CONARET 1.25mg comprimate prospect medicament

Conaret 1,25 mg comprimate

Conaret 2,5 mg comprimate

Conaret 5 mg comprimate

Conaret 10 mg comprimate

Conaret 1,25 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 1,25 mg.

Conaret 2,5 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 2,5 mg.

Conaret 5 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg.

Conaret 10 mg comprimate: Fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimate

Conaret 1,25 mg comprimate: comprimate rotunde, de culoare albă, inscripționate cu 1,25 și cu dimensiunea de 6 mm ± 0,3 mm.

Conaret 2,5 mg comprimate: comprimate rotunde, de culoare albă, inscripționate cu 2,5, o linie mediană și cu dimensiunea de 6 mm ± 0,3 mm. Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.

Conaret 5 mg comprimate: comprimate rotunde, de culoare gălbuie până la galben deschis, inscripționate cu 5, o linie mediană și cu dimensiunea de 6 mm ± 0,3 mm. Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.

Conaret 10 mg comprimate: comprimate rotunde, de culoare ocru, inscripționate cu 10, o linie mediană și cu pete de colorant distribuite în mod aleatoriu și cu dimensiunea de 6 mm ± 0,3 mm.

Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.

Conaret este indicat în tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu funcţie sistolică ventriculară stângă redusă, în asociere cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), diuretice şi, opţional, glicozide cardiace (pentru informaţii suplimentare vezi pct 5.1).

În plus, Conaret 5 mg și 10 mg sunt indicate în tratamentul hipertensiunii arteriale și bolii cardiace ischemice (angină pectorală).

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile

Tratamentul standard al insuficienţei cardiace cronice se compune din inhibitori ai ECA (sau un blocant al receptorilor de angiotensină, în cazul intoleranţei la inhibitori ai ECA), un beta-blocant, diuretice şi, atunci când este cazul, glicozide cardiace. La iniţierea tratamentului cu bisoprolol, pacienţii trebuie să fie clinic stabili (fără insuficienţă cardiacă acută).

Recomandare: medicul curant să aibă experienţă în tratamentul insuficienţei cardiace cronice.

În timpul şi în perioada următoare creşterii dozei, poate apărea agravarea tranzitorie a insuficienţei cardiace, hipotensiune arterială sau bradicardie.

Faza de titrare

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită o fază de titrare.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu o creştere graduală, conform următorilor paşi:

- 1,25 mg o dată pe zi timp de o săptămână. Dacă e bine tolerat se creşte la

- 2,5 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână. Dacă e bine tolerat se creşte la

- 3,75 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână. Dacă e bine tolerat se creşte la

- 5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni. Dacă e bine tolerat se creşte la

- 7,5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni. Dacă e bine tolerat se creşte la

- 10 mg o dată pe zi pentru tratamentul de întreţinere.

Doza maximă recomandată este de 10 mg.

În timpul fazei de titrare este recomandată monitorizarea atentă a semnelor vitale (frecvenţă cardiacă, tensiune arterială) şi a simptomelor agravării insuficienţei cardiace. Simptomele pot să apară chiar din prima zi de la iniţierea tratamentului.

Dacă doza maximă recomandată nu este bine tolerată, trebuie luată în considerare reducerea treptată a dozei.

În cazul agravării tranzitorii a insuficienţei cardiace, al hipotensiunii arteriale sau bradicardiei, este recomandată reconsiderarea dozelor medicamentelor administrate concomitent. De asemenea, poate fi necesară scăderea temporară a dozei de bisoprolol sau considerarea întreruperii tratamentului.

Reînceperea tratamentului şi/sau creşterea dozei cu bisoprolol trebuie întotdeauna luată în considerare când pacientul redevine clinic stabil.

Dacă se intenţionează întreruperea tratamentului, este recomandată scăderea treptată a dozei, deoarece întreruperea bruscă poate determina agravarea clinică a pacientului. Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol este în general un tratament de lungă durată.

Nu există date privind farmacocinetica bisoprololului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi cu afectarea funcţiei renale sau hepatice. Prin urmare, creşterea treptată a dozei la aceşti pacienţi trebuie efectuată cu precauţie.

Tratamentul hipertensiunii arteriale şi al bolii cardiace ischemice (anginei pectorale)

În general, tratamentul ar trebui început cu doze mici și cu o creștere graduală. În toate cazurile, doza trebuie ajustată individual, în funcţie de frecvenţa cardiacă şi succesul terapeutic.

Tratamentul hipertensiunii arteriale

Doza recomandată este de 5 mg fumarat de bisoprolol, o dată pe zi.

În cazurile mai puțin severe de hipertensiune arterială (presiunea diastolică până la 105 mmHg) tratamentul cu 2,5 mg o dată pe zi, este suficient, utilizând alte medicamente de concentraţii corespunzătoare.

Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi. Doar în cazuri excepționale sunt justificate creșteri de doze suplimentare.

Doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.

Tratamentul bolii cardiace ischemice (anginei pectorale)

Doza recomandată este de 5 mg fumarat de bisoprolol, o dată pe zi.

Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 10 mg o dată pe zi. Doar în cazuri excepționale sunt justificate creșteri de doze suplimentare.

Doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.

Durata tratamentului nu este limitată. Aceasta depinde de tipul şi severitatea simptomelor.

Tratamentul cu Conaret nu trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală coronariană, deoarece aceasta poate determina agravarea tranzitorie a afecţiunii. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, doza se reduce treptat (de exemplu prin reducerea la jumătate a dozei în fiecare săptămână).

Pacienți cu insuficienţă renală sau hepatică

În mod normal, la pacienţii cu tulburări uşoare până la moderate ale funcţiei hepatice sau renale nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 20 ml/min) şi la pacienţii cu tulburări severe ale funcţiei hepatice se recomandă ca doza zilnică să nu se depăşească 10 mg fumarat de bisoprolol. Experienţa utilizării bisoprololului la pacienţii cu dializă renală este limitată și nu există date conform cărora dozele ar trebui modificate.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici.

Nu există experienţă referitoare la utilizarea bisoprololului la copii. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea acestuia la copii și adolescenți.

Comprimatele trebuie administrate dimineaţa cu sau fără alimente. Acestea trebuie înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid, fără a fi mestecate. Linia mediană nu este destinată ruperii comprimatului.

Bisoprololul este contraindicat la pacienți cu:  hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;  insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, care necesită tratament inotrop administrat intravenos;  şoc cardiogen;  bloc AV de gradul II sau III;  sindrom de sinus bolnav;  bloc sinoatrial;  bradicardie simptomatică;  hipotensiune arterială simptomatică;  astm bronşic sever;  forme severe de arteriopatii periferice sau forme severe de sindrom Raynaud;  feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4);  acidoză metabolică.

Se aplică tuturor indicațiilor

Bisoprololul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală şi insuficienţă cardiacă asociată.

Iniţierea şi întreruperea tratamentului cu bisoprolol necesită monitorizare regulată.

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală cardiacă ischemică, decât dacă este clar indicat acest lucru, deoarece aceasta poate determina agravarea tranzitorie a afecţiunii cardiace.

Bisoprololul trebuie folosit cu prudenţă în următoarele situaţii:  diabet zaharat cu fluctuaţii mari ale glicemiei; simptomele hipoglicemiei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol;  repaus alimentar strict;  tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu adrenalină nu dă întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate.

 bloc atrio-ventricular de gradul I;  angină Printzmetal: s-au observat cazuri de vasospasm coronanian. Chiar dacă au o mare beta1-selectivitate, nu se poate exclude complet crizele anginoase atunci când se administrează bisoprolol la pacienți cu angină Printzmetal;  boală ocluzivă arterială periferică. Agravarea simptomelor poate apărea în special la începutul tratamentului.

Anestezia generală

La pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală, blocarea receptorilor beta reduce incidenţa aritmiilor şi a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubării şi în perioada post-operatorie.

Perioperator, este recomandată în mod frecvent menţinerea tratamentului cu beta-blocante.

Anestezistul trebuie să ştie de tratamentul cu beta-blocante, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care pot rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a pierderii de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înainte de intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie.

Cu toate că beta -blocantele cardioselective (beta1) pot avea un efect mai mic asupra funcției pulmonare decât beta -blocantele neselective și ca toate beta-blocantele, acestea ar trebui să fie evitate la pacienții cu boli obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice întemeiate pentru utilizarea lor. În cazul în care astfel de motive există, bisoprolol poate fi folosit, cu precauție. La pacienții cu afecțiuni obstructive ale căilor respiratorii, tratamentul cu bisoprolol trebuie inițiat cu cea mai mică doză posibil și pacientul trebuie atent monitorizat pentru noi simptome (de exemplu dispnee, intoleranța la efort, tuse). În cazul existenţei astmului bronşic sau a bronhopneumopatiei obstructive cronice, ce pot determina simptome, se recomandă asocierea tratamentului bronhodilatator. Ocazional, la pacienţii cu astm bronşic poate să apară creşterea rezistenţei căilor aeriene, prin urmare, poate fi necesară creşterea dozei de beta2 stimulante.

Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis nu trebuie să li se administreze beta-blocante (de exemplu bisoprolol), decât după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat înainte de blocarea receptorilor alfa.

În timpul tratamentului cu bisoprolol, simptomele tireotoxicozei pot fi mascate.

Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti de calciu, de tipul verapamilului sau diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu acţiune centrală nu este, în general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5.

Utilizarea Conaret poate determina pozitivarea testelor antidoping. Utilizarea Conaret ca substanță de doping poate constitui un pericol pentru sănătate.

Atenționări suplimentare la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică stabilă

Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază de titrare specială.

Nu există experienţă terapeutică pentru tratamentul cu bisoprolol în insuficienţă cardiacă la pacienţii cu următoarele boli şi afecţiuni:  diabet zaharat insulino-dependent (tip I);  afecţiuni severe ale funcţiei renale;  afecţiuni severe ale funcţiei hepatice;  cardiomiopatie restrictivă;  boli congenitale ale inimii;  valvulopatii organice semnificative hemodinamic;  infarct miocardic în ultimele 3 luni.

Se aplică tuturor indicațiilor

Asocieri nerecomandate  Blocantele canalelor de calciu de tip verapamil şi, în mai mică măsură, de tip diltiazem: efect negativ asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă de verapamil la pacienţii cărora li se administrează beta-blocante poate determina hipotensiune arterială severă şi bloc atrioventricular.

 Antihipertensivele cu acţiune centrală ca de exemplu clonidina şi altele (metildopa, moxonidina, rilmenidina): asocierea cu aceste medicamente poate duce la agravarea insuficienţei cardiace determinând o scădere a tonusului simpatic central (ducând la reducerea frecvenţei cardiace şi a debitului cardiac şi la vasodilataţie). Întreruperea bruscă a tratamentului, mai ales dacă se face înaintea opririi administrării de beta-blocante, poate creşte riscul apariţiei 'hipertensiunii arteriale de rebound'.

Asocieri care necesită prudenţă  Blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridină (ca felodipina şi amlodipina): utilizarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi exclusă o creştere a riscului de deteriorare a funcţiei de pompă ventriculară la bolnavii cu insuficienţă cardiacă.

 Antiaritmicele din clasa III (de exemplu amiodarona): poate fi potenţat efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară.

 Beta-blocantele de uz topic (ca picăturile oftalmice de timolol folosite pentru tratamentul glaucomului) pot determina potenţarea efectelor sistemice ale bisoprololului.

 Medicamentele parasimpatomimetice ca tacrin și carbacol: utilizarea concomitentă poate creşte perioada de conducere atrio-ventriculară şi riscul de apariţie a bradicardiei.

 Insulina şi antidiabeticele orale: intensificarea efectului hipoglicemiant al acestora. Prin acţiunea de blocare a adrenoreceptorilor beta se pot masca simptomele hipoglicemiei.

 Medicamentele anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informaţii suplimentare privind anestezia generală vezi pct.4.4).

 Glicozidele digitalice: creşterea perioadei de conducere atrio-ventriculară, scăderea frecvenţei cardiace.

 Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.  Medicamentele beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina, orciprenalina):

asocierea cu bisoprolol poate reduce efectul ambelor categorii de medicamente. Tratamentul reacțiilor alergice poate necesita doze mărite de adrenalină.

 Simpatomimeticele cu acţiune asupra adrenoreceptorilor beta- şi alfa- (de exemplu: noradrenalina, adrenalina): asocierea cu bisoprolol poate amplifica efectele vasoconstrictoare mediate prin alfa-adrenoreceptori ale acestor substanţe, determinând creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste fenomene apar mai frecvent în cazul beta-blocantelor neselective.

 Folosirea concomitentă a altor antihipertensive, ca şi a altor medicamente cu potenţial efect hipotensiv (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte riscul apariţiei hipotensiunii arteriale.

Asocieri care trebuie luate în considerare  Meflochina: Creşte riscul de apariţie a bradicardiei.  Inhibitorii de monoaminoxidază (cu excepţia IMAO-B): creşterea efectului hipotensiv al beta-blocantelor, dar şi a riscului de apariţie a crizelor hipertensive.

Se aplică insuficienței cardiace cronice stabile

Asocieri nerecomandate  Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu: chinidină, disopiramidă, lidocaină, fenitoină, flecainidă, propafenonă): pot fi potenţate efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi efectul inotrop negativ.

Se aplică hipertensiunii arteriale și bolii cardiace ischemice (anginei pectorale)

Asocieri care necesită prudenţă  Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu: chinidină, disopiramidă, lidocaină, fenitoină, flecainidă, propafenonă): pot determina potenţarea efectului asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi efectul inotrop negativ.

Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau fătului/nou-născutului. În general, blocantele beta adrenergice reduc perfuzia placentară.

Acesta a fost asociat cu încetinirea creşterii fetale, moartea fătului intrauterin, avort spontan sau travaliu prematur. Reacţiile adverse (hipoglicemia, bradicardia) pot apărea şi la făt şi la nou-născut.

Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1.

Bisoprololul nu este recomandat pe parcursul sarcinii decât dacă este neapărat necesar. În aceste situaţii, se recomandă monitorizarea fluxului sanguin utero-placentar şi a creşterii fetale. În cazul apariţiei efectelor negative asupra sarcinii sau a fătului, se recomandă a se lua în considerare posibilitatea unui tratament alternativ. Nou-născutul trebuie monitorizat cu atenţie. Simptome de hipoglicemie şi bradicardie sunt de aşteptat în general în primele 3 zile.

Nu există date legate de excreţia bisoprololului în laptele matern. Prin urmare, nu se recomandă alăptarea pe durata administrării de bisoprolol.

Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu pot fi excluse efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie luate în considerare mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Următoarele noţiuni sunt utilizate pentru definirea frecvenţelor de apariţie a reacțiilor adverse: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea pe aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe

Tulburări psihice Mai puțin frecvente Tulburări ale somnului, depresie

Rare Coşmaruri, halucinaţii

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Ameţeli*, cefalee*

Rare Sincopă

Tulburări oculare Rare Scăderea secreţiei lacrimale (de luat în considerare dacă pacientul poartă lentile de contact)

Foarte rare Conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare Rare Tulburări ale auzului

Tulburări cardiace Foarte frecvente Bradicardie (la pacienţi cu insuficiență cardiacă cronică) Frecvente Agravarea insuficienţei cardiace (la pacienţi cu insuficiență cardiacă cronică)

Mai puțin frecvente Tulburări ale conducerii AV, agravare a insuficienţei cardiace pre-existente (la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală), bradicardie (la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală)

Tulburări vasculare Frecvente Senzaţie de frig sau amorţeală a extremităţilor, hipotensiune arterială

Mai puțin frecvente Hipotensiune arterială ortostatică

Tulburări respiratorii, toracice şi Mai puțin frecvente Bronhospasm la pacienţii cu astm mediastinale bronşic sau antecedente de boală pulmonară obstructivă

Rare Rinită alergică

Tulburări gastro-intestinale Frecvente Simptome gastro-intestinale, cum sunt greaţa, vărsăturile, diareea, constipaţia

Tulburări hepatobiliare Rare Hepatită

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Rare Reacţii de hipersensibilitate (prurit, subcutanat eritem tranzitoriu, erupţie cutanată tranzitorie și angioedem)

Foarte rare Alopecie, beta-blocantele pot produce sau agrava psoriazisul sau pot determina erupţii psoriaziforme

Tulburări musculoscheletice şi ale Mai puțin frecvente Slăbiciune musculară şi crampe țesutului conjunctiv musculare

Tulburări ale aparatului genital şi Rare Disfuncţie erectilă sânului

Tulburări generale Frecvente Astenie (la pacieții cu insuficiență cardiacă cronică), fatigabilitate*

Mai puțin frecvente Astenie (la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală)

Investigaţii diagnostice Rare Creşterea trigliceridelor, creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice (ALAT, ASAT).

Se aplică doar pentru hipertensiune arterială sau angină pectorală:

*Aceste simptome apar mai ales la începutul tratamentului. Ele sunt, în general, uşoare şi se remit în decurs de 1-2 săptămâni.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată, la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În cazul supradozajului (de exemplu, doze zilnice de 15 mg în locul dozei de 7,5 mg) au fost raportate bloc AV de gradul III, bradicardie şi ameţeli. În general, cele mai frecvente semne ale supradozării sunt bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia.

Până în prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu bisoprolol, la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat.

Există o variaţie mare de sensibilitate individuală la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili. Prin urmare, la aceşti pacienţi este obligatorie iniţierea tratamentului prin creşterea gradată a dozelor, conform schemei terapeutice prezentate la pct. 4.2.

În caz de supradozaj se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi administrarea unei terapii simptomatice şi de susţinere. Datele limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Pe baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic.

Bradicardie: Administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi administrată ca măsură de precauţie isoprenalina, orciprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În unele situaţii, inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară.

Hipotensiune arterială: Trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare.

Administrarea intravenoasă de glucagon poate fi utilă.

Bloc atrio-ventricular (de gradul II sau III): Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină/orciprenalină în perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente inotrope, medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina sau orciprenalina, beta2-simpatomimeticele sau aminofilina.

Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză.

Grupa farmacoterapeutică: betablocante selective; codul ATC: C07AB07

Bisoprololul este un blocant selectiv potent al receptorilor beta1 adrenergici, lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate relevantă de stabilizare membranară. Bisoprololul are afinitate scăzută pentru receptorii beta2 din muşchii netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor, precum şi pentru receptorii beta2 implicaţi în reglarea metabolismului. Prin urmare, nu este de aşteptat ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele metabolice mediate beta2.

Selectivitatea beta1 depăşeşte intervalul dozelor terapeutice.

Bisoprololul nu are efect inotrop negativ pronunţat.

Bisoprololul îşi manifestă efectul terapeutic maxim după 3-4 ore de la administrare. Efectul antihipertensiv maxim al bisoprololului este atins, în general, după 2 săptămâni.

În cazul administrării acute la pacienţii cu boală coronariană fără insuficienţă cronică, bisoprololul reduce frecvenţa cardiacă şi volumul bătaie, reducând astfel debitul cardiac şi consumul de oxigen. În cazul administrării cronice scade rezistenţa periferică crescută iniţial. Printre altele, inhibarea activităţii reninei plasmatice este luată în discuţie ca mecanism responsabil pentru efectul antihipertensiv al beta-blocantelor.

Bisoprololul deprimă răspunsul la activitatea simpato-adrenergică prin blocarea receptorilor beta1 cardiaci. Aceasta determină o diminuare a frecvenţei cardiace şi a contractilităţii şi, prin urmare, a consumului de oxigen al miocardului, efectul dorit al tratamentului anginei pectorale la pacienţii cu boală coronariană.

Tratamentul insuficienței cardiace cronice stabile

În studiul CIBIS II au fost incluşi 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost în clasa NYHA III şi 17% (n=445) au fost în clasa NYHA IV. Pacienţii au prezentat insuficienţă cardiacă sistolică compensată (fracţie de ejecţie <35%, evidenţiată prin ecocardiografie). Mortalitatea totală a fost redusă de la 17,3% la 11,8% (reducere relativă de 34%). A fost observată o scădere a morţii subite (3,6% comparativ cu 6,3%, reducere relativă 44%) şi o scădere a numărului de agravări ce necesită internare în spital (la 12% faţă de 17,6%, cu o scădere relativă de 36%). În final, a fost observată o îmbunătăţire semnificativă a stării funcţionale, conform clasificării NYHA. În timpul fazei de iniţiere şi titrare a tratamentului cu bisoprolol administrat în spital, a fost observată bradicardie (0,53%), hipotensiune arterială (0,23%) şi decompensare acută (4,97%), cu frecvenţă similară grupului placebo (0%, 0,3% şi, respectiv 6,74%). Numărul de accidente vasculare cerebrale severe şi letale în timpul perioadei totale de studiu a fost de 20 în grupul cu bisoprolol şi 15 în grupul placebo.

În studiul CIBIS III s-au investigat 1010 pacienţi cu vârstă 65 de ani cu insuficienţă cardiacă cronică uşoară până la moderată (CHF; clasa NYHA II sau III ) şi cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng 35%, care nu au fost trataţi anterior cu inhibitori ECA, medicamente beta-blocante sau blocante ale receptorilor angiotensinei. După un tratament de iniţiere de 6 luni cu bisoprolol sau enalapril, pacienţii au fost trataţi cu o combinaţie de bisoprolol şi enalapril, timp de 6 până la 24 de luni.

Când bisoprololul a fost utilizat ca tratament iniţial timp de 6 luni, a apărut o tendinţă de creştere a frecvenţei agravării insuficienţei cardiace cronice. În cadrul analizei protocolului nu a fost demonstrată inferioritatea tratamentului iniţiat cu bisoprolol, comparativ cu tratamentul iniţiat cu enalapril, cu toate că cele două modalităţi de iniţiere ale tratamentului pentru insuficienţă cardiacă cronică au arătat o incidenţă similară în criteriul de evaluare primar combinat, în ceea ce priveşte mortalitatea şi spitalizarea la sfârşitul studiului (32,4% în grupul celor iniţiaţi cu bisoprolol comparativ cu 33,1% în grupul celor iniţiaţi cu enalapril din populaţia protocolului). Studiul arată că bisoprololul poate fi utilizat, de asemenea, la pacienţii vârstnici cu insuficienţă cardiacă cronică uşoară până la moderată.

După administrare, bisoprololul este absorbit mai mult de 90% din tractul gastro-intestinal.

Viteza de absorbție este independentă de consumul de alimente.

Efectul de prim pasaj hepatic este ≤10%. Acest lucru are ca rezultat o biodisponibilitate absolută de aproximativ 90% după administrare orală.

Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este de aproximativ 30%.

Bisoprololul este eliminat din organism echivalent pe două căi. 50% este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţi inactivi, care sunt eliminaţi pe cale renală. Restul de 50% este excretat sub formă nemodificată pe cale renală.

Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 10-12 ore asigură o eficacitate de 24 de ore după administrarea unei doze zilnice unice.

Cinetica bisoprololului este lineară şi independentă de vârstă.

Deoarece eliminarea se face în aceeaşi proporţie pe cale renală şi hepatică, la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2). Farmacocinetica la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică stabilă şi insuficienţă hepatică sau renală nu a fost studiată. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (stadiul III NYHA) valorile plasmatice ale bisoprololului sunt mai ridicate şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit în comparaţie cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de 64±21 ng/ml după o doză zilnică de 10 mg, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 17±5 ore.

Datele preclinice nu indică vreun risc special pentru om, pe baza studiilor obişnuite de toxicitate a dozei unice sau a dozelor repetate, genotoxicitate/mutagenitate sau carcinogenitate.

În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, bisoprololul nu a influenţat fertilitatea sau numărul de naşteri.

Ca alte beta-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului alimentar şi a creşterii în greutate) şi embrio/fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a puilor la naştere, întârzierea a dezvoltării fizice) în cazul utilizării dozelor mari, dar nu a avut efect teratogen.

Celuloză microcristalină (PH 102)

Amidon pregelatinizat (porumb)

Crospovidonă (tip A)

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu

Conaret 5 mg, Conaret 10 mg: oxid galben de fer (E172)

Conaret 10 mg: oxid brun de fer (E172)

Nu este cazul.

Pentru produsele ambalate în blistere OPA-PVC-Al/Al: 2 ani.

Pentru produsele ambalate în blistere albe PVC-PVdC/Al: 18 luni

Pentru produsele ambalate în blistere OPA-PVC-Al/Al:

A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Pentru produsele ambalate în blistere albe PVC-PVdC/Al:

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Cutie din carton cu blistere din OPA-PVC-Al/Al sau PVC-PVdC/Al.

Mărimi de ambalaj: 1,25 mg: 20, 28, 30, 60, 90 sau 100 comprimate 2,5 mg: 15, 28, 30, 60, 90 sau 100 comprimate 5 mg, 10 mg: 28, 30, 50, 56, 60, 90 sau 100 comprimate

Materialul rezidual trebuie eliminat în condiţii de siguranţă. Pacienţii/ îngrijitorii sunt încurajaţi să returneze medicamentele neutilizate la farmacie, unde vor fi eliminate în conformitate cu reglementările naţionale şi locale.

Zentiva, k.s.

U Kabelovny 130, Dolní Měcholupy, 102 37, Praga 10,

Republica Cehă

13881/2021/01-02-03-04-05-06 13882/2021/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12 13883/2021/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14 13884/2021/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14

Data primei autorizări: Aprilie 2021

Aprilie 2021