Prospect DILTIAZEM BIOEEL 60mg comprimate

DILTIAZEM BIOEEL 60 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine clorhidrat de diltiazem 60 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 30 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate plate, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu litera 'D” pe una din feţe.

Tratamentul anginei pectorale cronice stabile, al anginei vasospastice (angina Prinzmetal) şi al anginei instabile (în asociere cu nitraţi organici, eventual blocante beta-adrenergice).

Tratamentul hipertensiunii arteriale, singur sau în asociere cu alte medicamente antihipertensive.

Angina pectorală:

Doza iniţială recomandată este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi administrată fracţionat în prize egale, de preferinţă înaintea meselor şi seara înainte de culcare; doza va fi crescută treptat la intervale de 1-2 zile şi administrată fracţionat în prize egale (de 2-4 ori pe zi), până la obţinerea unui răspuns satisfăcător. Doza optimă se situează în intervalul 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. În anumite situaţii, se pot administra până la 480 mg clorhidrat de diltiazem pe zi.

Hipertensiune arterială

Doza trebuie ajustată în mod individual.

Doza iniţială recomandată este de 120-240 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, administrată fracţionat în prize egale, de preferinţă înaintea meselor şi seara înainte de culcare. Efectul antihipertensiv maxim se observă de obicei după 14 zile de tratament continuu; de aceea, doza trebuie ajustată în mod corespunzător. Doza uzuală este cuprinsă între 240-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi.

Dacă diltiazemul se administrează concomitent cu alte medicamente antihipertensive, se obţine un efect antihipertensiv aditiv. De aceea, în cazul administrării concomitente de diltiazem şi alte medicamente antihipertensive, doza unuia dintre aceste medicamente trebuie ajustată.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Tulburări de conducere (bloc atrioventricular de gradul II sau III) exceptând pacienţii cu pacemaker;

Pacienţi cu sindrom de sinus atrial bolnav sau alte disfuncţii sinusale, cu excepţia unui implant de pacemaker ventricular;

Insuficienţa ventriculară stângă cu stază pulmonară;

Bradicardie severă (≤ 40 bătăi pe minut);

Hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică sub 90 mm Hg);

Concomitent cu dantrolen administrat în perfuzie i.v.

Tratament concomitent cu ivabradină (vezi pct. 4.5)

Se impune prudenţă la administrarea clorhidratului de diltiazem la pacienţii cu alterarea funcţiei ventriculare stângi, bradicardie uşoară (risc de agravare), bloc atrioventricular de gradul I (risc de agravare, în mod excepţional până la bloc complet) sindrom Wolff-Parkinson-White, hipotensiune arterială uşoară.

Clorhidratul de diltiazem poate prelungi perioada refractară atrioventriculară fără prelungirea semnificativă a timpului de repolarizare a nodului sinusal, cu excepţia pacienţilor cu sindrom de sinus bolnav; ca urmare a acestui fenomen destul de rar întâlnit poate să apară o scădere a ritmului cardiac şi bloc AV de gradul II, III.

În cazuri foarte rare, medicamentul poate determina o creştere a valorilor enzimelor hepatice similară cu cea din afecţiunile hepatice acute. Aceste modificări sunt reversibile la oprirea tratamentului.

La pacienţii vârstnici sau la cei cu insuficienţă renală sau hepatică, concentraţia plasmatică a diltiazemului poate fi crescută, apărând riscul de acumulare şi toxicitate.

Diltiazemul se va administra cu prudenţă la pacienţii care urmează deja tratamente cu medicamente care au o cale de metabolizare şi eliminare asemănătoare, mai ales dacă acestea au un indice terapeutic îngust sau dacă pacientul suferă de insuficienţă hepatică sau renală. Se recomandă ca dozele medicamentelor administrate simultan să fie ajustate.

În cazul tratamentului cronic: există posibilitatea ca diltiazemul să determine hipotensiune arterială simptomatică.

În cazul în care un bolnav, urmează să suporte o intervenţie chirurgicală cu anestezie generală, medicul anestezist trebuie informat dacă pacientul urmează tratament cu diltiazem.

Diltiazemul poate fi folosit la pacienţi cu bloc de ramură izolat.

Diltiazemul poate fi administrat la pacienţii cu afecţiuni respiratorii cronice.

Deoarece medicamentul conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

- dantrolen administrat în perfuzie i.v., deoarece există risc de fibrilaţie ventriculară.

- ivabradină-administrarea concomitentă cu ivabradină este contraindicată din cauza efectului aditiv de scădere a ritmului cardiac determinat de diltiazem la efectul indus de ivabradină (vezi pct. 4.3).

- antiaritmice - datorită posibilităţii apariţiei reacţiilor adverse cardiovasculare prin efect aditiv; asocierea impune supraveghere medicală şi efectuarea electrocardiogramei.

Asocieri care necesita prudenţă:

- blocante alfa-adrenergice - datorită creşterii efectului hipotensor şi al riscului de hipotensiune ortostatică severă; se impune supraveghere medicală (îndeosebi la începutul tratamentului);

- amiodaronă - datorită riscului crescut de bradicardie sau de bloc atrioventricular, în special la vârstnici; se impune supraveghere medicală şi efectuarea electrocardiogramei;

- blocante beta-adrenergice - deoarece pot să apară tulburări ale automatismului cardiac (bradicardie marcată, suprimarea activităţii nodului sinusal), tulburări ale conducerii sinoatriale şi atrioventriculare, insuficienţă cardiacă (prin efect sinergic); asocierea nu trebuie făcută decât sub supraveghere medicală şi monitorizare electrocardiografică, îndeosebi la vârstnici şi la începutul tratamentului;

- ciclosporina - deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a imunosupresorului, prin inhibarea metabolizării sale; sunt necesare scăderea dozei de ciclosporină, controlul funcţiei renale, măsurarea concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei şi adaptarea dozelor în timpul asocierii şi după întreruperea acesteia;

- carbamazepina - deoarece poate creşte concentraţia plasmatică cu apariţia manifestărilor de supradozaj, prin inhibarea metabolizării hepatice; se impune supraveghere medicală, eventual, scăderea dozelor de carbamazepină;

- digoxina - datorită riscului crescut de reacţii toxice ale digitalicului, a cărei concentraţie plasmatică poate creşte;

- cimetidina - determină risc crescut de reacţii toxice ale diltiazemului, prin creşterea concentraţiei sale plasmatice;

- midazolam (administrat intravenos) - deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a benzodiazepinei, prin inhibarea metabolizării sale hepatice, cu mărirea efectului sedativ; se impun supraveghere medicală şi scăderea dozelor;

- rifampicina - deoarece poate scădea concentraţia plasmatică a diltiazemului, prin intensificarea metabolizării sale hepatice; se impun supraveghere medicală şi ajustarea dozei de diltiazem în timpul asocierii şi după oprirea acesteia;

- baclofen - deoarece creşte efectul hipotensor; se impune supravegherea tensiunii arteriale, eventual adaptarea dozei medicamentului antihipertensiv.

Asocieri de care trebuie ţinut seamă: - imipramină, neuroleptice - deoarece creşte efectul hipotensor şi riscul de hipotensiune arterială ortostatică (prin efect aditiv); - corticosteroizi, tetracosactid (în administrare sistemică) - care pot scădea efectul hipotensor al diltiazemului datorită retenţiei hidrosaline.

În cadrul studiilor efectuate la animale au fost puse în evidenţă efecte teratogene. Nu s-au efectuat studii controlate la om. Nu se recomandă administrarea medicamentului în timpul sarcinii decât după evaluarea raportului beneficiu matern/risc potenţial fetal.

Diltiazemul se excretă în cantităţi foarte mici în laptele matern. Alăptarea trebuie întreruptă în timpul administrării medicamentului.

Deşi diltiazemul nu exercită un efect direct asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, unele din reacţiile adverse ale tratamentului cronic (astenia, cefaleea, somnolenţa, ameţelile, halucinaţiile, hipotensiunea ortostatică) impun prudenţă în acest domeniu şi acordarea permisiunii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje numai după o atentă evaluare a efectelor tratamentului asupra persoanei în cauză.

Cele mai frecvente reacţii adverse ale diltiazemului sunt: edemele, cefaleea, greaţa, ameţelile, erupţia cutanată tranzitorie, astenia.

Cu o frecvenţă redusă mai apar şi următoarele reacţii adverse asupra diferitelor aparate şi sisteme:

Tulburări cardiace: angină, blocuri atrioventriculare de diferite grade, bradicardie sinusală, bloc sinoatrial, insuficienţă cardiacă congestivă, modificări ale traseului electrocardiografic, hipotensiune arterială, palpitaţii, sincope, extrasistole ventriculare.

Tulburări ale sistemului nervos: amnezie, depresie, halucinaţii, insomnie, iritabilitate, somnolenţă, tremor, parestezii, tulburări de personalitate, sindrom extrapiramidal.

Tulburări gastro-intestinale: anorexie, hiperplazie gingivală, xerostomie, greaţă, disconfort gastric, constipaţie, diaree, dispepsie, creştere în greutate.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului: ginecomastie, impotenţă.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: peteşii, prurit, urticarie, dermatită exfoliativă, edeme ale membrelor inferioare.

Tulburări ale sistemului imunitar: vasculită, fotosensibilitate.

Tulburări hepatobiliare: excepţional au fost raportate cazuri de hepatită clinic manifestă, reversibilă la oprirea tratamentului.

Investigaţii diagnostice: creşterea moderată şi tranzitorie a valorilor serice ale transaminazelor.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: nicturie, poliurie.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Tabloul clinic al intoxicaţiei acute masive cu diltiazem include hipotensiune marcată, mergând până la colaps, bradicardie sinusală cu sau fără disociaţie atrioventriculară, tulburări ale conducerii atrioventriculare.

Tratamentul general poate include, după caz, administrarea de fluide, vasopresoare, calciu intravenos, lavaj gastric, diureză osmotică.

Tratamentul specific:

În caz de bradicardie: se administrează atropină (0,6-1 mg); dacă nu există răspuns la blocul vagal, se administrează cu prudenţă izoproterenol.

Bloc atrio-ventricular de grad înalt: se tratează ca şi bradicardia; blocul fix atrio-ventricular de grad înalt trebuie tratat prin implantarea unui pacemaker.

Insuficienţă cardiacă: se administrează medicamente inotrop-pozitive (izoproterenol, dopamină sau dobutamină) şi diuretice.

Hipotensiune arterială: se administrează substanţe vasopresoare (de exemplu, dopamină sau bitartrat de levarterenol-forma levogiră a noradrenalinei).

Grupa farmacoterapeutică: blocante selective ale canalelor de calciu cu efecte cardiace directe, derivaţi de benzotiazepine, codul ATC: C08DB01.

Diltiazemul inhibă specific influxul intracelular al calciului la nivelul canalelor membranare lente, voltaj-dependente, situate în musculatura netedă vasculară şi în miocard, scăzând concentraţia calciului intracelular.

La nivel vascular acţiunea sa determină vasodilataţie arteriolară moderată şi îmbunătăţirea complianţei arterelor mari. La hipertensivi se produce scăderea tensiunii arteriale legată de micşorarea rezistenţei periferice, fără tahicardie reflexă.

Diltiazemul menţine sau creşte debitele sanguine renal şi coronarian.

La nivel cardiac diltiazemul exercită efect vasodilatator coronarian. Nu modifică semnificativ debitul cardiac. Pe miocardul sănătos nu s-a pus în evidenţă un efect inotrop negativ. Diltiazemul scade moderat frecvenţa sinusală şi poate exercita efect inhibitor la nivelul nodului sinusal. Prin acţiunea sa bradicardizantă moderată şi scăderea rezistenţei arteriale sistemice reduce travaliul cardiac.

Încetineşte conducerea atrioventriculară cu risc de bloc atrioventricular. Nu are efect asupra conducerii la nivelul sistemului His-Purkinje.

După administrare se observă un uşor efect natriuretic. Administrat timp îndelungat nu stimulează sistemul renină - angiotensină - aldosteron şi nu provoacă retenţie hidrosalină. Diltiazemul nu are efect asupra glicoreglării, metabolismului lipidic şi nici asupra lipoproteinelor plasmatice.

Absorbţia intestinală este rapidă.

Diltiazemul suferă o metabolizare intensă la primul pasaj hepatic, având o biodisponibilitate (comparativ cu administrarea intravenoasă) de aproximativ 40%. Dozele orale unice de 30-120 mg clorhidrat de diltiazem realizează concentraţii plasmatice detectabile în 30-60 minute, iar concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse în 2-3 ore de la administrare.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 4 până la 8 ore.

Studiile in vitro demonstrează că 70-80% din diltiazem se leagă de proteinele plasmatice. Studii de legare competitivă de situsuri au mai arătat că legarea nu este afectată de concentraţiile terapeutice de digoxină, hidroclorotiazidă, fenilbutazonă, propranolol, acid salicilic sau warfarină. Concentraţiile plasmatice terapeutice de diltiazem se situează în intervalul de 50-200 ng/ml.

Diltiazemul este metabolizat în ficat, prin dezacetilare. Principalul său metabolit activ este dezacetil diltiazemul. Excreţia se face prin bilă (65%) şi prin urină (35%). O foarte mică parte se excretă nemodificată prin urină. Profilul farmacocinetic nu este afectat de insuficienţa renală. Totuşi, la pacientul în vârstă, cu insuficienţă hepatică şi renală valorile concentraţiilor plasmatice sunt mai mari pentru aceleaşi doze.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare după doze unice sau repetate este de aproximativ 3,5 ore.

Există o relaţie semnificativă între cantităţile administrate oral şi valoarea concentraţiei plasmatice. O creştere a dozei este însoţită de o creştere proporţională a concentraţiei plasmatice, sugerând absenţa fenomenelor de saturaţie. O administrare constantă are drept consecinţă concentraţii plasmatice relativ constante.

Diltiazemul şi metaboliţii săi sunt foarte puţin dializabili.

Studii de carcinogenitate, de mutagenitate şi de toxicitate asupra funcţiei de reproducere

Un studiu la şobolan, cu durata de 24 luni şi un studiu efectuat la şoarece, cu durata de 21 luni, nu au evidenţiat efecte carcinogene. De asemenea, testele bacteriene in vitro nu au demonstrat efecte mutagene.

La şobolan, nu au fost observate efecte intrinseci asupra fertilităţii.

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină

Hipromeloză 5 mPas

Stearat de magneziu

Talc

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

Cutie cu 5 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

Cutie cu 100 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale la eliminare.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

BIOEEL MANUFACTURING S.R.L.

Str. Bega, nr. 5D, Târgu Mureș, Judeţul Mureş, România

9430/2016/01-02-03

Data primei autorizări: Octombrie 2008

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2017

Februarie, 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .