DIGOXIN ZENTIVA 0.25mg comprimate - prospect medicament

DIGOXINĂ ZENTIVA 0,25 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine digoxină 0,25 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 80,25 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimat.

Comprimate rotunde cu suprafaţă plană, de culoare albă sau foarte slab gălbui, aspect uniform, structură compactă şi omogenă, cu margini conturate, intacte..

- Digoxina este indicată în: - insuficienţa cardiacă congestivă cu disfuncţie sistolică dominantă, - insuficienţa cardiacă cronică asociată cu fibrilaţie atrială; - tahiaritmii supraventriculare: flutter şi fibrilaţie atrială, tahicardie paroxistică supraventriculară, tahicardie joncţională.

Acest medicament este destinat adulţilor, adolescenţilor şi copiilor cu vârsta peste 3 ani.

Dozajul este strict individual.

Luând în considerare aria terapeutică redusă a digoxinei și riscul crescut de intoxicație al acesteia, doza trebuie adaptată în funcție de starea miocardică prezentă, calitatea funcției renale, greutatea pacientului, bolile concomitente și alți factori care influențează sensibilitatea miocardică la glicozide cardiace (interacțiuni medicamentoase). Dacă este cazul, concentrațiile plasmatice ale digoxinei trebuie monitorizate.

Digitalizarea efectuată treptat este o practică obișnuită. Doza variază între 0,250 - 0,500 mg pe zi, la pacienții vârstnici, de obicei se administrează o doza inițială mai mică. La pacienții cu funcție renală normală, starea de echilibru se realizează după 6 - 7 zile de administrare a digoxinei. În mod excepțional, în cazul în care este necesar un efect terapeutic rapid, se poate utiliza o digitalizare rapidă. O doză de încărcare de 0,500 mg trebuie administrată de 1 până la 2 ori în prima zi, apoi trebuie administrate 0,250 mg la fiecare 6 până la 8 ore între ziua 2 și ziua 4. Doza zilnică de întreținere obișnuită este de 0,125 - 0,250 mg cu administrare orală, o dată pe zi.

Copii cu vârsta peste 3 ani

Copiilor cu vârsta peste 3 ani li se administrează doze relativ mai mari comparativ cu adulții. Doza inițială de încărcare variază între 10 - 50 μg/kg greutate corporală. Doza de încărcare este administrată, de obicei, în 3-4 doze parțiale în intervale de 6 - 8 ore, cu o monitorizare atentă a stării clinice în prima până în a doua zi de tratament. Doza zilnică de întreținere variază între 10 - 25 μg/kg greutate corporală o dată pe zi, în funcție de vârstă și de funcția renală.

În insuficiența renală, doza zilnică administrată trebuie ajustată proporțional cu scăderea clearance- ului creatininei endogene (Clcr) sau cu creșterea concentrației plasmatice a creatininei (Clcr). În Clcr sub 0,83 ml/s, adică sub 50 ml/min sau în Clcr peste 150 μmol/l, doza zilnică de întreținere scade aproximativ la ½ - ⅓. În Clcr sub 0,42 ml/s, adică sub 25 ml/min sau în Clcr peste 300 μmol/l, doza zilnică de întreținere scade la ⅓ sau chiar mai puțin, cel mai bine sub monitorizarea concomitentă a concentrațiilor plasmatice de digoxină (cerință absolută în anurie sau hemodializă).

Doza maximă unică este de 1 mg pe zi, doza maximă zilnică este de 2 mg cu administrare orală.

Medicamentul trebuie luat înainte de masă. În caz de greață la nivel gastric, poate fi luat după masă.

Trebuie administrat cu o cantitate mică de lichid. Se recomandă administrarea produsului în mod regulat, în acelaşi moment al zilei.

- Hipersensibilitate la substanţa activă, la alte glicozide digitalice sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1; - Intoxicaţie digitalică; - Insuficiență miocardică cu ritm sinusal lent sau ritm atrial lent și blocuri AV de gradul II și III (blocurile intra-ventriculare nu sunt contraindicate); - Tahiaritmii supraventriculare în cadrul sindromului Wolf-Parkinson-White; - Hiperexcitabilitate ventriculară în special extrasistole survenite când pacientul se află deja sub acţiunea unui preparat digitalic; - Cardiomiopatie hipertrofică cu obstrucție şi cardiomiopatie restrictivă; - Pericardita cronică constrictivă; - Tahicardie ventriculară în infarctul miocardic recent şi fibrilaţie ventriculară; - Administrare de sultopridă, calciu intravenos; - Simptome de supradozaj digitalic.

Raportul beneficiu/risc trebuie luat în considerare cu atenție în:

- insuficiență cardiacă congestivă datorată unei obstrucții mecanice fără fibrilație atrială concomitentă (stenoză mitrală severă cu tahicardie sinusală, stenoză a valvei aortice, anevrism, embolie pulmonară repetată, cor pulmonale în insuficiența respiratorie, pericardită);

- hipoxemie acută; - infarct miocardic acut; - miocardită acută;

- pacienţi vârsnici; - tulburări ale electroliților și ale echilibrului acido-bazic (hipokaliemie, hiperkaliemie, hipomagneziemie, hipocalcemie, hipercalcemie, acidoză); - sindromul sinusurilor bolnave; - cardioversie planificată; - pacienți cu mixedem; - tahicardie ventriculară și extrasistole ventriculare.

Intoxicaţia digitalică favorizează apariţia aritmiilor și, de exemplu, tahicardia atrială cu bloc atrio- ventricular variabil necesită o atenţie deosebită întrucât din punct de vedere clinic ritmul seamănă cu fibrilaţia atrială.

În cazul infarctului miocardic acut, administrarea digoxinei nu este adecvată, numai în insuficiența miocardică concomitentă și în fibrilația atrială.

La pacienţii cu tulburări de conducere sino-atriale (de exemplu boala nodului sinusal) digoxina poate determina sau exacerba bradicardia sinusală sau poate determina bloc sino-atrial.

Determinarea concentraţiei serice de digoxină poate fi foarte utilă pentru continuarea tratamentului cu digoxină, dar doze toxice din alte glicozide pot determina reacţii încrucişate, sugerând greşit concentraţiile aparent satisfacătoare de digoxină. În unele cazuri, în care s-au administrat glicozide cardiotonice în ultimele două săptămâni trebuie reconsiderate recomandările în privinţa dozajului iniţial şi se recomandă reducerea dozei.

Pacienţii cu afecţiuni respiratorii severe pot avea o sensibilitate miocardică crescută la glicozidele cardiotonice.

La pacienții cu insuficiență renală, doza trebuie ajustată în funcție de nivelul clearance-ului creatininei (vezi pct. 4.2). La vârstnici şi la pacienţi cu afectarea funcţiei renale este necesară ajustarea dozelor iniţiale cât şi a dozelor de întreţinere, datorită reducerii clearence-lui renal al digoxinei.

Hipokaliemia sensibilizează miocardul la acţiunea glicozidelor cardiotonice.

Hipoxemia, hipomagneziemia şi hipercalcemia severă cresc sensibilitatea miocardului la acţiunea glicozidelor cardiotonice.

Sunt necesare precauţii in cazul pacienţilor cu tulburari ale glandei tiroide. Dozele iniţiale şi de întreţinere trebuie reduse în caz de hipofuncţie tiroidiană. În hipertiroidism poate exista o rezistenţă relativă la digoxină şi poate fi necesară mărirea dozelor.

Pacienţii cu sindrom de malabsorbţie sau rezecţii gastro-intestinale pot necesita doze crescute de digoxină.

Electroconversia cu curent continuu creşte riscul apariţiei unor aritmii grave în prezenţa toxicităţii digitalice. Tratamentul cu digoxină trebuie întrerupt cu 24 ore înaintea realizării electroconversiei. În urgenţe, cum ar fi stopul cardiac, când este necesară elecroconversia, se foloseşte cea mai joasă treaptă de energie eficace. Electroconversia cu curent continuu este inadecvată în tratamentul aritmiilor presupuse a fi induse de glicozizi cardiotonici.

La pacienţii cu infarct miocardic acut, administrarea digoxinei se face sub atentă monitorizare.

Utilizarea medicamentelor inotrope la unii pacienţi poate determina o creştere nedorită a cererii de oxigen şi ischemie, iar unele studii retrospective au sugerat că digoxina este asociată cu un risc crescut de deces. Trebuie avută în vedere şi posibilitatea dezvoltării unor aritmii la pacienţii cu hipopotasemie după un infarct miocardic şi care prezintă instabilitate cardiacă.

În cazul insuficienței acute a ventriculului stâng, administrarea de diuretice și agenți vasodilatatori precede, de obicei, administrarea digoxinei. În cazul insuficienței acute a ventriculului drept, digoxina nu este de obicei eficientă. Digoxina îmbunătăţeşte rezistenţa la efort a pacienţilor cu disfuncţie ventriculară stângă şi ritm sinusal. Aceasta poate fi sau nu asociată cu îmbunătăţirea profilului hemodinamic. Oricum, beneficiul la pacienţii cu aritmii supraventriculare este cel mai evident în repaus şi mai puţin evident la efort.

La pacienţii aflaţi în tratament cu diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie sau numai cu diuretice, întreruperea tratamentului cu digoxină se face progresiv, sub atentă monitorizare clinică.

Utilizarea digoxinei în doze terapeutice poate determina prelungirea intervalului PR şi subdenivelarea segmentului ST pe elecrocardiogramă.

Digoxina poate produce supradenivelări fals pozitive ST-T pe electrocardiogramă în timpul testului de efort.

Pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu digoxină vor fi evaluaţi periodic prin monitorizarea electroliţilor serici şi a funcţiei renale, în funcţie de starea clinică.

Acest medicament conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Efectele digoxinei pot fi influențate de medicamente care tind să-i schimbe farmacocinetica sau farmacodinamica.

Absorbția digoxinei este scăzută de către cărbunele medicinal, schimbătorii de anioni, colestipol, fibre dietetice, antiacide, antidiareice, sulfasalazină, acid para-aminosalicilic, gliadine, actinoterapie. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pot afecta rinichii și pot crește nivelul plasmatic al digoxinei. Această interacțiune poate fi semnificativă clinic la pacienții cu funcție renală redusă.

Absorbția digoxinei este prelungită, dar nu este afectată calitativ de alimente.

Depleția de potasiu indusă de corticosteroizi și diuretice crește toxicitatea digoxinei. În consecință, pacienții care utilizează corticosteroizi pentru o perioadă lungă de timp trebuie monitorizați îndeaproape. Excesul de potasiu în miocard determină încetinirea conducerii impulsului prin atriu și sistemul subnodal, reduce automatismul; în hipokaliemie există o frecvență crescută a incidenței și severității intoxicațiilor.

Hipermagneziemia, care poate fi cauzată de administrarea intravenoasă de soluție de magneziu, poate fi, de asemenea, însoțită de tulburări de ritm și de conducere. Administrarea intravenoasă a calciului crește riscul de aritmii în administrarea concomitentă de digoxină. Dacă este necesară administrarea concomitentă de calciu, este necesară o monitorizare ECG atentă.

În administrarea concomitentă a altor antiaritmice există riscul apariției unei aritmii.

Alcaloza metabolică hipocloremică (cel mai frecventă datorată tratamentului diuretic) crește toxicitatea digoxinei, precum și acidoza respiratorie poate crește toxicitatea digoxinei și incidența aritmiilor.

Administrarea concomitentă de miorelaxanți depolarizați cu acțiune periferică (de exemplu, suxametoniu) poate duce la creșterea toxicității digoxinei.

La administrarea concomitentă a digoxinei cu alte medicamente pot apare modificări reciproce ale efectelor.

Digoxina în asociere cu medicamente beta-blocante poate determina prelungirea timpului de conducere atrio-ventriculară. Administrarea concomitentă de digoxină și beta-blocante poate duce la bradicardie.

Medicamentele care determină hipokaliemie sau deficit intracelular de potasiu pot determina creşterea sensibilităţii la digoxină, de exemplu: diureticele, amfotericina B, săruri de litiu, corticosteroizii sau carbenoxolona. Calciul, în special administrat intravenos rapid poate determina aritmii grave la pacienţii digitalizaţi (vezi pct. 4.3).

Concentraţiile serice de digoxină pot creşte în cazul administrării concomitente cu: alprazolam, amiodaronă, flecainidă, gentamicină, indometacin, itraconazol, prazosin, propafenonă, chinidină, spironolactonă, neomicină, eritromicină și claritromicină (eventual alte antibiotice macrolide), tetraciclină şi posibil alte antibiotice.

Concentraţiile serice de digoxină pot scădea în cazul administrării concomitente cu: adrenalină, antiacide, colestiramină, salbutamol, rifampicină, fenitoină, metoclopramidă. Produsele fitofarmaceutice care conțin sunătoare sau extract de sunătoare scad concentrația plasmatică și efectul digoxinei. Blocantele canalelor de calciu pot determina creşteri ale valorilor serice ale digoxinei. Verapamilul, felodipina şi tiapamilul cresc valorile serice ale digoxinei. Nifedipina, dronedarona şi diltiazemul pot creşte valorile serice ale digoxinei sau nu le influenţează. Isradipina nu produce nicio modificare a valorilor serice ale digoxinei.

Nu este recomandată administrarea concomitentă cu alfa-simpatomimetice (midodrina) din cauza efectului bradicardizant şi riscului de apariţie a tulburărilor de conducere atrio-ventriculară şi/sau intraventriculară.

IECA și antagoniștii receptorului angiotensinei II pot determina hiperkaliemie, scăderea legării tisulare

a digoxinei și astfel creșterea concentrației plasmatice a digoxinei. De asemenea, pot reduce excreția renală a digoxinei.

Digoxina este un substrat al glicoproteinei-P. Astfel, inhibitorii glicoproteinei-P (de exemplu atorvastatin, tolvaptan, carvedilol, ritonavir și sanquinavir/ritonavir) pot determina creşterea concentraţiilor serice ale digoxinei prin îmbunătăţirea absorbţiei şi/sau prin reducerea clearance-ului său renal (vezi pct. 5.2). De aceea, se recomandă prudență atunci când se administrează concomitent. Concentrația serică a digoxinei trebuie monitorizată și, dacă este necesar, trebuie luată în considerare o reducere a dozei de digoxină. Omeprazolul crește toxicitatea digoxinei prin creșterea concentrației plasmatice a digoxinei. Tratamentul concomitent cu omeprazol (20 mg pe zi) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a dus la creşterea cu 10% a biodisponibilităţii digoxinei. Rareori, s-a raportat toxicitatea digoxinei. Cu toate acestea, este necesară precauţie când se administrează omeprazol în doze mari la pacienţii vârstnici. Monitorizarea tratamentului cu digoxină trebuie luată în considerare.

Digoxina străbate bariera placentară, concentraţia serică a digoxinei fiind similară la mamă şi la făt.

Nu au fost semnalate efecte nocive ale DIGOXINĂ ZENTIVA la făt şi nou-născut. Cu toate acestea, efecte nocive fetale, inclusiv moartea fetală, au fost raportate la mame cu intoxicaţie digitalică. Administrarea de digoxină la mame cu afecţiuni cardiace poate determina scăderea greutăţii la naştere a fătului. De aceea, în timpul sarcinii DIGOXINĂ ZENTIVA 0,25 mg nu trebuie administrat decât după analiza raportului risc fetal/beneficiu matern.

Digoxina se excretă în cantitate mică în laptele matern şi duce la concentraţii inferioare dozelor terapeutice neonatale. Este posibilă alăptarea în timpul tratamentului dar numai în cazuri strict indicate.

Afecţiunea de care suferiţi este decisivă - digoxina nu crește riscul de limitare a capacității în doze terapeutice.

Frecvența și severitatea reacțiilor adverse la medicament după administrarea digoxinei depind atât de doză, cât și de starea pacientului și de farmacoterapia concomitentă. Când digoxina este utilizată în doze terapeutice sau este în concentrații serice terapeutice, iar farmacoterapia concomitentă și alte riscuri ale pacienților ăt luate în considerare împreună, apariția reacțiilor adverse este minimă.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În general, reacţiile adverse raportate în timpul tratamentului cu digoxină sunt dependente de doză. La concentraţii de digoxină între 0,8 nanograme/ml (1,02 nanomoli/litru) - 2,0 nanograme/ml (2,56 nanomoli/litru) există un risc minim de apariţie a semnelor şi simptomelor toxice. Peste aceste limite simptomele şi semnele toxice devin mai frecvente, iar valorile peste 3,0 nanograme/ml (3,84 nanomoli/litru) sunt toxice. Concentraţiile serice ale digoxinei trebuie corelate cu starea clinică a pacientului, potasemia şi funcţia tiroidiană. Alte glicozide, inclusiv metaboliţii digoxinei, pot interfera cu determinarea serică a digoxinei şi trebuie avut în vedere acest lucru atunci când este vorba de valori care nu corespund cu starea clinică a pacientului.

Reacţiile adverse ale digoxinei la sugari şi copii sunt diferite faţă de efectele la adulţi.

La pacienţii tineri, digoxina poate produce: anorexie, greaţă, vărsături, diaree şi tulburări ale SNC, acestea fiind rar simptomele supradozajului.

Frecvente: bradicardie, bloc AV de grad 1, extrasistole, bigeminism.

Foarte rare: tahiaritmie supraventriculară, tahicardie (cu sau fără bloc) și alte aritmii.

De obicei semnul premonitor al toxicităţii digoxinei este apariţia contracţiilor ventriculare premature, ce se pot transforma în extrasistole bigeminate sau trigeminate. În caz de supradozaj pot apare tahicardii atriale (de obicei -indicaţii ale tratamentului cu digoxina). Tahicardia atrială cu un anumit grad de bloc atrio-ventricular este caracteristică, fără ca pulsul să fie neapărat crescut. Prelungirea intervalului PR şi subdenivelarea segmentului ST care nu ar trebui considerate semne de toxicitate. Toxicitatea cardiacă poate apărea la doze terapeutice la pacienţii cu afecţiuni care modifică sensibilitatea la digoxină. Manifestările extracardiace se asociază, în principal, cu supradozajul, dar pot apărea şi ca urmare a unor creşteri tranzitorii ale concentraţiei serice prin absorbţie rapidă.

Frecvente: reacţie alergică.

Frecvente: greaţă şi vărsături care, de obicei, se remit în câteva ore de la administrarea medicamentului.

Poate apărea, de asemenea, diaree. Nu se recomandă să se interpreteze greaţa ca semn precoce de supradozaj digitalic.

Administrarea orală a digoxinei s-a asociat cu ischemie intestinală şi, rar, cu necroză intestinală.

Tulburări de metabolism şi nutriţie:

Foarte rare: anorexie.

Foarte rare: ginecomastia.

Foarte rare: cefalee

Mai poate să pară: slăbiciunea musculară, apatie, fatigabilitate, astenie, stare de rău, ameţeli, confuzie, depresie şi chiar psihoze.

Foarte rare: dezorientare.

Frecvente: tulburări de vedere (contur alb al obiectelor întunecate, perturbarea vederii culorilor - mai ales cu galben și verde).

Mai poate să pară: vedere înceţoşată.

Rare: poate apărea erupţie cutanată cu caracter urticariform sau scarlatiform, însoţită de eozinofilie marcată.

Foarte rare: trombocitopenie.

Foarte rare: oboseală, stare generală de rău.

La doze mari și toxice, digoxina scade contracția miocardului și poate agrava insuficiența cardiacă.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În caz de supradozaj apar mai multe reacții adverse pronunțate la medicament. Posibilitatea de intoxicare trebuie luată în considerare la simptome precum bigeminism, bradicardia, extrasistolele politopice și blocul atrioventricular, în special în legătură cu simptomele centrale sau gastroduodenale; Acestea sunt confirmate de concentrații serice care depășesc 2,3 ng/ml. Semnele şi simptomele de toxicitate digoxinică devin mai frecvente la valori peste 3,0 nanograme/ml (3,84 nanomoli/litru). Totuşi, trebuie luate în considerare starea clinică, ionograma serică şi funcţia tiroidiană în evaluarea unui pacient cu manifestări de toxicitate. Simptomele şi semnele includ: tulburări cognitive, aritmii caracteristice prin afectarea nodului sinusal sau atrio-ventricular (tahicardie atrială cu bloc atrio-ventricular, tahicardii joncţionale, blocuri atrioventriculare de diferite grade), greaţă, adesea recunoscute tardiv, deoarece de obicei supradozajul survine la pacienţi cu stare de boală avansată şi medicaţie multiplă.

Concentraţiile serice crescute de digoxină, hipoxia datorată bolilor pulmonare cronice, hipokaliemia predispun pacienţii la apariţia aritmiilor induse de digoxină.

În intoxicaţiile severe, de obicei în scop suicid se remarcă hiperkaliemie severă şi bradiaritmii, care de obicei nu răspund nici la montarea de pace-maker.

La adulţii sănătoşi administrarea unei doze de peste 10 mg este aproape întotdeauna mortală. În populaţia pediatrică, ingerarea unei doze mai mari de 4 mg sau 0,3 mg /kgcorp produce toxicitate gravă.

Management

În intoxicaţie, administrarea digoxinei trebuie întreruptă în primul rând! Trebuie să se efectueze lavaj gastric (totuși, lavajul gastric nu este recomandat în bradicardie semnificativă datorită riscului de iritaţie vagală) și trebuie administrat cărbune medicinal pentru a preveni absorbția digoxinei. Antidotul digoxinei este antidigoxină (Digitalis-Antidot BM inj.). 80 mg de antidot se leagă de 1 mg de digoxină. Dacă nu este disponibil, este recomandat clorură de potasiu 4 - 10 g pe zi, administrare orală sau lent în perfuzie i.v. În tulburările ritmului ventricular, administrarea de lidocaină, fenitoină sau procainamidă s-a dovedit benefică după corecția kaliemiei. Beta-blocantele pot fi administrate doar în cazul în care nu există riscul de bradicardie. În bradicardie și bloc, se recomandă atropina însă poate fi necesar un pace-maker cardiac temporar. Cardioversia poate fi efectuată după eșecul intervențiilor anterioare. În caz de supradozaj masiv poate apărea hiperkaliemie progresivă. Se administrează glucoză în perfuzie și insulină. Trebuie corectate nivelele de potasemie. Digoxina nu poate fi eliminată din organism prin dializă. Terapia trebuie efectuată sub monitorizare permanentă a ECG și a electroliților serici. Anticorpii specifici antidigoxina Fab sunt tratamentul specific al toxicităţii digoxinice şi sunt foarte eficace. Remisia rapidă a complicaţiilor asociate intoxicaţiei severe cu digoxină, digitoxină şi glicozizi înrudiţi a urmat administrarii intravenoase de fragmente de anticorpi digoxin-specifici ovini (Fab).

Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular, terapia cordului, glicozizi cardiotonici, glicozizi digitalici, codul ATC: C01AA05.

Digoxina este o glicozidă cardiacă cu acţiune intensă rapidă şi de scurtă durată, din grupul digitalis.

Prin efectul direct (pe miocard și mușchii netezi ai vaselor sanguine) și indirect (pe nervul vag), digoxina mărește forța contracției miocardice sistolice (efect inotrop pozitiv), scade ritmul cardiac (efect cronotrop negativ) și scade rata de conducere la nivelul nodului atrioventricular (efect antiaritmic). Mecanismul de acțiune al digoxinei este legarea digoxinei de ATP-aza Na/K dependentă în membrana celulară. Această inhibare a activității ATP-azei Na/K dependentă determină acumularea de ioni de sodiu intracelular, care prin schimb cu ioni de calciu vor provoca secundar creşterea concentrației intracelulare a ionilor de calciu, crescând astfel contractilitatea miocitului. Prin îmbunătățirea perfuziei renale, crește producția de urină care facilitează eliminarea surplusului de apă (surplusul de apă este consecința insuficienței cardiace). Ajută la eliminarea edemelor periferice de la nivelul picioarelor, scurtarea respirației și îmbunătățirea activității fizice. Acţiunile farmacodinamice ale digoxinei sunt multiple şi complexe, implicând atât mecanisme hemodinamice cât şi neurohormonale. Digoxina are o acţiune directă la nivelul miocardului, proporţională cu doza, crescând contractilitatea miocardului şi o acţiune indirectă la nivelul aparatului cardiovascular, prin intermediul sistemului nervos vegetativ. Creşterea contractilităţii rezultă indirect din modificarea complianţei venoase, determinată prin influenţarea sitemului nervos vegetativ cât şi prin stimularea venoasă directă. Interacţiunea dintre acţiunea directă şi indirectă guvernează răspunsul întregului aparat circulator, care nu este identic la toţi subiecţii. În prezenţa anumitor aritmii supraventriculare, încetinirea conducerii impulsului atrio-ventriculare, mediată neurogen este semnificativă. Gradul de activare neurohormonală care apare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă este asociată cu deteriorare clinică şi risc crescut de deces. Digoxina reduce activarea sistemului nervos simpatic ca şi a sistemului renină-angiotensină independent de acţiunea sa inotropă. Nu se cunoaşte dacă acest mecanism este indus datorită efectelor simpato-inhibitorii sau prin mărirea sensibilităţii mecanismului baroreflex. Concentraţia scăzută de potasiu extracelular potenţează considerabil acţiunea digoxinei (hiperkalemia având efect invers). La concentraţii terapeutice digoxina creşte forţa şi velocitatea contracţiei miocardice sistolice (efect inotrop pozitiv), scade frecvenţa cardiacă (efect cronotrop negativ) şi scade rata de conducere în atriu şi la nivelul nodulului atrio-ventricular, prin creşterea impulsurilor vagale eferente, cu reducerea tonusului simpatic. Digoxina, de asemenea, scade activitatea neurohormonală crescută, prezentă frecvent la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

După administrarea orală a comprimatelor de digoxină, absorbția din tractul gastro-intestinal este de aproximativ 70% din doza utilizată.

Aproximativ 25% din digoxină se leagă de proteina plasmatică albumină. Volumul de distribuție este ridicat datorită legării extinse de țesutul muscular. Digoxina nu se leagă de țesutul gras. Digoxina pătrunde în lichidul cefalorahidian, placentă și, de asemenea, în laptele matern. Nu este posibilă eliminarea digoxinei prin dializă. Faza de distribuție este terminată după 6 - 8 ore de la administrare. La majoritatea pacienților compensați după stabilizarea concentrației digoxinei în sânge, nivelele de digoxină rămân în intervalul terapeutic de 0,5 - 2 ng/ml, dar variabilitatea interindividuală este mare. Efectul digoxinei se instalează după aproximativ 2 ore și atinge vârful la aproximativ 6 ore după administrarea orală. Digoxina este eliminată în cea mai mare parte nemodificată prin rinichi, 30-50% din doza zilnică în 24 de ore, eliminarea enterohepatică nu este semnificativă. Timpul de înjumătățire al eliminării este de 1,5 - 2 zile, la pacienții cu anurie se prelungește până la 4 - 6 zile.

Biodisponibilitatea digoxinei este de 60 - 80 %.

Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după aproximativ o oră de la administrarea orală în condiţii de repaus alimentar.

Concentaţia plasmatică eficace: 0,8 - 2 nanograme/decilitru. Această concentraţie corespunde unei cantităţi totale în organism de 0,75 până la 1,5 mg, necesară digitalizarii depline. Fenomenele toxice sunt evidente la 2 - 3 nanograme/decilitru. Digoxina este un substrat pentru glicoproteina-P. Ca proteină de eflux pe membrana apicală a enterocitelor, glicoproteina-P poate limita absorbţia digoxinei. Glicoproteina-P în tubulii renali proximali pare a fi un important factor în eliminarea renală a digoxinei (vezi pct. 4.5).

Toxicitate acută (DL50) la câine 0,3 mg/kg administrate oral, la șoareci 5,5 mg/kg administrate intraperitoneal.Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere. Nu sunt disponibile date privind mutagenicitatea, carcinogenitatea, teratogenitatea și fertilitatea.

Lactoză monohidrat 200 mesh

Amestec de lactoză monohidrat cu amidon de porumb, tip starlac*

Stearat de magneziu

Talc

Celuloză microcristalină pH 102

*conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Cutie cu un blister din PVC/Al a 25 comprimate.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerințe speciale.

ZENTIVA S.A.

B-dul Theodor Pallady nr. 50,

Sector 3, 032266 Bucureşti, România

Tel.: +4 021.304.7597

zentivaro@zentiva.com

12803/2019/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Decembrie 2019

Decembrie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .