ACICLOVIR FARMEX 200mg capsule - prospect medicament

Aciclovir Farmex 200 mg capsule

O capsulă conţine aciclovir 200 mg.

Excipient: galben amurg FCF (E 110), carmoizină (E 122).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Capsule cu corp alb opac şi capac roşu opac.

Aciclovir Farmex 200 mg este indicat pentru:

- tratamentul infecţiilor herpetice cutaneo-mucoase (inclusiv cu localizare genitală) primare sau recurente, determinate de virusul herpes simplex (VHS);

- prevenirea infecţiilor recurente determinate de VHS la pacienţi imunocompetenţi;

- prevenirea infecţiilor determinate de VHS la pacienţi imunodeprimaţi;

- tratamentul infecţiilor cu virus varicelo-zosterian (VVZ).

La pacienţii trataţi cu doze mari de aciclovir trebuie asigurată o hidratare adecvată.

Tratamentul infecţiilor determinate de VHS

Doza uzuală este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de aproximativ 4 ore.

Durata tratamentului este de 5 zile; în infecţiile severe, tratamentul poate fi prelungit.

În cazul pacienţilor cu imunodeficienţă severă (de exemplu după transplant medular) sau pacienţilor

cu malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, se poate lua în considerare tratamentul intravenos.

Pentru infecţiile primare tratamentul trebuie început cât mai repede posibil după apariţia infecţiei; în

cazul infecţiilor recurente se recomandă iniţierea tratamentului la primele semne sau simptome de infecţie.

Prevenirea infecţiilor recurente cu VHS la pacienţii imunocompetenţi

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ

6 ore.

Mulţi pacienţi răspund favorabil la un regim de 400 mg aciclovir, administrat oral de 2 ori pe zi, la

intervale de aproximativ 12 ore.

Scăderea treptată a dozei la 200 mg aciclovir administrate de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ

8 ore sau chiar de 2 ori pe zi, o dată la 12 ore, poate fi eficace.

Unii pacienţi pot dezvolta infecţii în timpul tratamentului cu doze zilnice de 800 mg aciclovir.

Tratamentul trebuie întrerupt periodic la intervale de 6-12 luni pentru a evalua eventualele modificări

ale sensibilităţii virale.

Prevenirea infecţiilor recurente cu VHS la pacienţii imunodeprimaţi

Doza recomandată este de 200 mg aciclovir, administrat oral de 4 ori pe zi, la intervale de aproximativ

6 ore.

În cazul pacienţilor cu imunodeficienţă severă (de exemplu, după transplant medular) sau al celor cu

malabsorbţie, doza pentru o administrare poate fi crescută până la 400 mg aciclovir sau, alternativ, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos.

Durata tratamentului preventiv se stabileşte în funcţie de perioada în care pacientul este supus riscului

de infecţie.

Tratamentul infecţiilor cu virusul varicelo-zosterian (VVZ)

Doza recomandată este de 800 mg aciclovir, administrat oral de 5 ori pe zi, la intervale de 4 ore, cu

pauză în timpul nopţii. Durata tratamentului este de 7 zile.

În cazul pacienţilor cu imunodeficienţă severă (de exemplu, după transplant medular) sau al celor cu

malabsorbţie, poate fi luat în considerare tratamentul intravenos.

Tratamentul trebuie început cât mai rapid posibil după apariţia infecţiei. Tratamentul are rezultate

optime dacă este iniţiat imediat după apariţia erupţiei. Tratamentul varicelei la pacienţii imunocompetenţi trebuie început în decurs de 24 de ore după apariţia erupţiei.

Pentru tratamentul infecţiilor determinate de VHS, precum şi pentru prevenirea acestora la

imunodeprimaţi: doza pentru copii cu vârsta de 2 ani şi peste este egală cu cea recomandată la adulţi, iar pentru copiii cu vârsta sub 2 ani doza recomandată este jumătate din doza pentru adulţi.

Tratamentul varicelei

Copii cu vârsta peste 6 ani: 800 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Copii cu vârsta între 2 şi 5 ani: 400 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Copii cu vârsta sub 2 ani: 200 mg aciclovir pe zi în 4 doze egale

Doza poate fi calculată mai exact în funcţie de greutatea corporală: 20 mg aciclovir/kg (fără a depăşi

800 mg), administrat oral de 4 ori pe zi. Durata tratamentului este de 5 zile.

Nu sunt disponibile date privind tratamentul infecţiilor cu VHS şi al herpesului zoster la copii

imunocompetenţi.

La vârstnici trebuie luată în considerare posibilitatea existenţei insuficienţei renale, iar doza trebuie

ajustată corespunzător (vezi “Insuficienţă renală” mai jos).

Este necesară prudenţă în cazul administrării aciclovirului la pacienţii cu insuficienţă renală. Trebuie

asigurată o hidratate adecvată.

Pentru tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu VHS la pacienţii cu insuficienţă renală, dozele orale

recomandate la pacienţii cu funcţie renală normală nu duc la acumularea aciclovirului peste concentraţia de siguranţă stabilită pentru injectarea intravenoasă. Cu toate acestea, pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min) se recomandă reducerea dozelor la 200 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore.

Pentru tratamentul infecţiilor cu VVZ, precum şi pentru prevenire, la pacienţii cu insuficienţă renală

severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min), este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de două ori pe zi, la intervale de aproximativ 12 ore. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei între 10-25 ml/min) este necesară reducerea dozelor la 800 mg aciclovir, administrate oral de 3 ori pe zi, la intervale de aproximativ 8 ore.

Hipersensibilitate la aciclovir, valaciclovir sau la oricare din excipienţi.

Deoarece aciclovirul se excreta pe cale renală, dozele la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie reduse

(vezi pct. 4.2). Datorită riscului pacienţilor vârstnici de a avea o funcţie renală redusă, trebuie avută în considerare necesitatea scăderii dozelor la această categorie de pacienţi. Atât pacienţii vârstnici, cât şi cei cu insuficienţă renală, prezintă un risc crescut de a dezvolta reacţii adverse neurologice şi trebuie atent monitorizaţi pentru evidenţierea acestor reacţii. În cazurile raportate, aceste reacţii au fost, în general, reversibile la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.8).

Datele existente în prezent din studii clinice nu sunt suficiente pentru a concluziona că tratmentul cu

aciclovir scade incidenţa complicaţiilor asociate varicelei în cazul pacienţiilor imunocompromişi.

La câţiva pacienţi imunocompromişi la administrarea îndelungată sau cure repetate a fost observată

apariţia unor tulpini virale rezistente la aciclovir.

Trebuie menţinut un aport hidric corespunzător în cazul pacienţilor cărora li se administrează doze

mari de aciclovir (de exemplu în cazul tratamentului infecţiei cu virusul varicelo-zosterian când doza zilnică este de 4 g).

Toţi pacienţii trebuie instruiţi cum să evite transmiterea virusului, mai ales în prezenţa unor leziuni

active.

Aciclovir Farmex 200 mg conţine galben amurg FCF (E 110) şi carmoizină (E 122).Pot provoca

reacţii alergice.

Nu au fost raportate interacţiuni semnificative din punct de vedere clinic.

Aciclovirul este eliminat, în principal, sub formă nemodificată în urină prin secreţie tubulară renală

activă. Orice medicament administrat concomitent, care se elimină prin acest mecanism, poate creşte concentraţia plasmatică a aciclovirului. Probenecidul şi cimetidina cresc aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) a aciclovirului prin acest mecanism şi scad clearance-ul renal al acestuia. A fost observată creşterea ASC a aciclovirului şi a metabolitului inactiv al micofenolat mofetil - un imunosupresor utilizat de pacienţii care au suferit un transplant când aceste două medicamente au fost administrate concomitent. Totuşi, nu este necesară ajustarea dozelor, datorită indicelui terapeutic mare al aciclovirului.

Studiile efectuate nu au evidenţiat modificări aparente în farmacocinetica aciclovirului în cazul

administrării concomitente cu zidovudina, la pacienţii infectaţi cu HIV.

În studiile convenţionale la animale nu s-au observat efecte embriotoxice sau teratogene (vezi pct.

5.3).

După punerea pe piaţă, monitorizarea femeilor gravide tratate cu aciclovir a evidenţiat efectele tuturor

formulărilor.

Anomaliile la naştere observate la subiecţii expuşi la aciclovir nu au dovedit trăsături comune sau

unice care să sugereze o aceeaşi cauză.

Administrarea aciclovirului va fi luată în considerare, numai când potenţialele beneficii terapeutice

materne depăşesc posibilitatea apariţiei unor riscuri la făt.

După administrarea orală a dozelor de 200 mg de 5 ori pe zi, aciclovirul a fost detectat în laptele

matern în concentraţii de 0,6-4,1 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice corespunzătoare. Aceste concentraţii pot expune sugarii la doze de aciclovir de până la 0,3 mg/kg şi zi. Prin urmare, se recomandă prudenţă când aciclovirul este administrat femeilor care alăptează.

Nu s-au efectuat studii privind efectele aciclovirului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a

folosi utilaje.

Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte

frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare: anemie, leucopenie, trombocitopenie.

Rare: anafilaxie.

Frecvente: cefalee, ameţeli.

Foarte rare: agitaţie, confuzie, tremor, ataxie, disartrie, convulsii, somnolenţă, encefalopatie, comă.

Evenimentele de mai sus sunt, în general, reversibile şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu

insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Foarte rare: halucinaţii, simptome psihotice.

Evenimentele de mai sus sunt, în general, reversibile şi au fost raportate, de regulă, la pacienţii cu

insuficienţă renală sau care prezentau alţi factori predispozanţi (vezi pct. 4.4).

Rare: dispnee.

Frecvente: greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.

Rare: creştere reversibilă a bilirubinemiei şi a valorilor serice ale enzimelor hepatice.

Foarte rare: hepatită şi icter.

Frecvente: prurit, erupţii cutanate tranzitorii (inclusiv fotosensibilizare).

Mai puţin frecvente: urticarie, alopecie difuză accelerată. Alopecia difuză accelerată a fost asociată cu

o largă varietate de afecţiuni şi medicamente, relaţia cu tratamentul cu aciclovir fiind incertă.

Rare: angioedem.

Rare: creştere a valorilor ureei sanguine şi creatininemiei.

Foarte rare: insuficienţă renală acută, colică renală.

Colica renală poate fi asociată cu insuficienţă renală şi cristalurie.

Frecvente: fatigabilitate, febră.

Aciclovirul este absorbit numai parţial din tractul gastro-intestinal. Nu au fost evidenţiate efecte toxice

la pacienţii care au ingerat doze unice de până la 20 g aciclovir. Accidental, supradozajul repetat al aciclovirului administrat oral timp de mai multe zile a fost asociat cu tulburări gastro-intestinale (cum sunt greaţă şi vărsături) şi tulburări neurologice (cum sunt cefalee şi confuzie).

Supradozajul aciclovirului administrat intravenos a determinat creşterea creatininemiei, ureei sanguine

şi ulterior, insuficienţă renală. Efecte neurologice, incluzând confuzie, halucinaţii, agitaţie, convulsii şi comă au fost descrise în asociere cu supradozajul pe cale intravenoasă.

Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, pentru evidenţierea semnelor de toxicitate. Hemodializa creşte

semnificativ eliminarea aciclovirului din sânge, putând fi utilă în cazul supradozajului simptomatic.

Grupa farmacoterapeutică: antivirale de uz sistemic, antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi

nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază, codul ATC: J05AB01.

Aciclovirul este un medicament antiviral cu activitate inhibitorie in vivo şi in vitro asupra virusurilor

herpetice umane, incluzând virusul herpes simplex tip 1 şi 2 (VHS), virusul varicelo-zosterian (VVZ).

În culturile celulare, aciclovirul are cea mai intensă activitate împotriva VHS-1, urmat (în ordinea

descrescătoare a activitaţii) de VHS-2 şi VVZ.

Activitatea inhibitorie a aciclovirului în cazul VHS-1, VHS-2, VVZ are o selectivitate mare. Enzima

timidin-kinaza (TK) a celulelor normale, neinfectate, nu utilizează efectiv aciclovirul ca substrat, astfel încât toxicitatea la mamifere asupra celulelor gazda este mică; TK codificată de VHS şi VVZ converteşte aciclovirul în aciclovir monofosfat, un analog nucleozidic care va fi ulterior convertit la difosfat şi, în final, la trifosfat, de către enzimele celulare. Aciclovirul trifosfat interferă cu ADN - polimeraza virală şi inhibă replicarea ADN-ului viral, producând terminarea sintezei lanţului

după încorporarea sa în ADN-ul viral.

Administrarea prelungită sau repetată de aciclovir la persoanele cu imunodeficienţă severă poate

determina selectarea unor tulpini virale cu sensibilitate redusă şi, consecutiv, absenţa raspunsului la continuarea tratamentului.

Au fost raportate tulpini cu TK virală sau ADN - polimerază virală modificate. In vitro, expunerea

unor tulpini de VHS la aciclovir poate duce la apariţia rezistenţei. Relaţia dintre sensibilitatea tulpinilor de VHS, determinată in vitro, şi răspunsul clinic la tratamentul cu aciclovir nu este clară.

Aciclovirul este absorbit numai parţial din intestin. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) după

administrarea unor doze de 200 mg la intervale de 4 ore a fost de 3,1 micromol (0,7 g/ml), iar concentraţia plasmatică minimă corespunzatoare (Cmin) a fost de 1,8 micromol (0,4 g/ml). Valoarea Cmax după administrarea unor doze de 400 mg, respectiv 800 mg la intervale de 4 ore a fost de

5,3 micromol (1,2 g/ml), respectiv 8 micromol (1,8 g/ml), iar valoarea Cmin a fost de 2,7 micromol (0,6 g/ml), respectiv 4 micromol (0,9 g/ml).

La adulţi, după administrarea perfuzabilă timp de 1 oră a 2,5 mg/kg, 5 mg/kg, 10 mg/kg şi 15 mg/kg,

Cmax la starea de echilibru au fost de 22,7 micromol (5,1 g/ml), 43,6 micromol (9,8 g/ml),

92 micromol (20,7 g/ml), respectiv 105 M (23,6 micromol). La starea de echilibru, Cmin corespunzătoare după 7 ore au fost de 2,2 micromol (0,5 g/ml), 3,1 micromol (0,7 g/ml), 10,2 micromol (2,3 g/ml), respectiv 8,8 micromol (2,0 g/ml). La copii cu vârsta peste 1 an au fost observate valori similare ale Cmax şi Cmin la starea de echilibru atunci când doza de 250 mg/m a fost înlocuită cu 5 mg/kg, iar doza de 500 mg/m a fost înlocuită cu 10 mg/kg. La nou-născuţii şi sugarii (cu vârsta între 0-3 luni) trataţi cu doze de 10 mg/kg administrate în perfuzii intravenoase cu durata de 1 oră, la intervale de 8 ore, Cmax la starea de echilibru a fost de 61,2 micromol (13,8 g/ml), iar Cmin a fost de 10,1 micromol (2,3 g/ml).

Concentraţia realizată în lichidul cefalorahidian reprezintă aproximativ 50% din concentraţia

plasmatică corespunzătoare. Legarea de proteinele plasmatice este relativ mică (9-33%) şi nu se aşteaptă interacţiuni medicamentoase care să implice deplasarea de pe situsurile de legare.

La adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a aciclovirului după administrare

intravenoasă este în medie de 2,9 ore. Cea mai mare parte este excretată sub formă nemodificată prin rinichi. Clearance-ul renal al aciclovirului este substanţial mai mare decât clearance-ul creatininei, indicând faptul că la eliminarea renală a medicamentului, pe lângă filtrarea glomerulară, contribuie şi secreţia tubulară.

9-carboximetoxi-metilguanina este singurul metabolit important al aciclovirului şi reprezintă aproximativ 10-15% din doza administrată, regăsită în urină. Când aciclovirul este administrat la o oră după 1 g probenecid, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare şi ASC cresc cu 18%, respectiv 40%.

La nou-născuţi şi sugari (cu vârsta între 0-3 luni), trataţi cu doze de 10 mg/kg, administrate în perfuzie

cu durata de o oră, la intervale de 8 ore, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a fost în medie de 3,8 ore.

La pacienţii cu insuficienţă renală cronică, timpul de înjumătaţire plasmatică prin eliminare a fost în

medie de 19,5 ore. În timpul hemodializei, timpul de înjumătăţire plasmatică al aciclovirului a fost în medie de 5,7 ore. Concentraţia plasmatică a aciclovirului scade cu aproximativ 60% în timpul dializei.

La vârstnici, clearance-ul total scade odată cu vârsta, asociat cu scăderea clearance-ului creatininei,

deşi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este puţin influenţat.

Rezultatele unei game largi de teste de mutagenitate in vitro şi in vivo au indicat faptul că aciclovirul

nu prezintă risc mutagen la om.

Studii pe termen lung efectuate la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat efecte carcinogene.

Au fost raportate reacţii adverse reversibile asupra spermatogenezei numai la doze de aciclovir cu mult

mai mari decât cele utilizate în scop terapeutic. Studii la două generaţii de şoareci cu aciclovir administrat oral nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.

La om nu există date despre efectul aciclovir administrat oral asupra fertilităţii feminine. S-a

demonstrat că aciclovir administrat oral nu are efecte ireversibile asupra numărului, morfologiei sau motilităţii spermatozoizilor.

Administrarea sistemică a aciclovirului în testele standard acceptate internaţional nu a determinat

efecte embriotoxice sau teratogenie la iepure, şobolan şi şoarece. Într-un test non-standard la şobolan au fost observate anomalii fetale, dar numai după administrarea subcutanată a unor doze mari, care au determinat efecte toxice materne. Relevanţa clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.

Amidon de porumb

Stearat de magneziu

Dioxid de titan (E 171)

Azorubină Carmoizină (E 122)

Galben amurg FCF (E 110)

Gelatină

Nu este cazul.

3 ani

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule

Fără cerinţe speciale.

S.C. Farmex Company S.R.L.

Sat Pipera, Str.Drumul Potcoavei nr.30

Voluntari, Jud.Ilfov, România

2878/2010/01

Autorizare -Octombrie 2010

Septembrie 2010