DEPRESINAL 20mg comprimate filmate prospect medicament

Depresinal 5 mg comprimate filmate

Depresinal 10 mg comprimate filmate

Depresinal 15 mg comprimate filmate

Depresinal 20 mg comprimate filmate

Depresinal 5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 5 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Depresinal 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 10 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Depresinal 15 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 15 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Depresinal 20 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine escitalopram 20 mg (sub formă de oxalat de escitalopram).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Depresinal 5 mg: comprimate filmate rotunde (cu diametrul de aproximativ 5,1 mm), biconvexe, albe până la aproape albe.

Depresinal 10 mg: comprimate filmate ovale (aproximativ 8,1 x 5,6 mm), albe până la aproape albe, cu o linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi împărţit în două doze egale.

Depresinal 15 mg: comprimate filmate ovale (aproximativ 10,4 x 5,6 mm), albe până la aproape albe, cu o linie mediană pe una din feţe. Comprimatul poate fi împărţit în două doze egale.

Depresinal 20 mg: comprimate filmate ovale (aproximativ 11,6 x 7,1 mm), albe până la aproape albe, cu o linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi împărţit în două doze egale.

Tratamentul episoadelor depresive majore.

Tratamentul tulburării de panică însoţite sau nu de agorafobie.

Tratamentul tulburării de anxietate socială (fobie socială).

Tratamentul tulburării de anxietate generalizată.

Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive.

Nu a fost demonstrată siguranţa administrării unor doze zilnice mai mari de 20 mg.

Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la maxim 20 mg pe zi.

În general, sunt necesare 2-4 săptămâni pentru a obţine un răspuns antidepresiv. După ce simptomele dispar, este necesară continuarea tratamentului pe o perioadă de cel puţin 6 luni pentru consolidarea răspunsului.

Tulburarea de panică însoţită sau nu de agorafobie

În prima săptămână este recomandată o doză iniţială de 5 mg, urmând ca doza să fie crescută la 10 mg pe zi. Doza poate fi crescută ulterior până la maxim 20 mg pe zi, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

Eficacitatea maximă se obţine după aproximativ 3 luni. Tratamentul durează mai multe luni.

Tulburarea de anxietate socială

Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi. De obicei, sunt necesare 2 - 4 săptămâni pentru a obţine ameliorarea simptomatologiei. Ulterior, în funcţie de răspunsul individual al pacienților, doza poate fi redusă la 5 mg sau crescută până la maxim 20 mg.

Tulburarea de anxietate socială este o afecţiune cu evoluţie cronică şi se recomandă tratament cu durata de 12 săptămâni pentru consolidarea răspunsului terapeutic. La pacienţii care au răspuns la tratament, a fost studiată terapia de lungă durată, timp de 6 luni; această terapie poate fi luată în considerare pentru prevenirea recidivelor, pentru fiecare caz în parte. Beneficiile tratamentului trebuie reevaluate la intervale regulate.

Tulburarea de anxietate socială este o terminologie de diagnostic bine definită a unei afecţiuni specifice care nu trebuie confundată cu o atitudine excesiv de rezervată. Farmacoterapia este indicată doar în cazurile în care afecţiunea influenţează în mod semnificativ activitatea profesională şi socială.

Nu a fost evaluată utilitatea acestui tratament, comparativ cu terapia comportamentală cognitivă.

Farmacoterapia face parte din strategia terapeutică generală.

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la un maxim de 20 mg pe zi.

Tratamentul pe termen lung a fost studiat timp de cel puţin 6 luni la pacienţii trataţi cu doza de 20 mg pe zi. Beneficiile tratamentului şi a dozelor trebuie evaluat la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Doza iniţială este de 10 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la maxim 20 mg pe zi.

Deoarece tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC ) este o afecţiune cronică, pacienţii trebuie să fie trataţi o perioadă suficientă pentru a asigura dispariţia simptomelor.

Beneficiile tratamentului şi doza administrată trebuie reevaluate la intervale regulate (vezi pct. 5.1).

Depresinal nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.4).

Pacienţi vârstnici (cu vârsta >65 ani)

Doza iniţială este de 5 mg o dată pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi (vezi pct. 5.2).

La pacienţii vârstnici nu s-a studiat eficacitatea Depresinal în tulburarea de anxietate socială.

Funcţie renală redusă

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată. Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă (ClCr mai mic de 30 ml/min) (vezi pct. 5.2).

Funcţie hepatica redusă

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată se recomandă o doză iniţială de 5 mg pe zi în primele două săptămâni de tratament. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută până la 10 mg pe zi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă se recomandă precauţie şi o atenţie deosebită la stabilirea treptată a dozei (vezi pct. 5.2).

Metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19

La pacienţii cunoscuţi ca fiind metabolizatori lenţi prin intermediul CYP2C19, în timpul primelor două săptămâni de tratament este recomandată o doză iniţială de 5 mg pe zi. În funcţie de răspunsul terapeutic al fiecărui pacient, doza poate fi crescută la 10 mg pe zi (vezi pct. 5.2).

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. Atunci când se intenţionează oprirea tratamentului cu escitalopram, doza trebuie redusă treptat pe o perioadă de cel puţin una până la două săptămâni pentru a reduce riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau întreruperii tratamentului, poate fi luată în considerare reluarea tratamentului cu doza utilizată anterior. Ulterior, medicul poate continua scăderea dozei, dar într-un ritm mai lent.

Depresinal se administrează în doză zilnică unică şi poate fi administrat cu sau fără alimente.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Tratamentul concomitent cu inhibitorii neselectivi, ireversibili ai monoaminooxidazei (inhibitori-MAO) este contraindicat din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic manifestat prin agitaţie, tremor, hipertermie, etc (vezi pct.4.5).

Asocierea escitalopramului cu inhibitori reversibili ai MAO (de exemplu moclobemidă) sau cu inhibitorul neselectiv al MAO, linezolid este contraindicată din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.5).

Escitalopramul este contraindicat la pacienţii diagnosticaţi cu interval QT prelungit sau cu sindrom de QT prelungit congenital.

Este contraindicată administrarea concomitentă de escitalopram cu medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT (vezi pct . 4.5).

Următoarele atenţionări şi precauţii speciale se aplică pentru clasa terapeutică a inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS):

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

Depresinal nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani.

Comportamentele suicidare asociate (tentative de suicid şi gânduri suicidare) şi ostilitatea (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie) au fost observate mai frecvent în cadrul studiilor clinice efectuate la copii şi adolescenţi trataţi cu antidepresive, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Dacă, pe baza necesităţii clinice, se ia decizia de efectuare a tratamentului, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru observarea apariţiei simptomelor de suicid. În plus, la copii şi adolescenţi lipsesc datele privind siguranţa administrării pe termen lung în ceea ce priveşte creşterea, maturizarea, dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

Unii pacienţi cu tulburări de panică pot prezenta accentuarea simptomelor de anxietate la începutul tratamentului cu antidepresive. De regulă, această reacţie paradoxală se diminuează în decurs de două săptămâni de tratament continuu. Se recomandă o doză iniţială mai mică, pentru a reduce probabilitatea apariţiei unui efect anxiogen (vezi pct. 4.2).

Tratamentul cu escitalopram trebuie întrerupt dacă la un pacient apar pentru prima dată convulsii sau dacă se înregistrează o creştere a frecvenţei de apariţie a convulsiilor (la pacienţii diagnosticaţi anterior cu epilepsie).

La pacienţii cu epilepsie nestabilizată terapeutic trebuie evitate medicamentele ISRS, iar pacienţii cu epilepsie controlată terapeutic necesită supraveghere atentă.

ISRS trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu antecedente de manie/hipomanie.

Administrarea acestor medicamente trebuie întreruptă la oricare pacient care intră în faza maniacală.

Tratamentul cu ISRS poate influenţa controlul glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat (hipoglicemie sau hiperglicemie). Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau de antidiabetice orale.

Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie escitalopram şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot coexista cu tulburări depresive majore. Din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterioare iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului.

Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani.

Terapia medicamentoasă a pacienţilor şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor.

Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Acatisie/nelinişte psihomotorie

Utilizarea de ISRS/INSRS a fost asociată cu apariţia acatisiei, caracterizată printr-o stare de indispoziţie subiectivă sau nelinişte şi necesitatea permanentă de mişcare, adeseori însoţită de incapacitatea de a sta în poziţia şezut sau de a sta liniştit. Cel mai probabil aceasta poate să apară în primele săptămâni de tratament. La pacienţii care prezintă aceste simptome, creşterea dozei poate fi nocivă.

În cursul utilizării ISRS s-a raportat rar hiponatremie, determinată probabil de secreţia inadecvată de hormon antidiuretic (ADH); în general, hiponatremia a dispărut la întreruperea tratamentului. Se recomandă precauţie la pacienţii cu acest risc, cum sunt vârstnicii, pacienţii cu ciroză sau în cazul administrării concomitente cu medicamente care pot provoca hiponatremie.

În cursul tratamentului cu ISRS au fost raportate cazuri de sângerări subcutanate anormale, cum sunt echimoze şi purpură. Se recomandă precauţie la pacienţii care utilizează ISRS, în special dacă utilizează concomitent anticoagulante orale, medicamente care sunt cunoscute că modifică funcţia plachetară (de exemplu: medicamentele antipsihotice atipice şi fenotiazinele, majoritatea medicamentelor antidepresive triciclice, acidul acetilsalicilic şi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), ticlopidina şi dipiridamolul) şi la pacienţii cu tendinţă cunoscută de sângerare.

Terapia electroconvulsivantă (TEC)

Experienţa clinică privind utilizarea ISRS concomitant cu TEC este limitată, motiv pentru care se recomandă precauţie.

Se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente a escitalopramului cu medicamente cu efecte serotoninergice, cum sunt sumatriptan sau alţi triptani, tramadol şi triptofan.

În cazuri rare, sindromul serotoninergic a fost raportat la pacienţi care au utilizat ISRS concomitent cu medicamente serotoninergice. Apariţia acestui sindrom este indicată de o asociere de simptome cum sunt agitaţie, tremor, mioclonii şi hipertermie. Dacă apare această simptomatologie, tratamentul cu ISRS şi medicamente serotoninergice trebuie întrerupt imediat şi se iniţiază tratament simptomatic.

Utilizarea concomitentă de ISRS şi preparate pe bază de plante medicinale care conţin sunătoare (denumită şi Hypericum perforatum) poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse (vezi pct. 4.5).

Simptomele sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului sunt frecvente, în special dacă întreruperea tratamentului este efectuată brusc (vezi pct. 4.8). În cadrul studiilor clinice, evenimentele adverse observate la întreruperea tratamentului au fost raportate la aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi cu escitalopram şi la 15% din cei cărora li s-a administrat placebo.

Riscul apariţiei simptomelor sindromului de întrerupere poate depinde de o serie de factori, care includ durata tratamentului, doza administrată şi frecvenţa de reducere a dozei. Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere.

În general, aceste simptome sunt de intensitate uşoară până la moderată, însă, la unii pacienţi pot fi de intensitate severă. De obicei, aceste simptome apar în primele zile de la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate şi cazuri foarte rare de astfel de simptome la pacienţii care au omis involuntar o doză.

În general, aceste simptome sunt autolimitante şi dispar în decurs de 2 săptămâni deşi, la unele persoane, se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Ca urmare, se recomandă ca la oprirea tratamentului, doza de escitalopram să se reducă treptat, pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesarul pacientului (vezi 'Simptome ale sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului”, pct. 4.2).

Boală coronariană cardiacă

Deoarece experienţa clinica este limitată, la pacienţii cu boală coronariană cardiacă se recomandă precauţie (vezi pct. 5.3.).

S-a constatat că escitalopramul determină prelungirea intervalului QT, în funcţie de doză. În perioada ulterioară punerii pe piaţă, s-a raportat apariţia unor cazuri de prelungire a intervalului QT şi aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor, la pacienţi, în special femei, cu hipopotasemie sau cu prelungirea preexistentă a intervalului QT sau alte boli cardiace preexistente (vezi pct. pct. 4.3, 4.5, pct. 4.8, 4.9 și pct. 5.1).

Se recomandă precauţie la pacienţii cu bradicardie semnificativă, infarct miocardic acut recent sau cu insuficienţă cardiacă decompensată.

Tulburările electrolitice cum sunt hipopotasemia sau hipomagneziemia trebuie corectate înainte de începerea tratamentului cu escitalopram, deoarece acestea cresc riscul de apariţie a aritmiilor maligne.

La pacienţii cu boală cardiacă stabilă, se recomandă efectuarea unei noi ECG înainte de începerea tratamentului cu escitalopram.

Dacă în timpul tratamentului cu escitalopram apar semnele unei aritmii cardiace, acesta trebuie întrerupt şi trebuie efectuată o ECG.

Medicamentele din clasa ISRS, incluzând escitalopram pot avea un efect asupra diametrului pupilei, rezultând midriază. Acest efect de inducere a midriazei poate determina îngustarea unghiului ocular, rezultând creşterea presiunii intraoculare şi glaucom cu unghi închis, în special la pacienţii cu predispoziţie. Ca urmare, escitalopramul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu glaucom cu unghi închis sau cu antecedente de glaucom.

Au fost raportate reacţii adverse grave la pacienţii trataţi cu ISRS în asociere cu un inhibitor neselectiv, ireversibil al monoaminooxidazei (MAO) şi la pacienţii la care tratamentul cu IMAO a fost iniţiat la scurt timp după întreruperea tratamentului cu ISRS (vezi pct. 4.3). În unele cazuri, pacienţii au dezvoltat sindrom serotoninergic (vezi pct. 4.8).

Este contraindicată administrarea escitalopramului în asociere cu IMAO neselectivi ireversibili.

Tratamentul cu escitalopram poate fi iniţiat la 14 zile de la întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil. Anterior iniţierii tratamentului cu un IMAO ireversibil, neselectiv trebuie să existe un interval liber de cel puţin 7 zile de la întreruperea tratamentului cu escitalopram.

Inhibitor selectiv reversibil al MAO-A (moclobemidă)

Din cauza riscului de apariţie al sindromului serotoninergic, asocierea escitalopramului cu un inhibitor

MAO-A, cum este moclobemida, este contraindicată (vezi pct. 4.3). Dacă o astfel de asociere se dovedeşte a fi necesară, tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă recomandată şi se va institui monitorizare clinică.

Inhibitor neselectiv, reversibil al MAO (linezolid)

Antibioticul linezolid este un inhibitor reversibil, neselectiv al MAO şi nu trebuie administrat pacienţilor trataţi cu escitalopram. Dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară, acesta trebuie administrat la dozele minime recomandate sub supraveghere medicală strictă (vezi pct. 4.3).

Inhibitor MAO-B selectiv, ireversibil (selegilină)

Asocierea cu selegilină (un inhibitor MAO-B ireversibil) necesită precauţii din cauza riscului dezvoltării sindromului serotoninergic. Dozele de selegilină de până la 10 mg pe zi au fost administrate concomitent în siguranţă cu citalopramul racemic.

Nu s-au efectuat studii de farmacocinetică şi farmacodinamie pentru escitalopram administrat concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT. Nu se poate exclude prezenţa unui efect cumulativ al escitalopramului administrat concomitent cu aceste medicamente. Prin urmare, este contraindicată administrarea concomitentă de escitalopram cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT, cum sunt antiaritmice din clasa IA şi clasa III, antipsihotice (ca, de exemplu, derivaţii fenotiazinici, pimozidă, haloperidol), antidepresive triciclice, anumite medicamente antimicrobiene (de exemplu sparfloxacina, moxifloxacina, eritromicina i.v., pentamidina, medicamentele antimalarice, în special halofantrina), anumite antihistaminice (astemizol, mizolastina).

Administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice (de exemplu: tramadol, sumatriptan şi alţi triptani) poate determina sindrom serotoninergic.

ISRS pot să determine scăderea pragului convulsivant. Sunt necesare precauţii la utilizarea concomitentă a altor medicamente care pot să determine scăderea pragului convulsivant (de exemplu antidepresivele (triciclice, ISRS), neurolepticele (fenotiazine, tioxantene şi butirofenone), mefloquina, bupropiona şi tramadolul).

S-a raportat intensificarea efectelor în cazul utilizării concomitente a ISRS cu litiu sau triptofan; ca urmare, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente a ISRS cu aceste medicamente.

Utilizarea concomitentă a ISRS cu preparate din plante medicinale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum) poate duce la creşterea incidenţei reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4).

În cazul utilizării concomitente de escitalopram cu anticoagulante orale poate să apară modificarea efectului anticoagulant. La pacienţii trataţi cu anticoagulante orale trebuie monitorizată cu atenţie coagularea sanguină, la iniţierea sau întreruperea tratamentului cu escitalopram (vezi pct. 4.4).

Utilizarea concomitentă de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) poate creşte tendinţa de sângerare (vezi pct. 4.4).

Nu este de aşteptat nicio interacţiune farmacodinamică sau farmacocinetică între escitalopram şi alcoolul etilic. Totuşi, similar celorlalte medicamente cu efecte psihotrope, în cursul tratamentului cu escitalopram nu este recomandabil consumul de alcool etilic.

Medicamente care induc hipokaliemie/hipomagneziemie

În cazul utilizării concomitente de medicamente care induc hipokaliemie/hipomagneziemie se recomandă precauţie, deoarece aceste tulburări electrolitice cresc riscul de apariţie a aritmiilor maligne (vezi pct. 4.4).

Metabolizarea escitalopramului se face, în principal, prin intermediul CYP2C19. În măsură mai mică pot contribui şi CYP3A4 şi CYP2D6. Metabolizarea metabolitului principal, S-DCT (escitalopram dimetilat) pare să fie catalizată parţial de CYP2D6.

Administrarea concomitentă o dată pe zi de escitalopram cu omeprazol 30 mg (inhibitor CYP2C19) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 50%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram.

Administrarea concomitentă de două ori pe zi de escitalopram cu cimetidină 400 mg (inhibitor enzimatic general cu potenţă moderată) a dus la o creştere moderată (cu aproximativ 70%) a concentraţiei plasmatice de escitalopram. Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă de escitalopram cu cimetidină. Poate fi necesară ajustarea dozelor.

Ca urmare, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul utilizării concomitente cu inhibitori CYP2C19 (de exemplu omeprazol, esomeprazol, fluvoxamină, lansoprazol, ticlopidină) sau cimetidină. Pe baza monitorizării reacţiilor adverse apărute în cazul tratamentului concomitent, poate fi necesară o reducere a dozelor de escitalopram.

Escitalopramul este un inhibitor al enzimei CYP2D6. Se recomandă precauţii în cazul administrării concomitente a escitalopramului cu medicamente metabolizate predominant prin intermediul acestei enzime şi care au indice terapeutic îngust, de exemplu flecainidă, propafenonă şi metoprolol (atunci când este utilizat în insuficienţă cardiacă) sau unele medicamente care acţionează la nivelul SNC şi care sunt metabolizate în principal prin intermediul CYP2D6, de exemplu: medicamente antidepresive cum sunt desipiramina, clomipramina şi nortriptilina sau antipsihotice cum sunt risperidona, tioridazina şi haloperidolul. Poate fi necesară ajustarea dozei.

Administrarea concomitentă cu desipiramină sau metoprolol a determinat, în ambele cazuri, dublarea concentraţiilor plasmatice ale celor două substraturi CYP2D6.

Studiile in vitro au demonstrat că escitalopramul poate determina şi inhibarea uşoară a CYP2C19. Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă cu medicamente metabolizate prin intermediul

CYP2C19.

Pentru escitalopram sunt disponibile date clinice limitate privind expunerea în timpul sarcinii.

În studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere în cadrul cărora s-a administrat escitalopram la şobolan, s-au observat efecte embrio-fetotoxice, dar fără creşterea incidenţei malformaţiilor congenitale (vezi pct.5.3.).

Depresinal nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar şi numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu terapeutic.

Nou-născuţii trebuie ţinuţi sub observaţie dacă mama a continuat să utilizeze Depresinal în ultima perioadă de sarcină, în mod special în trimestrul trei de sarcină. În timpul sarcinii, trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului.

În cazul administrării de ISRS/INRS la gravide în ultima perioadă de sarcină, s-au raportat următoarele simptome la nou-născut: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a temperaturii, dificultăţi la hrănire, vărsături, hipoglicemie, hipertonie musculară, hipotonie musculară, accentuarea reflexelor, tremor, agitaţie, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi dificultăţi la adormire.

Aceste simptome pot fi determinate fie de efectul serotoninergic, fie de simptomele de întrerupere a tratamentului. În majoritatea cazurilor, complicaţiile survin imediat sau curând (<24 ore) după naştere.

Datele epidemiologice au arătat că utilizarea ISRS în timpul sarcinii, mai ales în ultima perioadă a sarcinii, poate creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPNN). Frecvenţa observată a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 sarcini. În populaţia generală apar 1-2 cazuri de HPPNN la 1000 sarcini.

La om, este de aşteptat ca escitalopramul să fie excretat în lapte.

În consecinţă, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului.

Date provenite din studiile efectuate la animale au evidenţiat faptul că citalopramul poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3).

Raportările de caz pentru unele ISRS au arătat că efectele asupra calităţii spermei la om sunt reversibile.

Până în prezent, nu s-a observat un impact asupra fertilităţii la om.

Deşi nu s-a dovedit că escitalopramul influenţează capacităţile intelectuale sau performanţele psihomotorii, orice medicament psihoactiv poate influenţa capacitatea de luare a deciziilor sau îndemânările.

Pacienţii trebuie avertizaţi cu privire la riscul potenţial de influenţare a capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt mai frecvente în prima sau în a doua săptămână de tratament şi, de regulă, scad în intensitate şi frecvenţă pe parcursul continuării tratamentului.

Reacţiile adverse cunoscute pentru ISRS şi raportate, de asemenea, pentru escitalopram fie în cadrul studiilor clinice controlate, fie ca evenimente adverse raportate spontan ulterior punerii pe piaţă a medicamentului, sunt prezentate mai jos clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.

Frecvenţele sunt cele din studiile clinice; acestea nu sunt corectate cu placebo. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi ≤1/100), rare (≥1/10000 şi ≤1/1000), foarte rare (≤1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte Frecvente Mai puţin Rare (≥1/10000 Frecvenţă necunoscută frecvente (≥1/100 şi frecvente şi <1/1000) (care nu poate fi estimată (≥1/10) <1/10) (≥1/1000 şi din datele disponibile) <1/100)

Tulburări Trombocitopenie hematologice şi limfatice

Tulburări ale Reacţii sistemului anafilactice imunitar

Tulburări Secreţie endocrine inadecvată de

ADH

Tulburări Reducere a Scădere în Hiponatremie, anorexie2 metabolice şi de apetitului greutate nutriţie alimentar, creştere a apetitului alimentar, creştere a greutăţii

Tulburări Anxietate, Bruxism, Agresivitate, Manie, idei psihice stare de agitaţie, depersonalizare, suicidare, nelinişte, nervozitate, atac halucinaţii comportament vise de panică, stare suicidar 1 anormale, de confuzie

Femei şi bărbaţi: reducerea libidoului

Femei: anorgasmie

Tulburări ale Cefalee Insomnie, Tulburări ale Sindrom Diskinezie, sistemului somnolenţă gustului, serotoninergic tulburări de nervos , ameţeli, tulburări ale mişcare, parestezii, somnului, convulsii, tremor sincopă acatizie/nelinişte psihomotorie2

Tulburări Midriază, oculare tulburări de vedere

Tulburări Tinitus acustice şi vestibulare Prelungire a intervalului

Tulburări QT pe electrocardiogramă,

Tahicardie Bradicardie cardiace aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor

Tulburări Hipotensiune arterială vasculare ortostatică

Tulburări Sinuzită, Epistaxis respiratorii, căscat toracice şi mediastinale

Tulburări Greaţă Diaree, Hemoragii gastrointestinale constipaţie, gastrointestinale vărsături, (incluzând xerostomie hemoragii rectale)

Tulburări Hepatită hepatobiliare Valori anormale ale testelor funcţiei hepatice

Afecţiuni Creştere a Urticarie, Echimoze, angioedem cutanate şi ale sudoraţiei alopecie, erupţii ţesutului cutanate subcutanat tranzitorii, prurit

Tulburări Artralgii, musculo- mialgii scheletice şi ale ţesutului conjuctiv

Tulburări renale Retenţie urinară şi ale căilor urinare

Tulburări ale Bărbaţi: Femei: Galactoree aparatului tulburări de metroragie, Bărbaţi: priapism genital şi ejaculare, menoragie sânului impotenţă

Tulburări Fatigabilita Edeme generale şi la te, nivelul locului febră de administrare 1 În timpul sau la scurt timp după întreruperea tratamentului cu escitalopram s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi comportament suicidar (vezi pct. 4.4).

2 Aceste reacţii adverse au fost raportate pentru clasa terapeutică a ISRS.

Ulterior punerii pe piaţă, s-a raportat apariţia unor cazuri de prelungire a intervalului QT şi aritmie ventriculară, inclusiv torsada vârfurilor, în special la pacienţii de sex feminin cu hipokaliemie sau cu prelungire preexistentă a intervalului QT sau alte boli cardiace (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, 4.9 și pct. 5.1).

Simptome ale sindromului de întrerupere observate la oprirea tratamentului

De regulă, oprirea tratamentului cu ISRS/INRS (în special atunci când se efectuează brusc) duce la apariţia simptomelor de întrerupere. Reacţiile raportate cel mai frecvent sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii şi senzaţii de şoc electric), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi sunt autolimitante, dar la unii pacienţi pot fi mai severe şi/sau cu durată mai lungă. Ca urmare, în cazul în care tratamentul cu escitalopram nu mai este necesar, întreruperea trebuie efectuată gradat prin reducerea treptată a dozei (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Studiile epidemilogice, în principal cele efectuate pe pacienţi în vârstă de 50 ani sau peste, au arătat creşterea riscului de fracturi osoase la pacienţii trataţi concomitant cu ISRS şi antidepresive triciclice. Mecanismul creşterii acestui risc nu este cunoscut.

Raportarea reacţiilor adverse după autorizarea medicamentului este foarte importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul

Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Datele clinice privind supradozajul cu escitalopram sunt limitate şi multe cazuri implică supradozaj cu alte medicamente administrate concomitent. În majoritatea cazurilor, au fost raportate simptome uşoare sau chiar nu au existat simptome. Au fost rar raportate cazuri letale de supradozaj cu escitalopram administrat în monoterapie; în majoritatea cazurilor a fost implicat supradozaj şi cu alte medicamente, utilizate concomitent. Au fost utilizate doze de escitalopram cuprinse între 400 şi 800 mg, administrat în monoterapie, fără niciun simptom sever.

Simptomele raportate în caz de supradozaj cu escitalopram includ simptome legate în principal de sistemul nervos central (variind de la ameţeli, tremor şi agitaţie, la cazuri rare de sindrom serotoninergic, convulsii şi comă), de tractul gastro-intestinal (greaţă/vărsături), de sistemul cardiovascular (hipotensiune arterială, tahicardie, prelungire a intervalului QT şi aritmie) şi de echilibrul hidroelectrolitic (hipokaliemie, hiponatremie).

Nu există antidot specific. Se recomandă asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii, oxigenării adecvate şi monitorizarea funcţiei respiratorii. Trebuie luate în considerare lavajul gastric şi utilizarea de cărbune activat. Lavajul gastric trebuie efectuat cât mai curând după ingestia orală a medicamentului. Se recomandă monitorizarea cardiacă şi a semnelor vitale, împreună cu măsuri generale de tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

În caz de supradozaj se recomandă monitorizarea ECG la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă/bradiaritmii, la pacienţii care utilizează concomitent medicamente care prelungesc intervalul

QT sau la pacienţii cu disfuncţii metabolice, de exemplu cei cu insuficienţă hepatică.

Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:

N06AB10

Escitalopramul este un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (5-HT) cu afinitate mare pentru situsul primar de legare. De asemenea, se leagă şi la nivelul situsului alosteric al transportatorului serotoninei, cu o afinitate de 1000 de ori mai mică.

Escitalopramul nu are sau are o afinitate mică pentru o serie de receptori, incluzând receptorii 5-HT1A, 5-

HT2, DA D1 şi D2, receptorii adrenergici α1-, α2-, β, receptorii histaminergici H1, receptorii colinergici muscarinici, receptorii benzodiazepinici şi opioizi.

Inhibarea recaptării 5-HT este singurul mecanism probabil de acţiune care explică efectele farmacologice şi clinice ale escitalopramului.

Într-un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, care a implicat monitorizare ECG, efectuat la voluntari sănătoşi, modificarea valorii intervalului QT faţă de valoarea iniţială (a fost aplicată corecţie Fridericia) a fost de 4,3 milisecunde (IÎ 90 %: 2,2- 6,4) în cazul administrării dozei de 10 mg pe zi şi de 10,7 milisecunde (IÎ 90 %: 8,6-12,8) ) în cazul administrării dozei supraterapeutice de 30 mg pe zi (vezi punctele pct. 4.3, pct. 4.4, 4.5, pct. 4.8 şi 4.9).

Escitalopramul s-a dovedit eficace în tratamentul de fază acută al episoadelor depresive majore în trei din patru studii de tip dublu-orb, controlate cu placebo, cu durată scurtă (8 săptămâni). Într-un studiu de lungă durată privind profilaxia recăderilor, 274 de pacienţi care au răspuns pe parcursul fazei iniţiale de studiu deschis cu durata de 8 săptămâni, la tratamentul cu escitalopram administrat în doze de 10 mg sau 20 mg pe zi au fost repartizaţi randomizat în grupul pentru continuarea tratamentului cu escitalopram în aceeaşi doză sau în grupul la care s-a administrat placebo, timp de până la 36 de săptămâni. În acest studiu, în timpul celor 36 de săptămâni, pacienţii trataţi în continuare cu escitalopram au avut o perioadă semnificativ mai mare până la apariţia recidivei, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo.

Tulburare de anxietate socială

În cazul tulburărilor de anxietate socială, escitalopramul a fost eficace atât în trei studii cu durată scurtă (12 săptămâni), cât şi într-un studiu cu o durată de 6 luni cu privire la prevenirea recăderilor. Într-un studiu de stabilire a dozei, cu durata de 24 săptămâni, a fost demonstrată eficacitatea dozelor de 5, 10 şi 20 mg escitalopram.

Administrarea de escitalopram în doze de 10 şi 20 mg pe zi a fost eficace în patru din patru studii controlate cu placebo.

Într-o analiză a datelor din trei studii cu protocol similar care au inclus 421 pacienţi trataţi cu escitalopram şi 419 pacienţi la care s-a administrat placebo s-a observant o rată de răspuns de 47,5% şi respectiv 28,9% şi o rată de remisiune a bolii de 37,1% şi respectiv 20,8%. Un efect susţinut a fost observat din săptămâna 1.

Menţinerea eficacităţii escitalopramului administrat în doza de 20 mg pe zi a fost demonstrată într-un studiu cu durata de 24 de săptămâni, prelungit până la 76 de săptămâni, randomizat, cu privire la menţinerea eficacităţii, efectuat la 373 pacienţi care au răspuns în timpul fazei iniţiale de tratament deschis cu durata de 12 săptămâni.

Tulburare obsesiv-compulsivă

Într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, pacienţii trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au fost separaţi de cei la care s-a administrat placebo în funcţie de scorul total Y-BOCS după 12 săptămâni. După 24 săptămâni, atât pacienţii trataţi cu escitalopram 10 mg pe zi cât şi cei trataţi cu escitalopram 20 mg pe zi au avut rezultate superioare comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo.

Prevenirea recăderilor a fost demonstrată pentru dozele de escitalopram de 10 mg şi 20 mg pe zi la pacienţii care au răspuns la tratamentul cu escitalopram în cadrul unei perioade de studiu deschis cu durata de 16 săptămâni şi care au fost incluşi ulterior într-un studiu randomizat controlat cu placebo, dublu-orb, cu durata de 24 săptămâni.

Absorbţia este aproape completă şi este independentă de ingestia de alimente. (Timpul mediu până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime (Tmax mediu) este de 4 ore după administrarea de doze repetate). Similar citalopramului racemic, biodisponibilitatea absolută a escitalopramului este de aşteptat să fie de aproximativ 80%.

Volumul aparent de distribuţie (Vdβ/F) după administrare orală este de aproximativ 12 până la 26 l/kg.

Legarea de proteinele plasmatice este de sub 80% atât pentru escitalopram, cât şi pentru principalii săi metaboliţi.

Escitalopramul este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţii escitalopram demetilat şi escitalopram di-demetilat. Ambii metaboliţi sunt activi din punct de vedere farmacologic. Alternativ, azotul poate fi oxidat, formând metabolitul N-oxid. Atât substanţa nemodificată cât şi metaboliţii se excretă parţial sub formă de glucuronoconjugaţi. După administrarea de doze repetate, concentraţiile plasmatice medii ale metaboliţilor demetil şi di-demetil reprezintă, de regulă, 28-31%, respectiv <5% din concentraţia plasmatică a escitalopramului.

Metabolizarea escitalopramului la metabolitul escitalopram demetilat este mediată în principal de

CYP2C19. Este posibilă şi o oarecare contribuţie a enzimelor CYP3A4 şi CYP2D6.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2β) după administrarea de doze repetate este de aproximativ 30 de ore, iar clearance-ul plasmatic după administrare orală (Cloral) este de aproximativ 0,6 l/min. Metaboliţii principali au un timp de înjumătăţire plasmatică semnificativ mai mare.

Se consideră că escitalopramul şi metaboliţii principali se elimină atât pe cale hepatică (prin metabolizare), cât şi pe cale renală, astfel că cea mare parte din doză se excretă sub formă de metaboliţi în urină.

Farmacocinetica este liniară. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse după aproximativ 1 săptămână. Concentraţiile plasmatice medii la starea de echilibru sunt de aproximativ 50 nmol/l (variază între 20 şi 125 nmol/l) şi sunt atinse după administrarea unei doze zilnice de 10 mg.

Pacienţi vârstnici (>65ani)

Se presupune că escitalopramul este eliminat mai lent la pacienţii vârstnici, comparativ cu pacienţii mai tineri. La vârstnici, expunerea sistemică (ASC) este cu aproximativ 50% mai mare, comparativ cu voluntarii tineri sănătoşi (vezi pct. 4.2).

Reducere a funcţiei hepatice

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată (clasele A şi B Child-Pough), timpul de înjumătăţire plasmatică al escitalopramului a fost de aproximativ două ori mai mare şi expunerea a fost cu aproximativ 60% mai mare, comparativ cu subiecţii cu funcţie hepatică normală (vezi pct. 4.2).

Reducere a funcţiei renale

La pacienţii cu funcţie renală redusă (Clcr 10-53 ml/min), pentru citalopramul racemic s-au observat valori mai mari ale timpului de înjumătăţire plasmatică şi o creştere uşoară a expunerii. Nu au fost studiate concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor, dar acestea pot fi crescute (vezi pct. 4.2).

S-a observat faptul că la metabolizatorii lenţi prin intermediul CYP2C19, concentraţiile plasmatice ale escitalopramului au fost de două ori mai mari decât cele observate la metabolizatorii rapizi. Nu au fost observate modificări semnificative ale expunerii în cazul metabolizatorilor lenţi prin intermediul CYP2D6 (vezi pct. 4.2).

Pentru escitalopram nu s-a efectuat o baterie convenţională completă de studii preclinice, deoarece studiile toxicocinetice şi toxicologice cu escitalopram şi citalopram efectuate la şobolan au indicat profile similare.

Ca urmare, informaţiile obţinute în cazul administrării de citalopram pot fi extrapolate la escitalopram.

În studiile toxicologice comparative efectuate la şobolani, escitalopramul şi citalopramul au determinat toxicitate cardiacă, incluzând insuficienţă cardiacă congestivă, după câteva săptămâni de tratament, atunci când s-au utilizat doze care au dus la toxicitate generală. Cardiotoxicitatea pare să se coreleze mai degrabă cu concentraţiile plasmatice maxime decât cu expunerea sistemică (ASC).

Concentraţiile plasmatice maxime la o valoare fără reacţii adverse au fost mai mari (de 8 ori) comparativ cu cele atinse în practica clinică, în timp ce valorile ASC pentru escitalopram au fost numai de 3-4 ori mai mari decât valorile obţinute în practica clinică. Valorile ASC pentru enantiomerul S al citalopramului au fost de 6-7 ori mai mari decât cele atinse în cazul practicii clinice.

Aceste rezultate sunt probabil determinate de influenţa exagerată asupra aminelor biogene, adică sunt secundare efectelor farmacologice principale, rezultând efecte hemodinamice (reducerea fluxului coronarian) şi ischemie. Totuşi, mecanismul exact al cardiotoxicităţii la şobolan nu este clar. Experienţa clinică cu citalopram şi cea din studiile clinice cu escitalopram nu evidenţiază că aceste rezultate au corelare clinică.

La şobolan, după tratamentul de lungă durată cu escitalopram şi citalopram, s-a observat o creştere a conţinutului de fosfolipide în unele ţesuturi, de exemplu la nivelul plămânilor, epididimului şi ficatului.

Modificările observate în epididim şi ficat au fost observate la expuneri similare cu cele atinse la om.

Efectul este reversibil după întreruperea tratamentului. Acumularea de fosfolipide (fosfolipidoză) a fost observată la animale în cazul utilizării mai multor medicamente amfifile cationice. Nu se ştie dacă acest fenomen are relevanţă semnificativă la om.

În studiile de toxicitate cu privire la dezvoltare efectuate la şobolan, au fost observate efecte embriotoxice (reducerea greutăţii fetuşilor şi întârzierea reversibilă a osificării) la expuneri (ASC) care depăşesc expunerile atinse în timpul utilizării clinice. Nu s-a observat o creştere a frecvenţei malformaţiilor congenitale. Un studiu efectuat pre-natal şi post-natal a indicat o supravieţuire redusă în cursul perioadei de alăptare pentru expuneri (ASC) care depăşesc expunerile atinse în cursul utilizării clinice.

Date provenite din studiile efectuate la animale arată faptul că, în caz de expuneri care depăşesc expunerile atinse în cursul utilizării clinice la om, citalopramul determină o reducere a indicelui de fertilitate şi a indicelui de sarcină, scăderea numărului implantărilor embrionare precum şi prezenţa de spermatozoizi anormali.

Pentru escitalopram nu există date disponibile referitoare la aceste aspecte ale fertilităţii la animale.

Celuloză microcristalină

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu

Hipromeloză

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 400

Nu este cazul.

4 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Blistere din OPA-Al-PVC/Al

Cutii cu 7, 10, 14, 15, 20, 28, 30, 49, 50, 56, 60, 84, 90, 98, 100, 500 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Lannacher Heilmittel Ges.mbH

Schlossplatz 1, A-8502, Lannach, Austria

6648/2014/01-16 6649/2014/01-16 6650/2014/01-16 6651/2014/01-16

Reînnoirea autorizaţiei - Iulie 2014

Februarie 2016