DALACIN C 300mg capsule prospect medicament

Dalacin C 150 mg capsule

Dalacin C 300 mg capsule

Dalacin C 150 mg capsule

Fiecare capsulă conţine clindamicină 150 mg, sub formă de clorhidrat de clindamicină 177,515 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat până la 440 mg.

Dalacin C 300 mg capsule

Fiecare capsulă conţine clindamicină 300 mg, sub formă de clorhidrat de clindamicină 355,03 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat până la 650 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Dalacin C 150 mg capsule

Capsule gelatinoase tari, numărul 1, de culoare albă, inscripţionate cu cerneală neagră cu 'Clin 150” şi 'Pfizer”, conţinând o pulbere albă.

Dalacin C 300 mg capsule

Capsule gelatinoase tari, numărul 0, de culoare albă, inscripţionate cu cerneală neagră cu 'Clin 300” şi 'Pfizer”, conţinând o pulbere albă.

Clindamicina s-a dovedit eficace în tratamentul următoarelor infecţii cauzate de bacterii anaerobe sensibile, tulpini sensibile ale bacteriilor aerobe Gram pozitive precum streptococi, stafilococi şi pneumococi, precum şi tulpini sensibile de Chlamydia trachomatis:

- Infecţii ale căilor respiratorii superioare, ce includ: amigdalită, faringită, sinuzită, otită medie şi scarlatină.

- Infecţii ale căilor respiratorii inferioare, ce includ: bronşită, pneumonie, empiem şi abces pulmonar.

- Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, ce includ: acnee, furunculoză, celulită, impetigo, abcese şi infecţii ale plăgilor. În ceea ce priveşte infecţiile specifice ale pielii şi ţesuturilor moi, cum ar fi erizipelul şi panariţiul, este evident răspunsul terapeutic foarte bun la tratamentul cu clindamicină.

- Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor, ce includ: osteomielită şi artrită septică.

- Infecţii ginecologice, ce includ: endometrită, celulită, infecţii ale fundului de sac vaginal şi abcese tubo-ovariene, salpingită şi boală inflamatorie pelvină, administrat în asociere cu un antibiotic adecvat ce include în spectrul său de activitate speciile aerobe Gram negative. În cazul cervicitei cauzate de

Chlamydia trachomatis, administrarea clindamicinei în monoterapie s-a dovedit eficace în ceea ce priveşte eradicarea microogranismului.

- Infecţii intra-abdominale, ce includ: peritonită şi abcese abdominale, administrată în asociere cu un antibiotic adecvat ce include în spectrul său de activitate speciile aerobe Gram negative.

- Septicemie şi endocardită: eficacitatea clindamicinei în tratamentul cazurilor selecţionate de endocardită a fost documentată atunci când clindamicina s-a dovedit a avea efect bactericid asupra microorganismului ce a cauzat infecţia în urma testării in vitro a concentraţiilor plasmatice ce sunt obţinute în mod adecvat.

- Infecţii dentare, precum abcesele periodontale şi periodontita.

- Encefalita cauzată de Toxoplasma la pacienţii cu SIDA; la pacienţii ce nu au tolerat tratamentul convenţional, clindamicina s-a dovedit eficace, administrată în asociere cu pirimetamina.

- Pneumonie cu Pneumocystis jirovecii (clasificat anterior ca Pneumocystis carinii) la pacienţii cu

SIDA; la pacienţii care nu au tolerat sau care nu răspund în mod adecvat la tratamentul convenţional, clindamicina poate fi utilizată în asociere cu primachina.

- Malarie, inclusiv în infecţiile cauzate de tulpinile multirezistente de Plasmodium falciparum, administrată în asociere cu chinină sau clorochină.

- Profilaxia endocarditei la pacienţii cu hipersensibilitate/alergie la peniciline.

- Profilaxia infecţiilor în cadrul intervenţiilor chirurgicale la nivelul capului şi gâtului.

Sensibilitatea in vitro la clindamicină a fost demonstrată pentru următoarele microorganisme: B.

melaninogenicus, B. disiens, B. bivius, Peptostreptococcus spp., G. vaginalis, M. mulieris, M. curtisii şi

Mycoplasma hominis.

Administrarea la adulţi

În infecţiile moderate doza zilnică recomandată este de 600-1800 mg, administrate fracţionat în 2, 3 sau 4 doze egale.

În infecţiile severe doza zilnică recomandată este de 1200-1800 mg, administrate fracţionat în 2, 3 sau 4 doze egale.

Pentru a evita posibilitatea de producere a iritaţiei esofagiene, capsulele ce conţin clorhidrat de clindamicină trebuie administrate cu un pahar cu apă.

Administrarea la copii (vârsta mai mare de 6 ani)

Pentru copiii care pot înghiţi capsule:

Pentru a evita posibilitatea de producere a iritaţiei esofagiene, capsulele ce conţin clorhidrat de clindamicină trebuie administrate cu un pahar cu apă.

Doza zilnică recomandată este de 12-24 mg/kg administrate fracţionat în 3 sau 4 doze egale.

Capsulele cu clorhidrat de clindamicină trebuie administrate numai copiilor care le pot înghiţi întregi.

Utilizarea capsulelor poate să nu fie adecvată pentru administrare la copii, deoarece capsulele nu furnizează doze exacte în mg/kg.

Clindamicina trebuie utilizată pe baza greutăţii corporale totale, indiferent de obezitate.

Studiile de farmacocinetică a clindamicinei nu au arătat diferenţe cu importanţă clinică între pacienţii tineri şi cei vârstnici cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta), după administrare orală sau intravenoasă. De aceea, nu sunt necesare ajustări ale dozelor la vârstnicii cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta) (a se vedea secţiunea 5.2).

Administrarea la pacienţii cu afectare renală

Nu sunt necesare modificări ale dozelor de clindamicină la pacienţii cu insuficienţă renală.

Administrarea la pacienţii cu afectare hepatică

Nu sunt necesare modificări ale dozelor de clindamicină la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Administrarea în afecţiuni specifice

Tratamentul infecţiilor cu streptococi beta-hemolitici

Doza recomandată este de 300 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat) de două ori pe zi. Tratamentul trebuie continuat timp de cel puţin 10 zile.

Tratamentul cervicitei cauzate de Chlamydia trachomatis

Doza zilnică recomandată este de 450-600 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat de clindamicină) de 4 ori pe zi, timp de 10-14 zile.

Tratamentul encefalitei cauzate de Toxoplasma la pacienţii cu SIDA

Doza recomandată este de 600-1200 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat de clindamicină) administrate oral, la intervale de 6 ore, timp de două săptămâni, apoi 300-600 mg administrate oral, la intervale de 6 ore.

Durata totală recomandată a tratamentului este de 8-10 săptămâni. Doza de pirimetamină este de 25-75 mg oral în fiecare zi, timp de 8-10 săptămâni. În cazul administrării unor doze mari de pirimetamină trebuie administrat zilnic şi acid folinic 10-20 mg/zi.

Tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis jirovecii la pacienţii cu SIDA

Doza recomandată este de 600-900 mg fosfat de clindamicină administrate intravenos la intervale de 6 ore sau 900 mg administrate intravenos la intervale de 8 ore sau 300-450 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat de clindamicină) administrate oral la intervale de 6 ore, timp de 21 zile. În acelaşi interval de timp (21 zile) doza zilnică unică de primachină administrată oral este de 15-30 mg.

Tratamentul amigdalitei/faringitei acute streptococice

Doza recomandată de 300 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat de clindamicină), administrate oral, de 2 ori pe zi, timp de 10 zile.

Tratamentul malariei

Doza recomandată de clorhidrat de clindamicină la adulţi este de 10-20 mg clindamicină/kg şi zi, iar la copii 10 mg clindamicină/kg şi zi, administrate fracţionat în doze egale, la intervale de 12 ore, timp de 7 zile, în monoterapie sau în asociere cu chinină (12 mg/kg la intervale de 12 ore), sau clorochină (15-25 mg la intervale de 24 ore), timp de 3-7 zile.

Profilaxia endocarditei la pacienţii cu hipersensibilitate la peniciline

La adulţi, doza recomandată de clindamicină (sub formă de clorhidrat de clindamicină) este de 600 mg, iar la copii de 20 mg/kg, cu 1 oră înaintea intervenţiei chirurgicale. În cazul în care este necesară administrarea parenterală, se administrează i.v. 600 mg fosfat de clindamicină, cu 1 oră înaintea intervenţiei chirurgicale.

Utilizarea clindamicinei este contraindicată la pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate la clindamicină sau lincomicină, sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Reacții severe de hipersensibilitate, inclusiv reacții severe la nivelul pielii, cum ar fi reacția la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS), sindromul Stevens-Johnson (SSJ), necroliza epidermică toxică (NET) și pustuloza exantematică acută generalizată (PEAG), au fost raportate la pacienții care au primit tratament cu clindamicină. În cazul apariției hipersensibilității sau a unei reacții severe la nivelul pielii, tratamentul cu clindamicină trebuie întrerupt și trebuie luate imediat măsuri terapeutice corespunzătoare (vezi pct. 4.3 Contraindicații și pct. 4.8 Reacții adverse).

Tratamentul cu antibiotice modifică flora normală a colonului determinând suprapopularea acestuia cu

Clostridium difficile.

Diareea asociată cu Clostridium difficile (DACD) a fost raportată în cazul utilizării aproape a tuturor antibioticelor, inclusiv clindamicina, iar gravitatea este variabilă, de la o formă uşoară de diaree până la colită fatală. Este important să fie avut în vedere diagnosticul de DACD la pacienţii care prezintă diaree în urma administrării de antibiotice. Aceasta poate evolua către colită, inclusiv colită pseudomembranoasă (pct.

4.8), cu gravitate variabilă, de la forme uşoare până la forme fatale. În cazul când este suspectat sau confirmat diagnosticul diareei asociate cu administrarea de antibiotice sau al colitei asociate cu administrarea de antibiotice, tratamentul cu antibiotice -inclusiv clindamicină- trebuie întrerupt imediat şi trebuie luate imediat măsuri terapeutice. În această situaţie, este contraindicată administrarea de medicamente care inhibă peristaltismul.

C. difficile produce toxine A şi B care contribuie la apariţia DACD și reprezintă cauza principală a 'colitei asociate cu administrarea de antibiotice”. Tulpinile de C. difficile hipertoxino-secretoare duc la creşterea morbidităţii şi mortalităţii, din moment ce aceste infecţii pot fi rezistente la tratamentul cu antibiotice şi pot impune efectuarea colectomiei. DACD trebuie avută în vedere pentru toţi pacienţii care se prezintă cu diaree în urma utilizării de antibiotice. Este necesară examinarea atentă a antecedentelor medicale deoarece există raportări conform cărora DACD s-a manifestat la peste două luni după administrarea antibioticelor.

Deoarece clindamicina nu difuzează în mod adecvat în lichidul cefalo-rahidian, medicamentul nu trebuie utilizat în tratamentul meningitei.

Dacă tratamentul este efectuat o perioadă îndelungată, trebuie monitorizate funcţiile hepatice şi renale.

Afecțiunile renale acute, inclusiv insuficienţa renală acută, au fost raportate rar. La pacienții care au disfuncție renală preexistentă sau care utilizează concomitent medicamente nefrotoxice, trebuie luată în considerare monitorizarea funcției renale (vezi pct. 4.8).

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu istoric de astm sau diverse tipuri de alergii.

În cazul tratamentului de lungă durată se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

S-a dovedit că clindamicina posedă proprietăţi de blocant neuromuscular ce pot potenţa acţiunea altor agenţi blocanţi neuromusculari. De aceea, clindamicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care primesc astfel de medicamente.

Clindamicina este metabolizată în principal de CYP3A4 şi într-o măsură mai mică de CYP3A5, în metabolitul major sulfoxid de clindamicină şi metabolitul minor N-desmetil-clindamicină. Drept urmare, inhibitorii de CYP3A4 şi CYP3A5 pot reduce clearance-ul clindamicinei, iar inductorii acestor izoenzime pot creşte clearance-ul clindamicinei. În prezenţa inductorilor puternici de CYP3A4 precum rifampicina, se va urmări posibilitatea pierderii eficacităţii.

Studiile in vitro indică faptul că clindamicina nu inhibă CYP1A2, CYP2C9, CYP2C19, CYP2E1 sau

CYP2D6 şi inhibă moderat CYP3A4. Drept urmare, sunt puţin probabile interacţiunile cu importanţă clinică între clindamicină şi medicamentele metabolizate de aceste enzime CYP administrate concomitent.

Medicamentele ce conţin hidroxid de aluminiu pot produce scăderea absorbţiei clindamicinei, de aceea nu se recomandă administrarea concomitentă.

Asocierea cu ciclosporina nu este indicată deoarece clindamicina poate induce scăderea concentraţiei active de ciclosporină.

La pacienţii trataţi cu clindamicină în asociere cu antagonişti ai vitaminei K (de ex., warfarină, acenocumarol şi fluindionă) au fost raportate creşteri ale valorilor testelor de coagulare (PT/INR) şi/sau hemoragii. De aceea, testele de coagulare trebuie monitorizate frecvent la pacienţii aflaţi în tratament cu antagonişti ai vitaminei K.

La om, clindamicina traversează bariera hemato-placentară. După administrarea repetată a medicamentului, concentraţiile atinse în lichidul amniotic au fost de aproximativ 30% faţă de cele atinse în sângele mamei.

Clindamicina trebuie utilizată în perioada de sarcină doar dacă acest lucru este neapărat necesar, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt.

În cazul când s-a administrat clindamicină pe cale orală, s-a raportat prezenţa acesteia în laptele matern în concentraţii ce variază între 0,5 şi 3,8 mcg/ml.

Clindamicina are potenţialul de a genera efecte adverse asupra florei gastro-intestinale a sugarului, cum sunt diareea, sânge în scaun sau erupţii cutanate. Dacă o femeie care alăptează necesită administrarea orală sau intravenoasă de clindamicină, acest lucru nu reprezintă un motiv pentru întreruperea alăptării, însă ar putea fi preferat un medicament alternativ. Trebuie avute în vedere beneficiile alăptării pentru dezvoltare şi sănătate, precum şi necesitatea clinică de administrare a tratamentului cu clindamicină mamei şi orice efecte adverse potenţiale asupra sugarului ale clindamicinei sau rezultate de pe urma afecţiunii preexistente a mamei.

Clindamicina nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Reacţiile adverse enumerate în tabelul de mai jos au fost observate în cursul studiilor clinice şi al monitorizării după punerea pe piaţă şi sunt prezentate în funcţie de clasificarea MedDRA pe aparate, sisteme şi organe. Gruparea reacţiilor în funcţie de frecvenţă a utilizat următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei categorii de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în funcţie de importanţa clinică.

Clasificarea Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte Cu frecvenţă pe aparate, frecvente ≥1/100 şi <1/10 frecvente ≥1/10000 rare necunoscută (care sisteme şi ≥ 1/10 ≥1/1000 şi şi <1/1000 <1/10000 nu poate fi estimată organe <1/100 din datele disponibile)

Infecţii şi Colită Colită cu infestări pseudomembra- Clostridium noasă*# difficile*

Infecţii vaginale*

Tulburări Agranulocitoză* hematologice Neutropenie* şi limfatice Trombocitopenie*

Leucopenie*

Tulburări ale Șoc anafilactic* sistemului Reacţii imunitar anafilactoide*

Reacții anfilactice*

Hipersensibilitate*

Tulburări ale Disgeuzie sistemului nervos

Tulburări Diaree Vărsături Ulcer esofagian*‡ gastro- Dureri Greaţă, Esofagită*‡ intestinale abdominale

Tulburări Valori anormale Icter* hepatobiliare ale enzimelor hepatice

Afecţiuni Erupţii Necroliză cutanate şi ale cutanate epidermică toxică ţesutului maculo- (NET)* subcutanat papulare, Sindrom Stevens- urticarie Johnson (SSJ)*

Reacție la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS)*

Pustuloză exantematică acută generalizată (PEAG)*

Edem angioneurotic*

Dermatită exfoliativă*

Dermatită buloasă*

Eritem multiform*

Erupţii cutanate morbiliforme

Tulburări Afecțiuni renale renale și ale acute# căilor urinare

Investigații Test de evaluare a funcției hepatice anormal

* reacție adversă identificată după punerea pe piață ‡ reacții adverse raportate numai la administrarea pe cale orală # vezi pct. 4.4

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478 - RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

În caz de supradozaj sunt recomandate tratamente de susţinere a funcţiilor vitale.

Nu există antidot specific.

Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficace în ceea ce priveşte eliminarea clindamicinei din plasmă.

Grupa farmacoterapeutică: antiinfecţioase de uz sistemic, antibiotice de uz sistemic, macrolide, lincosamide şi streptogramine, lincosamide, codul ATC: J01F F01.

Clindamicina este un antibiotic semisintetic produs prin 7-(s)-clorosubstituţia grupului 7-(R)-hidroxil a compusului de origine, lincomicina.

Clindamicina este un antibiotic lincosamid care inhibă sinteza proteinelor bacteriene. Se leagă de subunitatea 50S a ribozomilor şi afectează atât complexul ribozomal, cât şi procesul de translaţie. Deşi fosfatul de clindamicină este inactiv in vitro, hidroliza rapidă in vivo transformă acest compus în clindamicina activă antibacterian. În dozele uzuale, clindamicina prezintă activitate bacteriostatică in vitro.

Eficacitatea este legată de perioada în care concentraţia antibioticului este peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a agentului patogen (%T/CMI).

Rezistenţa la clindamicină se datorează cel mai frecvent mutaţiilor ARNr la locul de legare al antibioticului sau metilării nucleotidelor specifice din ARN 23S a subunităţii ribozomale 50S. Aceste modificări pot determina rezistenţă încrucişată in vitro la macrolidele şi streptograminele B (fenotipul MLSB). Rezistenţa se datorează ocazional modificărilor proteinelor ribozomale. Rezistenţa la clindamicină poate fi indusă de către macrolidele din tulpinile bacteriene izolate rezistente la macrolide. Rezistenţa indusă poate fi demonstrată cu un test al discului (testul zonei D) sau în bulion. Mecanismele de rezistenţă întâlnite mai puţin frecvent implică modificarea antibioticului şi efluxul activ. Există rezistenţă încrucişată completă între clindamicină şi lincomicină. La fel ca în cazul multor antibiotice, incidenţa rezistenţei variază în funcţie de speciile bacteriene şi de zona geografică. Incidenţa rezistenţei la clindamicină este mai mare la tulpinile izolate de stafilococi meticilino-rezistenţi şi la cele de pneumococi penicilino-rezistenţi decât la microorganismele susceptibile la aceşti agenţi.

Activitate antimicrobiană

S-a demonstrat activitatea in vitro a clindamicinei asupra majorităţii tulpinilor izolate conţinând următoarele microorganisme:

Bacterii aerobe

Bacterii Gram pozitive

* Staphylococcus aureus (tulpini izolate sensibile la meticilină)

* Stafilococi coagulazo-negativi (tulpini izolate sensibile la meticilină)

* Streptococcus pneumoniae (tulpini izolate sensibile la penicilină)

* Streptococi beta-hemolitici de grup A, B, C şi G

* Streptococi din grupul viridans

* Corynebacterium spp.

Bacterii Gram negative

* Chlamydia trachomatis

Bacterii Gram pozitive

* Actinomyces spp.

* Clostridium spp. (exceptând Clostridium difficile)

* Eggerthella (Eubacterium) spp.

* Peptococcus spp.

* Peptostreptococcus spp. (Finegoldia magna, Micromonas micros)

* Propionibacterium acnes

Bacterii Gram negative

* Bacteroides spp.

* Fusobacterium spp.

* Gardnerella vaginalis

* Prevotella spp.

Fungi

* Pneumocystis jirovecii

* Toxoplasma gondii

* Plasmodium falciparum

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru specii selectate şi sunt de dorit informaţii locale despre rezistenţă, în special când se tratează infecţii severe. Dacă este necesar, trebuie căutată consultanţă de specialitate atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este la un asemenea nivel încât utilitatea agentului, cel puţin în unele tipuri de infecţii, este discutabilă. Se recomandă diagnosticul microbiologic cu verificarea agentului patogen şi a susceptibilităţii sale la clindamicină, în special în infecţiile severe sau în caz de eşec terapeutic.

Rezistenţa este de obicei definită prin criteriile de interpretare a susceptibilităţii (valori critice) stabilite de către Comitetul European pentru Testarea Susceptibilităţii Antimicrobiene (EUCAST) pentru antibioticele administrate sistemic.

Valorile critice ale Comitetului European pentru Testarea Susceptibilităţii Antimicrobiene (EUCAST) sunt prezentate mai jos.

Tabel 1. Criteriile de interpretare EUCAST pentru susceptibilitatea la clindamicină

Valori critice ale CMI Valori critice ale

Microorganism (mg/l) diametrului zonei (mm)a

S ≤ R > S ≥ R <

Staphylococcus spp. 0,25 0,5 22 19

Streptococcus de grup 0,5 0,5 17 17

A, B, C şi G

Streptococcus 0,5 0,5 19 19 pneumoniae

Viridans group 0,5 0,5 19 19 streptococci

Anaerobi Gram 4 4 NA NA pozitivi

Anaerobi Gram 4 4 NA NA negativi

Corynebacterium spp. 0,5 0,5 20 20 aConţinutul discului 2 µg de clindamicină

NA=nu se aplică; S=susceptibil; R=rezistent

Intervalele de valori ale EUCAST de QC pentru CMI şi determinările zonei discului sunt în tabelul de mai jos.

Tabel 2. Intervale de valori acceptabile EUCAST pentru controlul calităţii (QC) la clindamicină, pentru a fi utilizate la validarea rezultatelor testelor de susceptibilitate

Tulpina QC Intervalul de valori pentru Intervalul de valori pentru concentraţia minimă difuziunea discului inhibitorie (µg/ml) (diametrului zonei în mm)

Staphylococcus aureus 0,06-0,25 23-29

Streptococcus 0,03-0,125 22-28 pneumoniae

Studierea concentraţiilor plasmatice după administrarea orală a unei doze de 150 mg clindamicină la 24 voluntari adulţi sănătoşi, a demonstrat absorbţia rapidă a acesteia.

O valoare a concentraţiei plasmatice medii de 2,5 mcg/ml a fost atinsă în 45 minute; concentraţia plasmatică medie de 1,51 mcg/ml a fost atinsă în 3 ore, iar cea de 0,7 mcg/ml în 6 ore.

Absorbţia unei doze administrată oral este aproximativ completă (90%), iar administrarea sa în timpul mesei nu modifică în mod semnificativ concentraţiile plasmatice atinse; concentraţiile plasmatice au valori uniforme şi predictibile de la un individ la altul sau de la o doză la alta.

Studierea concentraţiilor plasmatice după administrarea repetată a dozelor de clorhidrat de clindamicină timp de până la 14 zile nu a evidenţiat acumularea sau modificarea metabolizării medicamentului. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a clindamicinei este uşor crescut la pacienţii cu reducere accentuată a funcţiei renale.

Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficace în ceea ce priveşte eliminarea medicamentului din plasmă.

Concentraţiile plasmatice ale clindamicinei au crescut în mod linear odată cu creşterea dozelor administrate.

Concentraţiile plasmatice depăşesc CMI (concentraţia minimă inhibitorie) pentru toate microorganismele sensibile timp de cel puţin 6 ore după administrarea orală a dozelor recomandate în mod obişnuit.

Clindamicina este distribuită în majoritatea fluidelor şi ţesuturilor corpului (inclusiv oase). Studiile in vitro efectuate asupra ficatului uman şi microzomilor intestinali au indicat că clindamicina este oxidată în principal de CYP3A4, cu o contribuţie minoră din partea CYP3A5, formând astfel sulfoxid de clindamicină şi un metabolit minor, N-desmetil-clindamicină. Valoarea medie a timpului de înjumătăţire biologică a clindamicinei este de 2,4 h.

Aproximativ 10% din forma microbiologic activă este excretată în urină, iar 3,6% în fecale. Restul este excretat sub formă de metaboliţi inactivi.

Doze zilnice de până 2 g clindamicină administrate timp de 14 zile au fost bine tolerate de către voluntarii sănătoşi; reacţiile adverse gastrointestinale apărând mai des în cazul administrării dozelor mai mari.

Nu sunt atinse concentraţii semnificative de clindamicină în lichidul cefalorahidian, chiar dacă meningele este inflamat.

Studiile de farmacocinetică realizate la vârstnici (61-79 ani) şi la adulţii tineri au indicat că vârsta nu afectează parametrii farmacocinetici ai clindamicinei (clearance, timp de înjumătăţire, volum aparent de distribuţie şi aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) după administrarea i.v. a fosfatului de clindamicină.

După administrarea orală a clorhidratului de clindamicină, timpul de înjumătăţire prin eliminare este crescut la aproximativ 4 ore (interval de valori: 3,4-5,1 ore) la vârstnici, faţă de 3,2 ore (interval de valori: 2,1-4,2 ore) la adulţii tineri. Totuşi, proporţia absorbţiei nu este diferită între cele două grupuri de vârstă şi nu sunt necesare modificări ale dozei administrate la vârstnici cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta).

Pacienţii copii şi adolescenţi obezi cu vârsta de la 2 până la mai puţin de 18 ani şi adulţii obezi cu vârsta de la 18 la 20 de ani

O analiză a datelor de farmacocinetică la pacienţii copii şi adolescenţi obezi cu vârsta de la 2 până la mai puţin de 18 ani şi adulţii obezi cu vârsta de la 18 la 20 de ani a demonstrat că clearance-ul clindamicinei şi volumul de distribuţie normalizat cu greutatea corporală totală sunt comparabile indiferent de obezitate.

Nu au fost efectuate studii pe termen lung la animale pentru evaluarea potenţialului carcinogenic.

Testele de genotoxicitate efectuate au inclus testul micronucleilor efectuat la şobolan şi testul Ames de reversie efectuat la specii de salmonele. Ambele teste au fost negative.

Studiile de fertilitate efectuate la şobolanii cărora li s-au administrat oral doze de până la 300 mg/kg şi zi (de aproximativ 1,1 ori faţă de cea mai mare doză recomandată la om exprimată în mg/m2) nu au evidenţiat efecte asupra fertilităţii sau capacităţii de reproducere.

În studiile referitoare la dezvoltarea embrionului şi fătului efectuate la şobolani după administrarea orală şi la şobolani şi iepuri după administrarea subcutanată, nu au fost evidenţiate efecte toxice asupra dezvoltării, cu excepţia dozelor care produc toxicitate maternă.

Dalacin C 150 mg capsule

Amidon de porumb

Talc

Stearat de magneziu

Lactoză monohidrat

Dioxid de titan (E 171)

Gelatină

Dalacin C 300 mg capsule

Amidon de porumb

Talc

Stearat de magneziu

Lactoză monohidrat

Dioxid de titan (E 171)

Gelatină

Nu este cazul.

5 ani

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Dalacin C 150 mg capsule

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 8 capsule.

Dalacin C 300 mg capsule

Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 8 capsule.

Fără cerinţe speciale. Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

PFIZER EUROPE MA EEIG

Boulevard de la Plaine 17 1050 Bruxelles, Belgia

Dalacin C 150 mg capsule: 10141/2017/01

Dalacin C 300 mg capsule: 10142/2017/01

Data primei autorizări: Decembrie 2001

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2017

August 2023

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.