Prospect CAFFETIN COLD PLUS 500mg / 60mg / 30mg / 15mg comprimate filmate

Caffetin Cold Plus comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conține paracetamol 500 mg, clorhidrat de pseudoefedrină 30 mg, bromhidrat de dextrometorfan 15 mg și acid ascorbic 60 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

Comprimate filmate.

Comprimate filmate de formă oblongă, biconvexe, lungime aprox. 20 mm, lățime aprox. 8 mm, de culoare albastră, cu linie mediană pe una dintre feţe.

Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare în doze egale.

Pentru ameliorarea simptomelor de răceală şi gripă (cefalee, mialgii, dureri faringiene, congestie nazală, febră şi tuse iritativă).

Doza recomandată este de un comprimat de patru ori pe zi. Se pot lua două comprimate deodată.

Intervalul de timp între administrări nu trebuie să fie mai mic de patru ore.

Doza maximă unică este de 2 comprimate , în timp ce doza zilnică trebuie limitată la maximum 2 comprimate de patru ori pe zi (8 comprimate în 24 ore).

Administrare orală .Comprimatele de Caffetin Cold Plus pot fi luate cu sau fără alimente.

Administrarea medicamentului nu trebuie să continue mai mult de 5 zile fără recomandarea medicului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă, în special dacă este asociată cu o afecţiune cardiovasculară.

Hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Hipertensiune arterială severă sau coronaropatie.

Insuficienţă hepatică sau insuficiență renală severă.

Utilizare la pacienţi care urmează sau care au urmat un tratament cu inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) în ultimele 2 săptămâni.

Se recomandă precauţie la pacienţi cu hipertensiune arterială uşoară până la moderată, cardiopatie, hipertiroidism, presiune intraoculară crescută sau hipertrofie de prostată, şi, de asemenea, la persoane vârstnice sau debilitate.

A se utiliza cu precauție la paceinți cu tulburări ale funcţiei hepatice:

- insuficienţă hepatocelulară uşoară până la moderată (inclusiv sindromul Gilbert),

- insuficienţă hepatică severă (scor Child-Pugh >9),

- hepatită acută

- tratament concomitent cu medicamente care modifică funcţiile hepatice.

Trebuie evitat consumul de alcool etilic şi cafeină.

Au fost raportate cazuri de colită ischemică la administrarea de pseudoefedrină. Dacă apar dureri abdominale bruște, sângerare rectală sau alte simptome ale colitei ischemice, pacienții trebuie să întrerupă tratamentul și să se adreseze unui medic.

Reacţii cutanate grave

Pot apărea reacții cutanate grave, cum sunt pustuloza exantematică generalizată acută (AGEP), la medicamentele care conțin pseudoefedrină. Această erupție cutanată pustuloasă poate să apară în primele 2 zile de tratament, cu febră și pustule mici, numeroase, mai ales non-foliculare, care apar pe un eritem edematos larg răspândit și localizate în principal la nivelul pliurilor cutanate, trunchiului și extremităților superioare. Pacienții trebuie monitorizați cu atenție. În cazul în care se observă semne și simptome cum sunt pirexia, eritemul sau multe pustule mici, administrarea Caffetin Cold Plus trebuie întreruptă și trebuie luate măsuri adecvate dacă este necesar.

Dextrometorfan

Au fost raportate cazuri de abuz și dependență de dextrometorfan. Se recomandă precauţie specială la adolescenţi și adulţi tineri, precum și la pacienţii cu abuz de medicamente sau substanţe psihoactive în antecedente.

Dextrometorfanul este metabolizat de izoenzimele citocromului hepatic P450-CYP 2D6. Activitatea acestei enzime este determinată genetic. Aproximativ 10% din populația generală sunt metabolizatori lenţi ai CYP2D6. Metabolizatorii lenţi și pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai CYP2D6 pot prezenta efecte exagerate și/sau prelungite ale dextrometorfanului. Prin urmare, se impune prudență la pacienții care sunt metabolizatori lenţi ai CYP2D6 sau care utilizează inhibitori ai

CYP2D6 (vezi și pct. 4.5).

A fost raportată apariția efectelor serotoninergice, inclusiv dezvoltarea unui sindrom serotoninergic potențial letal, în cazul administrării concomitente a dextrometorfanului cu medicamente cu efect serotoninergic, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), medicamentele care influențează metabolizarea serotoninei (incluzând inhibitorii monoaminoxidazei (IMAO)) și inhibitorii

CYP2D6.

Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale, instabilitate vegetativă, tulburări neuromusculare și/sau simptome gastro-intestinale.

În cazul în care se suspectează instalarea sindromului serotoninergic, tratamentul cu Caffetin Cold

Plus trebuie întrerupt.

Efecte asupra testelor de laborator

Caffetin Cold Plus poate interfera cu rezultatele testelor antidoping la atleţi.

Caffetin Cold Plus nu este destinat utilizării la copii cu vârste sub 12 ani.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Medicamentele inductoare ale enzimelor microzomale hepatice, cum sunt alcool etilic, barbiturice, anticonvulsivantele cum sunt fenitoină, fenobarbital, metilfenobarbital şi primidonă, rifampicina, inhibitorii monoaminoxidazei şi antidepresivele triciclice pot amplifica hepatotoxicitatea paracetamolului, în special în cazurile de supradozaj.

Viteza de absorbţie a paracetamolului poate fi scăzută de medicamentele anticolinergice (de exemplu glicopironiu, propantelină) şi crescută de metoclopramidă sau domperidonă, iar absorbţia poate fi redusă de colestiramină. Izoniazida reduce clearance-ul paracetamolului, cu o posibilă potenţare a acţiunii acestuia şi/sau toxicitate, prin inhibarea metabolizării la nivelul ficatului. Efectul anticoagulant al warfarinei şi al altor medicamente cumarinice poate fi amplificat de utilizarea zilnică, prelungită, a paracetamolului, cu creştere a riscului de sângerare; dozele administrate ocazional nu au niciun efect semnificativ. Probenecidul reduce clearance-ul paracetamolului prin inhibarea conjugării cu acidul glucuronic.

Utilizarea cu regularitate a paracetamolului poate reduce metabolizarea zidovudinei (risc crescut de neutropenie).

Pseudoefedrina

Medicamentul nu trebuie utilizat în asociere cu inhibitorii de monoaminooxidază (MAO) precum şi timp de două săptămîni după întreruperea tratamentului cu inhibitori MAO. Utilizarea în asociere poate determina crize de hipertensiune arterială severă, cefalee, hiperpirexie şi aritmii cardiace severe.

Acţionând ca simpatomimetic, pseudoefedrina stimulează eliberarea de norepinefrină prin acţiune indirectă, în timp ce inhibitorii MAO cresc simultan cantitatea de norepinefrină din neuronii adrenergici, prin inhibarea degradării catecolaminelor. Utilizarea în asociere creşte în exces cantitatea de norepinefrină disponibilă şi potenţează activitatea sistemului nervos simpatic.

Administrarea pseudoefedrinei în asociere cu metildopa poate duce la tulburări ale reglării tensiunii arteriale, rezultând crize hipertensive.

Utilizarea dihidroergotaminei în asociere cu pseudoefedrină poate determina creşterea accentuată a tensiunii arteriale.

Utilizarea pseudoefedrinei în asociere cu alcalinizante ale urinii (cum este hidrogen carbonatul de sodiu) scade considerabil excreţia de pseudoefedrină.

Dextrometorfan

Medicamentul nu trebuie utilizat în asociere cu inhibitorii de monoaminooxidază (MAO) precum şi timp de două săptămîni după întreruperea tratamentului cu inhibitori MAO. Utilizarea în asociere poate determina apariţia unui sindrom serotoninic (greaţă, vărsături, hipertensiune arterială, crampe musculare, tremor, hiperpirexie, tulburări mentale, stop cardiac). Administrarea concomitentă de inhibitori MAO şi dextrometorfan determină modificarea recaptării şi a metabolismului catecolaminelor, precum şi acumularea serotoninei în sistemul nervos central.

Inhibitori ai CYP2D6

Dextrometorfanul este metabolizat de CYP2D6 și suferă o metabolizare extinsă la primul pasaj.

Utilizarea concomitentă de inhibitori puternici ai izoenzimei CYP2D6 poate determina creșterea concentrațiilor de dextrometorfan din organism până la valori care depășesc de mai multe ori valorile normale. Aceasta determină creșterea riscului de apariție a efectelor toxice ale dextrometorfanului la pacienți (agitație, confuzie, tremor, insomnie, diaree și deprimare respiratorie), precum și de a dezvolta sindromul serotoninergic. Printre inhibitorii puternici ai izoenzimei CYP2D6 se numără fluoxetina, paroxetina, chinidina și terbinafina. În cazul utilizării concomitente a chinidinei, concentrațiile plasmatice ale dextrometorfanului au crescut până la de 20 de ori, ceea ce a determinat creșterea reacțiilor adverse la nivelul SNC ale medicamentului. Amiodarona, flecainida și propafenona, sertralina, bupropionul, metadona, cinacalcetul, haloperidolul, perfenazina și tioridazina au de asemenea efecte similare asupra metabolismului dextrometorfanului. Dacă se impune utilizarea concomitentă de inhibitori ai CYP2D6 și dextrometorfan, pacientul trebuie monitorizat și poate fi necesară reducerea dozei de dextrometorfan.

Un volum amplu de date provenite de la gravide nu evidențiază apariția de malformații sau a toxicităților la făt/nou-născut. Studiile epidemiologice privind neurodezvoltarea la copiii expuși la paracetamol in utero prezintă rezultate echivoce. Dacă situația clinică o impune, paracetamolul poate fi utilizat în timpul sarcinii, însă se va utiliza cea mai mică doză eficientă pentru cel mai scurt interval de timp și se va administra cât mai rar posibil.

Cu toate că pseudoefedrina şi dextrometorfanul au avut o utilizare răspândită timp de mulţi ani, nu există date specifice privind utilizarea lor în timpul sarcinii. Prin urmare se impun precauţii când se evaluează beneficiul potenţial al tratamentului mamei în comparaţie cu orice risc posibil pentru dezvoltarea fătului.

Paracetamolul se excretă in laptele uman, însă nu într-o cantitate semnificativă clinic. Datele publicate disponibile nu contraindică alăptarea.

Pseudoefedrina este excretată în laptele matern şi poate determina agitaţie şi insomnie la copiii alăptaţi. De aceea medicamentul nu se recomandă în timpul alăptării.

Caffetin Cold Plus poate provoca ameţeli, la unii pacienţi şi poate avea influenţă minoră sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

În general, frecvenţa apariţiei reacţiilor adverse este clasificată după cum urmează:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Rare: greaţă.

Necunoscută: colită ischemică.

Rar pot apărea reacţii de hipersensibilitate, în special erupţii cutanate tranzitorii, prurit şi urticarie.

Rar pot apărea cefalee, xerostomie, iritabilitate, agitaţie, somnolenţă şi ameţeli.

Rar pot apărea hipertensiune arterială şi aritmie cardiacă.

Foarte rar: reacții alergice severe la nivel cutanat.

Necunoscută: reacții cutanate grave, inclusiv pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA).

În cazul apariţiei unor reacţii adverse severe, tratamentul trebuie întrerupt.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Afectarea hepatică este posibilă la adulţii care au luat paracetamol într-o doză unică de 10 g sau mai mult. Ingestia de paracetamol într-o doză unică de 5 g sau mai mult poate duce la afectarea hepatică la pacienţii care prezintă factori de risc (vezi mai jos).

În cazul în care pacientul: (a) urmează un tratament pe termen lung cu carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă, rifampicină, sunătoare sau alte medicamente care sunt inductori enzimatici hepatici.

Sau (b) consumă regulat alcool etilic, în exces faţă de cantităţile recomandate.

Sau (c) este posibil să prezinte depleţie de glutation, de exemplu tulburări alimentare, fibroză chistică, infecţie cu HIV, inaniţie, caşexie. (d) este un copil mic.

Sau (e) are o boală hepatică.

Simptomele

Simptomele supradozajului cu paracetamol în primele 24 de ore sunt paloare, greaţă, vărsături, anorexie şi dureri abdominale. Afectarea hepatică poate deveni manifestă în decurs de 12 până la 48 de ore de la ingestie. Pot apărea modificări ale metabolizării glucozei şi acidoză metabolică. În intoxicaţia severă, insuficienţa hepatică poate evolua către encefalopatie, hemoragie, hipoglicemie, edem cerebral şi deces. Chiar şi în absenţa afectării hepatice severe, se poate dezvolta insuficienţa renală acută cu necroză tubulară renală, indicată marcat de dureri lombare, hematurie şi proteinurie. Au fost raportate cazuri de aritmie cardiacă şi pancreatită.

După utilizarea prelungită a paracetamolului în doze mari, poate apărea hipopotasemia.

Tratamentul imediat este esenţial în abordarea terapeutică a supradozajului cu paracetamol. Chiar în absenţa simptomelor precoce semnificative, pacienţii trebuie să se adreseze de urgenţă unui spital, pentru îngrijiri medicale imediate. Simptomele pot fi limitate la greaţă sau vărsături şi este posibil să nu reflecte severitatea supradozajului sau riscul de afectare a organelor. Abordarea terapeutică trebuie să fie în conformitate cu recomandările oficiale de tratament.

Dacă nu a trecut mai mult de 1 oră de la supradozaj, trebuie luat în considerare tratamentul cu cărbune activat. Concentraţia plasmatică a paracetamolului trebuie măsurată la cel puţin 4 ore de la ingestie (concentraţiile plasmatice măsurate mai devreme nu sunt sigure). Tratamentul cu N-acetilcisteină poate fi utilizat în decurs de până la 24 de ore de la ingestia paracetamolului, însă efectul protector maxim este obţinut în cazul administrării în decurs de până la 8 ore de la ingestie. Eficacitatea antidotului scade semnificativ după acest interval. Dacă este cazul, pacientului trebuie să i se administreze N-acetilcisteină pe cale intravenoasă, în conformitate cu schema terapeutică stabilită.

Dacă vărsăturile nu sunt o problemă, metionina administrată oral poate reprezenta o alternativă terapeutică adecvată pentru pacienţii din zonele îndepărtate, care nu au acces la un spital. Abordarea terapeutică a pacienţilor care prezintă disfuncţie hepatică severă la mai mult de 24 de ore de la ingestie trebuie discutată cu instituţii specializate sau cu secţia de hepatologie.

Efectele hipertensive pot fi tratate cu un blocant al receptorilor alfa, administrat intravenos.

După ingestia unei supradoze, reacţiile adverse sunt exacerbate, în special agitaţie, iritabilitate, tremor, halucinaţii, crampe musculare, hipertensiune arterială, aritmii cardiace, greaţă şi vărsături. Simptomele apar de obicei la 4 - 8 ore după ingestia unei supradoze, sunt tranzitorii şi de obicei nu necesită tratament.

Măsura care trebuie luată în primele 4 ore după ingestia unei supradoze acute, este golirea cavităţii gastrice. Cărbunele activat este eficient numai dacă este administrat după o oră de la ingestia supradozei. Dacă nu s-a produs afectarea renală, creşterea diurezei poate determina excreţia substanţei active din organism. Dacă sunt prezente semne de toxicitate cardiacă, se poate administra propranolol pe cale intravenoasă şi diazepam, în caz de delir sau crampe musculare.

Dextrometorfan

Simptome și semne:

În caz de supradozaj cu dextrometorfan pot să apară greață, vărsături, spasme musculare, agitație, confuzie, somnolență, apatie, nistagmus, toxicitate cardiacă (tahicardie, ECG anormal, inclusiv prelungire a intervalului QTc), ataxie, psihoză toxică cu halucinații vizuale, hiperexcitabilitate.

În cazul unui supradozaj masiv, pot să apară următoarele simptome: comă, deprimare respiratorie, convulsii.

- Pacienților asimptomatici care au ingerat doze de dextrometorfan mai mari decât cele recomandate în ultima oră li se poate administra cărbune activ.

- În cazul pacienților care au ingerat dextrometorfan și sunt sedați sau în comă, se poate lua în calcul administrarea de naloxonă, în dozele uzuale pentru tratamentul supradozajului cu opioide. Se pot utiliza benzodiazepine pentru convulsii și benzodiazepine și măsuri externe de scădere a temperaturii corporale pentru hipertermia din cadrul sindromului serotoninergic.

Grupa farmacoterapeutică: alte analgezice şi antipiretice, anilide, paracetamol, combinaţii exclusiv psiholeptice, codul ATC: N02BE51.

Caffetin Cold Plus comprimate filmate conţine paracetamol, un analgezic şi antipiretic, clorhidrat de pseudoefedrină, un decongestiv oral şi bromhidrat de dextrometorfan, un antitusiv. Medicamentul ameliorează concomitent cateva simptome care apar de obicei în timpul răcelii comune.

Mecanismul de acţiune al paracetamolului nu a fost încă elucidat complet. Efectul analgezic este probabil un rezultat al inhibiţiei ciclooxigenazei şi al sintezei de prostaglandine din sistemul nervos central. Paracetamolul nu prezintă aproape niciun efect asupra sintezei de prostaglandine de la nivelul inflamaţiilor locale, astfel încât prezintă doar o acţiune uşoară antiflogistică. Datorită efectului redus asupra sintezei prostaglandinelor din ţesuturile periferice, determină mai puţine reacţii adverse gastrointestinale, comparativ cu antiinflamatoarele nesteroidiene.

Acţiunea antipiretică a paracetamolului rezultă din acţiunea directă asupra centrului regulator al temperaturii din hipotalamus. Paracetamolul creşte indirect pierderea de căldură prin vasodilaţia vaselor sanguine periferice şi prin creşterea debitului sanguin şi hipersudoraţie.

Pseudoefedrina este o amină simpatomimetică cu efecte directe şi indirecte asupra receptorilor adrenergici. Acţionează ca agonist al receptorilor -adrenergici de la nivelul cordului şi al musculaturii netede bronhice, şi asupra receptorilor α-adrenergici periferici; acţionează indirect asupra eliberării de neurotransmiţători (norepinefrină) din neuronii adrenergici.

Efectul decongestiv este rezultatul acţiunii agoniste directe asupra receptorilor α-adrenergici din musculatura netedă vasculară de la nivelul mucoasei tractului respirator. Datorită constricţiei arteriolelor dilatate, fluxul sanguin si edemul mucoasei nasofaringiene sunt reduse, astfel senzaţia de congestie şi hipersecreţia nazală sunt diminuate.

Comparativ cu efedrina, stimulează receptorii -adrenergici într-o măsură mai redusă. Pseudoefedrina are un efect uşor de stimulare al SNC. Administrată în doze terapeutice, practic nu creşte tensiunea arterială.

Dextrometorfanul este un izomer D al levorfanolului, un analog al codeinei. Acţionează la nivel central asupra centrului tusei, prin creşterea pragului reflexului de tuse. În acest mod, ameliorează tusea iritativă asociată iritaţiei faringiene din timpul răcelii comune. Efectul antitusiv al substanţei active este aproximativ echivalent cu al codeinei, dar dextrometorfanul nu prezintă un efect analgezic semnificativ, nu inhibă centrul respirator şi nu determină dependenţă.

După administrarea orală paracetamolul este absorbit rapid şi complet din tractul gastro-intestinal.

Concentraţiile plasmatice maxime se ating în 15 - 90 minute după administrare, depinzând de forma farmaceutică.

Biodisponibilitatea este de aproximativ 80%.

Paracetamolul este distribuit rapid şi relativ uniform în organism. Volumul aparent de distribuţie este de 0,8 - 1,36 1/kg. O cantitate mică de medicament se leagă de proteinele plasmatice (aproximativ 10%), exceptând supradozajul, când cantitatea legată de proteinele plasmatice este 20 - 50% din substanţa activă.

Paracetamol este metabolizat în principal în ficat, şi, într-o proporţie foarte mică, în tractul gastro-intestinal şi rinichi.

Calea de metabolizare principală este prin conjugarea cu acidul glucuronic şi sulfuric.

La doze uzuale, paracetamolul este metabolizat în sulfaţi şi glucuronizi, în timp ce o cantitate mică de substanţă activă este metabolizată în N-acetil-p-benzochinonimină, un metabolit foarte reactiv, toxic pentru hepatocite. După doze excesive de paracetamol, se formează cantităţi mari de benzochinonimină. După epuizarea rezervelor de glutation din organism, metaboliţii toxici în exces se leagă covalent de componenţii celulari vitali, determinând necroză hepatică acută.

Timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 1,5 şi 3 ore (timpul de înjumătăţire plasmatică mediu este 2,3 ore).

La vârstnici timpul de înjumătăţire plasmatică mediu este acelaşi (2,17 ore), astfel încât nu este necesară ajustarea dozelor. În cazul bolilor hepatice cronice stabilizate, paracetamolul se poate administra în siguranţă în dozele terapeutice. La pacienţii cu insuficienţă hepatică, unii autori recomandă prelungirea intervalului dintre doze.

O cantitate mică de paracetamol (2 - 5%) este excretată pe cale renală sub formă nemodificată; paracetamolul se excretă în principal în urină sub formă de glucuronizi (55 - 60%) şi sulfaţi (30 - 35%). O cantitate foarte mică se excretă prin bilă. Aproximativ 90% din paracetamol este eliminat din organism în 24 ore.

După administrarea orală, pseudoefedrina este absorbită rapid şi complet din tractul intestinal (>95%).

Efectul decongestiv apare după 15 - 30 minute iar efectul maxim după 30 - 60 minute de la administrare, depinzând de forma farmaceutică.

Volumul aparent de distribuţie este 2,4 - 2,6 l/kg.

Pseudoefedrina este incomplet metabolizată în ficat, prin N-demetilare.

În 24 ore, 70 - 90% din doză este excretată în formă nemodificată prin urină; restul dozei se excretă sub formă de metaboliţi. 1 - 6% din substanţa activă este excretată sub forma metabolitului activ norpseudoefedrină, care stimulează sistemul nervos. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare depinde de pH-ul urinei. La pH = 5,5 - 6 acesta este de 9 - 16 ore, în urina alcalinizată poate fi prelungit până la 50 ore, în timp ce în urina foarte acidă se poate reduce la 1,5 ore.

Pseudoefedrina este excretată în lapte; concentraţiile substanţei active excretate în lapte sunt de 2 - 3 ori mai mari decât cele plasmatice.

Deoarece pseudoefedrina şi metaboliţii săi sunt excretaţi în principal pe cale renală, la pacienţii cu insuficienţă renală este necesară ajustarea dozelor.

Dextrometorfan

Dextrometorfanul este absorbit rapid după administrarea orală. Debutul efectului are loc în 15 - 30 minute; concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse în 2,5 ore. După o doză unică orală, durata efectului este de 5 - 6 ore.

După administrarea orală, dextrometorfanul suferă o metabolizare rapidă și extinsă la primul pasaj hepatic. O-demetilarea controlată genetic (CYD2D6) este principalul factor al farmacocineticii dextrometorfanului la voluntarii umani.

Se pare că există fenotipuri distincte pentru acest proces oxidativ care generează proprietăți farmacocinetice foarte variabile printre subiecți. Dextrometorfanul nemetabolizat, împreună cu cei trei metaboliţi demetilaţi morfinanici dextrorfan (cunoscut și ca 3-hidroxi-N-metil-morfinan), 3-hidroximorfinan și 3-metoximorfinan au fost identificaţi ca produși de conjugare în urină.

Dextrorfanul, care are și acţiune antitusivă, este metabolitul principal. La unii indivizi, metabolizarea decurge mai lent și dextrometorfanul nemetabolizat predomină în sânge și urină.

În primele 24 ore după o doză orală, peste 85% din medicament este excretat în urină sub formă de metaboliţi liberi sau conjugaţi precum şi o cantitate mică de substanţă activă nemodificată. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al dextrometorfanului este de 1,4 - 3,9 ore şi cel al dextrorfanului este de 3,4 - 5,6 ore.

Deoarece metabolitul activ principal, dextrorfanul, este excretat pe cale renală, la pacienţii cu insuficienţă renală dozele trebuie ajustate.

Acidul ascorbic este bine absorbit din tractul gastrointestinal.

Acidul ascorbic este larg distribuit în ţesuturile organismului.

Acidul ascorbic este oxidat reversibil la acid dehidroascorbic; o anumită cantitate este metabolizată în sulfat; se excretă în urină.

Doza orală letală (DL50) de paracetamol la şoarece variază între 295 mg/kg şi 1212 mg/kg şi depăşeste 4 g/kg la şobolan. DL50 aproximativă la administrarea i.v. de paracetamol la câine a fost de 826 mg/kg iar cea orală de 2404 mg/kg. Administrarea prelungită a unor doze extrem de mari (1 - 7 g/kg) de paracetamol a determinat leziuni hepatice şi renale la animalele de laborator.

Nu există studii convenționale care să utilizeze standardele acceptate în prezent pentru evaluarea toxicității asupra funcției de reproducere și dezvoltării. Paracetamolul nu prezintă efecte mutagene sau carcinogene.

Efectele din studiile nonclinice au fost observate numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de dozele maxime la om, ceea ce indică o relevanţă clinică redusă.

Clorhidratul de pseudoefedrină este moderat toxic pentru animalele de laborator. Valorile DL50 orale la şoarece au fost de 371 mg/kg; dozele parentale la iepure de 75 mg/kg, 371 mg/kg la şobolan şi 400 mg/kg la şoarece nu au determinat decese. Substanţa activă reduce creşterea în greutate la femelele gestante de şobolan şi nu are efecte teratogene asupra fătului (reduce creşterea în greutate şi are efect asupra osificării). Conform NTP (National Toxicology Program), IARC (International Agency for

Research on Cancer) şi OSHA (Occupational Safety and Health Agency), clorhidratul de pseudoefedrină nu este carcinogenic. În literatura de specialitate nu sunt date referitoare la toxicitatea după administrarea de doze repetate şi la mutagenitate.

DL50 după administrarea orală şi subcutanată a bromhidratului de dextrometorfan la animalele de laborator variază între 125 şi 423 mg/kg, ceea ce indică o toxicitate moderată a substanţei active. După administrarea intravenoasă valorile DL50 au fost sub 30 mg/kg. Dozele mari de bromhidrat de dextrometorfan au efecte neuroprotective şi neurotoxice (reducere generală a activităţii, convulsii, deprimare respiratorie) în timp ce 50% din doza eficace nu a determinat tulburări de comportament.

Substanţa are efect central în medulla oblongata prin creşterea pragului reflexului de tuse. Nu există date în literatura de specialitate despre toxicitatea după administrarea de doze repetate, asupra funcţiei de reproducere şi mutagenitate. Conform NTP (National Toxicology Program), IARC (International

Agency for Research on Cancer) şi OSHA (Occupational Safety and Health Agency), bromhidratul de dextrometorfan nu este carcinogen.

Conform datelor menţionate mai sus, efectele preclinice ale paracetamolului, clorhidratului de pseudoefedrină şi bromhidratului de dextrometorfan au fost observate numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de dozele maxime la om, ceea ce indică o relevanţă clinică redusă.

Amidon pregelatinizat

Celuloză microcristalină

Povidonă K30

Hipromeloză 5cP

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Talc

Stearat de magneziu

Opadry II Alb 85F18422 alcool polivinilic - parţial hidrolizat, macrogol 3350, dioxid de titan (E171), talc.

Opadry II Albastru Alb 85F20400 alcool polivinilic - parţial hidrolizat, macrogol 3350, dioxid de titan (E171), talc, culoare FD&C Blue No.2/ Indigotin (carmin indigo, lac de aluminiu (Е132)).

Nu este cazul.

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 250C.

Cutie cu 1 blister din film PVC/PVDC transparent și folie de Al a 10 comprimate filmate.

Fără cerințe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

INN-Farm d.o.o.

Maleševa ulica 14, 1000 Ljubljana, Slovenia

12697/2019/01

Data primei autorizări: Noiembrie 2019

Noiembrie 2019

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .