VESICARE 10mg comprimate filmate ASTELLAS - prospect medicament

G04BD08 solifenacină succinat

Medicamentul VESICARE 10mg conține substanța solifenacină succinat , cod ATC G04BD08 - Aparatul genito-urinar și hormoni sexuali | Urologicale | Medicamente pentru urinare frecventa si incontinenta .

Date generale despre VESICARE 10mg ASTELLAS

Substanța: solifenacină succinat

Data ultimei liste de medicamente: 01-04-2024

Codul comercial: W43104001

Concentrație: 10mg

Forma farmaceutică: comprimate filmate

Cantitate: 30

Prezentare produs: cutie x3 blist al/pvc x10 compr film

Tip produs: original

Preț: 67.47 RON

Restricții eliberare rețetă: P-6L - Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care nu se reține în farmacie (se poate reînnoi); prescripția medicală poate fi folosită timp de 6 luni din momentul eliberării.

Autorizația de Punere pe Piață (APP)

APP producător: ASTELLAS PHARMA EUROPE B.V. - OLANDA

APP deținător: ASTELLAS PHARMA EUROPE B.V. - OLANDA

Număr APP: 10445/2017/01

Valabilitate: 3 ani

Forme farmaceutice disponibile pentru solifenacină succinat

Concentrațiile disponibile pentru solifenacină succinat

10mg, 1mg/ml, 5mg

Combinații cu alte substanțe

Listele de compensare pentru VESICARE 10mg ASTELLAS

B - Sublista B cu 50% reducere din prețul de referință

Preț

Coplată

Plată pacient

67.47 RON

22.88 RON

44.60 RON

Conținutul prospectului pentru medicamentul VESICARE 10mg comprimate filmate ASTELLAS

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Vesicare 5 mg comprimate filmate

Vesicare 10 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Vesicare 5 mg

Fiecare comprimat filmat conţine solifenacin 3,8 mg sub formă de succinat de solifenacin 5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 107,5 mg.

Vesicare 10 mg

Fiecare comprimat filmat conţine solifenacin 7,5 mg sub formă de succinat de solifenacin 10 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză 102,5 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Vesicare 5 mg

Comprimate filmate, rotunde, de culoare galben-deschis, marcate pe una din fețe cu '150” şi cu sigla companiei.

Vesicare 10 mg

Comprimate filmate, rotunde, de culoare roz-deschis, marcate pe una din fețe cu '151” şi cu sigla companiei.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul simptomatic al incontinenței prin imperiozitate micțională și/sau al frecvenței crescute a micțiunilor și al imperiozității micționale, aşa cum pot apărea la pacienții cu sindromul vezicii urinare hiperactive.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Adulţi, inclusiv vârstnici

Doza recomandată este de 5 mg solifenacin succinat, o dată pe zi. La nevoie, doza poate fi mărită la 10 mg solifenacin succinat, o dată pe zi.

Copii și adolescenți

Nu a fost stabilită siguranța și eficacitatea administrării Vesicare la copii. Din acest motiv, Vesicare nu trebuie utilizat la copii.

Insuficiență renală

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance al creatininei > 30 ml/min). Pacienții cu insuficiență renală severă trebuie tratați cu prudență (clearance creatinină ≤ 30 ml/min) și nu vor primi mai mult de 5 mg o dată pe zi (vezi pct. 5.2).

Pacienți cu insuficiență hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară nu este necesară ajustarea dozei. Pacienții cu insuficiență hepatică moderată (scorul Child-Pugh de 7 - 9) vor fi tratați cu precauție fără a depăsi 5 mg o dată pe zi (vezi pct. 5.2). Inhibitori potenți ai citocromilor P450 3A4. Doza maximă de Vesicare se limitează la 5 mg pe zi în cazul tratamentului simultan cu ketoconazol sau alți inhibitori potenți ai CYP3A4 în doze terapeutice, de exemplu ritonavir, nelfinavir, itraconazol (vezi pct. 4.5).

Mod de administrare

Vesicare trebuie administrat oral și trebuie înghițit întreg cu lichide. Poate fi administrat cu sau fără alimente.

4.3 Contraindicaţii

Solifenacin este contraindicat la pacienții cu retenție urinară, tulburări severe gastrointestinale (incluzând megacolonul toxic), miastenia gravis, glaucomul cu unghi închis și la pacienți cu risc pentru afecțiunile de mai sus. -Pacienți cu hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții medicamentului. -Pacienți sub hemodializă (vezi pct. 5.2). -Pacienți cu insuficiență hepatică severă (vezi pct. 5.2). -Pacienți cu insuficiență renală severă sau cu insuficiență hepatică moderată, aflați în tratament cu un inhibitor potent al CYP3A4, de exemplu: ketoconazol (vezi pct.4.5).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Înainte de începerea tratamentului cu Vesicare, trebuie evaluate alte cauze ale micțiunilor frecvente (insuficiență cardiacă sau afecțiune renală). În cazul infecției urinare, se va iniția un tratament antibacterian adecvat. Vesicare se administrează cu precauție la pacienții cu: - risc crescut de retenție urinară prin obstrucție subvezicală semnificativă clinic. - tulburări obstructive gastrointestinale. - risc de motilitate gastrointestinală scăzută. - insuficiență renală severă (clearance al creatininei ≤ 30 ml/min; vezi pct. 4.2 și 5.2), dozele nu vor depăși 5 mg la acești pacienți. - insuficiență hepatică moderată (scorul Child-Pugh de 7 la 9; vezi pct. 4.2 și 5.2), dozele nu vor depăși 5 mg la acești pacienți. - administrarea concomitentă a unui inhibitor potent al CYP3A4, de exemplu ketoconazol (vezi pct. 4.2 și 4.5). - hernie hiatală/reflux gastroesofagian, pacienți sub tratament cu medicamente care exacerbează esofagita (cum ar fi bifosfonați) - neuropatie autonomă.

La pacienții cu factori de risc prezenți, cum ar fi existența intervalului QT prelungit și hipopotasemie, au fost raportate prelungirea intervalului QT și torsada vârfurilor.

Siguranța și eficacitatea nu au fost încă stabilite la pacienți cu etiologie neurogenică a hiperactivității detrusorului.

Cazuri de angioedem cu obstrucția căilor respiratorii au fost raportate la unii pacienți în tratament cu succinat de solifenacin. Dacă apare angioedem, administrarea de succinat de solifenacin trebuie întreruptă și trebuie aplicate tratamentul și/sau măsurile adecvate.

Au fost raportate cazuri de reacție anafilactică la unii pacienți tratați cu succinat de solifenacin. La pacienții care dezvoltă reacție anafilactică, administrarea de succinat de solifenacin trebuie întreruptă și trebuie administrat tratament adecvat și/sau luate măsuri corespunzătoare. Efectul maxim al Vesicare poate fi determinat după cel puțin 4 săptămâni.

Vesicare conţine lactoză. Pacienții cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Interacțiuni farmacologice

Tratamentul concomitent cu preparate cu proprietăți anticolinergice poate accentua efectele terapeutice și reacțiile adverse. Se va aloca un interval de aproximativ o săptămână după întreruperea tratamentului cu Vesicare înainte de începerea altei terapii anticolinergice. Efectul terapeutic al solifenacinului poate fi redus prin administrarea concomitentă a agoniștilor receptorilor colinergici. Solifenacinul poate reduce efectul medicamentelor care stimulează motilitatea tractului gastrointestinal ca metoclopramida și cisaprida.

Interacțiuni farmacocinetice

Studii în vitro au demonstrat că, la concentrații terapeutice, solifenacinul nu inhibă enzimele microzomale hepatice CYP1A1/2, 2C9, 2C19, 2D6, sau 3A4. Ca urmare, este puțin probabil ca solifenacinul să influențeze clearance-ul medicamentelor metabolizate de aceste enzime CYP.

Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii solifenacinului

Solifenacinul este metabolizat de CYP3A4. Administrarea simultană de ketoconazol (200 mg/zi), inhibitor potent al CYP3A4, a dus la dublarea valorii ariei de sub curba concentrației plasmatice în functie de timp (ASC) a solifenacinului, în timp ce ketoconazol la doza de 400 mg/zi a dus la triplarea valorii ASC a solifenacinului. Astfel, doza maximă de Vesicare trebuie redusă la 5 mg, în cazul administrării simultane cu ketoconazol sau a altor inhibitori potenți ai CYP3A4 (ex. ritonavir, nelfinavir, itraconazol) în doze terapeutice de (vezi pct. 4.2). Tratamentul simultan cu solifenacin și un inhibitor potent al CYP3A4 este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă sau insuficiență hepatică moderată. Efectele inducției enzimatice asupra farmacocineticii solifenacinului și a metabolitilor săi nu au fost studiate ca și efectele asupra afinității crescute a substraturilor pentru CYP3A4 în urma expunerii la solifenacin. Deoarece solifenacinul este metabolizat de CYP3A4, există posibilitatea interacțiunilor cu substraturile cu afinitate mai mare față de CYP3A4 (de exemplu, verapamil, diltiazem) și inductori ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicina, fenitoina, carbamazepina).

Efectul solifenacinului asupra farmacocineticii altor medicamente
Contraceptive orale

Administrarea Vesicare nu a demonstrat interacțiuni între solifenacin și contraceptivele orale combinate (etinil estradiol/levonorgestrel).

Warfarina

Administrarea de Vesicare nu a influențat farmacocinetica R-warfarinei sau S-warfarinei și efectul lor asupra timpului de protrombină.

Digoxina

Administrarea de Vesicare nu are efect asupra farmacocineticii digoxinei.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu există date disponibile de la femei însărcinate în timpul tratamentului cu solifenacin. Studiile la animale nu indică efecte directe nocive asupra fertilității, dezvoltării embrionare și fetale sau asupra nașterii (vezi pct. 5.3). Riscul potențial la om este necunoscut. Ca urmare, se recomandă precauție în administrarea la gravide.

Alăptarea

Nu există date despre excreția solifenacinului în laptele matern. La șoareci, solifenacin și/sau metaboliții săi au fost excretați în lapte, determinând o incapacitate de a supraviețui dependența de doză (vezi pct. 5.3). Ca urmare, utilizarea Vesicare se evită în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Solifenacinul poate, ca și alte anticolinergice, să determine vedere încețoșată si, mai puțin frecvent, somnolență și oboseală (vezi pct. 4.8. Reacții adverse), influențând negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranță

Ca urmare a efectului farmacologic al solifenacinului, Vesicare poate produce reacții adverse anticolinergice, în general ușoare până la moderate. Frecvența reacțiilor adverse anticolinergice este dependentă de doză. Cea mai frecventă reacție adversă raportată este uscăciunea gurii. Acesta a apărut la 11% din pacienții tratați cu 5 mg o dată pe zi și la 22% din pacienții tratați cu 10 mg o dată pe zi, comparativ cu 4% în cazul pacienților tratați cu placebo. Severitatea reacției a fost în general ușoară și nu a dus decât ocazional la oprirea tratamentului. În general, complianța la tratament a fost foarte mare (aproximativ 99%) și aproximativ 90% din pacienții tratați cu Vesicare au încheiat perioada de 12 săptămâni de tratament incluse în studiu.

Prezentarea reacțiilor adverse sub formă de tabel

Clasificarea Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă

MedDRA pe frecvente ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000, < 1/10000 necunoscută

aparate, ≥1/10 <1/10 ≥1/1000 şi <1/1000 (nu poate fi sisteme şi <1/100 estimată din organe datele disponibile) Infecţii şi Infecție de tract infestări urinar

Cistită

Tulburări ale Reacție sistemului anafilactică* imunitar

Tulburări Apetit metabolice și alimentar de nutriție scăzut*

Hiperpotasemi e*

Tulburări Halucinaţii* Delir* psihice Stare de

confuzie* Tulburări ale Somnolenţă Ameţeli*, sistemului Disgeuzie Cefalee* nervos

Tulburări Vedere Xeroftalmie Glaucom* oculare înceţoşată

Tulburări Torsada cardiace vârfurilor*

Interval QT prelungit pe electrocardiog ramă*

Fibrilație atrială*

Palpitații*

Tahicardie*

Tulburări Uscăciune Disfonie* respiratorii, nazală toracice şi mediastinale

Tulburări Xerostomie Constipaţie Boală de reflux Obstrucţie la Ileus* gastrointestin Greaţă gastroesofagian nivelul Disconfort ale Dispepsie Uscăciunea colonului abdominal* Durere gâtului Formarea de abdominală fecaloame,

Vărsături*

Tulburări Afecțiuni hepatobiliare hepatice*

Valori anormale ale testelor funcției hepatice*

Afecţiuni Xerodermie Prurit*, Eritem Dermatită cutanate şi Erupție multiform*, exfoliativă* ale ţesutului cutanată* Urticarie* subcutanat Angioedem* Afecțiuni Slăbiciune musculo- musculară* scheletice și ale țesutului conjunctiv Tulburări Dificultate la Retenţie Afectare renale şi ale micţiune urinară renală* căilor urinare Tulburări Fatigabilitate generale şi la Edeme nivelul periferice locului de administrare

* observate în studiile de după punerea pe piaţă Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

4.9 Supradozaj

Simptomatologie

Supradozajul cu succinat de solifenacin poate să determine efecte anticolinergice severe.

Cea mai mare doză de succinat de solifenacin administrată accidental unui singur pacient, într-un interval de 5 ore, a fost de 280 mg, determinând modificări ale stării de conştienţă, care nu au necesitat spitalizare.

Tratament

În cazul unui supradozaj, pacientul trebuie tratat cu cărbune activat. Lavajul gastric este eficace dacă este efectuat în decursul unei ore de la ingestie, dar nu trebuie indusă vărsătura.

Ca și în cazul altor anticolinergice, simptomele pot fi tratate astfel:

Efectele nervos-centrale anticolinergice severe ca halucinațiile sau excitație intensă pot fi tratate cu fizostigmină sau carbacol.

Convulsiile sau excitațiile intense: tratate cu benzodiazepine.

Insuficiență respiratorie: tratată prin instituirea respirației artificiale.

Tahicardia: tratată cu beta-blocante.

Retenția urinară: combătută prin cateterizare urinară.

Midriaza: tratată cu pilocarpină picături oculare și/sau amplasarea pacientului în camera obscură.

Ca și în cazul altor antimuscarinice, în caz de supradozaj, o atenție deosebită trebuie acordată pacienților cu risc cunoscut pentru prelungirea intervalului QT (adică hipokaliemie, bradicardie și administrare concomitentă de medicamente cu acțiune cunoscută de prelungire a intervalului QT) și cu boli cardiace relevante preexistente (adică ischemie miocardică, aritmie, insuficiență cardiacă congestivă).

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antispastice urinare, codul ATC: G04BD08

Mecanism de acțiune:

Solifenacinul este un antagonist competitiv, specific, al receptorilor colinergici.

Vezica urinară este inervată de sistemul nervos parasimpatic colinergic. Acetilcolina contractă mușchiul neted detrusor prin receptorii muscarinici dintre care subtipul M3 este predominant implicat. Studiile farmacologice în vitro și în vivo indică faptul că solifenacinul este un antagonist competitiv al subtipului M3 de receptori muscarinici. În plus, solifenacinul își demonstrează antagonismul specific față de receptorii muscarinici prin afinitatea deosebit de scăzută sau chiar lipsa afinității pentru variați alți receptori și canale ionice testate.

Efecte farmacodinamice:

După cum reiese din tabelul de mai jos, ambele doze (5 mg și 10 mg) au produs ameliorare semnificativă statistic, comparativ cu placebo. Eficacitatea a fost observată din prima săptămână de tratament și s-a stabilizat după 12 săptămâni. Un studiu deschis pe termen lung a demonstrat că eficacitatea s-a menţinut timp de cel putin 12 luni. După 12 săptămâni de tratament, aproximativ 50% dintre pacienții suferind de incontinenţă înainte de tratament nu au mai prezentat episoade de incontinenţă și, în plus, 35% din pacienți au prezentat o frecvenţă micţională de sub 8 micţiuni pe zi. Tratamentul simptomelor vezicii urinare hiperactive rezultă și printr-o serie de indicatori ai calității vieţii cum ar fi: percepţia generală a stării de sănătate, impactul incontinenţei, limitări ale activităţii, limitări fizice, limitări sociale, emoţii, severitatea simptomelor, măsurarea severităţii și raportul somn/energie. Rezultatele a 4 studii controlate, de faza 3, cu tratament cu durata de 12 săptămâni Placebo Vesicare Vesicare Tolterodină 2

5 mg o 10 mg o mg de două dată pe zi dată pe zi ori pe zi Număr de micţiuni/24 h

Valoare medie iniţială 11,9 12,1,9 12,1

Valoarea medie a reducerii față de valoarea 1,4 2,3 2,7 1,9 iniţială % modificare față de valoarea iniţială (12%) (19%) (23%) (16%) n 1138 552 1158 250 valoarea p* <0,001 <0,00,004 Numărul episoadelor de imperiozitate micţională/24 h Valoare medie iniţială 6,3 5,9 6,2 5,4 Valoarea medie a reducerii faţă de valoarea 2,0 2,9 3,4 2,1 iniţială % modificare faţă de valoarea iniţială (32%) (49%) (55%) (39%) n 1124 548 11550 valoarea p* <0,001 <0,00,031 Numarul episoadelor de incontinenţă/24 h

Valoare medie iniţială 2,9 2,6 2,9 2,3

Valoarea medie a reducerii faţă de valoarea 1,1 1,5 1,8 1,1 iniţială % modificare faţă de valoarea iniţială (38%) (58%) (62%) (48%) n 781 314 778 157 valoarea p* <0,001 <0,00,009 Număr de episoade de nicturie/24 h Valoare medie iniţială 1,8 2,0 1,8 1,9 Valoarea medie a reducerii faţă de valoarea 0,4 0,6 0,6 0,5 iniţială % modificare față de valoarea inițială (22%) (30%) (33%) (26%) n 1005 494 1035 232 valoarea p* 0,025 <0,00,199 Volumul evacuat/micţiune Valoare medie iniţială 166 ml 146 ml 163 ml 147 ml Valoarea medie a reducerii faţă de valoarea 9 ml 32 ml 43 ml 24 ml iniţială % modificare față de valoarea inițială (5%) (21%) (26%) (16%) n 1135 552 1156 250 valoarea p* <0,001 <0,001 <0,001 Număr de absorbante/24 h Valoare medie iniţială 3,0 2,8 2,7 2,7 Valoarea medie a reducerii faţă de valoarea 0,8 1,3 1,3 1,0 iniţială % modificare faţă de valoarea iniţială (27%) (46%) (48%) (37%) n 238 236 242 250 valoarea p* <0,001 <0,00,010 Notă: în 4 dintre studiile pivot au fost utilizate Vesicare 10 mg și placebo. În 2 dintre cele 4 studii a fost utilizat de asemenea, Vesicare 5 mg și unul dintre studii a inclus tolterodină 2 mg de două ori pe zi. Nu au fost evaluați în fiecare studiu individual toți parametrii și grupurile de tratament. Prin urmare, este posibil ca numerele de pacienți listate să se abată per parametru și grup de tratament. * valoarea p pentru comparația pe perechi cu placebo

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbție

După administrarea comprimatelor Vesicare, concentrația plasmatică maximă de solifenacin (Cmax) e atinsă după 3 până la 8 ore. Tmax este independent de doza. Cmax și ASC cresc proporţional cu dozele între 5 și 40 mg. Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 90%. Ingestia alimentară nu influenţează Cmax și ASC a solifenacinului.

Distribuție

Volumul aparent de distribuție al solifenacinului în urma administrării intravenoase este de aproximativ 600 l. Solifenacinul este în mare măsură (aproximativ 98%) legat de proteinele plasmatice, în principal de α1-glicoproteina acidă.

Metabolizare

Solifenacinul este metabolizat extensiv de ficat, în principal de citocromul P450 3A4 (CYP3A4).

Totuşi, există și căi metabolice alternative, care pot contribui la metabolizarea solifenacinului.

Clearance-ul sistemic al solifenacinului este de aproximativ 9,5 l/h și timpul de înjumătățire plasmatică terminal al solifenacinului este de 45 - 68 ore. După administrarea orală, în afară de solifenacin au fost identificaţi în plasmă un metabolit activ (4R-hidroxisolifenacin) și trei metaboliţi inactivi (N- glucuronid, N-oxid și 4R-hidroxi-N-oxid solifenacin).

Excreție

După administrarea unică a 10 mg solifenacin marcat cu 14C, aproximativ 70% din radioactivitate a fost decelată în urină și 23% în fecale după 26 zile. În urină, aproximativ 11% din radioactivitate este recuperată ca substanţă activă nemodificată; aproximativ 18% ca metabolit N-oxid, 9% ca metabolit 4R-hidroxi-N-oxid și 8% ca metabolit 4R-hidroxi (metabolit activ).

Proporționalitatea dozelor

Farmacocinetica este lineară în intervalul dozelor terapeutice.

Categorii speciale de pacienți
Vârstnici

Nu se impune ajustarea dozei în funcție de vârstă. Studii la vârstnici indică faptul că expunerea la solifenacin exprimată ca ASC, după administrarea de succinat de solifenacin (5 mg și 10 mg o dată pe zi) a fost similară la vârstnici sănătoși (65 - 80 ani) și tineri sănătoși (sub 55 ani). La vârstnici, rata medie a absorbției exprimată ca tmax a fost ușor scăzută, iar timpul de înjumătățire plasmatică a fost cu aproximativ 20% mai lung. Aceste mici diferențe au fost considerate nesemnificative clinic. Farmacocinetica solifenacinului nu a fost evaluată la copii și adolescenți.

Sex

Farmacocinetica solifenacinului nu este influențată de sex.

Rasa

Farmacocinetica solifenacinului nu este influențată de rasă.

Insuficiență renală

ASC și Cmax ale solifenacinului la pacienți cu insuficiență renală ușoară și moderată nu au fost semnificativ diferite de cele ale voluntarilor sănătoși. La pacienți cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei ≤ 30 ml/min) expunerea la solifenacin a fost semnificativ mai mare, cu creșteri ale Cmax cu aproximativ 30%, ASC cu mai mult de 100% și t½ cu mai mult de 60%. A fost observată o relație statistic semnificativă între clearance-ul creatininei și clearance-ul solifenacinului. Nu au fost studiate proprietăţile farmacocinetice la pacienții care urmează proceduri de hemodializă.

Insuficiență hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică moderată (Child-Pugh de 7 la 9), Cmax nu este modificată, ASC crește cu 60% și t½ se dublează. Nu au fost studiate proprietăţile farmacocinetice ale solifenacinului la pacienți cu insuficiență hepatică severă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele preclinice bazate pe studii convenționale de siguranță farmacologică, toxicitate după doze repetate, fertilitate, dezvoltare embrio-fetală, genotoxicitate și potențial carcinogenic, nu relevă riscuri pentru om. În studiile la șoareci de dezvoltare pre- și postnatală, tratamentul cu solifenacin administrat femelelor în timpul alăptării a determinat o rată de supraviețuire postpartum mai mică, cu scăderea în greutate a puilor și dezvoltarea fizică încetinită, la nivele clinice relevante. Creşterea ratei mortalităţii, dependent de doză, fără semne clinice prealabile, a apărut la şoareci tineri trataţi din ziua 10 sau din ziua 21 după naştere cu doze care au produs un efect farmacologic, iar ambele grupe au avut o mortalitate mai mare comparativ cu şoareci adulţi. La şoarecii tineri trataţi din ziua 10 după naştere, expunerea plasmatică a fost mai mare decât la şoarecii adulţi; începând din ziua 21 după naştere, expunerea sistemică a fost comparabilă cu cea de la şoarecii adulţi. Nu sunt cunoscute implicaţiile clinice ale mortalităţii crescute la şoarecii tineri.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Vesicare 5 mg

Nucleu

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Hipromeloză

Stearat de magneziu

Film talc, macrogol 8000, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172)).

Vesicare 10 mg

Nucleu

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Hipromeloză

Stearat de magneziu

Film talc, macrogol 8000, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fer (E 172).

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ASTELLAS PHARMA EUROPE B.V.

Sylviusweg 62 2333 BE Leiden

Olanda

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Vesicare 5 mg 10444/2017/01

Vesicare 10 mg 10445/2017/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2017

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2017