TARGOCID 400mg pulbere+solvent pentru soluție injectabilă/perfuzabilă sau soluție orală SANOFI - prospect medicament

Targocid 400 mg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală

Fiecare flacon conţine teicoplanină 400 mg, echivalent cu cel puţin 400000 UI.

După reconstituire, soluţiile vor conţine teicoplanină 400 mg în 3,0 ml.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţia orală: masă omogenă, spongioasă, de

culoarea fildeşului Solvent: lichid limpede, incolor.

Targocid este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii, începând de la naştere, pentru tratamentul

parenteral al următoarelor infecţii (vezi pct. 4.2, pct. 4.4 și pct. 5.1):

* infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi,

* infecţii ale oaselor şi articulaţiilor,

* pneumonie nosocomială,

* pneumonie comunitară,

* infecţii complicate ale tractului urinar,

* endocardită infecţioasă,

* peritonită determinată de dializa peritoneală ambulatorie continuă (DPAC),

* bacteriemie care apare ca urmare a oricăreia dintre indicaţiile enumerate mai sus.

De asemenea, Targocid este indicat ca tratament oral alternativ al diareei şi colitei determinate de

infecţia cu Clostridium difficile.

Atunci când este cazul, teicoplanina trebuie administrată în asociere cu alte medicamente

antibacteriene.

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale referitoare la utilizarea adecvată a medicamentelor

antibacteriene.

Doza şi durata tratamentului trebuie ajustate în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei subiacente şi de

răspunsul clinic al pacientului, precum şi de factori ai pacientului, cum sunt vârsta şi funcţia renală.

Determinarea concentraţiilor plasmatice

După finalizarea schemei de tratament de încărcare, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice

minime de teicoplanină la starea de echilibru, pentru a se asigura că s-a atins cea mai mică valoare a concentraţiei plasmatice minime:

* Pentru cele mai multe infecţii cu bacterii Gram-pozitiv, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de cel puţin 10 mg/l, atunci când sunt determinate prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă (High Performance Liquid Chromatography HPLC), sau de cel puţin 15 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda imunochimică cu detecţie prin fluorescenţă polarizată (Fluorescence Polarization Immunoassay FPIA).

* Pentru endocardită şi alte infecţii severe, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de 15-30 mg/l, atunci când sunt determinate prin HPLC, sau de 30-40 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda FPIA.

În timpul tratamentului de întreţinere, monitorizarea concentraţiilor plasmatice minime de teicoplanină

poate fi efectuată cel puţin o dată pe săptămână, pentru a se asigura că aceste concentraţii sunt stabile.

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu funcţie renală normală

Indicaţii Doza de încărcare Doza de întreţinere

Schema de Concentraţii Doza de Concentraţii

tratament de minime ţintă, din întreţinere minime ţintă în încărcare ziua a 3-a până în timpul ziua a 5-a tratamentului de întreţinere

- Infecţii complicate 6 mg/kg corp la >15 mg/l1 6 mg/kg corp >15 mg/l1 cutanate şi ale interval de 12 ore, intravenos sau o dată pe săptămână ţesuturilor moi pentru intramuscular, o 3 administrări dată pe zi

- Pneumonie intravenoase sau intramusculare

- Infecţii complicate ale tractului urinar

- Infecţii ale oaselor 12 mg/kg corp la >20 mg/l2 mg/kg corp >20 mg/l1 şi articulaţiilor interval de 12 ore, intravenos sau pentru 3 până la intramuscular, o 5 administrări dată pe zi intravenoase

- Endocardită 12 mg/kg corp la 30-40 mg/l2 mg/kg corp >30 mg/l1 infecţioasă interval de 12 ore, intravenos sau pentru 3 până la intramuscular, o 5 administrări dată pe zi intravenoase 1 Determinată prin metoda FPIA Doza trebuie ajustată în funcţie de masa corporală indiferent de greutatea pacientului.

Durata tratamentului trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic. Pentru endocardita infecţioasă, se

consideră adecvată, de obicei, o durată de minimum 21 zile. Tratamentul nu trebuie să depăşească 4 luni.

Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru

utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care agentul patogen este deja documentat şi cunoscut ca fiind sensibil sau a cazului în care există o suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru tratamentul cu teicoplanină.

Diareea şi colita determinate de infecţia cu Clostridium difficile

Doza recomandată este de 100-200 mg, administrată oral de două ori pe zi, timp de 7 până la 14 zile.

Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepţia cazului în care este prezentă insuficienţă renală (vezi mai

jos).

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei până în a patra zi de tratament, moment în care dozele trebuie

ajustate pentru a se menţine o concentraţie plasmatică minimă de cel puţin 10 mg/l, atunci când este determinată prin HPLC, sau cel puţin 15 mg/l, atunci când este determinată prin metoda FPIA.

După a patra zi de tratament:

* În insuficienţa renală uşoară şi moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/minut): doza de întreţinere trebuie înjumătăţită, fie prin administrarea dozei o dată la două zile, fie prin administrarea unei jumătăţi din această doză o dată pe zi.

* În insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/minut) şi la pacienţii hemodializaţi: doza trebuie să fie o treime din doza obişnuită, fie prin administrarea unitară a dozei iniţiale, o dată la trei zile, fie prin administrarea unei treimi din această doză, o dată pe zi.

Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă.

Pacienţi care efectuează dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC)

După o doză de încărcare unică de 6 mg/kg corp, administrată intravenos, în prima săptămână se

administrează 20 mg/l în punga cu soluţie de dializă, în a 2-a săptămână 20 mg/l în fiecare a doua pungă, iar apoi, în cea de a 3-a săptămână, 20 mg/l în punga din timpul nopţii.

Dozele recomandate sunt aceleaşi la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

Nou-născuţi şi sugari până la vârsta de 2 luni:

Doza de încărcare

În prima zi, se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 16 mg/kg corp.

Se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 8 mg/kg corp, o dată pe zi.

Copii (2 luni până la 12 ani):

Doza de încărcare

Se administrează intravenos o doză unică de 10 mg/kg corp, la interval de 12 ore, care se repetă de

3 ori.

Se administrează intravenos o doză unică de 6-10 mg/kg corp, o dată pe zi.

Teicoplanina trebuie administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară. Injecţia intravenoasă se

poate administra, fie sub formă de bolus cu durata de 3 până la 5 minute, fie sub formă de perfuzie cu durata de 30 minute.

La nou-născuţi trebuie utilizată numai metoda de administrare în perfuzie.

Pentru diareea şi colita asociate infecţiei cu Clostridium difficile, trebuie utilizată calea orală.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi

pct. 6.6.

Hipersensibilitate la teicoplanină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Teicoplanina nu trebuie administrată pe cale intraventriculară.

La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave, care au pus viaţa în

pericol, uneori fiind letale (de exemplu şoc anafilactic). Dacă apare o reacţie alergică la teicoplanină, tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile de urgenţă adecvate.

Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la

vancomicină, deoarece pot apărea reacţii de hipersensibilitate încrucişată, inclusiv şoc anafilactic letal.

Cu toate acestea, antecedentele personale de 'sindrom red man” la vancomicină nu contraindică

utilizarea teicoplaninei.

În cazuri rare (chiar şi la administrarea primei doze), s-a observat apariţia 'sindromului red man” (un

complex de simptome care includ prurit, urticarie, eritem, angioedem, tahicardie, hipotensiune arterială, dispnee).

Oprirea sau încetinirea perfuziei poate duce la remiterea acestor reacţii. Reacţiile asociate perfuziei pot

fi limitate dacă doza zilnică se administrează în perfuzie cu durata de 30 minute, în loc de injecţie în bolus.

La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii adverse cutanate severe (RACS) inclusiv sindrom

Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET) şi reacţie la medicament cu eozinofilie şi

simptome sistemice (DRESS), care pot pune viaţa în pericol sau pot fi letale (vezi pct. 4.8). A fost raportată, de asemenea, pustuloza exantematică acută generalizată (PEGA) la administrarea teicoplaninei (vezi pct. 4.8). La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați cu privire la semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe (de exemplu erupție cutanată progresivă, deseori însoțită de vezicule sau leziuni ale mucoaselor sau erupție cutanată pustulară, sau orice alt semn de hipersensibilitate a pielii) și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome sugestive ale reacțiilor cutanate severe, administrarea teicoplaninei trebuie întreruptă și trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Spectrul de activitate antibacteriană

Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată

pentru utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care este deja documentat şi cunoscut faptul că agentul patogen este sensibil sau în cazul în care există o suspiciune mare că agentul(agenţii) patogen(i) cel mai probabil implicat(ţi) este(sunt) eligibil(i) pentru tratamentul cu teicoplanină.

Utilizarea raţională a teicoplaninei trebuie să ia în considerare spectrul activităţii antibacteriene,

profilul de siguranţă şi cât de adecvată este terapia antibacteriană standard pentru a trata fiecare pacient în mod individual. Ţinând cont de acest fapt, este de aşteptat ca în cele mai multe situaţii teicoplanina să fie utilizată pentru tratamentul infecţiilor severe, la pacienţii pentru care activitatea antibacteriană standard nu este considerată a fi adecvată.

La administrarea teicoplaninei s-a raportat trombocitopenie (vezi pct.4.8). În timpul tratamentului, se

recomandă efectuarea periodică de teste hematologice, care includ hemoleucograma completă.

La pacienţii trataţi cu teicoplanină s-au raportat nefrotoxicitate și insuficienţă renală (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă renală, la cei trataţi cu schema de tratament cu doza mare de încărcare de

teicoplanină și la cei tratați cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic cunoscut (de exemplu, aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină şi cisplatină) trebuie monitorizați cu atenție şi trebuie să li se efectueze teste auditive (vezi mai jos 'Ototoxicitate”).

Deoarece teicoplanina este eliminată, în principal, pe cale renală, doza de teicoplanină trebuie

ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Similar altor glicopeptide, la pacienţii trataţi cu teicoplanină a fost raportată ototoxicitate (surditate şi

tinitus) (vezi pct. 4.8). Pacienţii care în timpul tratamentului cu teicoplanină dezvoltă semne şi simptome de afectare a auzului sau tulburări ale urechii interne trebuie evaluaţi şi monitorizaţi cu atenţie, în special în cazul tratamentului prelungit şi al pacienţilor cu insuficienţă renală. Pacienţii trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic și/sau neurotoxic/ototoxic cunoscut (de exemplu, aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic) trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar beneficiul administrării teicoplaninei trebuie evaluat în cazul în care auzul se deteriorează.

Trebuie luate măsuri de precauţie speciale atunci când se administrează teicoplanină la pacienţii care

necesită tratament concomitent cu medicamente ototoxice şi/sau nefrotoxice, caz în care se recomandă efectuarea în mod regulat de teste hematologice, ale funcţiei hepatice şi ale funcţiei renale.

Similar altor antibiotice, administrarea teicoplaninei, în special dacă este prelungită, poate determina

dezvoltarea microorganismelor rezistente. Dacă apar suprainfecţii în timpul tratamentului, trebuie luate măsurile corespunzătoare.

Nu s-au efectuat studii specifice privind interacţiunile.

Teicoplanina şi soluţiile de aminoglicozide sunt incompatibile şi nu trebuie amestecate atunci când se

injectează; cu toate acestea, sunt compatibile în lichidul de dializă şi pot fi utilizate în tratamentul peritonitelor determinate de DPAC.

Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial

nefrotoxic și/sau neurotoxic/ototoxic cunoscut. Acestea includ, de exemplu, aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic (vezi pct. 4.4 'Nefrotoxicitate” și 'Ototoxicitate”). Cu toate acestea, nu s-a evidenţiat o toxicitate sinergică în cazul asocierilor cu teicoplanină.

În studii clinice, teicoplanina a fost administrată la mulţi pacienţi care se aflau deja în tratament cu o

medicaţie variată care includea alte medicamente antibiotice, medicamente antihipertensive, anestezice, medicamente pentru afecţiuni cardiace şi medicamente antidiabetice, fără a se evidenţia interacţiuni cu potenţial de generare a reacţiilor adverse.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

Datele provenite din utilizarea teicoplaninei la femeile gravide sunt limitate. Studiile efectuate la

animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere, la doze mari (vezi pct. 5.3): la şobolan a crescut incidenţa naşterilor de feţi morţi şi a mortalităţii neo-natale. Riscul potenţial pentru om nu este cunoscut.

Prin urmare, teicoplanina nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este

absolut necesar. Nu poate fi exclus un risc potenţial de afectare a urechii interne şi de afectare renală la făt (vezi pct. 4.4).

Nu se cunoaşte dacă teicoplanina se excretă în laptele uman. Nu există informaţii cu privire la excreţia

teicoplaninei în laptele animal. Trebuie luată decizia de a continua/întrerupe alăptarea sau de a continua/întrerupe tratamentul cu teicoplanină având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului cu teicoplanină pentru mamă.

Studiile privind funcţia de reproducere la animale nu au evidenţiat afectarea fertilităţii.

Targocid are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Teicoplanina poate provoca ameţeală şi cefalee. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi

utilaje poate fi afectată. Pacienţii care prezintă aceste reacţii adverse nu trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje.

În tabelul de mai jos sunt enumerate toate reacţiile adverse care au apărut cu o incidenţă mai mare

decât pentru placebo şi la mai mult de un pacient, utilizând următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/00 şi <1/100); rare

(≥1/10 000 şi <1/00); foarte rare (<1/10 000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii.

Clasificare Frecvente Mai puţin Rare Foarte Cu frecvenţă

pe aparate, (≥1/100 şi frecvente (≥1/10 000 şi rare necunoscută (care nu sisteme şi <1/10) (≥1/00 şi <1/00) (<1/10 000) poate fi estimată din organe <1/100) datele disponibile) Infecţii şi Abces Suprainfecţii (dezvoltarea

infestări microorganismelor rezistente) Tulburări Leucopenie, Agranulocitoză,

hematologice tombocitopenie, neutropenie, pancitopenie şi limfatice eozinofilie Tulburări ale Reacţie anafilactică Reacţie la medicament,

sistemului (anafilaxie) (vezi cu eozinofilie şi imunitar pct. 4.4) simptome sistemice (DRESS), şoc anafilactic (vezi pct. 4.4) Tulburări ale Ameţeală, Convulsii

sistemului cefalee nervos Clasificare Frecvente Mai puţin Rare Foarte Cu frecvenţă

pe aparate, (≥1/100 şi frecvente (≥1/10 000 şi rare necunoscută (care nu sisteme şi <1/10) (≥1/00 şi <1/00) (<1/10 000) poate fi estimată din organe <1/100) datele disponibile) Tulburări Surditate, pierderea

acustice şi auzului (vezi vestibulare pct. 4.4), tinitus, tulburare vestibulară Tulburări Flebită Tromboflebită

vasculare Tulburări Bronhospasm

respiratorii, toracice şi mediastinale Tulburări Diaree,

gastro- vărsături, intestinale greaţă Afecţiuni Erupţie 'Sindrom Necroliză epidermică

cutanate şi ale cutanată, red man” (de toxică, ţesutului eritem, exemplu sindrom subcutanat prurit hiperemie la Stevens-Johnson, nivelul părţii pustuloză exantemică superioare a generalizată acută, corpului) eritem polimorf, (vezi angioedem, pct. 4.4) dermatită exfoliativă, urticarie (vezi pct. 4.4) Tulburări Creştere a valorilor Insuficienţă renală

renale şi ale creatininemiei (inclusiv insuficienţă căilor urinare renală acută) (vezi mai jos descrierea reacțiilor adverse selectate)* Tulburări Durere, Abces la locul injecţiei,

generale şi la febră frisoane (contractură nivelul musculară) locului de administrare Investigaţii Creştere a valorilor

diagnostice transaminazelor (modificări tranzitorii ale valorilor transaminazelor), creştere a valorilor sanguine ale fosfatazei alcaline (modificări tranzitorii ale valorilor fosfatazei alcaline) Descrierea reacțiilor adverse selectate

*Pe baza raportărilor din literatură, la pacienții tratați cu o schemă de tratament cu doza de încărcare mică, în medie de 6 mg/kg de două ori pe zi, urmată de o doză de întreținere în medie de 6 mg/kg o dată pe zi, frecvența estimată pentru nefrotoxicitate este de aproximativ 2%.

Într-un studiu observațional de siguranță post-autorizare, în care au fost înrolați 300 pacienți cu vârsta

medie de 63 ani (tratați pentru infecții ale oaselor și articulațiilor, endocardită sau alte infecții severe), cărora li s-a administrat schema de tratament cu doza mare de încărcare de 12 mg/kg de două ori pe zi (tratați cu o valoare mediană de 5 doze de încărcare), urmată de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi, frecvența observată pentru nefrotoxicitatea confirmată a fost de 11,0% (IÎ 95% = [7,4%; 15,5%]) în primele 10 zile. Frecvența cumulată pentru nefrotoxicitate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima doză, a fost de 20,6% (IÎ 95% = [16,0%; 25,8%]). La pacienții tratați cu mai mult de 5 doze mari de încărcare, de 12 mg/kg de două ori pe zi, urmate de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi frecvența cumulată a nefrotoxicității observate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima administrare, a fost de 27% (IÎ 95% = [20,7%; 35,3%]) (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro

Au fost raportate cazuri de administrare accidentală de doze foarte mari la copii.

În cazul unui nou-născut cu vârsta de 29 de zile, căruia i s-au administrat 400 mg teicoplanină

intravenos (95 mg/kg), a apărut agitaţie.

Tratamentul supradozajului cu teicoplanină trebuie să fie simptomatic.

Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă şi doar lent prin dializă peritoneală.

Grupa farmacoterapeutică: glicopeptide antibacteriene, codul ATC: J01XA02

Teicoplanina inhibă creşterea microorganismelor sensibile prin influenţarea biosintezei peretelui

celular într-un loc diferit faţă de antibioticele beta-lactamice. Sinteza peptidoglicanilor este blocată prin legarea specifică de reziduuri de D-alanil-D-alanină.

Rezistenţa la teicoplanină poate avea la bază următoarele mecanisme:

* Modificarea structurii ţintă: această formă de rezistenţă a apărut, în special, la Enterococcus faecium. Modificarea se bazează pe schimbarea funcţiei D-alanil-D-alaninei de la capătul terminal al lanţului de aminoacizi al unui precursor de mureină prin înlocuirea cu D-Ala-D- lactat, ceea ce reduce astfel afinitatea pentru vancomicină. Enzimele responsabile sunt o lactat dehidrogenză D sau o ligază nou sintetizate.

* Scăderea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la teicoplanină se bazează pe producerea în exces a precursorilor de mureină, de care se leagă teicoplanina.

Poate apărea rezistenţă încrucişată între teicoplanină şi glicoproteina vancomicină. Un număr de

enterococi rezistenţi la vancomicină sunt sensibili la teicoplanină (fenotipul Van-B).

Valori critice la testarea sensibilităţii

Valorile critice ale CMI recomandate de Comisia Europeană pentru Testarea Sensibilităţii Microbiene

(EUCAST), versiunea 10.0 datată 1 Ianuarie 2020, sunt prezentate în următorul tabel:

Microorganism Sensibil Rezistent

Staphylococcus aureus a,b ≤2 mg/l >2 mg/l

Stafilococi coagulazo-negativ a,b ≤4 mg/l >4 mg/l

Enterococcus spp. ≤2 mg/l >2 mg/l

Streptococcus grup A, B, C, G b ≤2 mg/l >2 mg/l

Streptococcus pneumoniae b ≤2 mg/l >2 mg/l

Streptococi din grupul Viridans b ≤2 mg/l >2 mg/l

a Valorile CMI pentru glicopeptide sunt dependente de metodă şi trebuie determinate prin

microdiluţie în bulion (referinţa ISO 20776). S. aureus cu valori ale CMI pentru vancomicină de 2 mg/l sunt la limita distribuţiei CMI pentru tipul sălbatic şi în acest caz poate fi afectat răspunsul clinic.

b Izolatele non-susceptibile sunt rare sau neraportate încă. Identificarea şi rezultatele testului

de susceptibilitate antimicrobiană efectuate pe astfel de izolate trebuie confirmate, iar izolatul trebuie trimis la un laborator de referinţă Relaţie farmacocinetică/farmacodinamie

Activitatea antimicrobiană a teicoplaninei depinde, mai ales, de durata perioadei în timpul căreia

concentraţia substanţei este mai mare decât concentraţia minimă inhibitorie (CMI) pentru agentul patogen.

Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, iar informaţiile locale

despre rezistenţă sunt utile, mai ales atunci când se tratează infecţii severe. După cum este necesar, trebuie solicitat sfatul unui expert atunci când prevalenţa locală a rezistenţei este în măsură să facă discutabilă utilitatea medicamentului cel puţin în anumite tipuri de infecţii.

Bacterii Gram-pozitiv aerobe

Corynebacterium jeikeium a

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini rezistente la meticilină)

Streptococcus agalactiae

Streptococcus dysgalactiae subspecia equisimilis a

(Streptococi de grup C şi G) Streptococcus pneumoniae

Streptococcus pyogenes

Streptococi din grupul viridans a b

Bacterii Gram-pozitiv anaerobe

Clostridium difficile a

Peptostreptococcus spp.a

Bacterii Gram-pozitiv aerobe

Enterococcus faecium

Staphylococcus epidermidis

Staphylococcus haemolyticus

Staphylococcus hominis

Bacterii cu rezistenţă intrinsecă

Toate bacteriile Gram-negativ

Alte bacterii

Chlamydia spp.

Chlamydophila spp.

Legionella pneumophila

Mycoplasma spp.

a Nu erau disponibile date curente atunci când au fost publicate tabelele. Sensibilitatea este

presupusă conform literaturii de specialitate de bază, volumelor standard şi recomandărilor de tratament.

b Termen colectiv pentru un grup eterogen de specii de streptococ. Incidenţa rezistenţei poate

varia în funcţie de specia respectivă de streptococ.

Teicoplanina se administrează pe cale parenterală (intravenos sau intramuscular). După administrare

intramusculară, biodisponibilitatea teicoplaninei (comparativ cu administrarea intravenoasă) este aproape completă (90%). După administrarea intramusculară timp de şase zile a unei doze de 200 mg, valoarea medie (deviaţia standard) a concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) de teicoplanină este de 12,1 (0,9) mg/l şi este atinsă la 2 ore după administrare.

După o doză de încărcare de 6 mg/kg, administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 până la

5 administrări, valorile Cmax sunt cuprinse între 60 şi 70 mg/l, iar valorile Cmin sunt, de obicei, peste 10 mg/l. După o doză de încărcare de 12 mg/kg administrată intravenos la interval de 12 ore, pentru 3 administrări, se estimează că valorile medii ale Cmax şi Cmin sunt de aproximativ 100 mg/l şi, respectiv, 20 mg/l.

După o doză de întreţinere de 6 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile Cmax şi Cmin sunt de

aproximativ 70 mg/l şi, respectiv, 15 mg/l. După o doză de întreţinere de 12 mg/kg, administrată o dată pe zi, valorile Cmin sunt cuprinse între 18 şi 30 mg/l.

Atunci când se administrează pe cale orală, teicoplanina nu se absoarbe din tractul gastro-intestinal.

Atunci când se administrează pe cale orală la subiecţi sănătoşi, în doză unică de 250 mg sau 500 mg,

teicoplanima nu este depistată în plasmă sau urină, ci este recuperată numai în fecale (aproximativ 45% din doza administrată) sub formă de medicament nemodificat.

Legarea de proteinele plasmatice la om este cuprinsă între 87,6 şi 90,8%, fără să varieze în funcţie

de concentraţiile de teicoplanină. Teicoplanina se leagă, în principal, de albumina serică umană.

Teicoplanina nu se distribuie în eritrocite.

Volumul de distribuţie la starea de echilibru (Vse) variază între 0,7 şi 1,4 l/kg. Cele mai mari valori ale

Vse se observă în studiile recente, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor a fost mai mare de

8 zile.

Teicoplanina se distribuie, în principal, în ţesuturile pulmonar, miocardic şi osos, cu un raport al

concentraţiilor din ţesut/plasmă mai mare de 1. În lichidul din vezicule, lichidul sinovial şi lichidul peritoneal, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă variază între 0,5 şi 1. Eliminarea teicoplaninei din lichidul peritoneal se efectuează cu aceeaşi viteză ca şi din plasmă. În lichidul pleural şi în ţesutul adipos subcutanat, raportul concentraţiilor din ţesut/plasmă este cuprins între 0,2 şi 0,5. Teicoplanina nu pătrunde cu uşurinţă în lichidul cefalorahidian (LCR).

Forma nemodificată de teicoplanină este principalul compus identificat în plasmă şi urină, ceea ce

indică un metabolism minim. Se formează doi metaboliţi, probabil prin hidroxilare, care reprezintă 2 până la 3% din doza administrată.

Teicoplanina nemodificată se excretă, în principal, pe cale renală (80% în decurs de 16 zile), în timp

ce 2,7% din doza administrată este recuperată în fecale (prin excreţie biliară) în decurs de 8 zile de la administrare.

În cele mai recente studii, în cadrul cărora perioada de recoltare a probelor este de aproximativ 8

până la 35 zile, timpul de înjumătăţire prin eliminare pentru teicoplanină variază între 100 şi 170 ore.

Teicoplanina are un clearance total scăzut, cuprins între 10 şi 14 ml/kg şi oră şi un clearance renal

cuprins între 8 şi 12 ml/kg şi oră, ceea ce indică faptul că teicoplanina se excretă, în principal, prin mecanisme renale.

Teicoplanina prezintă o farmacocinetică liniară pentru intervalul de doze cuprins între 2 şi 25 mg/kg.

* Insuficienţă renală:

Deoarece teicoplanina se elimină pe cale renală, eliminarea teicoplaninei scade în funcţie de gradul

insuficienţei renale. Clearance-urile total şi renal ale teicoplaninei depind de clearance-ul creatininei.

* Pacienţi vârstnici:

La persoanele vârstnice, farmacocinetica teicoplaninei nu se modifică, decât în caz de insuficienţă

renală.

* Copii şi adolescenţi:

Faţă de pacienţii adulţi, se observă un clearance total mai mare (15,8 ml/kg şi oră pentru nou-

născuţi, 14,8 ml/kg şi oră pentru vârsta medie de 8 ani) şi un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare mai scurt (40 ore pentru nou-născuţi; 58 ore pentru vârsta de 8 ani).

După administrare parenterală în doze repetate la şobolan şi câine, au fost observate efecte asupra

rinichilor şi s-a arătat că sunt dependente de doză şi reversibile. Studiile care au evaluat potenţialul de a provoca ototoxicitate, efectuate la cobai, indică faptul că este posibilă o afectare uşoară a funcţiilor

cohleare şi vestibulare, în absenţa unor leziuni morfologice.

La şobolan, administrarea subcutanată a teicoplaninei în doză de până la 40 mg/kg şi zi nu a afectat

fertilitatea la mascul şi la femelă. În studiile de dezvoltare embriofetală, nu au fost observate malformaţii după administrarea subcutanată de doze de până la 200 mg/kg şi zi la şobolan şi după administrarea intramusculară de doze de până la 15 mg/kg şi zi la iepure. Cu toate acestea, la şobolan a existat o incidenţă crescută a naşterilor de feţi morţi la doze de 100 mg/kg şi zi şi mai mari şi a mortalităţii neo-natale la doze de 200 mg/kg şi zi. Acest efect nu a fost raportat la doze de 50 mg/kg şi zi. Un studiu efectuat în perioada peri- şi postnatală la şobolan nu a evidenţiat efecte asupra fertilităţii la generaţia F1 sau asupra supravieţuirii şi dezvoltării la generaţia F2 după administrarea subcutanată de doze de până la 40 mg/kg şi zi.

Teicoplanina nu a demonstrat niciun potenţial de a provoca antigenicitate (la şoarece, cobai sau

iepure), genotoxicitate sau iritaţie locală.

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă sau soluţie orală

Clorură de sodiu

Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

Teicoplanina şi aminoglicozidele sunt incompatibile atunci când se amestecă direct şi nu trebuie

amestecate înainte de injectare.

Dacă teicoplanina se administrează în asociere cu alte antibiotice, acestea trebuie administrate separat.

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

Perioada de valabilitate a pulberii în ambalajul destinat comercializării:

3 ani Perioada de valabilitate a soluţiei reconstituite:

Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform

recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează

imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C, cu excepţia cazului în care reconstituirea a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

Perioada de valabilitate după diluarea medicamentului:

Stabilitatea fizică şi chimică în timpul utilizării pentru soluţia reconstituită, preparată conform

recomandărilor, a fost demonstrată timp de 24 ore la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C.

Din punct de vedere microbiologic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu se utilizează

imediat, perioadele de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8°C, cu excepţia cazului în care reconstituirea/diluarea au avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

Pulbere în ambalajul destinat comercializării:

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire/diluare, vezi pct. 6.3.

Ambalajul primar:

Pulberea liofilizată este ambalată în:

Flacon din sticlă incoloră de tip I, cu volum util de 22 ml pentru 400 mg, închis cu dop din cauciuc

bromobutilic şi capac flip-off din plastic, prevăzut cu un sigiliu din aluminiu, de culoare verde.

Apa pentru preparate injectabile este ambalată în fiole din sticlă incoloră, de tip I.

- 1 flacon cu pulbere şi 1 fiolă cu solvent

- 5x1 flacoane cu pulbere şi 5x1 fiole cu solvent

- 10x1 flacoane cu pulbere şi 10x1 fiole cu solvent

- 25x1 flacoane cu pulbere şi 25x1 fiole cu solvent Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Acest medicament este destinat numai unei singure utilizări.

Prepararea soluţiei reconstituite:

- Injectaţi lent în flaconul cu pulbere întregul conţinut al solventului furnizat.

- Rotiţi uşor flaconul între palme până când pulberea se dizolvă complet. Dacă soluţia formează spumă, atunci trebuie lăsată în repaus timp de aproximativ 15 minute. Trebuie utilizate numai soluţiile limpezi. Culoarea soluției poate să difere de la galben-deschis la galben închis.

Soluţiile reconstituite vor conţine 100 mg în 1,5 ml, 200 mg în 3 ml și 400 mg în 3,0 ml.

Conţinutul nominal de teicoplanină 100 mg 200 mg 400 mg

din flacon 8 ml 10 ml 22 ml Volumul flaconului cu pulbere

Volumul care poate fi extras din fiola 1,7 ml 3,14 ml 3,14 ml

cu solvent pentru reconstituire Volumul care conţine doza nominală

de teicoplanină (extrasă cu o seringă 1,5 ml 3,0 ml 3,0 ml a 5 ml, prevăzută cu un ac de calibru

23G) Soluţia reconstituită poate fi injectată direct sau, alternativ, diluată suplimentar sau poate fi

administrată oral.

Prepararea soluţiei diluate înainte de administrarea în perfuzie:

Targocid poate fi administrat în următoarele soluţii perfuzabile:

- soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%)

- soluţie Ringer

- soluţie Ringer-lactat

- soluţie injectabilă de glucoză 5%

- soluţie injectabilă de glucoză 10%

- soluţie de clorură de sodiu 0,18% şi glucoză 4%

- soluţie de clorură de sodiu 0,45% şi glucoză 5%

- soluţie de dializă peritoneală, conţinând soluţie de glucoză 1,36% sau 3,86%.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

Sanofi Romania SRL

Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, etajele 8-9

Sector 2, Bucureşti, România

7869/2015/01-04

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2015

Martie 2023

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .