ALMIDEN 10mg comprimate prospect medicament

Almiden 5 mg comprimate

Almiden 10 mg comprimate

Almiden 5mg comprimate:

Fiecare comprimat conţine besilat de amlodipină, echivalent cu amlodipină 5 mg.

Almiden 10 mg comprimate

Fiecare comprimat conţine besilat de amlodipină, echivalent cu amlodipină 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Comprimat.

5 mg: Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu diametrul de aproximativ 6,6 mm.

10 mg: Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu diametrul de aproximativ 8,5 mm.

- Hipertensiune arterială

- Angină pectorală cronică stabilă

- Angină pectorală vasospastică (angină pectorală Prinzmetal)

Atât pentru hipertensiunea arterială, cât şi pentru angina pectorală, doza uzuală iniţială este de 5 mg o dată pe zi, doză care poate fi crescută la maxim 10 mg, în funcţie de răspunsul individual al pacientului.

La pacienţii hipertensivi, amlodipina a fost utilizată în asociere cu un diuretic tiazidic, un alfablocant, un beta-blocant sau un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). În angina pectorală, amlodipina poate fi utilizată atât în monoterapie cât şi în asociere cu alte medicamente antianginoase la pacienţii cu angină pectorală refractară la tratamentul cu nitraţi şi/sau doze adecvate de beta-blocante.

În cazul în care se administrează concomitent cu diuretice tiazidice, beta-blocante şi inhibitori ai ECA, nu este necesară ajustarea dozei de Almiden.

Administrarea de doze similare de amlodipină la pacienţii vârstnici sau tineri este la fel de bine tolerată. La vârstnici, se recomandă schema de administrare uzuală, dar creşterea dozei trebuie realizată cu prudenţă (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2).

Nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată; ca urmare stabilirea dozelor trebuie realizată cu prudenţă şi trebuie începută de la valoarea inferioară a intervalului de doze (vezi pct. 4.4 și pct. 5.2). Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în caz de insuficienţă hepatică severă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, care ulterior poate fi crescută lent.

Modificările concentraţiei plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale, ca urmare, se recomandă dozele uzuale. Amlodipina nu este dializabilă.

Copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani

Doza administrată oral recomandată ca tratament antihipertensiv la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani este de 2,5 mg, o dată pe zi, ca doză iniţială, care poate fi crescută până la 5 mg o dată pe zi, dacă valoarea ţintă a tensiunii arteriale nu este obţinută după 4 săptămâni. Dozele care depăşesc 5 mg pe zi nu au fost studiate la pacienţii copii şi adolescenţi (vezi pct. 5.1 și pct. 5.2).

Nu există date disponibile.

Comprimat pentru administrare orală.

Amlodipina este contraindicată la pacienţii cu:

- Hipersensibilitate la derivaţi dihidropiridinici, amlodipină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

- Hipotensiune arterială severă

- Şoc (incluzând şoc cardiogen)

- Obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică severă)

- Insuficienţă cardiacă cu instabilitate hemodinamică consecutivă unui infarct miocardic acut.

Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în puseele de hipertensiune arterială nu au fost stabilite.

Pacienți cu insuficienţă cardiacă

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Un studiu clinic pe termen lung, controlat cu placebo, efectuat la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (clasele III şi IV NYHA), a arătat o incidenţă crescută a cazurilor de edem pulmonar în grupul pacienţilor trataţi cu amlodipină, comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo (vezi pct. 5.1.).

Blocantele canalelor de calciu, incluzând amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă, deoarece acestea pot creşte riscul apariţiei altor evenimente cardiovasculare şi mortalitatea.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) sunt mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări privind dozele. Prin urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat utilizând doze începând de la valoarea inferioară a intervalului de doze şi se recomandă prudenţă, atât la iniţierea tratamentului, cât şi la creşterea dozelor. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea atentă.

La pacienţii vârstnici creşterea dozei trebuie efectuată cu prudenţă (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Amlodipina poate fi administrată la aceşti pacienţi în dozele uzuale. Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei

Inhibitori ai izoenzimei CYP3A4:

Administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai izoenzimei CYP3A4 (inihibitori de protează, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea semnificativă a expunerii la amlodipină, care duce la un risc crescut de hipotensiune arterială. Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale parametrilor farmacocinetici poate fi mai pronunţată la pacienţii vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor.

Inductori ai izoenzimei CYP3A4:

Concentrația plasmatică a amlodipinei poate să varieze la administrarea concomitentă cu inductori cunoscuți ai izoenzimei CYP3A4. Prin urmare, trebuie ca tensiunea arterială să fie monitorizată și să se ia în considerare ajustarea dozei atât în timpul administrării medicației concomitente, cât și după aceasta, în special în cazul inductorilor potenți ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, Hypericum perforatum).

Administrarea amlodipinei cu grepfrut sau cu suc de grepfrut nu este recomandă, deoarece la unii pacienţi poate fi crescută biodisponibilitatea, determinând mărirea efectelor de scădere a tensiunii arteriale.

La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, s-au observat cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienţii cu predispoziţie pentru hipertermie malignă şi la cei trataţi pentru hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina.

Efectele de scădere a tensiunii arteriale ale amlodipinei se cumulează cu efectele de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.

Atunci când este administrat concomitent cu amlodipina există risc crescut de concentraţii sanguine crescute ale tacrolimusului, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacţiuni nu este complet înţeles. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea concomitentă a amlodipinei la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentraţiilor sanguine ale tacrolimusului şi ajustarea dozei de tacrolimus, atunci când este necesar.

Inhibitorii mecanistici ai factorului țintă al rapamicinei (mTOR)

Inhibitorii mTOR cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus sunt substraturi ale CYP3A.

Amlodipina este un inhibitor slab al CYP3A. Atunci când este administrată concomitent cu inhibitorii mTOR, amlodipina poate crește expunerea la inhibitorii mTOR.

Nu au fost efectuate studii de interacţiune cu ciclosporină şi amlodipină la voluntari sănătoşi sau la alte grupe populaţionale, cu excepţia pacienţilor cu transplant renal, la care au fost observate creşteri variabile ale concentraţiei plasmatice minime de ciclosporină (în medie 0% - 40%). Monitorizarea concentraţiei plasmatice de ciclosporină la pacienţii cu transplant renal tratați concomitent cu amlodipină trebuie luată în considerare, iar reducerea dozei de ciclosporină trebuie efectuată după cum este necesar.

Administrarea concomitentă de doze repetate de amlodipină 10 mg cu doze de simvastatină 80 mg a dus la o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu simvastatina administrată singură.

La pacienţii aflaţi în tratament cu amlodipină, se recomandă limitarea dozei de simvastatină la 20 mg pe zi.

În cadrul studiilor clinice privind interacţiunile, amlodipina nu a influenţat profilul farmacocinetic al atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei.

Siguranţa utilizării amlodipinei la femeile gravide nu a fost stabilită.

Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere la doze mari (vezi pct.

5.3).

Utilizarea în timpul sarcinii este recomandată numai în cazul în care nu există o alternativă terapeutică mai sigură şi atunci când afecţiunea însăşi reprezintă un risc mai mare pentru mamă şi făt.

Amlodipina se excretă în laptele uman. Proporția din doza maternă transmisă la sugar a fost estimată cu un interval intercuartilar de 3-7 %, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaşte efectul amlodipinei asupra sugarilor.

O decizie privind continuarea/întreruperea alăptării sau continuarea/întreruperea tratamentului cu amlodipină trebuie luată ţinând cont de beneficiul alăptării pentru copil şi de beneficiul tratamentului cu amlodipină pentru mamă.

La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice cu privire la efectul potenţial al amlodipinei asupra fertilităţii sunt insuficiente. Într-un studiu efectuat la şobolani s-au înregistrat reacţii adverse asupra fertilităţii la masculi (vezi pct. 5.3).

Amlodipina poate avea o influenţă uşoară sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

În cazul în care pacienţii trataţi cu amlodipină prezintă ameţeli, cefalee, fatigabilitate sau greaţă, capacitatea de a reacţiona poate fi afectată. Se recomandă precauţie, în special la începutul tratamentului.

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în timpul tratamentului sunt somnolenţă, ameţeli, cefalee, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, dureri abdominale, greaţă, tumefiere la nivel maleolar, edem şi fatigabilitate.

Următoarele reacţii adverse au fost observate şi raportate în timpul tratamentului cu amlodipină, cu următoarele frecvenţe: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000); cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt menţionate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Foarte rare: leucocitopenie, trombocitopenie

Foarte rare: reacţii alergice

Foarte rare: hiperglicemie

Mai puţin frecvente: insomnie, modificări ale dispoziţiei (incluzând anxietate), depresie

Rare: confuzie

Frecvente: somnolenţă, ameţeli, cefalee (în special la începutul tratamentului)

Mai puţin frecvente: tremor, disgeuzie, sincopă, hipoestezie, parestezie

Foarte rare: hipertonie, neuropatie periferică

Frecvente: tulburări de vedere (incluzând diplopie)

Mai puţin frecvente: tinitus

Frecvente: palpitaţii

Mai puţin frecvente: aritmie (incluzând bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie atrială)

Foarte rare: infarct miocardic

Frecvente: hiperemie facială

Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială

Foarte rare: vasculită

Frecvente: dispnee

Mai puţin frecvente: tuse, rinită

Frecvente: durere abdominală, greaţă, dispepsie, tulburări de tranzit intestinal (incluzând diaree şi constipaţie)

Mai puţin frecvente: vărsături, xerostomie

Foarte rare: pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală

Foarte rare: hepatită, icter, creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice*

Mai puţin frecvente: alopecie, purpură, modificări ale culorii tegumentelor, hiperhidroză, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, exantem

Foarte rare: angioedem, eritem polimorf, urticarie, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, edem Quincke, fotosensibilitate

Cu frecvență necunoscută: necroliză epidermică toxică

Frecvente: tumefiere a gleznei, crampe musculare

Mai puţin frecvente: mialgie, artralgie, durere de spate

Mai puţin frecvente: tulburări de micţiune, nicturie, creştere a frecvenţei micţiunilor

Mai puţin frecvente: impotenţă, ginecomastie

Foarte frecvente: edem

Frecvente: fatigabilitate, astenie

Mai puţin frecvente: durere toracică, durere, stare generală de rău

Mai puţin frecvente: creştere ponderală, scădere ponderală

*majoritatea în relaţie cu colestaza.

Au fost raportate cazuri excepţionale de sindrom extrapiramidal.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.

La om, datele privind supradozajul intenţionat cu amlodipină sunt limitate.

Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică excesivă şi, posibil, tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată şi probabil prelungită mergând până la şoc şi deces.

Hipotensiunea arterială semnificativă clinic cauzată de supradozajul cu amlodipină necesită măsuri active de susţinere cardiovasculară, incluzând monitorizarea frecventă a funcţiilor cardiacă şi respiratorie, ridicarea extremităţilor, monitorizarea volumului circulator şi a diurezei.

Administrarea unui vasoconstrictor poate fi utilă pentru corectarea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, cu condiţia să nu existe nicio contraindicaţie pentru utilizarea lui. Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate fi benefică pentru a antagoniza efectele blocării canalelor de calciu.

Lavajul gastric poate fi util în unele cazuri. La voluntarii sănătoşi, administrarea de cărbune activat în interval de până la 2 ore după administrarea a 10 mg amlodipinăa redus viteza de absorbţie a amlodipinei.

Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, este puţin probabil ca dializa să fie eficace.

Grupa farmacoterapeutică: blocante ale canalelor de calciu, blocante selective ale canalelor de calciu cu efecte preponderent vasculare. Codul ATC: C08CA01.

Amlodipina este un inhibitor al influxului de ioni de calciu, din grupa dihidropiridinelor (blocant al canalelor lente de calciu sau antagonist al ionilor de calciu) care inhibă influxul transmembranar de ioni de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace şi vasculare.

Mecanismul de acţiune al amlodipinei de reducere a tensiunii arteriale este determinat de efectul relaxant direct asupra musculaturii netede vasculare. Mecanismul exact prin care amlodipina îşi exercită efectul antianginos nu este în întregime elucidat, dar amlodipina reduce durerea de etiologie ischemică prin următoarele două acţiuni:

1) Amlodipina dilată arteriolele periferice, scăzând astfel rezistenţa periferică sistemică (postsarcina) împotriva căreia funcţionează inima. Deoarece alura ventriculară rămâne constantă, scăderea postsarcinii determină reducerea consumului de energie şi a necesarului de oxigen la nivelul miocardului.

2) De asemenea, mecanismul de acţiune al amlodipinei include probabil dilatarea arterelor coronariene principale precum şi a arteriolelor coronariene, atât în zonele miocardice indemne, cât şi în zonele cu ischemie. Această vasodilataţie creşte aportul de oxigen la nivel miocardic la pacienţii cu spasm coronarian (angină pectorală Prinzmetal sau angină pectorală vasospastică).

La pacienţii cu hipertensiune arterială, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică determină scăderea semnificativă clinic a tensiunii arteriale în clino- şi ortostatism, pe parcursul a 24 ore. Din cauza instalării lente a acţiunii, administrarea amlodipinei nu determină hipotensiune arterială acută.

La pacienţii cu angină pectorală, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică creşte durata totală a eforului fizic, creşte durata de timp până la apariţia episodului de durere anginoasă, timpul până la apariţia unei subdenivelări de 1 mm a segmentului ST şi scade atât frecvenţa episoadelor de durere anginoasă, cât şi necesarul de nitroglicerină.

Administrarea amlodipinei nu a fost asociată cu reacţii adverse metabolice sau cu modificări ale valorilor concentraţiilor plasmatice ale lipidelor; ca urmare, amlodipina poate fi utilizată la pacienţi cu astm bronşic, diabet zaharat şi gută.

Utilizare la pacienţii cu boală coronariană

Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienţii cu boală coronariană a fost evaluată într-un studiu independent, multicentric, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, care a inclus 1997 de pacienţi, numit “Compararea amlodipinei cu enalaprilul în limitarea apariţiei trombozelor” (Comparison of Amlodipine vs Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis -

CAMELOT). Dintre aceşti pacienţi, 663 au fost trataţi cu amlodipină în doze de 5 - 10 mg, 673 au fost trataţi cu enalapril în doze de 10 - 20 mg, iar 655 de pacienţi au fost incluşi în grupul la care s-a administrat placebo, toate acestea adăugate la tratamentul standard cu statine, beta-blocante, diuretice şi acid acetilsalicilic, pe o duratặ de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea sunt prezentate în

Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu un număr mai mic de spitalizări pentru angină pectorală şi de intervenţii pentru revascularizare la pacienţii cu boală coronariană.

Tabel 1. Incidenţa rezultatelor clinic semnificative în studiul CAMELOT

Incidenţa evenimentelor cardiovasculare Amlodipină

Număr (%) comparativ cu placebo

Rezultate Amlopidi Placebo Enalapril Risc relativ Valoarea p nă (95% IÎ)

Criteriul final principal de evaluare

Evenimente adverse 110 (16,6) 151 (23,1) 136 (20,2) 0,69 (0,54- 0,003 cardiovasculare 0,88)

Componente individualizate

Revascularizare 78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54- 0,03 coronariană 0,98)

Spitalizare pentru 51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41- 0,002 angina pectorală 0,82)

IM non-letal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37- 0,37 1,46)

Accident vascular 6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0,19- 0,15 cerebral sau AIT 1,32)

Deces de cauză 5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0,7) 2,46 (0,48- 0,27 cardiovasculară 12,7)

Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14- 0,46 2,47)

Stop cardiac resuscitat 0 4 (0,6) 1 (0,1) NA 0,04

Boală vasculară 5 (0,8) 2 (0,3) 8 (1,2) 2,6 (0,50- 0,24 periferică nou 13,4) diagnosticată

Abrevieri: ICC - insuficienţă cardiacă congestivă; IÎ - interval de încredere; IM - infarct miocardic; AIT

- atac ischemic tranzitoriu.

Utilizare la pacienţi cu insuficienţă cardiacă

Studii de hemodinamică şi studii clinice controlate, care au inclus probă de efort, efectuate la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorarea stării clinice, evaluată prin toleranţa la proba de efort, fracţia de ejecţie a ventriculului stâng şi simptomatologia clinică.

Un studiu clinic, controlat cu placebo (PRAISE), privind evaluarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV, care urmau tratament cu digoxină, diuretice şi inhibitori ECA, a arătat faptul că amlodipina nu a determinat creşterea riscului de deces sau a riscului combinat mortalitate-morbiditate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Într-un studiu clinic de lungă durată, controlat cu placebo (PRAISE 2), efectuat la pacienţi cu insuficienţă cardiacă clasele NYHA III şi IV, fără simptome sau semne obiective sugestive sau cardiopatie ischemică preexistentă, trataţi cu doze constante de inhibitori ai ECA, medicamente digitalice şi diuretice, amlodipina nu a avut niciun efect asupra mortalităţii totale sau de cauză cardiovasculară. La aceşti pacienţi, amlodipina a fost asociată cu creşterea raportărilor de edem pulmonar.

Tratament profilactic al ischemiei miocardice acute (ALLHAT)

Un studiu dublu-orb, randomizat, pentru investigarea morbidităţii-mortalităţii, denumit “Studiul privind Prevenirea Ischemiei Miocardice Acute prin Tratament Antihipertensiv şi Hipolipemiant” (Antihypertensive and Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial - ALLHAT) a fost efectuat pentru a compara tratamentul cu medicamente noi, şi anume amlodipină în doze de 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau lisinopril în doze de 10-40 mg pe zi (inhibitor al ECA) ca tratamente de primă intenţie, cu administrarea unui diuretic tiazidic, clortalidonă în doze de 12,5-25 mg pe zi, în hipertensiunea arterială uşoară şi moderată.

A fost randomizat un număr total de 33357 de pacienţi cu hipertensiune arterială, cu vârsta peste 55 de ani, urmăriţi pe o perioadă medie de 4,9 ani. Pacienţii au prezentat cel puţin un factor de risc adiţional pentru boala coronariană: infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente (> 6 luni înaintea înrolării în studiu) sau altă boală cardiovasculară aterosclerotică confirmată (un total de 51,5%), diabet zaharat tip 2 (36,1%), valoarea HDL colesterol <35 mg/dl (11,6%), hipertrofie ventriculară stângă diagnosticată electrocardiografic sau ecocardiografic (20,9%), statut de fumător în momentul includerii în studiu (21,9%).

Criteriul final principal de evaluare al studiului a fost unul combinat, incluzând boală coronariană cu evoluţie letală sau infarct miocardic non-letal. Între grupul tratat cu amlodipină şi cel la care s-a administrat clortalidonă nu au fost diferenţe semnificative privind criteriul final principal de evaluare:

RR (risc relativ) 0,98 cu IÎ 95% [0,90-1,07], p=0,65. Dintre criteriile finale secundare de evaluare, incidenţa insuficienţei cardiace (componentă a unui criteriu principal de evaluare, cardiovascular, combinat) a fost semnificativ mai mare în grupul tratat cu amlodipină, comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2% comparativ cu 7,7%, RR 1,38 cu IÎ 95% [1,25-1,52], p<0,001). Cu toate acestea, nu au fost înregistrate diferenţe privind mortalitatea de orice cauză între grupul tratat cu amlodipină şi cel la care s-a administrat clortalidonă: RR 0,96 cu IÎ 95% [0,89-1,02], p=0,20.

Utilizare la copii şi adolescenţi (cu vârsta de 6 ani şi peste)

În cadrul unui studiu în care au fost incluşi 268 copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani cu hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării unor doze de amlodipină de 2,5 mg şi 5 mg cu placebo, a arătat că ambele doze de amlodipină scad tensiunea arterială sistolică semnificativ mai mult faţă de placebo. Diferenţa între cele doze nu a fost semnificativă statistic.

Nu au fost studiate efectele pe termen lung ale amlodipinei asupra creşterii, pubertăţii şi dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea amlodipinei administrată în copilărie în ceea ce priveşte reducerea morbidităţii de cauză cardiovasculară şi scăderea mortalităţii de cauză cardiovasculară la vârsta adultă.

Absorbţie, distribuţie, legare de proteinele plasmatice:

După administrarea orală a dozelor terapeutice, amlodipina este bine absorbită şi concentraţia plasmatică maximă este atinsă în decurs de 6-12 ore de la administrare. Biodisponibilitatea absolută a fost estimată ca fiind cuprinsă 64% şi 80%. Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg.

Studiile in vitro au arătat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteine plasmatice.

Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de aportul de alimente.

Timpul de înjumătăţire plasmatică terminal este de aproximativ 35-50 ore şi este în concordanţă cu administrarea unei doze unice zilnice. Amlodipina este metabolizată în proporţie mare la nivel hepatic, rezultând metaboliţi inactivi şi se excretă în urină 10% sub formă de substanţă nemetabolizată şi 60% sub formă de metaboliţi.

Datele privind administrarea amlodipinei la pacienţi cu insuficienţă hepatică sunt foarte limitate.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică au un clearance al amlodipinei scăzut, ceea ce determină un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.

Timpul în care este atinsă concentraţia plasmatică maximă de amlodipină este similar la pacienţii vârstnici şi tineri. Clearance-ul amlodipinei are tendinţa de a fi scăzut, determinând creşteri ale ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la pacientii vârstnici. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, creşterile ASC şi ale timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare au fost cele aşteptate pentru grupa de vârstă studiată.

Au fost randomizaţi, într-un studiu de farmacocinetică populaţională, 74 de copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 luni şi 17 ani (dintre care 34 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi 28 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani) cu hipertensiune arterială, la care s-a administrat amlodipină în doze cuprinse între 1,25 mg şi 20 mg, în una sau două prize. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi la adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani, clearance-ul după administrarea orală (Cl/F) a fost 22,5 şi, respectiv 27,4 l/oră la copii şi adolescenţii de sex masculin, iar la copiii şi adolescenţii de sex feminin de 16,4 şi, respectiv 21,3 l/oră. A fost observată o mare variabilitate interindividuală în ceea ce priveşte expunerea. La copii cu vârsta sub 6 ani datele raportate sunt limitate.

Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat întârziere a naşterii, prelungire a duratei travaliului şi scădere a ratei de supravieţuire a puilor în cazul administrării unor doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/kg.

La şobolanii cărora li s-a administrat amlodipină (64 de zile în cazul masculilor şi 14 zile în cazul femelelor, înainte de împerechere) în doze de 10 mg/kg şi zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om, exprimată în mg/m2) nu a fost observată afectarea fertilităţii. Într-un alt studiu efectuat la şobolani, în cadrul căruia masculii de şobolan au fost trataţi cu besilat de amlodipină timp de 30 zile, la o doză comparabilă cu doza administrată la om, exprimată în mg/kg, s-au înregistrat concentraţii plasmatice scăzute ale hormonului foliculostimulant şi testosteronului şi, de asemenea, scăderi ale densităţii spermei şi ale numărului de spermatide mature şi celule Sertoli.

La şobolanii şi şoarecii cărora li s-a administrat amlodipină pe cale orală, timp de doi ani, în doze zilnice de 0,5 1,25 sau 2,5 mg/kg şi zi, nu au fost observate efecte carcinogene. Cea mai mare doză administrată (la şoarece doză similară cu doza zilnică maximă recomandată la om de 10 mg, iar la şobolani o doză de două ori mai mare*, exprimată în mg/m2) a fost apropriată de doza maximă tolerată la şoareci, dar nu şi la şobolani. Studiile de mutagenitate nu au pus în evidenţă efecte ale amlodipinei la nivelul genelor sau la nivel cromozomial.

*Raportat la pacienţi cu greutatea de 50 kg.

Celuloză microcristalină PH 112

Amidonglicolat de sodiu tip A

Stearat de magneziu

Hidrogenocitrat disodic

Crospovidonă tip A

Croscarmeloză sodică

Nu este cazul.

Blistere: 3 ani

Flacoane: 2 ani

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Comprimatele sunt ambalate în cutii cu blistere din PVC/PVdC/aluminium şi cutii cu flacon din PEÎD.

5mg - 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60, 90, 98, 100 comprimate.

10mg - 10, 14, 20, 28, 30, 50, 60, 90, 98, 100 comprimate.

Flacon din PEÎD: 250, 500 și 1000 comprimate (pentru uz spitalicesc sau flacon cu dozator).

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Fără cerinţe speciale.

Accord Healthcare Polska Sp. z o.o.

ul. Taśmowa 7, 02-677 Warszawa, Polonia

10207/2017/01-13 10208/2017/01-13

Data primei autorizări: Septembrie 2017

Octombrie 2019