BENDAMUSTINA ACCORD 2.5mg / ml pulbere pentru concentrat soluție perfuzabilă prospect medicament

Bendamustină Accord 2,5 mg/ml pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Un flacon conţine clorhidrat de bendamustină 25 mg (sub formă de clorhidrat de bendamustină).

Un flacon conţine clorhidrat de bendamustină 100 mg (sub formă de clorhidrat de bendamustină).

1 ml de concentrat conţine clorhidrat de bendamustină 2,5 mg, după reconstituirea în conformitate cu pct. 6.6.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă.

Pulbere microcristalină, de culoare albă

Tratament de primă linie în leucemia limfatică cronică (Binet stadiul B sau C), la pacienţii la care nu este indicată chimioterapia care conține fludarabină.

Ca monoterapie în limfomul non-Hodgkin latent, la pacienţii cu progresie a bolii în timpul sau în decurs de 6 luni după tratamentul cu rituximab sau cu o schemă terapeutică care conţine rituximab.

Tratament de primă linie al mielomului multiplu (Durie-Salmon stadiul II progresiv sau stadiul III), în asociere cu prednison, la pacienţi cu vârsta de peste 65 de ani, care nu sunt eligibili pentru transplantul autolog de celule stem şi care prezintă neuropatie clinică în momentul diagnosticului, ceea ce exclude tratamentul cu talidomidă sau bortezomib.

Clorhidrat de bendamustină 100 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2; la interval de 4 săptămâni, de cel mult 6 ori.

Monoterapie în limfomul non-Hodgkin latent, refractar la tratamentul cu rituximab

Clorhidrat de bendamustină 120 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2; la interval de 3 săptămâni, de cel puțin 6 ori.

Clorhidrat de bendamustină 120 - 150 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 şi 2, în asociere cu prednison i.v. sau per os 60 mg/m² suprafaţă corporală în zilele 1 până la 4; la interval de 4 săptămâni, de cel puțin 3 ori.

Pe baza datelor farmacocinetice, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (bilirubinemie <1,2 mg/dl). La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată se recomandă reducerea dozei cu 30% (bilirubinemie 1,2 - 3,0 mg/dl).

Nu există date disponibile la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (valori ale bilirubinemiei >3,0 mg/dl) (vezi pct. 4.3).

Pe baza datelor farmacocinetice, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu un clearance al creatininei >10 ml/minut. Experienţa la pacienţii cu insuficienţă renală severă este limitată.

Siguranța și eficacitatea clorhidratului de bendamustină la copii nu au fost încă stabilite. Datele actuale disponibile nu sunt suficiente pentru a face o recomandare privind dozele.

Nu există nicio dovadă că ar fi necesare ajustări ale dozei la pacienţii vârstnici (vezi pct. 5.2).

Pentru perfuzie intravenoasă timp de 30-60 minute (vezi pct. 6.6).

Perfuzia trebuie administrată sub supravegherea unui medic calificat și cu experiență în utilizarea medicamentelor chimioterapeutice.

Funcția scăzută a măduvei osoase este legată de creșterea toxicității hematologice induse de chimioterapie.

Tratamentul nu trebuie început dacă valorile leucocitelor și/sau trombocitelor au scăzut la < 3000/µl sau, respectiv, la < 75000/µl (vezi pct. 4.3).

Tratamentul trebuie oprit sau amânat în cazul în care valorile leucocitelor şi/sau trombocitelor au scăzut la <3000/μl, respectiv <75000/μl. Tratamentul poate fi continuat după ce valorile leucocitelor au crescut la >4000/μl, iar numărul de trombocite a ajuns la valori >100000/μl.

Limita inferioară a valorilor normale pentru leucocite şi trombocite este atinsă după 14-20 zile, cu regenerare după 3-5 săptămâni. În timpul perioadelor fără tratament se recomandă monitorizarea strictă a hemoleucogramei (vezi pct. 4.4).

În caz de toxicitate non-hematologică, reducerea dozei trebuie făcută în funcție de cel mai accentuat grad

CTC din ciclul precedent. În caz de toxicitate gradul 3 CTC se recomandă reducerea dozei cu 50%. În caz de toxicitate de grad 4 CTC se recomandă întreruperea tratamentului.

În cazul în care la un pacient este necesară modificarea dozei, doza redusă calculată individual trebuie administrată în ziua 1 şi 2 a ciclului respectiv de tratament.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și diluarea înainte de administrarea medicamentului, vezi pct. 6.6.

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

- În timpul alăptării.

- Insuficienţă hepatică severă (bilirubinemie> 3,0 mg/dl).

- Icter.

- Supresie severă a măduvei osoase şi modificări severe ale hemoleucogramei (scădere a valorilor leucocitelor şi/sau trombocitelor la <3000/μl, respectiv <75000/μl).

- Intervenţii chirurgicale majore în decurs de mai puţin de 30 de zile înainte de începerea tratamentului.

- Infecţii, în special cele care implică leucopenie.

- Vaccinare împotriva febrei galbene

Pacienţii trataţi cu clorhidrat de bendamustină pot prezenta mielosupresie. În cazul mielosupresiei induse de tratament, este necesară monitorizarea valorilor leucocitelor, trombocitelor, hemoglobinei şi neutrofilelor, cel puţin săptămânal. Înainte de începerea următorului ciclu de tratament, se recomandă atingerea următorilor parametri: valori ale leucocitelor şi/sau trombocitelor >4000/μl sau, respectiv, >100000/μl.

În contextul administrării clorhidratului de bendamustină au apărut infecții grave și letale, inclusiv infecții bacteriene (sepsis, pneumonie) și infecții oportuniste, precum pneumonia cu Pneumocystis jirovecii (PJP), virusul varicelo-zosterian (VVZ) și citomegalovirusul (CMV). Tratamentul cu clorhidrat de bendamustină poate determina limfocitopenie prelungită (< 600/μl) și număr scăzut de celule T CD4 pozitive (celule T ajutătoare) (< 200/μl) timp de cel puțin 7-9 luni după terminarea tratamentului. Limfocitopenia și epuizarea celulelor T CD4 pozitive sunt mai pronunțate atunci când bendamustina este combinată cu rituximab.

Pacienţii cu limfopenie și numar scazut de celule T CD4 pozitive ca urmare a tratamentului cu clorhidrat de bendamustină sunt mai predispuşi la infecţii (oportuniste). În cazul unui număr scăzut de celule T CD4-pozitive (< 200/μl), trebuie luată în considerare profilaxia pneumoniei cu Pneumocystis jirovecii (PJP). Pe întreaga durată a tratamentului, toți pacienții trebuie monitorizați pentru semne și simptome respiratorii.

Pacienții trebuie sfătuiți să raporteze cu promptitudine noile semne de infecție, inclusiv febră sau simptome respiratorii. Ar trebui luată în considerare întreruperea tratamentului cu clorhidrat de bendamustină dacă există semne de infecții (oportuniste).

Reactivarea hepatitei B la pacienții purtători cronici ai acestui virus a avut loc după ce acești pacienți au primit tratament cu clorhidrat de bendamustină. Unele cazuri au condus la insuficiență hepatică acută sau au avut un efect letal. Pacienții trebuie testați pentru infecția cu VHB înainte de inițierea tratamentului cu clorhidrat de bendamustină. Trebuie consultați specialiști în boli hepatice și în tratamentul hepatitei B înainte de inițierea tratamentului la pacienți cu rezultate pozitive la testele pentru depistarea hepatitei B (inclusiv cei cu boală activă) și la pacienții care au un rezultat pozitiv la testul pentru depistarea infecției cu VHB în timpul tratamentului. Pacienții purtători de VHB care necesită tratament cu clorhidrat de bendamustină trebuie monitorizați îndeaproape pentru depistarea semnelor și simptomelor de infecție activă cu VHB pe toată durata tratamentului și timp de mai multe luni după terminarea tratamentului (vezi pct 4.8).

Au fost raportate o serie de reacţii cutanate. Aceste evenimente au inclus erupţii cutanate, reacții cutanate severe şi exantem bulos. În contextul utilizării clorhidratului de bendamustină au fost raportate cazuri de sindrom Stevens - Johnson (SSJ) și necroliză epidermică toxică (NET), și reacția la medicamente cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS), unele dintre acestea fiind letale. Pacienții trebuie avertizați cu privire la semnele și simptomele acestor reacții de către medicii lor și trebuie să li se spună să solicite imediat asistență medicală dacă dezvoltă aceste simptome. Unele evenimente au apărut atunci când clorhidratul de bendamustină a fost administrat în asociere cu alte medicamente antineoplazice, astfel încât relaţia directă de cauzalitate este incertă. În cazul în care apar reacţii cutanate, acestea pot fi progresive şi pot creşte în severitate o dată cu continuarea tratamentului. Dacă reacţiile cutanate sunt progresive, tratamentul cu bendamustină trebuie oprit sau întrerupt. În cazul reacţiilor cutanate severe, cu o relație suspectată cu clorhidratul de bendamustină, tratamentul trebuie întrerupt.

În timpul tratamentului cu clorhidrat de bendamustină concentraţia plasmatică de potasiu a pacienţilor cu afecţiuni cardiace trebuie atent monitorizată, iar atunci când valoarea K+ <3,5 mEq/l trebuie să se administreze supliment de potasiu. De asemenea, trebuie să se efectueze investigaţii ECG.

Au fost raportate cazuri letale de infarct miocardic și insuficiență cardiacă în timpul tratamentului cu clorhidrat de bendamustină. Pacienții cu boli cardiace concomitente sau istoric de boală cardiacă trebuie supravegheați îndeaproape.

Greaţă, vărsături

În caz de greaţă şi vărsături, se poate administra un medicament antiemetic pentru tratament simptomatic.

Sindromul de liză tumorală (SLT), asociat tratamentului cu bendamustină, a fost raportat la pacienţi în studiile clinice. Debutul tinde să se producă în decurs de 48 de ore de la administrarea primei doze de bendamustină şi, fără intervenţie terapeutică, poate duce la insuficienţă renală acută şi deces. Măsurile preventive precum hidratarea adecvată , monitorizarea atentă a valorilor biochimice sanguine, în special concentraţiile plasmatice de potasiu şi acid uric, precum și utilizarea medicamentelor hipouricemice (alopurinol și rasburicaza) trebuie luate în considerare înainte de administrarea terapiei. Au existat câteva cazuri de sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, raportate atunci când bendamustina şi alopurinolul au fost administrate concomitent.

Reacţii la perfuzia cu clorhidrat de bendamustină au apărut frecvent în studiile clinice. În general, simptomele sunt uşoare şi includ febră, frisoane, prurit şi erupţii cutanate. În cazuri rare, au apărut reacţii anafilactice şi anafilactoide severe. Pacienţii trebuie întrebaţi despre simptome sugestive ale reacţiilor la perfuzie după primul ciclu de tratament. La pacienţii care au prezentat anterior reacţii adverse la perfuzie, în ciclurile următoare trebuie să fie luate în considerare măsuri pentru a preveni reacţiile severe, incluzând administrarea de antihistaminice, antipiretice şi corticosteroizi.

Pacienţii care au prezentat reacţii de tip alergic de gradul 3 sau mai grave nu au fost de obicei retrataţi.

Contracepţie

Clorhidratul de bendamustină este teratogen şi mutagen.

Femeile nu trebuie să rămână gravide în timpul tratamentului. Pacienţii de sex masculin nu trebuie să conceapă un copil în timpul şi până la 6 luni după tratament. Aceştia trebuie să ceară sfaturi privind conservarea spermei înainte de tratamentul cu clorhidrat de bendamustină, din cauza potenţialului de infertilitate ireversibilă.

În caz de extravazare, injectarea trebuie oprită imediat. Acul trebuie îndepărtat după o aspiraţie scurtă.

Ulterior, zona de ţesut afectat trebuie răcită. Braţul trebuie poziţionat în poziţie ridicată. Tratamentele suplimentare, precum utilizarea de corticosteroizi, nu prezintă beneficii clare.

Nu au fost efectuate studii de interacţiune in vivo.

Când Bendamustină Accord este administrat în asociere cu medicamente mielosupresoare, efectul

Bendamustină Accord şi/sau al medicamentelor administrate concomitent asupra măduvei osoase poate fi potenţat. Toxicitatea bendamustinei poate fi sporită de orice tratament care reduce statusul de performanţă al pacientului sau care diminuează funcţia medulară.

Asocierea de bendamustină cu ciclosporină sau tacrolimus poate determina imunosupresie excesivă, cu risc de limfoproliferare.

Administrarea de citostatice poate reduce formarea de anticorpi care apare ca urmare a vaccinării cu virusuri vii, şi creşte riscul de infecţie, care poate duce la deces. Acest risc este crescut la persoanele care prezintă deja imunosupresie determinată de boala preexistentă.

Metabolizarea bendamustinei implică izoenzima 1A2 a citocromului P450 (CYP) (vezi pct. 5.2). Prin urmare, există un potenţial de interacţiune cu inhibitori ai CYP1A2, cum sunt fluvoxamină, ciprofloxacină, aciclovir şi cimetidină.

Studiile de interacțiune au fost efectuate numai la adulți.

Nu există date suficiente privind utilizarea bendamustinei la gravide. În studiile non-clinice clorhidratul de bendamustină a avut efect embrio-/feto letal, teratogen şi genotoxic (vezi pct. 5.3). Bendamustină

Accord nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este absolut necesar.

Mama trebuie informată cu privire la riscul pentru făt. Dacă tratamentul cu bendamustină este absolut necesar în timpul sarcinii sau dacă apare o sarcină în timpul tratamentului, pacientele trebuie informate cu privire la riscurile pentru copilul nenăscut şi trebuie monitorizate cu atenţie. Trebuie luată în considerare posibilitatea de consiliere genetică.

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace atât înainte, cât şi în timpul tratamentului cu bendamustină.

Bărbaţii care urmează tratament cu bendamustina sunt sfătuiţi să nu conceapă un copil în timpul tratamentului şi timp de până la 6 luni după încetarea tratamentului. Înainte de iniţierea tratamentului, trebuie să se ofere sfaturi privind conservarea spermei, din cauza posibilităţii de infertilitate ireversibilă ca urmare a tratamentului cu bendamustină.

Nu se ştie dacă bendamustina trece în laptele matern, prin urmare, tratamentul cu bendamustină este contraindicat în timpul alăptării (vezi pct. 4.3). Alăptarea trebuie întreruptă în timpul tratamentului cu bendamustină.

Bendamustină Accord are o influență majoră asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

În timpul tratamentului cu Bendamustină Accord au fost raportate ataxie, neuropatie periferică şi somnolenţă (vezi pct. 4.8).

Pacienţii trebuie instruiţi ca în cazul în care prezintă aceste simptome, să evite activităţi potenţial riscante, cum sunt conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Cele mai frecvente reacţii adverse la clorhidratul de bendamustină sunt reacţii adverse hematologice (leucopenie, trombopenie), reacţii de toxicitate dermatologică (reacţii alergice), simptome constituţionale (febră), simptome gastro-intestinale (greaţă, vărsături).

Tabelul de mai jos reflectă datele obţinute efectuate cu clorhidrat de bendamustină.

Tabelul 1: Reacții adverse la pacienții tratați cu clorhidrat de bendamustină.

Clasificarea Foarte Frecvente Mai Rare Foarte rare Cu

MedDRA pe frecvente ≥1/100 şi puţin ≥1/10000 şi <1/10000 frecvenţă aparate ≥1/10 <1/10 frecvente <1/1000 necunoscutsisteme şi ≥1/1000 ă (care nu organe şi <1/100 poate fi estimată din datele disponibile)

Infecţii şi Infecţii NOS* Pneumoni Sepsis Pneumonie infestări Inclusiv e cu primară atipică infecții Pneumocoportuniste (de ystis exemplu jirovecii

Herpes zoster, citomegalovirus ul, hepatita B)

Neoplazii Sindrom de Sindrom benigne, liză tumorală mielodispmaligne și lazic, nespecificate leucemie (inclusiv mieloidă chist și polip) acută

Tulburări Leucopenie Hemoragie, Pancitope Deprimarea Hemoliză hematologice NOS, anemie, nie măduvei şi limfatice trombocitopen neutropenie osoase ie, Limfopenie

Tulburări ale Hipersensibi- Reacţii Şoc anafilactic sistemului litate NOS* anafilactice, imunitar reacţie anafilactoidă

Tulburări ale Cefalee Insomnie, Somnolenţă, Disgeuzie, sistemului amețeli afonie parestezii, nervos neuropatie senzorială periferică,

Clasificarea Foarte Frecvente Mai Rare Foarte rare Cu

MedDRA pe frecvente ≥1/100 şi puţin ≥1/10000 şi <1/10000 frecvenţă aparate ≥1/10 <1/10 frecvente <1/1000 necunoscutsisteme şi ≥1/1000 ă (care nu organe şi <1/100 poate fi estimată din datele disponibile) sindrom anticolinergic, tulburări neurologice, ataxie, encefalită

Tulburări Disfuncţii Efuziune Tahicardie, Fibrilație cardiace cardiace cum pericardic atrială sunt ă, infarct palpitaţii, miocardicangină , pectorală, insuficienaritmii ţă cardiacă

Tulburări Hipotensiune Insuficienţă Flebită vasculare arterială, circulatorie hipertensiune acută arterială

Tulburări Disfuncţie Fibroză Pneumonită, respiratorii, pulmonară pulmonară hemoragie toracice şi alveolară mediastinale pulmonară

Tulburări Greaţă, Diaree, Esofagită gastro- vărsături constipaţie, hemoragică, intestinale stomatită hemoragie gastrointestinală

Afecţiuni Alopecie, Eritem, Sindrom cutanate şi tulburări dermatită, Stevens - ale ţesutului cutanate prurit, Johnson, subcutanat NOS *, Erupție necroliză

Urticarie cutanată epidermică maculopapul toxică ară, (NET), hiperhidroză Reacție la medicamente cu eozinofilie și simptome sistemice (DRESS)*

Tulburări ale Amenoree Infertilitate aparatului

Clasificarea Foarte Frecvente Mai Rare Foarte rare Cu

MedDRA pe frecvente ≥1/100 şi puţin ≥1/10000 şi <1/10000 frecvenţă aparate ≥1/10 <1/10 frecvente <1/1000 necunoscutsisteme şi ≥1/1000 ă (care nu organe şi <1/100 poate fi estimată din datele disponibile) genital şi sânului

Tulburări Insuficiență renale și renală urinare

Tulburări Insuficiență hepatobiliare hepatică

Tulburări Inflamare a Dureri, Insuficienţă generale şi la mucoaselor, frisoane, multiplă de nivelul oboseală, febră deshidratare, organ locului de anorexie administrare

Investigaţii Scădere a Creştere a diagnostice hemoglobinei, valorii serice creştere a a AST, creatininemiei, creştere a creştere a valorii serice uremiei a ALT, creştere a concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline, creştere a bilirubine-miei, hipopotase-mie

NOS = nu se specifică altfel (*=terapie combinată cu rituximab)

S-au raportat cazuri izolate de necroză după administrarea extra-vasculară accidentală şi sindrom de liză tumorală şi anafilaxie.

Riscul de sindrom mielodisplazic și de leucemii mieloide acute este crescut la pacienții cărora li s au administrat medicamente alchilante (inclusiv bendamustină). Afecțiunea malignă secundară se poate dezvolta după mai mulți ani de la întreruperea chimioterapiei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

După administrarea unei perfuzii cu durata de 30 minute cu bendamustină la interval de 3 săptămâni, doza maximă tolerată (DMT) a fost de 280 mg/m². Au avut loc evenimente cardiace de gradul 2 CTC, care au fost compatibile cu modificări ischemice pe ECG, fiind considerate factori de limitare a dozei.

Într-un studiu ulterior în cadrul căruia s-a administrat o perfuzie cu bendamustină cu durata de 30 minute în ziua 1 şi 2, la interval de 3 săptămâni, DMT a fost de 180 mg/m2. Toxicitatea care limitează doza a fost trombocitopenia de gradul 4. Toxicitatea cardiacă nu a fost un factor de limitare a dozei, în cadrul acestei scheme terapeutice.

Nu există un antidot specific. Se pot efectua transplant de măduvă osoasă şi transfuzii (trombocite, concentrat eritrocitar), sau se pot administra factori de creştere hematologică precum şi măsuri eficace pentru a controla reacţiile adverse hematologice.

Clorhidratul de bendamustină şi metaboliţii săi sunt dializabili în mică măsură.

Grupa farmacoterapeutică: antineoplazice, agenţi alchilanţi, codul ATC: L01AA09

Clorhidratul de bendamustină este o substanță antitumorală alchilantă cu acţiune unică. Efectul antineoplazic şi citocid al clorhidratului de bendamustină se bazează în esenţă pe o încrucişare a lanțurilor de ADN monocatenar și bicatenar, prin alchilare. Ca rezultat, funcţiile matrice ale ADN-ului, sinteza şi repararea ADN-ului sunt blocate. Efectul antitumoral al clorhidratului de bendamustină a fost demonstrat în mai multe studii in vitro efectuate pe diferite linii celulare tumorale umane (neoplasm mamar, cancer pulmonar cu celule non-mici şi cu celule mici, carcinom ovarian şi diferite tipuri de leucemii), precum şi studii in vivo, efectuate în diferite modele experimentale tumorale cu tumori de şoarece, şobolan şi de origine umană (melanom, cancer mamar, sarcom, limfom, leucemie şi cancer pulmonar cu celule mici).

Clorhidratul de bendamustină a demonstrat în liniile celulare tumorale umane un profil de acţiune diferit de cel al altor substanţe alchilante. Substanţa activă a relevat rezistenţă încrucişată foarte redusă sau chiar absentă, în liniile celulare tumorale umane cu mecanisme de rezistenţă diferite, cel puţin parţial determinate de o interacţiune a ADN-ului, relativ persistentă. În plus, în studiile clinice s-a demonstrat că nu există rezistenţă încrucişată completă între bendamustină și antracicline, substanţe alchilante sau rituximab. Cu toate acestea, numărul de pacienţi evaluat este mic.

Indicaţia pentru utilizare în leucemia limfocitară cronică este susţinută de un singur studiu deschis pentru evaluarea bendamustinei în comparaţie cu clorambucil. Într-un studiu prospectiv, multi-centric, randomizat, au fost incluşi 319 pacienţi cu leucemie limfatică cronică stadiul Binet B sau C, netrataţi anterior, care necesită terapie. Terapia de primă linie cu clorhidrat de bendamustină 100 mg/m² i.v. în zilele 1 şi 2 (BEN), a fost comparată cu tratamentul cu clorambucil 0,8 mg/kg în zilele 1 şi 15 (CLB), cu o durată de 6 cicluri pentru ambele braţe de tratament. Pacienţilor li s-a administrat şi alopurinol, cu scopul de a preveni sindromul de liză tumorală.

La pacienţii trataţi cu BEN, media supravieţuirii fără progresia bolii a fost semnificativ mai lungă decât la pacienţii trataţi cu CLB (21,5 comparativ cu 8,3 luni, p <0,0001, la cea mai recentă monitorizare).

Supravieţuirea globală nu a fost semnificativ diferită din punct de vedere statistic (mediana nu a fost atinsă). Durata medie a remisiunii a fost de 19 luni, în cazul tratamentului cu BEN şi de 6 luni pentru tratamentul cu CLB (p <0,0001). Evaluarea siguranţei în ambele braţe de tratament nu a evidenţiat reacţii adverse neaşteptate, ca natură şi frecvenţă. Doza de BEN a fost redusă la 34% dintre pacienţi. Tratamentul cu BEN a fost întrerupt la 3,9% dintre pacienţi, din cauza reacţiilor alergice.

Limfom non-Hodgkin latent

Indicaţia pentru limfomul non-Hodgkin latent se bazează pe două studii clinice de fază II, necontrolate.

În studiul pivot prospectiv, multi-centric, deschis, 100 de pacienţi cu limfoame non-Hodgkin latente cu celule B, care nu au prezentat răspuns la monoterapia cu rituximab sau la terapia asociată care conţine rituximab au fost trataţi cu BEN în monoterapie. Pacienţilor li s-a administrat anterior o medie de 3 scheme chimioterapice sau terapii biologice. Numărul mediu de terapii anterioare care conţineau rituximab a fost de 2. Pacienţii nu au prezentat răspuns sau progresie în decurs de 6 luni după tratamentul cu rituximab. Doza de BEN a fost de 120 mg/m² i.v. în zilele 1 şi 2, planificate pentru cel puţin 6 cicluri.

Durata tratamentului a depins de răspuns (6 cicluri planificate). Procentul de răspuns global a fost de 75%, incluzând 17% răspuns complet (RC şi CRU) şi 58% răspuns parţial, după cum a fost evaluat de comisia independentă de evaluare. Durata medie a remisiunii a fost de 40 de săptămâni. În general, BEN a fost bine tolerat atunci când a fost administrat în această doză şi schemă terapeutică.

Această indicaţie este susţinută şi de un alt studiu prospectiv, multi-centric, deschis, care a inclus 77 pacienţi. Patologia pacienţilor a fost mult mai eterogenă, incluzând limfoame non-Hodgkin latente sau transformate cu celule B, refractare la monoterapia cu rituximab sau la terapia asociată care conţine rituximab. Pacienţii nu au prezentat răspuns sau progresie în termen de 6 luni după tratamentul cu rituximab sau au avut o reacţie nedorită la tratamentul anterior cu rituximab. Pacienţilor li s-a administrat o medie de 3 scheme chimioterapice anterioare sau de terapii biologice. Numărul mediu de terapii anterioare care conţineau rituximab a fost de 2. Procentul de răspuns global a fost de 76%, cu o durata medie a răspunsului de 5 luni (29 săptămâni [IÎ 95% 22,1, 43,1]).

Într-un studiu prospectiv, multi-centric, randomizat, deschis au fost incluşi 131 pacienţi cu mielom multiplu avansat (Durie-Salmon stadiul II-cu progresie sau stadiul III). Terapia de primă linie cu clorhidrat de bendamustină în asociere cu prednison (BP) a fost comparată cu tratamentul cu melfalan şi prednison (MP). Tolerabilitatea în ambele brațe de tratament a fost în concordanță cu profilul de siguranță cunoscut al medicamentelor respective, cu reduceri semnificativ mai mari ale dozei în brațul BP. Doza utilizată a fost clorhidrat de bendamustină 150 mg/m² i.v. în zilele 1 şi 2 sau melfalan 15 mg/m² i.v. în ziua 1, fiecare în asociere cu prednison. Durata tratamentului a depins de răspuns şi a fost în medie de 6,8 cicluri pentru tratamentul cu BP şi de 8,7 cicluri în grupul MP.

Pacienţii cu tratament BP au avut o supravieţuire medie fără progresia bolii mai mare decât pacienţii trataţi cu MP (15 luni [IÎ 95% 12-21] comparativ cu 12 luni [IÎ 95% 10-14]) (p = 0,0566). Durata medie până la eşecul tratamentului a fost de 14 luni în cazul administrării de BP şi de 9 luni în cazul tratamentului cu MP. Durata remisiunii a fost de 18 luni cu în cazul administrării de BP şi de 12 luni în cazul tratamentului cu MP. Diferenţa în supravieţuirea globală nu a fost semnificativ diferită (35 de luni pentru BP, comparativ cu 33 luni pentru MP). Tolerabilitatea în ambele braţe de tratament a fost în conformitate cu profilul de siguranţă cunoscut al medicamentelor respective, cu reduceri ale dozei semnificativ mai multe în braţul de tratament cu BP.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare t1/2ß după administrarea perfuziei i.v. cu doza de 120 mg/m2 suprafaţă corporală, cu durata de 30 minute la 12 subiecţi a fost de 28,2 minute.

În urma perfuziei i.v. cu durata de 30 minute, volumul de distribuţie central era de 19,3 l. La starea de echilibru, după injectarea în bolus i.v., volumul de distribuţie a fost 15,8-20,5 l.

Peste 95% din substanţă este legată de proteinele plasmatice (în principal de albumină).

O cale importantă de eliminare a bendamustinei este hidrolizarea în monohidroxi- şi dihidroxi-bendamustină. Formarea de N-desmetil-bendamustină şi gama-hidroxi-bendamustină prin metabolizare hepatică implică izoenzima 1A2 a citocromului P450 (CYP). O altă cale principală de metabolizare a bendamustinei implică conjugarea cu glutation.

In vitro, bendamustina nu inhibă CYP 1A4, CYP 2C9/10, CYP 2D6, CYP 2E1 sau CYP 3A4.

Clearance-ul mediu total după administrarea perfuziei i.v. cu doza de 120 mg/m2 suprafaţă corporală cu durata de 30 minute la 12 subiecţi a fost de 639,4 ml/minut. Aproximativ 20% din doza administrată a fost regăsită în urină în decurs de 24 de ore. Cantitatea excretată în urină a fost în ordinea următoare: monohidroxi-bendamustină > bendamustină > dihidroxi-bendamustină > metabolitul oxidat > N-desmetil bendamustină. În bilă, sunt eliminaţi în principal metaboliţii polari.

La pacienţii cu afectare tumorală hepatică în procent de 30-70% şi insuficienţă hepatică uşoară (bilirubinemie <1,2 mg/dl) proprietăţile farmacocinetice nu s-au modificat. În ceea ce priveşte Cmax, tmax,

ASC, t1/2ß, volumul de distribuţie şi clearance-ul nu a existat nicio diferenţă semnificativă comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică şi funcţie renală normale. ASC şi clearance-ul corporal total al bendamustinei se corelează invers proporţional cu bilirubinemia.

La pacienţii cu clearance-ul creatininei >10 ml/minut, incluzând pacienţii care efectuează şedinţe de dializă, nu a fost observată nicio diferenţă semnificativă comparativ cu pacienţii cu funcţie hepatică şi funcţie renală normale în ceea ce priveşte Cmax, tmax, ASC, t1/2ß, volumul de distribuţie şi clearance-ul.

Au fost incluşi în studiile farmacocinetice subiecţi cu vârsta de până la 84 de ani. Vârsta crescută nu influenţează farmacocinetica bendamustinei.

Reacţiile adverse care nu au fost observate în studiile clinice, dar au fost semnalate la animale la valori de expunere similare cu valorile clinice de expunere şi cu posibilă relevanţă pentru utilizarea clinică, au fost, după cum urmează:

Investigaţiile histologice efectuate la câine au arătat hiperemie macroscopică vizibilă a mucoasei şi hemoragie la nivelul tractului gastro-intestinal. Investigaţiile microscopice au relevat modificări ample ale ţesutului limfatic, indicând imunosupresie şi modificări tubulare la nivelul rinichilor şi testiculelor, precum şi modificări atrofice, necrotice ale epiteliului prostatei.

Studiile la animale au arătat că bendamustina este embriotoxică şi teratogenă.

Bendamustina induce aberaţii cromozomiale şi are potenţial mutagen atât in vivo, cât şi in vitro. În studiile pe termen lung efectuate la femelele de şoarece bendamustina a avut potenţial carcinogen.

Manitol

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

3 ani

Pulberea trebuie reconstituită imediat după deschiderea flaconului.

Concentratul reconstituit trebuie diluat imediat cu soluţie de clorură de sodiu 0,9%.

După reconstituire şi diluare, stabilitatea chimică şi fizică a fost demonstrată timp de 3,5 ore la 25ºC şi timp de 2 zile la temperaturi între 2 și 8°C, în pungi din polietilenă.

Din punct de vedere microbiologic, soluţia trebuie folosită imediat. Dacă nu este utilizată imediat, timpul de păstrare şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului.

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. A se păstra flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit sau diluat, vezi pct. 6.3.

Flacoane din sticlă de tip I, de culoare brună, cu capacitatea de 10 ml sau 50 ml, cu dop din cauciuc bromobutilic şi capsă din aluminiu de tip flip-off.

Flacoanele cu capacitatea de 10 ml conţin clorhidrat de bendamustină 25 mg şi sunt disponibile în cutii a câte 5, 10 şi 20 flacoane.

Flacoanele cu capacitatea de 50 ml conţin clorhidrat de bendamustină 100 mg şi sunt disponibile în cutii cu 1 și 5 flacoane.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

La manipularea bendamustinei, trebuie evitate inhalarea, contactul cutanat sau cu mucoasele (se vor purta mănuşi şi haine de protecţie!). Zonele contaminate ale corpului trebuie atent clătite cu apă şi săpun, iar ochii trebuie clătiţi cu soluţie salină izotonă. Dacă este posibil, se recomandă manipularea la bancuri speciale de lucru de siguranţă (flux laminar), cu folii de unică folosinţă impermeabile, absorbabile.

Angajatele gravide trebuie excluse de la manevrarea citostaticelor.

Pulberea pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă trebuie reconstituită cu apă pentru preparate injectabile, diluată cu soluţie injectabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) şi apoi administrată prin perfuzie intravenoasă. Trebuie utilizată o tehnică aseptică.

1. Reconstituire

Reconstituiți fiecare flacon de Bendamustină Accord 2,5 mg/ml pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă care conţine clorhidrat de bendamustină 25 mg cu 10 ml apă pentru preparate injectabile, prin agitare;

Reconstituiți fiecare flacon de Bendamustină Accord 2,5 mg/ml pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă care conţine clorhidrat de bendamustină 100 mg cu 40 ml apă pentru preparate injectabile, prin agitare.

Concentratul reconstituit conţine clorhidrat de bendamustină 2,5 mg per ml şi este o soluţie limpede, incoloră.

2. Diluare

Imediat după ce se obţine o soluţie limpede (de obicei, după 5-10 minute), se diluează doza totală recomandată de Bendamustină Accord 2,5 mg/ml pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă cu o soluţie de NaCl 0,9% până la un volum final de aproximativ 500 ml.

Bendamustină Accord 2,5 mg/ml pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă trebuie diluat numai cu soluţie de NaCl 0,9% şi nu se poate dilua cu nicio altă soluţie injectabilă.

3. Administrare

Soluţia se administrează prin perfuzie intravenoasă, în decurs de 30-60 minute.

Flacoanele sunt de unică folosinţă.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Accord Healthcare Polska Sp. z o.o. ul. Taśmowa 7, 02-677 Warszawa, Polonia

14332/2022/01-05

Data primei autorizări: Ianuarie 2016

Data ultimei reînnoiri: Martie 2022

Martie 2022