BRUFEN 20mg / ml suspensie orală prospect medicament

Brufen 20 mg/ml suspensie orală.

Suspensia conţine ibuprofen 20 mg/ml.

Zahăr 660 mg/ml, sorbitol lichid 100 mg/ml, colorant galben amurg 0,1 mg/ml, metil-parahidroxibenzoat 1 mg/ml, propil-parahidroxibenzoat 0,5 mg/ml și benzoat de sodiu 2,5 mg/ml.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Suspensie orală.

De culoare galbenă cu aromă de portocală.

Artrită reumatoidă, osteoartrită. Dismenoree fără cauză organică. Durere de intensitate uşoară până la moderată.

Copiii între 6 luni-12 ani (>7 kg): Durere acută şi febră asociate răcelii obişnuite.

Tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză preconizată a fi eficientă, care ulterior poate fi ajustată, în funcţie de reacţia la tratament şi de reacţiile adverse. În cazul tratamentului pe termen lung, trebuie să se respecte o doză redusă de întreţinere.

Riscul de apariţie a reacţiilor adverse poate fi diminuat utilizându-se cea mai mică doză eficientă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlului simptomelor (vezi pct. 4.4).

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (cu greutate ≥ 40 kg):

Afecțiuni reumatice: 400-700 mg (20-35 ml) de trei ori pe zi. Se lasă un interval de 4-6 ore între doze.

Pentru o ameliorare mai rapidă a redorii matinale, prima doză poate fi utilizată în condiţii de repaus alimentar. Doza trebuie redusă în cazurile de insuficienţă renală. Doza zilnică maximă este 2400 mg.

Dismenoree: 400 mg (20 ml) o dată până la de trei ori pe zi, în funcţie de caz. Se lasă un interval de 4-6 ore între doze. Tratamentul trebuie iniţiat la primele semne ale durerii menstruale.

Durere de intensitate uşoară până la moderată: 200-400 mg (10-20 ml) în doză unică sau de trei până la de patru ori pe zi. Se lasă un interval de 4-6 ore între doze. Nu s-a demonstrat că dozele unice mai mari de 400 mg cresc efectul analgezic.

Copii între 6 luni şi 12 ani (cu greutate >7 kg):

Durere acută şi febră asociate răcelii obişnuite: 5-7,5 mg ibuprofen/kg greutate corporală în doză unică sau 20-30 mg/kg greutate corporală pe zi, după cum este menţionat în tabelul următor. Doza trebuie calculată în funcţie de greutatea corporală (vârstele prezentate sunt aproximative).

Greutate Vârstă Doză 7-10 kg 6-12 luni 2,5 ml (50 mg) de 3 ori pe zi10-14,5 kg 1-2 ani 2,5ml (50 mg) de 3-4 ori pe zi 14,5-25 kg 3-7 ani 5 ml (100 mg) de 3-4 ori pe zi25-40 kg 8-12 ani 10 ml (200 mg) de 3-4 ori pe zi

Doza trebuie administrată o dată la 6 ore, de până la patru ori pe zi.

Brufen nu trebuie administrat copiilor sub şase luni sau copiilor care cântăresc mai puţin de 7 kg.

Pacienţii vârstnici sunt expuşi unui risc crescut datorită consecinţelor grave ale reacţiilor adverse. Dacă se consideră că administrarea unui AINS este necesară, trebuie să se utilizeze cea mai mică doză eficientă pentru cea mai scurtă perioadă de timp. Pacientul trebuie monitorizat în mod regulat în legătură cu sângerările gastrointestinale ce pot să apară pe parcursul tratamentului cu AINS. Dacă funcţia renală sau cea hepatică este afectată, doza trebuie ajustată individual.

În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală dozele de ibuprofen trebuie stabilite cu prudenţă. Doza trebuie stabilită individual. Doza trebuie menţinută la un nivel cât mai mic, iar funcţia renală trebuie monitorizată (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.2).

În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică dozele de ibuprofen trebuie stabilite cu prudenţă. Doza trebuie stabilită individual şi doza trebuie menţinută la un nivel cât mai mic posibil (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.2).

Pentru a obţine un debut mai rapid al acţiunii, doza poate fi administrată pe stomacul gol. Este recomandat pacienţilor cu afecţiuni ale stomacului să utilizeze ibuprofen împreună cu alimente.

Agitaţi flaconul înainte de utilizare. La administrarea Brufen suspensie orală, poate să apară o senzaţie tranzitorie de arsură la nivelul cavităţii bucale sau a gâtului; asiguraţi-vă că agitaţi bine flaconul înainte de utilizare.

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Ulcer gastric sau duodenal activ sau antecedente de ulcer/sângerări gastrointestinale recurente (două sau mai multe episoade ulceroase sau de sângerare dovedite).

Insuficienţă cardiacă severă (clasă IV NYHA).

Insuficienţă renală severă (filtrare glomerulară sub 30 ml/min).

Afecţiuni care implică o tendinţă crescută de sângerare.

Sângerare sau perforație gastrointestinală în legătură cu tratamente anterioare cu AINS.

Al treilea trimestru de sarcină.

Datorită reacţiilor încrucişate, Brufen nu trebuie administrat pacienţilor care au prezentat simptome de astm bronşic, rinită sau urticarie în urma administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.

Efectele nedorite pot fi diminuate utilizându-se cea mai mică doză eficientă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlului simptomelor (vezi pct. 4.2 şi efectele gastrointestinale şi cardiovasculare de mai jos).

La utilizarea prelungită a oricărui tip de analgezice poate să apară cefalee care nu trebuie tratată cu doze crescute ale acestui medicament.

Consumul concomitent de alcool etilic şi AINS poate determina potenţarea reacţiilor adverse ale substanţei active, în special la nivelul tractului gastrointestinal sau la nivelul sistemului nervos central.

Există unele dovezi că medicamentele care inhibă sinteza de ciclooxigenază/prostaglandină pot afecta fertilitatea femeilor prin consecinţele asupra ovulaţiei. Acest lucru este reversibil la întreruperea tratamentului.

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată este necesară monitorizarea şi informarea adecvată, întrucât s-a observat apariţia retenţiei de lichide şi a edemului în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special la o doză mare (2400 mg pe zi) poate fi asociată cu un risc uşor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mică (de exemplu 1200 mg pe zi) de ibuprofen se asociază cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale.

În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă (clasa II-

III NYHA), angină pectorală stabilă, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară, ibuprofenul trebuie administrat doar în urma unei examinări atente și administrarea dozelor crescute (2400 mg pe zi) trebuie evitată. O evaluare atentă trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienții cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumători) în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen (2400 mg pe zi).

Se recomandă prudenţă în tratamentul pacienţilor cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă, deoarece s-a observat apariţia retenţiei de lichide şi a edemului în asociere cu tratamentul cu AINS.

Hemoragii, ulceraţii şi perforaţii gastrointestinale

Există o legătură puternică între doză şi sângerarea gastrointestinală severă. Trebuie să se evite administrarea concomitentă de ibuprofen şi alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2).

Pacienţii vârstnici sunt expuşi unui risc crescut de reacţii adverse atunci când sunt trataţi cu AINS, în mod special riscului de sângerare şi perforație gastrointestinală, care pot fi letale.

Sângerarea gastrointestinală, ulceraţia şi perforaţia cu potenţial letal au fost raportate în asociere cu tratamentul cu toate tipurile de AINS şi au apărut în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau episoade anterioare de evenimente gastrointestinale grave.

Riscul de sângerare, ulceraţie sau perforaţie gastrointestinală este mai mare în cazul dozelor crescute de AINS la pacienţii cu istoric de ulcer, în special dacă este complicat de prezenţa unei hemoragii sau perforaţii (vezi pct. 4.3), precum şi în cazul vârstnicilor. Pacienţii expuşi factorilor de risc de mai sus trebuie să iniţieze tratamentul cu doza cea mai mică.

În cazul acestor pacienţi, precum şi în cazul pacienţilor care utilizează doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul unor efecte gastrointestinale nedorite trebuie avut în vedere tratamentul cu medicamente care protejează mucoasa gastrică (de exemplu, misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de reacţii gastrointestinale, în special pacienţii vârstnici, trebuie atenţionaţi cu privire la orice simptome abdominale neobişnuite (în mod special sângerare gastrointestinală), mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului şi, dacă apar astfel de simptome, să solicite îngrijiri medicale.

Se recomandă prudenţă la pacienţii care utilizează concomitent medicamente care pot creşte riscul de ulceraţii sau sângerări, precum corticosteroizi orali, anticoagulante precum warfarină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamente antitrombotice cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

În cazul în care pacientul prezintă sângerare gastrointestinală sau ulceraţie, tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu atenţie la pacienţii cu antecedente de afecțiune gastrointestinală, de exemplu, colită ulcerativă şi boală Crohn, datorită potenţialului de exacerbare a acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Se recomandă prudenţă în cazul pacienţilor deshidrataţi. Există risc de insuficienţă renală în special la adolescenţii deshidrataţi și la vârstnici.

Similar altor AINS, administrarea de ibuprofen pe termen lung a determinat necroză papilară şi alte modificări patologice la nivelul rinichilor. Toxicitatea renală a fost de asemenea observată la pacienţii la care prostaglandinele renale au rol compensator în menţinerea perfuziei renale normale. La aceşti pacienţi administrarea de AINS poate provoca o reducere dependentă de doză a formării de prostaglandine şi secundar, la nivelul fluxul sanguin renal, fapt ce poate provoca insuficienţă renală.

Pacienţii cu insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, vârstnicii şi pacienţii care se află în tratament cu diuretice sau inhibitori ECA sunt cel mai expuşi acestui risc. În mod normal, simptomele sunt reversibile în urma întreruperii tratamentului cu AINS.

Pentru pacienţii cu insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, este recomandată utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă de timp şi trebuie monitorizată funcţia renală în special, la pacienţii cu tratament de lungă durată (vezi pct. 4.3).

Ibuprofen poate inhiba agregarea trombocitelor, determinând un timp de sângerare mai mare.

Este necesară prudenţă în cazul în care ibuprofen este administrat pacienţilor care prezintă, sau au antecedente de astm bronşic, rinită cronică sau boli alergice, întrucât la aceşti pacienţi a fost raportat bronhospasm, urticarie sau angioedem cauzate de ibuprofen.

S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre acestea cu consecinţe letale, cum sunt dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, în legătură cu utilizarea AINS (vezi pct. 4.8). Riscul de apariţie a unor astfel de reacţii este cel mai mare la iniţierea tratamentului, majoritatea reacţiilor producându-se în timpul primei luni. Au fost raportate cazuri de pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA) în asociere cu medicamentele care conțin ibuprofen. Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la primele semne de erupţie cutanată tranzitorie, leziuni ale mucoaselor sau alte semne de hipersensibilitate.

În mod excepţional, varicela poate fi la originea unor complicaţii cutanate grave şi a unor infecţii ale ţesuturilor moi.

Până în prezent, nu se poate exclude posibilitatea ca AINS să contribuie la agravarea acestor complicaţii. Astfel, se recomandă evitarea tratamentului cu Brufen în cazurile de varicelă.

Brufen poate masca simptomele unei infecții, ceea ce poate duce la inițierea cu întârziere a unui tratament corespunzător și, prin urmare, la agravarea efectelor infecției. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei comunitare dobândite de etiologie bacteriană și al complicațiilor bacteriene ale varicelei. Când Brufen se administrează pentru febră sau pentru ameliorarea durerii asociate unei infecții, se recomandă monitorizarea infecției. În cazul administrării în afara cadrului spitalicesc, pacientul trebuie să solicite consult medical dacă simptomele persistă sau se agravează.

Meningita aseptică a fost observată rar la pacienţii cărora li se administrează ibuprofen. Cu toate că, este mult mai probabil să apară la pacienţii cu lupus eritematos sistemic şi cu boli ale ţesutului conjunctiv, aceasta a fost raportată şi la pacienţii care nu au o afecțiune cronică existentă.

Pacienţii cu probleme gastrointestinale, lupus eritematos sistemic (LES), tulburări hematologice sau de coagulare şi astm bronşic trebuie trataţi cu prudenţă şi trebuie monitorizaţi cu atenţie în timpul tratamentului cu AINS deoarece afecţiunea lor poate fi exacerbată de AINS.

Pacienţii cu probleme ereditare rare de intoleranţă la fructoză, malabsorbţie de glucoză-galactoză sau insuficienţă de zaharoză-izomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament. Brufen suspensie orală conţine 3 g zahăr per doza de 5 ml. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienții cu diabet zaharat.

Poate dăuna dinților.

Acest medicament conține 500 mg sorbitol per fiecare 5 ml suspensie orală. Sorbitolul este o sursă de fructoză. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienții care au intoleranță la unele categorii de glucide. Pacienții cu intoleranță ereditară la fructoză nu trebuie să utilizeze/să ia acest medicament.

Sorbitolul poate determina disconfort gastrointestinal și efect laxativ ușor.

Brufen suspensie orală conţine conservanţii metil-parahidroxibenzoat şi propil-parahidroxibenzoat care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Brufen suspensie orală conţine colorantul galben amurg (E110). Poate provoca reacţii alergice.

Acest medicament conține 12,5 mg benzoat de sodiu per fiecare 5 ml suspensie orală. Benzoatul de sodiu poate creşte riscul de producere a icterului (îngălbenire a pielii și a albului ochilor) la nou-născuţi (cu vârsta până la 4 săptămâni). Brufen nu trebuie administrat copiilor sub 6 luni sau copiilor care cântăresc mai puţin de 7 kg.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Clasa dicumarol: AINS poate potenţa efectul anticoagulantelor de tipul warfarinei. Studiile experimentale demonstrează că ibuprofenul accentuează efectele warfarinei asupra timpului de sângerare. AINS şi medicamente din clasa dicumarolului sunt metabolizate de aceeaşi enzimă CYP 2C9.

Medicamente antiagregante plachetare: AINS nu trebuie asociate cu medicamente antiagregante plachetare cum este ticlopidina datorită inhibării cumulative a funcţiei trombocitare (vezi mai jos).

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară a metotrexatului şi în consecinţă, pot apărea unele interacţiuni metabolice cu un clearance redus al metotrexatului. În consecinţă, în tratamentul cu doze crescute de metotrexat trebuie întotdeauna evitată prescrierea de AINS (vezi mai jos).

Acid acetilsalicilic: Nu se recomandă administrarea concomitentă de ibuprofen cu acid acetilsalicilic datorită potențialului crescut de apariție a reacțiilor adverse.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul acidului acetilsalicilic în doză scăzută asupra agregării plachetare atunci când acestea sunt administrate concomitent. Deși există incertitudini privind extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu se poate exclude posibilitatea ca utilizarea ibuprofenului în mod regulat și pe termen lung, să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză mică. Nu este probabil niciun efect relevant clinic asociat utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1).

Glicozide cardiotonice: AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, pot reduce filtrarea glomerulară şi pot creşte valorile plasmatice ale glicozidelor cardiotonice (de exemplu digoxină).

Mifepristonă: Teoretic, poate apărea o scădere a eficienţei medicamentului datorită proprietăţilor antiprostaglandinice ale medicamentelor antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) inclusiv a acidului acetilsalicilic. Dovezie limitate sugerează faptul că administrarea concomitentă de AINS în ziua administrării de prostaglandină nu influenţează în mod nefavorabil efectele mifepristonei sau pe cele ale prostaglandinei asupra maturizării cervicale sau asupra contractilităţii uterine şi că nu reduce eficienţa clinică a avortului medical.

Sulfoniluree: Există raportări rare de hipoglicemie la pacienţii care utilizează ibuprofen şi care se află în tratament cu sulfoniluree.

Zidovudină: Există dovezi că tratamentul concomitent cu zidovudină şi ibuprofen în cazul pacienţilor

HIV(+) cu hemofilie prezintă un risc crescut de hemartroze şi hematoame.

Următoarele asocieri cu Brufen pot necesita ajustarea dozei:

AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive.

De asemenea, diureticele pot creşte riscul nefrotoxic al AINS.

AINS pot reduce eliminarea de aminoglicozide. Copii: Se recomandă atenţie în cazul tratamentului concomitent cu ibuprofen şi aminoglicozide.

Litiu: Ibuprofenul reduce clearance-ul renal al litiului şi drept rezultat, concentraţiile serice ale litiului pot creşte. Asocierea trebuie evitată cu excepţia cazului în care se pot efectua verificări frecvente ale concentraţiilor plasmatice ale litiului şi dacă este posibil reducerea dozei de litiu.

Inhibitori ECA şi antagonişti ai angiotensinei II: Există un risc crescut de insuficienţă renală acută, de obicei reversibilă, la pacienţii cu insuficienţă renală (de exemplu, pacienţi deshidrataţi şi/sau vârstnici) atunci când se administrează tratament cu inhibitori ECA sau antagonişti ai angiotensinei II în paralel cu AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai COX-2. Astfel, asocierea trebuie administrată cu prudenţă pacienţilor cu insuficienţă renală, în special în cazul vârstnicilor. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod adecvat şi trebuie luată în considerare evaluarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului asociat şi la intervale regulate pe parcursul tratamentului (vezi pct. 4.4).

Beta-blocante: AINS reduc efectul antihipertensiv al blocantelor beta-adrenergice.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): ISRS şi AINS implică fiecare un risc crescut de sângerare, de exemplu la nivelul tractului gastrointestinal. Acest risc este amplificat de un tratament care asociază aceste două tipuri de medicamente. Este posibil ca mecanismul să fie corelat cu captarea redusă a serotoninei la nivel trombocitar (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: Se consideră că administrarea concomitentă de AINS şi ciclosporină are potenţialul de a creşte riscul de nefrotoxicitate datorită sintezei scăzute de prostaciclină la nivel renal. În consecinţă, în cazul unui tratament asociat, funcţia renală trebuie monitorizată cu atenţie.

Captopril: Studiile experimentale indică faptul că ibuprofenul antagonizează efectul captoprilului asupra excreţiei de sodiu.

Colestiramină: Administrarea concomitentă de ibuprofen şi colestiramină întârzie şi reduce (cu 25%) absorbţia ibuprofenului. Aceste medicamente trebuie administrate la un interval de cel puţin 2 ore distanţă.

Tiazide, diuretice înrudite cu tiazide şi diuretice de ansă: AINS pot antagoniza efectul diuretic al furosemidului şi bumetanidei, posibil prin inhibarea sintezei de prostaglandine. Acestea pot reduce de asemenea efectul antihipertensiv al tiazidelor.

Tacrolimus: Se consideră că administrarea concomitentă de AINS şi tacrolimus are potenţial de a creşte riscul de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse de prostaciclină la nivel renal. În consecinţă, funcţia renală trebuie monitorizată cu atenţie în cazul unui tratament asociat.

Metotrexat: Riscul unei posibile interacţiuni între un medicament AINS şi metotrexat trebuie să fie de asemenea luat în considerare în cazul tratamentului cu doze reduse de metotrexat, în special la pacienţii cu insuficienţă renală. Funcţia renală trebuie monitorizată în cazul administrării tratamentului asociat. Se recomandă precauţie în cazul în care atât un AINS cât şi metotrexat sunt administrate în decurs de 24 de ore unul după celălalt deoarece valorile plasmatice ale metotrexatului pot creşte, ducând astfel la creşterea toxicităţii (vezi mai sus).

Corticosteroizi: Tratamentul concomitent determină creşterea riscului de ulceraţie sau sângerare gastrointestinală.

Medicamente antiagregante plachetare: Risc crescut de sângerare gastrointestinală.

Inhibitori ai CYP2C9: Administrarea concomitentă de ibuprofen şi inhibitori CYP2C9 poate creşte riscul expunerii la ibuprofen (substrat al CYP2C9). Într-un studiu cu voriconazol şi fluconazol (inhibitori ai CYP2C9) s-a demonstrat o expunere crescută la ibuprofen S(+) cu aproximativ 80 până la 100%. Trebuie luată în considerare reducerea dozei de ibuprofen în cazul administrării concomitente de inhibitori puternici ai CYP2C9, în mod special atunci când se administrează doze mari de ibuprofen în asociere cu voriconazol sau cu fluconazol.

Studiile privind interacţiunile cu alte medicamente au fost efectuate numai la adult.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod advers sarcina şi/sau dezvoltarea embrionului/fătului. Datele provenite din studii epidemiologice sugerează că există un risc crescut pentru avort spontan şi pentru malformaţii cardiace şi gastroschizis în urma administrării de inhibitori ai sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiace a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în funcţie de doză şi de durata terapiei. Administrarea de inhibitori ai sintezei de prostaglandine la animale a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post implantare şi letalitate embrio-fetală. În plus, s-a observat o incidenţă crescută a diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, la animalele cărora li se administrează inhibitorul sintezei de prostaglandine în perioada de organogeneză. În timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, Brufen nu trebuie administrat decât în cazul în care este absolut necesar.

Dacă Brufen este utilizat de femei care încearcă să rămână gravide sau pe parcursul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică, iar durata tratamentului cât mai scurtă.

Pe parcursul celui de-al treilea trimestru, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune fătul la:

- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi cu hipertensiune pulmonară),

- disfuncţie renală, care poate progresa către insuficienţă renală care conduce la oligohidramnios.

Inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi nou-născutul la sfârşitul sarcinii la:

- prelungirea timpului de sângerare,

- inhibarea contracţiilor uterine, care poate provoca întârzierea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, administrarea de Brufen este contraindicată în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Ibuprofenul este eliminat în laptele matern, dar în cazul administrării dozelor terapeutice pe parcursul unui tratament de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului este puţin probabil. În cazul în care se prescrie un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea prematură a alăptării.

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de ibuprofen la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt efectuează investigaţii pentru infertilitate.

În urma tratamentului cu Brufen, în cazul anumitor pacienţi, timpul de reacţie poate fi întârziat. Acest fapt trebuie luat în considerare în cazurile în care este necesară o vigilenţă crescută, de exemplu, atunci când se conduce un vehicul și se aplică într-o mai mare măsură dacă Brufen este utilizat concomitent cu alcool. Nu au fost efectuate studii.

Tabloul reacţiilor adverse raportate pentru ibuprofen este similar cu al celorlalte AINS.

- Tulburări gastrointestinale

Reacţiile adverse cel mai frecvent observate sunt de natură gastrointestinală. La administrarea ibuprofenului au fost raportate: greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulceroasă, hemoragie gastrointestinală şi exacerbare a colitei şi a bolii Crohn (vezi pct. 4.3). Mai puţin frecvent s-au observat gastrită, ulcer duodenal şi gastric şi perforaţie gastrointestinală.

Ulcerele, perforaţiile sau sângerările gastrointestinale pot fi uneori letale, în special pentru vârstnici (vezi pct. 4.4).

La administrarea Brufen suspensie orală, poate să apară o senzaţie tranzitorie de arsură la nivelul cavităţii bucale sau a gâtului.

- Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

În mod excepţional, s-au produs complicaţii infecţioase severe la nivelul pielii şi a ţesutului conjunctiv la cazurile de infecţie cu varicelă. A fost descrisă exacerbare a inflamaţiilor provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a fasciitei necrozante), care coincide cu utilizarea de AINS.

- Tulburări cardiace şi vasculare

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special la o doză mare (2400 mg pe zi) se poate asocia cu un risc uşor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral, vezi pct. 4.4).

În contextul tratamentului cu AINS, s-a observat apariţie a edemului, hipertensiunii arteriale şi insuficienţei cardiace.

- Tulburări hematologice şi limfatice

Ibuprofenul poate provoca prelungirea timpului de sângerare prin inhibarea reversibilă a agregării trombocitare.

- Infecţii şi infestări

În majoritatea cazurilor în care a fost raportată meningita aseptică, a existat o anumită formă de boală autoimună subiacentă (în special lupus eritematos sistemic şi boli ale ţesutului conjunctiv asociate).

Reacţiile adverse cel puţin posibil legate de administrarea de ibuprofen sunt prezentate conform

Convenţiei MedDRA privind frecvenţa şi sunt clasificate pe aparate, sisteme şi organe. Sunt utilizate următoarele intervale de frecvenţă: Foarte frecvente (1/10), Frecvente (1/100 şi <1/10), Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100), Rare (1/10000 şi <1/1000), Foarte rare (<1/10000), Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea pe aparate, sisteme Frecvenţă Reacţie adversă şi organe

Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente Rinită

Rare Meningită aseptică (vezi pct. 4.4)

Tulburări hematologice şi Mai puţin frecvente Leucopenie, trombocitopenie, limfatice agranulocitoză, anemie aplastică şi anemie hemolitică

Tulburări ale sistemului imunitar Mai puţin frecvente Hipersensibilitate Rare Reacţii anafilactice

Tulburări psihice Mai puţin frecvente Insomnie, anxietate

Rare Depresie, stare de confuzie

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Cefalee, ameţeli

Mai puţin frecvente Parestezie, somnolenţă

Rare Nevrită optică

Tulburări oculare Mai puţin frecvente Deficienţă vizuală

Rare Neuropatie optică toxică

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente Deficienţă auditivă

Rare Tinitus, vertij

Tulburări respiratorii, toracice şi Mai puţin frecvente Astm bronşic, bronhospasm, dispnee mediastinale

Tulburări gastrointestinale Frecvente Dispepsie, diaree, greaţă, vărsături, dureri abdominale, flatulenţă, constipaţie, melena, hematemeză, hemoragie gastrointestinală

Mai puţin frecvente Gastrită, ulcer duodenal, ulcer gastric, ulceraţie bucală, perforaţie gastrointestinală

Foarte rare Pancreatită

Frecvenţă Exacerbare a colitei şi bolii Crohn necunoscută

Tulburări hepatobiliare Mai puţin frecvente Hepatită, icter, tulburare a funcţiei hepatice

Rare Leziuni hepatice Foarte rare Insuficienţă hepatică

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Frecvente Erupţii cutanate tranzitorii subcutanat Mai puţin frecvente Urticarie, prurit, purpură, angioedem, reacţii de fotosensibilitate

Foarte rare Forme severe ale reacţiilor cutanate (de exemplu: eritem multiform, reacţii buloase inclusiv sindrom

Stevens-Johnson și necroliză epidermică toxică)

Cu frecvență Reacție indusă de medicament necunoscută asociată cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom DRESS),

Pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA)

Tulburări renale şi ale căilor Mai puţin frecvente Nefrotoxicitate în diferite forme, de urinare exemplu: nefrită tubulo-interstiţială, sindrom nefrotic şi insuficienţă renală

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente Fatigabilitate locului de administrare Rare Edem

Tulburări cardiace Cu frecvență Insuficienţă cardiacă, infarct necunoscută miocardic (vezi de asemenea pct. 4.4).

Tulburări vasculare Cu frecvență Hipertensiune arterială necunoscută

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478-RO e-mail: adr@anm.ro.

Risc de apariţie a simptomelor la doze > 80-100 mg/kg. La doze > 200 mg/kg există riscul unor simptome severe, deşi cu variabilitate considerabilă între indivizi. O doză de 560 mg/kg la un copil în vârstă de 15 luni a condus la o intoxicaţie severă, o doză de 3,2 g la un copil de 6 ani a condus la intoxicaţie uşoară până la moderată, o doză de 2,8-4 g la un copil de 1 an şi jumătate şi de 6 g la un copil de 6 ani a condus la o intoxicaţie severă chiar și în urma lavajului gastric, o doză de 8 g la un adult a avut ca rezultat intoxicaţie moderată şi > 20 g la un adult a condus la intoxicaţie foarte severă.

În cazul unei doze de 8 g administrată unui pacient de 16 ani a rezultat afectare renală iar 12 g în asociere cu alcool etilic administrate unui adolescent au condus la necroză tubulară acută.

Simptomele predominante apar la nivelul tractului gastrointestinal, de exemplu greaţă, dureri abdominale, vărsături (cu posibile striuri de sânge) precum şi cefalee, tinitus, confuzie şi nistagmus. În cazul dozelor mari pot să apară pierdere a conştienţei, convulsii (în special la copii), bradicardie, hipotensiune arterială, acidoză metabolică, hipernatremie, efecte renale, hematurie, eventuale efecte hepatice, hipotermie. Ocazional, s-au raportat cazuri de sindrom de detresă respiratorie acută sever.

Dacă este cazul, se recomandă lavaj gastric şi cărbune activat. În cazul unor tulburări gastroinestinale, se recomandă administrare de antiacide. În caz de hipotensiune arterială, se administrează lichide intravenos şi, dacă este necesar, se acordă suport inotropic. Se va asigura diureză adecvată. Corectarea tulburărilor echilibrului acido-bazic şi electrolitic. Alte tratamente simptomatice.

Grupa farmacoterapeutică: Medicamente antiinflamatoare şi antireumatice, nesteroidiene; derivaţi de acid propionic.

Cod ATC: M01AE01

Brufen aparţine clasei de medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene (AINS). Conţine derivatul de acid propionic-acid p-izobutilhidratropic-cu numele generic de ibuprofen. Ibuprofenul are efecte anti-inflamatoare, analgezice şi antipiretice. Efectul antiinflamator este comparabil cu cele ale acidului acetilsalicilic şi indometacinului. Efectul farmacologic al ibuprofenului este probabil asociat cu capacitatea acestuia de a inhiba sinteza prostaglandinei. Ibuprofenul prelungeşte timpul de sângerare prin intermediul inhibării reversibile a agregării trombocitare.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul acidului acetilsalicilic în doză scăzută asupra agregării plachetare, atunci când sunt administrate concomitent. Unele studii farmacodinamice arată că atunci când au fost administrate doze unice de ibuprofen de 400 mg în intervalul de 8 ore înainte sau în intervalul de 30 de minute după doza cu eliberare imediată de acid acetilsalicilic (81 mg), a apărut o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau asupra agregării plachetare. Cu toate că există incertitudini privid extrapolarea acestor date la situaţia clinică nu se poate exclude posibilitatea ca utilizarea ibuprofenului în mod regulat și pe termen lung, să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic administrat în doză mică. Nu este probabil niciun efect relevant clinic asociat utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 4.5).

Ibuprofen inhibă sinteza prostaglandinelor renale. La pacienţii cu funcţie renală normală acest efect nu are semnificaţie deosebită. La pacienţii cu insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă sau hepatică decompensată şi afecţiuni care implică modificări ale volumului plasmatic, inhibarea sintezei de prostaglandine poate conduce la insuficienţă renală acută, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă (vezi pct. 4.3).

Ibuprofenul este absorbit cu rapiditate din tractul gastrointestinal, cu o biodisponibilitate de 80-90%.

Concentraţiile serice maxime au loc la o oră până la două ore după administrare. Dacă se administrează în timpul mesei, concentraţiile serice maxime sunt mai mici şi se obţin mai lent decât în cazul administrării în condiții de repaus alimentar. Alimentele nu afectează în mod semnificativ biodisponibilitatea totală.

Ibuprofenul se leagă în mod extensiv de proteinele plasmatice (99%). Ibuprofenul are un volum mic de distribuţie, cu valori de aproximativ 0,12-0,2 l/kg la adulţi.

Ibuprofenul este metabolizat rapid la nivelul ficatului prin citocromul P 450, în special de CYP2C9, în doi metaboliţi principali inactivi, 2-hidroxi-ibuprofen şi 3-carboxi-ibuprofen. În urma administrării orale a medicamentului, mai puţin de 90% din doza orală de ibuprofen ajunge în urină sub formă de metaboliţi oxidativi şi conjugaţii lor glucuronici. O cantitate foarte mică de ibuprofen este eliminată nemodificată în urină.

Eliminarea renală este rapidă şi completă. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2 ore. Eliminarea ibuprofenului este încheiată efectiv la 24 de ore de la administrarea ultimei doze.

În condiţiile în care nu există insuficienţă renală, există puţine diferenţe, nesemnificative din punct de vedere clinic, la nivelul profilului farmacocinetic şi al eliminării urinare între persoanele tinere şi cele în vârstă.

Expunerea sistemică la ibuprofen, în urma unei doze terapeutice ajustate în funcţie de greutate (5 mg/kg până la 10 mg/kg greutate corporală) la copiii de 1 an sau mai mult, pare similară cu cea din cazul adulţilor. Copiii între 3 luni şi 2 ani şi jumătate par a avea un volum de distribuţie (l/kg) şi un clearance renal (l/kg/h) al ibuprofenului mai mare decât copiii cu vârsta > 2,5 până la 12 ani.

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară s-au raportat valori crescute de (S)- ibuprofen liber, valori

ASC crescute pentru (S)- ibuprofen şi valori ASC enantiomerice (S/R) crescute în comparaţie cu voluntarii sănătoşi.

La pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală trataţi prin dializă, media fracţiei libere a ibuprofenului a fost de aproximativ 3% în comparaţie cu 1% la voluntarii sănătoşi. Insuficienţa severă a funcţiei renale poate avea ca rezultat acumularea de metaboliţi ai ibuprofenului. Nu se cunoaşte semnificaţia acestui efect. Metaboliţii se pot elimina numai prin hemodializă (vezi pct. 4.2, pct. 4.3 și pct. 4.4).

Asocierea bolilor hepatice alcoolice cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu a avut ca rezultat modificarea semnificativă a parametrilor farmacocinetici.

La pacienţii cirotici şi cu insuficienţă hepatică moderată (scorul Child Pugh 6-10) trataţi cu ibuprofen racemic s-a observat o prelungire medie de 2 ori a timpului de înjumătăţire plasmatică iar raportul

ASC enantiomeric (S/R) a fost semnificativ mai scăzut în comparaţie cu voluntarii sănătoşi, fapt ce sugerează o afectare a inversiei metabolice a (R)-ibuprofenului la enantiomerul activ (S) (vezi pct. 4.2, pct. 4.3 și pct. 4.4)

Nu există date nonclinice relevante pentru evaluarea profilului de siguranţă, cu excepţia celor care au fost deja luate în considerare în acest rezumat al caracteristicilor produsului.

Metil-parahidroxibenzoat (E 218)

Propil-parahidroxibenzoat (E 216)

Benzoat de sodiu (E 211)

Acid citric monohidrat

Glicerol

Sorbitol lichid (E 420)

Polisorbat 80

Aromă de portocale

Colorant - galben amurg (E 110)

Agar

Apă purificată

Nu este cazul.

3 ani.

Flaconul deschis trebuie utilizat în decurs de 12 luni.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.

Flacoane a 100 ml sau 200 ml, din PET, de culoare brună, cu capac din aluminiu sau din polipropilenă.

Este inclusă o seringă dozatoare de polipropilenă de 5 ml sau o linguriţă din polistiren pentru doză dublă de 2,5 ml/5 ml.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Viatris Healthcare Limited

Damastown Industrial Park

Mulhuddart, Dublin 15, DUBLIN, Irlanda

7459/2015/01-02-03-04-05-06

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Martie 2015

Martie 2022

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .