BEATIL 4mg / 5mg comprimate prospect medicament

BEATIL 4 mg/5 mg comprimate

BEATIL 8 mg/5 mg comprimate

BEATIL 4 mg/10 mg comprimate

BEATIL 8 mg/10 mg comprimate

BEATIL 4 mg/5 mg comprimate:

Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).

BEATIL 8 mg/5 mg comprimate:

Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).

BEATIL 4 mg/10 mg comprimate:

Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 4 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de besilat).

BEATIL 8 mg/10 mg comprimate:

Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg şi amlodipină 10 mg (sub formă de besilat).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

BEATIL 4 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu 'CH3”.

BEATIL 8 mg/5 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 8 mm, marcate pe o faţă cu 'CH4”.

BEATIL 4 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu 'CH5”.

BEATIL 8 mg/10 mg comprimate: comprimate rotunde, plate, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 11 mm, marcate pe o faţă cu 'CH6”.

Beatil este indicat ca terapie de substituţie în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale şi/sau bolii arteriale coronariene stabile, la pacienţii a căror tensiune arterială este controlată deja prin administrarea concomitentă de perindopril şi amlodipină, în aceleaşi doze.

Un comprimat pe zi, în doză unică.

Combinaţia de doze fixe nu este potrivită pentru tratamentul iniţial.

Dacă este necesară ajustarea dozei, aceasta trebuie realizată prin ajustarea treptată a dozelor pentru fiecare componentă în parte.

Insuficienţă renală şi vârstnici (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2)

Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Ca urmare, controlul medical de rutină va include monitorizarea frecventă a creatininei şi potasiului.

Beatil poate fi administrat la pacienţii cu Clcr≥60 ml/min şi nu este indicat la pacienţii cu

Clcr<60 ml/min. La aceşti pacienţi se recomandă ajustarea treptată a dozei, pentru fiecare componentă în parte.

Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale.

Amlodipina nu se poate elimina prin dializă.

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2)

Nu au fost stabilite recomandări privind dozele la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Prin urmare,

Beatil trebuie administrat cu prudenţă.

Beatil nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi, deoarece eficacitatea şi toleranţa perindoprilului administrat în monoterapie sau în combinaţie cu amlodipina nu au fost stabilite la aceste grupe de vârstă.

Administrare orală. Administrat de preferat dimineaţa, înainte de ingestia de alimente.

Cu privire la perindopril ­ Hipersensibilitate la perindopril sau la oricare alt inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA); ­ Antecedente de angioedem asociat cu o terapie anterioară cu inhibitor al ECA; ­ Angioedem ereditar sau idiopatic; ­ Trimestrele al 2-lea şi al 3-lea de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6); ­ Administrarea concomitentă a Beatil cu medicamente care conţin aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2), (vezi pct. 4,4, 4.5 și pct. 5.1); ­ Administrarea concomitentă cu combinația sacubitril/valsartan. Beatil nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.4 și 4.5); ­ Tratamente extracorporale care cauzează contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ (vezi pct. 4.5); ­ Stenoză bilaterală semnificativă a arterei renale sau stenoză a arterei unui rinichi unic funcțional (vezi pct. 4.4).

Cu privire la amlodipină ­ Hipersensibilitate la amlodipină sau la oricare alt derivat de dihidropiridină; ­ Hipotensiune arterială severă; ­ Şoc, inclusiv şoc cardiogen; ­ Obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu stenoză aortică de grad mare); ­ Insuficienţă cardiacă instabilă hemodinamic, consecutivă unui infarct miocardic acut.

Cu privire la Beatil

Toate contraindicaţiile detaliate mai sus, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru combinaţia fixă Beatil.

­ Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Toate atenţionările detaliate mai jos, privind fiecare componentă individuală, sunt valabile şi pentru combinaţia fixă Beatil.

Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu), trebuie efectuată o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu, înainte de continuarea tratamentului.

Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este observată rareori la pacienţii cu hipertensiune arterială fără complicaţii, iar posibilitatea de apariţie este mai mare la pacienţii cu depleţie volemică determinată, de exemplu, prin tratament cu diuretice, dietă hiposodată, dializă, diaree sau vărsături sau la cei care prezintă hipertensiune arterială severă dependentă de renină (vezi pct. 4.5 şi 4.8). Hipotensiunea arterială simptomatică a fost observată la pacienţi cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fără insuficienţă renală asociată.

Cel mai probabil, aceasta apare la acei pacienţii cu grad mai sever de insuficienţă cardiacă, reflectat de administrarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală funcţională. La pacienţii cu risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice, iniţierea tratamentului şi ajustarea dozelor trebuie strict monitorizate (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.8). Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau boală vasculară cerebrală, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, trebuie administrată intravenos o soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitoriu nu reprezintă o contraindicaţie pentru administrarea dozelor următoare, care, de regulă, pot fi utilizate fără dificultate după ce tensiunea arterială a crescut ca urmare a expansiunii volemice.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au valori normale sau scăzute ale tensiunii arteriale, poate să apară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice la administrarea perindopril. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu este un motiv pentru întreruperea tratamentului.

Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară o reducere a dozei sau întreruperea tratamentului cu perindopril.

Similar celorlalţi inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu stenoză a valvei mitrale şi obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Deteriorare a funcţiei renale

În cazurile de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <60 ml/min), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2), şi apoi, în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea regulată a kaliemiei şi creatininemiei reprezintă o parte din conduita terapeutică pentru aceşti pacienţi (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA poate determina afectarea suplimentară a funcţiei renale. În această situaţie, a fost raportată insuficienţa renală acută, de obicei reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, au fost observate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei, reversibile, de obicei, după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.3). Dacă hipertensiunea renovasculară este prezentă, de asemenea, există un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie început cu doze mici, care vor fi crescute cu atenţie, sub supraveghere medicală strictă. Deoarece tratamentul cu diuretice poate fi un factor favorizant în inducerea celor mai sus menţionate, acesta trebuie întrerupt, iar funcţia renală monitorizată în timpul primelor săptămâni de tratament cu perindopril. Poate apare pierderea funcției renale doar cu modificări minore ale valorilor creatininei serice chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Unii pacienţi hipertensivi aparent fără afecţiuni vasculare renale pre-existente au prezentat o creştere, de obicei uşoară şi tranzitorie, a concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei, în special când perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situaţie este mai probabil să apară la pacienţi cu insuficienţă renală pre-existentă. Pot fi necesare reducerea dozei şi/sau întreruperea tratamentului cu diuretic şi/sau perindopril.

La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă, în cadrul cărora se utilizează membrane cu flux mare şi care sunt trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, au fost raportate reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţi cu transplant renal recent.

Angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct.

4.8). Acesta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri, trebuie întreruptă imediat administrarea perindoprilului şi trebuie instituită monitorizarea adecvată, până la dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost localizat doar la nivelul feţei şi buzelor, afecţiunea s-a remis, în general, fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele, care pot determina obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie instituit prompt tratament de urgenţă. Acesta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii.

Pacientul trebuie să se afle sub supraveghere medicală strictă până la remisiunea completă şi susţinută a simptomelor.

Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitori ai ECA, pot prezenta un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA (vezi pct 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar, la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA.

Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (însoţite sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat angioedem facial anterior, iar concentraţiile plasmatice ale esterazei C-1 au fost normale.

Angioedemul a fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele s-au remis după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA, care prezintă dureri abdominale.

Administrarea perindoprilului concomitent cu combinația sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore de la administrarea ultimei doze din tratamentul cu perindopril. Dacă tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan este întrerupt, tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore de la administrarea ultimei doze din tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu alți inhibitori ai NEP (de ex. racecadotril), gliptine (de exemplu linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) și inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii), (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR și gliptinelor la un pacient care deja ia un inhibitor ECA.

Rar, pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) efectuată cu dextran sulfat, au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA, înainte de fiecare afereză.

Pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA, dar acestea au reapărut la reluarea neadecvată a administrării.

Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut.

Pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA şi care prezintă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă administrarea inhibitorilor ECA şi să fie supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, a fost raportată apariţia neutropeniei/ agranulocitozei, trombocitopeniei şi anemiei. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori favorizanţi, neutropenia apare rar.

Perindoprilul trebuie administrat cu prudență deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la cei care au o asociere a acestor factori, în special în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (cum sunt dureri în gât, febră).

Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare de apariţie a angioedemului la pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu celelalte rase.

Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii aparţinând rasei negre, comparativ cu celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

În timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA a fost raportată tuse. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Intervenţie chirurgicală/Anestezie

La pacienţii care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei

II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este din cauza acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienții cu insuficienţă renală, degradare a funcţiei renale, vârsta (>70 ani), diabet zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză metabolică şi utilizare concomitentă de diuretice care economisesc potasiul (de exemplu: spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente care conţin potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), dar şi acei pacienţi cărora li se administrează alte medicamente asociate cu creşterea potasemiei (de exemplu, heparină, trimetoprim sau combinația cotrimoxazol, cunoscută și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol) și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocante ale receptorilor de angiotensină) poate apărea hiperkaliemie.

Utilizarea de suplimente care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul sau substituenţi de sare care conţin potasiu, în special la pacienţii cu disfuncţie renală, poate determina o creştere semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate cauza aritmii grave, uneori letale. Dacă tratamentul concomitent cu medicamentele menţionate anterior este considerat adecvat, administrarea trebuie efectuată cu precauţie şi cu monitorizarea regulată a potasemiei și a funcției renale (vezi pct. 4.5).

La pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează antidiabetice orale sau insulină, valoarea glicemiei trebuie monitorizată strict în prima lună de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct. 4.5).

În general, nu se recomandă administrarea concomitentă a litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la administrarea de medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea acestui medicament.

Tratamentul cu inhibitori ai ECA nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ai ECA este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care doresc să rămână gravide trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ, al cărui profil de siguranţă pentru utilizare în timpul sarcinii a fost stabilit. Când sarcina este confirmată, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar, trebuie iniţiată o terapie alternativă (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Cu privire la amlodipină

Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării amlodipinei în criza hipertensivă.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu prudenţă.

În cadrul unui studiu pe termen lung controlat cu placebo, efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasele III şi IV NYHA), incidenţa raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul tratat cu amlodipină decât în grupul care a primit placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu prudență la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, deoarece acestea pot creşte riscul de apariție a viitoarelor evenimente cardiovasculare şi mortalitatea.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Ca urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat utilizând doze începând de la partea inferioară a intervalului de dozare şi se recomandă prudenţă, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la creşterea dozelor. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea atentă.

La vârstnici se recomandă creşterea dozelor cu prudenţă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

La aceşti pacienţi, amlodipina poate fi utilizată în dozele uzuale. Modificările concentraţiei plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra

SRAA (vezi pct. pct. 4.3, pct. 4.4 și pct. 5.1).

Unele medicamente sau clase de medicamente pot crește riscul de apariție a hiperkaliemiei: aliskiren, săruri care conțin potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai ECA, antagoniști ai receptorilor angiotensinei II, AINS, heparine, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus și trimetoprim. Asocierea cu aceste medicamente crește riscul de apariție a hiperkaliemiei. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a potasemiei.

La pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, risc de apariție a hiperkaliemiei, agravare a funcţiei renale şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare.

Tratamentele extracorporale care cauzează contactul sângelui cu suprafețe încărcate negativ, cum sunt hemodializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane cu flux crescut (de exemplu membrane din poliacrilonitril) și afereză cu lipoproteine cu densitate joasă cu dextransulfat, din cauza riscului crescut de apariție a reacțiilor anafilactoide severe (vezi pct. 4.3). Dacă este necesar un asemenea tratament, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unui antihipertensiv aparținând altei clase.

Combinația sacubitril/valsartan

Administrarea perindoprilului concomitent cu combinația sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece inhibarea concomitentă a neprilisinei și a ECA poate cauza creșterea riscului de apariție a angioedemului. Tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore de la administrarea ultimei doze din tratamentul cu perindopril. Tratamentul cu perindopril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore de la administrarea ultimei doze din tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.4).

La alţi pacienţi decât cei cu diabet zaharat sau insuficienţă renală, risc de apariție a hiperkaliemiei, agravare a funcţiei renale şi creştere a morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare.

În literatură s-a raportat că, în cazul pacienţilor cu boală aterosclerotică dovedită, insuficienţă cardiacă sau diabet zaharat cu afectare de organ în stadiu terminal, tratamentul concomitent cu inbitor al ECA şi blocant al receptorilor de angiotensină este asociat cu o frecvenţă mai mare a hipotensiunii arteriale, sincopelor, hiperkaliemiei şi agravării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu utilizarea unui singur medicament pentru sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Blocarea dublă (de exemplu, prin asocierea unui inhibitor al ECA cu un antagonist al receptorilor de angiotensină II) trebuie limitată la cazurile individuale bine definite şi cu monitorizarea atentă a funcţiei renale, kaliemiei şi tensiunii arteriale.

Risc de creştere a reacţiilor adverse, cum este edemul angioneurotic (angioedemul).

Cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol)

Pacienții trataţi concomitent cotrimoxazol (trimetoprim/sulfametoxazol) pot prezenta un risc crescut de hiperkaliemie (vezi pct. 4.4).

Diuretice care economisesc potasiu (de exemplu triamteren, amilorid), substituenţi de sare care conţin potasiu

Hiperkaliemie (potențial letală), în special în legătură cu insuficiența renală (efecte hiperkaliemice aditive).

Nu este recomandată administrarea perindoprilului în asociere cu medicamentele menționate mai sus (vezi pct. 4.4). Dacă, cu toate acestea, administrarea concomitentă este indicată, medicamentele trebuie utilizate cu prudență și cu monitorizarea frecventă a kaliemiei. Pentru utilizarea spironolactonei în insuficiența cardiacă, vezi mai jos.

Creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi toxicitate au fost raportate în timpul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA. Administrarea concomitentă de perindopril şi litiu nu este recomandată, dar, dacă asocierea se dovedeşte a fi necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice de litiu (vezi pct. 4.4).

Utilizarea concomitentă care necesită atenție deosebită

Medicamente antidiabetice (insulină, antidiabetice orale hipoglicemiante)

Studiile epidemiologice au sugerat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) poate să determine un efect mai puternic de scădere a glicemiei, cu risc de hipoglicemie.

Acest fenomen este mai probabil să apară în primele săptămâni de administrare a tratamentului asociat şi la pacienţi cu insuficienţă renală.

Efect antihipertensiv crescut. Tensiunea arterială trebuie monitorizată și, dacă este necesar, dozele de medicament antihipertensiv trebuie adaptate.

Pacienţii care utilizează diuretice şi, în special cei cu depleţie volemică şi/sau salină, pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale la iniţierea tratamentului cu inhibitori ai ECA. Posibilitatea apariţiei efectului hipotensor poate fi redusă prin întreruperea administrării diureticului, creşterea aportului de lichide sau sare înaintea iniţierii tratamentului cu doze mici de perindopril, care sunt crescute progresiv.

În hipertensiunea arterială, atunci când este posibil ca tratamentul diuretic administrat anterior să fi cauzat depleție volemică şi/sau salină, fie trebuie întreruptă administrarea diureticului înaintea inițierii tratamentului cu inhibitor ECA, caz în care poate fi reintrodus ulterior un diuretic care nu economisește potasiul, fie trebuie inițiat tratamentul cu inhibitor ECA cu doze mici, care sunt crescute progresiv.

În insuficiența cardiacă congestivă tratată cu diuretice, tratamentul cu inhibitor ECA trebuie inițiat cu doze foarte mici, posibil după reducerea dozei de diuretic asociat care nu economisește potasiul.

În toate situațiile, în primele săptămâni de administrare a tratamentului cu inhibitor ECA trebuie monitorizată funcția renală (valorile creatininei).

Diuretice care economisesc potasiu (epleronă, spironolactonă)

În cazul administrării de eplerenonă sau spironolactone în doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi și cu doze mici de inhibitori ECA:

În tratamentul insuficienţei cardiace clasele II-IV (NYHA) cu o fracție de ejecție <40% și tratate anterior cu inhibitori ECA și diuretice de ansă, risc de apariție a hiperkaliemiei, potențial letală, în special în cazul neobservării recomandărilor pentru prescriere a acestei asocieri.

Înaintea inițierii asocierii, asigurați-vă că nu sunt prezente hiperkaliemie și insuficiență renală.

Se recomandă monitorizarea atentă a kaliemiei și creatininemiei la începutul tratamentului o dată pe săptămână în prima lună și ulterior o dată pe lună.

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥3 g/zi

Când inhibitorii ECA sunt administraţi concomitent cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare, inhibitori de COX-2 şi AINS neselective), poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv. Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a

AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, incluzând insuficienţa renală acută, şi la creşterea kaliemiei, în special la pacienţii cu funcţia renală deja diminuată. Asocierea trebuie administrată cu prudență, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar funcţia renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului asociat şi, în continuare, în mod periodic.

Racecadotril

Se cunoaște faptul că inhibitorii ECA (de exemplu perindopril) provoacă angioedem. Acest risc poate fi crescut atunci când sunt administrați concomitent cu racecadotril (un medicament utilizat împotriva diareei acute).

Inhibitori ai activării factorului-ţintă al rapamicinei la mamifere (mTOR) (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus)

Pacienții tratați concomitent cu inhibitori ai mTOR pot prezenta un risc crescut de angioedem (vezi pct. 4.4).

Utilizarea concomitentă care necesită atenție

Administrarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale perindoprilului. Administrarea concomitentă cu nitroglicerina, alţi nitraţi sau alte medicamente vasodilatatoare poate reduce suplimentar tensiunea arterială.

Risc crescut de apariție a angioedemului din cauza activității reduse a dipeptidil-peptidazei IV (DPP-IV) de către gliptină, la pacienți tratați și cu inhibitor ECA.

Antidepresive tricilice/Antipsihotice/Anestezice

Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive tricilice şi antipsihotice cu inhibitori ai ECA poate determina o reducere suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Simpatomimeticele pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA.

Rareori, la pacienţii trataţi cu aur administrat injectabil (aurotiomalat de sodiu), care au utilizat concomitent inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, au fost raportate reacţii de tip nitric (simptomele includ eritem facial tranzitoriu, greţuri, vărsături şi hipotensiune arterială).

Cu privire la amlodipină

Efectele altor medicamente asupra amlodipinei

Utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, antifungice de tip azoli, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea semnificativă a expunerii la amlodipină, care are ca rezultat un risc crescut de apariție a hipotensiunii arteriale. Transpunerea clinică a acestor variaţii farmacocinetice poate fi mai pronunţată la vârstnici. Se recomandă monitorizarea clinică a pacienților și, ca urmare, poate fi necesară ajustarea dozei. Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. Există un risc crescut de hipotensiune arterială la pacienții cărora li se administrează claritromicină cu amlodipină. Se recomandă ținerea îndeaproape sub observație a pacienților în cazul administrării amlodipinei concomitent cu claritromicină.

Concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia în eventualitatea administrării concomitente a inductorilor cunoscuți ai CYP3A4. Drept urmare, este necesară monitorizarea tensiunii arteriale și avută în vedere reglarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă de medicamente, în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicina, Hypericum perforatum).

Administrarea de amlodipină cu grepfrut sau suc de grepfrut nu este recomandată deoarece biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, având ca rezultat creşterea efectului de reducere a tensiunii arteriale.

Dantrolen (soluţie perfuzabilă)

La animale au fost observate fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperkaliemia după administrarea de verapamil şi dantrolen intravenos. Din cauza riscului de hiperkaliemie, se recomandă evitarea administrării concomitente a blocantelor canalelor de calciu, cum este amlodipina, la pacienţii susceptibili de hipertermie malignă şi în cadrul abordării terapeutice a hipertermiei maligne.

Efectele amlodipinei asupra altor medicamente

Efectele de reducere a tensiunii arteriale ale amlodipinei sunt aditive efectelor de reducere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.

Există un risc de creștere a concentrațiilor tacrolimusului în sânge atunci când acesta este administrat concomitent cu amplodipina, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin înțeles. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea de amlodipină la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentrațiilor tacrolimusului în sânge și ajustarea dozelor de tacrolimus atunci când este adecvat.

Inhibitori ai activării factorului-ţintă al rapamicinei la mamifere (mTOR)

Inhibitorii mTOR cum sunt sirolimus, temsirolimus şi everolimus sunt substraturi CYP3A.

Amlodipina este un inhibitor CYP3A slab. La administrarea concomitentă cu inhibitori mTOR, amlodipina poate creşte expunerea inhibitorilor mTOR.

Nu au fost efectuate studii de interacțiune medicamentoasă cu ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau la alte populații cu excepția pacienților cu transplant renal, la care au fost observate creșteri variabile ale concentrației ciclosporinei (medie 0-40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea nivelelor de ciclosporină la pacienții cu transplant renal la care se administrează amplodipină și trebuie redusă doza de ciclosporină, conform necesităților.

Administrarea concomitentă a unor doze multiple de amlodipinǎ 10 mg cu simvastatinǎ 80 mg a avut ca rezultat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatinǎ în comparaţie cu simvastatina în monoterapie.

La pacienţii cǎrora li se administreazǎ amlodipinǎ limitaţi doza de simvastatinǎ la 20 mg zilnic.

În studiile de interacţiune clinică, amlodipina nu a influenţat proprietăţile farmacocinetice ale atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.

Cu privire la Beatil

Utilizare concomitentă care necesită atenţie deosebită

Baclofenul potenţează efectul antihipertensiv. Este necesară monitorizarea tensiunii arteriale şi a funcţiei renale şi ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.

A se lua în considerare în cazul administrării concomitente

Medicamente antihipertensive (cum sunt beta-blocantele) şi vasodilatatoare

Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale perindoprilului şi amlodipinei. Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce în plus tensiunea arterială şi, ca urmare, trebuie efectuată cu prudenţă.

Corticosteroizi, tetracosactidă

Determină reducerea efectului antihipertensiv (retenţie salină şi hidrică indusă de administrarea corticosteroizilor).

Alfa-blocante (prazosin, alfuzosin, doxazosin, tamsulosin, terazosin)

Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.

Amifostina poate potenţa efectul antihipertensiv al amlodipinei.

Efect antihipertensiv crescut şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică.

Având în vedere efectele componentelor individuale ale acestui medicament combinat asupra sarcinii şi alăptării:

Utilizarea Beatil nu este recomandată în primul trimestru de sarcină. Când o sarcină este planificată sau confirmată, trebuie iniţiat un tratament alternativ cât mai curând posibil.

Utilizarea Beatil este contraindicată în trimestrele doi şi trei de sarcină.

Utilizarea Beatil nu este recomandată în timpul alăptării. Ca urmare, trebuie decis dacă se va întrerupe alăptarea sau tratamentul cu Beatil, luând în considerare importanţa acestui tratament pentru mamă.

Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4).

Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct.

4.3 și pct. 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitorii ECA în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia situaţiei în care terapia cu inhibitor al ECA este considerată esenţială, tratamentul pacientelor care vor să rămână gravide trebuie schimbat cu tratamente antihipertensive alternative, ale căror profiluri de siguranţă în timpul sarcinii au fost stabilite. Dacă se detectează sarcina, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie iniţiat un tratament alternativ.

Se ştie că expunerea la terapia cu inhibitori ai ECA în trimestrele al doilea şi al treilea de sarcină induce fetotoxicitate la om (funcţie renală diminuată, oligohidramnios, întârziere a osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie), (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la inhibitori ai ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Sugarii ale căror mame au utilizat tratament cu inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru apariţia hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Cu privire la amlodipină

Nu a fost stabilită siguranţa administrării amlodipinei în timpul sarcinii la om.

În cadrul studiilor efectuate la animale, în cazul administrării de doze mari, a fost observată toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată doar atunci când nu există o alternativă mai sigură şi când boala însăşi reprezintă un risc mai mare pentru mamă şi făt.

Deoarece nu sunt disponibile informaţii privind utilizarea perindoprilului în timpul alăptării, perindoprilul nu este recomandat şi sunt de preferat tratamente alternative, ale căror profiluri de siguranţă în timpul alăptării au fost mai bine stabilite, în special în cazul alăptării unui nou-născut sau prematur.

Cu privire la amlodipină

Amlodipina este excretată în laptele uman. Proporția dozei materne primite de sugar a fost estimată într-un interval intercuartilic de 3-7%, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaște efectul amlodipinei asupra sugarului.

Trebuie decis dacă se va continua/întrerupe alăptarea sau tratamentul cu amlodipină, luând în considerare beneficiile alăptării pentru copil şi beneficiile tratamentului cu amlodipină pentru mamă.

Nu a fost niciun efect asupra capacității de reproducere sau fertilității.

Cu privire la amlodipină

La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice privind efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. În cadrul unui studiu efectuat la şobolani au fost observate reacţii adverse asupra fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).

Nu s-au efectuat studii privind efectele Beatil asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Când sunt conduse vehicule sau sunt folosite utilaje, trebuie luat în considerare faptul că, ocazional, pot apare scădere a tensiunii arteriale, cefalee, greață, ameţeli sau fatigabilitate.

Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul tratamentului cu perindopril sau amlodipină administrate separat şi sunt prezentate conform clasificării MedDRA, pe aparate, sisteme şi organe, în funcţie de următoarele frecvenţe:

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 până la <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 până la <1/100); rare (≥1/10000 până la <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe Amlodipină Perindopril

Tulburări Mai puţin frecvente Eozinofilie** hematologice şi Foarte rare Leucopenie, Agranulocitoză sau limfatice Trombocitopenie pancitopenie,

Hemoglobinemie redusă și hematocrit redus,

Leucopenie/neutropenie,

Anemie hemolitică la pacienţii cu deficit congenital de G6-PDH (vezi pct. 4.4),

Tulburări ale Foarte rare Reacții alergice sistemului imunitar

Tulburări Rare Sindromul secreţiei endocrine inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe Amlodipină Perindopril

Tulburări Mai puţin frecvente Hipoglicemie (vezi pct. 4.4 metabolice şi de și 4.5)**, nutriţie Hiperkaliemie, reversibilă la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4)**,

Hiponatremie**

Foarte rare Hiperglicemie

Tulburări psihice Mai puţin frecvente Depresie, Depresie,

Modificări ale dispoziţiei Modificări ale dispoziţiei, (inclusiv anxietate), Tulburări de somn

Insomnie

Rare Stare de confuzie

Tulburări ale Frecvente Somnolenţă, Ameţeli, sistemului nervos Ameţeli, Cefalee,

Cefalee (în special la Parestezie, începutul tratamentului) Vertij

Mai puţin frecvente Tremor, Somnolenţă**,

Disgeuzie, Sincopă**

Sincopă,

Hipoestezie,

Parestezie

Foarte rare Hipertonie, Stare de confuzie

Cu frecvență Tulburare extrapiramidală necunoscută

Turburări oculare Frecvente Tulburări de vedere Tulburări de vedere (incluzând diplopie)

Tulburări acustice Frecvente Tinitus şi vestibulare Mai puţin frecvente Tinitus

Tulburări cardiace Frecvente Palpitaţii

Mai puţin frecvente Aritmii (inclusiv bradicardie, Palpitaţii**, tahicardie ventriculară şi Tahicardie** fibrilaţie atrială)

Foarte rare Infarct miocardic Angină pectorală (vezi pct.

4.4),

Aritmii,

Infarct miocardic, posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Tulburări vasculare Frecvente Eritem facial tranzitoriu Hipotensiune arterială (şi efecte legate de hipotensiunea arterială)

Mai puţin frecvente Hipotensiune arterială Vasculită**

Rare Hiperemie tranzitorie a feței și gâtului

Aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe Amlodipină Perindopril

Foarte rare Vasculită Accident vascular cerebral, posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4)

Cu frecvență Fenomen Raynaud necunoscută

Tulburări Frecvente Dispnee Tuse, respiratorii, Dispnee toracice şi Mai puţin frecvente Tuse, Bronhospasm mediastinale

Rinită

Foarte rare Pneumonie eozinofilică,

Rinită

Tulburări Frecvente Dureri abdominale, Dureri abdominale, gastrointestinale Greţuri, Constipaţie,

Dispepsie, Diaree,

Modificări ale tranzitului Disgeuzie, intestinal (inclusiv diaree şi Dispepsie, constipaţie) Greţuri,

Mai puţin frecvente Vărsături, Xerostomie

Xerostomie

Foarte rare Pancreatită, Pancreatită

Gastrită,

Hiperplazie gingivală

Tulburări Foarte rare Hepatită, Hepatită citolitică sau hepatobiliare Icter, colestatică (vezi pct. 4.4)

Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice*

Afecţiuni cutanate Frecvente Prurit, şi ale ţesutului Erupţie cutanată tranzitorie subcutanat Mai puţin frecvente Alopecie, Urticarie (vezi pct. 4.4),

Purpură, Angioedem la nivelul feţei,

Modificări de culoare la extremităţilor, buzelor, nivelul pielii, mucoaselor, limbii, glotei

Hiperhidroză, şi/sau laringelui (vezi pct.

Prurit, pct. 4.4),

Erupţie cutanată tranzitorie, Reacții de

Exantem, fotosensibilitate**,

Urticarie Pemfigoid**,

Hiperhidroză

Rare Agravare a psoriazisului

Foarte rare Angioedem, Eritem polimorf

Eritem polimorf,

Dermatită exfoliativă,

Sindrom Stevens-Johnson,

Edem Quinke,

Cu frecvență Necroliză epidermică toxică necunoscută

Aparate, sisteme şi Frecvenţă Reacţii adverse organe Amlodipină Perindopril

Tulburări musculo- Frecvente Edem maleolar, Crampe musculare scheletice şi ale Crampe musculare ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente Artralgie, Artralgie**,

Mialgie, Mialgie**

Dorsalgie

Tulburări renale şi Mai puţin frecvente Tulburări de micţiune, Insuficienţă renală ale căilor urinare Nicturie,

Frecvenţă crescută a urinărilor

Rare Anurie/oligurie,

Tulburări ale Mai puţin frecvente Impotență, Disfuncţie erectilă aparatului genital şi Ginecomastie ale sânului

Tulburări generale Foarte frecvente Edem şi la nivelul locului Frecvente Fatigabilitate, Astenie de administrare Astenie

Mai puţin frecvente Dureri toracice, Dureri toracice**,

Dureri, Stare generală de rău**,

Stare generală de rău Edeme periferice**,

Pirexie**

Investigaţii Mai puţin frecvente Creştere ponderală, Creştere a uremiei**, diagnostice Scădere ponderală Creştere a creatininemiei**

Rare Creştere a bilirubinemiei,

Creştere a valorilor serice ale enzimelor hepatice

Leziuni, intoxicații Mai puţin frecvente Căderi** și complicații legate de procedurile utilizate

** Frecvența calculată din studiile clinice privind reacțiile adverse depistate din raportări spontane

Cu privire la amlodipină

* În general, proporţional cu colestaza

În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele adverse grave. Câţiva pacienţi au prezentat evenimente adverse grave: 16 (0,3%) din 6122 pacienţi la care s-a administrat perindopril şi 12 (0,2%) din 6107 pacienţi la care s-a administrat placebo. În cazul pacienţilor la care s-a administrat perindopril, la 6 pacienţi a fost observată hipotensiune arterială, la 3 pacienţi a fost observat angioedem şi la 1 pacient a fost observat stop cardiac. Comparativ cu placebo, mai mulţi pacienţi din grupul de tratament cu perindopril au întrerupt tratamentul din cauza apariţiei tusei, hipotensiunii arteriale sau altor intoleranţe: 6,0% (n=366), respectiv 2,1% (n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

Nu sunt date disponibile privind supradozajul cu Beatil la om.

Sunt disponibile date limitate privind supradozajul la om. Simptomele asociate cu supradozajul cu inhibitori ai ECA pot include hipotensiune arterială, şoc circulator, tulburări electrolitice, insuficienţă renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi tuse.

Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în administrarea unei perfuzii intravenoase de soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%). Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în poziţie anti-şoc. Dacă este posibil, poate fi luată în considerare şi administrarea angiotensinei II în perfuzie şi/sau catecolamine intravenos. Perindoprilul poate fi eliminat din circulaţia sistemică prin hemodializă (vezi pct. 4.4). Implantarea unui pacemaker este indicată în cazul bradicardiei rezistente la tratament. Trebuie monitorizate continuu semnele vitale, valorile serice ale electroliţilor şi creatininemia.

Cu privire la amlodipină

Experiența privind supradozajul intenționat la om este limitată.

Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică marcată şi, posibil, o tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată şi probabil prelungită, care poate evolua până la şoc cu final letal.

Edemul pulmonar non-cardiogen a fost raportat rar ca o consecință a supradozajului cu amlodipină, care se poate manifesta cu un debut întârziat (24-48 ore după ingestie) și necesită suport ventilator.

Măsurile de resuscitare precoce (inclusiv supraîncărcarea cu lichide) pentru a meține perfuzia și debitul cardiac pot fi factori precipitanți.

Hipotensiunea arterială semnificativă clinic determinată de supradozajul cu amlodipină necesită suport cardiovascular activ, inclusiv monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiacă şi respiratorie, poziţionarea pacientului în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate şi evaluarea atentă a volemiei şi debitului urinar. Poate fi utilă administrarea unui medicament vasoconstrictor în restabilirea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, cu condiţia să nu existe nicio contraindicaţie pentru utilizarea sa. Gluconatul de calciu intravenos poate fi benefic în inversarea efectelor de blocare a canalelor de calciu. În unele cazuri poate fi util lavajul gastric. La voluntarii sănătoşi, s-a demonstrat că utilizarea de cărbune activat în decurs de până la 2 ore de la administrarea unei doze de amlodipină 10 mg reduce rata de absorbţie a acesteia.

Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, este improbabil ca dializa să fie eficace.

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai ECA şi blocante ale canalelor de calciu, codul ATC: C09BB04

Perindoprilul este un inhibitor al enzimei care catalizează conversia angiotensinei I în angiotensină II (enzima de conversie a angiotensinei, ECA). Enzima de conversie sau kinaza este o exopeptidază care catalizează conversia angiotensinei I în peptida vasoconstrictoare, angiotensina II, şi determină şi transformarea vasodilatatorului bradikinină într-o heptapeptidă inactivă. Inhibarea ECA determină reducerea concentraţiilor plasmatice de angiotensină II, care duce la o activitate crescută a reninei plasmatice (prin inhibarea feedback-ului negativ al eliberării de renină) şi la reducerea secreţiei de aldosteron. Deoarece ECA inactivează bradikinina, inhibarea ECA determină şi o activitate crescută a sistemelor kalicreină-kinină circulatorii şi locale (şi astfel, activarea sistemului de prostaglandine).

Este posibil ca acest mecanism să contribuie la acţiunea de reducere a tensiunii arteriale a inhibitorilor

ECA şi cu siguranţă este parţial responsabil de efectele lor secundare (de exemplu tuse).

Perindoprilul acţionează prin intermediul metabolitului său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi nu au arătat nicio inhibare a activităţii ECA in vitro.

Perindoprilul este activ în toate gradele hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată, severă; se observă o reducere a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice atât în decubit dorsal, cât şi în ortostatism.

Perindoprilul scade rezistenţa vasculară periferică, determinând scăderea tensiunii arteriale. Ca urmare, creşte fluxul sanguin periferic, fără niciun efect asupra frecvenţei cardiace.

De regulă, fluxul sanguin renal creşte, în timp ce rata de filtrare glomerulară (RFG) nu este modificată.

Activitatea antihipertensivă este maximă între 4 şi 6 ore după administrarea unei doze unice şi se menţine pentru cel puţin 24 de ore: efectele observate la concentraţiile plasmatice minime reprezintă aproximativ 87-100% din efectele observate la concentraţiile plasmatice maxime.

Reducerea tensiunii arteriale apare rapid. La pacienţii respondenţi, normalizarea este obţinută în decurs de o lună şi persistă fără apariţia tahifilaxiei.

Întreruperea tratamentului nu determină un efect de rebound.

Perindoprilul reduce hipertrofia ventriculului stâng.

A fost confirmat faptul că perindoprilul şi-a demonstrat proprietăţile vasodilatatorii la om.

Îmbunătăţeşte elasticitatea arterelor mari şi reduce raportul tunică medie-lumen al arterelor mici.

Tratamentul asociat cu un diuretic tiazidic determină un efect sinergic de tip aditiv. Asocierea dintre un inhibitor al ECA şi un diuretic tiazidic reduce, de asemenea, riscul de apariție a hipokaliemiei induse de tratamentul diuretic.

Pacienţi cu boală arterială coronariană stabilă

Studiul EUROPA a fost un studiu clinic multicentric, internaţional, randomizat, în dublu orb, controlat cu placebo, cu durata de 4 ani.

12.218 pacienţi cu vârsta peste 18 ani au fost incluşi prin randomizare în grupul de tratament cu perindopril terţ-butilamină 8 mg (n=6.110) sau în grupul cu administrare de placebo (n=6.108).

Populaţia din studiu prezenta simptomatologie de boală arterială coronariană, fără semne clinice de insuficienţă cardiacă. Per total, 90% dintre pacienţi au avut în antecedente un infarct miocardic şi/sau o revascularizare coronariană. La majoritatea pacienţilor s-a administrat medicaţia de studiu adiţional tratamentului convenţional, care a inclus: inhibitori plachetari, medicamente hipolipemiante şi beta-blocante.

Principalul criteriu de evaluare a eficacităţii a fost compus din mortalitate cardiovasculară, infarct miocardic non-letal şi/sau stop cardiac resuscitat cu succes. Tratamentul cu perindopril terţ-butilamină 8 mg administrat o dată pe zi, a determinat o reducere absolută semnificativă a criteriului principal de evaluare finală de 1,9% (reducere a riscului relativ [RRR] cu 20%, IÎ 95% [9,4; 28,6] - p<0,001).

La pacienţii cu antecedente de infarct miocardic şi/sau revascularizare a fost observată o reducere absolută cu 2,2% a criteriului principal de evaluare finală, corespunzând unei Reduceri a Riscului

Relativ de 22,4% (IÎ 95% [12,0; 31,6] - p<0,001), comparativ cu placebo.

Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea administrării de perindopril la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.2).

În cadrul unui studiu clinic deschis, non-comparativ, care a inclus 62 copii cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 2 și 15 ani și cu o rată a filtrării glomerulare >30 ml/min/1,73 m2, pacienților li s-a administrat perindopril în doză medie de 0,07 mg/kg corp. Doza a fost stabilită individual în funcție de profilul pacientului și de răspunsul tensiunii arteriale, până la o doză maximă de 0,135 mg/kg corp/zi.

59 pacienți au încheiat perioada de 3 luni, iar 36 pacienți au încheiat perioada suplimentară de studiu, adică au fost monitorizați timp de cel puțin 24 de luni (durata medie a studiului: 44 luni).

Tensiunea arterială sistolică și cea diastolică au rămas stabile de la includerea în studiu până la ultima evaluare la pacienții care au fost tratați cu alte medicamente antihipertensive înaintea studiului și au scăzut la pacienții care nu au mai fost tratați.

Mai mult de 75% dintre copii au avut tensiunea arterială sistolică și cea diastolică sub cea de-a 95-a percentilă la ultima evaluare.

Siguranța a fost corespunzătoare profilului de siguranță cunoscut pentru perindopril.

Date din studii clinice privind blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The

Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA

NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai

ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.

Cu privire la amlodipină

Amlodipina este un inhibitor al influxului ionilor de calciu, aparţinând grupului dihidropiridine (blocant al canalelor lente de calciu sau antagonist al ionului de calciu) şi inhibă influxul transmembranar al ionilor de calciu în muşchiul neted cardiac şi vascular.

Mecanismul acţiunii antihipertensive a amlodipinei se datorează unui efect relaxant direct asupra muşchiului neted vascular. Mecanismul exact prin care amlodipina atenuează angina pectorală nu a fost determinat complet, dar amlodipina reduce povara ischemică totală prin următoarele două acţiuni:

− Amlodipina dilată arteriolele periferice şi, astfel, reduce rezistenţa periferică totală (postsarcina) împotriva căreia lucrează inima. Deoarece frecvenţa cardiacă rămâne nemodificată, această facilitare a travaliului cardiac reduce consumul miocardic de energie şi necesarul de oxigen.

− Probabil că mecanismul de acţiune al amlodipinei implică şi dilatarea principalelor artere coronare şi a arteriolelor coronare, atât din regiunile sănătoase, cât şi din cele ischemice.

Această dilatare creşte aportul miocardic de oxigen la pacienţii cu spasm al arterelor coronare (angina pectorală Prinzmetal sau angina pectorală variantă).

La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea o dată pe zi furnizează reduceri semnificative clinic ale tensiunii arteriale, atât în clinostatism, cât şi în ortostatism, pe o perioadă de 24 de ore.

Datorită debutului lent al acţiunii, hipotensiunea arterială acută nu este o caracteristică a administrării amlodipinei.

La pacienţii cu angină pectorală, administrarea amlodipinei o dată pe zi creşte timpul total al efortului, timpul până la debutul crizei de angină pectorală şi timpul până la apariţia subdenivelării segmentului

ST cu 1 mm şi reduce atât frecvenţa crizelor de angină pectorală, cât şi consumul de comprimate care conţin nitroglicerină.

Amlodipina nu a fost asociată cu niciun efect metabolic advers sau modificare a profilului lipidelor plasmatice şi este adecvată pentru utilizarea la pacienţii cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută.

Utilizarea la pacienţii cu boală arterială coronariană (BAC)

Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienţii cu boală arterială coronariană (BAC) a fost evaluată în cadrul unui studiu independent, multicentric, randomizat, în dublu-orb, controlat cu placebo, care a inclus 1.997 pacienţi: Compararea Amlodipinei cu Enalapril în limitarea apariţiei trombozei (Comparison of Amlodipine vs. Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis (CAMELOT)). Din aceşti pacienţi, 663 au fost trataţi cu amlodipină 5-10 mg, 673 pacienţi au fost trataţi cu enalapril 10-20 mg, iar la 655 pacienţi s-a administrat placebo, pe lângă tratamentul standard cu statine, beta-blocante, diuretice şi aspirină, timp de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea sunt prezentate în Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu mai puţine spitalizări pentru angină pectorală şi proceduri de revascularizare la pacienţii cu BAC.

Tabelul 1. Incidenţa rezultatelor semnificative clinic în studiul CAMELOT

Ratele evenimentelor cardiovasculare [Nr. (%)] Amlopidină comparativ cu

Placebo

Rezultate Amlopidină Placebo Enalapril Rata Riscului Valoarea (IÎ 95%) p

Criteriul principal de evaluare

Evenimente adverse 110 (16,6) 151 (23,1) 136 0,69 (0,54-0,88) 0,003 cardiovasculare (20,2)

Componente individuale

Revascularizare 78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54-0,98) 0,03 coronariană

Spitalizare pentru 51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41-0,82) 0,002 angină pectorală

IM neletal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37-1,46) 0,37

Accident vascular 6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0,19-1,32) 0,15 cerebral sau AIT

Deces de cauză 5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0.7) 2,46 (0,48-12,7) 0,27 cardiovasculară

Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14-2,47) 0,46

Stop cardiac resuscitat 0 4 (0,6) 1 (0,1) NA 0,04

Boală vasculară 5 (0,8) 2 (0,3) 8 (1,2) 2,6 (0,50-13,4) 0,24 periferică nou-instalată

Abrevieri: ICC=insuficienţă cardiacă congestivă; IÎ=Interval de încredere; IM=infarct miocardic;

AIT=accident ischemic tranzitor.

Utilizarea la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Studiile clinice controlate privind hemodinamica şi proba de efort, care au inclus pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorare clinică, conform evaluării prin proba de efort, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi simptomatologia clinică.

Un studiu controlat cu placebo (PRAISE), conceput pentru a evalua pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV la care s-au administrat digoxină, diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) a arătat că amlodipina nu a determinat o creştere a riscului de mortalitate sau de mortalitate şi morbiditate combinate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

În cadrul unui studiu de urmărire, pe termen lung, controlat cu placebo (PRAISE-2) privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV fără simptome clinice sau constatări obiective care să sugereze o boală ischemică de fond, la care s-au administrat doze constante de inhibitori ECA, digitalice şi diuretice, amlodipina nu a avut niciun efect asupra mortalităţii totale şi a mortalităţii de cauză cardiovasculară. În aceeaşi populaţie, amlodipina a fost asociată cu raportări mai frecvente de edem pulmonar.

Studiul privind tratamentul pentru prevenirea infarctului miocardic (ALLHAT)

Un studiu randomizat, în dublu orb, privind morbiditatea şi mortalitatea, numit Tratamentul antihipertensiv şi hipolipemiant pentru prevenirea infarctului miocardic (Antihypertensive and

Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial - ALLHAT), a fost desfăşurat pentru a compara scheme terapeutice mai noi: amlodipină 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau lisinopril 10-40 mg pe zi (inhibitor ECA) ca medicamente de primă intenţie, administrate asociat cu diureticul tiazidic, clortalidona 12,5-25 mg pe zi în tratamentul hipertensiunii arteriale de intensitate uşoară până la moderată.

Un total de 33.357 pacienţi hipertensivi cu vârsta de 55 de ani şi peste, au fost repartizaţi aleatoriu şi urmăriţi în medie 4,9 ani. Pacienţii au avut cel puţin un factor de risc suplimentar pentru boala coronariană (BC), incluzând infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente >6 luni înainte de recrutarea în studiu, altă boală cardiovasculară (BCV) aterosclerotică diagnosticată (per total 51,5%), diabet zaharat de tip 2 (36,1%), valori ale HDL-C<35 mg/dl (11,6%), hipertofie ventriculară stângă diagnosticată electrocardiografic sau ecocardiografic (20,9%), status de fumător în prezent (21,9%).

Criteriul principal de evaluare finală a fost compus din incidenţele ICC letală şi infarctului miocardic neletal. Nu a fost nicio diferenţă semnificativă în privinţa criteriului principal de evaluare finală între tratamentul cu amlodipină şi cel cu clortalidonă (Risc relativ [RR]: 0,98 (IÎ 95% [0,90-1,07], p=0,65).

Dintre criteriile secundare de evaluare finală, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu principal cardiovascular combinat de evaluare finală) a fost semnificativ mai mare la grupul tratat cu amlodipină, comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2%, comparativ cu 7,7%, RR 1,38 (IÎ 95% [1,25-1,52], p<0,001). Cu toate acestea, nu a fost nicio diferenţă semnificativă în privinţa mortalităţii de toate cauzele între tratamentul cu amlodipină şi cel cu clortalidonă: RR=0,96 (IÎ 95% [0,89-1,02], p=0,20).

În cadrul unui studiu care a implicat 268 copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani, cu hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării de amlodipină în doze de 2,5 mg și 5 mg cu placebo a demonstrat că ambele doze au determinat reducerea semnificativă a tensiunii arteriale sistolice comparativ cu placebo. Diferența între cele două doze nu a fost semnificativă statistic.

Nu au fot efectuate studii privind efectele pe termen lung ale amlodipinei asupra creșterii, pubertății și dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea pe termen lung a administrării de amplodipină în copilărie în privința reducerii morbidității și mortalității cardiovasculare la vârsta adultă. Vezi pct. 4.2.

Rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia Beatil, nu sunt semnificativ diferite de rata şi gradul absorbţiei perindoprilului şi amlodipinei din compoziţia comprimatelor care conţin o singură componentă activă.

După administrarea pe cale orală, absorbţia perindoprilului este rapidă, iar concentraţia plasmatică maximă este atinsă în decurs de o oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică a perindoprilului este de o oră.

Perindoprilul este un precursor medicamentos. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în fluxul sanguin sub forma metabolitului activ perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul eliberează 5 metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă de perindoprilat este atinsă în decurs de 3 până la 4 ore.

Deoarece ingestia de alimente reduce conversia la perindoprilat, şi astfel biodisponibilitatea, perindopril terţ-butilamina trebuie administrată pe cale orală într-o doză unică zilnică, dimineaţa, înainte de masă.

A fost demonstrată o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.

Volumul de distribuţie al perindoprilatului nelegat este de aproximativ 0,2 l/kg. Legarea perindoprilatului de proteinele plasmatice este de 20%, în principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar este dependentă de concentraţia plasmatică.

Perindoprilatul este eliminat în urină, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al fracţiei nelegate este de aproximativ 17 ore, atingând concentraţii în platou în decurs de 4 zile.

Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi, de asemenea, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală (vezi pct. 4.2). Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va face în funcţie de gradul afectării (clearance-ul creatininei).

Clearance-ul prin dializă al perindoprilatului este de 70 ml/min.

Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei nemodificate este înjumătăţit. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat format nu este redusă şi, ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 și pct. 4.4).

Cu privire la amlodipină

Absorbție, distribuție, legarea de proteinele plasmatice

După administrarea pe cale orală în doze terapeutice, amlodipina este bine absorbită, atingând concentraţiile plasmatice maxime la 6-12 ore de la administrare. Biodisponibilitatea absolută a fost estimată a fi între 64 şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studiile in vitro au arătat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice.

Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de ingestia de alimente.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 35-50 de ore şi este proporţional cu administrarea unei doze pe zi. Amlodipina este metabolizată în proporţie mare de către ficat în metaboliţi inactivi, 10% din forma nemodificată şi 60% din metaboliţi fiind excretaţi în urină.

Sunt disponibile foarte puţine date clinice privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Pacienţii cu insuficienţă hepatică prezintă un clearance al amlodipinei redus, care determină un timp de înjumătăţire mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.

Timpul necesar atingerii concentraţiei plasmatice maxime a amlodipinei este similar atât la pacienţii vârstnici cât şi la cei tineri. La pacienţii vârstnici, clearance-ul amlodipinei tinde să fie redus, ducând la creşteri ale ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare. Creşterile ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă au fost conform aşteptărilor pentru grupa de vârstă a pacienţilor incluși în studiu.

A fost efectuat un studiu de farmacocinetică la 74 copii și adolescenți cu hipertensiune arterială, cu vârsta cuprinsă între 1 și 17 ani (din care 34 pacienți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și 28 pacienți cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani), la care s-a administrat amlodipină în doze cuprinse între 1,25 mg și 20 mg, o dată sau de două ori pe zi. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și la adolescenții cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani clearance-ul oral tipic (Cl/F) a fost de 22,5 și, respectiv, 27,4 l/oră la băieți și de 16,4 și, respectiv, 21,3 l/oră la fete. A fost observată o mare variabilitate interindividuală.

Datele raportate referitoare la copiii cu vârsta sub 6 ani sunt limitate. Vezi pct. 4.2.

În cadrul studiilor privind toxicitatea ca urmare a administrării cronice pe cale orală (la şobolani şi maimuţe), organul-ţintă este rinichiul, cu leziuni reversibile.

În cadrul studiilor in vitro şi in vivo nu a fost observată mutagenitate.

Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere (efectuate la şobolani, şoareci, iepuri şi maimuţe) nu au arătat niciun semn de embriotoxicitate sau teratogenitate. Cu toate acestea, s-a demonstrat faptul că inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, ca şi clasă, cauzează reacţii adverse asupra dezvoltării fetale în ultimele stadii de gestaţie, determinând deces fetal şi malformaţii congenitale la rozătoare şi iepuri: au fost observate leziuni renale şi o creştere a mortalităţii peri- şi postnatale.

Fertilitatea nu a fost afectată la șobolanii femele sau masculi.

În cadrul studiilor de lungă durată efectuate la şobolani şi şoareci, nu a fost observată carcinogenitate.

Cu privire la amlodipină

Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat întârziere a datei naşterii, durată a travaliului prelungită şi supravieţuire redusă a puilor în cazul administrării de doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/kg.

Influenţă asupra fertilităţii

La şobolanii trataţi cu amlodipină (masculi timp de 64 de zile şi femele timp de 14 zile înaintea împerecherii), cu doze de până la 10 mg/kg/zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om de 10 mg/zi, exprimată în mg/m2), nu a fost observat niciun efect asupra fertilităţii. În cadrul altui studiu efectuat la şobolani, în cadrul căruia şobolanii masculi au fost trataţi cu amlodipină besilat timp de 30 de zile cu o doză comparabilă cu doza la om, exprimată în mg/kg, au fost găsite valori plasmatice scăzute ale hormonului foliculostimulant şi testosteronului, precum şi scăderi ale densităţii spermei şi ale numărului de spermatide mature şi celule Sertoli.

Şobolanii şi şoarecii la care s-a administrat amlodipină timp de 2 ani în dietă, în cantităţi calculate pentru a furniza valori zilnice ale dozelor de 0,5, 1,25 şi 2,5 mg/kg/zi, nu au prezentat nicio dovadă privind carcinogenitatea. Doza cea mai mare (pentru şoareci similară cu, iar pentru şobolani cu valoare dublă* faţă de doza clinică maximă recomandată la om de 10 mg/zi, exprimată în mg/m2) a fost apropiată de doza maximă tolerată la şoareci, dar nu şi la şobolani.

Studiile privind mutagenitatea nu au evidenţiat niciun efect legat de medicament, nici la nivelul genelor, nici al cromozomilor.

*S-a luat în calcul un pacient cu greutatea de 50 kg.

Celuloză microcristalină tip 112

Celuloză microcristalină tip 14

Poliacrilin potasic

Dioxid de siliciu coloidal hidrofob

Stearat de magneziu

Nu este cazul.

3 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Cutie cu blistere din PA-Al-PVC/Al, cu 30 de comprimate.

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Gedeon Richter România S.A.

Str. Cuza Vodă Nr. 99-105 540306 Târgu-Mureş, România

9968/2017/01 9969/2017/01 9970/2017/01 9971/2017/01

Data primei autorizări: Iunie 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Mai 2017

Iulie 2023