BISOPROLOL FUMARAT SANDOZ 10mg comprimate filmate prospect medicament

Bisoprolol fumarat Sandoz 5 mg comprimate filmate

Bisoprolol fumarat Sandoz 10 mg comprimate filmate

Bisoprolol fumarat Sandoz 5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg.

Bisoprolol fumarat Sandoz 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Bisoprolol fumarat Sandoz 5 mg comprimate filmate

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz, marcate cu “U5” pe una dintre fețe si cu linie mediană pe cealaltă față.

Dimensiuni: aproximativ 6.1 x 2.80 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Bisoprolol fumarat Sandoz 10 mg comprimate filmate

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu “U10” pe una dintre fețe si cu linie mediatnă pe cealaltă față.

Dimensiuni: aproximativ 7.1 x 4.10 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Tratamentul anginei pectorale.

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu funcţie sistolică ventriculară redusă, în asociere cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), diuretice şi, opţional, glicozide cardiace (pentru informaţii suplimentare vezi pct. 5.1).

Hipertensiune arterială/Angină pectorală

Doza trebuie ajustată individual, în special în funcție de frecvența cardiacă și succesul terapeutic. Se recomandă inițierea tratamentului cu 5 mg pe zi. Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi, iar doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.

Se recomandă ca tratamentul să se înceapă cu cea mai mică doză posibilă.

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică uşoară până la moderată, în mod normal nu este necesară ajustarea dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 20 ml/min) sau insuficienţă hepatică severă, doza de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg o dată pe zi.

Există date limitate privind utilizarea bisoprololului la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă. Cu toate acestea, nu există date care să recomande ajustarea dozei.

Nu există experienţă cu privire la utilizarea de bisoprolol la copii şi adolescenţi, prin urmare nu este recomandată administrarea la această grupă de pacienţi.

Tratamentul trebuie întrerupt treptat (vezi pct. 4.4). Doza trebuie scăzută treptat, printr-o reducere săptămânală la jumătate a dozei.

Insuficiență cardiacă cronică stabilă

Tratamentul standard al insuficienţei cardiace cronice se compune din inhibitori ai ECA (sau un blocant al receptorilor angiotensinei, în cazul intoleranţei la inhibitori ai ECA), un betablocant, diuretice şi, atunci când este cazul, glicozide cardiace. La iniţierea tratamentului cu bisoprolol, pacienţii trebuie să fie clinic stabili (fără insuficienţă cardiacă acută).

Este recomandat ca medicul curant să aibă experienţă în tratamentul insuficienţei cardiace cronice.

În timpul şi în perioada următoare creşterii dozei, poate apărea agravarea tranzitorie a insuficienţei cardiace, hipotensiune arterială sau bradicardie.

Faza de titrare

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită o fază de titrare.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu o creştere graduală, conform următorilor paşi:

- 1,25 mg o dată pe zi timp de o săptămână, dacă e bine tolerat se creşte la

- 2,5 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la

- 3,75 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la

- 5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la

- 7,5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la

- 10 mg o dată pe zi pentru tratamentul de întreţinere

Nu toate dozele recomandate sunt posibile cu acest medicament, cu toate acestea, există medicamente cu o doză disponibilă mai mică de 2,5 mg.

Doza maximă recomandată este de 10 mg o dată pe zi.

În timpul fazei de titrare este recomandată monitorizarea atentă a semnelor vitale (frecvenţă cardiacă, tensiune arterială) şi a simptomelor agravării insuficienţei cardiace. Simptomele pot să apară chiar din prima zi de la iniţierea tratamentului.

Dacă doza maximă recomandată nu este bine tolerată, trebuie luată în considerare reducerea treptată a dozei.

În cazul agravării tranzitorii a insuficienţei cardiace, al hipotensiunii arteriale sau bradicardiei, este recomandată reconsiderarea dozelor medicamentelor administrate concomitent. De asemenea, poate fi necesară scăderea temporară a dozei de bisoprolol sau considerarea întreruperii tratamentului.

Reînceperea tratamentului şi/sau creşterea dozei cu bisoprolol trebuie întotdeauna luată în considerare când pacientul redevine clinic stabil.

Tratamentul cu bisoprolol este în general un tratament de lungă durată. Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc deoarece poate determina agravarea clinică a pacientului. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc în special la pacienții cu boală ischemică cardiacă. Se recomandă scăderea treptată a dozei zilnice.

Insuficiență renală sau cronică

Nu există informaţii referitoare la farmacocinetica bisoprololului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică sau insuficienţă renală sau hepatică. Ajustarea dozei la aceste categorii trebuie făcută cu precauţie specială.

Nu este necesară ajustarea dozei.

Nu există experienţă cu privire la utilizarea bisoprolol la copii şi adolescenţi, prin urmare nu este recomandată administrarea la această grupă de pacienţi.

Bisoprolol trebuie administrat dimineaţa şi poate fi administrat cu alimente. Comprimatele trebuie înghiţite cu lichid şi nu trebuie mestecate.

Bisoprolol este contraindicat la pacienții cu:

- hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1

- insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, ce necesită tratament inotrop administrat pe cale intravenoasă

- şoc cardiogen

- bloc atrio-ventricular (AV) de gradul II sau III (fără pacemaker)

- sindrom de sinus bolnav

- bloc sino-atrial

- bradicardie simptomatică

- hipotensiune arterială simptomatică

- astm bronşic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică severă

- forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud

- feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4)

- acidoză metabolică

Aplicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice

Tratamentul cu bisoprolol în cazul insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază specială de titrare (vezi pct. 4.2).

Aplicabil tuturor indicaţiilor terapeutice

Terapia cu bisoprolol nu trebuie întreruptă brusc, în special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică, deoarece acest lucru poate duce la agravarea tranzitorie a afecţiunii cardiace (vezi pct. 4.2).

Aplicabil doar în cazul hipertensiunii arteriale sau anginei pectorale:

Bisoprolol trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală, care însoțește insuficiența cardiacă.

Aplicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice

Inițierea și întreruperea tratamentului cu bisoprolol necesită monitorizarea regulată. Pentru doze și mod de administrare, vă rugăm să vedeți pct. 4.2.

Nu există experienţă terapeutică privind tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace la pacienţii cu următoarele boli şi afecţiuni:

- diabet zaharat insulino-dependent (de tip I)

- funcţie renală sever afectată

- funcţie hepatică sever afectată

- cardiomiopatie restrictivă

- boală cardiacă congenitală

- boală valvulară organică semnificativă hemodinamic

- infarct miocardic în ultimele 3 luni

Aplicabil tuturor indicațiilor terapeutice

Există un risc de infarct miocardic și moarte subită dacă tratamentul este întrerupt brusc la pacienții cu boală cardiacă coronariană (vezi pct. 4.2).

Bisoprolol trebuie utilizat cu precauție în:

- bronhospasm (astm bronșic, boală obstructivă a căilor respiratorii)

Cu toate că betablocantele cardioselective (beta1) pot avea un efect mai puțin eficient asupra funcției pulmonare decât betablocantele neselective, similar tuturor betablocantelor, acestea trebuie evitate la pacienții cu boală obstructivă a căilor respiratorii, cu excepția unei justificări clinice pentru utilizarea acestora. În cazul în care aceste motive există, tratamentul cu bisoprolol trebuie utilizat cu precauție. La pacienții cu boli obstructive a căilor respiratorii tratamentul cu bisoprolol trebuie inițiat cu cea mai mică doză posibilă, iar pacienții trebuie monitorizați cu atenție pentru apariția de simptome noi (de exemplu dispnee, intoleranță la efort, tuse). În astmul bronșic sau în alte boli pulmonare obstructive cronice simptomatice este recomandat tratament concomitent cu bronhodilatatoare. Ocazional, la pacienţii cu astm bronşic poate apărea o creştere a rezistenţei căilor respiratorii, prin urmare poate fi necesară creşterea dozei de beta2- stimulante.

- diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate (de exemplu, tahicardie, palpitaţii sau transpiraţii)

- diete alimentare restrictive

- tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor betablocante, bisoprololul poate creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină nu dă întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate

- bloc atrio-ventricular de gradul I

- angină Printzmetal

- boală ocluzivă arterială periferică. Agravarea simptomelor poate apărea în special la începutul tratamentului

- anestezie generală

La pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală, blocarea receptorilor beta reduce incidenţa aritmiilor şi a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubării şi în perioada post-operatorie. Perioperator, este recomandată în mod frecvent menţinerea blocării receptorilor beta. Anestezistul trebuie să ştie de blocarea receptorilor beta, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care pot rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a pierderii de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu betablocante înainte de intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie.

Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti de calciu, de tipul verapamilului sau diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu acţiune centrală nu este, în general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5.

Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis nu trebuie să li se administreze betablocante (de exemplu bisoprolol), decât după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat înainte de blocarea receptorilor alfa.

În timpul tratamentului cu bisoprolol, simptomele tireotoxicozei pot fi mascate.

Se aplică numai insuficienței cardiace cronice:

Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu disopiramidă, quinidină, lidocaină, fenitoină; flecainidă, propafenonă): Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potențat și efectul inotrop negativ crescut.

Se aplică tuturor indicațiilor:

Antagoniști ai canalelor de calciu de tip verapamil și într-o măsură mai mică de tip diltiazem: Influență negativă asupra contractilității și conducerii atrio-ventriculare. Administarea intravenoasă de verapamil la pacienții sub tratament cu betablocante poate determina hipotensiune arterială marcată și bloc atrio-ventricular.

Medicamentele antihipertensive ce acționează la nivel central, cum ar fi clonidină (de exemplu metildopa, moxonidină, rilmenidină): Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive ce acționează central poate să scadă mai mult tonusul central simpatic (reducerea ritmului și debitului cardiac, vasodilatație).

Întreruperea bruscă, mai ales dacă este înainte de întreruperea tratamentului cu betablocante, poate crește riscul de “efect de rebound al hipertensiunii arteriale”.

Administrări concomitente care trebuie folosite cu precauție:

Se aplică doar pentru hipertensiune arterială sau angină pectorală:

Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu quinidină, disopiramidă, lidocaină, fenitoină; flecainidă, propafenonă): Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potențat și efectul inotrop negativ crescut.

Se aplică tuturor indicațiilor

Antagoniști ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (exemplu: amlodipină, felodipină): Administrarea concomitentă poate crește riscul de hipotensiune arterială, și o creștere a riscului de deteriorare ulterioară a funcției de pompă a ventriculului la pacienții cu insuficiență cardiacă nu poate fi exclusă.

Medicamente antiaritmice din clasa a III-a (de exemplu: amiodaronă): Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potențat.

Betablocante cu administrare topică (de exemplu picături de ochi pentru tratamentul glaucomului) pot potența efectul sistemic al bisoprololului.

Medicamente parasimpatomimetice: Utilizarea concomitentă poate crește timpul de conducere atrio-ventricular și riscul de bradicardie.

Insulină și medicamente antidiabetice orale: Crește efectul scăderii glicemiei. Blocada betaadrenoreceptorilor poate masca simptomele hipoglicemiei.

Substanţe anestezice: Atenuarea tahicardiei reflexe și creșterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informații suplimentare despre anestezia generală vezi pct. 4.4).

Glicozizi digitalici: Scăderea ritmului cardiac, creșterea timpul de conducere atrio-ventricular.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.

Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): Utilizarea cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor substanţe.

Simpatomimetice care activează atât adrenoreceptorii alfa cât și beta (de exemplu: noradrenalină, adrenalină): administrarea concomitentă cu bisoprolol poate demasca efectele vasoconstrictoare mediate prin receptorii alfa-adrenergici ale acestor substanţe ducând la creșterea tensiunii arteriale și exacerbarea claudicației intermitente. Aceste interacțiuni sunt considerate mai posibile în cazul administrării concomitente cu beta blocante neselective.

Asocierea cu medicamente antihipertensive, similar cu administrarea concomitentă cu alte medicamente cu efect potențial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate crește riscul de hipotensiune arterială.

Administrări concomitente ce trebuie luate în considerare:

Meflochină: risc crescut de bradicardie

Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepția inhibitorilor MAO-B): Efect hipotensor accentuat al beta-blocantelor dar, de asemenea, risc de producere a puseului hipertensiv.

Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-născutului. În general, blocanţii receptorilor beta adrenergici reduc irigarea placentei, efect asociat cu retard de creştere, deces intrauterin, avort sau naştere prematură. La fetus sau la nou născut pot apărea reacţii adverse (de exemplu hipoglicemia şi bradicardia). Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1.

Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă tratamentul este indicat, trebuie monitorizat fluxul sanguin uteroplacentar şi creşterea fetală.

În cazul efectelor dăunătoare asupra sarcinii sau fătului, trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Nou-născutul trebuie atent monitorizat. În primele 3 zile de tratament, pot apărea simptome de hipoglicemie şi bradicardie.

Nu există date disponibile cu privire la excreţia acestui medicament în laptele matern uman. Prin urmare, în timpul tratamentului cu bisoprolol nu este recomandată alăptarea.

Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu pot fi excluse efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie luate în considerare mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Următoarele definiții se aplică în terminología frecvenței:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000)

Frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Mai puțin frecvente: tulburări ale somnului, depresie.

Rare: coșmaruri, halucinații.

Frecvente: amețeli*, cefalee*.

Rare: sincopă.

Rare: scăderea secreţiei lacrimale (de luat în considerare dacă pacientul poartă lentile de contact).

Foarte rare: conjunctivită.

Rare: tulburări ale auzului.

Foarte frecvente: bradicardie (la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică).

Frecvente: agravarea insuficienței cardiace pre-existente (la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică).

Mai puțin frecvente: tulburări ale conducerii AV. Agravarea insuficienței cardiace pre-existente (la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală); bradicardie (la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală).

Frecvente: senzaţie de frig sau amorţeală a extremităţilor, hipotensiune arterială (în special la pacienții cu insuficiență cardiacă).

Mai puțin frecvente: hipotensiune arterială ortostatică.

Mai puțin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau antecedente de boală pulmonară obstructivă.

Rare: rinită alergică.

Frecvente: simptome gastrointestinale, cum sunt greaţa, vărsăturile, diareea, constipaţia.

Rare: hepatită.

Rare: reacţii de hipersensibilitate (prurit, eritem tranzitoriu, erupţie cutanată tranzitorie).

Foarte rare: alopecie. Beta-blocantele pot determina sau pot agrava psoriazisul sau pot induce o erupție asemănătoare psoriazisului.

Mai puțin frecvente: slăbiciune musculară și crampe musculare.

Rare: tulburări ale potenței.

Frecvente: fatigabilitate*, astenie (pacienți cu insuficiență cardiacă cronică).

Mai puțin frecvente: astene (pacienți cu hipertensiune arterială sau angină pectoraă).

Rare: creşterea trigliceridemiei, creşterea concentraţiilor enzimelor hepatice (ALAT, ASAT).

*Aceste simptome apar în special la începutul tratamentului la pacienții cu hipertensiune arterială sau angină pectorală. Acestea sunt în general ușoare și de obicei dispar în decurs de 1-2 săptămâni.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată, la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

În general, cele mai frecvente semne ale supradozării cu un beta-blocant sunt bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Până în prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu bisoprolol, la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat. Există o variaţie mare de sensibilitate individuală la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili. Prin urmare, la aceşti pacienţi este obligatorie iniţierea tratamentului prin creşterea gradată a dozelor, conform schemei terapeutice prezentate la pct. 4.2.

În caz de supradozaj se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi administrarea unei terapii simptomatice şi de susţinere. Datele limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Pe baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic.

Bradicardie: Administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi administrată ca măsură de precauţie isoprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În unele situaţii, inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară.

Hipotensiune arterială: Trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare. Administrarea intravenoasă de glucagon poate fi utilă.

Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III: Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină în perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente inotrope, medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina, beta2-simpatomimeticele și/sau aminofilina.

Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză.

Grupa farmacoterapeutică: betablocante selective, codul ATC: C07AB07.

Bisoprololul este un blocant selectiv potent al receptorilor beta1 adrenergici, lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate relevantă de stabilizare membranară. Are afinitate scăzută pentru receptorii beta2 din muşchii netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor, precum şi pentru receptorii beta2 implicaţi în reglarea metabolismului. Prin urmare, nu este de aşteptat ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele metabolice mediate beta2. Selectivitatea beta1 depăşeşte intervalul dozelor terapeutice.

Bisoprolol este utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale și insuficienței cardiace. La fel ca și pentru alte blocante beta1, modul de acțiune în hipertensiunea arterială nu este clar. Cu toate acestea, se cunoaște că bisoprololul scade marcant activitatea reninei plasmatice.

Mecanismul antianginos: Bisoprololul inhibă răspunsul la activitatea simpatică prin blocarea receptorilor beta cardiaci. Aceasta determină o diminuare a frecvenței cardiace și a contractilității și, prin urmare, a consumului de oxigen al miocardului.

Indicația insuficienței cardiace a fost investigată în studiul CIBIS II. În studiul CIBIS II au fost incluşi 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost în clasa NYHA III şi 17% (n=445) au fost în clasa NYHA IV.

Pacienţii au prezentat insuficienţă cardiacă sistolică compensată (fracţie de ejecţie <35%, evidenţiată prin ecocardiografie). Mortalitatea totală a fost redusă de la 17,3% la 11,8% (reducere relativă de 34%). A fost observată o scădere a morții subite (3,6% comparativ cu 6,3%, reducere relativă 44%) și o scădere a numărului de episoade de insuficiență cardiacă ce necesită spitalizare (12% comparativ cu 17,6%, reducere relativă 36%). În cele din urmă, a fost observată o îmbunătățire semnificativă a stării funcționale conform clasificării NYHA. În timpul fazei de inițiere și titrare a tratamentului cu bisoprolol, au fost observate spitalizări datorate bradicardiei (0,53%), hipotensiunii arteriale (0,23%) și decompensării acute (4,97%) dar nu au fost mai frecvente decât la grupul placebo (0%, 0,3% și 6,74%). Numărul de accidente vasculare cerebrale severe și fatale din timpul perioadei totale de studiu a fost de 20 în grupul cu bisoprolol și 15 în grupul placebo.

În studiul CIBIS III au fost investigați 1010 pacienți cu vârstă ≥ 65 de ani cu insuficiență cardiacă cronică ușoară până la moderată (ICC; clasa II sau III NYHA ) și cu fracție de ejecție a ventriculului stâng ≤ 35% care nu au fost tratați anterior cu inhibitori ai ECA, medicamente beta-blocante sau blocanți ai receptorilor angiotensinei. După un tratament de inițiere de 6 luni cu bisoprolol sau enalapril, pacienții au fost tratați cu o combinație de bisoprolol și enalapril timp de 6 până la 24 de luni.

S-a constatat o tendință către o frecvență mai mare de agravare a insuficienței cardiace cronice când bisoprololul a fost utilizat ca tratament inițial timp de 6 luni. Nu a fost demonstrată, în analizele pe protocol, inferioritatea tratamentului inițiat cu bisoprolol comparativ cu tratamentul inițiat cu enalapril, cu toate că cele două modalități de inițiere a tratamentului pentru insuficiență cardiacă cronică au arătat o incidență similară în obiectivul primar combinat în ceea ce privește mortalitatea și spitalizarea, la sfârșitul studiului (32,4% în grupul celor inițiați cu bisoprolol comparativ cu 33,1% în grupul celor inițiați cu enalapril din populația protocolului). Studiul arată că bisoprololul poate fi utilizat de asemenea la pacienții vârstnici cu insuficiență cardiacă cronică ușoară până la moderată.

Administrarea acută de bisoprolol la pacienţii cu boală coronariană fără ICC reduce ritmul cardiac şi volumul infarctului cerebral, şi prin urmare debitul cardiac şi consumul de oxigen.

Administrarea cronică scade rezistenţa periferică, iniţial mărită.

După administrare orală, bisoprololul este bine absorbit şi are o biodisponibilitate de aproximativ 90%.

Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este de aproximativ 30%.

Bisoprololul este eliminat din organism pe 2 căi. 50% este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţi inactivi, care sunt eliminaţi pe cale renală. Restul de 50% este excretat sub formă nemodificată pe cale renală. Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 10-12 ore asigură o eficacitate de 24 de ore după administrarea unei doze zilnice unice.

Cinetica bisoprololului este lineară şi independentă de vârstă.

Deoarece eliminarea se face în aceeaşi proporţie pe cale renală şi hepatică, la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală nu este necesară ajustarea dozei. Farmacocinetica la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică stabilă şi insuficienţă hepatică sau renală nu a fost studiată. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (stadiul III NYHA) valorile plasmatice ale bisoprololului sunt mai ridicate şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit în comparaţie cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de 64±21 ng/ml după o doză zilnică de 10 mg, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 17±5 ore.

Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau carcinogenitatea. Similar altor beta-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului alimentar şi scăderea în greutate) şi embrio/fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a puilor la naştere, întârziere a dezvoltării fizice) în cazul utilizării dozelor mari, dar nu a avut efect teratogen.

Celuloză microcristalină PH 112

Hidrogenofosfat de calciu anhidru

Amidon pregelatinizat

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Crospovidonă tip B

Stearat de magneziu

Hipromeloză 5cPs

Macrogol 6000

Polisorbat 80

Dioxid de titan (E 171)

Suplimentar pentru 5 mg:

Oxid roșu de fer (E172)

Nu este cazul

2 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Blistere opace din PVC-PVDC/Al

Mărimi de ambalaj: 3x10 comprimate filmate 5x10 comprimate filmate 10x10 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj sa fie comercializate.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale

S.C. Sandoz S.R.L.

Str. Livezeni, nr. 7A, 540472 Târgu Mureş,

România

Bisoprolol fumarat Sandoz 5 mg comprimate filmate 9739/2017/01 - ambalaj cu 3 x 10 comprimate filmate 9739/2017/02 - ambalaj cu 5 x 10 comprimate filmate 9739/2017/03 - ambalaj cu 10 x 10 comprimate filmate

Bisoprolol fumarat Sandoz 10 mg comprimate filmate 9740/2017/01 - ambalaj cu 3 x 10 comprimate filmate 9740/2017/02 - ambalaj cu 5 x 10 comprimate filmate 9740/2017/03 - ambalaj cu 10 x 10 comprimate filmate

Data primei autorizări - Februarie 2017

Februarie 2017