DEKENOR 50mg / 2ml soluție injectabilă/perfuzabilă prospect medicament

Dekenor 50 mg/2 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă

Fiecare fiolă (2 ml) soluţie injectabilă/perfuzabilă conţine dexketoprofen 50 mg (sub formă de dexketoprofen trometamol).

Excipienţi cu efect cunoscut: 2 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă conţin sodiu 3,9 mg. 2 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă conţin etanol (96%) 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie injectabilă/perfuzabilă

Soluţie limpede, incoloră, fără particule vizibile; pH (7,0-8,0); osmolaritate (270-328 mOsmol/l).

Tratamentul simptomatic al durerilor acute de intensitate moderată până la severă, în cazul în care administrarea orală nu este recomandată, cum sunt durere post-operatorie, colică renală și lombalgie.

Doza recomandată este de 50 mg, la intervale de 8 - 12 ore. Dacă este necesar, administrarea se poate repeta la interval de 6 ore. Doza zilnică nu trebuie să depăşească 150 mg.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă este destinat administrării pe termen scurt, iar tratamentul trebuie să se limiteze la perioada simptomatică acută (nu va depăşi două zile). Imediat ce este posibil, pacienţii vor urma un tratament analgezic administrat pe cale orală.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai scurtă durată de timp necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4).

În cazul durerilor postoperatorii de intensitate medie până la severă, Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat în asociere cu analgezice opioide, dacă este indicat, în aceleaşi doze recomandate la adulţi (vezi pct. 5.1).

În general, nu este necesară ajustarea dozei în cazul pacienților vârstnici. Totuşi, din cauza scăderii fiziologice a funcţiei renale la pacienţii vârstnici se recomandă o doză mai mică în caz de insuficienţă renală uşoară: doză zilnică totală 50 mg (vezi pct. 4.4).

În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară până la medie (scor Child-Pugh 5 - 9), doza zilnică totală trebuie scăzută la 50 mg, cu monitorizarea atentă a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.4).

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă nu trebuie administrat în cazul pacienţilor cu insuficiență hepatică severă (scor Child-Pugh 10 - 15) (vezi pct. 4.3).

Doza zilnică totală trebuie scăzută la 50 mg în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei 60 - 89 ml/min) (vezi pct. 4.4). Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă nu trebuie utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală moderată spre severă (clearance-ul creatininei ≤ 59 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Nu a fost studiată utilizarea Dekenor la copii şi adolescenţi. Siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite şi de aceea medicamentul nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat pe cale intramusculară sau intravenoasă.

Administrare intramusculară:

Conţinutul unei fiole (2 ml) Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă se administrează lent, prin injectare intramusculară profundă.

- Perfuzie intravenoasă: soluţia diluată, preparată în modul descris la pct. 6.6, se administrează ca perfuzie intravenoasă lentă, cu durata cuprinsă între 10 - 30 min. Soluţia trebuie întotdeauna protejată de lumină.

- Bolus intravenos: la nevoie, conţinutul unei fiole (2 ml) de Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă poate fi administrat lent, ca bolus intravenos, în interval de minimum 15 secunde.

Instrucţiuni de administrare

În cazul în care Dekenor este administrat intramuscular sau în bolus intravenos, soluţia trebuie injectată imediat după extragerea din fiola de culoare brună (vezi şi pct. 6.2 şi 6.6).

Pentru administrare sub formă de perfuzie intravenoasă, soluţia trebuie diluată în condiții aseptice şi se protejează de lumină (vezi şi pct. 6.3 şi 6.6). Pentru instrucţiuni de diluare a soluţiei înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă nu trebuie administrat în următoarele cazuri:

- pacienţi cu hipersensibilitate la substanţa activă, la alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;

- pacienţi la care substanţele cu acţiune similară (de exemplu acid acetilsalicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene) declanşează crize astmatice, bronhospasm, rinită acută sau provoacă polipoză nazală, urticarie sau angioedem;

- fotoalergii cunoscute sau reacţii fototoxice apărute ca urmare a tratamentului cu ketoprofen sau fibraţi;

- pacienţi cu antecedente de sângerări sau perforații gastro-intestinale, determinate de un tratament anterior cu AINS;

- pacienţi cu ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie gastro-intestinală activă sau cu orice antecedente de sângerare gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie;

- pacienţi cu dispepsie cronică;

- pacienţi cu alte hemoragii active sau tulburări de coagulare;

- pacienţi diagnosticați cu boală Crohn sau colită ulcerativă;

- pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă;

- pacienţi cu insuficiență renală moderată până la severă (clearance-ul creatininei ≤ 59 ml/min);

- pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (scor Child-Pugh 10 - 15);

- pacienţi cu diateză hemoragică şi alte tulburări de coagulare;

- pacienţi cu deshidratare severă (cauzată de vărsături, diaree sau ingerare insuficientă de lichide);

- în timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină şi în timpul alăptării (vezi pct. 4.6).

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă este contraindicat pentru administrare neuraxială (intratecală sau epidurală) deoarece conține etanol.

Se va administra cu prudenţă în cazul pacienţilor cu antecedente alergice.

Utilizarea de Dekenor concomitent cu AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază 2, trebuie evitată.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai scurtă durată de timp necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare de mai jos).

Siguranţă gastro-intestinală

S-a raportat apariţia de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală, care pot fi letale, în cazul tuturor AINS, în orice moment pe parcursul tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau istoric anterior de evenimente gastro-intestinale grave. În cazul apariţiei hemoragiei sau ulceraţiei gastro- intestinale la pacienţii tratați cu Dekenor, tratamentul trebuie întrerupt.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare cu creşterea dozei de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici.

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de boală gastro-intestinală (colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece aceste afecţiuni pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8).

Ca în cazul tuturor AINS, trebuie evaluate cu atenție orice antecedente de esofagită, gastrită şi/sau ulcer gastro-duodenal pentru a garanta vindecarea totală înainte de începerea tratamentului cu dexketoprofen trometamol. Pacienţii cu simptome gastro-intestinale sau istoric de boală gastro-intestinală trebuie monitorizaţi pentru tulburări digestive, în special hemoragii gastro-intestinale.

Pentru aceşti pacienţi, trebuie luat în considerare tratamentul combinat cu medicamente protectoare (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) şi, de asemenea, acest lucru trebuie luat în considerare la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de aspirină, sau alte medicamente care pot determina creşterea riscului gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnici, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (mai ales hemoragie gastro-intestinală), îndeosebi în stadiile iniţiale ale tratamentului.

Este recomandată precauţie la pacienţii tratați concomitent cu medicamente care pot determina creşterea riscului de ulceraţie sau sângerări, cum sunt corticosteroizii cu administrare pe cale orală, anticoagulantele precum warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării de serotonină sau medicamentele antiplachetare precum acid acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special sângerare şi perforaţie gastro-intestinală, care pot fi letale (vezi pct. 4.2). Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă.

Este necesară prudență la pacienții cu insuficiență renală. La acești pacienți, utilizarea AINS poate duce la deteriorarea funcției renale, retenție de lichide și edeme. Este, de asemenea, necesară precauţie la pacienții care utilizează diuretice sau la cei care ar putea dezvolta hipovolemie, deoarece există un risc crescut de nefrotoxicitate.

Trebuie asigurat un aport adecvat de lichide în timpul tratamentului, pentru a preveni deshidratarea și toxicitatea renală asociată acesteia.

Similar tuturor AINS, acest medicament poate determina creşterea uremiei şi creatininemiei. Similar altor inhibitori ai sintezei de prostaglandine, acest medicament poate fi asociat cu reacţii adverse la nivelul aparatului renal, care pot duce la glomerulonefrită, nefrită interstiţială, necroză papilară renală, sindrom nefrotic şi insuficienţă renală acută.

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să prezinte astfel de reacții, ca urmare a disfuncţiei renale (vezi pct. 4.2).

Siguranţă hepatică

Este necesară prudență la pacienții cu insuficiență hepatică. Similar altor AINS, acest medicament poate provoca creşteri tranzitorii minore ale anumitor parametri hepatici şi, de asemenea, să determine creşteri semnificative ale SGOT şi SGPT. În cazul unei creşteri semnificative a acestor parametri, tratamentul trebuie întrerupt.

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să prezinte astfel de modificări, ca urmare a disfuncției hepatice (vezi pct. 4.2).

Siguranță cardiovasculară și cerebrovasculară

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială și/sau insuficiență cardiacă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare și precauții adecvate. O atenție specială trebuie exercitată la pacienții cu antecedente de boli cardiace, în special cei cu episoade anterioare de insuficienţă cardiacă, existând un risc crescut de declanşare a insuficienței cardiace, , deoarece la aceşti pacienţi au fost raportate retenţie de lichide şi edeme în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice și datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special la doze mari și în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc ușor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru dexketoprofen trometamol.

Prin urmare, pacienții cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficiență cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică instalată, boală arterială periferică și/sau boală cerebrovasculară trebuie tratați cu dexketoprofen trometamol numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de inițierea tratamentului de lungă durată la pacienții cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Toate AINS neselective pot inhiba agregarea plachetară si prelungi timpul de sângerare prin inhibarea sintezei de prostaglandine. Utilizarea concomitentă de dexketoprofen trometamol şi doze profilactice de heparină cu greutate moleculară mică în perioada postoperatorie, a fost urmărită în studiile clinice controlate, în care s-a observat modificarea parametrilor de coagulare. Cu toate acestea, trebuie monitorizată cu grijă utilizarea de dexketoprofen trometamol la pacienții cărora li se administrează alte tratamente care interferează cu hemostaza, cum sunt warfarina sau alte anticoagulante cumarinice sau heparine (vezi pct. 4.5).

Pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi să prezinte astfel de modificări, ca urmare a disfuncţiei cardiace (vezi pct. 4.2).

Reacţii cutanate grave (unele chiar letale) cum sunt dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică au fost raportate rar în asociere cu administrarea de AINS. Pacienţii prezintă cel mai mare risc de apariție a acestor reacţii la începutul tratamentului, reacţiile apărând în majoritatea cazurilor în prima lună de tratament. Tratamentul cu Dekenor soluție injectabilă/perfuzabilă trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiilor cutanate, leziunilor de la nivelul mucoaselor sau orice alt semn de hipersensibilitate.

Este necesară prudență deosebită la pacienții cu:

- tulburare congenitală a metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie intermitentă acută)

- deshidratare

- imediat după intervenții chirurgicale majore.

În cazul în care medicul consideră că tratamentul cu dexketoprofen este necesar pe termen lung, este necesară monitorizarea regulată a funcției hepatice și renale și a hemoleucogramei.

Reacții severe de hipersensibilitate acută (de exemplu șoc anafilactic) au fost observate foarte rar.

Tratamentul trebuie întrerupt la primele semne de reacții severe de hipersensibilitate apărute ca urmare a utilizării Dekenor soluție injectabilă/perfuzabilă. În funcție de simptome, orice proceduri medicale necesare trebuie să fie inițiate de către profesioniştii în domeniul sănătăţii.

Pacienții cu astm bronşic asociat cu rinită cronică, sinuzită cronică și/sau polipoză nazală au un risc crescut de alergie la acid acetilsalicilic și/sau AINS, comparativ cu restul populației. Administrarea acestui medicament poate provoca crize de astm bronşic sau bronhospasm, în special la subiecţii cu alergie la acid acetilsalicilic sau AINS (vezi pct 4.3).

În mod excepțional, varicela poate fi la originea complicaţiilor infecţioase grave cutanate și ale ţesuturilor moi grave. Până în prezent, rolul AINS în agravarea acestor infecții nu a fost exclus. Ca urmare, este recomandabil să se evite utilizarea Dekenor soluție injectabilă/perfuzabilă în caz de varicelă.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu tulburări hematopoetice, lupus eritematos sistemic sau boală mixtă de ţesut conjunctiv.

Similar altor AINS, dexketoprofenul poate masca simptomele bolilor infecţioase. În cazuri izolate s-a descris o agravare a infecţiilor de ţesuturi moi, având legătură temporală cu utilizarea de AINS. De aceea, pacientului i se recomandă să se adreseze imediat unui medic dacă în timpul tratamentului apar sau se agravează semnele unei infecţii bacteriene.

Acest medicament conţine 12 vol% etanol (alcool etilic), adică până la 200 mg etanol per doză, echivalent cu 5 ml de bere sau 2,08 ml de vin per doză.

Este nociv pentru pacienții cu alcoolism.

Acest lucru trebuie luat în considerare în cazul gravidelor şi femeilor care alăptează, la copii şi la categoriile de pacienţi cu risc crescut, de exemplu, cei cu boli hepatice sau epilepsie.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză și poate fi considerat “fără sodiu”.

Utilizarea în condiții de siguranță la copii și adolescenți nu a fost stabilită.

Următoarele interacţiuni se aplică în general antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS):

- Alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) (inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2 și doze mari de salicilaţi (≥3 g/zi): administrarea asociată a câtorva antiinflamatoare nesteroidiene poate creşte riscul de ulcer gastro-intestinal şi de hemoragie, prin efect sinergic.

- Anticoagulante: AINS pot intensifica efectele anticoagulantelor, cum este warfarina (vezi pct. 4.4), din cauza legării crescute de proteinele plasmatice a dexketoprofenului şi a inhibării funcţiei plachetare şi a lezării mucoasei gastroduodenale. Dacă nu se poate evita administrarea concomitentă, este necesară monitorizarea atentă clinică şi a analizelor de laborator.

- Heparine: risc crescut de hemoragie (din cauza inhibării funcţiei plachetare şi lezării mucoasei gastroduodenale). Dacă nu se poate evita administrarea concomitentă, este necesară monitorizarea atentă clinică şi a valorilor de laborator.

- Corticosteroizi: risc crescut de ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

- Litiu (interacțiune descrisă în cazul administrării concomitente cu diverse AINS): antiinflamatoarele nesteroidiene cresc concentrațiile plasmatice de litiu, putând atinge valori toxice (scade eliminarea renală a litiului). Din acest motiv, se impune monitorizarea acestui parametru la iniţierea, în timpul stabilirii dozelor şi la întreruperea tratamentului cu dexketoprofen.

- Metotrexat, utilizat în doze de 15 mg/săptămână sau mai mari: creşte toxicitatea hematologică a metotrexatului prin reducerea eliminării sale renale de către AINS, în general.

- Hidantoine şi sulfonamide: efectele toxice ale acestor substanţe pot fi crescute.

Administrări concomitente care necesită precauţie

- Diuretice, inhibitori ai ECA, antibacteriene aminoglicozidice şi antagonişti ai receptorilor de angiotensină II: dexketoprofen poate reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală acută (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu insuficienţă renală acută), administrarea concomitentă de medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza şi inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor de angiotensină II sau antibacteriene aminoglicozidice poate avea drept efect deteriorarea ulterioară a funcţiei renale, de obicei, reversibilă. În cazul administrării concomitente de dexketoprofen cu un diuretic, este esenţial ca pacientului să i se asigure o hidratare corespunzătoare, iar funcţia renală să fie monitorizată la începutul tratamentului (vezi pct. 4.4: 'Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”).

- Metotrexat, la doze mai mici de 15 mg/săptămână: creştere a toxicităţii hematologice a metotrexatului, prin scăderea clearance-ului său renal de către AINS, în general. Se recomandă monitorizarea săptămânală a hemoleucogramei în primele săptămâni de administrare concomitentă.

Se recomandă intensificarea monitorizării în cazul modificării, fie şi uşoare, a funcţiei renale, precum şi la vârstnici.

- Pentoxifilină: creşte riscul de hemoragie. Se recomandă monitorizare clinică atentă şi evaluarea frecventă a timpului de sângerare.

- Zidovudină: creşte riscul toxicităţii asupra liniei eritrocitare, prin acţiunea asupra reticulocitelor, cu anemie severă, care apare la o săptămână după începerea tratamentului cu AINS. Trebuie efectuate hemoleucograma şi numărarea reticulocitelor la 1-2 săptămâni după începerea tratamentului cu

- Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureei prin deplasarea acesteia de pe locurile de legare de proteinele plasmatice.

- Beta-blocante: tratamentul cu AINS le poate scădea efectul antihipertensiv, prin inhibarea sintezei de prostaglandine.

- Ciclosporină şi tacrolimus: AINS pot creşte efectul nefrotoxic, prin efecte renale mediate de prostaglandine. În timpul terapiei concomitente, trebuie monitorizată funcţia renală.

- Trombolitice: risc crescut de hemoragie.

- Medicamente antiplachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină (ISRS): creştere a riscului de hemoragii gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

- Probenecid: concentraţia plasmatică a dexketoprofenului poate fi crescută; această interacţiune poate fi determinată de inhibarea secreţiei tubulare renale şi a glucuronoconjugării şi necesită ajustarea dozei de dexketoprofen.

- Glicozide cardiace: antiinflamatoarele nesteroidiene pot creşte concentraţia de glicozide plasmatice.

- Mifepristonă: există un risc teoretic ca inhibitorii prostaglandin-sintetazei să afecteze eficacitatea mifepristonei. Dovezi limitate sugerează că administrarea concomitentă de AINS în ziua administrării de prostaglandină nu influențează negativ efectele mifepristonei sau ale prostaglandinei asupra maturizării cervicale sau a contractilității uterine și nu reduce eficacitatea clinică a întreruperii medicale a sarcinii.

- Chinolone: testele la animale arată că administrarea de doze mari de chinolone concomitent cu

AINS poate creşte riscul apariţiei convulsiilor.

- Tenofovir: administrarea concomitentă cu AINS poate crește uremia și creatininemia; funcția renală trebuie monitorizată pentru controlul unei potențiale afectări sinergice a funcției renale.

- Deferasirox: utilizarea concomitentă cu AINS poate crește riscul de toxicitate gastrointestinală. Este necesară o monitorizare clinică adecvată atunci când deferasirox este administrat concomitent cu

- Pemetrexed: utilizarea concomitentă cu AINS poate scădea eliminarea pemetrexedului, prin urmare este necesară prudență la administrarea unor doze mai mari de AINS. La pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance-ul creatininei de la 45 până la 79 ml/min), administrarea concomitentă de pemetrexed și AINS trebuie evitată cu 2 zile înainte și cu 2 zile după administrarea pemetrexedului.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).

Inhibarea sintezei de prostaglandină poate să influenţeze negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrionară/fetală. Datele din studiile epidemiologice avertizează asupra riscului crescut de avort şi de malformaţii cardiace şi gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine în primele luni de sarcină. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se consideră că riscul creşte cu doza şi durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine s-a dovedit că duce la creşterea pierderii sarcinii pre- şi postimplantare şi a mortalităţii embriofetale. În plus, s-a raportat creşterea incidenţei în cazul diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, la animalele la care s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandine în timpul organogenezei. Cu toate acestea, studiile la animale cu dexketoprofen trometamol nu au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, dexketoprofenul trometamol nu trebuie administrat decât dacă este strict necesar. Dacă se utilizează dexketoprofen trometamol de către o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică, iar durata tratamentului cât mai scurtă posibil.

În timpul celui de-al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune fătul la:

- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară);

- disfuncţie renală, care poate evolua spre insuficienţă renală cu oligohidramnios; precum și mama şi nou-născutul, la finalul sarcinii, la:

- posibila prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care apare chiar şi la cele mai mici doze;

- inhibarea contracţiilor uterine, ducând la travaliu întârziat sau prelungit.

Nu se cunoaşte dacă dexketoprofenul se excretă în laptele uman.Dekenor este contraindicat în perioada alăptării (vezi pct. 4.3).

Similar altor AINS, utilizarea dexketoprofen trometamol poate afecta fertilitatea feminină și nu este recomandat femeilor care intenționează să rămână gravide. La femeile care au dificultăți în concepere sau care sunt în curs de investigare a infertilităţii, trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu dexketoprofen trometamol.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă poate determina reacții adverse cum sunt amețelile, tulburările vizuale sau somnolența. În acest caz, capacitatea de reacție și de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje pot fi afectate.

Reacțiile adverse care pot apărea în timpul tratamentului cu dexketoprofen trometamol sunt clasificate în funcție de frecvență în:

- Foarte frecvente (≥ 1/10)

- Frecvente (≥ 1/100 și <1/10)

- Mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și <1/100)

- Rare (≥ 1/10000 și <1/1000)

- Foarte rare (<1/10000)

- Frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).

Evenimentele adverse raportate ca cel puţin posibil legate de dexketoprofen trometamol în studiile clinice, precum şi reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă a dexketoprofen trometamol soluţie injectabilă/perfuzabilă sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi ordonate după frecvenţă:

Aparate, sisteme şi Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare organe frecvente

Tulburări Anemie Neutropenie, hematologice şi trombocitopenie limfatice

Tulburări ale Edem laringian Reacţie anafilactică sistemului imunitar inclusiv şoc anafilactic

Tulburări metabolice Hiperglicemie, şi de nutriţie hipoglicemie, hipertrigliceridemie, anorexie

Tulburări psihice Insomnie

Tulburări ale Cefalee, ameţeli, Parestezii, sincopă sistemului nervos somnolenţă

Tulburări oculare Vedere înceţoşată

Tulburări acustice şi Tinitus vestibulare

Tulburări cardiace Extrasistole, tahicardie

Tulburări vasculare Hipotensiune Hipertensiune arterială, arterială, eritem tromboflebită facial superficială

Tulburări respiratorii, Bradipnee Bronhospasm, toracice şi dispnee mediastinale

Tulburări gastro- Greaţă, vărsături Durere Ulcer peptic, ulcer Pancreatită intestinale abdominală, peptic hemoragic sau dispepsie, diaree, ulcer peptic perforat constipaţie, (vezi pct. 4.4) hematemeză, xerostomie

Tulburări Leziuni hepatocelulare hepatobiliare

Afecţiuni cutanate şi Dermatită, prurit, Urticarie, acnee Sindrom Stevens ale ţesutului erupţie cutanată Johnson, necroliză subcutanat tranzitorie, epidermică toxică hipersudoraţie (sindrom Lyell), angioedem, edem facial, reacţie de fotosensibilitate

Tulburări musculo- Rigiditate musculară, scheletice şi ale rigiditate articulară, ţesutului conjunctiv crampe musculare, durere lombară

Tulburări renale şi ale Insuficienţă renală Nefrită sau sindrom căilor urinare acută, poliurie, durere nefrotic renală, cetonurie, proteinurie

Tulburări ale Tulburări menstruale, aparatului genital şi tulburări prostatice sânului

Tulburări generale şi Durere la locul Febră cu valori Frisoane, edem periferic la nivelul locului de injectării, reacţie mari, oboseală, administrare la locul injectării, durere, senzaţie de inclusiv frig inflamaţie, echimoze sau hemoragie

Investigaţii Valori anormale ale diagnostice testelor funcţiei hepatice

Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Poate să apară ulcerul peptic, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letale, mai ales la vârstnici (vezi pct. 4.4). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulceroasă, exacerbare a colitei şi a bolii Crohn (vezi pct. 4.4 'Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”).

Mai puţin frecvent a fost observată gastrita.

În asociere cu tratamentul AINS au fost raportate: edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

Similar altor AINS, pot apărea următoarele reacţii adverse: meningită aseptică, care poate apărea predominant la pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau boli mixte de ţesut conjunctiv şi reacţii hematologice (purpură, anemie hemolitică şi aplastică, rareori agranulocitoză şi hipoplazie medulară).

Reacţii buloase, inclusiv sindromul Stevens Johnson şi necroliza epidermică toxică (foarte rar).

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (mai ales în doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată) poate fi asociată cu o creştere mică a riscului de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Simptomatologia în caz de supradozaj nu este cunoscută. Medicamente similare au determinat tulburări gastro-intestinale (vărsături, anorexie, dureri abdominale) şi neurologice (somnolenţă, vertij, dezorientare, cefalee).

În caz de administrare excesivă sau ingestie accidentală, trebuie instituit imediat tratamentul simptomatic, în conformitate cu starea clinică a pacientului.

Dexketoprofen trometamol poate fi eliminat prin dializă.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic, codul ATC: M01AE17

Dexketoprofen trometamol este sarea de trometamină a acidului S-(+)-2-(3-benzoilfenil) propionic, un medicament analgezic, antipiretic şi antiinflamator, din clasa medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene este legat de reducerea sintezei de prostaglandine prin inhibarea căii ciclooxigenazei.

Mai precis, este inhibată transformarea acidului arahidonic în endoperoxizii ciclici, PGG2 şi PGH2, care produc prostaglandine PGE1, PGE2, PGF2α şi PGD2 şi, de asemenea, prostaciclină PGI2 şi tromboxani (TxA2 şi TxB2). În plus, inhibarea sintezei prostaglandinelor poate influenţa alţi mediatori ai inflamaţiei, cum sunt kininele, determinând o acţiune indirectă, care se sumează acţiunii directe.

În studiile la animale şi la om s-a demonstrat că dexketoprofen este un inhibitor al acţiunii COX-1 şi

COX-2.

Studiile clinice efectuate pe mai multe modele de durere au demonstrat activitate analgezică eficientă a dexketoprofen trometamol.

Eficacitatea analgezică a dexketoprofen trometamol administrat intramuscular şi intravenos în abordarea terapeutică a durerii moderate până la severă a fost investigată pe mai multe modele de durere chirurgicală (chirurgie ortopedică şi ginecologică/abdominală) precum şi de durere musculo-scheletică (model cu durere lombară acută) şi de colică renală.

În studiile efectuate, debutul efectului analgezic a fost rapid, efectul analgezic maxim înregistrându-se în primele 45 de minute. Durata efectului analgezic după administrarea a 50 mg de dexketoprofen este, de obicei, de 8 ore.

Studiile clinice efectuate cu privire la abordarea terapeutică a durerii postoperatorii au demonstrat faptul că dexketoprofen trometamol soluţie injectabilă/perfuzabilă utilizat în asociere cu opioizi a redus semnificativ consumul de opioide. În studiile cu privire la durerea postoperatorie, în care pacienţilor li s-a administrat morfină cu ajutorul unui dispozitiv de analgezie controlat de pacient, pacienţii trataţi concomitent cu dexketoprofen au necesitat semnificativ mai puţină morfină (cu 30-45% mai puţin), decât pacienţii din grupul cu administrare de placebo.

După administrarea intramusculară de dexketoprofen trometamol la om, concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după 20 de minute (interval: 10-45 de minute). În cazul administrării de doze unice de 25 până la 50 mg, aria de sub curba concentrației plasmatice în funcție de timp a fost direct proporţională cu doza, atât în cazul administrării intramusculare cât şi a celei intravenoase.

Similar altor medicamente cu legare în proporție mare de proteinele plasmatice (99%), volumul de distribuţie a avut o valoare medie sub 0,25 l/kg. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin distribuție a fost de aproximativ 0,35 ore, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a variat între 1 şi 2,7 ore.

În studiile farmacocinetice cu administrare de doze repetate, s-a observat faptul că Cmax şi ASC după ultima administrare intramusculară sau intravenoasă nu au fost diferite de cele obţinute după utilizarea unei doze unice, sugerând faptul că nu se înregistrează acumulare.

Calea principală de eliminare pentru dexketoprofen este reprezentată de glucuronoconjugare, urmată de excreţie renală.

După administrarea de dexketoprofen trometamol, în urină se regăseşte doar enantiomerul S-(+), demonstrând faptul că la om nu apare fenomenul de conversie la enantiomerul R-(-).

La subiecţii vârstnici sănătoşi (cu vârsta de 65 ani şi peste), expunerea a fost semnificativ mai mare decât la voluntarii sănătoşi tineri, după administrarea orală de doze unice şi repetate (de până la 55%), în timp ce nu s-au înregistrat diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte concentraţiile plasmatice maxime şi durata de timp până la atingerea concentraţiei plasmatice maxime. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică a fost prelungit după administrarea de doze unice şi repetate (cu până la 48%), iar clearance-ul total aparent a fost scăzut.

Datele preclinice din studiile convenţionale de siguranţă farmacologică, genotoxicitate şi de imunofarmacologie nu au evidenţiat vreun pericol anume pentru om. Studiile privind toxicitatea cronică efectuate la şoareci şi maimuţe au evidenţiat o valoare a dozei la care nu apare nicio reacție adversă (NOAEL) la doze de 2 ori mai mari decât cele maxime recomandate la om. La maimuțe, principala reacție adversă observată la doze mari a fost reprezentată de prezența sângelui în materiile feccale, scăderea câștigului în greutate corporală și, la dozele maxime, leziuni erozive gastro-intestinale.Aceste efecte au apărut la doze de 14-18 ori mai mari decât cele maxime recomandate la om.

Nu există studii de evaluare a potențialului carcinogenic la animale.

Aşa cum este recunoscut pentru toată clasa farmacologică a AINS, dexketoprofen trometamol poate provoca modificări ale supravieţuirii embrio-fetale pe modelele animale, atât indirect, prin intermediul toxicităţii gastro-intestinale asupra femelelor gestante, cât şi direct asupra dezvoltării fetusului.

Clorură de sodiu

Etanol (96 %)

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă nu trebuie amestecat într-un volum mic (de exemplu într-o seringă) cu soluţii de dopamină, prometazină, pentazocină, petidină sau hidroxizină, deoarece acest lucru determină precipitarea soluţiei.

Soluţiile diluate pentru perfuzie, obţinute conform pct. 6.6, nu trebuie amestecate cu prometazină sau pentazocină.

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

3 ani

După diluarea în conformitate cu instrucţiunile de la pct. 6.6, s-a demonstrat că soluţia diluată, dacă este protejată corespunzător de lumină, este stabilă chimic timp de 24 de ore, dacă se păstrează la 25°C.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat, pentru evitarea riscului de contaminare microbiană.

Dacă nu este utilizat imediat, perioada de păstrare şi condiţiile înainte de utilizare reprezintă responsabilitatea utilizatorului.

A se păstra fiolele în ambalajul original, pentru a fi protejate de lumină.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de temperatură de păstrare.

Pentru condiţiile de păstrare după diluarea medicamentului, vezi pct. 6.3.

Fiole din sticlă brună, tip I, cu punct de culoare albă și inel de culoare albastră: cutie cu 1, 5 sau 10 fiole a câte 2 ml soluţie injectabilă/perfuzabilă.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă, când este amestecat într-un volum mic (de exemplu într-o seringă), este compatibil cu soluţii injectabile de heparină, lidocaină, morfină şi teofilină.

Pentru administrarea ca perfuzie intravenoasă, conţinutul unei fiole (2 ml) de Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă trebuie diluat într-un volum de 30-100 ml de ser fiziologic, soluţie de glucoză sau soluţie Ringer lactat. Soluţia trebuie diluată în condiţii de asepsie şi protejată de lumină (vezi şi pct. 6.3).

Soluţia diluată rezultată este o soluţie limpede.

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă diluat într-un volum de 100 ml de ser fiziologic sau soluţie de glucoză este compatibil cu următoarele medicamente: dopamină, heparină, hidroxizină, lidocaină, morfină, petidină şi teofilină.

Nu s-a înregistrat adsorbţia substanţei active în cazul în care soluţiile diluate de Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă au fost păstrate în pungi din plastic sau în dispozitive de administrare fabricate din etilvinilacetat (EVA), celuloză propionat (CP), polietilenă de joasă densitate (PEJD) şi policlorură de vinil (PVC).

Dekenor soluţie injectabilă/perfuzabilă este de unică folosinţă şi orice cantitate de soluţie neutilizată trebuie îndepărtată. Înainte de administrare, soluţia trebuie verificată vizual, pentru a se asigura că este limpede şi incoloră: nu trebuie utilizată în cazul observării de particule.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Krka, d.d., Novo mesto

Šmarješka cesta 6

Novo mesto 8501

Slovenia

10676/2018/01-03

Data primei autorizări: Aprilie 2018

August 2021