentă de eplerenonă şi inductori puternici ai CYP3A4 (rifampicină, carbamazepină, fenitoină, fenobarbital, sunătoare) nu este recomandată (vezi pct. 4.4).

Rezultatele unui studiu clinic de farmacocinetică nu indică interacţiuni semnificative atunci când antiacidele sunt administrate concomitent cu eplerenonă.

Datele privind utilizarea eplerenonei la femeile gravide sunt insuficiente. Studiile la animale nu au indicat, direct sau indirect, reacţii adverse asupra sarcinii, dezvoltării embrio-fetale, naşterii şi dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Recomandarea tratamentului cu eplerenonă la femeile gravide trebuie făcută cu precauţie.

Nu se cunoaşte dacă eplerenona se excretă în laptele matern după administrarea orală. Totuşi, date preclinice arată că eplerenona şi/sau metaboliţii săi sunt prezenţi în laptele şobolanilor, dar puii de şobolan expuşi astfel la eplerenonă s-au dezvoltat normal. Deoarece riscul reacţiilor adverse la copiii alăptaţi nu a fost evaluat, o decizie pentru întreruperea fie a alăptării, fie a administrării de eplerenonă trebuie luată în funcţie de importanţa tratamentului pentru mamă.

Nu există date disponibile la om referitoare la fertilitate.

Nu au fost efectuate studii privind efectele eplerenonei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Eplerenona nu determină somnolenţă sau alterări ale funcţiei cognitive, dar atunci când se conduc vehicule sau se manevrează utilaje, trebuie avut în vedere că în cursul tratamentului cu eplerenonă pot să apară ameţeli.

În 2 studii clinice (EPHESUS şi Studiu privind Spitalizarea şi Supravieţuirea la Pacienţi cu

Insuficienţă Cardiacă şi Simptome Uşoare [EMPHASIS-HF]), incidenţa globală a reacţiilor adverse raportate pentru eplerenonă a fost asemănătoare cu cea pentru placebo.

Evenimentele adverse menţionate mai jos sunt cele suspectate a avea relaţie de cauzalitate cu tratamentul şi în exces faţă de placebo, sau sunt grave şi semnificativ în exces faţă de placebo sau au fost observate după punerea pe piaţă a medicamentului. Evenimentele adverse sunt prezentate în funcţie de clasificarea pe sisteme şi organe şi după frecvenţa lor absolută. Frecvențele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și <1/100); rare (≥ 1/10000 și < 1/1000); foarte rare (< 1/10000) și cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme şi organe Frecvența Reacţie adversă

Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente pielonefrită, infecție, faringită

Tulburări hematologice şi Mai puţin frecvente eozinofilie limfatice

Tulburări endocrine Mai puţin frecvente hipotiroidism

Tulburări metabolice şi de nutriţie Frecvente hiperkaliemie (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4), hipercolesterolemie

Aparate, sisteme şi organe Frecvența Reacţie adversă Mai puţin frecvente hiponatremie, deshidratare, hipertrigliceridemie

Tulburări psihice Frecvente insomnie

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente ameţeli, sincopă, cefalee Mai puţin frecvente hipoestezie

Tulburări cardiace Frecvente insuficiență ventriculară stângă, fibrilație atrială

Mai puţin frecvente tahicardie

Tulburări vasculare Frecvente hipotensiune arterială Mai puţin frecvente tromboză arterială a membrelor, hipotensiune arterială ortostatică

Tulburări respiratorii, toracice şi Frecvente tuse mediastinale

Tulburări gastro-intestinale Frecvente diaree, greaţă, constipaţie, vomă Mai puţin frecvente flatulenţă

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Frecvente erupţie cutanată tranzitorie, prurit subcutanat Mai puţin frecvente hipersudoraţie, angioedem

Tulburări musculo-scheletice şi ale Frecvente spasme musculare, dorsalgie ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente dureri musculo-scheletice

Tulburări renale şi ale căilor Frecvente insuficienţă renală (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5)urinare

Tulburări hepatobiliare Mai puţin frecvente colecistită

Tulburări ale aparatului genital şi Mai puţin frecvente ginecomastie sânului

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente astenie locului de administrare Mai puțin frecvente stare de disconfort general

Investigaţii diagnostice Frecvente valori crescute ale ureei sanguine, valori crescute ale creatininei sanguine Mai puţin frecvente expresia scăzută a receptorului factorului de creştere epidermal, valori crescute ale glicemiei

În studiul EPHESUS, din punct de vedere numeric, au fost înregistrate mai multe cazuri de accidente vasculare cerebrale în grupul pacienţilor foarte vârstnici (≥ 75 ani). Totuşi, nu s-a înregistrat o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic între accidentele vasculare cerebrale la grupele tratate cu eplerenonă (30) faţă de cele tratate cu placebo (22). În studiul EMPHASIS-HF, la pacienţii foarte vârstnici (≥ 75 ani) au fost înregistrate 9 cazuri de atac vascular în grupul de tratament cu eplerenonă şi 8 în grupul placebo.

Raportarea r eacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Nu s-a raportat niciun caz de evenimente adverse asociate supradozajului cu eplerenonă la om.

Se apreciază că hipotensiunea arterială şi hiperkaliemia sunt manifestările cele mai probabile în caz de supradozaj la om. Eplerenona nu poate fi eliminată prin hemodializă. S-a demonstrat că eplerenona se leagă într-un procent mare de cărbunele activ. Dacă apare hipotensiunea arterială simptomatică se impune tratament de susţinere adecvat. Dacă apare hiperkaliemia se impune tratamentul standard.

Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai aldosteronului, codul ATC: C03DA04

Mecanism de a cţiune

Eplerenona manifestă o selectivitate relativă în legarea de receptorii umani recombinanţi pentru mineralocorticoizi, comparativ cu legarea de receptorii umani recombinanţi pentru glucocorticoizi, progesteron şi androgeni. Eplerenona blochează legarea aldosteronului, un hormon cheie în sistemul renină- angiotensină-aldosteron (SRAA), care este implicat în reglarea tensiunii arteriale şi în fiziopatologia bolii CV.

S-a demonstrat că eplerenona determină creşterea susţinută a concentraţiei plasmatice de renină şi aldosteron, în concordanţă cu inhibarea feed-back-ului negativ reglator al aldosteronului asupra secreţiei de renină.

Rezultă creşterea activităţii reninei plasmatice şi a concentraţiei plasmatice de aldosteron, dar care nu depăşesc efectele determinate de eplerenonă.

Studiile referitoare la dozajul în insuficienţa cardiacă cronică (clasificare NYHA stadiul II-IV), au arătat că adăugarea de eplerenonă la tratamentul standard a dus la o creştere previzibilă a aldosteronului în funcţie de doza de eplerenonă. Similar, în substudiul cardio-renal din EPHESUS tratamentul cu eplerenonă a determinat o creştere semnificativă a concentraţiei plasmatice de aldosteron. Rezultatele confirmă blocarea receptorilor pentru mineralocorticoizi la aceste grupe populaţionale.

Tratamentul cu eplerenonă a fost subiectul studiului privind Eficacitatea în Insuficienţa Cardiacă

Acută şi Supravieţuirea Post-infarct Miocardic (EPHESUS). EPHESUS este un studiu dublu-orb, controlat placebo, cu o durată de 3 ani, în care a fost inclus un număr de 6632 pacienţi cu IM acut, disfuncţie ventriculară stângă (fracţia de ejecţie a ventriculului stâng ≤ 40%) şi semne clinice de insuficienţă cardiacă. În decurs de 3-14 zile (valoarea medie: 7 zile) după IM acut, pacienţii au primit, pe lângă tratamentul standard, eplerenonă sau placebo într-o doză iniţială de 25 mg o dată pe zi, doză care a fost crescută până la doza ţintă de 50 mg o dată pe zi după 4 săptămâni, în condiţiile menţinerii kaliemiei < 5,0 mmol/l. În timpul studiului, pacienţii au primit tratamentul standard care include acid acetilsalicilic (92%), inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (90%), beta-blocante (83%), nitraţi (72%), diuretice de ansă (66%) sau inhibitori de HMG CoA reductază (60%).

În studiul EPHESUS obiectivele finale co-principale au fost, pe de o parte, investigarea mortalităţii de orice cauză şi, pe de altă parte, obiectivul final combinat a fost investigarea deceselor şi internărilor de cauză cardiovasculară; 14,4% din pacienţii care au primit eplerenonă şi 16,7% din cei care au primit placebo au decedat din orice cauză, iar 26,7% din pacienţii care au primit eplerenonă şi 30% din cei care au primit placebo au decedat sau au fost internaţi din cauze cardiovasculare. Astfel, în studiul

EPHESUS, eplerenona a scăzut riscul deceselor de orice cauză cu 15% (RR: 0,85; IÎ 95%: 0,75-0,96; p=0,008) comparativ cu placebo, în primul rând prin scăderea mortalităţii CV. Riscul pentru decesele şi spitalizările de cauză cardiovasculară a scăzut cu 13% în cazul tratamentului cu eplerenonă (RR: 0,87; IÎ 95%: 0,79-0,95; p=0,002). Scăderea riscului absolut pentru obiectivele mortalităţii de orice cauză şi pentru decesele şi spitalizările de cauză cardiovasculară a fost de 2,3% şi, respectiv 3,3%.

Eficacitatea clinică a fost demonstrată mai ales atunci când eplerenona a fost administrată la pacienţii cu vârsta sub 75 ani. Beneficiile terapeutice la pacienţii cu vârsta peste 75 ani sunt incerte.

Conform clasificării funcţionale NYHA, au rezultat ameliorări sau stabilizări ale bolii în proporţie semnificativ mai mare pentru pacienţii trataţi cu eplerenonă faţă de cei care au primit placebo.

Incidenţa hiperkaliemiei a fost de 3,4% în grupul cu eplerenonă faţă de 2% pentru grupul cu placebo (p<0,001). Incidenţa hipokaliemiei a fost de 0,5% pentru grupul cu eplerenonă faţă de 1,5% pentru grupul cu placebo (p<0,001).

În cadrul studiilor farmacocinetice, la un număr de 147 de subiecţi normali evaluaţi electrocardiografic, eplerenona nu a afectat semnificativ ritmul cardiac, durata complexului QRS sau a intervalului PR sau QT.

În studiul EMPHASIS-HF (Studiu privind Spitalizarea şi Supravieţuirea la Pacienţi cu Insuficienţă

Cardiacă şi Simptome Uşoare), efectul eplerenonei asociat terapiei standard a fost investigat pe baza rezultatelor clinice de la pacienţi cu insuficienţă cardiacă sistolică şi simptome uşoare (clasa funcţională II NYHA).

Pacienţii au fost incluşi în studiu dacă aveau vârsta de cel puţin 55 de ani, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) ≤ 30% sau FEVS ≤ 35%, adiţional faţă de durata intervalului QRS> 130 msec şi fie au avut o spitalizare de natură cardiovasculară cu 6 luni înainte de includerea în studiu fie au avut o concentraţie plasmatică a peptidei natriuretice de tip B (BNP) de cel puţin 250 pg/ml sau o concentraţie plasmatică a peptidului N-terminal - pro-BNP de cel puţin 500 pg/ml la bărbaţi (750 pg/ml la femei). Eplerenona a fost iniţiată cu o doză de 25 mg o dată pe zi şi a fost crescută după 4 săptămâni la 50 mg o dată pe zi dacă valoarea kaliemiei a fost < 5,0 mmol/L. În mod alternativ, dacă valoarea ratei filtrării glomerulare (RFG) estimată a fost 30-49 ml/minut/1,73 m2, tratamentul cu eplerenonă a fost început cu 25 mg o dată la 2 zile şi apoi crescut la 25 mg o dată pe zi.

În total, 2737 de pacienţi au fost randomizaţi (dublu-orb) să primească eplerenonă sau placebo incluzând terapia la momentul iniţial constând în diuretice (85%), inhibitori ECA (78%), blocante ale receptorului de angiotensină II (19%), beta-blocante (87%), anti-trombotice (88%), hipolipemiante (63%) şi glicozide digitalice (27%). FEVS medie a fost ~26% şi durata medie a intervalului QRS a fost ~122 msec. Majoritatea pacienţilor (83,4%) fuseseră anterior spitalizaţi datorită unor cauze CV până în 6 luni înainte de randomizare, aproximativ 50% dintre aceştia datorită insuficienţei cardiace.

Aproximativ 20% dintre pacienţi aveau defibrilatoare implantabile sau urmau terapie de resincronizare cardiacă.

Criteriul final principal, deces din cauze cardiovasculare sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă, a fost atins la 249 de pacienţi (18,3%) în grupul de tratament cu eplerenonă şi 356 de pacienţi (25.9%) în grupul placebo (RR = 0,63, IÎ 95%, 0,54-0,74; p<0.001). Efectul eplerenonei asupra criteriilor finale principale a fost consistent în toate subgrupurile prespecificate.

Criteriul final secundar, mortalitate de orice cauză, a fost atins la 171 de pacienţi (12,5%) în grupul de tratament cu eplerenonă şi la 213 pacienţi (15,5%) în grupul placebo (RR = 0,76, IÎ 95%, 0,62-0,93; p=0.008). A fost raportat deces din cauze cardiovasculare la 147 de pacienţi (10,8%) în grupul de tratament cu eplerenonă şi 185 de pacienţi (13,5%) în grupul placebo (RR = 0,76, IÎ 95%, 0,61-0,94; p=0.01).

În timpul studiului, s-a raportat hiperkaliemie (valoarea potasiului seric > 5.5 mmol/L) la 158 de pacienţi (11,8%) în grupul de tratament cu eplerenonă şi la 96 de pacienţi (7,2%) în grupul placebo (p < 0,001). Hipokaliemia, definită prin valori ale potasiului seric < 4.0 mmol/L, a fost statistic mai mică în cazul eplerenonei faţă de placebo (38,9% în cazul eplerenonei în comparaţie cu 48,4% pentru placebo, p<0,0001).

Eplerenona nu a fost studiată la copii şi adolescenţi cu insuficienţă cardiacă.

Într-un studiu de 10 săptămâni efectuat la copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială (cu vârsta cuprinsă între 4 şi 16 ani, n=304), administrarea eplerenonei în doze (de la 25 mg până la 100 mg pe zi) care au determinat o expunere similară cu cea la adulţi nu a determinat scăderea eficace a tensiunii arteriale. În acest studiu şi într-un studiu de siguranţă efectuat la copii şi adolescenţi, cu o durată de 1 an, pe 149 de pacienţi (cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani), profilul de siguranţă a fost similar cu cel la adulţi. Eplerenona nu a fost studiată la pacienţi hipertensivi cu vârsta sub 4 ani deoarece studiul pe copii şi adolescenţi cu vârste mai mari a dovedit ineficacitate (vezi pct. 4.2).

Nu au fost studiate eventualele efecte (pe termen lung) asupra nivelului hormonal la copii şi adolescenţi.

Biodisponibilitatea absolută a eplerenonei este 69% după administrarea orală a 100 mg.

Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 1,5 - 2 ore de la administrare. Atât concentraţia plasmatică maximă (Cmax), cât şi aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) sunt direct proporţionale cu doza în cazul dozelor cuprinse în intervalul 10-100 mg şi mai puţin proporţionale la doze peste 100 mg. Concentraţia plasmatică la starea de echilibru este atinsă după 2 zile. Absorbţia nu este afectată de consumul de alimente.

Eplerenona se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 50%, cu predilecţie pentru glicoproteinele acide alfa 1. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru plasmatic este estimat la 42-90 l. Eplerenona nu se leagă preferenţial de hematii.

Metabolizarea eplerenonei este mediată în primul rând de CYP3A4. Nu au fost identificaţi produşi activi de metabolizare ai eplerenonei în plasma umană.

Mai puţin de 5% din doza de eplerenonă se regăseşte în urină şi fecale sub formă nemodificată. După o doză unică orală marcată radioactiv, aproximativ 32% din doză a fost excretată în fecale şi aproximativ 67% în urină. Timpul de înjumătăţire al eplerenonei este de aproximativ 3-6 ore.

Clearance-ul plasmatic aparent este de aproximativ 10 l/h.

Vârstă, sex, rasă:

Farmacocinetica eplerenonei la o doză de 100 mg administrată o dată pe zi a fost investigată la vârstnici (≥ 65 ani), la ambele sexe, precum şi la persoane de culoare. Nu au existat diferenţe semnificative ale farmacocineticii eplerenonei între femei şi bărbaţi. La starea de echilibru la subiecţii vârstnici s-au înregistrat creşteri ale Cmax (22%) şi ASC (45%) comparativ cu subiecţii mai tineri (18 - 45 ani). De asemenea, la starea de echilibru, Cmax, respectiv ASC au fost cu 19%, respectiv cu 26% mai mici la populaţia de culoare (vezi pct. 4.2).

Un model farmacocinetic populaţional în funcţie de concentraţie pentru eplerenonă, realizat în urma a două studii la 51 de pacienţi hipertensivi copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 4-16 ani, a determinat faptul că greutatea pacientului are un efect semnificativ statistic asupra volumului de distribuţie al eplerenonei, dar nu şi asupra clearance-ului acesteia. Se estimează că volumul de distribuţie al eplerenonei şi expunerea maximă la un copil sau adolescent cu greutate corporală mai mare sunt similare cu cele de la un adult cu greutate corporală echivalentă; la un pacient cu greutatea corporală mai mică, de 45 kg, volumul de distribuţie este cu aproximativ 40% mai mic şi se estimează că expunerea maximă este mai mare decât cea la un adult tipic. La copii şi adolescenţi, tratamentul cu eplerenonă a fost iniţiat cu 25 mg o dată pe zi şi crescut la 25 mg de două ori pe zi după 2 săptămâni şi în cele din urmă la 50 mg de două ori pe zi, dacă a fost clinic necesar. La aceste doze, cele mai mari concentraţii de eplerenonă observate la copii şi adolescenţi nu au fost cu mult mai mari decât cele de la adulţii la care tratamentul se iniţiază cu 50 mg o dată pe zi.

Farmacocinetica eplerenonei a fost evaluată la pacienţi cu diferite grade de insuficienţă renală şi la pacienţi hemodializaţi. Comparativ cu grupul de control, ASC la starea de echilibru plasmatic şi Cmax au crescut cu 38%, respectiv, cu 24% la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi a scăzut cu 26%, respectiv cu 3% la pacienţii hemodializaţi. Nu s-a observat nicio corelaţie între clearance-ul plasmatic al eplerenonei şi clearance-ul creatininei. Eplerenona nu este eliminată prin hemodializă (vezi pct. 4.4).

Farmacocinetica unei doze de 400 mg de eplerenonă a fost investigată la pacienţi cu insuficienţă hepatică moderată (Child-Pugh, clasa B) şi comparată cu cea de la subiecţii normali. Cmax şi

ASC la starea de echilibru au crescut cu 3,6%, respectiv, cu 42% (vezi pct. 4.2). Deoarece nu s-a investigat utilizarea eplerenonei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, este contraindicată administrarea de eplerenonă la acest grup populaţional (vezi pct. 4.3).

Farmacocinetica unei doze de 50 mg eplerenonă a fost evaluată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă (clasificare NYHA stadiul II-IV). Comparativ cu subiecţii sănătoşi, în concordanţă cu vârsta, greutatea şi sexul, ASC şi Cmax la starea de echilibru la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au fost cu 38%, respectiv cu 30% mai mari. În concordanţă cu aceste rezultate, analiza populaţională a farmacocineticii eplerenonei pe un subgrup populaţional în cadrul studiului EPHESUS, a arătat că, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, clearance-ul eplerenonei a fost similar cu cel al subiecţilor vârstnici sănătoşi.

Studiile preclinice de siguranţă farmacologică, genotoxicitate, potenţial carcinogen şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere nu relevă riscuri speciale la om.

În cadrul studiilor de toxicitate după doze repetate la şobolan şi la câine, s-a observat atrofie de prostată la niveluri de expunere uşor superioare celor din cazul expunerii clinice. Modificările înregistrate la nivelul prostatei nu au fost asociate cu consecinţe funcţionale adverse. Nu se cunoaşte semnificaţia clinică a acestor rezultate.

Nucleul:

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină (E 460)

Croscarmeloză sodică (E 468)

Hipromeloză (E464)

Laurilsulfat de sodiu

Talc (E553b)

Stearat de magneziu

Hipromeloză (E 464)

Polisorbat 80 (E 433)

Macrogol 400

Dioxid de titan (E 171)

Oxid galben de fer (E 172)

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Blistere PVC/Al conţinând 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90, 98 sau 100 comprimate; blister perforat pentru eliberarea unei unităţi dozate de 10x1, 14x1, 20x1, 28x1, 30x1, 50x1, 56x1, 60x1, 84x1, 90x1, 98x1, 100x1 comprimate.

Este posibil să nu fie comercializate toate mărimile de ambalaj.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

S.C. Sandoz S.R.L.

Str. Livezeni nr. 7A 540472 Târgu Mureș

România

10323/2017/01-24 10324/2017/01-24

Data primei autorizări: Februarie 2016

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Noiembrie 2017

Decembrie 2017