ALGIN BABY 100mg / 5ml suspensie orală prospect medicament

M01AE01 ibuprofen

Medicamentul ALGIN BABY 100mg / 5ml conține substanța ibuprofen , cod ATC M01AE01 - Sistemul musculo-scheletic | Produse antiinflamatoare și antireumatice, non-steroidiene | Derivați de acid propionic .

ALGIN BABY 100mg/5ml suspensie orală OPELLA HEALTHCARE RO, ibuprofen

Date generale despre ALGIN BABY 100mg / 5ml

Substanța: ibuprofen

Data ultimei liste de medicamente: 01-10-2024

Codul comercial: W67972002

Concentrație: 100mg / 5ml

Forma farmaceutică: suspensie orală

Volum ambalaj: 100ml

Prezentare produs: cutie x1 flac din sticla bruna x100ml susp orala constituit din capac intern din pe si capac extern din pp prevazut cu adaptor pt seringa din pe si o seringa dozatoare pe/ps gradata la fiecare 0.25ml pt masurarea volumelor pana la 6ml

Tip produs: generic

Preț: 20.20 RON

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

Producător: ZENTIVA, K.S. - REPUBLICA CEHA

Deținător: OPELLA HEALTHCARE ROMANIA SRL - ROMANIA

Număr APP: 6254/2014/02

Valabilitate: 3 ani-dupa ambalarea pt. comercializare; dupa prima deschidere a flaconului - 6 luni

Concentrațiile disponibile pentru ibuprofen

100mg, 100mg/5ml, 100mg/g, 125mg, 200mg, 200mg/5ml, 20mg/ml, 300mg, 400mg, 40mg/ml, 5%, 50mg+2mg/g, 50mg/g, 5mg/ml, 600mg, 60mg, 800mg

Listele de compensare pentru ALGIN BABY 100mg / 5ml OPELLA HEALTHCARE RO

C3 - Sublista C - secțiunea C3 (copii, gravide și lehuze) cu 100% reducere din prețul de referință

Preț

Coplată

Plată pacient

20.20 RON

20.20 RON

0.00 RON

Conținutul prospectului pentru medicamentul ALGIN BABY 100mg / 5ml suspensie orală

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

ALGIN BABY 100 mg/5 ml suspensie orală

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare 5 ml suspensie orală conţin ibuprofen 100 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sorbitol 1500 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Suspensie orală

Suspensie vâscoasă de culoare roz.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

ALGIN BABY este indicat pentru ameliorarea simptomatică a febrei, inclusiv a febrei post-imunizare şi a durerilor de intensitate moderată, cum este durerea în gât, durerea asociată erupţiei dentare, dureri dentare, otalgie, cefalee şi dureri osteo-articulare şi musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxaţii, entorse).

ALGIN BABY este destinat în special copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 12 ani, dar poate fi utilizat şi de către adulţii şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani, în cazul în care aceştia nu pot înghiţi comprimatele.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze
Copii cu vârsta sub 12 ani

Pentru tratamentul durerii şi febrei: doza zilnică recomandată de ALGIN BABY este de 20-30 mg ibuprofen/kg, administrată fracţionat. Utilizând seringa dozatoare gradată pentru administrare orală, în funcţie de vârsta copilului, sunt recomandate următoarele doze:

- Vârsta cuprinsă între 3-12 luni şi greutate peste 5 kg: o doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală ALGIN BABY), administrată de 3 ori pe zi.

- Vârsta cuprinsă între 1-3 ani: o doză de 100 mg ibuprofen (5 ml suspensie orală ALGIN BABY), administrată de 3 ori pe zi.

- Vârsta cuprinsă între 4-6 ani: o doză de 150 mg ibuprofen (7,5 ml suspensie orală ALGIN

BABY), administrată de 3 ori pe zi.

- Vârsta cuprinsă între 7-9 ani: o doză de 200 mg ibuprofen (10 ml suspensie orală ALGIN BABY), administrată de 3 ori pe zi.

- Vârsta cuprinsă între 10-12 ani: o doză de 300 mg ibuprofen (15 ml suspensie orală ALGIN

BABY), administrată de 3 ori pe zi.

Dozele trebuie administrate la intervale de aproximativ 8 ore.

Medicamentul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, deoarece nu a fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate la această grupă de vârstă.

Pentru tratamentul febrei post-imunizare: se administrează o doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală ALGIN BABY) urmată, dacă este necesar, de o altă doză de 2,5 ml suspensie orală

ALGIN BABY, la interval de 6 ore. Nu trebuie administrate mai mult de 100 mg ibuprofen într-un interval de 24 ore.

Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală

Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3); cu toate acestea, este necesară precauţie sporită.

Insuficienţă hepatică

Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3); cu toate acestea, este necesară precauţie sporită.

Mod de administrare

Medicamentul se administrează pe cale orală.

ALGIN BABY este prevăzut cu un dispozitiv adiţional de administrare a suspensiei format din seringă dozatoare gradată.

Înainte de administrarea fiecărei doze în parte, suspensia trebuie agitată puternic (aproximativ 5 secunde). Suspensia se administrează cu o cantitate suficientă de lichid.

Pentru instrucţiuni privind măsurarea dozei exacte înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

La copii cu vârsta cuprinsă între 3 luni şi 5 luni, trebuie cerut sfatul unui medic dacă simptomele se agravează şi nu mai târziu de 24 de ore în cazul în care simptomele persistă.

Dacă la copii cu vârsta peste 6 luni, administrarea acestui medicament este necesară pentru mai mult de 3 zile sau dacă simptomele se agravează, trebuie consultat medicul.

Se recomandă ca durata tratamentului să nu depăşească 7 zile.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Deoarece au fost raportate reacţii de hipersensibiliate încrucişată între acidul acetilsalicilic şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, ALGIN BABY este contraindicat la pacienţii cu reacţii alergice de tipul astmului bronşic, urticariei, rinitei, polipilor nazali şi angioedemului, la această grupă de medicamente.

Ulcer gastro-duodenal/hemoragie active sau ulcer gastro-duodenal/hemoragie recurente în antecedente (două sau mai multe episoade distincte, diagnosticate, de ulcer sau sângerare).

Colită ulceroasă.

Insuficienţă hepatică şi/sau renală severă.

Insuficienţă cardiacă severă.

Deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide).

Hemoragie cerebro-vasculară sau altă hemoragie activă.

Tulburări ale hematopoiezei de etiologie necunoscută.

Sarcină (începând cu luna a 6-a de sarcină).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Deoarece la unii pacienţi care au utilizat ibuprofen au fost raportate hemoragii gastro-intestinale ocazional severe şi ulceraţii peptice, ALGIN BABY trebuie administrat sub strictă supraveghere medicală la pacienţii care prezintă boli active ale tractului gastro-intestinal sau au prezentat în antecedente astfel de afecţiuni.

Aceleaşi precauţii trebuie avute în vedere pentru pacienţii cu istoric de bronhospasm (cu precădere dacă acesta a fost urmarea administrării de medicamente).

Se impune precauţie sporită şi la pacienţii cu afectarea funcţiilor renale şi/sau hepatice. La aceşti pacienţi, parametrii clinici şi de laborator trebuie monitorizaţi periodic, mai ales dacă este necesar tratament de lungă durată.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos).

Efecte gastro-intestinale

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care pot fi letale, au fost raportate pentru toate

AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi lavârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos, precum şi pct. 4.5).

Se recomandă precauţie şi trebuie raportat orice simptom abdominal neobişnuit (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului la pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, mai ales vârstnici.

Administrarea AINS trebuie evaluată cu atenţie la pacienţii cu antecedente de boli gastro-intestinale (rectocolita ulcero-hemoragică, boala Crohn), deoarece acestea se pot agrava (vezi pct. 4.3 şi 4.8).

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii cu administrare orală, heparina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamente antiagregante plachetare precum acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Dacă în timpul administrării ALGIN BABY apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale, tratamentul trebuie întrerupt.

Este necesară prudenţă deosebită în caz de tulburare congenitală a metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic şi accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Deoarece ibuprofenul, ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, poate determina prelungirea timpului de sângerare, trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu deficite intrinseci de coagulare şi la pacienţii aflaţi sub terapie cu anticoagulante.

Pacienţii care prezintă tulburări de vedere la administrarea de ALGIN BABY trebuie să întrerupă tratamentul şi să efectueze un examen oftalmologic.

Reacţii cutanate

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele cu evoluţie letală, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul

Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament. Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt imediat dacă apar erupţii cutanate tranzitorii, leziuni mucoase sau orice semn de hipersensibilitate.

În mod excepţional, varicela poate fi cauza complicaţiilor infecţioase grave ale ţesuturilor moi şi ţesutului cutanat.

Până în prezent, nu se poate exclude rolul AINS în agravarea acestei afecţiuni. Prin urmare, se recomandă a se evita utilizarea ibuprofenului în caz de varicelă.

Efect renal

Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi de lichide la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale, ca urmare a efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţi cu predispoziţie, ibuprofenul poate determina apariţia edemelor sau poate determina chiar insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări morfo-patologice renale. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal, care poate precipita decompensarea renală manifestă. Cel mai mare risc pentru această reacţie este prezent la pacienţii cu insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, cei care iau diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA). Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Există risc de apariţie a insuficienţei renale la copii şi adolescenţii care suferă de deshidratare.

Efect hepatic

Afectarea funcţiei hepatice (vezi pct. 4.3 şi 4.8).

LES si boală mixta de ţesut conjunctiv

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic şi boală mixtă de ţesut conjunctiv, s-a descris risc crescut de meningită aseptică.

Afectarea fertilităţii la femei

Există dovezi limitate că medicamentele care inhibă ciclo-oxigenaza/sinteza de prostaglandine pot cauza deteriorarea fertilităţii la femei, prin afectarea ovulaţiei. Acest efect este reversibil după întreruperea tratamentului.

Copii

Medicamentul nu trebuie administrat la copii cu vârstă sub 3 luni, deoarece nu a fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate la această grupă de vârstă.

Niciun medicament nu trebuie lăsat la vederea şi îndemâna copiilor.

Excipienţi

ALGIN BABY conţine 1500 mg sorbitol la fiecare 5 ml de suspensie.

Deoarece conţine sorbitol (E 420), pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine Sunset Yellow (E 110), Azorubină Carmoizină (E 122) şi Cochineal Red (E 124), care pot provoca reacţii alergice.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Ibuprofenul nu trebuie folosit în asociere cu:

Acid acetilsalicilic: cu excepţia cazurilor în care medicul a prescris doze mici de acid acetilsalicilic (sub 75 mg /zi), deoarece poate creşte riscul de reacţii adverse (vezi pct. 4.4).

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare, în cazul în care se folosesc concomitent. Cu toate acestea, deoarece datele sunt limitate şi există incertitudini cu privire la extrapolarea datelor ex vivo la situaţiile clinice, nu se pot formula concluzii definitive cu privire la administrarea de lungă durată a ibuprofenului, şi este puţin probabil ca să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1).

Alte AINS inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2: trebuie evitată folosirea a două sau mai multe AINS în acelaşi timp, deoarece poate să crească riscul de apariţie a reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4).

Anticoagulante: deoarece ibuprofenul poate creşte efectele anticoagulantelor orale, timpul de protrombină trebuie urmărit în primele săptămâni de tratament concomitent. Ar putea fi necesară schimbarea dozei de anticoagulant în timpul tratamentului.

Ibuprofenul trebuie folosit cu precauţie în asociere cu:

Diuretice: la unii pacienţi, ALGIN BABY poate reduce efectele natriuretice ale tiazidelor sau ale altor diuretice, probabil din cauza retenţiei de sodiu asociate cu inhibarea sintezei de prostaglandine la nivel renal de către ALGIN BABY sau alte antiinflamatoare nesteroidiene.

Administrarea concomitentă cu diuretice care economisesc potasiul poate determina hiperkaliemie.

Este necesară monitorizarea atentă a potasemiei în aceste cazuri.

Ticlopidină: deoarece ibuprofenul îi creşte activitatea antiagregantă plachetară, se recomandă monitorizarea timpului de sângerare.

Antihipertensive: antiinflamatoarelor nesteroidiene pot diminua efectul antihipertensiv al blocantelor beta-adrenergice inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei şi al antagoniştilor receptorilor pentru angiotensina II. La pacienţii cu funcţie renală diminuată (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţie renală compromisă), administrarea concomitentă a unui inhibitor de ciclooxigenază cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei, cu un blocant beta-adrenergic sau cu un antagonist al receptorilor pentru angiotensina II, poate duce la deteriorarea suplimentară a funcţiei renale până la insuficienţă renală acută. În mod obişnuit, aceasta este reversibilă la întreruperea tratamentului. Se recomanda prudenţă când se foloseşte această asociere de medicamente.

Se recomandă administrarea de cantităţi suficiente de lichide şi monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofenul contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Corticosteroizi: utilizarea concomitentă a corticosteroizi poate duce la creşterea riscului ulcerogen.

Digoxină, fenitoină şi litiu: s-au raportat cazuri individuale de creştere a concentraţiilor plasmatice ale digoxinei, fenitoinei şi litiului, în cazul tratamentului concomitent cu ibuprofen. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale acestor medicamente în cazul folosirii concomitente cu ibuprofenul.

Metotrexat: ibuprofenul poate creşte toxicitatea hematologică a metotrexatului prin scăderea eliminării urinare a acestuia prin inhibarea secreţiei tubulare renale. Administrarea ALGIN BABY în intervalul de 24 de ore dinainte de sau în decurs de 24 de ore de la administrarea de metotrexat poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de metotrexat şi creşterea efectelor toxice ale acestuia. Ca urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, trebuie evaluat riscul potenţial de interacţiune în cazul unui tratament cu doze mici de metotrexat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În cazul tratamentului asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la întârzierea şi scăderea absorbţiei ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Antibiotice chinolonice: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Alcool etilic: poate potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Inhibitorii ai CYP2C9:

Într-un studiu cu voriconazol şi fluconazol (inhibitori ai CYP2C9), s-a demonstrat o creştere a expunerii la ibuprofen S (+) cu aproximativ 80-100%. Dacă se administrează concomitent inhibitori puternici ai CYP2C9, trebuie luată în considerare reducerea dozei de ibuprofen, în special în cazul în care se administrează ibuprofen în doze mari împreună cu voriconazol sau fluconazol.

Alte medicamente:

Mifepristonă, trimetoprim

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Fertilitatea

Există dovezi limitate că medicamentele care inhibă ciclo-oxigenaza/sinteza de prostaglandine pot cauza deteriorarea fertilităţii la femei prin afectarea ovulaţiei. Acest efect este reversibil după întreruperea tratamentului.

Sarcina

În primele 5 luni de sarcină, utilizarea ALGIN BABY se va face numai dacă este absolut necesar şi numai sub supraveghere medicală, utilizând cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă perioadă de timp.

Începând din luna a 6-a de sarcină, administrarea ibuprofenului este contraindicată, deoarece poate determina:

- asupra fătului: toxicitate cardio-pulmonară (hipertensiune arterială pulmonară prin închiderea prematură a canalului arterial), disfuncţie renală care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

- asupra mamei şi fătului (la sfârşitul sarcinii): creşterea timpului de sângerare;

- asupra mamei: inhibiţia contracţiilor uterine, edeme.

Alăptarea

Deoarece ibuprofenul şi metaboliţii săi se excretă în laptele matern, ca măsură de precauţie se recomandă evitarea administrării ALGIN BABY în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Prin reacţiile adverse pe care le poate determina - somnolenţă, oboseală, ameţeli, depresie, sau tulburări de vedere - ALGIN BABY influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În urma administrării ibuprofen în doze de maxim 1200 mg pe zi, pe o perioadă scurtă de timp au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Infecţii şi infestări

Au fost descrise exacerbări ale inflamaţiilor determinate de infecţii (de exemplu apariţia fasceitei necrozante), care au coincis cu utilizarea de AINS. Aceasta este posibil asociată cu mecanismul de acţiune al AINS.

Dacă, în timpul utilizării ALGIN BABY, apar sau se agravează semnele unei infecţii, este recomandat ca pacienţul să se prezinte imediat la medic. Trebuie investigat dacă există indicaţie pentru un tratament anti-infecţios/antibiotic.

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare: tulburări ale hematopoiezei (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză), anemie hemolitică. simptomele de debut sunt: febră, dureri în gât, ulceraţii orale, simptome pseudogripale, extenuare, sângerări spontane şi echimoze.

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate cu urticarie şi prurit,

Foarte rare: reacţii severe de hipersensibilitate: anafilaxie, angioedem sau şoc, care determină simptome cum sunt edem al feţei, limbii şi laringelui, dispnee, detresă respiratorie, tahicardie, hipotensiune arterială până la şoc care pune în pericol viaţa, hipereactivitate bronşică (astm bronşic, exacerbare a astmului bronşic, bronhospasm).

La pacienţii cu afecţiuni autoimune preexistente (cum sunt lupus eritematos sistemic, boala mixtă de ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost raportate cazuri singulare care au prezentat simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare a ceafei, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare (vezi pct. 4.4).

Pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli de colagen, prezintă risc crescut de apariţie a reacţiilor de hipersensibilitate.

Tulburări psihice
Foarte rare:

Reacţii psihotice, depresie.

Tulburări ale sistemului nervos

Mai puţin frecvente: cefalee, somnolenţă, agitaţie, iritabilitate sau oboseală

Foarte rare: cazuri singulare de meningită aseptică

Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, tulburări de auz şi de vedere

Tulburări acustice şi vestibulare

Cu frecvenţă necunoscută: scăderea auzului.

Tulburări cardiace

În timpul tratamentului cu AINS au fost raportate edem cardio-vascular şi edem cerebral, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului (în special în doze mari

- 2400 mg pe zi) şi în tratament de lungă durată se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic şi accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Tulburări gastro-intestinale

Sunt cele mai frecvent raportate reacţii adverse.

Mai puţin frecvente: dureri abdominale, greaţă şi dispepsie.

Rare: diaree, flatulenţă, constipaţie şi vărsături.

Foarte rare: ulcer peptic, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, melenă, hematemeză, uneori cu evoluţie letală, în special la vârstnici, stomatite ulceroase, gastrită, exacerbare a simptomelor colitei ulceroase şi a bolii Crohn (vezi pct. 4.3).

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Foarte rare: insuficienţă renală acută, necroză papilară, în special în tratamentul de lungă durată, asociate cu creşterea uremiei şi edeme.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: afecţiuni hepatice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: diferite erupţii cutanate tranzitorii

Foarte rare: pot apărea forme severe de reacţii cutanate cum sunt reacţii buloase, inclusiv sindromul

Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză epidermică toxică.

Cu frecvenţă necunoscută: purpură.

Administrarea ibuprofenului pentru perioade mai mari, pentru tratamentul afecţiunilor cronice, poate determina apariţia de reacţii adverse suplimentare.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Simptomatologie

Ibuprofenul în doze mai mari de 400 mg/kg poate determina intoxicaţii severe: pot apare tulburări la nivelul sistemului nervos central: cefalee, ameţeli, nistagmus, convulsii până la pierderea conştienţei.

În plus, pot apărea dureri abdominale, greaţă şi vărsături. În cazuri severe au fost observate hipotensiune arterială, acidoză, deprimarea respiraţiei şi cianoză.

Abordare terapeutică

Tratamentul supradozajului acut: trebuie efectuate lavaj gastric cât mai repede posibil, administrare orală de cărbune medicinal activat şi un laxativ sau inducerea reflexului de vomă.

Tratamentul este simptomatic şi de susţinere: controlul şi corectarea echilibrului hidroelectrolitic, menţinerea funcţiilor respiratorie şi cardiovasculară, administrarea de diazepam în caz de convulsii, respectiv tratament simptomatic în caz de afectare a tensiunii arteriale.

Diureza forţată şi hemodializa s-au dovedit ineficiente şi nu există date disponibile cu privire la hemoperfuzie.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic, codul ATC: M01AE01

Mecanism de acţiune

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic. Mecanismul de acţiune constă în inhibarea ciclooxigenazei cu scăderea sintezei prostaglandinelor şi a altor compuşi de acest tip.

Efecte farmacodinamice

Ibuprofenul are efect analgezic, antipiretic şi antiinflamator. Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent. Într-unul din studii, atunci când o singură doză de ibuprofen 400 mg a fost administrată cu 8 ore înainte de sau la 30 de minute după administrarea de acid acetilsalicilic (81 mg) într-o formă farmaceutică cu eliberarea imediată, a apărut o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau a agregării plachetare.

Deoarece informaţiile sunt limitate iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure nu poate fi formulată o concluzie definitivă în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrare orală, ibuprofenul se absoarbe bine şi rapid, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă după 45 minute după ingestia pe stomacul gol, respectiv după 3 ore în cazul ingerării concomitente de alimente.

Distribuţie

Ibuprofenul se leagă de proteinele plasmatice, însă legarea este reversibilă.

Metabolizare

Metabolizarea hepatică este relativ rapidă (hidroxilare, carboxilare).

Eliminare

Medicamentul se elimină prin urină, în principal sub formă de metaboliţi şi conjugaţi ai acestuia. O cantitate mică se elimină prin bilă în scaun. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore. Produsul se poate acumula în organism în cazul reducerii excreţiei. Excreţia ibuprofenului este completă după 24 ore de la administrarea ultimei doze. Biodisponibilitatea este alterată nesemnificativ de alimente. Ibuprofenul traversează bariera placentară şi pătrunde în laptele matern, în concentraţie mai mică de 1 μg/ml.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofenului a demonstrat în principal leziuni şi ulceraţii la nivelul tractului gastro-intestinal.

Studiile in vitro şi in vivo nu au decelat indicii cu relevanţă clinică ale existenţei unor efecte mutagene ale ibuprofenului. În studiile efectuate la şobolan şi şoarece nu au fost găsite dovezi ale unor efecte carcinogene ale ibuprofenului.

Ibuprofenul a determinat inhibiţia ovulaţiei la iepuri, precum şi tulburări de implantare la diverse specii de animale (iepuri, şobolani, şoareci). Studiile experimentale la şobolan şi iepure au indicat faptul că ibuprofenul traversează placenta. După administrarea unor doze toxice pentru mamă, un număr mare de malformaţii (defecte septale ventriculare) au apărut la puii de şobolan.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Sorbitol

Celuloză microcristalină şi carmeloză sodică

Carmeloză sodică 9M 31F

Acid citric monohidrat

Benzoat de sodiu

Aromă de zmeură

Zaharină sodică

Polisorbat 60

Extract roz de antociani

Apă purificată

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani - după ambalarea pentru comercializare

Suspensia orală poate fi utilizată în maxim 6 luni după prima deschidere a flaconului, cu condiţia să fie păstrată la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă brună conţinând 100 ml suspensie orală, închis cu capac cu sistem de închidere securizat pentru copii, constituit din capac intern şi capac extern din PP, prevăzut cu adaptor pentru seringă din PE şi o seringă dozatoare din PE/PS, gradată la fiecare 0,25 ml, pentru măsurarea volumelor până la 6 ml

Cutie cu un flacon din sticlă brună conţinând 100 ml suspensie orală, închis cu capac cu sistem de închidere securizat pentru copii, constituit din capac intern din PE şi capac extern din PP, prevăzut cu adaptor pentru seringă din PE şi o seringă dozatoare din PE/PS, gradată la fiecare 0,25 ml, pentru măsurarea volumelor până la 6 ml

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Măsurarea unei doze exacte de suspensie: 1. Agitaţi puternic conţinutul cu flaconul închis (aproximativ 5 secunde). 2. Flaconul este prevăzut cu un sistem de închidere securizat pentru copii. Pentru a-l deschide, apăsaţi uşor capacul în jos şi deşurubaţi în sensul opus acelor de ceasornic. 3. Împingeţi seringa dozatoare prin deschiderea flaconului pentru a ajunge la suspensie. Nu întoarceţi flaconul invers. 4. Trageţi în seringa dozatoare o doză de suspensie cu ajutorul pistonului seringii (ţinând cont de gradaţiile seringii în ml). 5. Scoateţi seringa dozatoare din flacon. 6. Administraţi suspensia fie introducând capătul tubului tubului seringii dozatoare direct în gura copilului şi apăsând încet pe piston, fie punând suspensia din seringa într-o linguriţă şi dând conţinutul copilului. Dacă doza care trebuie administrată este mai mare decât capacitatea seringii (ceea ce implică introducerea de mai multe ori a seringii în flacon) atunci se recomandă a se vărsa conținutul seringii într-o linguriţă sau într-un pahar, pentru a se evita contaminarea acesteia (iar apoi conținutul flaconului) cu germeni din gura copilului.

7. După utilizare, închideţi flaconul cu atenţie. Spălaţi seringa dozatoare cu apă caldă şi lăsaţi-o la uscat.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

OPELLA HEALTHCARE ROMANIA SRL

Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, etajul 9

Sector 2, București, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

6254/2014/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iulie, 2021