DOXEPIN 25mg drajeuri prospect medicament

N06AA12 doxepină • Sistemul nervos | Antidepresive | Inhibitori non-selectivi ai recaptării monoaminei

Doxepinum este un medicament antidepresiv utilizat pentru tratamentul depresiei, anxietății și tulburărilor de somn. Acesta aparține clasei de antidepresive triciclice și acționează prin creșterea nivelurilor de serotonină și norepinefrină în creier, îmbunătățind astfel starea de spirit și reducând simptomele de anxietate.

Medicamentul este administrat oral, de obicei o dată pe zi, înainte de culcare. Este eficient în ameliorarea simptomelor depresive și în îmbunătățirea calității somnului.

Reacțiile adverse pot include somnolență, uscăciunea gurii, amețeli, constipație și, în cazuri rare, reacții severe, cum ar fi gânduri suicidare sau agravarea depresiei. Monitorizarea atentă este esențială, mai ales la începutul tratamentului.

Consultați medicul pentru a discuta beneficiile și riscurile tratamentului cu Doxepinum. Respectați doza prescrisă și urmați toate recomandările medicale.

Date generale despre DOXEPIN 25mg

Substanța: doxepină

Data ultimei liste de medicamente: 01-05-2026

Codul comercial: W02865001

Concentrație: 25mg

Forma farmaceutică: drajeuri

Cantitate: 30

Prezentare produs: cutie x3 blist pvc/al x10 draj

Tip produs: generic

Preț: 78.71 RON

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: TERAPIA S.A. - ROMANIA

Deținător: TERAPIA S.A. - ROMANIA

Număr APP: 12152/2019/01

Valabilitate: 3 ani

Alte substanțe similare cu doxepină

Listele de compensare pentru DOXEPIN 25mg Terapia

A - Sublista A cu 90% reducere din prețul de referință

Preț

Coplată

Plată pacient

78.71 RON

14.82 RON

63.89 RON

Conținutul prospectului pentru medicamentul DOXEPIN 25mg drajeuri

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

DOXEPIN 25 mg drajeuri

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un drajeu conţine doxepină 25 mg sub formă de clorhidrat de doxepină 28,26 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat şi sucroză (zahăr).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Drajeuri

Drajeurile sunt de culoare albă, discoidale, cu suprafaţa convexă, lucioasă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Simptomele sindroamelor depresive la adulţi, în special în cazul în care este necesară sedare.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza orală optimă depinde de severitatea afecțiunii și de răspunsul individual al pacientului. Doza necesară poate varia ȋntre 25 - 300 mg zilnic. Doze de până la 100 mg pe zi, pot fi administrate divizate sau o dată pe zi. Dacă sunt necesare doze peste 100 mg pe zi, acestea trebuie administrate în trei doze divizate. Doza maximă recomandată administrată o dată este de 100 mg. Această doză poate fi administrată la culcare.

Pentru majoritatea pacienţilor cu simptome moderate sau severe este recomandat ca tratamentul să înceapă cu o doză zilnică de 75 mg pe zi. Cei mai mulţi pacienţi vor răspunde satisfăcător la acest nivel de dozare. Pentru pacienţii care nu răspund, doza poate fi ajustată conform necesităţilor fiecărui pacient. În cazul pacienţilor cu forme severe de boală poate fi necesară administrarea unor doze de până la 300 mg zilnic, divizate în mai multe prize, pentru obţinerea unui răspuns clinic.

La pacienţii la care insomnia este principalul simptom, se recomandă ca doza să fie repartizată în aşa fel încât o cantitate mai mare din doza zilnică să fie administrată seara. Ȋn mod similar, dacă apare somnolența ca un efect secundar al tratamentului, doxepin poate fi astfel administrat sau doza poate fi redusă. Este adesea posibil ca după obţinerea efectului terapeutic dorit, doza pentru tratamentul de menţinere să fie redusă.

Efectul optim antidepresiv poate să nu fie evident timp de 2-3 săptămâni.

Copii şi adolescenţi

Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea la copii şi adolescenţi sub 18 ani.

Vârstnici

În general, alegerea dozei pentru un pacient în vârstă trebuie să se facă cu prudenţă începând de la doza cea mai mică, având în vedere sensibilitatea mai mare a persoanelor în vârstă la efectele adverse tipice ale medicamentului.

Insuficienţă hepatică

Poate fi necesară reducerea dozelor la pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală

Poate fi necesară reducerea dozelor la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare
Administrare orală.

4.3 Contraindicaţii

Doxepin este contraindicat în caz de hipersensibilitate la doxepină, la antidepresive triciclice sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct 6.1.

Doxepin este contraindicat la pacienţi cu manie, insuficienţă hepatică severă, alăptare, glaucom, afecţiuni însoţite de retenţie urinară.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Suicid/ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului.

Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Ajustarea dozajului zilnic trebuie monitorizată în cazul pacienţilor cu patologii concomitente sau care primesc şi alte medicaţii. Aceasta este importantă mai ales în cazul pacienţilor care primesc medicamente cu efecte anticolinergice.

Utilizarea doxepin o dată pe zi la pacienţii vârstnici trebuie ajustată cu atenţie în funcţie de starea pacientului. Persoanele în vârstă sunt deosebit de susceptibile de manifestări ale toxicităţii, în special agitaţie, confuzie şi hipotensiune arterială ortostatică. Doza iniţială trebuie să fie crescută cu precauţie sub supraveghere atentă. În cele mai multe cazuri jumătate din doza recomandată la adult este suficientă pentru obţinerea efectului terapeutic.

Pacienţii trebuie, de asemenea avertizaţi că poate apare somnolenţă ȋn timpul tratamentului cu doxepin.

Pacienții trebuie, de asemenea, avertizaţi că efectele consumului de alcool pot fi crescute.

Deşi doxepin este asociat cu un risc mai scăzut decât alte antidepresive triciclice este necesară o monitorizare mai atentă a pacienţilor cu afecţiune severă cardiovasculară inclusiv pacienţi cu blocuri cardiace, aritmii cardiace şi cei care au prezentat de curând un infarct miocardic.

Sindromul serotoninergic

Administrarea concomitentă de Doxepin 25 mg și buprenorfină/opioide poate duce la sindrom serotoninergic, o afecțiune care poate pune viața în pericol (vezi pct. 4.5).

Dacă tratamentul concomitent cu buprenorfină/opioide este justificat clinic, se recomandă observarea atentă a pacientului, în special în timpul inițierii tratamentului și în timpul creșterii dozelor.

Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale, instabilitate autonomă, anomalii neuromusculare și/sau simptome gastrointestinale.

Dacă se suspectează sindromul serotoninergic, trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea tratamentului, în funcție de severitatea simptomelor.

Utilizare ȋn insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică.

Utilizare la pacienţii cu epilepsie

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu epilepsie în antecedente la administrarea doxepin.

Pacienţii vor fi supravegheaţi atent la începutul tratamentului, deoarece sinuciderea este un risc inerent la orice pacient depresiv până la ameliorare semnificativă.

Pacienţii cu hiperplazie benignă a prostatei pot prezenta o creştere a retenţiei urinare (vezi pct. 4.8).

Doxepin 25 mg conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Doxepin 25 mg conţine sucroză (zahăr). Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Doxepin, ca şi alte antidepresive triciclice (ATC), este metabolizat de citocromului P450 (CYP) 2D6.

Inhibitori sau substraturi ai CYP2D6 (de exemplu chinidina, inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei) pot creşte nivelul plasmatic al antidepresivelor triciclice atunci când sunt administraţi concomitent. Gradul de interacțiune depinde de variabilitatea efectului asupra CYP2D6 și indicele terapeutic al TCA. Semnificația clinică a acestei interacțiuni cu doxepin nu a fost evaluată sistematic.

Utilizarea combinată cu alte antidepresive, alcool sau medicamente anti-anxietate trebuie efectuată cu recunoașterea posibilităţii de potențare. Este cunoscut, de exemplu, că inhibitori ai monoaminooxidazei pot potența efectele altor medicamente, prin urmare, Doxepin 25 mg nu trebuie administrat concomitent, sau timp de două săptămâni de la încetarea tratamentului, cu inhibitori de monoaminoxidază.

Cimetidina produce fluctuații semnificative clinic ale concentrațiilor serice la starea de echilibru de doxepin.

Doxepin nu trebuie administrat cu simpatomimetice, cum sunt efedrina, izoprenalina, noradrenalina, fenilefrina și fenilpropanolamina.

Anestezicele locale sau generale (care conţin simpatomimetice) administrate concomitent cu antidepresive triciclice sau tetraciclice pot creşte riscul de aritmii, hipotensiune sau hipertensiune arterială. În cazul unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie informat despre tratamentul cu doxepin.

Doxepin poate scădea efectul antihipertensiv al medicamentelor cum sunt debrisoquina, betanidina, guanetidina şi posibil clonidina. De obicei sunt necesare doze zilnice de doxepin de peste 150 mg înainte de apariţia oricărui efect al acțiunii guanetidinei. Este recomandat să fie revizuit tot tratamentul antihipertensiv în timpul tratamentului cu antidepresive triciclice.

Barbituricele pot creşte rata de metabolizare a doxepinei.

Doxepina poate scădea efectul nitraţilor cu administrare sublinguală deoarece induce xerostomie.

Doza de hormoni tiroidieni este posibil să necesite reducere pe durata tratamentului concomitent cu doxepin.

Doxepin 25 mg trebuie utilizat cu prudență atunci când este administrat concomitent cu:

* Buprenorfină/opioide, deoarece riscul apariţiei sindromului serotoninergic, o afecţiune care poate pune viaţa în pericol, este crescut (vezi pct. 4.4).

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Doxepin traversează placenta. Studiile de reproducere au fost efectuate la şobolani, iepuri şi maimuţe şi nu au existat dovezi de afectare a fătului la animale. Relevanţa la om nu este cunoscută. Deoarece nu există suficientă experienţă la femeile gravide care au primit acest medicament, siguranţa în timpul sarcinii nu a fost stabilită.

Alăptarea

Doxepin şi metabolitul său activ desmetildoxepin sunt excretaţi în laptele matern. A existat un raport de apnee şi somnolenţă apărute la un copil alăptat de mama care avea tratament cu doxepin. Utilizarea doxepin este contraindicată în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Deoarece poate să apară somnolenţă la utilizarea de doxepin, pacienţii trebuie avertizaţi de această posibilitate şi se va evita conducerea de vehicule sau folosirea de utilaje în timpul tratamentului.

4.8 Reacţii adverse

Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (< /10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Unele dintre reacţiile adverse menționate mai jos nu au fost raportate în mod specific cu doxepin. Cu toate acestea, din cauza similitudinilor farmacologice strânse între antidepresivele triciclice, reacțiile trebuie luate în considerare atunci când se prescrie doxepin.

Aparate, sisteme şi organe Reacţii adverse Frecvenţa Tulburări hematologice şi limfatice Eozinofilie, agranulocitoză, Rare leucopenie, trombocitopenie, purpură, anemie hemolitică

Tulburări endocrine Sindrom de secreție inadecvată de Rare hormon antidiuretic, ginecomastie

Tulburări metabolice şi de nutriţie Apetitul scăzut Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări psihice Halucinaţii Rare

Insomnie, coşmaruri, manie, iluzii Cu frecvenţă paranoide, confuzie, dezorientare, necunoscută agitație, ideație suicidară, comportament suicidar

Tulburări renale și ale căilor urinare Retenţie urinară Rare

Tulburări ale sistemului reproducător Mărire a sânilor, galactoree Rare și ale sânilor Edem testicular, creșterea sau Cu frecvenţă scăderea libidoului necunoscută

Tulburări ale sistemului nervos Somnolenţă Frecvente

Ataxie, convulsii Rare

Dischinezie tardivă, amețeli, cefalee, Cu frecvenţă disgeuzie, amorțeală, parestezie, necunoscută tremor

Tulburări acustice şi vestibulare Tinitus Rare

Tulburări oculare Vedere încețoșată Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări cardiace Tahicardie Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări gastro-intestinale Xerostomie, constipaţie Frecvente

Greață, vărsături, indigestie, diaree Cu frecvenţă necunoscută

Ulceraţii aftoase Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări hepatobiliare Icter Rare

Investigaţii diagnostice Electrocardiogramă complex QRS Rare prelungit, Electrocardiogramă prelungire PR

Glicemie crescută, glicemie scăzută, Cu frecvenţă greutate crescută necunoscută

Tulburări respiratorii, toracice și Astm Cu frecvenţă mediastinale necunoscută

Afecţiuni ale pielii și țesutului Erupții cutanate, edem facial, Mai puţin frecvente subcutanat fotosensibilitate, prurit, urticarie

Alopecie Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări musculo-scheletice și ale Fractură osoasă Cu frecvenţă țesutului conjunctiv necunoscută

Tulburări vasculare Hipotensiune arterială posturală, Cu frecvenţă bufeuri necunoscută

Tulburări generale și la nivelul Frisoane, oboseală, astenie, Cu frecvenţă locului de administrare hiperpirexie, hiperhidroză necunoscută

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Semne şi simptome:

Simptome uşoare: somnolenţă, stupoare, vedere înceţoşată, xerostomie.

Simptome grave: deprimare respiratorie, hipotensiune arterială, comă, convulsii, aritmie cardiacă şi tahicardie şi de asemenea retenţie urinară (atonie vezicală), scăderea motilităţii gastrointestinale (ileus paralitic), hipo- sau hipertermie, hipertensiune arterială, midriază, reflexe hiperactive.

Au fost raportate cazuri de deces cu supradozaj de doxepin. Cazurile raportate au implicat doxepin în monoterapie şi în asociere cu alte medicamente şi/sau alcool.

Tratament:

Supradozaj ușor: observare și terapie de susținere şi ceea ce este, de obicei, necesar.

Supradozaj grav: managementul medical ȋn supradozaj sever de doxepin constă în terapie agresivă de susținere.

Dacă pacientul este conştient trebuie efectuat lavaj gastric cu precauțiile necesare pentru a preveni aspirația pulmonară chiar dacă doxepin se absoarbe rapid. A fost recomandată utilizarea de cărbune activat, ca şi lavaj gastric continuu cu soluție salină timp de 24 de ore sau mai mult. Trebuie menţinută adecvată permeabilitatea căilor respiratorii la pacienţii ȋn comă și trebuie utilizată ventilația asistată, dacă este necesar. Monitorizarea ECG poate fi necesară pentru mai multe zile, deoarece a fost raportată recidiva după recuperare aparentă.

Aritmiile trebuie tratate cu un antiaritmic corespunzător. A fost raportat faptul că multe dintre simptomele cardiovasculare şi CNS în intoxicaţiile cu antidepresive triciclice la adulţi pot fi tratate prin administrarea intravenoasă lentă de 1 mg la 3 mg de salicilat de fizostigmină.

Deoarece fizostigmina este rapid metabolizată, doza trebuie repetată la nevoie.

Convulsiile pot răspunde la tratament standard anti-convulsivant. Cu toate acestea, barbituricele pot potenţa orice depresie respiratorie. Dializa si diureza forţată, în general, nu au rezultate în gestionarea supradozajului datorită legării de proteine a doxepinului.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupă farmacoterapeutică: psihoanaleptice; antidepresive; inhibitori neselectivi ai recaptării monoaminelor.

Cod ATC: N06A A12.

Mecanismul de acţiune al doxepinei nu este complet elucidat. Acesta nu este un stimulant al sistemului nervos central, nici un inhibitor al monoaminooxidazei. Conform ipotezei actuale, efectele clinice se datorează, cel puţin în parte, influenţării activităţii adrenergice la nivelul sinapselor, diminuând recaptarea presinaptică a noradrenalinei la nivelul nervilor periferici, a cărei transmisie sinaptică este facilitată.

Ȋn studiile la animale au fost demonstrate efecte anticolinergice, antiserotoninergice și antihistaminergice pe mușchiul neted. La doze clinice mai mari decât de obicei, răspunsul la adrenalină a fost potențat la animale. Acest efect nu a fost demonstrat la om.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Doxepin este bine absorbit din tractul gastrointestinal. Aproximativ 55% - 87% din doxepin administrat oral este metabolizat în ficat la primul pasaj hepatic formând metabolitul activ primar desmetildoxepin.

La voluntarii sănătoși, o doză orală unică de 75 mg a determinat concentrații plasmatice maxime de doxepin variind de la 8,8-45,8 ng/ml (media 26,1 ng/ml). Nivelurile maxime au fost atinse între 2 și 4 ore (medie 2,9 ore) de la administrare. Nivelurile maximale pentru desmetildoxepin metabolit primar au variat de la 4,8-14,5 ng/ml (media 9,7 ng/ml) și s-au obținut între 2 și 10 ore după administrare.

Volumul mediu aparent de distribuție pentru doxepin este de aproximativ 20 l/kg. Legarea de proteine pentru doxepin este de aproximativ 76%. La voluntarii sănătoși, timpul de înjumătățire plasmatică de doxepin a variat de la 8 la 24 de ore (în medie 17 ore).

Timpul de înjumătățire plasmatică a desmetildoxepin a variat de la 33 la 80 ore (în medie 51 ore).

Valoarea medie a clearance-ul plasmatic pentru doxepin este de aproximativ 0,84 1/kg/h. Căile de metabolizare a doxepin includ demetilare, N-oxidare, hidroxilare și formarea glucuronid. Doxepin se excretă în special în urină, în principal sub formă de metaboliți, fie liberi sau sub formă conjugată.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu sunt disponibile.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Amidon de porumb,

Lactoză monohidrat,

Povidonă K30

Talc,

Stearat de magneziu;

Strat de drajefiere:

Sucroză (zahăr),

Carbonat de calciu,

Talc,

Gumă arabică atomizată,

Dioxid de titan (E 171),

Macrogol 6000,

Ceară carnauba.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

TERAPIA SA.,

Str. Fabricii nr. 124, Cluj - Napoca, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

12152/2019/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reautorizare - Iunie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2025