CEDEPOS 125mg capsule prospect medicament

Cedepos 125 mg capsule

Fiecare capsulă conține vancomicină 125 mg, sub formă de clorhidrat (echivalent cu vancomicină 125000 UI)

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsulă gelatinoasă tare, mărimea 2 (17,8 ± 0,40 mm), cu capac gri și corp roz, care conține un amestec lichid congelat, care se prezintă sub forma unei mase solide, de culoare albă până la aproape albă.

Cedepos este indicat la pacienții cu vârsta de 12 ani și peste pentru tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD) (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și 5.1).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.

Adulți și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și mai puțin de 18 ani

Pentru primul episod de ICD non-severă, doza recomandată de vancomicină este de 125 mg, administrată la interval de 6 ore, timp de 10 zile. Această doză poate fi crescută la 500 mg, administrată la interval de 6 ore, timp de 10 zile, în caz de boală severă sau complicată. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

La pacienții cu recurențe multiple, se poate lua în considerare tratarea episodului curent de ICD cu o doză de vancomicină 125 mg, administrată de patru ori pe zi, timp de 10 zile, urmată fie de reducerea treptată a dozei, adică scăderea treptată până la administrarea unei doze de 125 mg pe zi sau de administrarea sub formă de terapie intermitentă, adică 125-500 mg/zi la interval de 2-3 zile, timp de cel puțin 3 săptămâni.

Poate fi necesar ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată la statusul clinic al fiecărui pacient în parte. Ori de câte ori este posibil, utilizarea medicamentului antibacterian suspectat a fi cauzat ICD trebui întreruptă. Trebuie instituită substituția volemică și electrolitică adecvată.

Trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor plasmatice de vancomicină după administrarea orală la pacienții cu afecțiuni inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4).

Pe baza absorbției sistemice foarte scăzute, este puțin probabilă necesitatea ajustării dozei, cu excepția situației în care poate apărea o absorbție substanțială după administrarea orală, în caz de afecțiuni intestinale inflamatorii sau colită pseudomembranoasă indusă de Clostridium difficile (vezi pct. 4.4).

Cedepos nu este adecvat pentru tratamentul copiilor cu vârsta sub 12 ani sau al adolescenților care au dificultăți la înghițirea capsulelor. Pentru pacienții cu vârsta sub 12 ani trebuie utilizată o formă farmaceutică adecvată vârstei.

Pentru administrare orală.

Capsulele nu trebuie deschise și trebuie luate cu multă apă.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1 (vezi și pct.

4.4).

Numai pentru administrare orală

Acest medicament este numai pentru administrare orală și nu este absorbit sistemic. Administrarea orală de vancomicină sub formă de capsule nu este eficientă pentru alte tipuri de infecții.

Potenţial de absorbţie sistemică

Absorbția poate fi crescută la pacienții cu afecțiuni inflamatorii ale mucoasei intestinale sau colită pseudomembranoasă indusă de Clostridium difficile. Acești pacienți pot prezenta risc de apariție a reacțiilor adverse, mai ales dacă există insuficiență renală concomitentă. Cu cât gradul de insuficiență renală este mai mare, cu atât este mai mare riscul de apariție a reacțiilor adverse asociate cu administrarea parenterală a vancomicinei. Trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor plasmatice de vancomicină la pacienții cu afecțiuni inflamatorii ale mucoasei intestinale.

Monitorizarea frecventă a funcției renale trebuie efectuată atunci când se administrează la pacienți cu disfuncție renală preexistentă sau la pacienți tratați concomitent cu un aminoglicozid sau cu alte medicamente nefrotoxice.

La pacienții cu hipoacuzie preexistentă sau la cei care utilizează concomitent un medicament ototoxic, cum ar fi un aminoglicozid, poate fi utilă monitorizarea frecventă a funcției auditive, pentru a minimiza riscul de ototoxicitate.

Interacțiuni medicamentoase cu medicamente care suprimă motilitatea intestinală și inhibitori ai pompei de protoni

Utilizarea de medicamente care suprimă motilitatea intestinală trebuie evitată și administrarea inhibitorului pompei de protoni trebuie reconsiderată.

Dezvoltarea bacteriilor rezistente la medicamente

Utilizarea prelungită a vancomicinei poate duce la multiplicarea excesivă a patogenilor nesusceptibili.

Monitorizarea strictă a pacientului este esențială. Dacă apare suprainfecție în timpul terapiei, trebuie luate măsurile adecvate.

În asociere cu tratamentul cu vancomicină au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacție la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale (vezi pct. 4.8). Cele mai multe dintre aceste reacții au apărut în decurs de câteva zile până la opt săptămâni după începerea tratamentului cu vancomicină.

La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați cu privire la semne și simptome și monitorizați îndeaproape pentru reacții cutanate. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, administrarea de vancomicină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o RACS în cursul utilizării de vancomicină, tratamentul cu vancomicină nu trebuie reluat în niciun moment.

Nu au fost raportate interacțiuni pentru vancomicină administrată oral. La pacienții cu insuficiență renală severă și colită severă poate apărea absorbția sistemică, ceea ce duce la un risc de interacțiuni care se observă în mod normal numai după administrarea parenterală. De exemplu, administrarea parenterală de vancomicină concomitent cu anestezice poate provoca eritem și reacții anafilactice.

Nu există experiență suficientă cu privire la utilizarea vancomicinei în cursul sarcinii. Siguranța utilizării vancomicinei în cursul sarcinii nu a fost stabilită. Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcției de reproducere efectuate la animale, cu doze echivalente cu doza clinică, bazată pe suprafața corporală (mg/m2), nu indică efecte nocive directe sau indirecte asupra dezvoltării embrionare, fetusului sau gestației.

Vancomicina trebuie administrată la gravide numai după o evaluare atentă a raportului beneficiu - risc.

Vancomicina este secretată în laptele matern și, prin urmare, trebuie utilizată în cursul alăptării doar în caz de eșec terapeutic al tratamentului cu alte antibiotice. Se recomandă întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu vancomicină.

Nu au fost efectuate studii specifice de fertilitate.

În cazuri rare, vancomicina provoacă vertij și amețeli. Pacientul este sfătuit să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje dacă sunt prezente oricare dintre simptomele menționate anterior.

Absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă. Cu toate acestea, în caz de inflamație severă a mucoasei intestinale, în special în asociere cu insuficiență renală, pot apărea reacții adverse observate atunci când vancomicina este administrată parenteral. Prin urmare, mai jos sunt incluse reacțiile adverse și frecvențele respective menționate în cazul administrării parenterale a vancomicinei.

Când vancomicina este administrată parenteral, cele mai frecvente reacții adverse sunt flebita, reacțiile pseudo-alergice și eritemul tranzitoriu al părții superioare a corpului ('sindromul gâtului roșu”) asociate cu perfuzarea intravenoasă prea rapidă a vancomicinei.

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravității.

Reacțiile adverse enumerate mai jos sunt definite utilizând următoarea convenție MedDRA și baza de date privind clasa de aparate, organe și sisteme:

Foarte frecvente ( 1/10); frecvente ( 1/100 și < 1/10); mai puţin frecvente ( 1/00 și < 1/100); rare ( 1/10 000 și < 1/00); foarte rare (< 1/10 000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Aparate, sisteme și organe

Frecvență Reacție adversă

Rare Neutropenie reversibilă 1, agranulocitoză, trombocitopenie, eozinofilie, pancitopenie.

Rare Reacții de hipersensitbilitate, reacții anafilactice2

Mai puţin frecvente Pierdere a auzului tranzitorie sau permanentă 4

Rare Vertij, amețeli, tinitus3

Foarte rare Stop cardiac

Frecvente Scădere a tensiunii arteriale

Rare Vasculite

Frecvente Dispnee, stridor

Rare Greață

Foarte rare Enterocolită pseudomembranoasă

Cu frecvenţă necunoscută Vărsături, diaree

Frecvente Eritem tranzitoriu al părții superioare a corpului (“sindromul omului roșu”), exantem și inflamație a mucoasei, prurit, urticarie.

Foarte rare Dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-

Johnson, necroliză epidermică toxică (NET), dermatoză buloasă IgA liniară

Cu frecvenţă necunoscută Eozinofilie cu simptome sistemice (sindromul

DRESS), PEGA (pustuloză exantematică generalizată acută)

Frecvente Insuficiență renală manifestată în principal prin creștere a concentrațiilor serice de creatinină și uree

Rare Nefrită interstițială, insuficiență renală acută

Cu frecvenţă necunoscută Necroză tubulară acută

Frecvente Flebită, hiperemie a părții superioare a corpului și a feţei

Rare Frisoane, febră cauzată de medicament, dureri și spasme ale mușchilor toracelui și spatelui

Descrierea reacțiilor adverse selectate 1Neutropenia reversibilă apare de obicei la o săptămână de la începerea administrării intravenoase a tratamentului sau după o doză totală mai mare de 25 mg. 2Administrarea intravenoasă de vancomicină trebuie efectuată prin perfuzare lentă. În timpul sau la scurt timp după perfuzarea rapidă pot apărea reacții anafilactice/anafilactoide, inclusiv wheezing. Reacțiile se estompează atunci când se întrerupe administrarea, în general, după 20 de minute până la 2 ore. După injectarea intramusculară poate apărea necroză. 3Tinitusul, care e posibil să preceadă surditatea, trebuie privit ca un indiciu de întrerupere a tratamentului. 4Ototoxicitatea a fost raportată în principal la pacienții cărora le-au fost administrate doze mari sau la cei cărora li s-a administrat tratament concomitent cu alte medicamente ototoxice, de exemplu aminoglicozide, sau la cei cu funcție renală sau auditivă reduse, preexistente.

În asociere cu tratamentul cu vancomicină au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SJS), necroliză epidermică toxică (NET), reacție la medicament cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS) și pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA).

(vezi pct. 4.4).

În general, profilul de siguranță la copii este similar cu cel observat la pacienții adulți. Nefrotoxicitatea a fost descrisă la copii, de obicei cazul utilizării concomitente cu alte medicamente nefrotoxice, cum ar fi aminoglicozide.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Se recomandă terapie de susținere, cu menținerea filtrării glomerulare. Vancomicina este eliminată prin dializă în proporție redusă. S-a raportat că hemofiltrarea și hemoperfuzia cu rășină Amberlite

XAD-4 au un beneficiu limitat.

Grupa farmacoterapeutică: antidiareice, antiinflamatoare/antiinfecțioase intestinale, antibiotice, codul

ATC: A07AA09.

Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic care inhibă sinteza peretelui celular la bacteriile sensibile, prin legarea cu afinitate crescută la terminația D-alanil-D-alanină a unităților precursoare ale peretelui celular. Medicamentul are efect bactericid în faza de divizare a microorganismelor. În plus, afectează permeabilitatea membranei celulare bacteriene și sinteza ARN.

Rezistența dobândită la glicopeptide este cel mai frecvent întâlnită la enterococi și se bazează pe dobândirea mai multor complexe de gene van, care modifică ținta D-alanil-D-alanină la D-alanil-D-lactat sau D-alanil-D-serină, care leagă vancomicina în proporție redusă. În unele țări, se observă creșterea numărului de cazuri de rezistență, în special în cazul enterococilor; în mod special, prezintă motive de îngrijorare tulpinile multi-rezistente de Enterococcus faecium.

Genele van au fost rareori identificate în cazul Staphylococcus aureus, pentru care modificările în structura peretelui celular au determinat o sensibilitate 'intermediară” care este, cel mai frecvent, heterogenă. De asemenea, au fost raportate cazuri de tulpini de stafilococ rezistent la meticilină (MRSA) cu sensibilitate redusă la vancomicină. În cazul stafilococului, sensibilitatea redusă sau rezistența la vancomicină nu este bine înțeleasă. Sunt necesare mai multe elemente genetice și mutații multiple.

Nu există rezistență încrucișată între vancomicină și alte clase de antibiotice. Există cazuri de rezistență încrucișată cu alte antibiotice glicopeptidice, cum ar fi teicoplanina. Apariția rezistenței secundare în timpul tratamentului este rară.

Valori critice pentru stabilirea sensibilității

Prevalența rezistenței dobândite poate varia geografic și în timp pentru speciile selectate şi sunt necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este necesar, se va cere sfatul specialiștilor atunci când prevalenţa locală a rezistenţei face ca utilitatea medicamentului, cel puţin în unele tipuri de infecţii, să fie îndoielnică. Aceste informații oferă doar îndrumări aproximative cu privire la probabilitatea ca microorganismele să fie sensibile la vancomicină.

Valorile critice ale concentrației minime inhibitorii (CMI), stabilite de Comitetul European, privind

Testarea Sensibilității Antimicrobiene (EUCAST), sunt următoarele:

Clostridium difficile1 Sensibil Rezistent ≤ 2 mg/l > 2 mg/l 1Valorile critice sunt bazate pe valorile limită epidemiologice (ECOFF), care disting izolatele de tip sălbatic de cele cu sensibilitate redusă.

Vancomicina nu este de obicei absorbită în sânge după administrarea orală. Cu toate acestea, absorbția poate fi crescută la pacienții cu afecțiuni inflamatorii ale mucoasei intestinale sau cu colită pseudomembranoasă indusă de Clostridium difficile. Acest lucru poate duce la acumularea de vancomicină la pacienții cu insuficiență renală preexistentă.

O doză administrată oral este excretată aproape exclusiv în materiile fecale. În timpul administrării repetate la voluntari a 7 doze de 250 mg, la interval de 8 ore, concentrațiile de vancomicină în materiile fecale au depășit 100 mg/kg în majoritatea probelor. Nu au fost detectate concentrații sanguine și procentul din doză regăsită în urină nu a depășit 0,76%.

Datele non-clinice nu au evidențiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenționale de farmacologie cu privire la siguranță și toxicitate după doze repetate.

Datele limitate privind efectele mutagene arată rezultate negative; nu sunt disponibile studii pe termen lung la animale privind potențialul carcinogen. În studiile de teratogenitate, în care la șobolan și iepure s-au administrat doze aproximativ similare cu doza utilizată la om, pe baza suprafeței corporale (mg/m2), nu au fost observate efecte teratogene directe sau indirecte.

Nu sunt disponibile studii la animale privind utilizarea în perioada perinatală/postnatală și cu privire la efectele asupra fertilității.

Macrogol

Capacul și corpul capsulei:

Gelatină

Coloranți:

Oxid galben de fer (E172)

Oxid roșu de fer (E172)

Dioxid de titan (E171)

Oxid negru de fer (E172)

Nu este cazul.

2 ani

A nu se păstra la temperaturi peste 25ºC.

Cutii cu blistere din PVC-PE-Aclar/Al care conțin 4, 12, 20, 28 sau 30 de capsule.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

HEATON k.s.

Na Pankráci 332/14 140 00 Praga 4

Republica Cehă

15988/2025/01-05

Data primei autorizări: Aprilie 2025

Aprilie 2025