AMPICILINA ANTIBIOTICE 250mg capsule - prospect medicament

Ampicilină Atb 250 mg capsule

Ampicilină Atb 500 mg capsule

Ampicilină Atb 250 mg capsule

Fiecare capsulă conţine ampicilină 250 mg sub formă de ampicilină trihidrat.

Excipienţi cu efect cunoscut: galben amurg (E 110), carmoizină (E 122), p-hidroxibenzoat de metil (E

218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216).

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

Ampicilină Atb 500 mg capsule

Fiecare capsulă conţine ampicilină 500 mg sub formă de ampicilină trihidrat.

Excipienţi cu efect cunoscut: galben amurg (E 110), carmoizină (E 122), p-hidroxibenzoat de metil (E

218), p-hidroxibenzoat de propil (E 216).

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

Ampicilină Atb 250 mg capsule

Capsule mărimea 1, cu corp de culoare galben opac şi capac de culoare roşu opac, conţinând o

pulbere granulată albă sau aproape albă.

Ampicilină Atb500 mg capsule

Capsule mărimea 0, cu corp de culoare galben opac şi capac de culoare roşu opac, conţinând o pulbere

granulată albă sau aproape albă.

Infecţii cu microorganisme sensibile la ampicilină, cu diferite localizări:

- infecţii ale aparatului respirator: faringite, traheite, pneumonii bacteriene, bronşite cronice acutizate;

- infecţii ORL: otite medii, sinuzite;

- infecţii ale aparatului uro-genital: infecţii urinare, uretrită gonococică; anexită, salpingită

- infecţii ale aparatului digestiv: infecţii biliare; ampicilina reprezintă o alternativă terapeutică în febra tifoidă şi paratifoidă;

- alte infecţii: meningită bacteriană, endocardită bacteriană, listerioză.

Trebuie avute în vedere recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a agenţilor antibacterieni.

Doza uzuală este de 500 mg (2 capsule de 250 mg sau 1 capsulă de 500 mg) la intervale de 6 ore.

Doza poate fi crescută în funcţie de natura şi gravitatea infecţiei, fără a depăşi 4 g/zi.

Doza uzuală este de 50 -100 mg/kg şi zi, fracţionat la intervale de 6-8 ore.

În insuficienţa renală doza se adaptează în funcţie de clearance-ul creatininei.

Pentru valori cuprinse între 30-60 ml/min doza maximă zilnică recomandată pentru adult este de 4 g/zi,

pentru valori cuprinse între 10-30 ml/min se administrează o doză de atac de 1 g, apoi 500 mg la intervale de 12 ore. Când clearence-ul creatininei este de 10 ml/min, se administrează iniţial o doză de 1 g, apoi 500 mg la intervale de 24 ore.

Se recomandă ca ampicilina să se administreze cu jumătate de oră înainte sau la 2 ore după mese.

Capsulele se administrează pe cale orală cu o cantitate suficientă de lichid.

Pentru copii sub 6 ani se recomandă administrarea de forme farmaceutice de ampicilină adecvate

vârstei.

- Hipersensibilitate la ampicilină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Hipersensibilitate la antibiotice beta-lactamice, cum sunt peniciline, cefalosporine.

- Mononucleoza infecţioasă

- Copii cu vârsta sub 6 ani, din cauza formei farmaceutice.

Apariţia oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului şi instituirea tratamentului

specific. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu teren atopic. Pacienţii alergici la peniciline pot prezenta reactivitate imunologică încrucişată pentru cefalosporine.

La pacienţii care se aflau sub tratament cu peniciline au apărut reacţii de hipersensibilitate (reacţii

anafilactice) grave şi care, ocazional, au dus la deces. Aceste reacţii sunt mai des întâlnite la pacienţii cu antecedente patologice de hipersensibilitate.

Poate fi necesară efectuarea unui tratament adecvat pentru combaterea simptomelor reacţiei

anafilactice, cum ar fi administrarea urgentă de adrenalină, glucocorticoizi cu administrare intravenoasă şi tratamentul insuficienţei respiratorii.

Ampicilina nu se recomandă la pacienţii cu mononucleoză infecţioasă şi nici la pacienţii cu leucemie

limfatică, deoarece mulţi pacienţi care primesc ampicilină prezintă, ulterior administrării, erupţii cutanate, pe durata tratamentului.

La pacienţii cu diaree severă sau la cei cu vărsături nu se recomandă administrarea ampicilinei pe cale

orală, deoarece există riscul absorbţiei antibioticului în proporţie scăzută.

Infecţiile severe (meningite, septicemii, artrite, pericardite) necesită tratament parenteral.

La bolnavii cu insuficienţă renală, doza se adaptează în funcţie de clearance-ul creatininei; la aceşti

pacienţi se recomandă supravegherea funcţiei renale pe durata tratamentului.

La pacienţii cu infecţii biliare (colecistită, colangită) antibioterapia trebuie completată cu tratament

specific, cu excepţia formelor uşoare, fără colestază majoră; la aceşti pacienţi trebuie supravegheată funcţia hepatică, mai ales în condiţiile tratamentului prelungit cu doze mari.

În timpul tratamentului îndelungat există riscul suprainfecţiilor bacteriene sau fungice cu germeni

rezistenţi.

Dacă în timpul tratamentului apare diaree severă şi persistentă, trebuie suspectată apariţia colitei

pseudomembranoase. În acest caz, administrarea antibioticului trebuie oprită şi se instituie tratament specific; administrarea medicamentelor antiperistaltice este contraindicată.

Ampicilină Atb conţine galben amurg, carmoizină; aceşti excipienţi pot provoca reacţii alergice.

Ampicilină Atb conţine p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil; aceşti excipienţi pot

provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Deoarece penicilinele au acţiune bactericidă, nu trebuie asociate cu antibiotice bacteriostatice.

Nu se recomandă administrarea concomitentă cu alopurinol (creşte riscul erupţiilor cutanate).

Ampicilina poate reduce eficacitatea contraceptivelor orale care conţin estrogeni.

Administrarea concomitentă de probenecid determină concentraţii plasmatice crescute şi prelungite de

antibiotic, prin reducerea eliminării renale.

Excreţia metotrexatului poate fi redusă de către ampicilină, putând rezulta concentraţii plasmatice

toxice de metrotrexat. Concentraţiile plasmatice de metotrexat trebuie monitorizate cu atenţie la pacienţii care primesc concomitent ampicilină.

În unele cazuri medicamentul poate prelungi timpul de protrombină, de aceea administrarea

concomitentă a anticoagulantelor orale cu ampicilină trebuie făcută cu precauţie.

La doze mari, ampicilina poate modifica rezultatele dozării glucozei în plasmă şi urină precum şi a

proteinelor serice totale, în cazul utilizării metodelor colorimetrice. Metodele enzimatice de dozare a glucozei nu sunt influenţate.

Ampicilina traversează bariera placentară. Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat efecte

embriotoxice sau fetotoxice. Deoarece nu există studii controlate la om care să evidenţieze eventualele efecte teratogene, ampicilina se va administra în perioada sarcinii numai dacă este absolut necesar, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern-risc potenţial la făt.

Deoarece ampicilina se excretă în laptele matern şi poate produce reacţii de hipersensibilizare la

sugar, se va lua în considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.

Ampicilina nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce

vehicule şi de a folosi utilaje.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

frecvenţei: foarte frecvente (≥1/10), frecvente(≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000,<1/100), rare (≥1/10000, <1/1000), foarte rare(<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări ale sistemului imunitar: urticarie, erupţii cutanate tranzitorii, eozinofilie, febră, edem

Quincke, tulburări respiratorii cum ar fi stridor laringian, excepţional şoc anafilactic.

La pacienţii cu febră tifoidă, leptospiroză sau sifilis poate să apară reacţia Jarish-Herxheimer, ca

urmare a eliberării endotoxinelor din bacteriile lizate.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: erupţii maculopapuloase de natură alergică sau

nealergică, rar dermatită exfoliativă şi eritem polimorf.

Tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, diaree, candidoză, glosită, stomatită, enterocolită,

ocazional colită pseudomembranoasă.

Tulburări hepato-biliare: rar a fost semnalată creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale

transaminazelor hepatice; foarte rar au fost raportate hepatită şi icter colestatic.

Tulburări hematologice: rar au fost raportate anemie, leucopenie, trombocitopenie, eozinofilie,

agranulocitoză, purpură trombocitopenică reversibilă.

Tulburări ale aparatului renal şi ale căilor urinare: nefrită interstiţială acută.

Tulburări ale sistemului nervos: au fost raportate ameţeli, cefalee, convulsii, hiperactivitate,

halucinaţii, anxietate, vertij, insomnie, confuzie, agresivitate. Aceste reacţii apar mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală sau în cazul administrării de doze foarte mari de medicament. De regulă aceste tulburări sunt reversibile.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

În caz de supradozaj se recomandă întreruperea administrării de ampicilină, instituirea unui tratament

simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

Hemodializa poate fi utilă, dar nu şi dializa peritoneală.

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice beta-lactamice, peniciline cu spectru larg, codul

ATC:J01CA01.

Ampicilina este o aminopenicilină semisintetică cu acţiune bactericidă.

Acţiunile ampicilinei la nivelul microorganismelor sensibile sunt reprezentate de legarea de proteine

membranare specifice (PBP-penicilin binding proteins), inactivarea transpeptidazelor cu inhibarea formării peretelui microbian şi activarea unor enzime autolitice (autolizine şi mureinhidrolaze).

Ampicilina are un spectru de acţiune lărgit faţă de celelalte peniciline, care cuprinde microorganisme

Gram-pozitiv şi Gram-negativ: streptococi alfa- şi beta-hemolitici, Streptococus pneumoniae,

stafilococi nesecretori de penicilinază, Bacillus anthracis, Clostridium sp., Listeria, unele tulpini de enterococi, Haemophilus influenzae, Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Proteus mirabilis, unele tulpini de Salmonella, Shigella, Escherichia coli.

Parte din tulpinile de bacili din familia Enterobacteriaceae cum ar fi Escherichia coli, Salmonella,

Shigella, Proteus mirabilis iniţial sensibile, au devenit actualmente rezistente.

Ampicilina este inactivată de penicilinaze şi nu este activă faţă de microorganisme secretoare de

penicilinaze precum majoritatea tulpinilor de stafilococi, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia, Proteus vulgaris. Nu este activă faţă de rickettsii şi mycoplasme.

Mecanism de apariţie a rezistenţei:

Rezisitenţa la ampicilină se instalează prin 3 mecanisme:

1. Alterarea permeabilităţii membranei externe a microorganismelor prin modificarea porilor membranari. Acest mecanism de instalare a rezistenţei a fost detectat la specii de Pseudomonas aeruginosa, Citrobacter, Enterobacter, Serratia marcescens şi Neisseria gonorrhoeae.

2. producerea de betalactamază; 3. alterarea proteinelor de legare a penicilinelor.

Ampicilina este inactivată de penicilinaze şi nu este activă faţă de microorganismele secretoare de

penicilinaze, precum majoritatea tulpinilor de stafilococi, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia, Proteus vulgaris. Nu este activă faţă de rickettsii şi micoplasme.

Ampicilina este stabilă la acţiunea acidului clorhidric. Se absoarbe în proporţie de 40-65 %. Absorbţia

este scăzută în prezenţa alimentelor. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după două ore de la administrarea orală.

Ampicilina se leagă în proporţie de 18% de proteinele plasmatice. Se distribuie larg în lichidele

organismului, realizând concentraţii de peste 60% din cele plasmatice în lichidul pleural, peritoneal şi sinovial. Trece puţin în lichidul cefalorahidian, dar în prezenţa inflamaţiei meningelui realizează concentraţii de 40-70% din cele plasmatice, la doze mari fiind eficace terapeutic în meningite.

Traversează bariera placentară şi se excretă în laptele matern.

Ampicilina nu se metabolizează în organism.

Ampicilina se elimină repede prin urină sub formă neschimbată, în proporţie de 80% din doza

administrată. Concentraţiile urinare sunt foarte mari, depăşind 1 mg/ml.

Cantităţi relativ mari se elimină prin bilă (atunci când căile biliare nu sunt obstruate) şi prin scaun;

intră în circulaţia enterohepatică.

Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1,3-2 ore.

Insuficienţa renală şi insuficienţa hepatică favorizează acumularea antibioticului.

Nu au fost efectuate studii pe termen lung pentru evidenţierea efectelor mutagenic şi carcinogenic.

Studii efectuate la animale cu doze mai mari decât cele terapeutice pentru om nu au evidenţiat efecte

fetotoxice.

Talc

Stearat de magneziu

Galben de chinolină (E 104)

Galben amurg (E 110)

Dioxid de titan (E 171)

p-hidroxibenzoat de metil (E 218) p-hidroxibenzoat de propil (E 216) Gelatină

Carmoizină (E 122)

Galben amurg (E 110)

Dioxid de titan (E 171)

p-hidroxibenzoat de metil (E 218) p-hidroxibenzoat de propil (E 216) Gelatină

Nu este cazul.

4 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Ampicilină Atb 250 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Ampicilină Atb 500 mg

Cutie cu un blister din PVC/Al a 10 capsule.

Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

Antibiotice SA

Str. Valea Lupului nr. 1, 707410 Iaşi

România

Ampicilină Atb 250 mg capsule

10151/2017/01-02 Ampicilină Atb500 mg capsule

10152/2017/01-02

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2017

Decembrie, 2022