CARBAMAZEPINA FARMEX 200mg comprimate prospect medicament

Carbamazepină Farmex 200 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine carbamazepină 200 mg

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate plate, cu aspect uniform, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 9 mm.

- convulsii parţiale simple (convulsii focale), convulsii parţiale complexe (convulsii psihomotorii) cu sau fără generalizare secundară;

- convulsii generalizate tonico-clonice (crize de tip grand mal);

- tratamentul nevralgiei de trigemen (idiopatică sau din scleroza multiplă).

Tratamentul nevralgiei de glosofaringian;

Tratamentul neuropatiei diabetice dureroase;

Prevenirea convulsiilor în sindromul de sevraj alcoolic (creşte pragul convulsivant, reducând riscul convulsiilor);

Profilaxia tulburărilor bipolare la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu;

Tratamentul crizelor maniacale.

Carbamazepina nu este eficace în micul rău epileptic (petit mal) şi convulsiile mioclonice. În plus, unele evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor care poate surveni la pacienţii cu absenţe atipice.

Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză

Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA-B* 1502, deoarece prezenţa acestei alele este un indicator de risc crescut de apariţie a sindromului Stevens-Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei.

Tratamentul cu acest antiepileptic este individualizat.

Administrarea carbamazepinei se începe gradat, cu o doză iniţială mică, în priză unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. Ulterior, doza este crescută lent până la doza optimă.

Doza terapeutică trebuie ajustată, în special în tratamentul asociat, prin determinarea concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei şi în funcţie de eficacitate clinică.

Concentraţia plasmatică eficace a carbamazepinei este cuprinsă între 4 şi 12 micrograme/ml.

Din cauza fenomenului de autoinducţie enzimatică, este necesară ajustarea periodică a dozelor.

Comprimatele se administrează oral în timpul meselor, cu o cantitate suficientă de lichid.

Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarea posologie:

Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani

Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi. Ulterior, doza se creşte treptat, la intervale de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim, care în general se observă la doza de 400 mg carbamazepină, de 2-3 ori pe zi (800-1200 mg).

La unii pacienţi, doza eficace poate ajunge la 1600 mg sau chiar 2000 mg carbamazepină pe zi.

Doza de întreţinere eficace este 800 - 1200 mg carbamazepină pe zi.

Datorită posibilei interacţiuni cu alte medicamente, dozele de carbamazepină trebuie stabilite cu mare atenţie la această grupă de vârstă.

Copii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani

Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la intervale de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.

Doza zilnică maximă poate ajunge la 1000 mg carbamazepină.

Doza de întreţinere eficace este 400-800 mg carbamazepină pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani

Doza iniţială este de 100 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la intervale de o săptămână, cu până la 100 mg pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.

Doza zilnică maximă poate ajunge la 600 mg carbamazepină pe zi.

Doza de întreţinere este de 400-600 mg carbamazepină pe zi.

Administrarea Carbamazepină Farmex 200 mg, comprimate nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece comprimatele nu sunt formulări adecvate pentru această grupă de vârstă.

În tratamentul epilepsiei, carbamazepina se poate folosi în monoterapie sau asociată cu alte antiepileptice.

Când carbamazepina este adăugată unui tratament antiepileptic existent, acest lucru trebuie realizat treptat, menţinând sau, dacă este necesar, ajustând doza celorlalte antiepileptice (vezi pct. 4.5).

Nevralgia de trigemen, nevralgia de glosofaringian

Doza iniţială este de 200-400 mg carbamazepină pe zi (la pacienţii vârstnici 100 mg carbamazepină de 2 ori pe zi), administrată în 2 prize. Doza zilnică se creşte treptat până la remisiunea durerii, care, de regulă, se produce la 200 mg carbamazepină de 3-4 ori pe zi.

În unele cazuri, pot fi necesare 1600 mg carbamazepină pe zi. După remisiunea durerii, doza trebuie redusă treptat până la doza de întreţinere minimă eficace.

Tratamentul crizelor maniacale şi profilaxia tulburărilor bipolare în cazul pacienţilor care nu răspund la tratamentul cu litiu

Doza iniţială este de 200 - 400 mg carbamazepină pe zi, divizată în mai multe prize; doza se creşte treptat până la controlul adecvat al simptomatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg pe zi, administrată în 1-2 prize. Doza de întreţinere este de 400-600 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2-3 prize.

Se recomandă precauţie în cazul asocierii carbamazepinei cu litiu în tulburările bipolare, deoarece această asociere determină neurotoxicitate.

Prevenirea convulsiilor la pacienţii cu sindrom de întrerupere în cazul alcoolismului

Doza medie este de 200 mg carbamazepină de 3 ori pe zi. În cazurile severe doza poate fi crescută în primele zile (de exemplu, până la 400 mg de 3 ori pe zi).

Asocierea medicamentului Carbamazepină Farmex cu sedative sau hipnotice nu este recomandată.

Totuşi, în funcţie de situaţia clinică, carbamazepina poate fi asociată cu alte medicamente în tratamentul sindromului de întrerupere în cazul alcoolismului.

Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate periodic.

Neuropatia diabetică dureroasă

Doza iniţială este de 200 - 400 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2 prize.

Ulterior, dozele se cresc treptat, până la supresia durerii, de regulă, până la 200 mg carbamazepină de 4 ori pe zi.

După obţinerea efectului optim, dozele se reduc treptat, până la doza minimă eficace terapeutic.

Hipersensibilitate la carbamazepină, la medicamente înrudite structural (de exemplu antidepresive triciclice: amitriptilina, desipramina, imipramina, protriptilina, nortriptilina) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Bloc atrioventricular.

Antecedente de mielosupresie.

Antecedente de porfirie acută intermitentă.

Asocierea de antidepresive inhibitoare ale monoaminooxidazei (IMAO); este necesar un interval de cel puţin 2 săptămâni între întreruperea administrării IMAO şi începerea tratamentului cu carbamazepină.

Asocieri contraindicate: saquinavir, voriconazol.

Afecţiuni hepatice grave.

Copii cu vârsta sub 6 ani (formă farmaceutică neadecvată).

S-a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la persoanele de origine Thai şi chineză Han, există o legătură strânsă între prezenţa HLA-B* 1502 la aceste populaţii şi riscul dezvoltării de reacţii cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven-Johnson (SSJ). Ori de câte ori este posibil, înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane trebuie testate în vederea depistării acestor alele. În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu carbamazepina nu trebuie început decât dacă nu există altă alternativă terapeutică. Pacienţii la care testul pentru HLA-B* 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a

SSJ, deşi, foarte rar, reacţiile pot totuşi surveni.

Din cauza absenţei datelor, nu se cunoaşte cu claritate dacă toate persoanele de origine sud-est asiatică prezintă acest risc.

S-a demonstrat, la populaţia caucaziană, faptul că prezenţa alelelor HLA-B* 1502 nu se asociază cu apariţia

SSJ.

La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s-au raportat ideaţie suicidară şi comportament suicidar. În urma unei meta-analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în care s-au utilizat medicamente antiepileptice, s-a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.

Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca carbamazepina să prezinte un risc crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.

Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar.

Carbamazepina poate agrava crizele minore de epilepsie (petit mal) şi crizele mioclonice.

Nu este un simplu analgezic şi nu trebuie folosită pentru calmarea durerilor în general.

Trebuie administrată numai la recomandarea medicului şi sub stricta lui supraveghere.

Posibilitatea afectării hematologice şi hepatice severe impune controlul hemogramei şi al funcţiilor hepatice înainte de a începe tratamentul, săptămânal în prima lună de tratament şi apoi lunar.

Apariţia reacţiilor alergice şi a manifestărilor grave hepatice, hematologice sau cardiovasculare impune întreruperea tratamentului.

Reacţii cutanate uşoare, de exemplu, exantem macular sau maculopapular izolat, în general, sunt tranzitorii, nu prezintă risc şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie în condiţiile continuării tratamentului cu aceleaşi doze, fie după scăderea dozei; cu toate acestea, pacientul trebuie menţinut sub supraveghere atentă şi o înrăutăţire a erupţiei cutanate sau apariţia simptomelor de însoţire impun întreruperea imediată a tratamentului.

Dacă semnele şi simptomele sugerează o reacţie cutanată severă, de exemplu, sindromul Stevens-Johnson, sindromul Lyell (necroliza epidermică toxică), tratamentul trebuie întrerupt imediat.

Carbamazepina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu convulsii mixte, care includ absenţe tipice sau atipice. În toate aceste stări, carbamazepina poate exacerba convulsiile. În cazul exacerbării convulsiilor, administrarea carbamazepinei trebuie întreruptă.

Dacă tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt brusc, trecerea la un alt antiepileptic trebuie făcută sub protecţia unui medicament adecvat (de exemplu: diazepam i.v., rectal sau fenitoină i.v.).

Pot apare reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi oxcarbazepină la aproximativ 25 - 30 % din pacienţi.

De asemenea, pot să apară reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi fenitoină.

Există raportări izolate legate de afectarea fertilităţii la bărbaţi şi/sau spermatogeneză anormală. O relaţie cauzală legată de tratamentul cu carbamazepină nu a fost stabilită.

Datorită efectului inductor enzimatic, carbamazepina poate determina eşecul tratamentului cu medicamente conţinând estrogen şi/sau progesteron. Acest lucru determină eşecul contracepţiei, recidiva simptomelor, sângerări de întrerupere sau sângerări în perioada intermenstruală.

Pacientelor care utilizează carbamazepină şi necesită tratament contraceptiv oral trebuie să li se administreze un medicament care conţine minimum 50 µg estrogen sau să se utilizeze suplimentar contraceptive nehormonale.

Întreruperea tratamentului cu carbamazepină se va face scăzând treptat doza pentru a evita agravarea bolii.

Înlocuirea cu un alt antiepileptic se face numai sub acoperire cu diazepam.

Când se asociază cu alt antiepileptic, carbamazepina se administrează în doze mici, crescute treptat, în timp ce dozele celuilalt sunt menţinute sau scăzute treptat (cu excepţia fenitoinei a cărei doză trebuie crescută).

Se va administra cu prudenţă ţinând cont de raportul risc/beneficiu şi adaptând dozele în: glaucom, retenţie urinară, alcoolism, insuficienţă hepatică sau renală, insuficienţă cardiacă, coronaropatii, tulburări de comportament la vârstnici şi la copii, diabet zaharat, antecedente de reacţii hematologice adverse la alte medicamente, retenţie de apă cu hiponatremie de diluţie prin stimularea secreţiei de hormon antidiuretic, hipersensibilitate la antidepresive triciclice.

Se evită asocierile cu medicamentele cu care interacţionează farmacologic. În cazul în care se impune una dintre aceste asocieri se va supraveghea atent pacientul, se vor doza concentraţiile plasmatice şi se vor adapta dozele în funcţie de situaţie pentru a evita apariţia efectelor adverse.

La copii şi la vârstnici dozele trebuie stabilite cu mare atenţie, aceştia fiind cei mai susceptibili la producerea reacţiilor adverse, în special a celor nervoase.

La copiii sub 6 ani sunt posibile modificări ale comportamentului. Nu se vor administra doze mai mari de 200 mg carbamazepină pe zi la copiii sub 3 ani.

În general nu se vor administra doze mari fără a testa în prealabil toleranţa individuală.

Pentru a micşora riscul reacţiilor adverse se recomandă ca tratamentul să fie început cu doze mici care vor fi crescute treptat.

Se evită consumul de alcool etilic în timpul tratamentului, acesta potenţând efectele carbamazepinei.

Medicamente contraindicate

Saquinavir: risc de scădere a eficacităţii saquinavirului prin creşterea metabolizării sale hepatice.

Voriconazol: risc de scădere a eficacităţii voriconazolului prin creşterea metabolizării sale hepatice.

Citocromul P450 3A4 (CYP3A4) este principala enzimă ce catalizează formarea metabolitului activ, 10,11-epoxid carbamazepină.

Administrarea concomitentă de carbamazepină cu inhibitori ai CYP3A4 poate determina o creştere a concentraţiei plasmatice de carbamazepină, care ar putea determina reacţii adverse.

Administrarea concomitentă cu inductori ai CYP3A4 poate creşte viteza de metabolizare a carbamazepinei, ceea ce determină o potenţială scădere a concentraţiei plasmatice de carbamazepină şi a efectului terapeutic.

Similar, întreruperea unui inductor enzimatic al CYP3A4 poate reduce viteza de metabolizare a carbamazepinei determinând o creştere a concentraţiilor plasmatice de carbamazepină.

Medicamente şi alte substanţe care pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei

Izoniazidă, verapamil, diltiazem, ritonavir, dextropropoxifen, viloxazină, fluoxetină, fluvoxamină, posibil cimetidină, acetazolamidă, danazol, nicotinamidă (la adulţi, numai în doze mari), nefazodonă, antibiotice macrolidice (de exemplu: eritromicină, claritromicină), azoli (de exemplu: itraconazol, ketoconazol, fluconazol), terfenadină, loratadină, suc de grapefruit, inhibitori de protează utilizaţi pentru tratamentul infecţiei cu HIV (de exemplu, ritronavir). Deoarece creşterea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei poate determina reacţii adverse (de exemplu, ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie), se recomandă ajustarea dozei şi monitorizarea concentraţiei plasmatice de carbamazepină.

Medicamente şi alte substanţe care pot să scadă concentraţia plasmatică a carbamazepinei

Fenobarbital, fenitoină, primidonă sau teofilină, rifampicină, cisplatină sau doxorubicină şi, deşi datele sunt parţial contradictorii, posibil şi clonazepam, acid valproic, oxcarbazepină. Meflochina poate antagoniza efectul antiepileptic al carbamazepinei.

S-a raportat că acidul valproic şi primidona cresc concentraţiile plasmatice ale metabolitului activ, 10,11-epoxid carbamazepină. De aceea, doza de carbamazepină trebuie ajustată.

S-a raportat că izotretinoinul modifică biodisponibilitatea şi/sau clearance-ul carbamazepinei şi al 10,11-epoxid carbamazepinei; de aceea, concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei trebui monitorizate.

Concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei pot fi reduse de administrarea concomitentă de preparate vegetale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum).

Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente administrate concomitent

Carbamazepina poate scădea concentraţia plasmatică, diminua sau chiar aboli activitatea anumitor medicamente.

Dozele următoarelor medicamente ar putea necesita ajustări în funcţie de situaţia clinică: levotiroxină, clobazam, clonazepam, etosuximidă, primidonă, acid valproic, alprazolam, corticosteroizi (de exemplu: prednisolon, dexametazonă), ciclosporină, digoxină, doxiciclină, derivaţi de dihidropiridină (de exemplu: felodipină, isradipină), indinavir, saquinavir, ritonavir, haloperidol, imipramină, metadonă, tramadol, medicamente ce conţin estrogeni şi/sau progestageni (trebuie luate în considerare metode de contracepţie alternative (vezi pct. 4.4), gestrinonă, tibolonă, toremifen, teofilină, anticoagulante orale (warfarină), lamotrigină, tiagabină, topiramat, antidepresive triciclice (de exemplu: imipramină, amitriptilină, nortriptilină, clomipramină), clozapină, oxcarbazepină, olanzapină, itraconazol şi risperidonă.

S-au raportat atât creşteri, cât şi scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei induse de carbamazepină.

În cazuri rare, concentraţiile plasmatice ale mefenitoinului pot fi crescute de carbamazepină.

Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi paracetamolului poate reduce biodisponibilitatea paracetamolului (acetaminofenului).

S-a raportat că utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi a izoniazidei determină creşterea hepatotoxicităţii induse de izoniazidă.

Asocierea carbamazepinei şi a litiului poate determina neurotoxicitate crescută, chiar dacă concentraţiile plasmatice ale litiului sunt în limitele terapeutice.

Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi metoclopramidei sau a carbamazepinei şi neurolepticelor (haloperidol, tioridazină) poate duce la creşterea reacţiilor adverse neurologice.

Deoarece carbamazepina este înrudită structural cu antidepresivele triciclice, administrarea acesteia nu este recomandată în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO); se recomandă ca la iniţierea tratamentului cu carbamazepină, administrarea de inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) să fie întreruptă de minimum 2 săptămâni, dacă starea clinică permite acest lucru.

Asocierea carbamazepinei cu unele diuretice (hidroclorotiazidă, furosemidă) poate determina hiponatremie simptomatică.

Carbamazepina poate antagoniza efectele curarizantelor antidepolarizante (de exemplu, pancuroniu); ar putea fi necesară o creştere a dozei acestora, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie având în vedere posibilitatea recuperării mai rapide din blocul neuromuscular.

Carbamazepina, ca şi alte medicamente psihoactive, poate reduce tolerabilitatea la alcoolul etilic; prin urmare, se recomandă pacienţilor să nu consume alcool etilic în timpul tratamentului.

Femeile gravide care au epilepsie va trebui să fie tratate cu deosebită atenţie.

Carbamazepina poate afecta negativ fătul dacă este administrată la femeia gravidă.

Studii epidemiologice au demonstrat că administrarea carbamazepinei la femeia gravidă este asociată cu apariţia de malformaţii congenitale la făt (inclusiv spina bifida). Pe de altă parte, se cunoaşte că epilepsia se asociază cu risc de malformaţii congenitale. De aceea, se recomandă administrarea carbamazepinei în timpul sarcinii (în special în primul trimestru), în doze cât mai mici posibil, după evaluarea riscului potenţial fetal/beneficiu terapeutic matern.

La femeile aflate la vârsta fertilă, carbamazepina trebuie prescrisă, când este posibil, în monoterapie, deoarece incidenţa anomaliilor congenitale la nou-născuţii mamelor tratate cu o asociere de antiepileptice este mai mare decât în cazul celor tratate cu un singur antiepileptic.

S-au raportat câteva cazuri de convulsii şi/sau deprimare respiratorie la nou-născut, asociate cu administrarea de carbamazepină şi alte tratamente antiepileptice concomitente, la mamă. S-au raportat câteva cazuri de vărsături, diaree şi/sau scădere a apetitului alimentar la nou născut, asociate cu utilizarea carbamazepinei de către mamă. Aceste reacţii pot reprezenta un sindrom de abstinenţă la nou-născut.

Carbamazepina se excretă în laptele matern (aproximativ 25-60% din concentraţia plasmatică).Trebuie evaluate avantajele alăptării la sân comparativ cu probabilitatea mică de apariţie a reacţiilor adverse la sugar.

În timpul tratamentului cu carbamazepină alăptarea este posibilă, cu condiţia de a se supraveghea apariţia unor eventuale reacţii adverse la sugar (de exemplu: somnolenţă excesivă, reacţii cutanate alergice).

Carbamazepina poate afecta capacitatea de a conduce maşina sau de a manevra utilaje deoarece produce: ameţeli, somnolenţă, vertij, ataxie, tulburări de acomodare vizuală şi diplopie.

Anumite tipuri de reacţii adverse apar foarte frecvent sau frecvent, mai ales la începutul tratamentului cu carbamazepină sau dacă se administrează doze iniţiale prea mari, precum şi la vârstnici, de exemplu, reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie); tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături), cât şi reacţii cutanate alergice.

Reacţiile adverse legate de doza administrată se ameliorează, de obicei, în câteva zile, fie în mod spontan, fie după reducerea tranzitorie a dozei. Reacţiile adverse la nivelul sistemului nervos central (SNC) pot indica un supradozaj sau o fluctuaţie semnificativă a concentraţiilor plasmatice. În aceste cazuri se recomandă supravegherea concentraţiilor plasmatice.

Reacţiile adverse sunt clasificate după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Rare: tulburări ale conducerii; foarte rare: bradicardie, aritmie, bloc AV cu sincopă, insuficienţă cardiacă congestivă.

Foarte frecvente: leucopenie.

Frecvente: eozinofilie, trombocitopenie.

Rare: leucocitoză, limfadenopatie, deficit de acid folic.

Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică, eritroblastopenie, anemie megaloblastică, porfirie acută intermitentă, reticulocitoză, posibil, anemie hemolitică.

Foarte frecvente: ameţeli, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate.

Frecvente: cefalee, diplopie, tulburări de acomodare (de exemplu, înceţoşarea vederii).

Mai puţin frecvente: mişcări involuntare anormale (de exemplu, tremor, asterixis, distonie, ticuri), nistagmus.

Rare: diskinezie orofacială, tulburări oculomotorii, tulburări de vorbire (de exemplu, dizartrie, vorbire neclară), tulburări coreoatetozice, neuropatie periferică, parestezii, slăbiciune musculară şi simptome paretice.

Foarte rare: opacifierea cristalinului, conjunctivită.

Foarte rare: tinitus, hiperacuzie, hipoacuzie, modificări în percepţia poziţiei.

Foarte rare: hipersensibiltate pulmonară caracterizată prin febră, dispnee, pneumonită sau pneumonie.

Foarte frecvente: greaţă, vărsături.

Frecvente: uscăciunea gurii.

Mai puţin frecvente: diaree sau constipaţie.

Rare: dureri abdominale.

Foarte rare: glosite, stomatite, pancreatite.

Foarte rare: nefrite interstiţiale, insuficienţă renală, disfuncţie renală (de exemplu, albuminurie, hematurie, oligurie şi creşterea uremiei şi azotemiei), micţiuni frecvente, retenţie urinară.

Foarte frecvente: reacţii alergice cutanate, urticarie care poate fi severă.

Mai puţin frecvente: dermatită exfoliativă şi eritrodermie.

Rare: sindrom eritematos asemănător lupusului eritematos, prurit.

Foarte rare: sindrom Stevens-Johnson, epidermoliză toxică, fotosensibilitate, eritem polimorf şi nodular, modificări ale pigmentaţiei cutanate, purpură, acnee, transpiraţie, căderea părului. Foarte rar, s-au raportat cazuri de hirsutism, dar nu s-a stabilit în mod clar o relaţie de cauzalitate.

Foarte rare: artralgii, dureri musculare sau crampe.

Frecvente: hiponatremie şi reducerea osmolarităţii plasmei datorită unui efect de tip hormon antidiuretic, care a determinat în cazuri rare intoxicaţie cu apă însoţită de letargie, vărsături, cefalee, confuzie mentală, tulburări neurologice.

Foarte rare: creşterea prolactinei cu sau fără manifestări clinice, cum sunt galactoreea, ginecomastia, modificări ale testelor funcţiei tiroidiene - scăderea L-tiroxinei (FT4, T4, T3) şi creşterea TSH, de obicei fără manifestări clinice, tulburări ale metabolismului osos (scăderea calciului plasmatic şi a 25-OH-colecalciferolului) determinând osteomalacie, creşterea concentraţiilor plasmatice de colesterol, incluzând

HDL colesterolul şi trigliceridele.

Frecvente: edeme, retenţie hidrică, creştere în greutate.

Rare: hiper-sau hipotensiune arterială; foarte rar: colaps, agravarea unor coronaropatii, tromboflebită, tromboembolism.

Rare: tulburări de hipersensibilitate multisistemică însoţite de febră, erupţie cutanată, vasculite, limfoadenopatie, tulburări asemănătoare limfomului, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato-splenomegalie şi modificări ale testelor funcţiei hepatice. Aceste manifestări apar în diferite asocieri. De asemenea, pot fi afectate şi alte organe (de exemplu: plămâni, rinichi, pancreas, miocard, colon).

Foarte rare: meningită aseptică, cu mioclonie şi eozinofilie periferică; reacţii anafilactice, edem angioneurotic.

Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar astfel de reacţii de hipersensibilitate.

Foarte frecvente: creşterea gamaglobulinei (datorită inducţiei enzimatice hepatice), de obicei fără importanţă clinică.

Frecvente: creşterea valorii serice a fosfatazei alcaline.

Mai puţin frecvente: creşterea valorii serice a transaminazelor.

Rare: icter, hepatită colestatică de tip parenchimatos (hepatocelulară) sau mixt.

Foarte rare: hepatită granulomatoasă, insuficienţă hepatică.

Tulburări ale aparatul genital şi sânului

Foarte rare: tulburări sexuale/impotenţă.

Rare: halucinaţii (vizuale sau acustice), depresie, pierderea apetitului alimentar, agitaţie, comportament agresiv, confuzie.

Foarte rare: tulburări ale gustului, activarea psihozelor.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Semnele şi simptomele supradozajului implică de obicei SNC, aparatele cardiovascular şi respirator.

Sistemul nervos central

Tulburări ale stării de conştienţă, deprimarea SNC, dezorientare, somnolenţă, agitaţie, halucinaţii, comă, vedere înceţoşată, vorbire neclară, dizartrie, nistagmus, ataxie, diskinezie, iniţial hiperreflexie apoi hiporeflexie, convulsii (în special la copii), tulburări psihomotorii, mioclonie, nistagmus, hipotermie, midriază.

Aparatul respirator

Deprimare respiratorie, edem pulmonar.

Aparatul cardiovascular

Tahicardie, hipotensiune arterială, uneori hipertensiune arterială, tulburări de conducere cu lărgirea complexului QRS, sincopă asociată cu stop cardiac.

Tractul gastro-intestinal

Vărsături, greaţă, întârzierea golirii stomacului, scăderea motilităţii intestinale.

Retenţie urinară, oligurie sau anurie; retenţie lichidiană, intoxicaţie cu apă datorată efectului de tip antidiuretic al carbamazepinei.

Hiponatremie, posibil acidoză metabolică, posibil hiperglicemie, creşteri ale creatinin fosfokinazei musculare, leucocitoză, glicozurie şi acetonurie.

Nu există antidot specific al intoxicaţiei cu carbamazepină.

Abordarea iniţială terapeutică este în funcţie de starea clinică a pacientului: internare în spital, determinări ale concentraţiei plasmatice pentru a confirma intoxicaţia cu carbamazepină şi pentru a determina mărimea supradozajului; golirea stomacului, lavaj gastric şi administrarea de cărbune activat.

În cazul în care au trecut mai mult de 4 ore de la administrarea medicamentului se recurge la lavaj gastric repetat, mai ales dacă pacientul a consumat şi alcool.

Întârzierea golirii stomacului poate determina întârzierea absorbţiei, ceea ce duce la o recădere în timpul tratării intoxicaţiei.

Se recomandă îngrijiri medicale într-o unitate de terapie intensivă, cu monitorizare cardiacă şi corectarea atentă a dezechilibrului electrolitic.

Recomandări speciale

Deprimarea respiratorie: menţinerea permeabilităţii căilor aeriene; dacă este necesar, intubaţie endotraheală; respiraţie artificială; administrare de oxigen.

Hipotensiune arterială: administrare de dopamină sau dobutamină i.v.

Tulburări ale ritmului cardiac: se corectează individual.

Convulsii: administrarea unei benzodiazepine (de exemplu, diazepam) sau unui alt antiepileptic, de exemplu, fenobarbital (cu precauţie, datorită riscului de agravare a deprimării respiratorii) sau paraldehidă.

Diazepamul sau barbituricele pot agrava deprimarea respiratorie (în special la copii), hipotensiunea arterială şi coma. Barbituricele nu vor fi utilizate dacă pacientul se află în tratament cu antidepresive inhibitoare ale monoaminooxidazei (IMAO).

Hiponatremie (intoxicaţie cu apă): restricţie a consumului de lichide şi administrare lentă şi cu precauţie de soluţie de clorură de sodiu 0,9% în perfuzie i.v. Aceste măsuri pot fi utile pentru a preveni afectarea cerebrală.

Se recomandă hemoperfuzia cu cărbune. Au fost raportate ca fiind ineficiente diureza forţată, hemodializa şi dializa peritoneală.

Trebuie anticipată recăderea şi agravarea simptomatologiei în ziua a doua şi a treia după supradozaj datorată întârzierii absorbţiei.

Se recomandă monitorizarea respiraţiei, funcţiei cardiace (ECG), tensiunii arteriale, temperaturii corporale, reflexelor pupilare, funcţiilor renale, timp de câteva zile.

În cazurile în care supradozajul cu carbamazepină este asociat cu administrarea de alcool, antidepresive triciclice, barbiturice sau hidantoine, simptomele şi semnele intoxicaţiei acute cu carbamazepina pot fi agravate sau modificate.

Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, derivaţi de carboxamidă, codul ATC: N03AF01.

Ca medicament antiepileptic este indicat în: crizele parţiale (simple şi complexe), cu sau fără generalizare secundară; crizele tonico-clonice generalizate (grand mal), precum şi formele mixte ale acestor tipuri de crize.

Mecanismul său de acţiune constă în blocarea canalelor de sodiu voltaj-dependente, ceea ce determină scăderea fenomenelor de excitaţie la nivel nervos central în cazul epilepsiei şi diminuarea conducerii impulsului dureros în cazul nevralgiilor.

Ca neurotrop, carbamazepina este eficace în tulburările neurologice, de exemplu în prevenirea acceselor dureroase paroxistice în nevralgia idiopatică şi secundară de trigemen. În sindromul de sevraj alcoolic, creşte pragul eliptogen scăzut şi atenuează simptomele de sevraj (de exemplu: hiperexcitabilitatea, tremorul şi mersul ezitant).

În timp ce scăderea eliberării de glutamat şi stabilizarea membranelor neuronale pot reprezenta în principal o explicaţie a efectelor antiepileptice ale carbamazepinei, efectul de încetinire a procesului de refacere a dopaminei şi a noradrenalinei ar putea fi responsabil de proprietăţile antimaniacale ale carbamazepinei.

După administrarea orală carbamazepina se absoarbe lent, dar aproape în totalitate, la nivelul tractului gastro-intestinal, biodisponibilitatea sa fiind cuprinsă între 85-100%, cu variaţii interindividuale mari.

Absorbţia carbamazepinei nu este influenţată de ingestia alimentelor.

Concentraţiile plasmatice maxime de 0,5 - 25 µg/ml sunt atinse după 4 - 10 ore de la administrarea unei doze unice şi după 4 - 6 ore după administrare repetată.

Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 70-80%, având un volum de distribuţie de 1,4 l/kg.

Forma liberă plasmatică pătrunde rapid în creier şi în lichidul cefalorahidian, atingând concentraţii mai mici decât cele plasmatice.

Metabolizarea carbamazepinei se realizează la nivelul ficatului prin oxidare enzimatică, rezultând trei metaboliţi principali: 10, 11 epoxid -carbamazepina, 10, 11-dihidrodihidroxil-carbamazepină şi 9-hidroximetil-10 carbamilacridan.

Singurul metabolit activ farmacologic este 10, 11- epoxid - carbamazepină, responsabil de unele reacţii adverse. Metabolitul activ este ulterior biotransformat şi eliminat prin urină sub formă glucuronoconjugată.

Carbamazepina este un inductor enzimatic al citocromului P 450, putând să îşi inducă propria metabolizare.

Acest fenomen este responsabil de reducerea timpului de înjumătăţire după administrarea dozelor repetate.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei este în medie de 36 ore după administrarea unei doze unice şi scade la aproximativ 15 ore în condiţiile tratamentului cronic datorită autoinducţiei enzimatice.

Administrarea concomitent cu substanţe inductoare metabolice (fenitoina, fenofibrat) determină scăderea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei la 9 - 10 ore.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 10, 11- epoxid - carbamazepină este de aproximativ 15 - 20 ore. La nivel plasmatic s-a observat că raportul dintre 10, 11- epoxid - carbamazepină/ carbamazepină creşte în funcţie de vârsta pacientului, la copii cu vârsta până la 1 an fiind de 0,44, iar la copii cu vârsta cuprinsă între 10 - 15 ani raportul este de 0,18.

Carbamazepina este eliminată prin urină sub forma metabolizată (72 % din doza administrată), dar şi sub forma nemetabolizată (1 - 2 %). Aproximativ 28 % se elimină pe calea biliară, prin materiile fecale.

Carbamazepina traversează bariera fetoplacentară şi se acumulează în ţesuturile fetale, în special în ficat şi rinichi. Se excretă în laptele matern.

În administrare orală, DL50 este de 3850 - 4025 mg carbamazepină/kg, la şobolani şi de 1100 - 3750 mg carbamazepină/kg, la şoareci.

În administrare orală, DL50 este de 1500 - 2680 mg carbamazepină/kg, la iepuri şi de 920 mg carbamazepină/kg, la cobai.

Amidon de porumb

Povidonă K 30

Celuloză microcristalină pH 101

Talc

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PVC transparent/Al a câte 10 comprimate.

Cutie cu 5 blistere din PVC transparent/Al a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

S.C. FARMEX COMPANY S.R.L

Str. Drumul Potcoavei nr.30,Pipera, Voluntari, Judeţul Ilfov,

România

Tel: +40210.230.80.86 Fax: +4021.230.80.85 Email: office@farmex.ro

8381/2015/01-02

Data primei autorizări: Noiembrie 2015

Noiembrie 2015

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .