AMARHYTON 50mg capsule eliberare prelungită prospect medicament

Amarhyton 50 mg capsule cu eliberare prelungită

Amarhyton 100 mg capsule cu eliberare prelungită

Fiecare capsulă conține acetat de flecainidă 50 mg, 100 mg .

Pentru lista completă a excipienţilor vezi pct. 6.1.

Capsulă cu eliberare prelungită.

Amarhyton 50 mg, capsule cu eliberare prelungită, mărime Nr. 4 cu eliberare prelungită, opace, din gelatină, cu corp și capac de culoare albă care conțin mini-comprimate rotunde albe sau aproape albe.

Amarhyton 100 mg, capsule cu eliberare prelungită, mărime Nr. 3, opace, din gelatină cu corp gri și capac alb care conțin mini-comprimate rotunde albe sau aproape albe.

Amarhyton este indicat pentru:

1. Tahicardii atrioventriculare nodale de reintrare; aritmii asociate cu sindromul Wolff-

Parkinson- White şi afecţiuni similare cu căi accesorii, atunci când alt tratament a fost ineficient.

2. Aritmie ventriculară paroxistică severă care amenință viața și care nu a reușit să răspundă la alte forme de terapie. De asemenea, în cazul în care alte tratamente nu au fost tolerate.

3. Aritmii atriale paroxistice (fibrilație atrială, flutter atrial și tahicardie atrială) la pacienții cu simptome de dezactivare după conversie, cu condiția să existe o nevoie definitivă de tratament pe baza severității simptomelor clinice, atunci când alt tratament a fost ineficient.

Boala cardiacă structurală și/sau afectarea funcției ventriculului stâng trebuie excluse din cauza riscului crescut de efecte pro-aritmice.

Inițierea terapiei cu acetat de flecainidă și modificarea dozei trebuie efectuate sub supraveghere medicală și monitorizarea EKG și a concentrației plasmatice. Spitalizarea ar putea fi necesară în timpul unor astfel de proceduri pentru anumiți pacienți, în special pentru pacienții cu aritmii ventriculare care pun viața în pericol. Aceste decizii trebuie luate sub supravegherea unui specialist.

La pacienții cu cardiopatie organică și mai ales la cei cu antecedente de infarct miocardic, tratamentul cu flecainidă trebuie inițiat numai atunci când alte medicamente aritmice, altele decât cele din clasa IC (în special amiodaronă), sunt ineficiente sau nu sunt tolerate și atunci când tratamentul non-farmacologic ( intervenție chirurgicală, ablație, defibrilator implantat) nu este indicat. Este necesară monitorizarea strictă medicală a EKG și a concentrației plasmatice în timpul tratamentului.

Adulți și adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani):

Aritmii supraventriculare: doza iniţială recomandată este de 50 mg de două ori pe zi. O creștere a dozei ar putea fi luată în considerare după o perioadă de 4 până la 5 zile. Doza optimă este de 200 mg pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi mărită până la o doză maximă de 300 mg pe zi.

Aritmii ventriculare: doza iniţială recomandată este de 100 mg de două ori pe zi. Doza zilnică maximă este de 400 mg, şi este rezervată, în mod normal, pentru pacienţii supraponderali sau pentru situaţiile în care este necesar controlul rapid al aritmiei. După 3-5 zile, se recomandă ajustarea progresivă a dozelor până la cel mai mic nivel care menţine controlul aritmiei. Este posibilă reducerea dozelor în timpul tratamentelor de lungă durată.

La pacienții vârstnici, doza zilnică inițială maximă trebuie să fie de 100 mg pe zi, administrată în una sau două prize, deoarece rata de eliminare a flecainidei din plasmă poate fi redusă la vârstnici. Acest lucru trebuie luat în considerare la efectuarea ajustărilor dozei. Doza pentru pacienții vârstnici nu trebuie să depășească 300 mg pe zi.

Acetatul de flecainidă nu este recomandat pentru administrare la copii cu vârsta sub 12 ani din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Bazat pe răspunsul de suprimare al extrasistolelor ventriculare, s-a constatat că pot fi necesare concentrații plasmatice de 200-1000 ng/ml pentru a obţine efectul terapeutic maxim. Concentraţiile plasmatice peste 700-1000 ng/ml se asociază cu o probabilitate crescută de apariţie a reacţiilor adverse.

La pacienţii cu insuficienţă renală semnificativă (clearance-ul creatininei de 35 ml/min. şi l,73 m2 sau mai mic) doza iniţială maximă trebuie să fie de 100 mg pe zi zilnic în una sau două doze divizate. În cazul utilizării la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea frecventă a concentraţiile plasmatice.

În funcție de efectul și tolerabilitatea, doza poate fi crescută cu precauție. După 6-7 zile de la începutul tratamentului doza poate fi ajustată, în funcție de efectul și de tolerabilitatea. Unii pacienți cu insuficiență renală severă pot avea un clearance foarte lent al Flecainidei, și astfel, un timp de înjumătățire prelungit (de 60-70 ore).

La pacienții cu insuficiență hepatică, pacientul trebuie monitorizat îndeaproape și doza nu trebuie să depășească 100 mg pe zi administrată în una sau două prize.

Pacienții cu stimulator cardiac permanent in situ trebuie tratați cu prudență și doza nu trebuie să depășească 100 mg de două ori pe zi.

La pacienții la care se administrează concomitent cimetidină sau amiodaronă, monitorizarea strictă este obligatorie. La unii pacienți, doza poate fi redusă și nu trebuie să depășească 200 mg pe zi.

Pacienții trebuie monitorizați în timpul tratamentului inițial și de întreținere.

Monitorizarea concentrației plasmatice și controlul EKG sunt recomandate la intervale regulate (o dată pe lună control EKG și la fiecare 3 luni EKG de lungă durată ) în timpul tratamentului. În timpul terapiei de inițiere și atunci când doza este crescută, trebuie efectuată o EKG la fiecare 2-4 zile.

Atunci când se administrează flecainidă la pacienții cu restricții de doză, trebuie efectuată o verificare frecventă a EKG (în plus față de monitorizarea constantă a concentrației plasmatice a flecainidei ). Ajustarea dozei trebuie efectuată la intervale de 6-8 zile. La astfel de pacienți, trebuie efectuată o EKG în săptămânile 2 și 3 pentru a controla doza individuală.

Pentru administrare orală. Pentru a se evita posibilitatea ca alimentele să influenţeze negativ absorbția medicamentului, flecainida trebuie administrată pe stomacul gol sau cu o oră înainte de masă.

* Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1;

* Flecainida este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă necontrolată şi la pacienţii cu antecedente de infarct miocardic care au avut fie extrasistole ventriculare asimptomatice fie tahicardie ventriculară nesusţinută asimptomatică;

* De asemenea este contraindicat la pacienţii cu fibrilaţie atrială de mult timp instalată pentru care nu a existat nicio încercare de a o converti la ritm sinusal;

* Pacienți cu funcție ventriculară redusă sau afectată, șoc cardiogen, bradicardie severă (mai puțin de 50 bpm), hipotensiune arterială marcată;

* Administrare concomitentă cu antiaritmice de clasa I (blocante ale canalelor de sodiu);

* Pacienţii cu boli valvulare cardiace cu manifestări hemodinamice semnificative;

* Cu excepţia cazului în care sunt disponibile măsuri de stimulare cardiacă, flecainida nu trebuie administrată pacienţilor cu disfuncţie de nod sinusal, defecte de conducere atrioventriculară, bloc atrioventricular de gradul doi sau mai mare, bloc de ramură sau bloc distal;

* Pacienții cu aritmii ventriculare asimptomatice sau ușoare, simptomatice, nu trebuie să li se administreze flecainidă;

* Sindrom Brugada cunoscut.

Tratamentul cu flecainidă administrat pe cale orală trebuie condus sub supravegherea unui specialist sau direct în spital, pentru pacienţii cu:

- tahicardie AV nodală alternativă; aritmii asociate cu sindromul WPW şi afecţiuni similare cu căi accesorii.

- fibrilaţie atrială paroxistică la pacienţii cu simptome invalidante.

Inițierea terapiei cu acetat de flecainidă și modificarea dozei trebuie efectuate sub supraveghere medicală strictă și monitorizarea EKG și a concentrației plasmatice. Spitalizarea ar putea fi necesară în timpul unor astfel de proceduri pentru anumiți pacienți, în special la pacienți cu potențiale aritmii ventriculare care pun viața în pericol.

Flecainida, similar altor antiaritmice, poate provoca efecte proaritmice, adică aceasta poate provoca apariţia unui tip mai sever de aritmie, creşterea frecvenţei unei aritmii existente sau agravarea simptomelor (vezi pct. 4.8).

Flecainida trebuie evitată la pacienţii cu boli cardiace structurale sau funcţia ventriculului stâng anormală (vezi pct. 4.8).

Tulburările electrolitice (de exemplu, hipo- şi hiperkaliemie) trebuie corectate înainte de a utiliza flecainida (vezi pct. 4.5 pentru unele medicamente care provoacă tulburări electrolitice).

Hipokaliemia sau hiperkaliemia pot influența efectele medicamentelor antiaritmice de clasă 1.

Hipokaliemia poate să apară la pacienții care utilizează diuretice, corticosteroizi sau laxative.

Bradicardia severă sau hipotensiunea arterială pronunţată trebuie corectate înainte de a utiliza flecainida.

Deoarece eliminarea Flecainidei din plasmă poate fi semnificativ redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică semnificativă, flecainida nu trebuie utilizată la aceşti pacienţi decât dacă beneficiile potenţiale depăşesc riscurile. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice.

Flecainida trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei ≤ 35 ml/min/1,73 m2) şi este recomandată monitorizarea terapeutică a medicamentelor.

Rata de eliminare a flecainidei din plasmă poate fi redusă la vârstnici. Acest lucru trebuie luat în considerare atunci când se face ajustarea dozei.

Flecainida nu este recomandată copiilor sub 12 ani, deoarece nu există suficiente dovezi ale utilizării sale la această grupă de vârstă.

Este cunoscut faptul că flecainidei creşte pragul de stimulare a endocardului adică scade sensibilitatea stimulării endocardului. Acest efect este reversibil şi este mult mai pronunţat asupra pragului acut de stimulare decât asupra pragului cronic de stimulare. Prin urmare, flecainida trebuie administrată cu prudenţă la toţi pacienţii cu stimulator cardiac permanent sau electrozi de stimulare temporară, şi nu trebuie administrat pacienţilor la care există prag scăzut sau stimulatoare neprogramabile, decât dacă este disponibil un stimulator potrivit.

În general, pentru o implantare iniţială a unui stimulator în prezenţa administrării flecainidei este suficientă o dublare fie a amplitudinii sau a voltajului pulsului pentru a redobândi captura, dar poate fi mai dificil să se obţină un prag ventricular mai mic de 1 volt.

Efectul inotrop negativ minor al flecainidei poate avea importanţă la pacienţii predispuşi la insuficienţă cardiacă. S-au întâmpinat dificultăţi la defibrilarea unor pacienţi. Majoritatea cazurilor raportate aveau boală cardiacă preexistentă, cu mărire a cordului, antecedente de infarct miocardic, boală cardiacă aterosclerotică şi insuficienţă cardiacă.

Flecainida trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu debut acut de fibrilaţie atrială după o intervenţie chirurgicală cardiacă.

A fost demonstrat faptul că flecainida creşte riscul de mortalitate al pacienţilor post-infarct miocardic cu aritmii ventriculare asimptomatice.

În caz de eșec terapeutic a fost raportată o accelerare a frecvenței ventriculare în fibrilația atrială .

Flecainida prelungeste intervalul QT şi lărgeşte complexul QRS cu 12 - 20%. Efectul asupra intervalului JT este nesemnificativ. Cu toate acestea, s-au raportat cazuri de prelungire a intervalului

JT de până la 4%. Această acțiune este mai puțin semnificativă decât cea observată în cazul medicamentelor antiaritmice din clasa 1a.

Un sindrom Brugada poate fi demascat ca urmare a tratamentului cu flecainidă. În cazul dezvoltării de modificări EKG în timpul tratamentului cu flecainidă care pot indica sindromul Brugada, ar trebui să se ia în considerare întreruperea tratamentului.

Produsele lactate (laptele, formulele pentru sugari şi posibil iaurtul) pot reduce absorbţia de flecainidă la copii şi sugari. Flecainida nu este aprobată pentru utilizare la copii sub vârsta de 12 ani, dar cu toate acestea toxicitatea flecainidei a fost raportată în timpul tratamentului cu flecainidă la copii la care a fost redus aportul lor de lapte, şi la sugari care au trecut de la formula de lapte la alimentaţia cu dextroză.

Flecainida fiind un medicament cu indice terapeutic îngust necesită prudenţă şi o monitorizare atentă atunci când un pacient este trecut la o formă farmaceutică diferită.

Pentru alte atenționări și precauții, vezi pct. 4.5.

Antiaritmicele de clasa I-a: Flecainida nu trebuie administrat concomitent cu alte antiaritmice din clasa I (de exemplu chinidină).

Antiaritmicele de clasa a II-a: trebuie avută în vedere posibilitatea cumulării efectelor inotrop negative ale antiaritmicelor clasa a II-a , adică beta-blocantelor şi ale altor depresoare cardiace.

Antiaritmicele de clasa a III-a: dacă flecainida se administrează concomitent cu amiodarona, doza uzuală de flecainidă trebuie redusă cu 50%, iar pacientul va fi strict monitorizat pentru reacţiile adverse.

Monitorizarea concentraţiei plasmatice este strict recomandată în această situaţie.

Antiaritmicele de clasa a IV-a: trebuie manifestată prudență la administrarea concomitentă a flecainidei cu blocante ale canalelor de calciu, de ex. verapamil, .

Din cauza interacțiunilor care determină creșterea concentrațiilor plasmatice pot apărea reacţii adverse care pun viaţa în pericol sau chiar letale (vezi pct. 4.9). Flecainida este metabolizată într-o mare măsură de către citocromul P450 CYP2D6, și administrarea concomitentă cu medicamente inhibitorii (de exemplu antidepresive, neuroleptice, propranolol, ritonavir, unele antihistaminice) sau inductoare (de exemplu fenitoină, fenobarbital, carbamazepină) ale acestei izo-enzime poate crește sau scădea concentrațiile plasmatice de flecainidă (vezi mai jos).

O creștere a concentrațiilor plasmatice poate apărea, de asemenea, în cazul insuficienței renale din cauza clearance-ului redus al flecainidei (vezi pct. 4.4).

Hipokaliemia, dar și hiperkaliemia sau alte tulburări electrolitice, trebuie corectate înainte de administrarea flecainidei. Hipokaliemia poate rezulta din administrarea concomitentă de diuretice, corticosteroizi sau laxative.

Antihistaminice: Risc crescut de aritmii ventriculare asociat cu mizolastină, astemizol şi terfendină (se va evita administrarea concomitentă).

Antivirale: Concentraţia plasmatică este crescută de ritonavir, lopinavar şi indinavir (risc crescut de aritmii ventriculare)(se va evita utilizarea concomitentă).

Antidepresive: Paroxetina, fluoxetina și alte antidepresive cresc concentraţia plasmatică a flecainidei; risc crescut de aritmie cu antidepresivele triciclice.

Antiepileptice: Datele limitate de la pacienţii în tratament cu inductori enzimatici (fenitoină, fenobarbital, carbamazepină) indică doar o creştere cu 30% a ratei de eliminare a flecainidei.

Antipsihotice: Clozapina risc crescut de aritmii.

Antimalarice: Quinina și halofantrina cresc concentraţia plasmatică a flecainidei.

Antifungice: Terbinafina poate creşte concentraţiile plasmatice ale flecainidei rezultată din inhibarea activităţii CYP2D6.

Diuretice: Efectul de clasă din cauza hipokaliemiei generează toxicitate cardiacă.

Antihistaminice H2 (pentru tratamentul ulcerelor gastrice): antagonistul H2 cimetidina inhibă metabolizarea flecainidei. La subiecţii sănătoşi la care s-a administrat cimetidină (1 g/zi) timp de o săptămână, concentraţia plasmatică a flecainidei a crescut cu aproximativ 30% şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare cu aproximativ 10%.

Adjuvantele antifumat: Administrarea concomitentă de bupropion (metabolizate de izoenzima

CYP2D6), inclusiv flecainidă, trebuie abordată cu prudenţă şi trebuie iniţiată la valoarea minimă a dozei terapeutice a medicaţiei concomitente. Dacă se adaugă bupropion la regimul terapeutic al pacienţilor deja în tratament cu flecainidă, trebuie considerată necesitatea reducerii dozelor medicaţiei iniţiale.

Glicozidele cardiace: F lecainida poate determina creşterea concentrației plasmatice a digoxinei cu aproximativ 15%, ceea ce este improbabil să aibă semnificaţie clinică la pacienţii cu concentraţii plasmatice în intervalul terapeutic.

Este recomandată monitorizarea concentrației plasmatice a digoxinei la pacienţii digitalizaţi la nu mai puţin de 6 ore după fiecare doză de digoxină, înainte sau după administrarea flecainidei.

Anticoagulante: tratamentul cu flecainidă este compatibil cu utilizarea anticoagulantelor orale.

Datele obținute din studiile la animale sunt contradictorii și nu se pot trage concluzii cu privire la potențialul embriotoxic și teratogen (vezi pct. 5.3).

Datele au arătat că flecainida traverseaza placenta către făt la pacientele la care s-a administrat flecainidă pe parcursul sarcinii. Nu se recomandă administrarea Flecainidei în timpul sarcinii.

Flecainida este excretată în laptele matern. Concentrațiile plasmatice obținute la un copil alăptat sunt de 5-10 ori mai mici decât concentrațiile terapeutice ale medicamentului (vezi pct. 5.2). Cu toate că riscul de reacții adverse la copil alăptat este foarte mic, flecainida trebuie utilizată în timpul alăptării numai dacă beneficiile depăşesc riscurile.

Acetatul de flecainidă are o influență moderată asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje şi de a lucra fără măsuri de protecţie poate fi afectată de reacţii adverse cum sunt ameţeala şi tulburări de vedere, dacă sunt prezente.

Similar altor medicamente anti-aritmice, flecainida poate avea efect de inducere a unor aritmii.

Aritmia existentă se poate înrăutăți sau se poate produce o nouă aritmie. Riscul de apariţie a unor efecte pro-aritmice este mai probabil la pacienții cu boală cardiacă structurală și/sau cu insuficiență semnificativă a ventriculului stâng.

Cele mai frecvente reacții adverse cardiovasculare sunt bloc AV de gradul al doilea sau al treilea, bradicardie, insuficiență cardiacă, durere toracică, infarct miocardic, hipotensiune arterială, oprire sinusală, tahicardie (TA și TV) și palpitații.

Cele mai frecvente reacții adverse sunt: ameţeli și tulburări vizuale care apar la aproximativ 15% dintre pacienții la care se administrează tratamentul. Aceste reacții adverse sunt de obicei tranzitorii și dispar prin continuare tratamentului sau scăderea dozei. Următoarea listă de reacții adverse se bazează pe experiențele din studiile clinice și raportate de după punerea pe piață.

Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos pe aparate, sisteme şi organe şi frecvenţă. Frecvenţele sunt definite după cum urmează:

* Foarte frecvente (≥1/l0),

* Frecvente (≥1/100 şi <1/10),

* Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100),

* Rare (≥ 1/10,000 şi <1/1000)

* Foarte rare (<1/10,000),

* Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Mai puţin frecvente: scădere a numărului de celule roșii din sânge , scădere a numărului leucocitelor și scădere a numărului trombocitelor.

Foarte rare: creștere a anticorpilor antinucleari cu sau fără inflamaţie sistemică.

Frecvente: depresie, anxietate, insomnie;

Mai puţin frecvente: halucinaţii, stare confuzională, amnezie;

Rare: nervozitate.

Foarte frecvente: amețeli, stare ușoară de confuzie care sunt de obicei trecătoare. Dureri de cap;

Frecvente: parestezie, ataxie, diskinezie, hipoestezie, hiperhidroză, sincopă, tremurături, ameţeală, eritem facial tranzitoriu, somnolenţă, tinitus, transpirație crescută;

Mai puţin frecvente: neuropatie periferică, convulsii.

Foarte frecvente: tulburări de vedere, cum sunt diplopia sau vederea înceţoşată;

Foarte rare: depozite corneene.

Rare: tinitus, vertij.

Frecvente: efectele pro-aritmice cel mai probabil pot să apară la pacienții cu boală cardiacă structurală și/sau insuficiență semnificativă a ventriculului stâng. Aceste efecte pro-aritmice includ creșterea frecvenței contracțiilor ventriculare premature până la forme mai severe de tahicardie ventriculară;

Mai puţin frecvente: pacienţii cu flutter atrial pot dezvolta o conducere AV 1:1 cu creşterea ritmului cardiac;

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): modificări ECG specifice (prelungirea intervalului PQ, QT, PR sau QRS, creșterea numărului sau severității aritmiei), prag de stimulare modificat, cazuri de bradicardie, stop sinusal sau stimularea sau agravarea insuficienței cardiace. La pacienții cu flutter atrial, utilizarea flecainidei a fost asociată cu o conducție

AV de 1: 1 după încetinirea inițială a atriului, cu accelerația ventriculară rezultată.

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): bloc atrio-ventricular de gradul 2 şi bloc atrio-ventricular de gradul 3, bloc de ramură sau un bloc SA, stop cardiac, bradicardie, insuficienţă cardiacă/ insuficienţă cardiacă congestivă, durere în piept, hipotensiune arterială, infarct miocardic, palpitaţii, stop sinusal, şi tahicardie (TA sau TV). În aceste cazuri, tratamentul cu flecainidă trebuie întrerupt. Demascarea unui sindrom Brugada pre-existent.

Frecvente: dispnee;

Rare: pneumonie;

Cu frecvenţă necunoscută: fibroză pulmonară, boală pulmonară interstiţială.

Frecvente: greaţă, vărsături, diaree, constipaţie, durere abdominală;

Mai puţin frecvente: disgeuzia, uscăciunea gurii, scăderea apetitului, dispepsie, flatulenţă.

Rare: enzime hepatice crescute cu sau fără icter;

Cu frecvenţă necunoscută: disfuncţie hepatica.

Mai puţin frecvente: dermatită alergică, incluzând erupție cutanată tranzitorie, alopecie;

Rare: urticarie gravă;

Foarte rare: reacţii de fotosensibilitate.

Cu frecvență necunoscută: artralgie și mialgie.

Frecvente: astenie, oboseală, febră, edem, discomfort.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

Supradozajul cu flecainidă este o urgenţă medicală care poate pune viața în pericol. Susceptibilitatea medicamentului crescută şi concentrațiile plasmatice ce depăşesc concentrațiile terapeutice pot deasemenea rezulta din interacţiunea medicamentului (vezi 4.5). Nu este cunoscut niciun antidot specific.

Nu este cunoscută nicio cale de a îndepărta rapid flecainida din circulaţia sistemică. Nici dializa şi nici hemoperfuzia nu sunt eficiente.

Abordarea terapeutică trebuie să fie de susţinere şi poate include îndepărtarea medicamentului neabsorbit din tractul gastrointestinal. Măsuri suplimentare pot include agenţi inotropi şi stimulatori cardiaci cum sunt dopamina, dobutamina sau isoproterenol precum şi ventilaţia mecanică şi asistare circulatorie (de ex. balon de pompare). Trebuie luată în considerare şi o inserare temporară a unui stimulator cardiac transvenos în eventualitatea unui bloc de conducere. Presupunând un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 20 de ore, aceste tratamente suportive pot necesita să fie continuate pentru o perioadă de timp mai prelungită. Diureza forţată şi acidifierea urinei teoretic stimulează excreţia medicamentului.

Grupa Farmacoterapeutică: antiaritmic din clasa IC, Flecainide

Cod ATC: C01BC04

Acetatul de fllecainidă este un agent antiaritmic de clasă IC utilizat pentru tratamentul aritmiilor ventriculare severe care pun viața în pericol și a aritmiilor supraventriculare severe.

Din punctul de vedere electrofiziologic, flecainida este un compus antiarirmic de tipul anestezicelor locale (clasa IC). Este un medicament anestezic local de tip amidic, pentru că din punct de vedere structural este similar cu procainamida și encainida, pentru că aceste medicamente sunt de asemenea derivate de benzamidă.

Caracterizarea flecainidei ca un compus din clasa IC se bazează pe o triadă de trăsături: suprimare marcată a canalului de sodiu rapid al inimii; încetinirea debitului și cinetica de compensare a inhibării canalului de sodiu (reflectând asupra atașamentului lent și disocierii de la canalele de sodiu); și un efectul diferențiat al medicamentului asupra duratei potențialului de acțiune în mușchiul ventricular față de fibrele Purkinje, fără efect în prima și o scurtare semnificativă în cel din urmă. Această asociere de proprietăți determină o depresie marcată a vitezei de conducere a fibrelor dependente de fibrele cu canal rapid pentru depolarizare, dar cu o creștere modestă a perioadei refractare efective atunci când este testată în țesuturi cardiace izolate. Aceste proprietăți electrofiziologice ale acetatului de flecainidă pot duce la prelungirea intervalului PR și a duratei QRS la EKG. La concentrații foarte mari flecainida exercită un efect depresiv slab asupra canalului lent din miocard. Acest lucru este însoțit de un efect inotropic negativ.

Flecainida este aproape complet absorbită după administrarea orală și nu prezintă metabolizare semnificativă de prim pasaj. Biodisponibilitatea din comprimatele cu acetat de flecainidă a fost raportată a fi de aproximativ 90%.

Intervalul de concentrație plasmatică terapeutică este general acceptat ca 200 până la 1000 ng per ml.

Administrat pe cale intravenoasă, timpul mediu pentru a atinge concentrația plasmatică maximă a fost de 0,67 ore, iar biodisponibilitatea medie a fost de 98%, comparativ cu 1 oră și 78% pentru o soluție orală și 4 ore și 81% pentru un comprimat.

Distribuire

Flecainida se leagă de proteinele plasmatice în proporție de aproximativ 40%. Flecainida traversează placenta și se excretă în laptele matern.

Flecainida este metabolizată în mare proporție (sub rezerva polimorfismului genetic), 2 metaboliți majori fiind flecainidă m-O-dealchilată și lactat de flecainidă m-O-dealchilat, ambele putând avea o oarecare activitate. Metabolismul său pare că implică izoenzima citocromului P450 CYP2D6, ceea ce arată prezenţa polimorfismului genetic.

Flecainida este excretată în principal prin urină, aproximativ 30% ca medicament nemodificat, iar restul ca metaboliți. Aproximativ 5% se excretă prin materiile fecale. Excreția flecainidei este scăzută în cazul insuficienței renale, a afecțiunilor hepatice, a insuficienței cardiace și a urinei alcaline.

Hemodializa elimină numai aprox. 1% din flecainidă nemodificată.

Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al flecainidei este de aproximativ 20 de ore.

Datele non-clinice din studiile in vitro și in vivo nu au evidențiat efecte genotoxice sau cancerigene.

Nu a fost observat niciun efect asupra fertilității la animale.

La iepurele alb New Zealand administrarea dozelor mari de flecainidă au determinat unele anomalii fetale dar aceste efecte nu au fost observate şi la iepurele Dutch Belted sau şobolan.

Pentru toate capsulele:

Povidonă (K25),

Celuloză microcristalină,

Crospovidonă (tip A),

Dioxid de siliciu coloidal anhidru,

Stearat de magneziu,

Pentru acoperirea mini-tabletelor:

Copolimer acid metacrilic metacrilat de metil (1:2),

Macrogol 400,

Talc

Capsula (numai pentru 50 mg): gelatină și dioxid de titan (E171)

Capsula (numai pentru 100 mg): gelatină, dioxid de titan (E171) și oxid negru de fer (E172).

Nu este cazul.

3 ani

Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.

Blistere PVC-PVDC/Aluminiu cu 28 și 30 capsule pe cutie.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerințe speciale.

Swyssi AG 14 Lyoner Strasse, 60528 Frankfurt am Main,

Germania

Tel. +49 69 66554 162

Email: info@swyssi.com

12077/2019/01-02 12078/2019/01-02

Data primei autorizări: Iunie 2019

Iunie 2019