APONIL 100mg comprimate MEDOCHEMIE - prospect medicament

Aponil 100 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine nimesulidă 100 mg.

Excipient: lactoză monohidrat 153,7 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat

Comprimate rotunde, plate, de culoare galben deschis, cu diametrul de 10,5 mm, prevăzute cu un şanţ median pe una dintre feţe.

Tratamentul durerii acute (vezi pct. 4.2).

Tratamentul dismenoreei primare.

Nimesulid trebuie prescris numai ca a doua linie de tratament. Decizia de a prescrie nimesulid trebuie să se bazeze pe evaluarea individuală a profilului de risc al pacientului (vezi pct. 4.3 și pct. 4.4).

Pentru a reduce riscul reacţiilor adverse, trebuie utilizată doza minimă eficace cea mai scurtă perioadă.

Durata maximă a unei cure de tratament cu nimesulidă este de 15 zile.

Nimesulidă 100 mg comprimate trebuie utilizată cea mai scurtă perioadă, în funcţie de starea clinică a pacientului.

Adulţi: doza este de 100 mg de două ori pe zi, administrată după masă.

Vârstnici: nu este necesară reducerea dozei zilnice (vezi pct. 5.2).

Copii (< 12 ani): Nimesulidă 100 mg comprimate este contraindicată la această grupă de vârstă (vezi şi pct. 4.3).

Adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani): având în vedere profilul farmacocinetic la adulţi şi proprietăţile farmacodinamice ale nimesulidei, nu este necesară ajustarea dozei la această grupă de vârstă.

Pacienţi cu insuficienţă renală: având în vedere proprietăţile farmacocinetice, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei 30-80 ml/min), în timp ce la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min) administrarea de nimesulidă 100 mg comprimate este contraindicată (vezi pct. 4.3 și pct. 5.2).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică: la pacienţi cu insuficienţă hepatică administrarea nimesulidei 100 mg comprimate este contraindicată (vezi pct. 5.2).

Hipersensibilitate la nimesulidă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu: bronhospasm, rinită, urticarie) la administrarea de acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene. Antecedente de reacţii hepatotoxice la nimesulidă. Expunere concomitentă la substanţe cu potenţial hepatotoxic. Alcoolism, dependenţă medicamentoasă. Ulcer gastric sau duodenal activ, antecedente de ulceraţii recurente sau hemoragii gastro-intestinale, hemoragii cerebrovasculare sau alte tipuri de hemoragii sau sângerări active. Tulburări severe de coagulare. Insuficienţă cardiacă severă. Insuficienţă renală severă. Insuficienţă hepatică sau leziuni hepatice active. Pacienţi cu febră şi/sau simptome asemănătoare gripei. Copii cu vârsta sub 12 ani. Trimestrul al treilea de sarcină şi perioada de alăptare (vezi pct.4.6 și pct. 5.3).

Riscul apariţiei reacţiilor adverse poate fi redus prin utilizarea nimesulidei 100 mg comprimate cea mai scurtă perioadă (vezi pct. 4.2).

Tratamentul trebuie întrerupt dacă nu se observă nicio ameliorare.

Rar, s-a raportat faptul că administrarea nimesulidei 100 mg comprimate s-a asociat cu reacţii hepatice grave, foarte rar incluzând cazuri fatale (vezi pct. 4.8). La pacienţii la care, în timpul tratamentului cu nimesulidă 100 mg comprimate/granule, apar simptome sugestive pentru afectarea hepatică (de exemplu: anorexie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, oboseală, urină închisă la culoare) sau la cei la care apar valori anormale ale testelor funcţiei hepatice, tratamentul trebuie întrerupt. La aceşti pacienţi nu se recomandă reluarea administrării nimesulidei. După administrarea pe perioadă scurtă de timp s-a raportat afectare hepatică, în cele mai multe cazuri reversibilă.

Pe perioada tratamentului cu nimesulidă 100 mg comprimate, pacienţii trebuie să fie sfătuiţi să evite administrarea altor analgezice. Nu se recomandă administrarea concomitentă a altor AINS.

Dacă în timpul tratamentului cu nimesulidă pacienţii prezintă febră şi/sau simptome de tip gripal tratamentul trebuie întrerupt.

Hemoragii gastro-intestinale sau ulceraţii/perforaţii pot să apară în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale. Dacă apar hemoragii gastro- intestinale sau ulceraţii, se impune întreruperea tratamentului cu nimesulidă. Nimesulida trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu tulburări gastro-intestinale, inclusiv antecedente de ulcer gastric sau duodenal, hemoragii gastro-intestinale, colită ulceroasă sau boală Crohn. La pacienţii cu insuficienţă renală sau cardiacă, se recomandă precauţie, deoarece folosirea nimesulidei 100 mg comprimate/granule poate determina alterarea funcţiei renale. În cazul în care se constată acest lucru, tratamentul trebuie întrerupt (vezi pct. 4.5).

Pacienţii vârstnici sunt în mod special predispuşi la apariţia reacţiilor adverse la AINS, incluzând hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, insuficienţă renală, cardiacă şi hepatică. Prin urmare, se recomandă o monitorizare clinică adecvată.

Deoarece nimesulida poate interfera cu funcţia plachetară, trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu diateze hemoragice (vezi şi pct. 4.3). Totuşi, nimesulida nu este un înlocuitor al acidului acetilsalicilic în profilaxia unor afecţiuni cardiovasculare.

Utilizarea nimesulidei 100 mg comprimate poate reduce fertilitatea la femei şi nu se recomandă femeilor în perioada fertilă. Întreruperea tratamentului cu nimesulidă 100 mg comprimate trebuie luată în considerare la femeile care au tulburări de fertilitate sau care sunt în cursul unei investigaţii pentru infertilitate (vezi pct. 4.6) La pacienţii la care se administrează medicaţie concomitentă care poate creşte riscul de ulceraţii sau hemoragii, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele precum warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiplachetare precum acidul acetilsalicilic, nimesulida se administrează cu precauţie (vezi pct. 4.5). Trebuie evitată utilizarea Aponil concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2 (COCS-2).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos).

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru nimesulidă.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu nimesulidă numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Foarte rar s-au raportat reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom

Stevens - Johnson şi necroliză epidermică toxică asociate cu utilizarea AINS (vezi pct. 4.8). Pacienţii prezintă risc crescut de apariţie a acestor reacţii, destul de precoce în timpul terapiei, reacţiile debutând în majoritatea cazurilor în timpul primei luni de tratament. Administrarea de Aponil trebuie întreruptă la prima apariţie a erupţiilor cutanate, a leziunilor mucoasei sau la oricare semn de hipersensibilitate.

Deoarece Aponil conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Pacienţii trataţi cu warfarină sau alte anticoagulante asemănătoare sau cu acid acetilsalicilic prezintă risc crescut de complicaţii hemoragice atunci când sunt trataţi cu nimesulidă (vezi pct. 4.4). De aceea, această asociere nu este recomandată şi este contraindicată la pacienţii cu tulburări de coagulare severe. Dacă această asociere nu poate fi evitată, activitatea anticoagulantă trebuie monitorizată atent. Administrarea concomitentă cu corticosteroizi, antiplachetare sau inhibitori selectivi ai recăptării serotoninei (ISRS) prezintă un risc crescut de ulceraţii sau sângerari gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Interacţiuni farmacodinamice/farmacocinetice cu diureticele

La voluntari sănătoşi, administrarea nimesulidei în asociere cu furosemida scade tranzitoriu efectul eliminării sodiului şi, într-o măsură mai mică efectul eliminării potasiului şi reduce răspunsul diuretic. Determină şi scăderea cu aproximativ 20% a ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) şi a excreţiei cumulative a furosemidei fără a afecta clearance-ul său renal. Aceste efecte sunt tranzitorii şi se datoresc probabil unei deplasări crescute a furosemidei de pe locurile de legare de proteinele plasmatice. De aceea, administrarea concomitentă de furosemidă cu nimesulidă necesita precauţie la pacienţii cu sensibilitate renală sau cardiacă.

Interacţiuni farmacocinetice cu alte medicamente

S-a raportat că AINS reduc clearance-ul litiului, determinând concentraţii plasmatice crescute şi toxicitatea litiului. Dacă Aponil trebuie recomandat unui pacient aflat în tratament cu litiu, concentraţiile plasmatice ale litiului trebuie monitorizate atent.

Interacţiunile farmacocinetice potenţiale cu glibenclamida, teofilina, warfarina, digoxina, cimetidina şi antiacidele (cum ar fi combinaţia dintre hidroxidul de aluminiu şi magneziu) au fost studiate şi in vivo. Nu s- a observat nici o interacţiune semnificativă clinic.

Nimesulida inhibă CYP2C9. Concentraţiile plasmatice ale medicamentelor care sunt substrat pentru această enzimă pot fi crescute atunci când se folosesc concomitent cu nimesulida.

Nimesulida trebuie utilizată cu precauţie cu 24 ore înainte sau după tratamentul cu metotrexat, deoarece concentraţiile plasmatice ale metotrexatului pot creşte. Aceasta poate determina o creştere a toxicităţii metotrexatului.

Din cauza efectelor nimesulidei asupra prostaglandinelor renale, nefrotoxicitatea ciclosporinei poate creşte.

Efectele altor medicamente asupra nimesulidei

Studiile in vitro au evidenţiat deplasarea nimesulidei de pe locurile de legare de proteinele plasmatice determinată de tolbutamidă, acid salicilic şi acid valproic. Cu toate acestea, în ciuda unui posibil efect asupra concentraţiilor plasmatice, aceste interacţiuni nu au demonstrat semnificaţie clinică.

Administrarea concomitentă a AINS cu inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:

AINS (inclusiv acid acetil salicilic la doze > 3g pe zi şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II exercită un efect sinergic asupra scăderii filtrarii glomerulare, care poate fi amplificat dacă funcţia renală este afectată. La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţii deshidrataţi sau pacienţii vârstnici cu funcţie renală compromisă), administrarea concomitentă a unui inhibitor ECA sau antagonist al receptorilor angiotensinei II şi inhibitori ai ciclooxigenazei pot determina deteriorarea suplimentară a funcţiei renale, incluzând insuficienţă renală acută, care de obicei este reversibilă. Aceste interacţiuni trebuie avute în vedere la pacienţii cărora li se administrează nimesulidă concomitent cu inhibitori ECA sau antagonişti ai receptorilor angiotensinei II.

De aceea, asocierea trebuie administrată cu precauţie, în special la pacienţii vârstnici.

Pacienţii trebuie hidrataţi adevat şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale după iniţierea terapiei concomitente şi apoi, periodic.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.

Date din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort, malformaţii cardiace şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se crede că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale s-a demonstrat că administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor determină creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diferitelor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.

Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină nimesulida trebuie administrată numai dacă este absolut necesar. Dacă nimesulida este administrată unei femei care încearcă să devină gravidă sau pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, trebuie menţinută doza cea mai mică şi durata tratamentului cea mai scurtă posibil.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune fătul la: - toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară); - disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios; Mama şi fătul la: - o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze foarte mici; - inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.

Prin urmare, nimesulida este contraindicată în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină.

Nu se cunoaşte dacă nimesulida se excretă în laptele matern. Administrarea de Aponil este contraindicată în timpul alăptării.

Nu s-au efectuat studii privind efectele nimesulidei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, pacienţii care prezintă ameţeli, vertij sau somnolenţă după ce au fost trataţi cu Aponil nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje.

Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt cele gastro-intestinale. Pot să apară ulcer gastro- intestinal, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). După administrare orală s-au raportat greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, dureri abdominale, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, agravarea colitei sau a bolii Chron (vezi pct. 4.4). Mai puţin frecvent s-a observat gastrită. În asociere cu tratamentul cu AINS s-au raportat edeme, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

În studiile clinice controlate efectuate la 7800 pacienţi s-au raportat următoarele reacţii adverse, clasificate ca foarte frecvente (> 1 la 10 pacienţi), frecvente (>1/100, <1/10), mai puţin frecvente (>1/1000, <1/100), rare (>1/10000), foarte rare (<1/10000) sau ca şi cazuri izolate.

Tulburări hematologice Rare Anemie, eozinofilie

Foarte rare Trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar Rare Hipersensibilitate

Foarte rare Anafilaxie

Tulburări metabolice şi de nutriţie Rare Hiperkaliemie

Tulburări pshihice Rare Anxietate

Nervozitate

Coşmar

Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin Ameţeli frecvente

Foarte rare Cefalee

Somnolenţă

Sindrom Reye

Tulburări oculare Rare Vedere înceţoşată

Foarte rare Tulburări de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare Foarte rare Vertij

Tulburări cardiace Rare Tahicardie

Reacţiile adverse raportate în asociere cu

tratamentul cu AINS au fost edemul, şi insuficienţa cardiacă.

Tulburări vasculare Mai puţin Hipertensiune arterială frecvente

Rare Hemoragii

Oscilaţii ale tensiunii arteriale

Bufeuri

Tulburări respiratorii Mai puţin Dispnee frecvente

Foarte rare Astm bronşic

Bronhospasm

Tulburări gastro-intestinale Frecvente Diaree

Greaţă

Mai puţin Constipaţie frecvente Flatulenţă

Gastrită

Hemoragie gastrointestinală

Ulcer duodenal şi perforaţie duodenală

Ulcer gastric şi perforaţie gastrică

Foarte rare Dureri abdominale

Dispepsie

Stomatită

Melenă

Foarte rare Hepatită

Hepatită acută (inclusiv cazuri letale)

Icter

Colestază

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului Mai puţin Prurit subcutanat frecvente Erupţii cutanate

Transpiraţii abundente

Rare Eritem

Dermatită

Foarte rare Urticarie

Edem angioneurotic

Eritem multiform

Sindrom Stevens- Johnson

Necroliză epidermică toxică purpură

Tulburări renale şi ale căilor Rare Hematurie urinare Disurie

Retenţie urinară

Foarte rare Insuficienţă renală

Oligurie

Nefrită interstiţială

Tulburări generale Mai puţin Edem frecvente

Rare Stare generală de rău

Astenie

Foarte rare Hipotermie

Investigaţii diagnostice Frecvente Valori crescute ale enzimelor hepatice

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4). Pe durata tratamentului cu nimesulidă se recomandă monitorizarea funcției hepatice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

În caz de supradozaj cu nimesulidă simptomele sunt, de obicei, limitate la somnolenţă, greaţă, vărsături, dureri epigastrice. Aceste simptome sunt reversibile după tratament de susţinere a funcţiilor vitale. Pot să apară şi hemoragii gastro-intestinale. Foarte rar pot să apară hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, dispnee şi comă. S-au raportat reacţii anafilactice la doze terapeutice de nimesulidă; acestea pot să apară în caz de supradozaj. Tratamentul este simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Nu există antidot specific. Este puţin probabil ca dializa să ajute la îndepărtarea medicamentului din organism, deoarece acesta se leagă în proporţie mare (până la 97,5%) de proteinele plasmatice. Provocarea de vărsături şi administrarea de cărbune activat pot fi utile dacă se realizează în primele 4 ore de la ingestia medicamentului. Funcţiile renală şi hepatică trebuie monitorizate atent.

Grupa farmacoterapeutică: alte antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, codul ATC: M01AX17.

Nimesulida este un inhibitor al ciclooxigenazei 2 (COX-2), enzimă răspunzătoare de sinteza patologică a prostaglandinelor la locul inflamaţiei. In vivo şi in vitro, nimesulida inhibă preferenţial enzima COX-2, care apare în timpul inflamaţiei, cu o activitate minimă împotriva enzimei COX-1 care are rol de întreţinere a mucoasei gastrice.

După administrarea orală, nimesulida se absoarbe bine din tractul digestiv. După o doză unică de 100 mg nimesulidă, concentraţiile plasmatice maxime de 3-4 mg/ml, sunt atinse după 2-3 ore. ASC este de 20-35 mgxh/l. Nu s-a observat nici o diferenţă semnificativă între aceste cifre şi cele observate după administrarea a 100 mg nimesulidă de două ori pe zi timp de 7 zile.

Legarea de proteinele plasmatice este de până la 97,5%.

Nimesulida este metabolizată în proporţie mare în ficat, urmând mai multe căi, inclusiv calea citocromului

P450 (CYP) şi a izoenzimelor 2C9. În consecinţă, poate fi prevazută o posibilă interacţiune medicamentoasă în cazul administrării asociate cu medicamente care sunt metabolizate de către CYP2C9. Metabolitul principal al nimesulidei este derivatul para-hidroxi care este şi farmacologic activ. Timpul scurs până la apariţia acestui metabolit în circulaţie este scurt (aproximativ 0,8 ore), dar constanta sa de formare nu este ridicată şi este considerabil mai mică decât constanta de absorbţie a nimesulidei. Hidroxinimesulida este singurul metabolit evidenţiat în plasmă şi este aproape în întregime conjugat. Timpul de înjumătăţire plasmatică este cuprins între 3,2 şi 6 ore.

Nimesulida se excretă în principal prin urină (aproximativ 50% din doza administrată). Numai 1-3% din doză se excretă ca nimesulidă netransformată. Hidroxinimesulida, principalul metabolit, se găseşte numai ca şi glucuronat. Aproximativ 29% din doză se excretată după metabolizare în materiile fecale.

Farmacocinetica nimesulidei ramâne neschimbată la vârstnici după administrare unică sau repetată.

Într-un studiu clinic efectuat la pacienţi cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/min) comparativ cu voluntari sănătoşi, după administrarea unei doze unice de nimesulidă s-a evidenţiat similitudinea dintre concentraţiile plasmatice maxime ale nimesulidei şi ale metabolitului său principal la ambele grupuri de pacienţi. ASC şi timpul de înjumătăţire plasmatică beta au fost cu 50% mai mari la pacienţii cu afectiuni renale, cu toate acestea însă, întotdeauna în domeniul valorilor cinetice observate cu nimesulidă la voluntari sănătoşi. Administrarea repetată nu a produs acumulare.

Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan cu nimesulidă în doze apropiate de valorile dozei toxice materne la om, nu s-a observat nici un semn teratogen sau embriotoxic potenţial. La şobolan, nimesulida a afectat fertilitatea şi a crescut mortalitatea puilor la începutul perioadei postnatale. La iepure, la doze apropiate de cele toxice s-a observat o creştere uşoară a riscului pierderii sarcinii post-implant precum şi o dilataţie a ventriculilor cerebrali. Cu toate acestea, nu s-a observat nici o relaţie doză-răspuns terapeutic între medicament şi tipul malformaţiei individuale.

Docusat de sodiu, hidroxipropilceluloză, lactoză monohidrat, amidon glicolat de sodiu, celuloză microcristalină, ulei vegetal hidrogenat,

stearat de magneziu.

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Cutie cu un blister din Al/PVC a 10 comprimate.

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

Fără cerinţe speciale.

MEDOCHEMIE LTD. - CIPRU

P.O. Box 51409, Limassol,

Cipru

7762/2015/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015

Iunie 2015

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .