AVELOX 400mg comprimate filmate prospect medicament

Avelox 400 mg comprimate filmate

Un comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat de moxifloxacină).

Excipient cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine 68 mg lactoză monohidrat (= 66,56 mg lactoză).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat filmat

Comprimate filmate de culoare roşu închis, cu formă alungită, convexă, cu dimensiunea de 17 x 7 mm și cu marcajul ‘’M400’’pe o faţă şi ‘’BAYER’’pe cealaltă faţă.

Avelox 400 mg comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene la pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste, cauzate de către bacterii sensibile la moxifloxacină (vezi pct. 4.4, pct. 4.8 și pct. 5.1):

În următoarele indicații, moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate frecvent pentru tratamentul infecțiilor respective:

- Sinuzită bacteriană acută

- Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv a bronșitei cronice

În următoarele indicații, moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate pentru tratamentul inițial al acestor infecții sau atunci când acestea nu au avut rezultat:

- Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepția cazurilor severe

- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică, infecţii ale tractului genital superior feminin, incluzând salpingite şi endometrite) fără un abces tubo-ovarian sau pelvin asociat.

Comprimatele filmate Avelox de 400 mg nu sunt recomandate pentru utilizarea în monoterapie cu o boală inflamatorie pelvină ușoară până la moderată, dar trebuie administrate în combinație cu un alt agent antibacterian adecvat (de exemplu, cefalosporină) datorită creșterii rezistenței la moxifloxacină a Neisseria gonorrhoeae, doar dacă moxifloxacină rezistentă la Neisseria gonorrhoeae poate fi exclusă (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Avelox 400 mg comprimate filmate poate fi de asemenea utilizat pentru a completa un curs de terapie la pacienții care au arătat ameliorări ale stării de sănătate în timpul tratamentului inițial cu moxifloxacină intravenoasă pentru următoarele indicații:

- Pneumonie dobândită în colectivitate

- Infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia

Comprimatele filmate Avelox de 400 mg nu trebuie utilizate pentru a iniția terapia pentru niciun tip de infecție a pielii și a structurii pielii sau în pneumonia severă obținută în comunitate.

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor antibacteriene.

Doze (adulţi)

Un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.

Insuficienţă renală/ hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii trataţi prin dializă cronică, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru mai multe informații).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi poate fi luat independent de orarul meselor.

Avelox 400 mg comprimate filmate trebuie utilizat pentru urmatoarele durate de tratament:

- Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv a bronșitei cronice 5 - 10 zile

- Pneumonie dobândită în colectivitate 10 zile

- Sinuzită bacteriană acută 7 zile

- Boală inflamatorie pelvină ușoară până la moderată 14 zile

Avelox 400 mg comprimate filmate a fost studiat în studii clinice pentru un tratament de până la 14 zile.

Terapie secvenţială (administrare intravenoasă urmată de cea orală)

În studiile clinice cu terapie secvenţială majoritatea pacienţilor au trecut de la terapie intravenoasă la terapie orală întru-un interval de 4 zile (pneumonie dobândită în colectivitate) sau 6 zile (infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia). Durata totală recomandată a tratamentului intravenos şi oral este de 7-14 zile pentru pneumonie dobândită în colectivitate şi de 7-21 zile pentru infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia.

Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu trebuie depăşite.

- Hipersensibilitate la moxifloxacină, alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.

- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6)

- Pacienţi cu vârsta sub 18 ani

- Pacienţi cu istoric de boală/afectări ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu chinolone.

Atât în studiile preclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, ca urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

- Prelungirea intervalului QT congenitală sau dobândită, diagnosticată

- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată

- Bradicardie relevantă clinic

- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng

- Antecedente de aritmii simptomatice.

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT (vezi, de asemenea, pct. 4.5).

Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori serice ale transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.

Utilizarea Avelox comprimate trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

Tratamentul acestor pacienți cu Avelox comprimate trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie echilibrat cu informaţiile conţinute la punctul privind atenţionările şi precauţiile.

S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora dintre pacienţi. La analiza ECG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială. Deoarece intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor asupra intervalului QT.

Medicaţia care poate reduce kaliemia trebuie folosită cu precauţie la pacienţii trataţi cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Moxifloxacina trebuie folosită cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în special femei şi pacienţi vârstnici), de exemplu: ischemia miocardică acută sau prelungirea intervalului

QT, deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi pct. 4.3). Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu concentraţia medicamentului. De aceea doza recomandată nu trebuie depăşită.

Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului de moxifloxacină, tratamentul trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.

Hipersensibilitatea şi reacţiile alegice au fost raportate la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot progresa spre un şoc care poate pune viaţa în pericol, chiar şi după prima administrare. În cazurile de manifestări clinice de reacții severe de hipersensibilitate, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale), în asociere cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină inchisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie hepatică.

Reacții adverse cutanate severe (SCAR), inclusiv necroliza epidermică toxică (TEN: cunoscută și sub numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și Pustuloza exantematică generalizată acută (AGEP), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care sugerează aceste reacții, moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, TEN sau

AGEP, cu utilizarea de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altori factori de risc care pot predispune la convulsii sau care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv). Administrarea de moxifloxacina trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.

La pacienții tratați cu chinolone și fluorochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, disestezie sau slăbiciune. Pacienții tratați cu Avelox trebuie sfătuiți să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care apar simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală, slăbiciune, în scopul de a preveni apariția unei afecțiuni potențial ireversibile. (vezi pct. 4.8)

Reacţii psihice

Pot interveni reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.

Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacină; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibitoticelor, este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă diaree severă.

Pacienţi cu miastenie gravis

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece simptomele pot fi agravate.

Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon

Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu

Avelox trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu prin imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie.

Anevrism aortic și disecție de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/ incompetență a valvei cardiace

Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aortă, mai ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice si mitrale după administrarea de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8)

Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale cunoscute de boală anevrismală ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la pacienții diagnosticați cu anevrism aortic și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni predispozante la

- atât a unui anevrism sau disecție de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/ incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom Marfan, sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boala Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă. Sau, în plus,

- anevrsim și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,

- regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrism de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică

În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediate asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremitaților inferioare.

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.

Dacă este afectată vederea sau apar alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat consult oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Disglicemia

Ca în cazul tuturor fluorochinolonelor, au fost raporate la utilizarea moxifloxacinei tulburări ale glucozei din sânge, incluzând atât hipoglicemie şi hiperglicemie (vezi pct. 4.8). La pacienţii trataţi cu moxifloxacină, disglicemia a apărut predominant la pacienţii diabetici vârstnici care primesc tratament concomitent cu un agent oral hipoglicemiant (de exemplu sulfoniluree) sau insulină. Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienţii cu diabet zaharat se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei

Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate

Se cunosc reacţii de fotosensibilitate provocate de chinolone. Totuşi, studiile au arătat că moxifloxacina are un risc mai mic de a induce fotosensibilitate. Cu toate acestea, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea prelungită la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică pe durata tratamentului cu moxifloxacină.

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază

Pacienţii cu antecedente familiale sau personale de deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sunt predispuşi la reacţii hemolitice la tratamentul cu chinolone. În consecinţă, moxifloxacina trebuie folosită cu precauţie la aceşti pacienţi.

Pacienţi cu afecţiuni inflamatorii pelvine

La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelvine complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu Avelox 400 mg comprimate filmate nu este recomandat.

Boala inflamatorie pelvină poate fi cauzată de Neisseria gonorrhoeae rezistentă la fluoroquinolone.

Prin urmare, în astfel de cazuri, moxifloxacina trebuie administrată empiric concomitent cu un alt antibiotic adecvat (de exemplu, cefalosporină), cu excepția cazului în care Neisseria gonorrhoeae rezistentă la moxifloxacină poate fi exclusă.

Dacă ameliorarea clinică nu se obţine după 3 zile de tratament, terapia trebuie reevaluată.

Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul infecţiilor din arsuri severe, fasciite şi infecţii ale piciorului diabetic cu osteomielită nu a fost stabilită.

Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de

Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor, cauzând rezultate fals-negative ale probelor recoltate de la pacienţii care iau moxifloxacină.

Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate datorită SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un agent antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).

Datorită reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic 'nu conţine sodiu”.

Nu poate fi exclus un efect suplimentar asupra prelungirii intervalului QT a moxifloxacinei și a altor medicamente care pot prelungi intervalul QTc. Aceasta ar putea duce la un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. Prin urmare, administrarea concomitentă de moxifloxacină cu oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi și pct. 4.3):

- anti-aritmice clasa I (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)

- anti-aritmice clasa III (de exemplu, amiodarona, sotalol, dofetilida, ibutilida)

- antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă)

- agenți antidepresivi triciclici

- anumiți agenți antimicrobieni (saquinavir, sparfloxacin, eritromicină IV, pentamidină, antimalarice în special halofantrină)

- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)

- alte medicamente (cisapride, vincamine IV, bepridil, dimanmanil).

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauție la pacienții care iau medicamente care pot reduce nivelurile de potasiu (de exemplu, Loop și diuretice de tip tiazidă, laxative și clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care sunt asociate cu bradicardie clinic semnificativă.

Trebuie lăsat un interval de aproximativ 6 ore între administrarea agenților care conțin cationi bivalenți sau trivalenți (de exemplu, antiacide care conțin magneziu sau aluminiu, tablete de didanozină, sucralfat și agenți care conțin fier sau zinc) și administrarea de moxifloxacină.

Administrarea concomitentă de cărbune activ cu o doză de 400 mg moxifloxacină determină prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu până la 80%. De aceea nu se recomandă admnistrarea concomitentă a acelor două medicamente (vezi pct. 4.9).

După administarea de doze repetate de moxifloxacină la voluntari sănătoşi Cmax a digoxinei a crescut cu aproximativ 30% la starea de echilibru, fără a afecta nivelul ASC sau minimele. Nu este necesară precauție pentru utilizarea cu digoxină.

În studiile efectuate la voluntari diabetici, administrarea concomitentă de moxifloxacină orală cu glibenclamidă a dus la o scădere cu aproximativ 21% a concentrațiilor plasmatice maxime ale glibenclamidei. Combinația de glibenclamidă și moxifloxacină ar putea duce teoretic la o hiperglicemie ușoară și tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate pentru glibenclamidă nu au avut ca rezultat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză din sânge, insulină). Prin urmare, nu a fost observată nicio interacțiune relevantă clinic între moxifloxacină și glibenclamidă.

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului.

În aceste condiții, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul cu antibiotice determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este monitorizarea mai frecventă a

INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată corespunzător.

Studiile clinice nu au arătat interacțiuni în urma administrării concomitente de moxifloxacină cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.

Studiile in vitro cu enzime umane citocrom P450 au susținut aceste constatări. Având în vedere aceste rezultate, este puțin probabilă o interacțiune metabolică prin enzimele citocromului P450.

Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, incluzând produsele lactate.

Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii nu a fost evaluată. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut. Din cauza riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la cartilajele articulaţiilor de susţinere la animalele imature şi leziuni comune reversibile descrise la copiii care au primit fluorochinolone, administrarea moxifloxacinei în timpul sarcinii este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Nu există date disponibile referitoare la lactație sau la femeile care alăptează. Datele preclinice arată că moxifloxacina se excretă în laptele matern în cantități mici. În lipsa unor date și din cauza riscului experimental de leziuni ale cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature, administrarea moxifloxacinei în timpul alăptării este contraindicată. (vezi pct. 4.3).

Studii la animale nu au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina, pot să determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, datorită reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu ameţeli, pierderea tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje.

Reacţiile adverse bazate pe studii clinice și provenite din rapoartele de după punerea pe piață cu moxifloxacină 400 mg (tratament oral şi secvenţial oral), şi clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos:

În afară de greață și diaree, toate reacțiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de 3%.

În cadrul fiecărei grupe de frecvențe, reacțiile adverse sunt prezentate in ordinea descrescătoare a gravității. Frecvenţele sunt definite după cum urmează:

- frecvente (≥1/100 şi <1/10)

- mai puţin frecvente (≥1/1.000 şi <1/100)

- rare (≥1/10.000 şi <1/10.00)

- foarte rare (<1/10.000)

- necunoscută ((nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Necunoscută pe organe, aparate şi sisteme

Infecţii şi Suprainfecţii infestări determinate de bacterii rezistente sau fungi de exemplu, candidoză orală și vaginală

Tulburări Anemie Valori hematologice Leucopenie crescute ale şi limfatice Neutropenie protrombinei

Trombocitopenie /INR scăzut

Trombocitemie Agranulocito

Eozinofilie ză

Timp de protrombină Pancitopenie prelungit/INR crescut

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Necunoscută pe organe, aparate şi sisteme

Tulburări ale Reacţie alergică (vezi Reacţie sistemului pct. 4.4) anafilactică imunitar incluzând foarte rar șoc care poate pune viața în pericol (vezi pct. 4.4)

Edem alergic /angioedem (incluzând edem laringeal cu potenţial letal vezi pct. 4.4)

Tulburări Sindromul endocrine secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)

Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie Hipoglicemie metabolice şi Hiperuricemie Comă de nutriţie hipoglicemică

Tulburări Reacţii anxioase Labilitate Depersonaliz psihice* Hiperactivitate emoţională are psihomotorie/agitaţie Depresie (în Reacţii cazuri foarte psihotice (în rare, poate să cazuri foarte ajungă la rare, poate să comportament ajungă la de comportameautoagresiune, nt de precum idei autoagresiunsuicidale sau e, precum incercări de idei suicidale suicid) sau încercări

Halucinaţii de suicid)

Delir

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Necunoscută pe organe, aparate şi sisteme

Tulburări ale Cefalee Parestezii şi disestezii Hipoestezie Hiperestezie sistemului Ameţeli Tulburări ale gustului Tulburări ale nervos* (în cazuri foarte rare, mirosului incluzând ageuzie) (incluzând

Confuzie şi anosmie) dezorientare Coşmaruri

Tulburări ale somnului Tulburări de (în special insomnie) coordonare

Tremor (incluzând

Vertij tulburări de

Somnolenţă mers, în special determinate de ameţeli sau vertij,

Convulsii inclusiv de tip grand mal (vezi pct. 4.4.)

Tulburări ale atenţiei

Tulburări de vorbire

Neuropatie şi polineuropatie periferică

Tulburări Tulburări de vedere Fotofobie Pierdere oculare* incluzând diplopie şi tranzitorie a vedere înceţoşată (în vederii (în special în timpul special în reacţiilor adverse de la timpul nivelul SNC, vezi pct. reacţiilor 4.4) adverse de la nivelul SNC)

Uveită și defecte de transiluminare bilaterală acută a irisului (vezi pct. 4.4)

Tulburări Tinitus acustice şi Afectarea vestibulare* auzului inclusiv surditate (de obicei reversibilă)

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Necunoscută pe organe, aparate şi sisteme

Tulburări Prelungirea Prelungirea intervalului Tahiaritmii Aritmii cardiace** intervalului QT la QT ventriculare nespecifice pacienţii cu Palpitaţii Sincopă (de Torsada hipokaliemie (vezi Tahicardie exemplu vârfurilor pct. 4.3 și 4.4) Fibrilaţie atrială pierderea (vezi pct.

Angina pectorală acută şi de 4.4) Stop scurtă cardiac (vezi durată a pct. 4.4) conştienţei)

Tulburări Vasodilatație Hipertensiune Vasculită vasculare** arterială

Tulburări Dispnee (incluzând respiratorii, dispneea din astmul toracice şi bronşic) mediastinale

Tulburări Greaţă Anorexie Disfagie gastro- Vărsături Constipaţie Stomatită intestinale Dureri gastro- Dispepsie Colita asociată intestinale şi Flatulenţă administrării abdominale Gastrită antibioticelor

Diaree Valori serice crescute (inclusiv colită ale amilazelor pseudomembranoasă) în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4)

Tulburări Valori serice Insuficienţă hepatică Icter Hepatită hepatobiliare crescute ale (incluzând creşterea Hepatită (în fulminantă transaminazelor LDH) special, putând

Bilirubinemie crescută colestatică) evolua spre

Valori serice crescute insuficienţă ale gama-glutamil- hepatică cu transferazei risc vital

Valori serice crescute (inclusiv ale fosfatazei alcaline cazuri letale, vezi pct. 4.4)

Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Necunoscută pe organe, aparate şi sisteme

Afecţiuni Prurit Reacţii Pustuloza cutanate şi ale Rash buloase de exantematică ţesutului Urticarie tip sindrom generalizată acută subcutanat Piele uscată Stevens- (AGEP)

Johnson sau necroliza epidermică toxică (care poate pune viața în pericol pct. 4.4)

Tulburări ale Artralgie Tendinite (vezi Ruptură de Rabdomioliză ţesutului Mialgie pct. 4.4.) tendon (vezi musculo- Crampe pct. 4.4) scheletic, musculare Artrită conjunctiv şi Spasme Rigiditate osos* musculare musculară

Slăbiciune Exacerbarea musculară simptomelor de miastenie gravis (vezi pct. 4.4)

Tulburări Deshidratare Afectare renală renale şi ale (inclusiv căilor urinare creșteri ale

BUN (Blood

Urea Nitrogen) și ale creatininei)

Tulburări Stare generală de rău Edem generale şi la (predominant astenie nivelul locului sau oboseală) de Dureri nespecifice administrare* (inclusiv dureri de spate, în piept, pelvine și ale extremităților)

Transpiraţie

*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).

Tulburări cardiace, vasculare**

S-au raportat cazuri de disecție și anevrism de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetență a uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4)

De asemenea, cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse au fost raportate în urma tratamentului cu alte fluorochinolone, care ar putea să apară, de asemenea, în timpul tratamentului cu moxifloxacină: creșterea presiunii intracraniene (inclusiv pseudotumor cerebri), hipernatraemie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacții de fotosensibilitate (vezi secțiunea 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Nu se recomandă contramăsuri specifice după supradozajul accidental. În caz de supradozaj, se recomandă tratament de susţinere, inclusiv măsurători EKG, din cauza posibilității de prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă de cărbune cu o doză de 400 mg de moxifloxacină orală va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj.

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, cod ATC: J01MA14.

Moxifloxacina are activitate in vitro asupra unui spectru larg de agenţi patogeni gram-pozitiv şi gram-negativ.

Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază şi topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. Se pare că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la reducerea selecţionării de bacterii gram-pozitiv mutante rezistente, în comparaţie cu jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic voluminos în poziţia C-7 previne efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite bacterii gram-pozitiv.

Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).

Efectul asupra florei intestinale umane

Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp. şi

Peptostreptococcus spp.. S-a constatat o creştere a Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.

Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu afectează activitatea antibacteriană a moxifloxacinei.

Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea permeabilităţii membranare (întâlnită la

Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot, de asemenea, afecta şi sensibilitatea la moxifloxacină.

Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II, ADN giraza şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux ale germenilor gram-pozitiv.

A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Totuşi, dat fiind că moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii gram-pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.

Niveluri critice

MIC clinic EUCAST și puncte de întrerupere a difuziei discului pentru moxifloxacină (01.01.2012):

Organism Susceptibil Rezistent

Staphylococcus spp. ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l  24 mm < 21 mm

S. pneumoniae ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l  22 mm < 22 mm

Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l  18 mm < 15 mm

H. influenzae ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l  25 mm < 25 mm

M. catarrhalis ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l  23 mm < 23 mm

Enterobacteriaceae ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l  20 mm < 17 mm

Niveluri critice care sunt legate de specii* ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l

* datele critice care nu sunt legate de specii au fost determinate în principal pe baza datelor farmacocinetice/farmacodinamice și sunt independente de distribuțiile MIC ale speciilor specifice. Acestea sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a acordat un punct de întrerupere specific speciei și nu sunt utilizate cu specii unde criteriile interpretative rămân a fi stabilite.

Susceptibilitate microbiologică

Prevalența rezistenței dobândite poate varia geografic și cu timpul pentru specii selectate, iar informațiile locale de rezistență sunt de dorit, în special atunci când se tratează infecții severe. După cum este necesar, trebuie solicitate sfaturi în cazul în care prevalența locală a rezistenței este în așa fel, încât utilitatea agentului în cel puțin unele tipuri de infecții să fie discutabilă.

Specii sensibile frecvent

Micro-organisme aerobe gram-pozitive

Gardnerella vaginalis

Staphylococcus aureus* (susceptibil la meticilină)

Streptococcus agalactiae (Grupa B)

Streptococcus milleri group* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes* (Grupa A)

Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius,

S. thermophilus)

Micro-organisme aerobe gram-negative

Acinetobacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Haemophilus parainfluenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Micro-organisme anaerobe

Fusobacterium spp.

Prevotella spp. “Alte” micro-organisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Chlamydia trachomatis*

Coxiella burnetii

Mycoplasma genitalium

Mycoplasma hominis

Mycoplasma pneumoniae*

Speciile pentru care rezistența dobândită poate fi o problemă

Micro-organisme aerobe gram-pozitive

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)+

Micro-organisme aerobe gram-negative

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*#

Klebsiella pneumoniae*#

Klebsiella oxytoca

Neisseria gonorrhoeae*+

Proteus mirabilis*

Micro-organisms anaerobe

Bacteroides fragilis*

Peptostreptococcus spp.*

Organisme rezistente în mod inerent

Micro-organisme aerobe gram-negative

Pseudomonas aeruginosa

* Activitatea a fost demonstrată satisfăcător la tulpinile sensibile din studiile clinice din indicațiile clinice aprobate. # Tulpinile producătoare de ESBL sunt frecvent rezistente la fluorochinolone +Rata de rezistență mai mare > 50% în una sau mai multe țări

În urma administrării orale, moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.

Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50 - 800 mg în doză unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5 - 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv de 0,6 mg/l. La starea de echilibru, expunerea în intervalul de dozare este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.

Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după o doză de 400 mg s-a determinat o

ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de proteinele plasmatice de aproximativ 40 - 42% independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în principal de albumina serică.

Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.

Ţesut Concentraţie Loc: Raport plasmatic

Plasma 3,1 mg/l -

Saliva 3,6 mg/l 0,75 - 1,3

Lichidul vezicular 1,61 mg/l 1,71

Mucoasa bronşică 5,4 mg/kg 1,7 - 2,1

Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 - 70,0

Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 - 7

Sinusul maxilar 7,5 mg/kg 2,0

Sinusul etmoid 8,2 mg/kg 2,1

Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6

Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 - 1,42,3

Tractul genital feminin* 10,24 mg/kg 1,724

* administrare intravenoasa a unei singure doze de 400 mg 0 ore după administrare 2 concentraţie pentru fracţiunea nelegată 3 între 3 şi 36 de ore după doză 4 la terminarea perfuzării

Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile fecale sub formă netransformată, precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.

În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte medicamente care suferă biotransformarea de fază I prin intermediul enzimelor citocromului

P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire de aproximativ 12 ore.

Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 - 53 ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului din rinichi.

După o doză de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată, aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.

Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului netransformat.

Pacienți vârstnici cu greutate corporală mică

Au fost observate concentraţii plasmatice mai mari la voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică (cum sunt femeile) şi la voluntarii vârstnici.

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child

Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor) au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (valori crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central (convulsii). Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat.

Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi - în concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate asuma o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate demonstra că există o suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina a fost necarcinogenică, într-un studiu iniţiere-promovare la şobolan.

Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice.

Spre deosebire de acestea, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor menţionate mai sus.

La concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator întârziat al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate determina prelungiri ale intervalului

QT. Studiile toxicologice la câine, cu doze orale de  90 mg/kg determină la concentraţii plasmatice  16 mg/l, prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a unei doze mai mari de 50 de ori doza la om (> 300 mg/kg), conducând la concentraţii plasmatice de  200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste valoarea terapeutică după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare reversibile, non-letale.

Chinolonele pot determina leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a determinat toxicitate articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei terapeutice maxime.

Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (cu doze repetate până la şase luni) nu au evidenţiat risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari ( 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice  20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan, s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o creştere a activităţii spontane a puilor de sex masculin şi feminin la doze de 63 de ori mai mari decât doza maximă recomandată exprimată în mg/kg la concentraţii plasmatice în intervalul dozelor terapeutice la om.

Celuloză microcristalină

Croscarmeloză sodică

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Hipromeloză

Macrogol 4000

Oxid feric (E 172)

Dioxid de titan (E 171)

Nu este cazul.

5 ani.

Blistere din polipropilenă/ aluminiu și clorură de polivinil/ PVDC/ aluminiu

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Păstrați în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate

Blistere din Aluminiu/ aluminiu

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Păstrați în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Cutii de carton conținând blistere din PP/Al transparente sau alb opace sau blistere din

PVC/PVDC/aluminiu transparente.

Comprimatele filmate sunt disponibile in ambalaje de 5, 7 și 10 comprimate filmate şi în ambalaje pentru uz spitalicesc de 25 (5 x 5), 50 (5 x 10), 70 (7 x 10), sau ambalaje mutiple de uz spitalicesc de 80 (5 x 16), respectiv 100 (10 x 10) comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Nu sunt necesare.

BAYER AG

Kaiser-Wilhelm-Allee 1 51373 Leverkusen

Germania

10652/2018/01 Cutie cu un blister transparent din PP/Alu a 5 comprimate filmate 10652/2018/02 Cutie cu un blister alb opac din PP/Alu a 5 comprimate filmate 10652/2018/03 Cutie cu un blister transparent din PP/Alu a 7 comprimate filmate 10652/2018/04 Cutie cu un blister alb opac din PP/Alu a 7 comprimate filmate 10652/2018/05 Cutie cu 2 blistere transparente din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate 10652/2018/06 Cutie cu 2 blistere albe opace din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate 10652/2018/07 Cutie cu 5 blistere transparente din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate 10652/2018/08 Cutie cu 5 blistere albe opace din PP/Alu a câte 5 comprimate filmate 10652/2018/09 Cutie cu 5 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/10 Cutie cu 5 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/11 Cutie cu 7 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/12 Cutie cu 7 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/13 Cutie cu 8 blistere transparente din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/14 Cutie cu 8 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/15 Cutie cu 10 blistere transparentedin PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/16 Cutie cu 10 blistere albe opace din PP/Alu a câte 10 comprimate filmate 10652/2018/17 Cutie cu un blister transparent din PVC/PVDC/Alu cu 5 comprimate filmate 10652/2018/18 Cutie cu un blister transparent din PVC/PVDC/Alu cu 7 comprimate filmate 10652/2018/19 Cutie cu 2 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 5 comprimate filmate 10652/2018/20 Cutie cu 5 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 5 comprimate filmate 10652/2018/21 Cutie cu 5 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 10 comprimate filmate 10652/2018/22 Cutie cu 7 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 10 comprimate filmate 10652/2018/23 Cutie cu 8 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 10 comprimate filmate 10652/2018/24 Cutie cu 10 blistere transparente din PVC/PVDC/Alu a 10 comprimate filmate

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2018

Iunie 2021

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.