MOVALIS 15mg / 1.5ml soluție injectabilă prospect medicament

Movalis 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă

Un ml soluţie conţine 10 mg meloxicam.

O fiolă cu 1,5 ml soluţie conţine 15 mg meloxicam sub forma de sare enolat, care se formează in situ în cursul procesului de fabricare.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Soluţie injectabilă

Soluţie limpede, de culoare galbenă cu tentă verde, fără particule străine.

- În tratamentul simptomatic iniţial şi de scurtă durată al poliartritei reumatoide exacerbate acut, şi spondilită anchilozantă atunci când tratamentul nu poate fi administrat pe cale orală sau rectală.

Administrare intramusculară.

O doză de 15 mg injectată o dată pe zi.

NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 mg/zi.

Tratamentul trebuie limitat la o singură injecţie pe zi pentru iniţierea tratamentului cu o extindere de până la maximum 2-3 zile în cazuri excepţionale (de exemplu atunci când administrarea pe cale orală sau rectală nu este posibilă. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Necesitatea pacientului de ameliorare a simptomelor şi răspunsul la tratament trebuie evaluate periodic.

Pacienţi vârstnici şi pacienţi care prezintă risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse (vezi pct. 5,2) :

Doza recomandată pacienţilor vârstnici este de 7,5 mg pe zi. Pacienţi care prezintă risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse trebuie să înceapă tratamentul cu 7,5 mg pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml) (vezi pct. 4.4).

Nevoia pacientului pentru ameliorarea simptomelor și răspunsul la terapie trebuie re-evaluate periodic.

Insuficienţă renală (vezi pct. 5,2):

La pacienţii cu insuficienţă renală severă hemodializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg meloxicam pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml). La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2):

Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Movalis 15 mg/1,5 ml, soluţie injectabilă este contraindicată la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.3).

Injecţiile trebuie administrate încet prin injectare intramusculară profundă în cadranul superior extern al fesei utilizând tehnici strict aseptice. În cazul unei administrări repetate se recomandă să se alterneze administrarea pe partea stângă cu partea dreaptă. Înainte de injectare este important să se verifice că acul nu pătrunde într-un vas de sânge.

Injectarea trebuie întreruptă imediat în caz de durere puternică în timpul administrării.

În cazul în care şoldul a fost protezat administrarea trebuie făcută în partea opusă.

Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:

- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)

- copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;

- hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 sau hipersensibilitate la substanţe cu activitate similară , de exemplu AINS, aspirină. Meloxicamul nu trebuie administrat pacienţilor cu astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic sau urticarie ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.

- hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;

- ulcer peptic activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie);

- insuficienţă hepatică severă;

- insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;

- hemoragie gastro-intestinală manifestă, sângerări recente cerebrovasculare sau evidenţierea unor tulburări hemoragice sistemice;

- tulburări ale hemostazei sau tratament concomitent cu anticoagulante(contraindicaţie legată de calea de administrare)

- insuficienţă cardiacă severă

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale și cardiovasculare, prezentate mai jos).

Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient si nici nu trebuie adăugate în schema terapeutică alte AINS deoarece acest lucru poate creşte toxicitatea fără a fi dovedit avantajul terapeutic. Administrarea concomitentă a meloxicam cu AINS inclusiv cu inhibitori selectivi de ciclo-oxigenază-2 trebuie evitată.

Meloxicam nu este recomandat pentru tratamentul pacienţilor cu dureri acute.

În absenţa ameliorării simptomelor după câteva zile trebuie re-evaluat beneficiul clinic al tratamentului.

Trebuie cercetate antecedentele de esofagită, gastrită, şi/sau ulcer peptic pentru a exista siguranţa vindecării complete înaintea începerii tratamentului cu meloxicam. Trebuie acordată atenţie unei posibile recurenţe la pacienţii trataţi cu meloxicam care au antecedente clinice de acest fel.

În orice moment al tratamentului cu AINS pot să apară hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii (vezi pct. 4.3), potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.

Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, de ulcerație sau perforație este mai mare odată cu creșterea dozelor de AINS, la pacienți cu antecedente de ulcer, mai ales în caz de complicaţie cu hemoragie sau perforație (vezi pct 4.3), precum și la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză posibilă. Trebuie avut în vedere tratamentul combinat cu agenţi de protecţie (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei protonice) pentru aceşti pacienţi precum şi pentru pacienţii la care este necesară administrarea concomitentă a unor mici doze de aspirină sau alte medicamente care pot amplifica riscul gastro-intestinal (a se vedea mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special cei vârstnici, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragii gastro-intestinale), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului.

Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii cărora li se administrează concomitent medicamente care pot creşte riscul de producere a ulceraţiilor sau a hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ sau în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarina alte medicamente antiinflamatoare ne-steroidiene sau acid acetilsalicilic administrat ≥ 500 mg ca doză unică sau ≥ 3 g ca doză zilnică totală. Meloxicamul soluţie injectabilă este contraindicat la pacienţi trataţi cu anticoagulante (vezi pct. 4.3 şi 4. 5).

În momentul apariţiei hemoragiilor gastro-intestinale sau a ulcerelor la pacienţii cărora li se administrează meloxicam tratamentul trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu precauţie pacienţilor cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită ulcerativă, boală Chron) deoarece acestea pot fi amplificate (vezi pct. 4.8 Reacţii adverse).

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Este recomandată monitorizarea clinică a tensiunii arteriale la pacienţii cu risc atât la iniţierea cât mai ale pe parcursul tratamentului cu meloxicam.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS inclusiv meloxicam (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, reacţii cutanate care pun viaţa în pericol, au fost raportate în legătură cu utilizarea de meloxicam. Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții cutanate. Cel mai mare risc de apariție a

SJS sau TEN este în primele săptămâni de tratament. Dacă sunt prezente simptome sau semne de SJS sau

TEN (de exemplu erupție cutanată progresivă, însoţită adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei care apar pe piele), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt. Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS și

TEN provin din diagnosticarea precoce și întreruperea imediată a oricărui medicament suspectat.

Întreruperea timpurie a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat

SJS sau TEN la administrarea de meloxicam, nu mai trebuie reluat tratamentul cu meloxicam în niciun moment la acest pacient.

Parametrii funcţiilor renală şi hepatică

Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea

Movalis trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.

Insuficienţă renală funcţională

AINS , prin inhibarea efectului vasodilatator al prostaglandinelor renale pot induce decompensări ale funcţiei renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă depinde de doza administrată.

La începutul tratamentului sau după creşterea dozei se recomandă monitorizarea atentă a diurezei şi a funcţiei hepatice la pacienţii care prezintă următorii factori de risc:

- Vârstnici

- Administrare concomitentă de inhibitori ECA, antagonişti ai angiotensinei II, sartani, diuretice (vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune).

- Hipovolemie (indiferent de cauză)

- Insuficienţă cardiacă congestivă

- Insuficienţă renală

- Sindrom nefrotic

- Nefropatie lupică

- Disfuncţii hepatice severe (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)

În cazuri rare, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom nefrotic.

La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal sau hemodializaţi doza zilnică de meloxicam nu trebuie să depăşească 7,5 mg. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu la pacienţi cu un clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min) nu este necesară reducerea dozei.

Sodiu, potasiu şi retenţia apei

La administrarea de AINS pot să apară atât retenţie hidrosalină, retenţie de potasiu, cât şi interferenţă cu efectele natriuretice ale diureticelor. Mai mult, poate apare o scădere a efectului medicamentelor antihiprtensive (vezi pct. 4.5). În consecinţă se pot manifesta sau pot fi exacerbate edeme, insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială la pacienţii predispuşi. La pacienţi cu risc, se recomandă monitorizare clinică (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte kaliemia (vezi pct. 4.5). În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.

Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. La pacienţii vârstnici creşte frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, mai ales hemoragiile gastro-intestinale şi perforaţii potenţial letale (vezi pct. 4.2).

Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.

Ca şi în cazul altor AINS administrate intramuscular pot apare abcese sau necroze la locul de injectare.

Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).

Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol sodiu (23 mg) pentru o fiolă de 1,5 ml, adică practic nu conţine sodiu.

Studii în legătură cu interacţiunile medicamentoase au fost efectuate numai la adulţi.

Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai receptorului angiotensinei II, medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.

Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.

Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent cu meloxicam.

Alte medicamente anti-inflamatoare ne-steroidiene (AINS) şi acid acetilsalicilic . Nu se recomandă utilizarea concomitentă a meloxicamului (vezi pct.4.4) cu alte medicamente antiinlamatoare nesteroidiene (AINS), acid acetilsalicilic administrat în doză (≥ 500 mg ca doză unică sau ≥ 3g ca doză zilnică totală).

Corticosteroizi(ex. Glucocorticoizi):

Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie datorită riscului crescut de hemoragii sau ulceraţii gastrointestinale.

Risc considerabil crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastroduodenale. AINS pot creşte efectul anticoagulantelor ca de exemplu warfarina (vezi pct. 4.4).

Administrarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale sau de heparină în doză geriatrică sau curativă nu este recomandată. Din cauza administrării intramusculare, meloxicam soluţie injectabilă este contraindicat la pacienţi trataţi cu anticoagulante (vezi pct. 4.3 și 4.4).

În restul cazurilor (de exemplu doze de prevenţie) administrarea heparinei se face cu precauţie datorită riscului crescut de hemoragie.

Trombolitice şi medicamente antiplachetare:

Risc crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastroduodenale.

Risc crescut de hemoragii gastro-intestinale.

AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente hipertensive. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) administrarea concomitentă de inhibitori ECA sau antagonişti ai angiotensinei II şi agenţi care inhibă ciclo-oxigenaza poate produce alterarea ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută , care este de obicei reversibilă. De aceea aceste combinaţii trebuie administrate cu prudenţă în special la vârstnici.

Pacienţii cărora li se administrează meloxicam şi diuretice trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar funcţia lor renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului şi în continuare periodic.

Alte medicamente antihipertensive (de exemplut: beta-blocante): în timpul tratamentului cu AINS s-a raportat o scădere a efectului medicamentelor antihipertensive prin inhibare a prostaglandinelor vasodilatatoare.

Inhibitori ai calcineurinei (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):

Nefrotoxicitatea inhibitorilor calcineurinei poate fi potenţată de AINS prin efecte renale mediate de prostaglandine. Pe durata tratamentului combinat trebuie monitorizată funcţia renală. O monitorizare atentă a funcţiei renale este recomandată în special la pacienţii vârstnici.

Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse gastro-intestinale. Se recomandă prudență la asocierea acestor medicamente.

S-a constatat că AINS scad eficiacitatea dispozitivelor intrauterine. Raportările anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS necesită confirmări suplimentare.

Interacţiuni farmacocinetice: Efectele meloxicam asupra farmacocineticii altor medicamente

Litiu: AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau întreruperea tratamentul cu meloxicam.

Metotrexat: AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4). Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la administrarea metotrexatului şi

AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.

Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).

La administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance al creatininei 45-79 ml/min), administrarea de meloxicam trebuie întreruptă timp de 5 zile înainte, în ziua și 2 zile după administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară combinația de meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie monitorizați cu atenție, mai ales pentru mielosupresie și reacțiile adverse gastro-intestinale. Nu este recomandată administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 45 ml/min).

La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), dozele de 15 mg meloxicam poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință, crește apariția evenimentelor adverse pemetrexed.

Prin urmare, se recomandă prudență când se administrează 15 mg meloxicam concomitent cu pemetrexed la pacienții cu funcție normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).

Interacţiuni farmacocinetice: Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam

Colestiramina accelerează excreţia meloxicamului prin întreruperea circuitului enterohepatic astfel încât clearance-ul pentru meloxicam creşte cu 50% iar timpul de înjumătăţire scade la 13+3 ore. Această interacţiune are semnificaţie clinică.

Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide, cimetidină, digoxină şi furosemidă.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.

Pe parcursul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie administrat decât dacă este neapărat necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină se va utiliza cea mai mică doză şi durata tratamentului trebuie scurtată cât mai mult posibil.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune

*fătul la:

- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);

- disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;

*mama şi nou-născutul la:

- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze foarte mici;

- inhibare a contracţiilor uterine determinând încetinire sau prelungire a travaliului.

În consecinţă, meloxicam este contraindicat în cel de-al treilea trimestru de sarcină.

Deşi nu sunt date referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.

De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.

Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cunoscut pentru inhibarea ciclo oxigenazei/sinteza prostaglandinei, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide.

Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.

Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere,inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli, somnolenţă, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central să evite astfel de activităţi.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.

Cel mai frecvent observate reacţii adverse sunt de natură gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice, perforaţii, sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Au fost raportate în urma administrării greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerantă, exacerbare a colitei şi a bolii Crohn, (vezi pct. 4.4).

Mai puţin frecvent a fost observată gastrită.

Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS): sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză epidermică toxică (NET) (vezi pct 4.4).

Frecvenţele reacţiilor adverse enumerate mai jos se bazează pe corespondenţa apariţiilor reacţiilor adverse raportate în 27 de studii clinice cu o durată a tratamentului de cel puţin 14 zile. Informaţiile se bazează pe rezultatele studiilor clinice care au implicat 15197 pacienţi care au fost trataţi cu doze orale zilnice 7,5 sau 15 mg meloxicam pe o perioadă de până la un an.

Sunt incluse reacţiile adverse care au fost evidenţiate în urma rapoartelor primite după punerea pe piaţă a medicamentului.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10 000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10 000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice si limfatice

Mai puţin frecvente: anemie.

Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare), leucopenie, trombocitopenie

Au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză (vezi pct. c).

Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactice sau anfilactoide

Cu frecventa necunoscută: şoc anafilactic, reacţii anafilactice, reacţii anafilactoide

Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri.

Cu frecvenţă necunoscută: stare confuzională, dezorientare

Frecvente: cefalee.

Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă.

Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită

Mai puţin frecvente: vertij

Rare: tinitus

Rare: palpitaţii.

A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.

Mai puţin frecvente: hipertensiune arterială (vezi pct.4.4), eritem tranzitor al feţei.

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Rare: declanşare de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la aspirină sau la alte AINS.

Foarte recvente: tulburări gastro-intestinale, ca de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipație, flatulenţă, diaree.

Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii.

Rare: colită, ulcer gastroduodenal, esofagită.

Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale.

Cu frecvență necunoscută: pancreatită

Hemoragiile gastro-ntestinale, ulcerele, perforaţiile sau pot fi uneori grave şi au potenţial letal mai ales la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).

Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creştere a valorilor serice ale transaminazelor sau ale bilirubinei).

Foarte rare: hepatită.

Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate tranzitorii

Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie.

Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multimorf.

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare.

Tulburări renale si ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: retenţie de sodiu şi de apă, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare şi pct. 4.5), modificări ale parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei).

Foarte rare: insuficienţă renală acută în special la pacienţi care prezintă factori de risc (vezi pct 4.4).

Frecvente: induraţie la locul injectării, durere la locul injectării.

Mai puţin frecvente: edeme, inclusiv edeme ale membrelor inferioare.

c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente

Foarte rare cazuri de agranulocitoză au fost raportate la pacienţi cărora li s-a administrat meloxicam împreună cu un alt medicament cu potenţial mielotoxic (vezi pct. 4.5).

d) Reacţii adverse care nu au fost observate încă în relaţie cu produsul, dar care sunt în general acceptate ca fiind atribuite altor compuși din aceeași clasă

A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: au fost raportate foarte rare cazuri de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptomele care apar în cazul supradozajului acut cu AINS se limitează, de regulă, la letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de susţinere a funcţiilor vitale. De asemenea, se pot produce hemoragii gastro-intestinale.

Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.

În cazul administrării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni după supradozaj.

Tratamentul supradozajului este simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. S-a demonstrat în cadrul unui studiu clinic că administrarea unei doze de 4 g colestiramina de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami.

Codul ATC: M01AC06

Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din familia oxicamilor cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.

Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie. Ca şi în cazul altor AINS mecanismul de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi există cel puţin în mod de acţiune comun pentru toate AINS (inclusiv meloxicam) : inhibarea biosintezei prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.

După administrare intramusculară, meloxicamul este complet absorbit. Biodisponibilitatea relativă comparativ cu administrarea pe cale orală este de aproximativ 100%. Nu este necesară ajustarea dozei la trecerea de la administrarea intramusculară la administrarea orală.

După injectarea intramusculară a unei doze de 15 mg meloxicam, concentraţia plasmatică maximă de aproximativ 1,6- 1,8 μg/ml se atinge în 1 - 6 ore.

Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).

Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori de aproximativ jumătate din cele plasmatice. Volumul de distribuţie este mic, de exemplu aproximativ 11l după administrare i.m sau i.v. şi arată o variaţie interindividuală cuprinsă între 7 - 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16l, cu coeficienţii de variaţie variind între 11-32%.

Meloxicamul suferă o metabolizare hepatică marcată. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic.

Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4% din doza administrată.

Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.

Media timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m. şi i.v.

Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 - 12 ml/min, după administrarea orală, intravenoasă sau rectală a unei doze unice.

După administrare orală sau intramusculară, s-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice liniare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg.

Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare la pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).

Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale

ASC de eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe. Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică decât cea raportată la pacienţii mai tineri.

S-a demonstrat în studii preclinice că profilul toxicologic al meloxicamului este identic cu cel al altor

AINS, ulcere gastroduodenale şi eroziuni, necroză papilară renală în cazul dozelor crescute în timpul administrării cronice la două specii de animale.

Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 - 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine.

Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă nici in vitro, nici in vivo.

Nu a fost evidenţiat potenţial carcinogen la şobolan şi şoarece la doze mult mai ridicate decât cele utilizate în clinică.

Meglumină (N-metil-D-glucamină)

Glicofurol

Poloxamer 188

Clorură de sodiu

Glicină

Hidroxid de sodiu

Apă pentru preparate injectabile.

Deoarece nu există date privind eventualele incompatibilităţi, soluţia injectabilă de meloxicam nu trebuie amestecată cu nici un alt medicament.

3 ani.

A se păstra la temperaturi sub 30˚C, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Cutie cu 3 fiole din sticlă incoloră, conţinând câte 1,5 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, conţinând câte 1,5 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 10 fiole din sticlă incoloră, conţinând câte 1,5 ml soluţie injectabilă

Nu toate mărimile de ambalaj pot fi comercializate.

Trebuie utilizată numai soluția limpede, fără particule. Destinată unei singure utilizări. Orice soluție neutilizată trebuie eliminată în conformitate cu reglementările locale.

Boehringer Ingelheim International GmbH

Binger Strasse 173, D-55216 Ingelheim am Rhein

Germania

708/2008/01-02-03

Reînnoirea autorizaţiei - Aprilie 2008

Decembrie, 2019