COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza dispersie injectabilă BIONT - prospect medicament

J07BX03 vaccin tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate)

Medicamentul COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza conține substanța vaccin tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate) , cod ATC J07BX03 - Antiinfecțioase de uz sistemic | Vaccinuri cu virusuri | Alte vaccinuri virale.

Date generale despre COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza BIONT

Substanța: vaccin tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate)

Concentrație: 30mcg/doza

Forma farmaceutică: dispersie injectabilă

Volum ambalaj: 2,25 ml

Prezentare produs: CUTIE CU 195 FLACOANE MULTIDOZA (FIECARE FLAC CONTINE 6 DOZE)

Tip produs: original

Restricții eliberare rețetă: P-RF - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Forme farmaceutice disponibile pentru vaccin tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate)

Concentrațiile disponibile pentru vaccin tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate)

100mcg/doza, 10mcg/doza, 15mcg/15mcg/doza, 30mcg/doza

Conținutul prospectului pentru medicamentul COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza dispersie injectabilă BIONT

1. Ce este şi pentru ce se utilizează COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza dispersie injectabilă BIONT

Comirnaty este un vaccin utilizat pentru prevenirea bolii COVID-19, afecțiunea cauzată de

SARS-CoV-2.


Comirnaty 30 micrograme/doză dispersie injectabilă se administrează la adulți și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste.


Vaccinul determină sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) să producă anticorpi și celule sanguine, care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva bolii COVID-19.


Întrucât Comirnaty nu conține virusul pentru a produce imunitatea, nu vă poate transmite boala

COVID-19.


Utilizarea acestui vaccin trebuie să țină cont de recomandările oficiale.


2. Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze acest medicament

Comirnaty nu trebuie administrat

• dacă sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)


Atenționări și precauții

Înainte să vi se administreze vaccinul, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă:


• ați avut vreodată o reacție alergică severă sau probleme la respirație după orice alt vaccin injectabil sau după ce vi s-a administrat acest vaccin în trecut.


• vă simțiți neliniștit în legătură cu procesul de vaccinare sau vi s-a întâmplat vreodată să leșinați după o injecție efectuată cu acul.


• aveți o boală severă sau o infecție cu febră mare. Cu toate acestea, vi se poate administra vaccinul dacă aveți febră scăzută sau o infecție ușoară la nivelul căilor respiratorii superioare, de exemplu o răceală.


• aveți o problemă legată de sângerare, vă apar vânătăi cu ușurință sau utilizați un medicament care previne cheagurile de sânge.


• aveți un sistem imunitar slăbit din cauza unei boli, cum este infecția cu HIV, sau din cauza unui medicament care vă afectează sistemul imunitar, cum este un corticosteroid.


După vaccinarea cu Comirnaty există un risc crescut de miocardită (inflamare a mușchiului inimii) și pericardită (inflamare a învelișului inimii) (vezi pct. 4). Aceste afecțiuni se pot dezvolta în doar câteva zile după vaccinare și, în principal, au apărut în decurs de 14 zile, fiind observate mai frecvent după a doua administrare a vaccinului și mai frecvent la persoane de sex masculin mai tinere. Riscul de miocardită și pericardită pare mai scăzut la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani decât la adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani. Majoritatea cazurilor de miocardită și pericardită s-au recuperat. Unele cazuri au necesitat terapie intensivă și au existat cazuri cu rezultat letal. După vaccinare, trebuie să fiți atent la semnele de miocardită și pericardită, cum ar fi dificultăți la respirație, palpitații și dureri la nivelul pieptului, și să solicitați imediat asistență medicală în cazul în care acestea apar.


La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca Comirnaty să nu protejeze complet toate persoanele cărora li se administrează și nu se cunoaște cât timp veți fi protejat.


Eficacitatea Comirnaty poate fi mai scăzută la persoanele imunocompromise. Dacă sunteți imunocompromis, este posibil să vi se administreze doze suplimentare de Comirnaty. În astfel de cazuri, trebuie să luați în continuare măsurile fizice de precauție pentru a contribui la prevenirea

COVID-19. În plus, persoanele cu care intrați în contact apropiat trebuie vaccinate, după caz.

Discutați cu medicul dumneavoastră despre recomandările individuale adecvate.


Copii

Comirnaty 30 micrograme/doză dispersie injectabilă nu este recomandat la copii cu vârsta sub 12 ani.


Pentru sugari cu vârsta de 6 luni și peste și copii cu vârsta sub 12 ani sunt disponibile formule pediatrice. Pentru detalii vă rugăm să consultați Prospectul pentru alte formule.


Vaccinul nu este recomandat pentru sugari cu vârsta sub 6 luni.


Comirnaty împreună cu alte medicamente

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente sau dacă vi s-a administrat recent orice alt vaccin.


Sarcina și alăptarea

Dacă sunteți gravidă sau credeți că ați putea fi gravidă, spuneți medicului, asistentei medicale sau farmacistului înainte de a vi se administra acest vaccin.


Comirnaty poate fi utilizat în timpul sarcinii. O cantitate mare de informații provenite de la femei gravide vaccinate cu Comirnaty în al doilea și al treilea trimestru de sarcină nu au evidențiat efecte negative asupra sarcinii sau nou-născutului. Deși informațiile privind efectele asupra sarcinii sau nou- născutului după vaccinarea în primul trimestru sunt limitate, nu s-a observat nicio modificare a riscului de avort.


Comirnaty poate fi administrat în timpul alăptării.


Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Unele dintre reacțiile la vaccinare, menționate la pct. 4 (Reacții adverse posibile) pot să vă afecteze temporar capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Așteptați până când trec aceste manifestări, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.


3. Cum să luaţi acest medicament

Comirnaty se administrează sub forma unei injecții de 0,3 ml, într-un mușchi din partea superioară a brațului.


Vi se va administra 1 injecție, indiferent dacă vi s-a administrat sau nu anterior un vaccin împotriva bolii COVID-19.


Dacă ați fost vaccinat anterior cu un vaccin împotriva bolii COVID-19, nu trebuie să vi se administreze o doză de Comirnaty mai devreme de 3 luni de la cea mai recentă doză.


Dacă sunteți imunocompromis, este posibil să vi se administreze doze suplimentare de Comirnaty.


Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la Comirnaty, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.


4. Reacţii adverse posibile

Ca toate vaccinurile, Comirnaty poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.


Reacții adverse foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 persoană din 10

• la locul de administrare a injecției: durere, umflare

• oboseală, durere de cap

• dureri musculare, dureri articulare

• frisoane, febră

• diaree

Unele dintre aceste reacții adverse au fost ceva mai frecvente la adolescenții cu vârsta cuprinsă între

12 și 15 ani decât la adulți.


Reacții adverse frecvente: pot afecta până la 1 persoană din 10

• înroșire la locul de administrare a injecției

• greață, vărsături

• mărire a ganglionilor limfatici (se observă mai frecvent după o doză rapel)


Reacții adverse mai puțin frecvente: pot afecta până la 1 persoană din 100

• stare de rău, senzație de slăbiciune sau lipsă de energie/somnolență

• durere la nivelul brațului

• insomnie

• mâncărimi la locul de administrare a injecției

• reacții alergice, de exemplu erupție trecătoare pe piele sau mâncărimi

• scădere a poftei de mâncare

• amețeală

• transpirație excesivă, transpirații nocturne


Reacții adverse rare: pot afecta până la 1 persoană din 1 000

• 'cădere” temporară a feței, pe o singură parte

• reacții alergice, de exemplu urticarie sau umflare a feței


Reacții adverse foarte rare: pot afecta până la 1 persoană din 10 000


• inflamație a mușchiului inimii (miocardită) sau inflamație a învelișului inimii (pericardită), care poate duce la dificultăți la respirație, palpitații sau dureri la nivelul pieptului


Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

• reacție alergică severă

• umflare extinsă la nivelul membrului vaccinat

• umflare la nivelul feței (umflarea la nivelul feței poate apărea la pacienți cărora li s-au administrat anterior injecții la nivelul feței de tip umplere dermică)

• o reacție pe piele care cauzează puncte sau pete roșii pe piele, acestea putând arăta ca o țintă sau un 'ochi de taur”, cu un centru roșu închis înconjurat de inele roșii mai palide (eritem polimorf)

• senzație neobișnuită pe piele, precum furnicături sau înțepături (parestezie)

• reducerea senzației sau sensibilității, în special pe piele (hipoestezie)

• sângerare menstruală abundentă (majoritatea cazurilor par a fi de tip non - grave și temporare)


Raportarea reacțiilor adverse

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V și includeți seria/lotul, dacă sunt disponibile. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.


5. Cum se păstrează COMIRNATY COVID-19 VACCIN 30mcg/doza dispersie injectabilă BIONT

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.


Următoarele informații referitoare la păstrare, expirare și utilizare și manipulare sunt destinate profesioniștilor din domeniul sănătății.


Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și pe etichetă după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la congelator, la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C.


A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.


Vaccinul va fi primit congelat la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C. La primire, vaccinul congelat poate fi păstrat la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C sau la temperaturi cuprinse între

2°C și 8°C.


Flacoane unidoză: în cazul în care sunt păstrate congelate la temperaturi cuprinse între -90°C și -60°C, ambalajele cu 10 flacoane unidoză de vaccin pot fi decongelate la temperaturi cuprinse între 2°C și

8°C timp de 2 ore sau flacoanele individuale pot fi decongelate la temperatura camerei (până la 30°C) timp de 30 minute.


Flacoane multidoză: în cazul în care sunt păstrate congelate la temperaturi cuprinse între -90°C și -

60°C, ambalajele cu 10 flacoane de vaccin pot fi decongelate la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C timp de 6 ore sau flacoanele individuale pot fi decongelate la temperatura camerei (până la 30°C) timp de 30 minute.


Flacoane decongelate: după ce a fost scos din congelator, flaconul nedeschis poate fi păstrat și transportat la frigider la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C timp de până la 10 săptămâni; a nu se depăși data de expirare tipărită (EXP). Cutia trebuie marcată cu noua dată de eliminare în cazul păstrării la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C. După decongelare, vaccinul nu poate fi recongelat.


Înainte de utilizare, flacoanele nedeschise pot fi păstrate timp de până la 12 ore la temperaturi cuprinse între 8°C și 30°C.


Flacoanele decongelate pot fi manipulate în condițiile de iluminare din încăpere.


Flacoane deschise: după prima perforare, vaccinul trebuie păstrat la temperaturi cuprinse între 2°C și

30°C și trebuie utilizat în decurs de 12 ore, aceasta incluzând un timp de transport de până la 6 ore.

Orice cantitate neutilizată de vaccin trebuie aruncată.


Nu utilizați acest vaccin dacă observați particule sau modificări de culoare.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.


6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conține Comirnaty

• Substanța activă din vaccinul de tip ARNm COVID-19 (cu nucleozide modificate) se numește tozinameran.

− Un flacon unidoză conține 1 doză a câte 0,3 ml, fiecare conținând 30 micrograme tozinameran.

− Un flacon multidoză conține 6 doze a câte 0,3 ml, fiecare conținând 30 micrograme tozinameran.

• Celelalte componente sunt:

- ((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)

- 2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)

- 1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)

- colesterol

- trometamol

- clorhidrat de trometamol

- sucroză

- apă pentru preparate injectabile


Cum arată Comirnaty și conținutul ambalajului

Vaccinul este o dispersie de culoare albă până la aproape albă (pH: 6,9-7,9) furnizată fie:


• Într-un flacon unidoză, care conține 1 doză într-un flacon transparent de 2 ml (sticlă de tip I), cu dop din cauciuc și capac detașabil, fără filet, din plastic, de culoare gri, cu sigiliu din aluminiu; fie


• Într-un flacon multidoză, care conține 6 doze într-un flacon transparent de 2 ml (sticlă de tip I), cu dop din cauciuc și capac detașabil, fără filet, din plastic, de culoare gri, cu sigiliu din aluminiu.


Mărime de ambalaj pentru flaconul unidoză: 10 flacoane

Mărimi de ambalaj pentru flaconul multidoză: 10 flacoane sau 195 flacoane

Este posibil ca nu poate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


Deținătorul autorizației de punere pe piață

BioNTech Manufacturing GmbH

An der Goldgrube 12

55131 Mainz

Germania

Telefon: +49 6131 9084-0

Fax: +49 6131 9084-2121 service@biontech.de


Fabricanții


BioNTech Manufacturing GmbH

Kupferbergterrasse 17 - 19

55116 Mainz

Germania


Pfizer Manufacturing Belgium NV

Rijksweg 12

Puurs-Sint-Amands, 2870

Belgia


Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață:

• België/Belgique/Belgien, Luxembourg/Luxemburg: Pfizer S.A./N.V.,


Tél/Tel: +32 (0)2 554 62 11

• България: Пфайзер Люксембург САРЛ, Клон, България, Teл: +359 2 970 4333

• Česká republika: Pfizer, spol. s r.o., Tel: +420 283 004 111

• Danmark: Pfizer ApS, Tlf: +45 44 201 100

• Deutschland: BioNTech Manufacturing GmbH, Tel: +49 6131 90840

• Eesti: Pfizer Luxembourg SARL Eesti filiaal, Tel: +372 666 7500

• Ελλάδα: Pfizer Ελλάς A.E., Τηλ.: +30 210 6785 800

• España: Pfizer, S.L., Tel: +34914909900

• France: Pfizer, Tél +33 1 58 07 34 40

• Hrvatska: Pfizer Croatia d.o.o., Tel: +385 1 3908 777

• Ireland: Pfizer Healthcare Ireland, Tel: 1800 633 363 (toll free), +44 (0)1304 616161

• Ísland: Icepharma hf, Simi: +354 540 8000

• Italia: Pfizer S.r.l., Tel: +39 06 33 18 21

• Κύπρος: Pfizer Ελλάς Α.Ε. (Cyprus Branch), Tηλ: +357 22 817690

• Latvija: Pfizer Luxembourg SARL filiāle Latvijā,Tel.: +371 670 35 775

• Lietuva: Pfizer Luxembourg SARL filialas Lietuvoje, Tel. +370 52 51 4000

• Magyarország: Pfizer Kft, Tel: +36 1 488 3700

• Malta: Vivian Corporation Ltd., Tel: +35621 344610

• Norge: Pfizer AS, Tlf: +47 67 526 100

• Nederland: Pfizer BV, Tel: +31 (0)10 406 43 01

• Österreich: Pfizer Corporation Austria Ges.m.b.H, Tel: +43 (0)1 521 15-0

• Polska: Pfizer Polska Sp. z o.o., Tel.: +48 22 335 61 00

• Portugal: Laboratórios Pfizer, Lda., Tel: +351 21 423 5500

• România: Pfizer Romania S.R.L, Tel: +40 (0) 21 207 28 00

• Slovenija: Pfizer Luxembourg SARL, Pfizer, podružnica za svetovanje s področja farmacevtske dejavnosti, Ljubljana, Tel.: +386 (0) 1 52 11 400

• Slovenská republika: Pfizer Luxembourg SARL, organizačná zložka, Tel: +421 2 3355 5500

• Suomi/Finland: Pfizer Oy, Puh/Tel: +358 (0)9 430 040

• Sverige: Pfizer AB, Tel: +46 (0)8 550 520 00

• United Kingdom (Northern Ireland): Pfizer Limited, Tel: +44 (0) 1304 616161


Acest prospect a fost revizuit în


Scanați codul cu un dispozitiv mobil pentru a obține prospectul în diferite limbi.


URL: www.comirnatyglobal.com


Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Europene pentru

Medicamente: http://www.ema.europa.eu.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Următoarele informații sunt destinate numai profesioniștilor din domeniul sănătății:

Comirnaty se administrează intramuscular, sub forma unei doze unice de 0,3 ml, indiferent de statusul vaccinărilor anterioare împotriva bolii COVID-19.


La persoanele care au fost vaccinate anterior cu un vaccin împotriva bolii COVID-19, Comirnaty trebuie administrat la cel puțin 3 luni după cea mai recentă doză de vaccin împotriva bolii COVID-19.


Persoanelor imunocompromise sever li se pot administra doze suplimentare.


Trasabilitate

Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.


Instrucțiuni de manipulare înainte de utilizare

Comirnaty trebuie preparat de către un profesionist din domeniul sănătății, utilizând o tehnică aseptică, pentru a asigura sterilitatea dispersiei preparate.

• Se verifică dacă flaconul are un capac fără filet din plastic de culoare gri și dacă denumirea medicamentului este Comirnaty 30 micrograme/doză dispersie injectabilă (12 ani și peste).

• Dacă flaconul are pe etichetă altă denumire de medicament, consultați Rezumatul caracteristicilor produsului pentru formula respectivă.

• Dacă flaconul se păstrează congelat, trebuie decongelat înainte de utilizare. Flacoanele congelate trebuie transferate într-un mediu cu temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C pentru a se decongela. Se va asigura faptul că flacoanele sunt complet decongelate înainte de utilizare.

− Flacoane unidoză: decongelarea unui ambalaj cu 10 flacoane unidoză poate dura 2 ore.

− Flacoane multidoză: decongelarea unui ambalaj cu 10 flacoane multidoză poate dura


6 ore.

• Atunci când flacoanele sunt aduse la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C spre păstrare, data de expirare de pe cutie trebuie actualizată.

• Flacoanele nedeschise pot fi păstrate timp de până la 10 săptămâni la temperaturi cuprinse între 2°C și 8°C; a nu se depăși data de expirare tipărită (EXP).

• Alternativ, flacoanele congelate individuale pot fi decongelate timp de 30 minute, la temperaturi de până la 30°C.

• Înainte de utilizare, flaconul nedeschis poate fi păstrat timp de până la 12 ore la temperaturi de până la 30°C. Flacoanele decongelate pot fi manipulate în condițiile de iluminare din încăpere.


Prepararea dozelor de 0,3 ml

• Se amestecă ușor prin răsturnarea flacoanelor de 10 ori înainte de utilizare. A nu se agita.

• Înainte de amestecare, dispersia decongelată poate conține particule amorfe, opace, de culoare albă până la aproape albă.

• După amestecare, vaccinul trebuie să se prezinte sub forma unei dispersii de culoare albă până la aproape albă, fără particule vizibile. Vaccinul nu va fi utilizat dacă sunt prezente particule sau modificări de culoare.


• Se verifică dacă flaconul este un flacon unidoză sau un flacon multidoză și se respectă instrucțiunile de manipulare aplicabile de mai jos:

− Flacoane unidoză

- Extrageți o doză unică de 0,3 ml de vaccin.

- Flaconul și orice volum în exces trebuie eliminate.


− Flacoane multidoză

- Flacoanele multidoză conțin 6 doze a câte 0,3 ml.

- Utilizând o tehnică aseptică, curățați dopul flaconului cu un tampon antiseptic de unică folosință.

- Extrageți 0,3 ml de Comirnaty.

Pentru a extrage 6 doze dintr-un singur flacon, trebuie utilizate seringi și/sau ace cu spațiu mort redus. Spațiul mort redus al seringii combinat cu spațiul mort redus al acului nu trebuie să depășească un volum de 35 microlitri. Dacă se utilizează seringi și ace standard, este posibil să nu existe un volum suficient pentru a extrage a șasea doză dintr-un singur flacon.


• Fiecare doză trebuie să conțină 0,3 ml de vaccin.

• În cazul în care cantitatea de vaccin rămasă în flacon nu poate furniza o doză integrală de


0,3 ml, flaconul și orice volum în exces trebuie eliminate.

• Data/ora adecvate trebuie înscrise pe flacon. Orice cantitate neutilizată de vaccin trebuie eliminată în decurs de 12 ore de la prima perforare.


Eliminare

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.